În prealabil postat de delia31
4.
Ei nu aveau decat sa rezoneze la imboldurile Lui divine. Ceea ce au si facut, apucandu-se sa-L roage si inca staruitor, ne zice Scriptura, insistand sa ramana la ei. Misteriosul calator, "se lasa in cele din urma induplecat" de rugamintile lor staruitoare.
Il primesc in casa ca pe un drumet ostenit si flamand iar optiunea lor de a-L opri la ei, avea sa-i duca la o revelatie surprinzatoare.
Il poftesc cu drag la masa lor. In timpul cinei, oaspetele misterios, ce face? Isi ridica privirea la cer, multumeste, binecuvinteaza si frange painea. Apoi le-o da fiecaruia sa manance.In timp ce au inca imubcatura in gura, intr-o fractiune de secunda, flacara aprinsa inca de pe cale, creste urias ca focul unei explozii si arunca dintr-odata lumina peste toata intamplarea .
Intr-o fractiune de secunda, solzii de pe ochii lor launtrici se desprind si cad. Intr-o fractiune de secunda, isi recunosc invatatorul dar nu dupa chip, ci dupa gestul revelator si gustul harului. In aceeasi fractiune de secunda, El se face de indata nevazut.
Aici se termina relatarea. Ca si in alte locuri, dincolo de relatarea in sine, mie mi se pare esentiala partea mistica, tainica a evenimentelor. Nu cunoasterea relatarii e importanta, ci intelegerea partii ei tainice. Pt. ca in evenimentul de la Emaus, nu doar Luca si Cleopa sunt protagonisti, ci fiecare in parte.
Ce s-a intamplat la Emaus e o revelatie nu doar pentru cei doi si fartatii lor care au aflat ulterior. E o invitatie pt. toti, o invitatie la a fi deschisi revelatiei si harului, singurul care ne limpezeste confuziile launtrice.
Toti oamenii lumii suntem de-a lungul vietii calatori de la Ierusalim la Emaus. Nu ma refer la Ierusalimul geografic, ci la cel launtric.
In inteles tainic, Ierusalimul poate insemna mintea omului. Zona rationala, partea de sus -care filtreaza tot: evenimente, date, informatii, studii, documente, discutii, dezbateri interminabile dar totusi ii lipseste ceva. Totusi, lucrurile nu se leaga, nu se inlantuie logic, sunt prea multe piese care nu se imbina. Sinopticii nu se potrivesc cu evanghelistul Ioan etc.
De acolo, din Ierusalimul mintii, trebuie sa ne coboram la Emaus-ul inimii, care nu e altceva decat locul intalnirii de taina cu Hristos.
Drumul asta de la minte la inima e neaparat descendent, neaparat o coborare, neaparat smerire a mintii care oricum are tendinta trufasa de a se inalta singura.
Inaltarea mintii l-a prabusit pe Lucifer, inaltarea mintii l-a prabusit pe Adam , inaltarea mintii i-a impins pe farisei si carturari sa comploteze impotriva lui Hristos. Cine mai mult decat carturarii Ierusalimului stiau mai bine cu mintea cuvintele scripturii si toate randuielile iudaice? si cine a inteles cel mai putin cu inima?
Daca mintea omului nu coboara discret spre inima, nu se va intalni cu ea, iar de nu se vor intalni, omul ramane scindat, fragmentat, lipsindu-i mereu ceva. Inainte de cadere, mintea si inima si vointa erau unite. Ratiunea si simtirea si vointa sunt facute dupa chipul Treimii. Noi le avem scindate, dar misiunea noastra e sa-L lasam pe Hristos sa le faca din nou strans unite. Sa nu i ne opunem cand vrea sa le uneasca din nou ca la inceput.
urmeaza partea 5
|