Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Cultura, Arta, Stiinta > Pictura si Sculptura Bisericeasca
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 05.01.2013, 22:31:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.169
Implicit Icoana "Botezul Domnului"






BOLTA CEREASCĂ, RAZA, PORUMBELUL
În partea superioară a compoziției apare o emisferă formată în general din trei zone de culoare gri-albăstrui în degradé. Aceasta este reprezentarea iconografică a bolții cerești, echivalentă, la nivel simbolic, cu cerurile deschise.
Această emisferă semnifică totodată prezența lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, prezență evidențiată uneori și printr-o mână care binecuvântează. În ceea ce privește icoana Botezul Domnului, aceasta mână reprezintă iconografic glasul Tatălui care s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit.”.
Din cadrul acestei emisfere pornește o rază de lumină îndreptată spre Hristos.
Aproape de extremitatea razei, deasupra creștetului Mântuitorului, este reprezentat într-un contur sferic un porumbel alb - chip al Duhului Sfânt care se arată în momentul Botezului Domnului „sub pogorământul unei înfățișări trecătoare”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Arătarea Duhului Sfânt la Botezul Domnului în chip de porumbel este explicată de Sfinții Părinți prin analogie cu potopul:
„Așa cum atunci lumea a fost curățită de păcat prin apele potopului, iar porumbelul a adus o ramură de măslin în Arca lui Noe, vestind sfârșitul potopului, și pacea a revenit pe pământ, tot așa, Sfântul Duh coboară în chip de porumbel ca să vestească iertarea păcatelor și milostivirea lui Dumnezeu asupra lumii. Atunci o ramură de măslin, acum, milostivirea Dumnezeului nostru.” (Sfântul Ioan Damaschin)
În ceea ce privește reprezentarea Sfântului Duh ca porumbel în alte icoane decât cea a Botezului, cum ar fi icoana Pogorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor și, în special, icoana Bunei Vestiri, care a dobândit popularitate în sec. al XVII-lea, Marele Sinod de la Moscova (1666 -1667) dă următoarea explicație:
„Sfântul Duh a apărut în chip de porumbel doar la Sfântul Botez al Domnului în Iordan, și de aceea numai în acest context trebuie înfățișat Sfântul Duh ca porumbel. Pentru că pe Muntele Tabor a apărut ca nor, și alteori altfel.” (Documentele sinoadelor de la Moscova 1666 - 1667)

MÂNTUITORUL HRISTOS este reprezentat stând în picioare, în mijlocul râului Iordan, ca într-un mormânt curgător care Îi cuprinde trupul din toate părțile, înțelegând prin aceasta că nu doar o parte, ci tot trupul Lui s-a scufundat ca semn al îngropării Lui, pentru că Botezul semnifică moartea Domnului. (conform Coloseni 2, 12)
Însă afundarea nu poate fi despărțită de ieșire care simbolizează Învierea Sa din morți. „Cufundarea și ieșirea sunt chipul Coborârii la iad și al Învierii.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Chipul Domnului are o expresie blândă și smerită, arătând, în același timp sobrietate și concentrare.
Mântuitorul Hristos este reprezentat fie cu totul dezbrăcat, fie doar cu o pânză albă în dreptul șoldurilor. Icoanele vechi îl înfățișează pe Hristos gol, conform textelor liturgice, subliniind prin aceasta chenoza dumnezeirii Sale: „Se dezbracă Cel care a îmbrăcat cerul cu nori.” (Canonul praznicului, cântarea a 8-a, Utrenia din ajunul praznicului Botezului).
Se arată în același timp și scopul acestei chenoze pentru că, dezbrăcându-și trupul, îmbracă astfel goliciunea lui Adam, și împreună cu ea pe cea a întregii omeniri, în veșmântul slavei și al nestricăciunii.
Cu toate că iconografia inițială îl înfățișează pe Hristos gol, astăzi este mai potrivit să fie înfățișat cu o învelitoare în jurul coapselor (variantă adoptată dealtfel și în icoana răstignirii Domnului) pentru a sublinia curăția Celui Care este „singur fără de păcat”.
Mântuitorul Hristos este înfățișat făcând un pas înainte către Sfântul Ioan Botezătorul și plecându-Și capul sub mâna acestuia. Se arată prin acest gest suprema inițiativă a Domnului Care vine de bunăvoie și cu smerenie, pentru a împlini o rânduială de care El nu avea nevoie, fiind întru totul fără de păcat, dar arătând prin aceasta că a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji. El binecuvântează apele Iordanului, fie cu ambele mâini, fie doar cu mâna dreaptă, sfințindu-le în același timp prin cufundarea Lui.
Link permanent catre articolul complet
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...I-b1-p1825.htm
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 05.01.2013, 22:32:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.169
Implicit Icoana "Botezul Domnului" ( continuare )

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL este înfățișat în icoană purtând tunică și himation sau o haină de păr care îi acoperă trupul, stând în picioare, pe malul râului, la dreapta lui Hristos și pășind ferm spre Acesta. El se află în același timp aplecat în semn de supunere și sfială față de Cel căruia nu este vrednic să-I dezlege curelele încălțămintei.
Această ezitare a Boteză-torului în momentul întâlnirii cu Hristos, este sugestiv redată în slujba Praznicului:
„La repejunile Iordanului venind astăzi Domnul a strigat către Ioan: nu te teme a mă boteza, că am venit să mântuiesc pe Adam cel întâi zidit.” (Utrenia, condacul Înainteprăznuirii, glas 4)
Ioan îl identifică pe Hristos de îndată ce Îl vede: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.” (Ioan 1, 29)
Cu mâna dreaptă deasupra capului Mântuitorului, face gestul sacramental specific ritualului Botezului, exprimând în același timp și cutremurul ce l-a cuprins:
„Nu îndrăznesc să ating preacuratul Tău cap, sfințește-mă Tu, Doamne, cu arătarea Ta dumnezeiască.” (Stihiră la Litie)
În mâna stângă ține uneori un sul, simbolul propovăduirii sale, sau face un gest de rugăciune. Privirea sa se îndreaptă în același timp spre înălțime, dovadă a faptului că el însuși L-a atins pe Hristos, a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se asupra Lui în chip de porumbel (Ioan 1, 29-34), a auzit glasul Părintelui Ceresc „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17), și a mărturisit apoi despre acestea lumii.

SECUREA
În partea inferioară a icoanei, la picioarele Sfântului Ioan Botezătorul este reprezentat un arbust la baza căruia stă o secure, rezumat cutremurător al învăță-turii date de acesta fiecărui nou botezat:
„Iată securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine, vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.” (Matei 3, 10-11)

ÎNGERII
În fața Sfântului Ioan Botezătorul, de cealaltă parte a râului, se află doi, trei sau chiar mai mulți îngeri, aplecați, cu aripile lăsate într-o atitudine de slăvire, de rugăciune și de slujire.
Ideea includerii îngerilor în icoana Botezului apare cel puțin din sec. al VI-lea, cu toate că prezența lor nu este indicată nici în Evanghelii și nici în troparul care rezumă principalele momente ale evenimentului. Textele slujbelor, pomenindu-le prezența, vorbesc despre starea lor („Cetele îngerești s-au umplut de mirare, de frică și de bucurie.” - Tropar, glas 7, Ceasul al 9-lea), însă nu precizează rolul pe care aceștia l-au avut, astfel încât acest rol este adesea diferit înțeles și reprezentat.
Îngerii sunt înfățișați, fie având mâinile acoperite de propriile mantii, în semn de evlavie și supunere în fața Celui ce se botează, fie purtând ștergare. Obiceiul acoperirii mâinilor este de origine răsăriteană și a fost adoptat la curtea din Bizanț, unde obiectele înmânate împăratului sau primite de la acesta erau ținute cu mâinile acoperite ca semn al unui deosebit respect. Acoperirea mâinilor în iconografie exprimă evlavia și supunerea față de o persoană sfântă.
În unele icoane, ei au rol de slujitori și țin în mâini ștergare, gata să înveșmânteze Trupul Domnului când iese din apă, indicându-se prin aceasta, încă o dată, faptul că botezul s-a făcut prin scufundare, ceea ce necesită ștergerea trupului celui botezat la ieșirea din apă.
Deși rolul de slujitori ai Domnului nu este clar definit în ceea ce privește momentul Botezului, acest rol se dezvăluie într-un fragment următor relatării Botezului, în care aflăm că „Iisus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavol”, iar atunci când diavolul L-a lăsat, „iată îngerii, venind la El Îi slujeau”. (Matei 4, 1; 4, 11)
În orice caz, prezența îngerilor în icoana Botezului, cât și în alte icoane precum Nașterea Domnului, Bunavestire, Învierea sau Înălțarea, atestă faptul că cetele îngerești au fost martore nevăzute ale petrecerii în trup a Domnului încercând și ele să pătrundă treptat înțelesurile tainei celei din veac ascunse a Lui Dumnezeu.

IORDANUL (din limba ebraică Jarden - care coboară)
Între cei doi versanți înalți, semn al prezenței Duhului Sfânt, curge râul Iordan cu revărsare mare.
În unele icoane, apa în care a intrat Hristos Îi acoperă tot trupul până la umeri, în altele, apa curgătoare a râului apare de o parte și de alta a înălțimii trupului Său și sub picioare, fără a-L acoperi. Acest din urmă mod de reprezentare pare să fie utilizat pentru a nu strica linia clară a trupului, claritatea fiind unul din principiile folosite de iconarii bizantini.
Însă, primul mod, mai vechi de reprezentare a apei, în față și pe ambele laturi ale trupului, este mai potrivit pentru că are în vedere o claritate superioară a formei trupului. Arată că Botezul s-a făcut prin scufundare totală în apele Iordanului după cum spun și Evangheliile. (Matei 3, 16; Marcu 1, 10)
Râul Iordan este reprezentat aici sub forma unei peșteri întunecoase (imagine iconografică a iadului), sau a unui mormânt lichid, curgător, care cuprinde trupul Domnului (chip al înmormântării reprodus în Taina Botezului prin cufundarea totală).
Regăsim aici motivul peșterii care apare în icoana Nașterii Domnului, ca loc ce adăpostește ieslea în care se află Pruncul Hristos, în icoana Răstignirii, sub Crucea în care se află în chip simbolic țeasta primului Adam, apoi în icoana Cincizecimii, sub forma unei închisori întunecate din care se zărește silueta unui bătrân împărat, și nu în ultimul rând, în icoana Pogorârii la iad, unde peștera întunecată reprezintă în mod propriu-zis, iadul.
Astfel, prin acest element de legătură - peștera, se crează contrastul permanent între întunericul în care se afla omenirea până la venirea Mântuitorului și lumina dumnezeiască ce pătrunde în lume odată cu Întruparea Sa.
Tema apei ocupă un loc privilegiat în Sfintele Evanghelii. Odinioară imagine a morții (potopul), ea este acum „izvor de apă vie” (Apocalipsă 21, 6; Ioan 4, 14). Odată cu intrarea lui Hristos în râul Iordan, firea umană împreună cu întreaga creație își schimbă starea căzută și se sfințesc prin harul Duhului Sfânt.

FĂPTURILE MARINE
În unele icoane, sunt reprezentate si anumite făpturi, așezate în râul Iordan.

În partea inferioară a icoanei, la picioarele Mântuitorului, sunt înfățișate adesea, în dimensiuni discrete, siluetele a două personaje - un bărbat și o femeie. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar chipurile lor au o expresie de mare uimire. Cele două siluete ilustrează texte ale vechiului testament care sunt prefigurări ale Botezului: „Marea a văzut și a fugit: Iordanul s-a întors înapoi.” (Psalmul 113, 3).

Figura bărbătească - un personaj întins în albia râului, ținând în mâini un vas din care se varsă apă - este reprezentarea alegorică a râului Iordan. Personajul este întors cu fața de la Hristos, cuprins fiind de o mare uimire, spaimă chiar, motivul desprins din textele liturgice fiind acela de „a-L fi văzut fără veșmânt pe cel Nevăzut”.
Troparul explică această prezență:
„Întorsu-s-a oarecând râul Iordanului prin cojocul lui Elisei, înâlțându-se Ilie. Și s-au despărțit apele într-o parte și într-alta și i s-au făcut lui calea uscată ceea ce era udă, spre chipul Botezului cu adevărat. Prin carele noi curgerea vieții cea trecătoare o trecem.” (Troparul duminicii dinaintea praznicului)

Figura feminină - o femeie pe jumătate goală, purtând coroană pe cap și sceptru în mână, luându-o la fugă călare pe unul sau doi pești - este o alegorie a mării și face trimitere la una din prefigurările Botezului - trecerea poporului iudeu prin Marea Roșie.
În unele reprezentări Hristos este înfățișat stând în picioare pe două dale de piatră formând o cruce (asemănătoare cu porțile iadului din icoana Pogorârii la iad) sub care se află șerpi cu capetele ridicate, alteori, apare chiar un balaur sub picioarele Lui. Icoana ilustrează în acest fel, biruința lui Hristos asupra puterilor întunericului (a diavolului și a îngerilor lui) simbolizate prin acești monștri marini - balauri, șerpi -, puși pe fugă sau zdrobiți, detaliu inspirat din Psalmul 13, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă.”.
„Plecatu-Ți-ai creștetul Înaintemergătorului, sfărâmat-ai capetele balaurilor, venit-ai la repejuni, luminat-ai toate, spre a Te slăvi pe Tine, Mântuitorule, Luminătorul sufletelor noastre.” (Stihiră la Doamne strigat-am ... și acum, Vecernia Mare, glas 2)
„Pe Adam cel stricat iarăși îl zidește în repejunile Iordanului și capetele balaurilor celor ascunși le sfarmă Împăratul veacurilor.” (Utrenia praznicului, cântarea 1, glas 2)
Uneori, în jurul lui Hristos înoată pești mici și chiar copii, însă este de evitat introducerea în scenă a amănuntelor irelevante.
Toate aceste elemente acvatice trebuie reprezentate cu discreție, în proporții echilibrate, astfel încât să rămână în plan secund, pentru a nu produce o distragere inutilă a atenției de la componentele principale ale icoanei care conduc la adevărata înțelegere a însemnătății praznicului.

Link permanent catre articolul complet
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...I-b1-p1825.htm
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 12.01.2018, 17:46:14
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.265
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Și noi am remarcat ultima data când am fost la biserica, duminică trecuta , ca sa o citez pe fii-mea, pe " doamne doamne făcând baie cu pestii" 😅, dar pe lângă apestisorii care i-au atras ei atenția mi s-a părut ca văd în partea de jos a icoanei și un drăcușor și chiar eram.curioasa ce căuta acolo; însă acum.se pare ca ceam văzut eu era fie "barbatul"( iordanul) fie "femeia "(area).
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ce considerati despre "Misquoting Jesus"/"Forged" de Bart Ehrman Ciprian Mustiata Teologie si Stiinta 8 19.12.2012 16:12:08
Constantid Dogaru si "Acatistul soborului Maicii Domnului" crestinOrtodoxa Rugaciuni 0 28.09.2010 01:19:24
Am nevoie de "putin" ajutor ! - Va rog nu treceti "peste" - Nu am liniste de o luna! valentinalogo Preotul 28 06.06.2010 07:26:42