Sa ne cunoastem sfintii romani!

[Mihnea Dragomir]

De notat ca Sf Iuliu a servit imparatul si patria timp de 27 de ani, in loc de 20 de ani cat era serviciul militar pana cand imparatul si patria te numea veteran si iti dadea pamant si o punga cu bani ca sa te poti apuca de treaba la locul tau.
Aceasta inseamna ca s-a inscris voluntar, facand mai mult decat minimul necesar in raport cu datoria lui de soldat. De aceea si dregatorul Maximus incearca staruitor sa il faca sa jertfeasca la idoli, nevrand ca un soldat atat de aureolat in lupta si cu asemenea experienta sa fie pierdut pentru Stat.

Remarcabile in dialogul dintre cei doi sunt elementele de tactica diabolica, ce este mereu aceeasi. Astfel:
-Adversarul ne indeamna sa facem nu un pacat, ci un lucru bun. Fiindca a asculta de porunca Cezarului vremii este un lucru bun.
-Adversarul, stiind cat ne este de greu sa pacatuim, se multumeste cu foarte putin. Chiar, ce mare lucru sa luam "doar putina tamaie" ca sa incalcam porunca intaia ? E chestie, pana la urma, de intelepciune. Ce mare lucru sa purtam pietrele pe care Horoscopul Nu Stiu Care ne recomanda sa purtam pentru zodia noastra ? Nu suntem supertitiosi, doar "foarte putin tinem cont".
-Adversarul ne permite sa ramanem "credinciosi in inima noastra". Doar sa jertfim formal. Putem crede in ce vrea muschii nostri, ba chiar si "intr-un mort", vorba paganului Maximus, important pentru el este sa nu aratam asta lumii. Sa nu aratam credinta noastra vecinilor, colegilor, celorlalti, aproapelui nostru. Lui Isichus, de exemplu, pe care l-am putea converti, ori, de e deja convertit, i-am putea intari credinta. De fapt, important pentru Sarsaila este sa aratam ca nu prea ne pasa de credinta, pentru a nu evangheliza pe ceilalti. Important este sa nu cumva sa spunem o rugaciune cand luam masa la restaurant cu colegii de facultate ori de serviciu. Important este sa nu ratam un meci, o iesire, o invitatie de Duminica dimineata, sau daca o facem, macar sa nu spunem ca am lipsit fiindca Altcineva ne-a invitat in alta parte, la masa Lui.

Sancte Iuli Veterane, ora pro nobis!

[Lala76]

Am vazut numarul coplesitor de minuni pe care Sfantul Ioan Rusul le-a facut in vietile voastre. Manastirea Sfantul Ioan Rusul de la Giurgiu, singura din tara avand acest hram si care detine o impresionanta racla cu particele din moastele Sfantului a demarat un minunat proiect la care toti cei care au beneficiat de mijlocirea si sprijinul Sfantului Ioan Rusul sunt chemati sa contribuie. Manastirea doreste sa publice o carte cu noi minuni ale Sfantului. Toti cei care nu vor sa "tina lumina sub obroc" si sa dea acest prinos si anume marturisirea ajutorului oferit de Sfantul Ioan Rusul in vietile lor sunt invitati sa trimita pe parcursul acestei luni marturiile lor fie pe adresa manastirii com. Slobozia, jud. Giurgiu fie pe adresa de email a parintelui staret protos. Teodor Serban protos.serban@yahoo.com.

[tabitha]

Lala76, ați greșit topicul.... Astăzi e ziua Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, nu scrie nimeni despre el?



Una din minunile Sf. Ioan cel Nou :

Vindecarea sotiei fierarului austriac Franz Holomek

In anul 1901 un fierar din Campulung, Franz Holomek, a venit cu Rosa, sotia sa, in toata disperarea la Sfantul Ioan. Au povestit ca femeia a fost de patru ori insarcinata si de tot atatea ori copiii au fost scosi din pantecele ei bucati. Fiind in prejma unei noi nasteri, Rosa si sotul ei au platit o Sfanta Liturghie si au stat la rugaciuni langa racla Sfantului Ioan. In momentul nasterii ei, la Sfanta Liturghie era pomenita si familia Holomek. Dupa ce Rosa a nascut o fetita sanatoasa, la Sfantul Ioan a mai fost trimis un mandat postal cu o suma pentru o Sfanta Liturghie de multumire. Considerand-o un dar al Sfantului Ioan, copila a fost botezata Johanna, vorbindu-se pretutindeni in Campulung despre fetita ca fiind "Das ist das Johanneskind von Suczawa".

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinţilor Români.

În această Duminică, în chip evlavios cinstim cu cântări de laudă şi cereri duhovniceşti pe toţi Sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârşit muceniceşte sau au mărturisit şi apărat cu jertfelnicie credinţa cea dreaptă, neamul şi ţara. Chemăm în ajutorul nostru pe toţi Sfinţii Cuvioşi şi Cuvioase care prin rugăciune, post şi lacrimi s-au nevoit, luând chip îngeresc şi care, prin pilda vieţii lor, hrănesc duhovniceşte sufletele noastre. Cerem întărire în credinţă şi răbdare de la toţi Sfinţii Martiri, care, prin sângele şi pătimirile lor, au primit cununa sfinţeniei. Ne într-armăm cu rugăciunile tuturor Sfinţilor români ucişi de oştile păgâne sau ale altor asupritori. Ne întărim în lupta duhovnicească prin rugăciunile celor căzuţi în amară robie sau ale celor jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru credinţa străbună, Biserică şi neam, din vechime şi până în vremea prigoanei ateiste. Învăţăm şi mărturisim dreapta credinţă din lumina scrierilor Sfinţilor, care, luptând cu arma cuvântului, au apărat Evanghelia lui Hristos şi Biserica Sa. Plecăm cu smerenie genunchii noştri şi ne rugăm Sfinţilor odrăsliţi de neamul nostru care au sporit în dragostea pentru Hristos Domnul, cu fapta, cu rugăciunea şi cu virtutea creştină, şi pe care Milostivul Dumnezeu i-a scris în cartea veşniciei.

"Multe biserici dreptmăritoare în decursul veacurilor au aşezat în ceata sfinţilor şi cinstesc după cuviinţă pe unii dintre fiii lor, care au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu prin vieţuirea în Hristos şi prin mărturia dată despre aceasta, rânduind în acelaşi timp o zi de prăznuire pentru toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, pe care Dumnezeu i-a înscris în cartea aleşilor Săi. Biserica Ortodoxă Română şi-a cinstit după vrednicie pe toţi fiii ei, sfinţi plămădiţi de evlavia neamului românesc din care au răsărit martiri, mărturisitori, apărători ai dreptei credinţe şi mari trăitori din rândurile credincioşilor, cuvioşilor, preoţilor şi ierarhilor care dintotdeauna au strălucit în cununa Bisericii strămoşeşti, iar în cer sunt împodobiţi cu slavă" (Actul sinodal din 20 iunie 1992)

Actul sinodal din 20 iunie 1992, unul dintre cele mai frumoase documente ale Bisericii noastre, spune că prin acest gest se arată "lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor", amintind astfel vorbele mitropolitului Dosoftei, gest iarăşi care ne leagă pe noi cei de azi de jertfa duhovnicească a înaintaşilor. Din 1992, multe nume de sfinţi români au mai intrat în sinaxare, şi multe îşi aşteaptă rândul.

[cristiboss56]

Duminica a doua dupa Pogorarea Sfantului Duh este a lor, a sfintilor romani.A celor trecuti in calendare, dar mai ales a celor din sufletele noastre.O duminica in care ar trebui sa fim mandri ca suntem romani, mandri ca ne-am nascut intr-un Rai de sfinti.O duminica in care graiul romanesc rasuna in Imparatia lui Dumnezeu!

"Avem o tara unde au stapanit odata
Vitejii daci, barbati nemuritori
Si unde stau de veacuri laolalta,
Izvoare, vai si munti cu fruntea-n zari

Avem troite sfinte, altare si icoane
Si candeli ard cu mii de palpairi;
Avem atatea lacrimi si prigoane
Ca ne e plin pamantul de martiri.

Avem la Putna, Sfant si viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Si azi de-l vom chema sa-nfranga-apusul
Va rasturna cinci veacuri de pamant.

Avem pe Brancoveanu pilda tare,
Caci pruncii lui sub sabie-au cazut;
Ca sa pazeasca fara de schimbare
Credinta dreapta-n care ne-am nascut.

Avem Ardealul sfant, pamantul rastignirii,
Cu tunuri sfartecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinti, pe Iancu si martirii,
Pe Horia tras pe roata pentru neam.

Azi iarasi te-au suit vrajmasii tai pe cruce,
Ardeal cu trei culori impodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sange,
Aceea ca, Ortodoxia ai iubit.

Avem un Rai de sfinti in temniti dati la moarte
Si aruncati in groapa nestiuti;
Dar astazi dand pamantul la o parte,
Ies moaste sfinte-n zeghe grea de detinuti.

E jertfa lor de veacuri marturia,
Ce striga din morminte pan-la noi:
Sa aparam cu ravna Ortodoxia
Si-acest pamant, de Sfinti si de eroi !"

( Cu Iisus in celula, versuri de Radu Gyr)

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ a trăit în secolul al XIV-lea, neexistând informaţii sigure cu privire la anul naşterii sau al trecerii la cele veşnice al Sfântului. În cele ce urmează vă prezentăm viața sfântului așa cum este menționată în Sinaxarul din Minei:

Întru această lună, în ziua a 30-a, pomenirea Sfinţitului Părintelui nostru Arhiepiscop Ghelasie de la Râmeţ. Pe la mijlocul veacului al XIV-lea, Mănăstirea Râmeţ din munţii Apuseni era cârmuită de râvnitorul spre cele sfinte stareţul Ghelasie, care mai apoi a fost ales Arhiepiscop al Transilvaniei, fapt cunoscut dintr-o inscripţie ce se găseşte pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii, în care se poate citi: "Scris-am eu mult greşitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crişul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic".

Din tradiţie se cunoaşte că această mănăstire a fost prădată şi părăsită în mai multe rânduri, fapt care explică şi pierderea oricărui fel de act din care s-ar fi putut afla ştiri despre trecutul ei. Localnicii din Râmeţ au păstrat totuşi prin viu grai ştirea potrivit căreia Sfântul Ghelasie a fost stareţ aici, iar spre sfârşitul vieţii a ajuns vlădică al românilor ardeleni.

Fiind Sfântul foarte smerit şi ducând o viaţă aspră, s-au adunat în jurul lui mulţi ucenici, care râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, având pe Sfântul pildă de urmat în viaţa călugărească.

Mănăstirea avea pentru vieţuitorii ei pământ, fâneţe, unele la distanţe mari, cum era şi cel de la Hopagi, situat între comuna Râmeţ şi Ponor, cam la 20 km departe de mănăstire. Aici îşi făceau ascultarea ucenicii Sfântului Ghelasie îndeletnicindu-se îndeosebi cu cositul fânului. Era un loc lipsit de apă, neaflându-se izvoare prin împrejurimi pentru potolirea setei ucenicilor săi, care găseau prilej de murmur şi nemulţumire.

Odată ducându-se Sfântul Ghelasie la Hopagi să-i vadă pe ucenici ostenind, în arşiţa zilei, l-au întâmpinat toţi cu plângere, arătându-şi pe feţe tristeţea că n-au apă de băut. Atunci Sfântul Ghelasie, rugându-se lui Dumnezeu fierbinte a atins pământul de sub o stâncă şi îndată a izvorât apă curată, toţi călugării stâmpărându-şi setea. La vederea acestei minuni ucenicii, nu numai că s-au spăimântat, dar s-au şi rugat de iertare pentru neliniştea avută şi necredinţa arătată. De atunci şi până astăzi, izvorul este cunoscut sub numele de Fântâna Vlădicii şi credincioşii din satele străjuite de munţii Apuseni şi îndeosebi locuitorii de la Râmeţ au în mare evlavie acest izvor de apă.

După ce Sfanţul Ghelasie a săvârşit minunea, în drum spre mănăstire şi-a dat obştescul sfârşit, în clipa aceea însă au sunat clopotele singure la şapte biserici din împrejurimi. Când asinul cobora cu Sfanţul de la Brădeşti spre mănăstire, în apropiere de Valea Uzii, urmele copitei au rămas săpate în piatră, putând fi văzute şi azi. Când asinul a ajuns la mănăstire cu sfantul, din nou a rămas copita asinului imprimată pe lespedea de piatră din faţa Bisericii vechi. După privegherea îndătinată, trupul Sfântului a fost îngropat lângă Biserica veche cu cântări de înmormântare fiind petrecut cu multă jale la locul de veşnică odihnă. A rămas în tradiţie amintirea lui sfântă şi mormântul presărat cu lumânări la fiecare dumnezeiască Liturghie de ucenicii săi care îi urmau pilda vieţii şi trăirii lui. Anii au trecut şi secole de-a rândul vremea şi-a lăsat urmele pe această biserică veche, iar locul mormântului cu trupul nu s-a mai ştiut.

În anul 1925, Mănăstirea a fost cuprinsă de furia pârâului Geoagiu, iar biserica veche după retragerea apei a rămas îngropată de aluviuni aproape doi metri. Dumnezeu a descoperit în chip minunat moaştele acestui nou odrăslit din neamul nostru. În timpul când biserica era împresurată de ape a ieşit la suprafaţă un cap de om care nu se depărta de altar ci plutind pe apă a ocolit biserica de trei ori şi s-a aşezat singur pe fereastra de la altar. Capul avea culoarea galbenă şi răspândea o mireasmă bine plăcută. Tot în acea zi apele au mai scos la suprafaţă încă două capete. Preotul Barbu din Geoagiu de Sus, slujitor în acea vreme la mănăstire, a îngropat cu evlavia cuvenită cele trei cranii în partea dreaptă a bisericii vechi, păstrându-se în aceeaşi cinste tradiţia Sfanţului Ghelasie.

În anul 1940 a venit la mănăstire un părinte călugăr de la Sfântul Munte Athos, de origine român ardelean din părţile locului şi a redeschis mănăstirea. Văzând biserica îngropată, a înlăturat pietrişul şi pământul aduse de ape, ridicând un zid de sprijin de piatră în jur. Călugării au observat că iarna în partea dreaptă a bisericii vechi, deşi era zăpadă peste tot, într-un loc anumit, zăpada se topea, iar vara dispărea roua. Călugării dându-şi seama că acesta este un semn, au săpat şi au găsit cele trei cranii, pe care le-au spălat şi le-au aşezat în biserică după rânduiala .

În curând avea să se descopere în chip minunat capul Sfântului Ghelasie. O femeie cu numele Maria din Negreşti-Oaş s-a îmbolnăvit de epilepsie şi era atât de chinuită încât îi speria pe toţi. Mergând pe la mănăstiri în ţară şi rugându-se i s-a arătat Sfântul Ghelasie poruncindu-i să meargă la mănăstirea Râmeţ şi acolo se va tămădui. Femeia nu ştia unde este această mănăstire, dar călătorind şi tot întrebând a aflat drumul spre Râmeţ. Când a ajuns în apropiere de mănăstire, femeia a strigat cu glas mare: "Sfinte Ghelasie ajută-mă şi mă scapă din necaz". Călugării auzind şi socotind aceste cuvinte un semn, s-au adunat în biserică şi au înălţat rugăciuni, săvârşind Taina Sfântului Maslu. Cuviosul părinte stareţ cu bogată trăire în viaţa călugărească a atins pe rând cele trei capete de femeia bolnavă. Când a atins de femeie capul Sfântului Ghelasie, aceasta îndată s-a tămăduit şi au lăudat toţi pe Dumnezeu Care s-a "făcut minunat întru sfinţii săi. Femeia a mărturisit călugărilor cum i s-a arătat Sfanţul Ghelasie şi i-a zis: "Eu sunt Ghelasie ocrotitorul Mănăstirii Râmeţ". Aşa a apărut evlavia pentru Sfântul Ghelasie, maicile mai bătrâne din mănăstire dând mărturie că au cunoscut pe această femeie Maria, care se vindecase în chip minunat de către ocrotitorul obştii călugăreşti.

O altă femeie din satul Albina, judeţul Timiş venea des la Mănăstire pentru sfintele slujbe. Părintele stareţ obişnuia ca la sfârşitul slujbei să ţină capul Sfanţului pe o tavă pentru a primi închinarea credincioşilor. Acestei femei venindu-i un gând urât în minte se întreba: "Oare nu va mirosi urât capul Sfantului?" Şi în clipa aceea i s-a umplut mâna dreaptă de un miros greu şi nu-şi mai putea face Sfânta Cruce. Dându-şi seama de îndată că a greşit faţă de Sfanţul, şi-a mărturisit păcatul faţă de toţi credincioşii din biserică şi se ruga plângând la Sfanţul s-o ierte de ceea ce a gândit. După mai multe rugăciuni femeia s-a făcut sănătoasă şi n-a încetat să se roage Sfântului Ghelasie.

O altă minune s-a săvârşit cu un locuitor eretic din Cacova Aiudului, în părţile Albei, care era bolnav, suferind de paralizie. Auzind că se fac vindecări la Râmeţ prin Sfântul Ghelasie şi prin izvorul de sub Sfântul Altar, bolnavul a cerut să fie dus la mănăstire, făgăduind că se va lăsa de credinţa greşită şi va reveni la ortodoxie, dacă se va face sănătos. Familia aducând pe cel paralizat la mănăstire, preoţii i-au făcut Taina Sfanţului Maslu, l-au atins de capul Sfanţului, i-au dat apă din izvor să bea şi îndată s-a făcut sănătos. A plecat acasă pe picioarele lui, şi-a lăsat cârjele la biserica mănăstirii, el trecând cu toată familia la credinţa ortodoxă. Multe cârji erau lăsate de cei ce se vindecau şi au fost păstrate până la o vreme în podul bisericii ca o dovadă a puterii tămăduitoare cu care Dumnezeu împodobise capul Sfântului Ghelasie.

Din capul Sfântului se răspândea în toată mănăstirea o mireasmă plăcută pe care o simţeau şi maicile şi credincioşii, care veneau la mănăstire mai ales în timpul nopţii, la utrenie. Mireasma apărea des dar pentru scurtă durată. Vestea despre minunile săvârşite de Sfântul Ghelasie a ajuns în multe părţi ale tării. De aceea şi în zilele noastre, vin la mănăstire credincioşi să audă cuvânt de învăţătură şi mai ales să primească vindecări de boale şi neputinţe prin mijlocirea Sfântului Ghelasie şi prin izvorul de apă tămăduitoare care curge de sub piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar.

[cristiboss56]

Credincioşii ortodocşi români îl pomenesc, în ziua de 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Apărător al credinţei strămoşeşti şi neîntrecut ctitor de biserici, domnul Moldovei a rămas în memoria colectivă prin însemnătatea faptelor petrecute în vremea sa, neegalate de urmaşi.

„Când îl studiezi ca și comandant militar este uluitoare perspicacitatea lui strategică și tactică. Când îl studiezi ca diplomat dă dovadă de mobilitate extraordinară. De asemenea, se adaugă pe lângă multe altele și înțelesul superior al valorii culturii, iar cultura în epoca aceea însemna în primul rând Biserică și tot ceea ce venea din cadrele Bisericii ca act de cultură. Astfel, avem imaginea unei personalități complexe care uluiește prin capacitatea extraordinară de a răspunde funcției și sarcinii mari pe care istoria i-a pus-o în brațe”, a declarat pentru TRINITAS TV Acad. Şerban Papacostea.

Personalitate emblematică a istoriei ţării noastre, având un rol important şi în istoria europeană, binecredinciosul voievod a devenit un simbol al apărării creştinismului în luptele cu turcii şi tătarii.

„Ecourile sunt numeroase și de rang înalt în opinia europeană cu privire la acțiunea lui. Un conducător de stat minuscul în raport cu marile regate și imperii vecine care a reușit să reziste tuturor presiunilor și să obțină victoriile dintre cele mai mari. Mă refer la victoria din 1475 care a uimit Europa fiind una dintre marile înfrângeri suferite de Imperiul Otoman. Firește așa ceva nu este dăruit decât unei mari personalități, iar Ștefan cel Mare fără ezitare poate fi trecut în rândul marilor personalități ale istoriei epocii lui și ale istoriei noastre în general”, a mai spus Acad. Şerban Papacostea.

Tradiţia conform căreia după fiecare bătălie domnul ar fi înălţat câte o biserică nu este reală, dar este cert că unele lăcaşuri au fost înălţate întru pomenirea celor căzuţi în lupte şi ca mulţumire pentru anumite biruinţe.

Voievodul Ştefan cel Mare a fost canonizat în anul 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu data de prăznuire 2 iulie, ziua trecerii sale la cele veşnice.

Sfantul Leontie de la Radauti

Mareste imaginea.
Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti s-a nascut la inceputul secolului al XIV-lea. Sfantul Leontie a intrat in monahism de tanar, la Manastirea Bogdana din Radauti, primind numele Lavrentie. Dupa o vreme se retrage in sihastrie, unde a construit un schit ce avea sa-i poarte numele: "Schitul lui Lavrentie“. Pravila pentru obstea de aici era urmatoarea: hrana o singura data in zi, la asfintitul soarelui, afara de sarbatori; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul noptii pana dimineata - priveghere in biserica, dupa randuiala Sfantului Munte si traditia pustniceasca. Pe locul unde a fost "Sihastria lui Lavrentie“, astazi se afla satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judetul Suceava.

Potrivit unor istorici, Sfantul Leontie ar fi ajuns chiar episcop la Radauti, in timpul domniei lui Alexandru Voda cel Bun, dar spre batranete s-a retras din scaunul episcopal. Zaharia Kopistenski, cel care ii scrie viata, il numeste "facator de minuni”. Asa ne putem explica de ce in vechime strada de azi Bogdan Voda din Radauti, unde se afla si ctitoria domnitorului, se numea "Drumul Sfantului". Traditia spune ca a fost duhovnicul Sfantului Daniil Sihastru.

A fost inmormantat in biserica de lemn a schitului, iar mai tarziu, datorita cinstirii sfintelor sale moaste de credinciosi, acestea au fost mutate in Catedrala din Radauti. Prin anul 1639 o ceata de raufacatori a jefuit orasul Radauti. Traditia spune ca monahii, afland de venirea talharilor, au ascuns moastele Sfantului chiar sub locul unde erau depuse, in naos, in fata tabloului votiv al ctitorilor manastirii. O serie de cercetari arheologice efectuate intre anii 1974-1977 a scos la iveala moastele sale. In anul 1991 ele au fost asezate intr-o racla spre a fi cinstite de credinciosi.

In sedinta sinodala din 20 iunie 1992 s-a hotarat canonizarea sa oficiala. Praznuirea Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti se va face in fiecare an, pe 1 iulie.
Troparul Sfantului Leontie de la Radauti
Cu ostenelile nevointelor duhovnicesti toata viata ti-ai petrecut-o si, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie si cu frica de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roaga-L, Sfinte Ierarhe Leontie, sa mantuiasca sufletele noastre.

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Sfantul Leontie de la Radauti

Mareste imaginea.
Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti s-a nascut la inceputul secolului al XIV-lea. Sfantul Leontie a intrat in monahism de tanar, la Manastirea Bogdana din Radauti, primind numele Lavrentie. Dupa o vreme se retrage in sihastrie, unde a construit un schit ce avea sa-i poarte numele: "Schitul lui Lavrentie“. Pravila pentru obstea de aici era urmatoarea: hrana o singura data in zi, la asfintitul soarelui, afara de sarbatori; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul noptii pana dimineata - priveghere in biserica, dupa randuiala Sfantului Munte si traditia pustniceasca. Pe locul unde a fost "Sihastria lui Lavrentie“, astazi se afla satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judetul Suceava.

Potrivit unor istorici, Sfantul Leontie ar fi ajuns chiar episcop la Radauti, in timpul domniei lui Alexandru Voda cel Bun, dar spre batranete s-a retras din scaunul episcopal. Zaharia Kopistenski, cel care ii scrie viata, il numeste "facator de minuni”. Asa ne putem explica de ce in vechime strada de azi Bogdan Voda din Radauti, unde se afla si ctitoria domnitorului, se numea "Drumul Sfantului". Traditia spune ca a fost duhovnicul Sfantului Daniil Sihastru.

A fost inmormantat in biserica de lemn a schitului, iar mai tarziu, datorita cinstirii sfintelor sale moaste de credinciosi, acestea au fost mutate in Catedrala din Radauti. Prin anul 1639 o ceata de raufacatori a jefuit orasul Radauti. Traditia spune ca monahii, afland de venirea talharilor, au ascuns moastele Sfantului chiar sub locul unde erau depuse, in naos, in fata tabloului votiv al ctitorilor manastirii. O serie de cercetari arheologice efectuate intre anii 1974-1977 a scos la iveala moastele sale. In anul 1991 ele au fost asezate intr-o racla spre a fi cinstite de credinciosi.

In sedinta sinodala din 20 iunie 1992 s-a hotarat canonizarea sa oficiala. Praznuirea Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti se va face in fiecare an, pe 1 iulie.
Troparul Sfantului Leontie de la Radauti
Cu ostenelile nevointelor duhovnicesti toata viata ti-ai petrecut-o si, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie si cu frica de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roaga-L, Sfinte Ierarhe Leontie, sa mantuiasca sufletele noastre.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 să cinstească aşa cum se cuvine pe Sfântul Leontie de la Rădăuţi. În acelaşi an s-a făcut proslăvirea sa ca sfânt, fiind rânduită ca dată de prăznuire a acestuia ziua de 1 iulie. Moaştele Sfântului Ierarh Leontie, împreună cu cele ale Sfântului Teodosie de la Brazi, au fost puse într-o raclă şi reaşezate în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Credincioşii ortodocşi români îl pomenesc, în ziua de 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Apărător al credinţei strămoşeşti şi neîntrecut ctitor de biserici, domnul Moldovei a rămas în memoria colectivă prin însemnătatea faptelor petrecute în vremea sa, neegalate de urmaşi.

„Când îl studiezi ca și comandant militar este uluitoare perspicacitatea lui strategică și tactică. Când îl studiezi ca diplomat dă dovadă de mobilitate extraordinară. De asemenea, se adaugă pe lângă multe altele și înțelesul superior al valorii culturii, iar cultura în epoca aceea însemna în primul rând Biserică și tot ceea ce venea din cadrele Bisericii ca act de cultură. Astfel, avem imaginea unei personalități complexe care uluiește prin capacitatea extraordinară de a răspunde funcției și sarcinii mari pe care istoria i-a pus-o în brațe”, a declarat pentru TRINITAS TV Acad. Şerban Papacostea.

Personalitate emblematică a istoriei ţării noastre, având un rol important şi în istoria europeană, binecredinciosul voievod a devenit un simbol al apărării creştinismului în luptele cu turcii şi tătarii.

„Ecourile sunt numeroase și de rang înalt în opinia europeană cu privire la acțiunea lui. Un conducător de stat minuscul în raport cu marile regate și imperii vecine care a reușit să reziste tuturor presiunilor și să obțină victoriile dintre cele mai mari. Mă refer la victoria din 1475 care a uimit Europa fiind una dintre marile înfrângeri suferite de Imperiul Otoman. Firește așa ceva nu este dăruit decât unei mari personalități, iar Ștefan cel Mare fără ezitare poate fi trecut în rândul marilor personalități ale istoriei epocii lui și ale istoriei noastre în general”, a mai spus Acad. Şerban Papacostea.

Tradiţia conform căreia după fiecare bătălie domnul ar fi înălţat câte o biserică nu este reală, dar este cert că unele lăcaşuri au fost înălţate întru pomenirea celor căzuţi în lupte şi ca mulţumire pentru anumite biruinţe.

Voievodul Ştefan cel Mare a fost canonizat în anul 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu data de prăznuire 2 iulie, ziua trecerii sale la cele veşnice.

Scrisoarea trimisă de Sfântul Ştefan principilor creştini, după ce i-a înfrânt pe turci:



„Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate.
Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Romania (n.r. fostul teritoriul bizantin), şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor.
Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul săbiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie.
De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.”
Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.