Sfantul Efrem Sirul

[georgeval]

„Voind, Parinte, a urma pe cararile inaintemergatorului, insuti din lume indepartandu-te, in pustiu te-ai salasluit. insa vrajmasul vazandu-te pe tine, cel drept, astfel vietuind, femeie cu totul fara rusine impotriva ta a asmutit, inchipuindu-si ca prin arma cea de demult va surpa barbatia ta si curatia ta o va pangari, ca sa nu ridici cu cuvintele si cu faptele tale pe cei lenesi la pocainta“ (Icosul Preacuviosului nostru Parinte Efrem Sirul)

[icamilin]

RUGACIUNE DE POCAINTA care se rosteste in Postul Mare

Doamne si Stapanul vietii mele
Al grijii de multe, al iubirii de stapanire
Si al grairii in deset, nu mi-l da mie.

Iar duhul curatiei,
Al gandului smerit,
Al rabdarii si al dragostei
Daruieste-l mie, robului Tau.

Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor.AMIN

[cristiboss56]

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe fu alungat din casa părintească de către tatăl său - preot păgân - din cauză că iubea Religia Creştină. Fu primit de Sfântul Episcop Iacob (prăznuit în 13 ianuarie) care îl învăţă să iubească virtuţile şi să se dedice neîncetat meditării asupra cuvântului lui Dumnezeu. Învăţătura Sfintei Scripturi aprinse în el o flacără care îl făcu să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi pentru a-şi înalta sufletul către bucuria bunurilor cereşti. Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu, de neclintit precum muntele Sionului, îl făcură să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane şi care îl făcea să ţină sub stăpânire toate mişcările sufletului său, nelăsând nici un gând urât să se iţească în mintea sa. La sfârşitul vieţii sale recunoştea că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi nici nu a lăsat să scape din gura lui o singură vorbă fără noimă.
Lepădându-se de toate, precum Apostolii, luptându-se ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, învăluindu-şi faptele precum şi vorbele în sfânta smerenie a lui Hristos, primi de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, într-o asemenea măsură încât el ocupă în Corul Sfinţilor locul ales de "dascăl al căinţei". Printr-o minune ce se face cunoscută doar celor care se jertfesc cu totul Domnului, ochii săi fuseseră transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani întregi, zi şi noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, acest al doilea botez al lacrimilor, nu încetară să curgă din ochii săi, transfigurându-i faţa într-o sclipire limpede, în care se oglindea prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor, şi uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. Ca un cerc misterios, în care nu ne putem da seama unde e începutul nici sfârşitul, gemetele năşteau în el lacrimile ; lacrimile, năşteau rugăciunea ; rugăciunea năştea propovăduirea, care era întreruptă de noi tânguiri. Citind încântătoarele sale discursuri despre căinţă sau descrierile atât de realiste ale Judecăţii de Apoi, chiar şi inimile cele mai împietrite nu pot să nu se înmoaie. Pentru multe generaţii şi până în ziua de azi, lecturile din Sfântul Efrem au făcut să curgă multe lacrimi, deschizând păcătoşilor calea pocăinţei şi a creştinării.
La ceva timp după Botezul său, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu, fugind de agitaţia oraşului pentru a sta de vorbă în linişte cu Dumnezeu şi pentru a trăi în preajma Îngerilor. Trecea dintr-un loc în altul, neînrobit de nimic, îndreptându-se într-acolo unde îl conducea Duhul Sfânt, spre ajutorul lui şi al fraţilor săi. Astfel ajunse în cetatea Edesa în pelerinaj, fiind în căutarea unui om sfânt cu care să ducă o viaţă de călugărie. Întâlnind în calea sa pe o femeie desfrânată, el se prefăcu atunci că îi acceptă propunerile şi, spunându-i să îl urmeze, o conduse spre piaţa publică, în loc să caute un loc retras potrivit păcătuirii. Prostituata îi atrase atenţia : "De ce mă aduci aici ? Nu te ruşinezi să te vadă lumea ?" Sfântul îi răspunse : "Nefericito, te temi de ochii oamenilor : de ce nu te temi de privirea lui Dumnezeu care vede totul şi care va judeca în ultima zi faptele noastre şi gândurile noastre cele mai ascunse?". Cuprinsă de teamă, femeia se căi şi se lasă condusă într-un loc care să fie de ajutor mântuirii ei. După câţiva ani petrecuţi în Edesa Sfântul Efrem se întoarse să trăiască în pustiu. Cum auzise laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, Dumnezeu îi arătă într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea pământul cu cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem plecă spre Capadocia. Ajunse în Cezarea în ziua Bobotezei şi intră în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie. Deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel îi vesti Sfântului Vasile prezenţa în mulţime a umilului ascet sirian. Trimise după el, vorbiră câteva minute în Altar şi, ca răspuns la cererea lui, primi de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi îl ordonă Diacon, şi îl lăsă să plece în patria lui.
În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi (între 338 şi 387), în tot regatul persecuţii fără îndurare fură organizate împotriva creştinilor, consideraţi drept aliaţi ai romanilor. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. Încă din copilărie îi fu revelată chemarea lui Dumnezeu, printr-o viziune cu o viţă de vie roditoare crescând de la gura sa şi umplând întreg pământul. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri. Harul Duhului Sfânt îl umplea cu o asemenea abundenţă încât atunci când se adresa poporului limba sa nu mai prididea să profereze gândurile cereşti pe care i le inspira Dumnezeu, şi părea ca prins de bâlbâială. De aceea adresa lui Dumnezeu această rugăciune surprinzătoare : "Reţine, Doamne, valurile harului tău!".
Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor, ca un adevărat diacon, asemeni lui Hristos care s-a făcut "slujitorul" nostru.
Astfel, smerindu-se, refuza mereu înălţarea la Preoţie. Virtuţile sale, rugăciunea sa, roadele contemplărilor şi meditărilor sale, tot harul pe care i-l dădea Dumnezeu, nu îl păstra pentru el însuşi, ci împodobea cu el Biserica, Mireasa lui Hristos, ca o coroană de aur bătută cu pietre scumpe. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul fu eliberat datorita rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, căzu în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, Sfântul Efrem şi mulţi alţi creştini plecară atunci spre Edesa. Îşi petrecu acolo ultimii zece ani din viaţă, şi - pentru a continua opera începută în şcoala de exegeză fondată la Nisibe de Sfântul Iacob - propovăduia la Şcoala din Edesa, care fu numită "Şcoala Perşilor". Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbrăcă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri : comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, Imnuri închinate Raiului, Fecioriei , Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de unde numele care i s-a dat de "Liră a Sfântului Duh" şi "Doctor al universului". Alte tratate, foarte numeroase, ne-au fost transmise în greceşte. Ele vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.
După ce a organizat ajutoarele în cetate în vremea foametei din 372, Sfântul Efrem îşi încredinţă sufletul lui Dumnezeu, în 373, înconjurat de un mare număr de călugări şi asceţi ieşiţi din mănăstirile lor, din pustiul lor, din peştera lor, pentru a lua parte la ultimele clipe ale sale. Le lasă un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor.



RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
cea singură Preacurată,
şi cu sufletul, şi cu trupul,
cea singură mai presus de toată curăţia,
şi de toată înţelepciunea şi fecioria,
singura care te-ai făcut lăcaş
al darului Preasfântului Duh
şi, de aceea, înseşi
puterile cele nematerialnice şi îngereşti
le covârşeşti cu neasemănarea,
cu curăţia şi cu sfinţenia sufletului şi a trupului,
caută spre mine cel pângărit şi întinat,
şi cu sufletul şi cu trupul,
cu întinăciunea împătimirii
şi a vieţii mele trăite în dezmierdări.

Curăţeşte mintea mea cea pătimaşă şi o spală! îndreptează-mi gândurile mele cele rătăcite şi orbite!
Îndreptează-mă şi povăţuieşte-mi simţurile! Slobozeşte-mă de obiceiurile cele rele şi urâte, care mă tiranizează, de necuratele prinderi în minte, şi de patimi!

Opreşte-mă de la tot păcatul cel cu lucrarea,
dăruieşte trezvie şi socoteală desluşitoare
întunecatei şi ticăloasei mele minţi,
spre îndreptarea greşelilor şi a căderilor mele,
ca, de întunecatul păcat izbăvindu-mă,
să mă învrednicesc a te slăvi
şi a te lăuda cu îndrăzneală,
pe tine, cea singura adevărată Maică
a adevăratei lumini a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Tu singură, împreună cu Dânsul şi printr-însul,
eşti binecuvântată şi preaslăvită
de toată zidirea cea văzută şi nevăzută,
acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.

(Rugaciuni catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu – Sf. Efrem Sirul)

[Ekaterina]

Unde se termina rugaciunea, incepe pacatul.

A manca tine de legile firii, dar a posti tine de libertate.

Nu uitati sa purtati crucea cu voi in orice timp, in orice ceas si-n orice loc. Fara ea sa nu incepeti nimic.

Daca Dumnezeu nu iti indeplineste imediat rugaciunea, nu deznadajdui! Dumnezeu este mai intelept decat tine.

Biserica este locul unde sunt salvati cei condamnati la moarte.

Rugaciunea fara dragoste nu este ascultata, pentru ca numai dragostea deschide usile rugaciunii.

Nici cu izbanzile sa nu te lauzi si nici in vremea greselilor sa nu te deznadajduiesti.

Pentru orice lucru bun, Dumnezeu Se bucura.

Nu locul il mantuieste pe om, ci vointa lui. Adam a cazut din Rai, in timp ce Lot s-a mantuit chiar in Sodoma.

Asceza si pocainta sunt scari care ne urca acolo de unde am cazut.

Daca n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu.

Patimile mi-au cumparat vointa si mi-au rasplatit cu pacatul.

Cel care-si vede propriul pacat, este mai mare decat cel care vede ingeri.

Daca vrei sa birui intristarea, nu te necaji. Si chiar daca esti lovit, ocarat, sau prigonit, nu te supara, ci mai mult bucura-te! Si numai atunci sa-ti para rau, cand gresesti. Insa si atunci cu masura, pentru ca sa nu cazi in deznadejde.

Cu cat slabeste trupul, cu atat se bucura duhul.