Efectele televiziunii asupra mintii umane

:)Eu nu stiu daca as interzice pur si simplu sau as scoate tv sau calculatorul din casa. Daca as fi mama sfantului Iacov as merge cu copii in padure dar...nu sunt! Ce ma fac ca si eu folosesc si calculatorul si televizorul? Daca ar fi sa vorbesc din inima mea probabil as face ca Iov (probabil..nu ma judecati) si as plange, as da jertfe ptr copii mei.. dar nici asta nu sunt.. Atunci, cum spunea Daniela, ce e de facut concret? Sincer? Nu stiu.. stiu doar ac motivul pentru care am pus aceasta problema e simplu! Aseara fetita mea (de 11 ani) privea la televizor "savurand" o bataie intr doua fete intr-un film. Era atat de "prinsa" de acest scandal ca zambea... privind-o am inceput sa plang. Speriata m-a intrebat, de ce plangi mama???? I-am raspuns, of, of fata mea draga. cat de departe suntem de iubirea adevarata. De iubirea pe care o gasim amandoua in viata Maicii Domnului ( din care mai citim uenori seara). Ea, nu putea macar sa zambeasca cand un om suferea chiar de era dusman..dar tu o faci..desi e doar o poveste la televizor.. M-am ascuns in camerea mea si am ince[ut mai mult sa pleng gandindu-ma cat de viclean este diavolul..cum printr-o intamplare "nevinovata" petrecuta intr-un film, ne dezvolta rautatea..si ne slabeste iubirea fata de aproapele.. E atat de viclean...atat de viclean..
Nu stiu daca trebuie sa aruncam televizorele, nu stiu daca trebuie sa intrerupem netul, nu stiu nimic din toate astea dar stiu ca ar trebui sa imi petrec mai mult timp cu copii mei explicandu-le ce inseamna iubirea. Ce inseamna jertfa si a iti pune viata pentru aporpele..poate ca intelegan acestea SINGURI vor intoarce fata cand vor vedea o scena de bataie..sau poatechiar vor stinge televizorul.. Nu putem sa ii ferim la nesfarsit, ma uit la mine , azi sunt maine..poate voi fi din nou prin spitale..ce vor face din urma?? Cred ca asta e intrebarea pe care trebuie sa ne o punem..

[urzicuta]

si mie mi-e teama pentru ce va urma ,in sfarsit e greu sa fii un parinte bun,de fapt bun e acela care stie sa-i faca pe copii sa-l iubeasca pr Dumnezeu..desi ii lauda atat de mult..ziua ii suprasolicit alerg pe afara incat seara sunt franti de oboseala si cand spunem impreuna o rugaciune ii vad cum incep sa se strambe plictisiti,obositi ..asa incat ma declar invinsa.Nu stiu cum sa-i fac sa-si doreasca sa-i vorbeasca lui Dumnezeu(asta pt.ca nu le explic prea multe..ma limitez in a le citi povesti..cand lor le trebuie altfel de povesti cu talc,poate Biblia pentru copii..)Oricum e greu sa fii parinte,sper ca nu ati inteles ca eu am descoperit secretul succesului!Cozia ai dreptate pe masura ce ei cresc cresc si grijile si problemele.Nu ma speriati nu am experienta cu adolescentii!doar am citit cate ceva referitor la acesta varsta ingrata...si ma trec toate spaimele.As arunca si eu televizorul dar nu ma lasa sotul ca el se mai uita la stiri.El mi-ar arunca mie calculatorul,desi mai arunca si el cate un ochi critic pe forum sau scrie pe mess.Oricum nu suntem hotarati..e doar un gand..fireste un gand bun si ca orice gand bun sa nu staruie sa nu se transforme in fapta vine vicleanul si sopteste in ureche:da,dar aveti nevoie de ele,va foloseste ,printati materiale,corespondati cu prietenii....OFFFFF!off,maimai.

[cristiboss56]

Da, este o mare problema a zilelor noastre. Ganditi-va ca multi din generatiile viitoare, sunt formati, crescuti ,nu de ai lor parinti ci de tembelizor si de calculator. Asistam azi la sinucideri in randul copiilor de pana in 12 ani. Groaznic ! ! ! Copiii parasiti , de parinti iresponsabili plecati in nu stiu ce tari pentru a castiga in moneda vrajmasului , euro. Acesti copiii nu alt "prieten"decat televizorul si netul. Vrajmasul s-a adaptat, vremurilor, lucrand perfid in stilul specific. Ce satisfactie mai mare pentru el, sa lucreze pe cei din pruncie, crescuti si in lipsa de credinta . Pana la urma urmei, suntem cu totii vinovati, partasi mai mult sau mai putin neputinciosi. Viitorul apropiat ne va rezerva mari si neplacute surprize.

[cozia]

În prealabil postat de urzicuta

e greu sa fii un parinte bun,de fapt bun e acela care stie sa-i faca pe copii sa-l iubeasca pr Dumnezeu

Dupa multimea indurarilor si a suferintelor cauzate de pacatele mele, si cite or mai veni, Doamne, consider ca ce ai spus aici ramine BAZA cea mai importanta din cresterea copiilor. Deseori imi vin lacrimi in ochi cind vad la Liturghie copilasi cu chipuri luminoase care se impartasesc si care stau si asculta rugaciunile cum pot si ei, important fiind ca stau acolo cit de cit cuminti pe linga parinti si bunici, fiind ceva ce va ramine cu ei, in inima lor pe viata.
Televizorul sau computerul face parte dintr-un gigant mediatic in care se pompeaza miliarde de dolari si care nu se opreste daca aruncam aparatele. Este doar o chestiune de timp pina diavolul isi regrupeaza fortele si loveste din nou din alte surse, pe strada, la scoala, la prieteni, si cit crezi ca poti rezista insistentelor copilului sa mai vada si el ceva la TV, sa aibe MSN, Blackberry, mobil, etc.

[cozia]

Voiiam sa mai spun ca Televizorul sau computerul face parte dintr-un gigant mediatic in care se pompeaza miliarde de dolari cu un singur scop global acela de a ne indeparta de Dumnezeu prin orice mijloc posibil si deja aproape au reusit!

[Iustin44]

PROTOCOALELE DE LA TORONTO

Serge Monaste - ziarist la " Enquete " martie 1985
Iata un scurt fragment din cartea mai sus mentionata ce se refera la "Guvernul Mondial" ce va urma:
1}"Vom amplifica "Societatea Placerilor".Folosindu-ne de inventarea tehnicii "video" pe care am finantat-o si de jocurile care-i sunt anexate, vom finaliza pervertirea morala a tineretului. Ii vom oferi posibilitatea de a-si satisface, de acum incolo, toate instinctele.
2}"Vom incuraja "contestatiile studentesti: asociate cu toate cauzele privitoare la "ecologie". Protectia mediului ambiant va deveni un atu major, in ziua cand vom fi determinat natiunile-state sa-si schimbe datoria interna contra pierderii a 33% din totalul teritoriilor lor ramase in stare de salbaticie.

3}"Vom umple vidul interior al acestui tineret, initiindu-l inca de la cele mai fragede varste, in universul computerelor. Vom folosi, in acest scop, sistemul de invatamant. Un sclav in slujba altui sclav, care va fi controlat de noi.
În ultimul timp se remarcă o crescândă luare de poziţie a presei scrise prin articole critice la adresa televiziunii cu referire la efectele negative ale acesteia şi a culturii promovate de ea asupra copiilor, adolescenţilor şi vieţii de familie. La pagina de „Cultură - Mass-media” a „Jurnalului Naţional” găsim ştirea potrivit căreia în S.U.A. există printre numeroasele asociaţii şi un Consiliu de Televiziune al Părinţilor (PTC) care realizează topul „celor mai bune şi celor mai proaste emisiuni din prime-time”. Anul acesta, posturile tv vizate au fost: ABC, CBS, Fox, NBC, ITV, UPN şi WB, care difuzează programe de familie între orele 20:00 şi 23:00. Lista PTC vizează conţinutul acestor programe tv şi influenţa pe care o au asupra copiilor, iar criteriile pentru anii 2005-2006 au luat în considerare nu numai frecvenţa limbajului indecent, a conţinutului sexual sau a violenţei, ci şi spaţiul în programul TV, target-ul de audienţă şi subiectul emisiunii. Iată ce declară preşedintele PTC, Brent Bozell: „Suntem alarmaţi de faptul că aceste emisiuni sunt catalogate „prietenoase, de familie” când, de fapt, susţin contrariul. (…) Este evident că Hollywood-ul nu dă doi bani pe instituţia familială. Drept urmare, putem cita nouă programe tv din prime-time care sunt de-a dreptul imorale”.
La rubrica „Cel mai vizionat serial” găsim „The Family Guy” (Fox/21:00, duminica) cu următoarele referinţe: „Acest serial animat de joasă speţă a avut o revenire uimitoare după doi ani de difuzare, datorită succesului înregistrat de vânzările DVD-ului. Umorul merge mână-n mână cu referinţele sexuale(masturbare, incest, bestialitate, necrofilie), iar instituţii precum Biserica sunt ridiculizate. Şocant, dar adevărat! „The Family Guy” este cel mai urmărit serial de către adolescenţi (12-17 ani) şi se află pe locul cinci în preferinţele tv ale copiilor între 2 şi 11 ani. Faptul că o asociaţie de părinţi din America, constituită în mod expres pentru a analiza şi selecta emisiuni şi filme de televiziune, după mai bine de 50 de ani de la apariţia micului ecran a început să înţeleagă natura profund distructivă ce o au acestea asupra familiei, ne face să ne amintim cuvintele Părintelui Serafim Rose: „Televizorul trebuie să fie strict controlat şi verificat unde nu există destul unealta numărul unu de răspândire a atitudinilor curaj pentru a-l arunca pe fereastră, pentru a evita efectele nocive ale acestei maşinării care a adus şi ideile anti-creştine în sânul familiei, mai ales către tineri”.

[Iustin44]

Într-un mod sistematizat şi în acelaşi timp caustic, Virgiliu Gheorghe evidenţiază principalele probleme pe care televiziunea le creează familiei în zilele noastre:
„1. Timpul petrecut de membrii familiei în jurul televizorului este un timp mort pentru existenţa acestuia. În loc să se sprijine reciproc, să se completeze unul pe celălalt în treburile casei, membrii familiei se uită la televizor. Nu numai că activităţile casnice intră în criză - femeia nu pregăteşte la timp mâncarea, bărbatul nu repară ceva sau nu face cumpărăturile -, dar membrii familiei nu mai au nici răgazul de a comunica spre a-şi împărtăşi problemele, grijile sau împlinirile, de a se sfătui unul cu celălalt, de a găsi sprijin şi mângâiere.
Masa în familie, eveniment central în existenţa cotidiană a acesteia, un moment al împăcării, al comuniunii, al comunicării şi al mulţumirii, a fost înlocuită cu luatul mesei în faţa televizorului. Chiar şi atunci când întreaga familie este prezentă , uitându-se la aceeaşi emisiune, fiecare se află departe de celălalt, cu mintea plecată în lumea de pe micul ecran. Nu mai este deplină nici bucuria femeii că mâncarea pentru care s-a ostenit cu dragoste a plăcut soţului şi copiilor, nici a bărbatului că se află în mijlocul familiei sale, avându-i pe toţi împrejur, nici a copiilor că se află alături de părinţi. Masa în faţa televizorului este cel puţin un motiv de indiferenţă sau de lipsă de respect faţă de celălalt, dacă nu chiar o pricină de irascibilitate şi ceartă pe marginea emisiunilor urmărite.
2. Starea de fericire este o realitate subiectivă, spune Virgiliu Gherghe. Oamenii pot să aibă bani, bucurii, succes, să fie chiar iubiţi, şi totuşi să se considere nefericiţi. Totodată, există oameni săraci, cu probleme, cu griji şi chiar lipsiţi de o afecţiune deosebită care se consideră fericiţi sau, oricum, mai fericiţi decât primii.
Omului nu-i este de ajuns că trăieşte bine, că se simte mulţumit de situaţia în care se află sau de oamenii din jurul său pentru a se considera fericit. El are nevoie de confirmarea că într-adevăr situaţia pe care o trăieşte este una fericită, demnă de râvnit. De aceea el compară permanent ceea ce i se întâmplă cu modelul pe care-l are în minte sau cu ceea ce vede în jur. În acest context, televiziunea joacă un rol nefast în viaţa oamenilor. Ea devine termenul de comparaţie pentru cei mai mulţi telespectatori, deoarece pe micul ecran se configurează modelul de om fericit. Aici începe drama omului contemporan. Orice ar face, el nu poate realiza în chip desăvârşit prototipul lumii TV. Şi, chiar dacă se presupune că reuşeşte acest lucru, constată cu amărăciune că încă nu a ajuns la fericire. Aceasta nu înseamnă însă că va conştientiza faptul că modelul prezentat la televizor sau cel furnizat de nihilismul culturii de consum nu este viabil. Care este oare rezultatul acestei permanente raportări a telespectatorului la modelul propus de televiziune, care sunt consecinţele acestui fapt pentru viaţa familiei contemporane?
3.Viaţa de familie apare arareori pe micul ecran , cu toate că, în realitate, în jurul acesteia se configurează în chip firesc existenţa majorităţii oamenilor. Prezenţa familiei devine sesizabilă, mai cu seamă, în filme, în special, în seriale sau telenovele în care oamenii au mai mult timp liber şi mai mulţi bani şi se distrează aproape tot timpul. Trăiesc întâmplări senzaţionale, fascinante poveşti de dragoste, emoţii puternice. Trăiesc mult mai intens, nu au timp să se plictisească şi să se uite la televizor, ci trebuie să acţioneze. Telespectatorii care au această lume drept model când revin la atmosfera propriei case vor constata izbitoarea diferenţă care există între cele două lumi. Propria viaţă de familie pare cenuşie, apăsătoare, plictisitoare, cu probleme, griji, lipsuri şi chiar cu neînţelegerile inerente unei vieţi normale, în comparaţie cu întâmplările extraordinare, cu viaţa deosebită pe care telespectatorii îşi închipuie, prin prisma televiziunii, că o duc alţii. Apare astfel un cerc vicios: problemele se acutizează tot mai mult, proporţional cu timpul dedicat vizionării căci viaţa de familie devine tot mai săracă, iar oamenii se vor simţi din ce în ce mai mult îndreptăţiţi să caute cu jind la ideala lume ficţională. Comparaţia vieţii personale de familie cu cea strălucitoare, trăită pe micul ecran, devine astfel o sursă permanentă de nemulţumire şi frustrare, cadru prielnic pentru apariţia tensiunii şi neînţelegerilor familiale.
4. Membrii familiilor de pe micul ecran sunt independenţi unul faţă de celălalt. Activitatea filmului este centrată aproape întotdeauna pe ceea ce îi individualizează pe aceştia - interesele, cariera, aventurile fiecăruia. De aici telespectatorul, femeie sau bărbat, învaţă sau îşi însuşeşte acea mentalitate în care obiectivele şi interesele individuale sunt separate de cele ale familiei. Această atitudine prin care telespectatorul începe să acorde mai multă importanţă nevoilor, intereselor şi satisfacţiilor individuale, decât celor comune, ale familiei, este una dintre principalele cauze ale divorţului în lumea modernă. Fiecare cu cariera lui, cu banii lui, cu preferinţele lui, cu programul, cu prietenii lui, cu propriul ego, încât până la urmă soţii se trezesc că au multe lucruri care îi separă decât îi apropie.
5. O altă frustrare pe care o naşte televiziunea este produsă de comparaţia, uneori chiar inconştientă, pe care telespectatorii o fac între propriii soţi şi eroii micului ecran. Bărbaţi sau femei, drăguţi, şarmanţi fermecători, aproape întotdeauna foarte sexi, bogaţi şi puternici, gata să satisfacă plăcerile partenerului, îi pun în stare de inferioritate pe bieţii soţi sau soţiile care, în chip firesc, nu pot concura cu un personaj ficţional, interpretat de un actor tânăr, bine machiat şi retuşat cu ajutorul tehnologiei video, care trăieşte şi se pregăteşte numai pentru a întruchipa idealul, a forma o imagine cât mai perfectă. Acest erou ficţional care pătrunde şi ia proporţii în imaginaţia telespectatorilor este cel mai mare duşman al vieţii de familie.Cu el se săvârşeşte prima oară adulterul şi adesea, tot el este cel care împinge în viaţa cotidiană persoana respectivă către adulter.
6. Dorinţele inoculate de televiziune, în special prin publicitate, se transformă în mintea telespectatorilor în zid despărţitor între bărbat şi femeie sau în pricină de tensiune şi scandal. Dorinţa de lucruri, bani şi plăceri cultivă în special instinctul posesiunii, egoismul şi individualismul, şi prin aceasta slăbesc relaţia cu celălalt. Omul îşi transferă treptat orizontul de împlinire de la comuniune, iubire faţă de cel de lângă el, de la bucuria de a fi împreună cu suţul sau cu copilul, la universul obiectelor şi al plăcerilor egoiste, o realitate care - în versiunea TV - este vrednică de dorit. Maşinile, hainele scumpe, distracţia, confortul, luxul de la televizor nu sunt la îndemâna oricui. De aici încep să apară nemulţumirile şi reproşurile.
7. Televiziunea joacă un rol principal în normalizarea relaţiilor sexuale în afara căsătoriei, a adulterului, a perversiunilor sexuale şi a divorţului. În telenovele, spre exemplu, relaţiile sexuale sunt de 24 de ori mai frecvente în afara căsătoriei decât cele între soţi sau 94% dintre întâmplările erotice se desfăşoară între persoanele necăsătorite. De asemenea, adulterul şi divorţurile abundă, depăşind cu mult rata celor din realitate. „De ce să te mai străduieşti să-ţi păstrezi fidelitatea faţă de soţ sau soţie când plăcerea o poţi obţine şi în altă parte sau când toată lumea procedează la fel?” sugerează televiziunea prin falsa realitate pe care o promovează.
8. În condiţiile în care soţul sau soţia îşi vor hrăni simţurile şi imaginaţia prin vizionarea materialelor erotice sau pornografice, criza familială se va acutiza extrem de rapid. S-a putut constata anterior că vizionarea acestora generează, după numai câteva săptămâni, mutaţii vizibile în mentalitatea indivizilor. Nemulţumirile sau frustrările privind persoana celuilalt şi chiar propria persoană, slăbirea fidelităţii, a dorinţei de a avea copii sau de a întemeia şi a susţine o familie sunt consecinţele directe ale vizionării materialelor erotice şi pornografice. Plăcerea devine personajul principal în viaţa oamenilor dependenţi de astfel de mesaje. Dacă pentru o asemenea persoană plăcerea va putea fi găsită şi în afara căsniciei, o plăcere lipsită de responsabilităţi, facilă şi seducătoare, atunci această alegere devine foarte probabilă.
Televizorul, după cum demonstrează Maria Winn, este un străin care pătrunde în casele noastre şi care, insinuându-se în viaţa fiecărui membru al familiei, reuşeşte să-i îndepărteze pe unul de celălalt. Televiziunea este mai mult decât o persoană: este o lume cu care ne împrietenim, împreună cu care petrecem adesea mai mult timp, în care investim mai multă afectivitate decât în cei apropiaţi. Lumea TV ne revendică numai pentru ea şi permanent ne şopteşte, ne sugerează cu subînţeles că există o altă viaţă care merită să fie trăită decât cea a monotoniei familiale, iar noi merităm această fericire.
Procesul de transformare a omului aşezat zilnic câteva ceasuri în faţa televizorului este unul de natură cvasistatică. Adică suficient de încet pentru ca în fiecare zi oamenii să apară ca şi neschimbaţi, identici cu ei înşişi. Efectele mici, cumulate pe parcursul timpului, fac ca după câţiva ani să se ajungă ca oamenii să nu se mai poată înţelege, să nu se mai recunoască unul pe celălalt. Ei nu mai sunt ei înşişi cei din trecut, ci un produs al formării sau al alienării mediatice. Astfel, încet-încet, această voce, care prin toate imaginile ce ne pătrund în minte devine din ce în ce mai convingătoare, ne va face să ne simţim tot mai îndreptăţiţi să ne revendicăm o viaţă tot mai comodă, cu mai multe plăceri şi mai puţin efort. Celălalt, soţul sau soţia, în măsura în care nu ne poate oferi această viaţă sau care constituie o piedică în dobândirea „libertăţii” sau a plăcerilor va fi receptat, chiar dacă numai la nivelul inconştientului, ca un potenţial duşman. Dacă despărţirea nu este posibilă din cauza copiilor, a mediului social sau din alte cauze, atunci individul se va simţi îndreptăţit în sufletul său să se poarte urât şi violent cu cel de lângă el (soţul sau soţia), să se răzbune pe el pentru eşecul, starea de nefericire indusă, de altfel prin mass-media. Chiar dacă nu vor divorţa, viaţa familiei ajunge adesea să fie un adevărat coşmar. Fantasmele plăcerilor neîmplinite sădite de televiziune în minţile telespectatorilor fideli devin astfel cei mai mari duşmani ai vieţii de familie şi, în ultimă instanţă, ai oamenilor pe care îi stăpânesc şi îi neliniştesc permanent.
Având în vedere toate acestea, reproşurile, cearta, violenţele verbale şi fizice vor deveni tot mai frecvente şi mai grave în viaţa familiei configurate în jurul televizorului şi a valorilor acestuia, mai cu seamă, pe fondul irascibilităţii şi nervozităţii generate de viaţa stresantă a omului contemporan. Acest comportament se încadrează, de altfel, în atmosfera generală a dramei TV. Prin acest comportament, telespectatorii au şansa să-şi transforme propria viaţă într-o scenă, să se simtă pentru câteva clipe eroii propriei telenovele. În astfel de condiţii, despărţirea poate deveni iminentă, în special în contextul unei mentalităţi induse tot de televizor, al unor stereotipii de genul: „Dacă relaţia nu merge, ne despărţim civilizat şi ne refacem fiecare viaţa”.
Virgiliu Gheorghe încheie capitolul privind consecinţele vizionării programelor TV „ca experienţă prin excelenţă nihilistă”, asupra familiei, subliniind că „televiziunea preia copilul sau omul matur de la nivelul mentalităţii pe care o are, pentru ca printr-o succesiune de paşi, printr-o serie de metode, argumente şi justificări - construcţia şi manipularea situaţiilor de viaţă, a contextelor, a replicilor şi atitudinilor personajelor de pe micul ecran - să-l conducă pe telespectator către o mentalitate egocentristă, străină sau chiar polemică vieţii de familie. Familia fiind principalul duşman al vieţii de consum, este normal ca aceasta, prin instrumentul ei principal - televiziunea - să lupte împotriva familiei. Cine îşi asumă riscurile de a deţine un televizor în propria casă trebuie să conştientizeze toate cele prezentate anterior, căci depinde în primul rând de noi soarta acestui război”

Uite Daniela o poezie minunata, ca tot vorbeam despre responsabilitatea parintilor:)
Vreţi voi părinţi?
de Traian Dorz

Vreţi voi, părinţi, să fie copiii voştri sfinţi?
– Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta de pământ,
ci cu puterea dulce a sfântului Cuvânt.
Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu?
– Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
– Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?
Îi vreţi cu-mbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi,
Şi cu umblări curate? – Dar voi cum vă purtaţi?
Cînd voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,
– voi veţi purta osânda de creşterea lor rea.
Cădeţi mai bine-n lacrimi, cu-amar să vă rugaţi
să vi se ierte vina, şi viaţa v-o schimbaţi.
Abia atunci vor creşte şi-ai voştri fii frumos
cu sufletul şi trupul, urmaşi ai lui Hristos.

[cozia]

Foarte frumoasa Jenica, multumim, ...dar din pacate practica ne omoara...vorbesc de mine, nu pentru toti...:), ...ar fi bine daca i-am putea creste in mici comunitati crestine unde toti lucreaza in bine, ziditor,cu Dumnezeu inainte, dar in oras... unde sa-i tii, intr-un turn de fildes?

Vreti voi parinTi?
de Traian Dorz

Vreti voi, parinti, sa fie copiii vostri sfinti?
Scaldati-i nu in apa, ci-n lacrime fierbinti.
Hraniti-i nu cu painea aceasta de pamant,
Ci cu puterea dulce a sfantului Cuvant.
Vreti voi sa va asculte în totul si mereu?
Dar ascultati voi oare asa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
Dar viata voastra cum e, si ce vad ei la voi?
Ii vreti cu-mbracămintea smeriti si cumpatati,
Si cu umblari curate?..
Dar voi cum vă purtaţi?
Cind voi umblati ca lumea si va purtati asa,
Voi veti purta osanda de cresterea lor rea.
Cadeti mai bine-n lacrimi, cu-amar sa va rugati
sa vi se ierte vina, ai viata v-o schimbati.
Abia atunci vor creste si-ai vostri fii frumos
Cu sufletul si trupul, urmasi ai lui Hristos.
mi-a placut teribil..sper sa nu mai supar pe nimeni ca dau copy/paste:)