Articolul de azi - Impacarea cu cei care ne-au suparat!

[sophia]

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...at-141817.html

Autorul lui chiar crede ce a scris acolo? Chiar a scris din proprie experienta?
A iertat pe cei care i-au facut rau? Cu adevarat? Si cum s-a simtit?

"Inca si mai mult de atat ne cere Dumnezeu !

Mantuitorul Iisus Hristos ne spune: "Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa, iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua" (Matei 5, 39-41).

Si inca: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Matei 5, 44-48).

Sa cerem iertare din inima celor care ne gresesc noua !"

Eu stiu ca este in principiu un lucru bun. Dar cred ca pentru oameni nu este posibil. Numai la Dumnezeu.
Sau depinde de caz. Daca nu esti asa afectat, sau nu direct...
Dupa ce esti traumatizat, poate si fizic si mai ales psihic, sa ierti si iubesti acea persoana? Daca in mod in tentionat ti-a facut rau?
Si daca celalalt continua sa-ti faca rau?
Ne spunea preotul la o predica un fapt: dreptatea omeneasca este altfel decat cea La Dumnezeu.

Ceea ce la Dumnezeu este drept, la om nu e si invers.
Si sa-ti ceri iertare tu, de la cel care iti face rau?
Si de ce sa nu ceara iertare cel care face rau? Sau el ce ar avea de facut?
Nu stiu, mi se pare ceva sado-maso.

Cred ca sunt cazuri si cazuri si trebuie sa ai o tarie deosebita.

[glykys]

Sophia, eu cred ca semnatura ta a fi crestin - smerenie + iubire de aproape rezuma acest articol. Nu inteleg de ce te miri. Daca esti om smerit, nu te mahnesti de raul pe care ti-l face aproapele, iar daca esti om iubitor de aproape, nu tii minte raul ca sa te razbuni.

Acum, cu practica, stam mai greu, dar avand ca indreptar aceasta porunca, avem spovedania, avem rugaciunea prin care putem cere sa primim tarie sufleteasca, rabdare, perseverenta, imbunarea unuia sau a altuia, mai multa credinta... Si mai avem si timpul, care, desi limitat, le alina si le sterge pe toate. Atata timp cat ce facem facem pentru Hristos, nu cred ca e vorba de sado-maso. e drept insa ca o fire mai blanda si mai moale poate ierta mai usor decat una mai navalnica. De-a lungul timpului, s-au postat pe forum niste cazuri ilustrative ale unor oameni care au inteles sa ierte si sa treaca mai departe. Doar la sfintii inchisorilor cate experiente de acest gen s-au postat! O sa spui ca noi nu suntem ca aceia, si asa este, dar nici ispitele noastre nu sunt pe masura acelora. In general, oamenii tin minte tot felul de prostii, mai mult sau mai putin proiectate - faptul ca X nu mi-a dat buna ziua, ca nu m-a invitat la petrecerea lui, ca mi-a vorbit mai nu stiu cum, ca a refuzat sa ma ajute si ca imi pune bete in roate... Iar daca si noi alimentam aceste treburi, se pot isca dusmanii crunte. Cazuri de viata si de moarte... mai putin. Dar uite, imi aduc aminte ca Pelerinul postase luna trecuta cum bunicul lui, in tinerete, salvase de la moarte un evreu, cum acel evreu il tradase mai apoi, ca din cauza lui a facut puscarie un numar de ani si, cu toate acestea, nu doar ca l-a iertat, dar nici nu a regretat ca i-a salvat viata...

[sophia]

Glykys, eu inteleg ce spui tu. Dar practic nu prea se potriveste.

Mai intai la exemplul pe care l-a dat Pelerinul.
1. N-as fi regretat ca i-am facut bine. asta nu.
2. Dar mai intai ca nu stiu daca as fi rezistat in puscarie. Cred ca ori muream acolo, ori ieseam suficient de traumatizata si bolnava (mai ales psihic), incat nici sa nu mai stiu de nimic.
3. Dreptate s-a facut pana la urma? Omul acela (evreul) a platit greseala lui?
Iertarea aceea a adus vreun ajutor cuiva? Vreo alinare?

Cred ca depinde mult de om. Tu spui ca unul mai bland si mai moale ar ierta mai usor. Eu zica ca poate dimpotriva, unul mai tare (mai nesimtit), poate sa faca asta. Pentru ca nu l-ar afecta asa mult.
Un om sensibil, care sufera din orice...n-ar putea sa ierte/uite, prin constructia lui. S-ar prabusi fizic si psihic mai inainte.

Nu stiu, poate ma insel, dar ma vad pe mine.
Si cred ca iertare trebuie sa-si ceara amandoi. Altfel nu vad sensul. Adica cel care greseste nu are nici o obligatie? De ce nu se vorbeste despre ei nicaieri?
Numai nevinovatul sa-si ceara iertare.
Am incercat de fapt. Acum imi amintesc. Si mai intai ca nu a adus nimic, nici n-a fost inteles gestul, cred, si in al doilea rand, eu nu m-am simtit mai bine.

Bine, intervine timpul, dar problema nu s-a rezolvat, raul a ramas facut. Dupa mult timp, am putut sa iert si nu as vrea raul nimanui.
Repet depinde de imprejurari. Uneori nici nu mai vezi persoana vreodata. Si in fata lui Dumnezeu poti s-o ierti, faptul a trecut.

[Mena59]

În prealabil postat de sophia

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...at-141817.html

Autorul lui chiar crede ce a scris acolo? Chiar a scris din proprie experienta?
A iertat pe cei care i-au facut rau? Cu adevarat? Si cum s-a simtit?

"Inca si mai mult de atat ne cere Dumnezeu !

Mantuitorul Iisus Hristos ne spune: "Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa, iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua" (Matei 5, 39-41).

Si inca: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Matei 5, 44-48).

Sa cerem iertare din inima celor care ne gresesc noua !"

Eu stiu ca este in principiu un lucru bun. Dar cred ca pentru oameni nu este posibil. Numai la Dumnezeu.
Sau depinde de caz. Daca nu esti asa afectat, sau nu direct...
Dupa ce esti traumatizat, poate si fizic si mai ales psihic, sa ierti si iubesti acea persoana? Daca in mod in tentionat ti-a facut rau?
Si daca celalalt continua sa-ti faca rau?
Ne spunea preotul la o predica un fapt: dreptatea omeneasca este altfel decat cea La Dumnezeu.

Ceea ce la Dumnezeu este drept, la om nu e si invers.
Si sa-ti ceri iertare tu, de la cel care iti face rau?
Si de ce sa nu ceara iertare cel care face rau? Sau el ce ar avea de facut?
Nu stiu, mi se pare ceva sado-maso.

Cred ca sunt cazuri si cazuri si trebuie sa ai o tarie deosebita.

Si mie imi este greu sa cred ca sunt oameni-victime care sa ceara iertare de la agresori...
Pare absurd sa merg la persoana care i-a pus cutitul la gat copilului meu si ia furat banutii din buzunar si telefonul. Imi pare absurd si nefolositor sa cer iertare tigancii pe care am prins-o in casa cotrobaind. Adica sa nu o dau pe mana politiei, ba mai mult, sa-i dau dreumul si cu ceva in sacosa, sa nu plece cu mana goala, sa-mi cer iertare ca am prins-o... Apoi hoata sa intre in alta casa, si inca in alta casa, etc. Daca fac asa nu inseamna ca incurajez patima ei?
Ce pot eu sa fac este sa nu-i doresc moartea, sa incerc sa inteleg si sa-mi fie mila de ea pentru patima ei, pentru incarcatura ei de pacate si sa ma rog la Dumnezeu sa-i indrepte gandurile. Atat as putea sa fac, destul de greu si asta...

[cezar_ioan]

1. Victor HUgo, "Mizerabilii" - scena cu Preotul şi Jean Valjean. Preotul îl găzduieşte peste noapte pe fostul ocnaş, acum ajuns pe drumuri, vagabond. Însă, la plecare, în loc de recunoştinţă Jean Valjean îi fură părintelui toată argintăria (tacâmurile, parcă). Apoi hoţul e prins de poliţie şi, aflîndu-se de la cine a fost furată argintăria, poliţiştii şi infractorul ajung acasă la părinte - pentru verificarea autenticităţii furtului. Surpriză, însă! Preotul declară poliţiştilor că Jean Valjean nu a furat nimic, subliniind că argintăria e darul părintelui pentru bietul pelerin necăjit...
Vezi, aşadar, ce înseamnă nobleţea sufletească?
Oare ce impact a avut gestul preotului asupra fostului ocnaş şi hoţ? I-o fi mişcat conştiinţa? I-o fi înmuiat inima?...
I-o fi adus reînvierea încrederii pierdute, mai demult, în oameni?...

2. Sfânta Evanghelie: Mt 18, 23-35

[glykys]

În prealabil postat de cezar_ioan

1. Victor HUgo, "Mizerabilii" - scena cu Preotul şi Jean Valjean. Preotul îl găzduieşte peste noapte pe fostul ocnaş, acum ajuns pe drumuri, vagabond. Însă, la plecare, în loc de recunoştinţă Jean Valjean îi fură părintelui toată argintăria (tacâmurile, parcă). Apoi hoţul e prins de poliţie şi, aflîndu-se de la cine a fost furată argintăria, poliţiştii şi infractorul ajung acasă la părinte - pentru verificarea autenticităţii furtului. Surpriză, însă! Preotul declară poliţiştilor că Jean Valjean nu a furat nimic, subliniind că argintăria e darul părintelui pentru bietul pelerin necăjit...
Vezi, aşadar, ce înseamnă nobleţea sufletească?
Oare ce impact a avut gestul preotului asupra fostului ocnaş şi hoţ? I-o fi mişcat conştiinţa? I-o fi înmuiat inima?...
I-o fi adus reînvierea încrederii pierdute, mai demult, în oameni?...

2. Sfânta Evanghelie: Mt 18, 23-35

Nu doar ca le-a spus politistilor ca el i-a daruit tot ce, de fapt, furase, dar lui i-a spus ca a uitat sa ia si sfesnicele :).
Pentru cine nu a citit romanul - care, in afara de a fi o capodopera a literaturii universale, este si o minunata lectie crestineasca, inspirata dintr-un fapt real - Jean Valjean era, la inceputul romanului, un om sarac, pe care viata dura l-a inrait. Prins si dus la ocna pentru multi ani din cauza ca furase o paine ca sa isi hraneasca familia, se inraieste si mai tare si, odata scapat din puscarie, poarta stigmatul acesta social de hot, pierzandu-si increderea in oameni si in valorile morale. Asa ca, gasind gazduire doar in casa unui episcop care era tinut de sfant de oamenii din localitate, face ce stie sa faca, adica sa fure singurul lucru de valoare pe care il gaseste in casa - argintaria. Bineinteles ca e prins, dar el neaga ca ar fi furat. Adus de politie in casa episcopului, acesta le spune sa ii dea drumul, ca el i-a daruit argintaria, ba chiar si sfesnicele de pe masa, pe care Jean Valjean ar fi uitat sa le ia. Este momentul in care fostul infractor redevine alt om. Din vanzarea argintariei, incepe sa duca o viata noua, sub alt nume, sa intreprinda diverese afaceri, din al caror profit face fapte caritabile. Cea mai cunoscuta e salvarea si cresterea copilei Cosette, fiica din flori a unei tinere inselate, care devenise intre timp prostituata pentru a o putea intretine.

La antipod se afla insa inspectorul de politie Javert, un om perfectionist si foarte integru, bratul legii seculare, al carui singur dumnezeu este dreptatea umana, cu intregul ei set de valori. Acesta isi petrece toata viata haituindu-l pe Jean Valjean, obsedat sa se faca dreptate si sa bage hotul la puscarie pentru identitate falsa, rapire de minori si altele. In toiul Revolutiei franceze, Valjean prefera sa ii salveze viata inspectorului, in detrimentul propriei libertati. Javert vede, in sfarsit, ce fel de persoana era omul pe care il credea cel mai mare raufacator: ii salveaza viata tanarului pe care il iubea Cosette. Isi da seama, pentru prima data, ca sistemul sau de valori pe care il slujea cu multa fidelitate era unul gresit. Daca il aresta pe Valjean, proceda just din punct de vedere legal, dar ar fi facut prima fapta profund imorala din viata lui. Daca ii dadea drumul, comitea prima ilegalitate din viata lui, dar ramanea moral. Neavand niciun principiu superior care sa il salveze din aceasta dilema, se arunca in Sena. Sfarsitul romanului ni-l arata pe Jean Valjean pe patul de moarte, avand la capatai niste lumanari aprinse in niste sfesnice vechi de argint si nadajduind ca persoana care i le-a daruit candva il vegheaza de sus si ca e multumita de calea pe care a urmat-o in viata.

Glykys, foarte frumos ai surprins caracterizarea personajelor şi esenţa romanului :-)

[glykys]

În prealabil postat de Annyta

Glykys, foarte frumos ai surprins caracterizarea personajelor şi esenţa romanului :-)

Raman la ideea ca daca am citi mai multa literatura profana, cu un minim de discernamant, am fi niste crestini mai buni.

Cand vezi si cand citesti cat de crestineste s-au comportat semenii nostri care, unii dintre ei nici nu stiau de Dumnezeu si de crestinism, ti-e teribil de rusine, in calitate de crestin ortodox, sa spui ca nu e posibil sa iti ierti aproapele care ti-a gresit.

Sa ne dea Dumnezeu taria de a-i indeplini poruncile!

[sophia]

Concluzia este ca acesta este un caz rar, poate chiar fictiv (nu stiu daca a avut model real).
Acum voi cum ganditi: ce trebuia sa faca Javert? Nici cum nu era bine.

Un caz asemanator, dar de data asta real, s-a intmplat parintelui Galeriu. Am citit ca tot asa a fost pradat de hoti si acestia au fost prinsi.
Si tot asa a procedat cu ei. I-a iertat si le-a lasat obiectele.
Nu stiu ce s-a ales de acei oameni.
Nu stiu daca in realitate oamenii chiar se schimba, precum Jean Valjean. Ar fi bine.
Totusi exista destui recidivisti, chiar la fapte mai grave.
Ce trebuie sa faca acei oameni carora le este omorat in diferite im prejurari copilul? Sa ierte? Sa ceara sa se pedepseasca pentru ca in felul acela sa se evite suferinta altor oameni?

Unii oameni nu invata, nu se schimba. La unii este vorba de o patologie.

Eu nu stiu pana la urma cum este mai bine.
Ce ajuta unuia, ce ajuta altuia?

Si concret, la fapte mai marunte cum trebuie sa procedam.
Uite nu mai departe de acest forum. Zilnic, zilnic se aduc jigniri si vorbe oribile, pleci amarat si deprimat.
Ii ierti, nu le spui nimic, nu-i reclami la admin. Si a doua zi fac la fel, si a treia zi la fel.
La ce le foloseste lor iertarea si la ce iti foloseste tie. Tu te amarasti mereu si iti inghiti lacrimile, iar pe ei...ii doare in basca.
Unul nu vine cu o vorba frumoasa, sau cu un "iarta-ma".
Si esti pus pe cruce numai pentru ca iti spui o parere.

Eu nu mai stiu cum sa procedez cu oamenii. Nu mai stiu.
Ma ranesc in fiecare zi.
Repet, un om nesimtit, tare, nu-i problema, iarta, ebun, uita, trece mai departe.
Dar unul mai sensibil pentru care o vorba inseamna o rana in inima, cat poate indura? Hai, iei si medicamente, dar pana cand?
Si daca ai stii ca foloseste la ceva bunatatea ta si iertarea...Dumnezeu vede, ce-i drept, dar mai departe?

[andra_v]

În prealabil postat de sophia

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...at-141817.html

Autorul lui chiar crede ce a scris acolo? Chiar a scris din proprie experienta?
A iertat pe cei care i-au facut rau? Cu adevarat?

In asemenea situatii, avem o singura calauza: Rugaciunea lui Iisus (Rugaciunea Inimii), prin care dobandim pacea inimii, darul discernamantului si vindecarea in profunzime a ranilor sufletesti.