Biserica face Politica Lui Hristos!

[Laurentiu]

Parintele Gheorghe Calciu se raporteaza, în toate demersurile sale de angajament public, cu precadere la tineri. Mesajul sau crestin este indisolubil legat de mesajul national, în duhul cel mai pur al traditiei ortodoxe.

Am încercat sa obtinem de la Parintele Gheorghe Calciu un diagnostic duhovnicesc la criza societatii românesti de azi. În acest sens, am identificat cîteva dintre posibilele cauze ale crizei pe baza carora am formulat mai multe întrebari. A rezultat un interviu atipic.

- Parinte, ati fost dintotdeauna preocupat de tineret, de problemele sale si de menirea sa. Cum va apare astazi tineretul român? Mai putem vorbi de o "generatie noua" – în sensul ca aceasta este coagulata de un ideal comun, de o credinta?

- Fireste, nu putem vorbi astazi de o noua generatie, dupa cum nici generatiile noi din trecut nu ar putea renaste în chip identic cu ele de atunci.

Generatia din ’27, sa zicem, care a fost cea mai compacta si cea mai bine strucutrata ideologic, spre deosebire de generatia de azi, venea dintr-o risipire spre «coagulare» ca sa ramânem la ternenul folosit în întrebare. Asa era atunci curentul general. O Europa noua, constituita pe baze nationale, crestea din risipirea unor «imperii» mai mult sau mai putin reale si spiritul fiecarei natiuni se coagula în jurul unor persoanlitati dominante prin harismele pe care Dumnezeu le semana în noile generatii. Generatia de atunci a avut un crez crestin, un crez national, o disciplina si, mai ales, personalitati greu de egalat astazi.

Generatia actuala este laxa si labila. Ea face drumul invers fata de generatia luata de mine ca etalon: ea porneste de la «coagularea» fortata de factori externi din perioada comunista si, mai departe, de la factorii externi ai perioadei post-comuniste: influenta nociva a moravurilor din Vest, bombardarea excesiva a informatiei contradictorii si chiar daunatoare, lipsa unei ancorari temeinice în vreun crez, de unde si apostaziile, convertirile si reconvertirile liderilor acestei epoci – nu ma refer deloc la sefii politici care au facut din politica o satra – ci la intelectuali, care au cunoscut, aproape toti, convertiri si reconvertiri. Fluctuanta ideologica nu naste lideri, dupa cum avatarul nu naste eroi, nici martiri.

Stiu ca generatia de azi are personalitati extraordinare, dar, din cauza decadentei morale si a promovarii non-valorilor în viata politica nationala si internationala, a clandestinitatii organismelor internationale, politice, economice, juridice etc. mare parte din aceste figuri proeminente s-au retras în monahism, de unde pot raspândi lumina lor spirituala peste tineri si batrâni, sau traiesc în anonimat social.

- Ce anume credeti ca îi vatama sufleteste cel mai mult pe tineri?

- Doua sunt racilele majore ale generatiei tinere actuale: lipsa unei credinte religioase ferme – ortodoxe, în cazul României - si superficialitatea morala. Toate celelelte sunt adjuvante si catalizatori spre cadere: televiziune, sexism, alcoolism si droguri, superficialitatea, sectele, muzica demonica, distrugerea gustului pentru frumos, anticrestinismul (antiortodoxia), lenea, labilitatea psihica si intelectuala etc.

- Cum ne putem feri de cele vatamatoare de suflet, într-o lume în care comunicarea este tot mai artificiala, desi mult mai rapida, identitatea este strivita de globalizare, iar credinta diluata de informatia rau manipulata?

- În catacombele politicii internationale, care este, în esenta ei, anticristica, se elaboreaza savant distrugerea Bisericii, a neamurilor, relativizarea adevarului, parazitismul guvernamental, izolarea individului si controlarea lui pâna la desfiintare prin toate mijloacele de propaganda, spulberarea familiei; persoana trebuie sa devina tot mai mult o proprietate a guvernului ; instalarea unui totalitarism lent care, în cele din urma, sa duca la subordonarea întregii lumi unui guvern international uns de cineva din adâncuri. Acest guvern va fi înzestrat cu functii si calitati mistice, asa cum s-a procedat cu partidul comunist în tarile comuniste. Cum sa ne aparam? Punând în locul valorilor promovate de anticrestini exact opusul lor. Si înca ceva: exista un filtru mental împotriva fluxului urias al informatiei care ne asalteaza si o vitejie a binelui.



Globalizare, multiculturalism, feminism

- În ce fel ne va schimba globalizarea? Trebuie sa ne opunem tavalugului ? Si daca da, cum?

- Globalizarea nu este o sinteza a lucrurilor. Ea nu este nici macar o analiza. Costache Oprisan (martir al închisorilor comuniste – n.red.) spunea ca diavolul este numai analitic: analizeaza pâna la distrugere. Dumnezeu este sintetic: El creaza. Globalizarea este simpla aglomerare. Globalizatorii de azi nici macar nu au justificarea teoriilor marxiste care sustineau ca aglomerarea cantitativa duce la salturi calitative bruste. Ceea ce, în continuarea gândirii lui Oprisan, ar însemna ca dracul globalizarii este un prostovam, nu un destept.

Multi dintre cei care ma întâlnesc se mira de mine ca nu m-a afectat cu nimic stilul american. Le dau totdeauna exemplul gâstii care trece prin apa si nu se uda. Sunt imun la toata aceasta oala uriasa americana, în care toate se topesc spre a da nastere unei natiuni americane – care, dupa toate aparentele, nu se va naste niciodata –, pentru ca numai cei slabi de înger se americanizeaza urgent si vorbesc engleza cu un accent românesc îngrozitor, iar româna cu un accent american îngrozitor.

Daca nu luam în seama globalizarea, ci o privim ca pe o lada de gunoi, nu avem de ce ne teme. Dar cum gramada asta uriasa de gunoi este mare, s-ar putea sa devina un urias tavalug. În acest caz, vom întelege de ce spune Mântuitorul: "Nu te teme turma mica pentru ca Tatal vostru a hotarît sa va dea voua Împaratia" (Lc. 12: 32)

- Ce efecte are feminismul asupra lumii crestine?

- Toata Europa si America – chintesenta lumii civilizate - si bine vorbesc ei de civilizatie, fiindca, din ce în ce mai mult, numai spre asta se îndreapta, au nascocit feminismul ca pe o solutie a dezagregarii familiei si, în ultima instanta, a societatii crestine. Pentru ei, egalitatea femeii cu barbatul a dus la exacerbarea drepturilor femeii, facând din ea nu atât o persoana demna si o gingasie a familiei, educatoarea copiilor si pacea unei case, cât un obiect al placerii exagerate, ceea ce duce la scaderea natalitatii în tarile civilizate. Aceasta este sclavia cea mai rusinoasa a femeii. În ultima instanta, toata aceasta ideologie feminista nu face decât sa puna mereu femeia în situatie de minoritate sociala. (Tot este acum vremea suprematiei minoritatilor de tot felul fata de majoritate).

Rezolvarea adevarata sta în conceptia crestina despre familie ca o biserica familiala, în care modelul este Hristos si Biserica Lui. Tatal si mama sunt legati printr-o dragoste nesubtiata de timp, iar familia, în sine, este un spatiu sacru în care se intra cu sfiala si în care sotul gaseste mereu o mama tânara, fara pata si fara zbârcitura, iar mama vede intrând pe Mirele etern. Atâta vreme cât familia este fondata exclusiv pe atractia sexuala sau pe interese materiale, ea începe cu un esec moral si se sfârseste cu un esec legal, eventual, tragic.

- Se vorbeste mult despre culturalism, dar putina lume pricepe ce va sa spuna acest cuvînt. E bun, e rau multiculturalismul?

- Multiculturalismul este marea gaselnita a «evanghelismului» masonic al epocii noastre. De fapt, nici nu prea înteleg bine ce înseamna pentru ei multiculturalism. Eu am copilarit într-un sat, Mahmudia, din Delta Dunarii, cu o populatie amestecata. Daca as folosi sistemul procentelor, as putea spune ca jumatate din populatie era româneasca, iar cealalta jumatate era formata din (în ordine descrescânda): lipoveni si rusi, turci, tatari si evrei (acestia din urma erau vreo 15-20 de familii care se ocupau cu micul negot rural). Uneori, din cauza gheturilor, satul ramânea izolat doua, trei luni pe an. Influentele "democrate" nu prea ajungeau pe la noi. Era însa credinta ortodoxa, simpla, dar adevarata. Mi-aduc aminte ca învatatorul din sat si-a cumparat un radio prin 1937. Aproape ca ne faceam cruce când treceam pe lânga casa lui ca de uciga-l toaca.

La scoala venea toata lumea, de bine de rau. În afara orelor de clasa oficiale, preotul rus tinea lectii de scris în limba rusa. Învatau Azbuchea, citeau, învatau cântarea bisericeasca, ceea ce la noi nu se facea decât partial în scoala. Hogea învata si el pe copii scrierea araba, Coranul si alte obiecte religioase. Cursurile la "limbi straine" erau obligatorii pentru etnia respectiva si benevole pentru noi, românii. Dar daca mergeam la cursurile rusesti sau mahomedane, noi eram obligati sa ne conformam disciplinei lor, care era mult mai dura decât în clasele noastre. Mai putini mergeam pe la rusi, fiindca toata ziua eram cu copiii lipovenilor si aveam un vocabular de baza aproape suficient pentru comunicarea la nivelul nostru. Mergeam mai multi pe la turci, pentru ca hogea preda si lectii de caligrafie: scrierea ronda.

Fiind copii, discutam toate problemele de scris, de limba, cultura si istorie. Ne certam, ne împacam, faceam prietenii, mai ales cu turcii si tatarii, care aveau o conceptie oarecum diferita despe prietenia adevarata. Prietenii adevarati se numeau "arcadasi" – cred ca însemna frate si erau gata la orice sacrificiu al unuia pentru altul.

Daca asta este multiculturalism, i-as invita pe oficiantii mistici ai Europei Unite sa se duca la Mahmudia, în Delta Dunarii, sa ia lectii de adevarat multiculturalism de la învatator, popa si hoge. Desi cred ca multe se vor fi schimbat si pe acolo în rau sub influenta culturii masono-europeana.



Biserica putea sa sustina politicieni crestini

- Dupa opinia Sfintiei Voastre, tinerii trebuie sau nu sa se implice în politica? Dar preotii? Si daca o fac, în ce fel sa o faca?

- Aceasta este o mare si dureroasa preocupare pentru mine. În primul rând, ceea ce se întâmpla în America, Europa si în România, nu este politica, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetateanului în treburile cetatii. O datorie nobila. Politicianismul este implicarea cetateanului în jefuirea cetatii si a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanti din templu, îl numea pe Irod vulpe si pe farisei morminte spoite, facea politica nobila. Politicianismul vine cu o serie nesfârsita de institutii demonice dupa el, viata sociala este murdarita pâna în cele mai intime fibre.

Desigur, Biserica face politica si trebuie sa faca, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieste prin Biserica. Daca Biserica sta în afara cetatii, înseamna ca a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustra pe conducatorul ticalos, nu mai apara pe cel sarac, nu mai propoveduieste cuvântul în societate, în închisori, în scoli, în lumea tinerilor pierduti, în casele bogatilor îndemnându-i la milostenie, restituind astfel macar o parte din bunurile furate de la cetatean, nu se mai ridica împotriva coruptiei.

În preajma ultimelor alegeri, am discutat cu tineri, cu preoti si chiar cu ierarhi posibilitatea ca Biserica sa vindece ranile tarii, sa moralizeze viata publica si, mai ales, lumea politica, prin implicarea preotilor în politica. Nu în sensul formarii unui partid crestin cu preoti si ierarhi în el, ceea ce ar fi constituit o abatere de la linia trasata de Hristos si o coborîre în arena politicianista, unde fiarele salbatice i-ar fi sfâsiat, ci prin promovarea unor persoane civile în viata politica. Asta însemna ca Biserica, în fiecare sat si oras, sa-si dedice o parte din timpul sau cetatii, în sens politic nobil, sa vada care sunt cetatenii buni, cei mai buni si necorupti pentru a fi promovati în alegeri. Acestia trebuiau sa fie oameni de credinta, cu fapte bune, cu duhovnic care sa depuna buna garantie pentru ei, promovând astfel o elita politica pe baze morale si nu pe o propaganda desantata sau pe bogatia acumulata prin jaf. Astfel, baza propagandei candidatilor nu s-ar mai fi facut cu cheltuieli enorme din furtul organizat, ci prin cuvântul Bisericii. Parea o utopie si era, atâta vreme cât ierarhia Bisericeasca, de la vladica si pâna la ultimul credincios – poporul lui Dumnezeu – nu întelegea misiunea politica a Bisericii, asa cum am aratat mai înainte.

Îmi aduc aminte ca un preot, la o conferinta în Timisoara pe aceasta tema, mi-a spus public: "Parinte, Preacuviosia Voastra ne spuneta aici niste lucruri pe care noua ne este frica si sa le gândim". Era exprimarea unei stari de fapt, întretinute cu voie sau cu ne-voie în lumea româneasca. Daca s-ar fi facut asa, fara zdruncinare si fara acuzatii teatrale din timpul propagandei electorale, nu ar mai fi fost nevoie de presedintele Basescu – o tranzitie la o lunga perioada de tranzitie – si nici de implicarea României în razboaie nedrepte din spatiul orientului, sau în adapostirea unor închisori secrete în care tortura este tratamentul prizonierului de razboi, asa cum pare a se fi întâmplat. Nici o institutie din România nu ar putea face aceasta revolutie în spirit. Numai Biserica. Singura Ortodoxia.

În perspectiva planului meu, oamenii politici buni nici nu ar fi avut nevoie sa faca o propaganda religioasa (eu sunt însa pentru aceasta) pentru ca oamenii i-ar fi recunoscut din faptele lor: Dupa roadele lor îi veti cunoaste (Mat. 7 : 20).

- Mai sunt persoane exemplare – modele pentru tinerii români?

- Am mai afirmat ca exista multe persoane exemplare: intelectuali excelenti, preoti cu har, monahi de mare sfintenie, ierarhi cu viziuni largi si cu putere de sacrificiu. Unii sunt contestati, altii nu. Daca revolutia îsi devoreaza proprii sai copii, cu atât mai mult o face tranzitia. Epoca noastra este un lant nesfârsit de tranzitii consecutive. Dar cine va rabda pâna la sfârsit, se va mântui. (Mt. 10: 22)

- Ierarhia BOR – cu exceptii notabile – a fost rezervata fata de mai toate initiativele cultural-religioase dinspre mireni, initiative care nazuiesc la a determina o renastere morala si spirituala. Care sa fie motivul?

- Cred ca motivele sunt mai complexe decât cele enumarate în întrebare. În primul rând, ierarhia nu are încredere în gruparile laice, dupa experienta cu Oastea Domului. În perioada persecutiei, o parte din Oastea Domnului a devenit protestanta, fara sa fi renuntat la titulatura. Si mai este si astazi. În al doilea rând, o presa satanizata si antiortodoxa sta la pânda gata sa sfâsie orice ierarh sau preot pentru cea mai mica gresala, reala sau imaginara. Aceasta teama a dus la actiuni necugetate temeinic din punct de vedere bisericesc – sub amenintarea presei dezlantuite ca un câine scapat din lant – ale ierarhilor, cum a fost condamnarea Parintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, chiar înainte ca justitia sa-si fi spus cuvântul – adevarat sau fals. Acesta atitudine a favorizat o sentinta juridica finala total falsa, pentru ca Parintele Daniel si cele patru maicute nu au mai avut nici un loc unde sa-si plece capul, nici un scut.

În al treilea rând, aceasta tendinta constatata a mirenilor spre o excentricitate fata de autoritatea bisericii duce la pieire: Extra Ecclesia nula salus. Mântuirea sufletelor lor este Biserica si ierarhia ei.

În sfârsit, prin structura ei, Biserica este foarte prudenta cu afirmatiile ierarhiei, spre a nu crea sminteala în lumea credinciosilor. Cu atât mai mult aceasta precautie va lucra asupra laicilor. Nu vreau sa spun ca aceasta precautie nu este buna. Dimpotriva. Dar când este exagerata, duce la asuprirea spiritului si a mintii. Cei mai putin tineri, alaturi de noi cei batrâni, îsi amintesc foarte bine elucubratiile care se rosteau la adresa lui Ceausescu de catre cei mai mari intelectuali ai nostri: scriitorii spuneau ca ei au învatat de la Ceausescu sa scrie; pictorii ca de la el au învatat adevarata pictura, sculptorii la fel. Intelectualii si artistii se supravegheau unii pe altii ca sa vada daca se încalca în vreun fel principiile marxiste, ba, din teama, autorii se cenzurau pe ei însisi mai tare decât o facea cenzura oficiala.

Înainte de ultima arestare a mea, am participat la o adunare eparhiala. Printre altele, un redactor sef de la o revista religioasa din Bucuresti se lauda ca, de când este el în functie, Departamentul Cultelor nu i-a respins niciodata vreun articol. Si erau câtiva ani buni de când conducea. Asta însemna ca era mai drastic decât erau cenzorii oficiali. Pe vremea aceea nu aveai dreptul sa spui, de exemplu, ca Mântuitorul a venit în lume sa ne mântuiasca pe toti, ci numai pe cei credincios si alte lucruri asemanatoare. Respectivul sef de redactie anticipa reactiile Departamentului Cultelor. Anticiparea lui însa depasea cu mult reactiile comunistilor de la Culte.

- Credeti ca ierarhii Bisericii Ortodoxe ar trebui sa se preocupe de o mai buna comunicare cu credinciosii, la nivelul unor institutii media nationale? Ma gîndesc ca nu avem un post de radio ortodox care sa fie ascultat în toata tara, nici un cotidian generalist fundamentat ortodox...

- Personal, sunt pentru înfiintarea unui post de radio pe toata tara, sau a unui ziar care sa adune în jurul lui un grup de oameni de mare credinta si de valoare intelectuala. Astfel ar putea fi dezbatute, între altele, problema relatiei dintre credinta si viata sociala contemporana, s-ar pune în discutie competent raportul dintre stiinta si religie, spulberând mitul evolutiei si teoria violent impusa mintilor de astazi a big bang-ului, sau s-ar arata valoarea creatoare de cultura si istorie a crestinismului. Biserica ar mai câstiga multe suflete, caci unii vin la credinta prin "cred, Doamne si marturisesc", altii vin prin "de nu voi pune mâna mea, nu voi crede", altii prin chemarea iubirii, altii prin revelatie.

Biserica trebuie sa-si împlineasca misiunea ei purificatoare în toate domeniile cetatii. Ea nu poate neglija nici aspectul economic, nici saracia sau bogatia nejustificate, nici deteriorarea planetei noastre, a mediului, prin excesul de proasta administratie a guvernelor. Prin argumente, prin rugaciune, prin sfintire, printr-o clara expunere a Crezului ortodox, mintea umana va fi exorcizata si falsa stiinta va disparea ca vrajitoria lui Simon.

Biserica trebuie sa-l faca pe om autentic

- Exista o "reteta" rezistentei crestinesti si culturale a tinerilor români în fata provocarilor veacului?

- Cred ca aceasta problema a fost dezbatuta pe tot parcursul acestui interviu. Nu exista retete pentru Duh.

Sa luam, de pilda, intregrarea euroatlantica – nu va face vreo mutatie spectaculoasa la nivelul individului. Vedeti, Franta este aceeasi ca si cea dinainte de integrare, Anglia la fel. Credinta sau necredinta nu s-au modificat prin integrare, ci prin ignoranta celor de jos, sau prin demonizarea lor, care vine pe cai mai subtile decât prin pretentiile nu stiu carei baronese. Ceea ce se va schimba va fi posibilitatea de calatorie a individului, eventual posibilitatea lui de afirmare ca valoare, sau subordonarea lui economica, fie prin subordonarea totala vointei trustului, fie prin saracirea lui totala, creându-se acea categorie de homeless sau de revoltati permanent, ceea ce nu este inventia Europei Unite si nici a Americii. Într-o tara industrializata pâna la refuz, în care bunul trai este, ca în America, ceva tangibil, studiul si cultura devin niste mofturi. Elitismul politic si economic atinge niste culmi si atunci, tarile bogate vor cumpara creiere straine, cum face America. Dar o credinta tare, o inima demna, o cultura solida si o noblete a duhului nu pot fi cumparate. O tara industrializata excesiv nu favorizeaza dezvoltarea spiritual, decât prin evadarea individului din ea, spre Biserica.

Rolul Bisericii într-o viitoare Românie – intrata în vâltoarea apocaliptica a tehnicizarii – este de a salva sufletele de la pieire. De a reînvata pe oameni ce este umilinta fata de Dumnezeu, ce înseamna iubirea de El si de aproapele, virtutea, abstinenta si de a redescoperi frumusetea lumii din spatele falsei frumuseti de plastic a lumii moderne. Sa-l faca pe om autentic.

Interviu realizat de claudiu Tarziu