|
|
|
|
|
#2
15.11.2014, 00:32:05
|
||||
|
||||
Nu ajunge sa spui "vreau sa decid eu", ci trebuie sa dovedesti ca ai capabilitatea sa o faci. Maturitatea se cere demonstrata, nu afirmata.
Cum erai acum cinci ani ? Asa-i ca te credeai foarte, foarte desteapta, foarte talentata, iar imprejurarea ca cei mari inca nu realizau marile tale calitati se explica printr-un fel de orbire, desigur temporara, a lor ? Dar acum, privind in urma, la tine cea de acum cinci ani, asa-i ca ti se pare ca erai cam tontuta ? Din acest exemplu, iti dai seama ca, la fiecare varsta, ne credem grozavi. Asta nu inseamna ca si suntem. Cum stie un parinte ca progenitura lui s-a maturizat cu adevarat ? Cand ea afirma asta ? Nu, desigur. Are acel parinte semnele lui care nu il inseala. Dar, despre care sunt acestea, cu alta ocazie.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com 
|
|
#3
15.11.2014, 00:34:57
|
|||
|
|||
|
Aici e bine de discutat pe situatii concrete- dar asa la modul general vorbind:
-Orice parinte (ma refer la familii normale, nu destramate) cred ca-si vrea binele pentru copilul sau. Asadar un sfat sau o parere poate fi bine venita, atata timp cat nu incearca a fi impusa de parinti. -Insa, pe de alta parte, cred ca orice parinte trebuie sa inteleaga spiratiile, dorintele si pasiunile copiilor lor, atat pe plan profesional (meseria sau cariera aleasa, indiferent care ar fi aceea), si pe plan personal-sentimental. Parintii trebuie sa le insufle copiilor aceea incredere in ei, pentru ca acestia sa poata deveni adulti responsabili, care sa stie ce vor in viata. Acuma daca as fi tata, si as vedea ca fiul sau fiinca mea ar intra in anturaje dubioase, care sa il sau sa o conduca spre activitati infractionale ori antisociale, atunci ca parinte evident ca trebuie sa intervii foarte ferm, chiar cu riscul ca fiul tau sau fiica ta sa se supere pe tine. Ca parinte nicioadata nu-i bine a-i impune copilului tau pe cine sa placa sau nu, si evident ca sunt total impotriva unor casatorii aranjate de parinti- pe criterii de avere, pozitie sociala, faima, etc. Daca insa ca parinte constati ca fiul sau fiica ta s-a incurcat cu o persoana implicata in activitati deosebit de grave (gen furturi, talharii, trafic de droguri, proxenetism, etc), atunci ca parinte evident ca nu poti fi de acord cu o astfel de relatie.
|
|
#4
15.11.2014, 02:08:11
|
||||
|
||||
|
Citat:
Parintele este asa dintr-o iubire posesiva pentru ca tu sa nu suferi sau dintr-o grija si frica exagerata ca sa nu sufere el in cazul in care tu dai rateuri? Desi pare ca parintii sunt plini de iubire neconditionata ,ca te iubesc si te sustin oricum,am intalnit in Romania destui parinti care predau autoritatea si trec la masuri corectionale nu pt ca-si iubesc progenitura de nu mai pot,ci pt a impiedica o eventuala imagine proasta in socieatate in caz de esec al copilului.Multi nu pot face fata "gurii lumii" care este pt ei ca o doua autoritate in stat. Poate fi o trasatura a oamenilor slabi de personalitate sau a celor fuduli,care au pretentia sa fie stimati pe masura investitiei pe care o fac in copii. Acest gen de parinti nici nu-si iubesc copiii pana nu ajung"cineva"! Cineva care sa le stimuleze orgoliul si sa compeseze anii pierduti si tineretea ofilita. Detaliile in cazul tau inseamna mult. Nu stim daca parintele respectiv este autoritar deoarece copilul este faimos pentru alegerile sale proaste din parcursul timpului ?! Daca problemele de"independenta"vin din alegerea prietenilor si a modului cum alegi sa-ti traiesti viata ,inclin sa le dau dreptate parintilor. Cu atat mai mult cu cat inca stai pe spatele lor.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
|
|
#5
15.11.2014, 07:04:53
|
|||
|
|||
|
Din pacate, nu putem fi total independenti. Depindem cu totii de mila lui Dumnezeu. Daca pe Dumnezeu Îl izgonim, ne sare in ,,ajutor" necuratul care ne da impresia ca suntem mari si grozavi. Apoi, cand chiar credem asta despre noi, ajungem in ispite peste puterile noastre care ne smeresc de nu ne vedem. Iata o fabula pe aceasta tema:
[COLOR=#000000]Vulturul si cocosii [/COLOR]  Doi cocosi ce locuiau in aceeasi curte au inceput sa se bata; castigatorul avea sa fie sef peste cotet. Intr-un tarziu, unul dintre ei invinse si se cocota mandru pe gard, sa se laude; celalalt se ascunseintr-un cotlon. Un vultur ce zbura pe-acolo il vazu pe proaspatul invingator si-l lua in gheare, ducandu-l departe. Astfel, cocosul invins a ajuns rege al gainilor. Morala acestei fabule: Trufia te poate duce la pierzanie. Sursa: http://www.copilasul.com/fabule/Vult...-copilasul.php Preconceptia Sarcina Nasterea Copilul sugar - bebelusul Copilasul 1 - 2 ani Copilasul 2 - 3 ani Copilul 3 - 6 ani Copilul 6 - 11 ani Adolescenta
|
|
#6
15.11.2014, 10:30:14
|
||||
|
||||
|
Draga Andra, problema este foarte complexa. Cati ani ai in primul rand?
Este o problema de stil de educare ce zici tu. 1. Educatia presupune sa cresti treptat responsabilitatile copilului si sa-l treci/inveti toate situatiile de viata prin care va trece. Adica parintele trebuie sa-si invete copilul sa mearga pe picioarele lui. La 18 ani trebuie sa fie "complet" educat, sa stie TOTUL. Ce sa faca, cum sa vorbeasca, cum sa se comporte, cum sa ia o decizie corecta. 2. Deciziile si cum se iau ele de catre parinte pentru copil. Pana va fi in stare sa mearga pe picioarele, parintele are obligatia sa ia decizii pentru copil. Dar in acelasi timp trebuie sa-l implice in procesul decizional si sa-i explice echilibrat de ce se iau decizii. In acelasi timp, trebuie sa-l implice sa fie ajutat de copil in decizie, pentru a nu HANDICAPA decizional copilul. Copilul nu poate fi un obiect pasiv al deciziilor parintelui, ci este un participant in decizie, la inceput pasiv, apoi atent usor, se implica usor, se implica si mai mult, pana este in stare sa-si ia decizii bune. 3. Copilul trebuie sa inteleaga ca el functioneaza alaturi de familie si parinti, si ca deciziile serioase in viata se iau pe baza de colaborare in familie. Colaborarea, in care parintii experimentati invata si ajuta copiii este fundamentul deciziei corecte. Iar copiii trebuie sa se sfatuiasca cu parintii. 4. Un parinte poate gresi in modurile urmatoare in educatie: - sa lase copilul intr-o pasivitate decizionala maxima - sa lase copilul intr-o absoluta decizionalitate - sa-si cedeze autoritatea, sa intre intr-o stare pasiva - sa nu-si implice copilul in problemele de viata si sa traiasca el pentru copil viata 5. Educatia unui copil se aseamana frumos cu educatia pe care o primeste un manz de la iapa. Manzul este legat la caruta si merge continuu langa parintele lui. Si in felul asta invata toate. La fel si noi, trebuie sa legam corect copiii de noi, sa-i invatam decizii corecte. 6. Educatie corecta presupune PARINTI EDUCATI, ECHILIBRATI, care stiu ce sa faca.
|
|
#7
17.11.2014, 13:47:50
|
||||
|
||||
|
Citat:
Parintele X mergea sa isi cumpere paine. In drum, a auzit fara sa vrea cum un parinte sa lauda ca o sa ii cumpere baitului sau o masina cand acesta va implini 18 ani. Parinte, cunoscandu-l pe baiat si pe parinte, a intrat in vorba cu el si i-a spus: 'sper ca o sa ii cumperi o masina la mana a doua, nu f.puternica'. Tatal, indignat, il intreaba, 'Dar de ce Parinte?'. 'Amandoi stim ca baiatul este cam impulsiv', raspunde Parintele, incercat sa fie amabil. S-a dus mai departe sa isi cumpere paine, iar cand s-a intors nu mai era tatal baiatului, probabil ptr. ca i-a stricat lauda. Dupa 3 luni de zile, Parintele il vede pe acest tata, intr-un cimitir, conducandu-si baiatul pe ultimul drum. Baiatul a facut accident cu masina cumparata de taticu, a murit si el si pasagerii. Tatal spunea 'Of, Doamne, de ce mi l-ai luat?'. *** RĂZGÂIAȚII CARE SE SACRIFICĂ... (partea I) Urcând în trenul Suceava - București, de la Pașcani, găsesc în compartiment două doamne angajate într-o discuție despre candidații la alegeri. Le salut cu respect și îmi ocup locul, dar nu mă bag în discuție - nu mă privește, eu nu votez reprezentanții sistemului. Mai târziu se trece la altele, de pildă la problemele oamenilor de astăzi, așa cum se văd ele în societate și - se putea altfel? - în mass-media. Doamna Silvia pornește de la amintirea mamei ei, jumătate nemțoaică și jumătate cehoaică, o femeie hotărâtă, energică, harnică și extrem de dăruită familiei. Amintire frumoasă pentru dânsa, pe care o redă cu dragoste - dar și energic, desigur! - ca o alternativă pozitivă stilului de creștere de astăzi. Stil în care, pe de-o parte, copiii sunt lăsați să facă tot ce le trece prin cap, cu un control tot mai mic din partea părinților. Și în care, pe de altă parte, părinții de plâng de "cât se sacrifică" pentru copii! Mai ales acest ultim lucru o indigna pe d-na Silvia - și desigur, d-na Ana era de acord cu dânsa. "Cum poate să spună cineva "m-am sacrificat pentru copilul meu" sau "cât m-am sacrificat pentru copiii mei" și alte lucruri d-astea? Păi nu e copilul tău? Cum adică "te-ai sacrificat"?!?!! Da' ce ai fi vrut să faci? Să-l lași să crească singur, să-l dai la casa de copii? Ce?" Dânsa avea dreptate 1000%. Mai rămâne să-i vedem pe oameni explicând sau plângându-se "cât de mult s-au sacrificat pentru plămânii lor respirând ca plămânii să se simtă bine" sau "cât de mult s-au sacrificat pentru burta lor mâncând ca să se simtă burta bine". Pr.Andrei
|
|
#8
17.11.2014, 14:16:39
|
|||
|
|||
|
Din pacate multi oameni, in momentul in care concep un copil, nu prea isi dau seama ce raspundere imensa implica acest lucru.
De facut copii este usor, mai important ar fi modul in care il cresti si-l educi dupa asta.
|
|
|
Mod linear
