Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserica Romano-Catolica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 03.05.2013, 23:45:42
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit Cruciata a patra și "schisma" răsăriteană

Citat:
Retezarea capului schismei, o dată cu instaurarea stăpînirii latine la Constantinopol și aducerea centrului rival sub autoritatea Romei, lipsea de sens, în viziunea papei, perpetuarea schismei nu numai în Imperiul bizantin dar și în întreaga lume răsăriteană a cărei civilizație și credință se dezvoltase sub autoritatea Bizanțului. Revenirea în sînul Bisericii romane și a celorlalte biserici care urmau sistemul de credințe și rituri ale bisericii bizantine era, potrivit lui Inocențiu III, urmarea firească și necesară a readucerii sub ascultare a Constantinopolului. Cu deosebită claritate și spirit de coerență a exprimat acest punct de vedere Inocențiu III în scrisoarea adresată la 7 octombrie 1207 clericilor și laicilor din Rusia Apuseană pe care îi invita să accepte supremația Romei în virtutea principiului unității și al confirmării părții la regula acceptată de ansamblu. Pentru a forța hotărîrea lor, papa nu uita să evoce soarta grecilor care din pricina „rebeliunii" și „neascultării" lor — se înțelege față de Roma — „fuseseră dați spre jaf și în pradă".

Confiscarea bunurilor sau darea lor „în pradă" era una din pedepsele care îi loveau pe eretici pe temeiul canoanelor. Treptat, pe măsură ce încercarea de unire a eșuat la Bizanț și în restul lumii ortodoxe, papalitatea a tins să amalgameze schisma cu erezia și să-i aplice această regulă. Deținătorii „schismatici" de stăpîniri — de la suverani la simpli feudali — erau considerați și declarați „injusti possesores" și expuși deposi dării — la nevoie cu mijloacele cruciatei —, după formula elaborată post factum de Inocențiu III și aplicată Imperiului de Răsărit. Apartenența Ia confesiunea răsăriteană și menținerea în această confesiune devenea, în aria de putere a catolicismului, o inaptitudine pentru stăpînirea pămîntului și a privilegiilor care decurgeau din ea. Această manifestare a politicii papalității în Europa Răsăriteană avea să aibă consecințe profunde în istoria românească în secolele XIII—XIV.

Justificarea teoretică și formulele juridice elaborate de papalitate în vremea lui Inocențiu III și a succesorilor săi imediați au fost un auxiliar al efortului de a extinde supremația Romei asupra întregului Răsărit ortodox. Prin cadrul de forță creat în teritoriile asupra cărora se așternuse dominația lumii latine, prin amenințarea cu forța în ariile expuse acțiunii militare a puterilor catolice — papa Inocențiu III însuși a subliniat în repetate rînduri cît de favorabilă a fost pentru acțiunea sa de convertire situația care a rezultat din dominația directă a puterilor catolice asupra unor teritorii schismatice —, în sfîrșit prin străduința misionarilor în cazul regiunilor mai îndepărtate, Roma a încercat în această vreme să atragă ansamblul popoarelor de rit răsăritean și chiar ansamblul Europei Răsăritene sub autoritatea sa.
Șerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată și Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 54-55
Reply With Quote
  #12  
Vechi 04.05.2013, 01:43:15
Miha-anca
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MihaiG Vezi mesajul
Domnule Decebal, ma bucur ca ati revenit.

Ne-ati ramas dator cu raspunsul la o intrebare, imi ingadui sa va amintesc:

Ce se intampla cu un nou nascut, botezat ortodox, care moare imediat dupa botez: ajunge in Rai sau nu ?

Doar asa, ca sa vada si restul forumului cat de ortodox sunteti.
Daca omul s-ar mantui din faptele sale, poate ca am fi in stare sa raspundem la intrebare. Dar cum noi suntem la mila lui Dumnezeu, Care judeca lucrile, nu ne putem pune in locul Lui, dand asemenea verdicte, care nu fac decat sa ne incrimineze pe noi insine. In rest, putem cerceta ce ne spun Sfintii Parinti in acest sens.
Reply With Quote
  #13  
Vechi 04.05.2013, 08:59:38
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit Cruciata a patra și "schisma" răsăriteană

Citat:
Aspectul cel mai durabil al noi situații generate de ceea ce s-a numit „devierea" cruciatei a patra spre Constantinopol a fost urmarea efortului papalității de a folosi prilejul favorabil creat de implantarea puterii catolice în însuși centrul spiritual și politic al Imperiului bizantin pentru a-și impune supremația asupra întregii sale sfere de influență, lumea ortodoxă. În concepția papalității, fragmentul de imperiu asupra căruia cruciații își impuseseră stăpînirea nu avea să fie decît punctul de reazem pentru reintegrarea în imperiul ei spiritual a întregii creștinătăți răsăritene, formată în aria de civilizație a Bizanțului. Acum, după prăbușirea centrului de putere rival, obiectivul urmărit demult și cu tenacitate de papalitate — reunificarea sub hegemonia ei a celor două biserici — părea lesne de atins.

Inocențiu III, a cărui acțiune avea să fie continuată și dezvoltată de succesorii săi, nu a întîrziat cu măsurile menite să-i aducă roadele așteptate. în Imperiul latin și în teritoriile direct dependente de acesta, în Regatul ungar care cuprindea în hotarele sale o masă importantă de populație ortodoxă, în cea mai mare parte românească, în Serbia, în statul vlaho-bulgar, unde politica papală înregistrase încă dinainte însemnate succese, precum și în lumea rusă, inițiativele lui Inocențiu III și ale urmașilor săi s-au intensificat cuprinzînd ansamblul lumii ortodoxe, pe care s-au străduit s-o aducă în matca Bisericii romane. Zelul politicii papale în Europa Răsăriteană nu s-a limitat însă la creștinătatea ortodoxă; masa de populație relativ numeroasă care, în această parte a Europei, nu optase încă între cele două confesiuni creștine și care conserva tradițiile păgîne — pruși, lituanieni, cumani și diverse alte popoare turcice — a format obiect de interes deosebit pentru papalitate, care s-a străduit să-și extindă și asupra ei influența.

Aplicarea acestui vast program presupunea însă înfrîngerea numeroaselor și îndîrjitelor rezistențe pe care inevitabil avea să le provoace; apelul la mijloacele de constrîngere, inclusiv cel mai drastic, acțiunea militară împotriva celor care se dovedeau refractari acceptării supremației papale și a tuturor implicațiilor ei sau a celor care, după ce o acceptaseră, o repudiau, avea să devină soluția cea mai sigură a politicii papale. Conversiunea „schismaticilor" cu mijloacele acțiunii de constrîngere, a expedițiilor militare, a fost învestită acum cu caracter de cruciată, la fel ca și acțiunile similare îndreptate împotriva ereticilor și păgînilor. Cruciata — războiul pentru realizarea țelurilor de dominație spirituală a papalității — cuprinde acum arii tot mai largi din Europa Răsăriteană și Sud-estică. Cu această evoluție, ca urmare a situației create de cucerirea Constantinopolului și a inițiativelor ulterioare ale lui Inocențiu III, cruciata, instrument prin excelență al teocrației papale, a cunoscut extensiunea ei cea mai largă. Treptat, toate consecințele implicite ale cuceririi Constantinopolului de latini, nebănuite inițial, au ieșit la iveală și s-au impus de la sine, trecînd din sfera virtualității în aceea a aplicării. Cruciata „deviată" la Constantinopol a proliferat numeroase alte „devieri", care au cuprins treptat arii întinse din Europa Răsăriteană.
Șerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată și Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 16-17
Reply With Quote
  #14  
Vechi 04.05.2013, 09:06:41
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit Cruciata a patra și "schisma" răsăriteană

Citat:
Extinderea cruciatei în această parte a continentului european, încercarea permanentă a papalității de a obține cu toate mijloacele, inclusiv cele ale forței militare, acceptarea supremației ei acolo unde nu reușea să o impună cu mijloacele diplomației, a transformat opoziția dintre cele două centre ale spiritualității creștine medievale într-o înfruntare politică și ideologică de mari proporții, care a implicat ansamblul creștinătății răsăritene.

Din sfera controverselor de dogmă, apanaj al unui grup restrîns de doctrinari, antagonismul se extinde acum la ritual, accesibil maselor largi de aderenți ai celor două confesiuni; pe această cale, conștiința antagonismului a prins rădăcini adînci, necontenit alimentate în masele de aderenți ai confesiunii ortodoxe de îmbinarea prozelitismului confesional, urmărit de papalitate, cu acțiunea de cucerire, urmărită de instrumentele ei temporale.

Un instrument militar avea să se dovedească absolut necesar pentru realizarea imperialismului spiritual al papalității în Europa Răsăriteană și acesta nu i-a lipsit. Cel dintîi în a-și oferi serviciile a fost Regatul ungar a cărui politică de cucerire se desfășura precumpănitor în aria al cărei control spiritual aspira papalitatea să-l dobîndească. De acum înainte, tot mai mult, programul papalității de cucerire ecleziastică și spirituală în răsăritul Europei s-a împletit cu politica de cucerire teritorială a regilor Arpadieni și apoi, în secolul XIV, a succesorilor lor Angevini. Expansionismul Regatului ungar s-a îmbrăcat acum din ce în ce mai mult în haina cruciatei.

Al doilea instrument de seamă al cruciatei în secolele XIII—XIV în Europa Răsăriteană au fost ordinele cavalerești, rezultat al convergenței dintre două realități dominante ale lumii medievale — monahismul și cavalerismul — în epoca cruciatelor. Produs tipic al cruciatei, ordinele călugărești militare, îndeosebi cel al cavalerilor teutoni, aveau să asume un loc însemnat în desfășurarea cruciatei în Europa Răsăriteană. Paralel cu actul de cucerire și adesea sub protecția sa, s-a desfășurat acțiunea ordinelor călugărești misionare, dominicani (sau predicatori) și franciscani (sau minoriți), chemați să culeagă recolta spirituală de pe ogoarele deschise misiunii lor de oștile cuceritoare ale puterilor catolice. Născute din puternica efervescență spirituală generată de progresele teocrației papale în secolul XII, constituite în marginea ereziei sau în lupta împotriva ei, ordinele franciscanilor și dominicanilor au devenit instrumente ale politicii misionare a papalității in evul mediu tîrziu. Din al treilea deceniu al secolului XIII, cele două ordine și-au făcut apariția și în Europa Răsăriteană.
Șerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată și Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 17-18
Reply With Quote
  #15  
Vechi 21.07.2013, 18:36:42
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit Ioan-Aurel Pop - "Din mâinile valahilor schismatici"

Ioan-Aurel Pop - "Din mâinile valahilor schismatici. Românii si puterea în regatul Ungariei medieval"



<< Este o carte scrisă de Acad. Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, publicată la Editura Litera în anul 2011.

Tratează perioada implantării în Transilvania a instituțiilor Regatului Ungariei, după perioada cuceririi militare, sec. XIII – XIV. Lucrarea își propune să explice de ce românii au fost excluși din rândul națiunilor privilegiate ale Transilvaniei, marginalizați, și proprietățile lor acaparate încetul cu încetul de către ”oaspeți” potrivit documentelor vremii. Prin ”oaspeți” se înțelegeau populații sau doar familii maghiare, săsești sau secuiești așezate de regele Ungariei pe pământurile deținute de români, și care beneficiau de privilegii regale ca urmare a fidelității lor.

Totodată, cartea descrie cu minuțiozitate nu doar procesul istoric dar explică și motivațiile care au stat în spatele mecanismului de subordonare a românilor în Transilvania, de transformare a lor în popor inferior, tolerat, care nu avea voie să se așeze în orașe, să poarte arme sau să dețină titluri nobiliare.

Care a fost, așadar, resortul care a declanșat excluderea românilor?

Autorul îl indică fără ezitare: Ortodoxia.


Mai ales după 1204, anul cuceririi Constantinopolului de către armatele cruciate occidentale, Papalitatea a declanșat o amplă ofensivă asupra lumii ortodoxe prin intermediul Regatului Ungariei. Românii din Ardeal vor fi considerați ne-creștini, numiți de obicei schismatici, uneori păgâni, supuși vexațiunilor și excluși din rândul nobilimii.

"Termenul de "schismatic", folosit in lumea catolica, a avut de la început un astfel de sens, de dispreț si desconsiderare, pe când cel de "valah" (cu variante), folosit de mai toți străinii, a dobândit un astfel de sens treptat si numai in anumite limbi si împrejurări istorice. Întreaga expresie pusă între ghilimele în titlu – desprinsă dintr-un sir de înscrisuri latine din 1377, comentate mai la vale – sugerează răpirea unei avuții (materiale, morale, spirituale etc.) aflate în patrimoniul românilor ortodocși. Considerăm ca acest gen de răpiri, de despuieri, de frângeri sau smulgeri – de la țări, moșii, păduri sau sate până la credințe si visuri – au pecetluit pentru multe secole soarta românilor. Toate acestea vor fi explicate pe îndelete în lucrare (Tiberiu Hrihorciuc „Gazeta de Cluj”)."

Concluzia, tulburătoare: vreme de 800-900 de ani un popor este marginalizat și împins la periferia societății, îi sunt răpite proprietățile funciare, îi sunt distruse lăcașurile de cult, românii suferă în condiția de iobagi, mână de lucru pe pământurile ”oaspeților” pentru vina de a fi ortodocși! >>

Last edited by Decebal; 21.07.2013 at 18:42:19.
Reply With Quote
  #16  
Vechi 22.07.2013, 11:31:56
Parascheva16's Avatar
Parascheva16 Parascheva16 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.02.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.920
Implicit

Unde gasesc cartea Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată și Imperiul Mongol ?Preferabil nu in format pdf.
Reply With Quote
  #17  
Vechi 22.07.2013, 11:49:32
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Ai putea să o găsești fie la o bibliotecă publică, fie pe net în format word la pagina (de unde se poate descărca), dar este totuși o carte de istorie foarte densă în informații, nu ușor de citit, cu subiecte care se reiau de mai multe ori de-a lungul cărții cu adăugiri și noi dezvoltări, adică este o carte asupra căreia trebuie să cam zăbovești, deși este bine structurată și scrisă de un istoric român semnificativ.
Reply With Quote
  #18  
Vechi 23.07.2013, 11:16:33
Parascheva16's Avatar
Parascheva16 Parascheva16 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.02.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.920
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Decebal Vezi mesajul
Ai putea să o găsești fie la o bibliotecă publică, fie pe net în format word la pagina (de unde se poate descărca), dar este totuși o carte de istorie foarte densă în informații, nu ușor de citit, cu subiecte care se reiau de mai multe ori de-a lungul cărții cu adăugiri și noi dezvoltări, adică este o carte asupra căreia trebuie să cam zăbovești, deși este bine structurată și scrisă de un istoric român semnificativ.
Multumesc!
Am cautat sa o cumpar de la o librarie online si nu am gasit-o. Banuiesc ca nu se mai printeaza.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 02.08.2013, 12:31:44
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.593
Implicit

Alte prostii.
Eu cred ca e vorba de o prigonire reciproca. Nu stiu care ortodocsi sunt prigoniti, dar stiu ca si noi din eretici si alte fewluri nu-i scoatem pe altii si ne purtam asa cum ne purtam, in mod totusi neortodox.
In loc de citate, mai bine veniti cu exemple concrete, povesti adevarate. Cine, cum si in ce fel este prigonit.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #20  
Vechi 02.08.2013, 12:48:43
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Alte prostii. (...) In loc de citate, mai bine veniti cu exemple concrete, povesti adevarate. Cine, cum si in ce fel este prigonit.
Bine, doamnă, lăsați-ne pe noi ortodocșii cu "prostiile" noastre și cu "citatele" noastre în liniștea noastră de prigoniți. Dacă pentru dumneavoastră adevărurile istorice sunt niște simple citate, pe care le prezumați și mincinoase din moment ce ne pretindeți "povești adevărate", este strict problema și poziția dumneavoastră personală, nu a Ortodoxiei și nici a ortodocșilor. Dacă vă considerați mai mare istorică decât istorici de meserie și consacrați, oameni de mare probitate și deontologie profesională, iubitori ai adevărului istoric, nu ai "prostiilor", vă recomand să puneți dumneavoastră mâna și să studiați izvoare și să scrieți o "istorie" după gustul dumneavoastră personal, care să ne ducă eventual la adevărata lumină a adevăratului adevăr istoric.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Cuvantul parintelui Constantin Necula catre penticostali (Beius, Duminica Ortodoxiei laurastifter Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni 183 21.12.2015 10:47:35
Discriminarea - o boala a societatii in care traim - razvan_andrei Generalitati 23 27.02.2012 12:47:06
Biserica si discriminarea femeii Golbi_ Despre Biserica Ortodoxa in general 460 08.12.2011 18:19:07
Prigonirea monahilor din Sf. Munte de catre Patriarhia de Constantinopol razvan.mn Resurse ortodoxe on-line 21 11.04.2010 21:32:32