Important: pocainta in ultimele ore dinaintea mortii

[Florin-Ionut]

Toată viaţa trebuie să fie o pocăinţă continuă, o luptă neîntreruptă, un lung şir de ridicări din căderile zilnice. O căutare a mîntuirii de cel rău şi viclean care ne vrea pe toţi victimele gîndirii sale corupte. După care urmează faditica moarte, care pentru ortodocşi se speră a fi un Paşte, adică o trecere spre o mai bună existenţă.

Indiferent dacă am fost sau nu un trăitori ai credinţei, nişte creştini autentici, în imediata vecinătate a morţii trebuie să ştim ce să facem, cum să ne comportăm. Poate că nu vom muri singuri, poate că ni se va cere sfatul. Ce trebuie deci să facem în ceasul al unşpelea, cînd deja este spre seară şi s-a plecat vremea? Teoretic trebuie să fie chemat un preot care să ne spovedească şi să ne împărtăşească, dar cum trebuie să procedăm în cazuri de urgenţă cînd nu mai e timp pentru preot să ajungă? Ce vor face fraţii care trăiesc pe pămînt străin, unde cea mai apropiată parohie ortodoxă e la sute de km depărtare? Sau cei de pe un vas care stă să se scufunde sau cei dintr-un avion în curs de prăbuşire iminentă?

Cum să ne mîntuim deci [pe noi înşine, dar şi pe ceilalţi] atunci, dacă sîntem puşi într-o astfel de situaţie-limită?

[glykys]

Cred ca trebuie sa ne lucram mantuirea in fiecare clipa si sa nu asteptam momentul mortii pentru a ne pocai, spovedi si impartasi. Mare lucru sa ne ducem de aici numai cu pacatele pe care le-am facut de la ultima spovedanie!

Eu nu am fost cand a murit bunica si nici nu imi inchipuiam ca se va intampla asa ceva, dar daca as fi fost acolo si mi-as fi dat seama, probabil ca as fi chemat un preot sa ii faca maslu, sa o spovedeasca si sa o impartaseasca.

Unii oameni nu stiu ca multe sunt pacate, deci un om langa muribund ar putea sa ii sugereze sa isi cerceteze cugetul si sa vada daca a facut la viata lui avorturi, desfranare, daca a fost mandru, lacom, daca a furat, daca a mintit, pacatele astea mai mari. Unii nu stiu exact ce se incadreza la categoria pacat. Si apoi, oamenii din jurul muribundului cred ca ar trebui sa se roage neincetat langa el, daca se poate, din Psaltire, si sa ii dea curaj, sa ii spuna sa nu isi piarda nadejdea in Hristos, in Maica Lui, in sfinti si in slujbele Bisericii, care se fac pentru cei "adormiti in nadejdea invierii". Zic si eu ce as face intr-o asemenea situatie, daca mi-as putea pastra cumpatul, fireste, si daca ar fi si timp pentru toate acestea.

In general, din putinul pe care l-am vazut, omul, cum traieste, asa moare.

[Florin-Ionut]

Dacă omul nu e botezat şi vrea asta, bine ar fi să se boteze. Dacă e urgenţă şi preotul nu poate să ajungă la timp, putem să-l botezăm noi prin stropire.

Dacă nu e spovedit şi vrea să se mărturisească, să chemăm preotul. Dacă nu există preot acolo şi omul e pe moarte, poate să spună oricui păcatele şi i se vor ierta. Dacă ajunge şi preotul într-un sfîrşit, să se spovedească din nou aşa cum este corect.

Dacă avem de-a face cu un ateu sau agnostic speriat de moartea iminentă, dacă vrea, să accepte că există Dumnezeu şi să citească crezul... Aici e mai complicat, dar merită de încercat - numai şi numai dacă vrea, fără să-l forţeze nimeni.

Oricum, în orice caz, rugăciunea nu trebuie să lipsească. Citită dintr-o carte dacă respectivul nu ştie nici măcar una pe dinafară...

Aici ar trebui să răspundă mai ales preoţii care au experienţa acestor situaţii critice de viaţă şi de moarte.