Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 04.07.2012, 09:40:30
inspiron inspiron is offline
Member
 
Data înregistrării: 20.09.2011
Mesaje: 42
Implicit pierderea credintei

Buna ziua

Un om are un mare necaz in viata si trecerea cu bine peste acest necaz nu depide de el oricat de mult si-ar dori. Tot cei ramane este rugaciunea si speranta ca Domnul o sa-l auda. Timpul trece si vine momentul cand nu se mai poate face nimic nici chiar printr-o minune. Incet dar sigur acel om isi pierde credinta probabil definitiv. Intrebarea mea(mai mult retorica) : daca Domnul stia ca-l va pierde pe acel om in urma acelui necaz de ce nu a intervenit ?
ps. exclud din start posibilitatea ca cererea lui nu era pe placul Domnului pentru ca asta inseamna ca toti preotii cu care a vorbit in acea perioada si l-au indemnat sa se roage nu stiau ce spun, iar raspunsurile de genul "si-a luat jucariile si a plecat" o sa le ignor.

Multumesc
Reply With Quote
  #2  
Vechi 04.07.2012, 12:17:32
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.108
Implicit

Daca nu spui concret despre ce e vorba nu poti avea decat raspunsuri aiuristice.

Chiar si asa, fara sa cunosti viata si faptele unui om este greu sa-ti dai cu parerea de ce viata lui a ajuns in acel punct.

Si cum ai spus si tu, intrebarea este retorica, adica raspunsul te intereseaza prea putin, probabil ca deja ai o parere formata despre chestia asta.

Last edited by AlinB; 04.07.2012 at 12:19:42.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 04.07.2012, 13:12:58
bluester's Avatar
bluester bluester is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.01.2012
Locație: Constanta
Religia: Ortodox
Mesaje: 519
Implicit

Poate Dumnezeu a gasit o cale mai buna pentru persoana respectiva , iar situatia se va indrepta odata cu trecerea timpului.
De obicei , rugaciunile de cerere se fac cu multa staruinta , iar necazurile nu ar trebui sa fie o piedica pentru credinta in Dumnezeu. Este adevarat , multi oameni isi pot pierde credinta din cauza necazurilor , insa Dumnezeu trimite har asupra oamenilor incat sa poata sa treaca cu bine peste acele momente.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 04.07.2012, 13:42:52
Crestin_Simona
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit ...care este de fapt o intarire a credintei!!!

Citat:
În prealabil postat de inspiron Vezi mesajul
Buna ziua

Un om are un mare necaz in viata si trecerea cu bine peste acest necaz nu depide de el oricat de mult si-ar dori. Tot cei ramane este rugaciunea si speranta ca Domnul o sa-l auda. Timpul trece si vine momentul cand nu se mai poate face nimic nici chiar printr-o minune. Incet dar sigur acel om isi pierde credinta probabil definitiv. Intrebarea mea(mai mult retorica) : daca Domnul stia ca-l va pierde pe acel om in urma acelui necaz de ce nu a intervenit ?
ps. exclud din start posibilitatea ca cererea lui nu era pe placul Domnului pentru ca asta inseamna ca toti preotii cu care a vorbit in acea perioada si l-au indemnat sa se roage nu stiau ce spun, iar raspunsurile de genul "si-a luat jucariile si a plecat" o sa le ignor.

Multumesc
Fiecare incercare este data omului pentru despatimire.
In mod sigur persoana respectiva, pentru ca s-a rugat lui Dumnezeu si Dumnezeu nu a vrut sa-l piarda pentru asta, i-a dat o imprejurare de viata, sau un mare necaz sau chiar o boala ca sa-si poate intoarce omul ochii inlauntrul sau si sa invete prin aceasta sa nu se mai increda in ajutorul exterior ci in cel interior, caci: ,,Imparatia lui Dumnezeu este inlauntru nostru!"
Sa nu dispere si sa nu dejnadajduisaca, caci odata aflata patima interioara care nu lasa loc Imparatiei
si odata vindecarea interioara venita, se v-a vindeca si in exterior. Si nu ma refer doar la vindecarea trupeasca ci si a imprejurarilor, a familiei si chiar a colectivului in care se afla.
Uneori Dumnezeu ne da lucruri atat de ,,grele" de dus dar care odata duse asa cum trebuie vine si deznidamantul. Si este atat de frumos, discret si mminunat incat nici nu-ti vine sa mai respiri caci ai impresia ca se risipeste - atat de delicat este tot ce vine de la Dumnezeu!
Insanatosire grabnica si sa ne ,,vedem" cu bine si Doamne ajuta!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 04.07.2012, 21:29:35
Tomita Tomita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.04.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 287
Implicit

Parerea mea este ca Dumnezeu nu intervine sa ne implineasca dorintele pentru ca astfel ne pierdem credinta (nu se lasa santajat).
Pot fi diferite explicatii:unii si-o pierd pentru ca au nevoie de scuze pentru a pacatui (nu cauta sa se apropie de Dumnezeu), altii trebuie sa cada pentru a vedea ce slabi sunt in incercari si mai tarziu isi pot "reveni", cad pentru a se arata ajutorul aproapelui in astfel de situatii, pentru a ispiti pe altii, etc...cine stie cate alte expplicatii pot fi? Incurcate sunt caile Lui..
Reply With Quote
  #6  
Vechi 04.07.2012, 21:46:42
Jamaica Jamaica is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.12.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 358
Implicit

Citat:
În prealabil postat de inspiron Vezi mesajul
Buna ziua

Un om are un mare necaz in viata si trecerea cu bine peste acest necaz nu depide de el oricat de mult si-ar dori. Tot cei ramane este rugaciunea si speranta ca Domnul o sa-l auda. Timpul trece si vine momentul cand nu se mai poate face nimic nici chiar printr-o minune. Incet dar sigur acel om isi pierde credinta probabil definitiv. Intrebarea mea(mai mult retorica) : daca Domnul stia ca-l va pierde pe acel om in urma acelui necaz de ce nu a intervenit ?
ps. exclud din start posibilitatea ca cererea lui nu era pe placul Domnului pentru ca asta inseamna ca toti preotii cu care a vorbit in acea perioada si l-au indemnat sa se roage nu stiau ce spun, iar raspunsurile de genul "si-a luat jucariile si a plecat" o sa le ignor.

Multumesc
cunosc si eu un asemenea caz, care din pacate s-a sfarsit tragic. sunt foarte interesata de raspunsurile dvs. ce se intampla cand nu mai putem duce crucea?
__________________
„Dumnezeu poartă pașii omului”
Reply With Quote
  #7  
Vechi 04.07.2012, 21:53:55
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Sa presupunem ca eu stau pe scaun in tramvai. La un moment dat, hotarasc sa ma ridic de pe scaun si sa cobor. Locul nu ramane neocupat, ci il ocupa altcineva.

Scaunul din tramvai este inima omului. Uneori sta comod pe el Dumnezeu, alterori necuratul. Iar uneori am vrea sa-i tinem pe amandoi sa stea asa pe cate-o jumatate fiecare. Numai ca se cam inghiontesc si ei pentru suprematie... In momentul in care orice urma de credinta dispare din inima omului, locul nu ramane liber. In inima noastra isi fac loc toate gandurile inspirate de necurat, urmate de vorbe si de fapte.

De aceea, pentru mentinerea credintei, este nevoie de lupta cu noi insine, caci mantuirea se obtine cu greu. Stim bine ca nu amandoi talharii care erau alaturi de Iisus s-au mantuit.

Stim, de asemenea, ca Iuda, dupa ce l-a vandut pe Iisus, a cazut in deznadejde, opera cea mai cumplita a diavolului.

Dumnezeu nu e servitorul nostru, caci ne rugam ,,Faca-se voia Ta'', nu ,,Faca-se voia mea!''. Mai intai trebuie sa devenim noi placuti lui Dumnezeu si apoi sa avem pretentii ca rugaciunile sa ne fie ascultate. Care imparat indeplineste cererile dusmanilor sai, chiar daca-l roaga? Cum sa-I pretindem lui Dumnezeu sa ne asculte imediat cererile, fara sa depunem niciun efort pentru a ne schimba viata? Ce e Dumnezeu? Roata de rezerva pe care o folosim si o aruncam dupa utilizare?
Reply With Quote
  #8  
Vechi 04.07.2012, 22:09:20
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

,,Astfel sunt cei ce iubesc: când chiar făcând binele și nu sunt iubiți, ei totuși merg mai departe cu iubirea, devin înflăcărați și chiar amenință nu că voiesc aceasta, ci sunt mișcați de dragostea lor, ca măcar cu chipul acesta să poată atrage către ei pe cei ce-i disprețuiesc. Deși o astfel de dragoste este din silă, cu toate acestea ei se mângâie de fapt, fiindcă iubesc înflăcărat, așa că și pedeapsa pe care o aplică, tot din dragoste o aplică. Cei ce nu simt nimic, și nici nu se scârbesc când sunt urâți, desigur că nici nu se vor încerca să îl pedepsească. Privește cum și Pavel vorbește de aceasta corintenilor: „Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine” (II Corinteni 2, 2). Așadar, când întinde tare pedeapsa, atunci arată dragostea lui cea înflăcărată. Tot așa și egipteanca aceea a pedepsit grozav pe Iosif, fiindcă îl și iubea grozav. Dar aceea a pedepsit în rău, fiindcă și dragostea ei cea neînfrânată era îndreptată spre rău, pe când pedeapsa lui Dumnezeu este spre bine, fiindcă dragostea Lui este vrednică de cel care iubește. De aceea nu se dă în lături chiar de la vorbele cele mai josnice, și nu consideră ca înjosire de a-i atribui nume dintre patimile omenești, numindu-se pe sine gelos: „Că Dumnezeu zelos (gelos) sunt Eu” (Ieșirea 20, 5), zice, ca de aici tu să afli întinderea dragostei Lui.

Deci, iubiților, să-L iubim pe El, după cum voiește, căci aceasta El o consideră ca un lucru de mare preț. Chiar dacă noi Îl disprețuim, El totuși rămâne iubindu-ne și chemându-ne la El, și chiar de nu ne întoarcem la El, totuși pentru cine iubește îl pedepsește din dragoste numai, și nicidecum nu caută în tot chipul a ne pedepsi. Iată ce spune la proorocul Iezechiel despre cetatea cea iubită de El, dar care-L disprețuia: „Iată, Eu voi ațâța împotriva ta pe amanții tăi de care s-a dezgustat sufletul tău și-i voi aduce împotriva ta din toate părțile…” (Iezechiel 23, 22 și urm). Ce ar putea zice mai mult un iubit înflăcărat disprețuit de iubita sa, și după aceasta iarăși arzând de dorul ei? Căci Dumnezeu totul face ca să fie iubit de noi, și de aceea n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său. Noi, însă, suntem cruzi și sălbatici. Să devenim, deci, odată blânzi, să iubim pe Dumnezeu după cum se cuvine a-L iubi, ca astfel să ne bucurăm cu plăcere de această cinste.

Dacă cineva având femeie iubită, și încă nu simte nici unul din necazurile zilnice, dar încă cel ce are o astfel de dragoste sfântă și dumnezeiască? Cugetă singur, de câtă plăcere se va bucura unul ca acesta. Aceasta este și împărăția cerurilor, aceasta este dobândirea tuturor bunurilor, aceasta este adevărată mulțumire, adevărată bucurie și fericire, sau, mai bine zis, orișice aș spune eu, niciodată nu voi putea să reprezint după cum se cuvine această virtute, ci numai experiența singură poate să ne arate acest bun neprețuit. De aceea și proorocul zicea: „Desfată-te întru Domnul”; și în alt loc: „Gustați și vedeți că bun este Domnul” (Psalmi 36, 4; 33, 9).

Așadar, să ne convingem și să ne desfătăm cu dragostea Lui, căci numai așa vom vedea împărăția cerurilor și vom trăi viață îngerească. Numai așa viețuind aici, pe pământ, întru nimic nu vom fi mai prejos de cei ce viețuiesc în ceruri, iar după mutarea noastră de aici ne vom prezenta înaintea tronului lui Hristos mai străluciți decât toți, și ne vom bucura de slava Lui cea negrăită. Căreia fie cu toții a ne învrednici, prin harul și iubirea Sa de oameni, că a Lui este slava în vecii vecilor. Amin.''
Sursa:

http://www.ioanguradeaur.ro/571/omilia-xxiii/
Reply With Quote
  #9  
Vechi 04.07.2012, 23:22:45
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Sotia unui om bolnav de cancer s-a dus la un preot foarte induhovnicit si l-a rugat sa faca rugaciuni pentru sotul ei. Parintele a venit si i-a facut sfestanie in casa si i-a spus bolnavului ca se va face bine doar daca se va lasa de fumat si se va ruga si el. Acela nu s-a lasat de fumat si in scurt timp a murit.

Trebuie sa stim ca scopul vietuirii crestine este mantuirea si dobandirea Duhului Sfant, nu confort material maxim si sanatate maxima. Prin necazuri si prin boli, Dumnezeu ne cheama spre El. Ne duce de urechi sa ne faca un bine, adica sa ne ajute sa ne mantuim, smerindu-ne orgoliile si mandria, Cel Care S-a smerit pentru a ne da pilda de vietuire crestina.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 05.07.2012, 01:49:50
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 2.770
Implicit

Citat:
În prealabil postat de antoniap Vezi mesajul
Sotia unui om bolnav de cancer s-a dus la un preot foarte induhovnicit si l-a rugat sa faca rugaciuni pentru sotul ei. Parintele a venit si i-a facut sfestanie in casa si i-a spus bolnavului ca se va face bine doar daca se va lasa de fumat si se va ruga si el. Acela nu s-a lasat de fumat si in scurt timp a murit...
Părintele nu a făcut decât să-i dovedească bolnavului slăbiciunea lui; Dumnezeu îi respectă ”alegerea” dacă el însuși nu face niciun efort pentru templul(trupul) sufletului propriu.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Pierderea credintei la vreme de necazuri zoridezi Generalitati 55 16.06.2016 19:24:22
Sociologia credintei Mihnea Dragomir Biserica Romano-Catolica 92 03.02.2016 18:17:28
Nevoia credintei Kronos Generalitati 16 26.06.2011 18:17:25
pierderea controlului de sine.. victortiti89 Generalitati 2 14.06.2011 15:28:59
Universul Credintei TVR C-tin Biserica Ortodoxa Romana 2 28.03.2008 00:56:48