MOTIVELE pentru care mă CĂLUGĂRESC

[Igor_Paslusnik]

Copăcel, mai zăbovesc puţin, cu ispitire arhierească canonică, şi că mi-e drag de voi. Mă mai îngădui puţin ? :)

[ioan67]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Dumnezeu nu se supără că facem greşeli gramaticale, nu ajută, nici nu împiedică mântuirea.

Cine nu ajuta mantuirea? Dumnezeu? Sau greselile gramaticale... Ca nu reiese clar din ce ai scris. De fapt, chiar reiese ca Dumnezeu nu ajuta nici nu impiedica mantuirea (!?!?).
Vezi ce enormitati scrii daca nu esti atent si respectuos?
Si mai indraznesti sa spui ca Dumnezeu nu Se supara...

*
Nu S-o supara (dar chiar asa, de unde stii matale?), poate, pe vreun copil mic sau pe vreo baba semianalfabeta care, sarmana, a apucat si ea sa faca vreo doua clase inainte s-o marite parintii.

Dar pe unul care se prezinta drept calificat si supracalificat in Teologie!?!

Pai Igor, limba noastra-i o comoara, nu stiai? De ce o siluiesti bre, in mod constant? ca nu-i vorba de o greseala acolo pe care o poate face oricine, ci de un mod constant agramat in a te exprima. Chiar nu sesizezi? Ti s-a tot spus...
Macar recunoaste si zi ca ai betesugul asta! Atunci n-o sa te mai ia nimeni peste picior, din compasiune si iubire frateasca.
Dar asa, sa te tii tantos si sa dai lectii in timp ce faci nenumarate erori de scris... Pai asa se prezinta un invatator? Analfabet? Siluitor al limbajului si al limbii celor pe care ii dascaleste?
Tu asa invatatori ai avut?

Si mai ai si indrazneala sa spui ca Dumnezeu nu Se supara!... Ba s-ar putea sa se supere, macar ca ne intristezi pe noi in fiece postare, atunci cand te arati ingamfat si dispretuitor.

Oh, are dreptate vsovi... Vine noaptea... E deja noapte...
Hai, fie, te iertam si de data asta. Dar maine sa scri (sic!) corect si frumos, bine?
Noacte buna!

P.S. "Noacte" vine de la noctem. Stii tu..."supra noctem fascinantem..."

[ioan67]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Cum nu te aştepţi să ai amărăciuni de la familie, soţie, copii, mamă, tată, nu? Ei sunt mângăiere, întărire, sprijin. La fel cum nu te aştepţi să ai amărăciuni de la fraţii şi părinţii din Mănăstire, nu? Ei sunt odihnă, sprijin, mângâiere, bucurie, unii faţă de alţii, toţi de acolo şi înmulţesc aşa mult că dăruiesc din belşugul lor duhovnicesc, oricui vine la Mănăstire, nu? ....

Ba sa te astepti!
Sa te astepti la amaraciuni tocmai de la familie, sotie, copii etc. Ca oricum vor veni si e bine sa te prinda pregatit pentru ele.
Sa te astepti la amaraciuni de la toti si toate! Si tocmai prin ele, prin amaraciuni, sa intelegi ca Dumnezeu vrea sa te sfinteasca, sa te indumnezeiasca, sa te mantuiasca.
Mai intai vrea sa te dezvrajeasca de familie, sotie, copii, frati de manastire, parinti.
Sa nu mai gusti bombonele si laptic in loc de hrana Dumnezeiasca. Sa nu te mai indulcesti ci sa lupti. Nu cum ziceai, ci cum iti cere Domnul: cu slabiciunile tale si cu tendinta spre caldicel. Asa se fauresc razboinicii, copile! Asa se fauresc oamenii tari, bineplacuti Domnului.

Deci asteapta-te la amaraciuni si, in ciuda lor, invata sa ii rasplatesti cu rabdare, blandete, bucurii, rugaciuni, fapte jertfelnice multe... Astfel vei deprinde, treptat, iubirea. Mestesugul ei.

Apoi, cand te vei fi despatimit de toate naivitatile si cand vei gasi bucurie in amaraciune si sens de nespus, atunci, abia atunci, daca va voi Domnul, vei avea si pregustarea pacii, a bucuriei depline, a fericirii....

Dar daca fugi de amaraciuni si preferi sa ne amarasti pe noi (atatia oameni ai necajit pe topicul asta in timp ce predici despre ne-amaraciuni!) si canti aicea cu asteptarea bucuriilor de la stanga si de la dreapta... ai incurcat-o, bobocule! Te paste depresia si mania cea rea, printre altele.
Deci iarasi iti zic: fii mai atent la toleranta aia la frustrare... Largeste-i aria in sufletul tau ca sa vina in loc bucuria si pacea.

[Igor_Paslusnik]

Frate Ioane, toată viaţa am trăit numai în amărăciuni, şi în amărăciuni sunt şi aşa voi petrece toată viaţa.
Puţină odihnă găsesc la oamenii în Hristos, cu cât mai mult în Hristos, cu atât mai multă odihnă. Dar e odihnă în amărăciune.
Şi toată viaţa, chiar plină de har de-ar fi, va fi în amărăciuni.
Şi amărăciuni voi fi mereu, până mă voi uni cu Domnul meu şi Dumnezeu meu, Preadulcele Hristos, în veşnicie. Dacă mă învrednicesc.

Îţi mulţumesc pentru gândurile frumoase din care sigur că este de învăţat (afară de ecumenismul din alte postări ale tale).

[Copacel]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Copăcel, mai zăbovesc puţin, cu ispitire arhierească canonică, şi că mi-e drag de voi. Mă mai îngădui puţin ? :)

Dar te duci la manastire cu traditie ?

[Igor_Paslusnik]

Da...
Ce întrebare-i asta?
Există şi Mănăstire fără Tradiţie?
Ce înţelegi prin Mănăstire? Ce înţelegi prin Tradiţie?

Însuşi mintea şi inima ta trebuie să fie Mănăstire cu Tradiţie, trebuie să rămână şi să se îmbunătăşească tot mai mult, făcându-ne templu al Duhului Sfânt, trup şi suflet...

[Copacel]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Da...
flet...

Sihastria, Oasa, Agapia, Putna, Sambata De Sus ?

[Igor_Paslusnik]

N-ai citit cele 80 de motive. Adevărat că am scris mult, dar cu răbdare, citind, ai să afli de ce nu vreau să rămân în ţară.

[ioan67]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Frate Ioane, toată viaţa am trăit numai în amărăciuni, şi în amărăciuni sunt şi aşa voi petrece toată viaţa.
Puţină odihnă găsesc la oamenii în Hristos, cu cât mai mult în Hristos, cu atât mai multă odihnă. Dar e odihnă în amărăciune.
Şi toată viaţa, chiar plină de har de-ar fi, va fi în amărăciuni.
Şi amărăciuni voi fi mereu, până mă voi uni cu Domnul meu şi Dumnezeu meu, Preadulcele Hristos, în veşnicie. Dacă mă învrednicesc.

Îţi mulţumesc pentru gândurile frumoase din care sigur că este de învăţat (afară de ecumenismul din alte postări ale tale).

Remus, da-mi voie sa iti reamintesc despre amaraciuni: sa le intampinam cu inima larga! Aici sa ne silim, ca nu e amaraciune care sa darame dragostea unei inimi iubitoare, compatimitoare, unite cu toti oamenii si cu toata zidirea lui Dumnezeu.
Cand ai marinimie de suflet ingadui si ierti multe... Chiar daca nu poti pe moment, in scurta vreme iti dai seama, te indrepti, te scuturi, iar mai la urma incerci sa faci cumva, ceva ca sa repari. Daca mai e posibil si oportun.
Dar cand sufletul se tine doar la ale lui si iubirea e centrata pe sine, biruita de influentele egoismului, atunci e mai greu sa rabzi asuprirea si amaraciunea... Vine ura, resentimentul, razvratirea... si astea iti mananca toata puterea, tot harul, viata toata... Ferasca Sfantul de asa nenorocire!
Tocmai de aceea zic sfintii ca a pierde iubirea e cea mai mare nenorocire pe care o poate trai vreun om. Dar uneori iubirea se manifesta doar prin rabdare si ascultare. Ajungi chiar sa faci ascultare de unul care iti greseste, in mod vadit, avind nadejde ca Domnul vede si ca va aranja lucrurile in mod neasemuit, dincolo de priceperea noastra.

Ziceai de copii... Oh, cata ascultare esti silit sa faci, uneori, tocmai de ei... Poate iti va parea o prostie, o greseala si totusi sunt momente cand faci ascultare si de copii si de sotie. Ba chiar si de soacra!...:)
Altminteri pierzi totul, pierzi iubirea ta... Si atunci ce mai ramane, Remus? orgoliul rece, paralizant, care te maninca de viu. cati nu au patit asta si nici macar nu isi dau seama ce li se intampla, de fapt. Mereu nedreptatiti, mereu rautaciosi, mereu revendicativi cu una sau alta, neincrezatori, detestind lumea si pe Dumnezeu...
Or, asa nu se poate trai! Asa nu se faptuieste nimic, cu atat mai putin mantuirea.

*
Cat priveste ecumenismul...:) M-a mai necajit Catalin pe tema asta, nu de putine ori...:) M-am mai si amuzat, ce-i drept, m-am mai si suparat...
Remus, daca prin ecumenism intelegi a fi cu inima deschisa catre toti oamenii, a tresari cu buna emotie atunci cand auzi glas de om, a fi dispus sa ai relatii omenesti/fratesti cu orice om, atunci sunt ecumenist. Categoric sunt asa, pentru ca am un simtamant constant, de cand ma stiu, de a ma simti iubit si iubitor cu semenii, de a participa impreuna cu altii la taina vietii, de a forma un grup (nu o turma, insa!), de a ajuta si de a ma lasa ajutat, de a construi impreuna, de a crea, de a trai... Si, in general, respect credintele si convingerile altora, chiar daca ma comport/scriu/vorbesc ca si cum as fi impotriva. Poate ca nu sunt de acord dar il las pe om sa isi aleaga singur valorile si sa traiasca dupa ele. Nici macar pe copiii mei nu i-am obligat sa isi insuseasca valorile mele, desi, ce-i drept, m-am straduit sa le arat ce e bun in ce cred eu ca ar fi bun si adevarat si frumos etc. Am considerat ca asta e datoria mea de tata. Doar pe nevasta-mea, ce-i drept, o mai "terorizez" uneori...:) Dar lucrez la asta si bine ca am o nevasta indelung-rabdatoare...:)

Dar daca ma vezi ca pe unul care vrea o invatatura noua, o "Biserica" noua, aici te inseli. Nu gasesc nimic de schimbat in invatatura Bisericii, atat cat o cunosc eu. Sunt crestin ortodox si nu gasesc motiv sa devin altfel, afara de momentele cand ma supara fratii care se poarta uneori mai urat si mai prosteste, dupa opinia mea, decat paganii. Atunci, da, imi vine sa-mi iau campii si sa ma duc pe coclauri. Dar imi trece...:)

[Copacel]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

N-ai citit cele 80 de motive. Adevărat că am scris mult, dar cu răbdare, citind, ai să afli de ce nu vreau să rămân în ţară.

Gata am inteles.Man tu ai nevoie sa discutii cu cineva despre problemele care
te framanta pe tine personal.Tu ai nevoie de terapie cognitiv-comportamentala.