Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Morala Crestina
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 20.06.2012, 02:24:21
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.362
Implicit Sentimentul culpabilitatii

Meditând la caracterul antinomic al învățăturii creștine, părintele Nicolae Steinhardt remarca, între altele, faptul că "Pe aceasta (nevinovăția - n.n.) nu ne-o poate reda decât Hristos, pe calea Lui paradoxală ca întotdeauna: dându-ne sentimentul culpabilității" (Jurnalul fericirii).
Sfatul Psalmistului de a avea păcatul pururea înaintea noastră (Psalmul 50), cugetările patristice potrivit cărora lacrimile pocăinței constituie un al II-lea botez, precum și experiențele noastre de viață ne îndreptățesc să credem că, într-adevăr, conștiința morală a fost pusă în noi ca un judecător aspru, "nemitarnic", care să ne înlesnească autoanalizarea propriilor fapte mai înainte de Judecata de apoi, când orice regret va fi tardiv și zadarnic. Sentimentul culpabilității este un antidot al păcatelor, un mijloc de dobândire a adevăratei pocăințe.
Totuși, așa cum avertiza Evagrie Ponticul în scrierile sale, nu trebuie să transformăm în patimă antidotul patimii (diversele nevoințe ascetice). Astfel, ne putem pune întrebarea: ce facem, atunci când sentimentul vinovăției începe să devină o piedică în înaintarea noastră duhovnicească? Ce atitudine ar trebui să avem, atunci când conștientizăm faptul că regretul pentru un păcat este excesiv de stăruitor, putându-se transforma într-o maladie spirituală? Știm că exagerăm, dar totuși, atunci când încercăm să continuăm o anumită activitate, ne revine în minte faptul că, de fapt, noi suntem autorii acelui păcat pe care-l detestam la alții etc, etc? :)
Cum să gestionăm această stare (firească și constructivă până la un punct), atunci când începe să afecteze pacea noastră sufletească?
Știu, mi se va spune că trebuie să evităm orice păcat, pentru a nu ajunge în astfel de situații. Așa este! Totuși, Părinții Bisericii ne îndeamnă ca înainte de păcat să ne temem de dreptatea divină, iar după păcat (dacă n-am rezistat ispitei) să nădăjduim în mila și dragostea Tatălui ceresc... :) De asemenea, un răspuns simplu (și corect din punct de vedere teologic) ar fi: prin Spovedanie, se obține iertarea tuturor păcatelor și, implicit, eliberarea conștiinței. Da, dar ce facem cu cei care nu și-au găsit încă un duhovnic și se rușinează să-și descarce sufletul în prezența celorlalți, nefiind familiarizați cu relația părinte-fiu duhovnicesc? De asemenea, ce facem cu cei care cred din toată ființa lor în Dumnezeu, dar, din cauza ignoranței, refuză să se integreze în viața liturgică a Bisericii și nu conștientizează valoarea Sfintelor Taine? De asemenea, cum îi ajutăm (aceste cazuri îmi par cele mai grave) pe acei creștini care, după ce au comis un păcat grav pe care-l regretă profund, se spovedesc, știu că Dumnezeu i-a iertat, dar n-au puterea de a se ierta pe ei înșiși, de a se împăca deplin cu propria conștiință?
Care este opinia dvs în această privință? Cum se poate evita atât indiferentismul moral, cât și întristarea excesivă pentru păcate?
Sfântul Ioan Gură de Aur remarca faptul că deznădejdea nu-l lasă pe creștin să se ridice, iar nepăsarea îl face să cadă. În același sens, mult mai aproape de noi în timp, Sfântul Siluan Athonitul menționa cele două idei ispititoare, pe care adversarul spiritual ni le insuflă pentru a ne îndepărta de Dumnezeu: "ești un sfânt" și, în extrema cealaltă, "nu te vei mântui".
Cum dobândim dreapta socoteală? Cum dobândim căința și cum o depășim atunci când apare ispita exagerării?

Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca

Last edited by laurastifter; 20.06.2012 at 02:29:36.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 20.06.2012, 10:41:12
andra_v andra_v is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 22.02.2009
Mesaje: 209
Implicit

Cred ca umilinta si nejudecarea aproapelui constituie o componenta indispensabila urcusului duhovnicesc. Conteaza foarte mult sa nu fim atat de "critici" cu ceilalti si sa nu le vedem chiar pe toate. In cazul in care acoperim pacatul si limitele apropaelui nostru, diavolul isi va pierde puterea de a ne stimula o sensibilitate exagerata.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 20.06.2012, 10:44:03
andra_v andra_v is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 22.02.2009
Mesaje: 209
Implicit

Desigur, numai harul Duhului Sfant ne ajuta sa dobandim "dreapta socoteala", incluzand pocainta, schimbarea autentica si deznadejdea.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 20.06.2012, 11:08:35
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Laura, ai pus multe întrebări, la care să răspundem mai întâi? :-)

Referitor la "căința excesivă" - nu cred că există așa ceva, sau poate formularea nu este cea mai fericită. Sunt păcate mai mici și unele mai mari. Uneori păcatul/ fărădelegea pe care l-am făcut (am făcut-o) ne apasă chiar după ce ne-am spovedit și am fost iertați. Asta nu înseamnă că nu credem în taina spovedaniei, dar e firesc să regretăm din suflet, o perioadă mai lungă, un păcat, o neascultare mai grav(ă), mai ales că suntem nevoiți să-i suportăm și consecințele.
Important este să fim sub ascultarea duhovnicului și să ne deschidem sufletul înaintea lui. Și să avem răbdare.
Este adevărat că uneori trebuie să învățăm să ne iertăm și noi înșine, pentru a putea merge mai departe.

Referitor la dreapta socoteală, eu cred că se dobândește și prin experiență, în măsura în care ne străduim să ducem o viață creștină. Cu ajutorul lui Dumnezeu, firește.

Ca o concluzie, din experiența personală, ascultarea duhovnicului este cheia/ răspunsul la cele mai multe din întrebările lansate în acest topic.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 20.06.2012, 11:10:25
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de andra_v Vezi mesajul
Desigur, numai harul Duhului Sfant ne ajuta sa dobandim "dreapta socoteala", incluzand pocainta, schimbarea autentica si deznadejdea.
Deznădejdea?
Reply With Quote
  #6  
Vechi 20.06.2012, 11:40:09
eodor nastasa's Avatar
eodor nastasa eodor nastasa is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 31.03.2010
Locație: ...
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.041
Implicit

"Dreapta socoteala" o detine doar Dumnezeu. Noi oamenii ne imbatam cu "apa neiceouta" atunci cand vorbim cum ca am detine socoteala cea dreapta. Nu putem "socoti drept" cu o minte corupta si o inima beteaga, dar, in schimb, putem nadajdui ca va veni o zi macar, in care Dumnezeu va socoti drept prin si pentru noi.
Atat timp cat oftam ori de cate ori constiientizam ca am gresit, nu'i rau, asta inseamna ca suntem treji, si nu riscam sa persistam in greseala , ori macar avem "un punct zero" de unde putem incepe a ne corecta.
Daca nu reusim sa ne iertam noi insine, inseamna ca, ori anticipam recidiva, ori suntem tematori de noua postura de "iertat", care implica si lupta crancena pentru pastrarea acesteia.
"Pacatele ti-au fost iertate, du-te dara, si nu mai pacatui"
Usor de obtinut dar foarte greu de pastrat...din pacate.
__________________
Intunericul este doar absenta Luminii...

Last edited by eodor nastasa; 20.06.2012 at 11:42:47.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 20.06.2012, 11:59:47
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de eodor nastasa Vezi mesajul
"Dreapta socoteala" o detine doar Dumnezeu. Noi oamenii ne imbatam cu "apa neiceouta" atunci cand vorbim cum ca am detine socoteala cea dreapta. Nu putem "socoti drept" cu o minte corupta si o inima beteaga, dar, in schimb, putem nadajdui ca va veni o zi macar, in care Dumnezeu va socoti drept prin si pentru noi.
Atat timp cat oftam ori de cate ori constiientizam ca am gresit, nu'i rau, asta inseamna ca suntem treji, si nu riscam sa persistam in greseala , ori macar avem "un punct zero" de unde putem incepe a ne corecta.
Daca nu reusim sa ne iertam noi insine, inseamna ca, ori anticipam recidiva, ori suntem tematori de noua postura de "iertat", care implica si lupta crancena pentru pastrarea acesteia.
"Pacatele ti-au fost iertate, du-te dara, si nu mai pacatui"
Usor de obtinut dar foarte greu de pastrat...din pacate.
Nu pretind că aș deține dreapta socoteală, dar aceasta este o virtute, ca și bunătatea, iubirea, îndelunga răbdare etc. Desigur, nu suntem noi desăvârșiți în virtuți, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne străduim să le dobândim într-o măsură cât mai mare.
Eu așa am înțeles lucrurile.

Referitor la iertarea de sine, aveți dreptate în ceea ce spuneți...
Reply With Quote
  #8  
Vechi 20.06.2012, 13:41:40
nutucutu nutucutu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 07.08.2010
Religia: Catolic
Mesaje: 1.139
Implicit

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
Astfel, ne putem pune întrebarea: ce facem, atunci când sentimentul vinovăției începe să devină o piedică în înaintarea noastră duhovnicească? Ce atitudine ar trebui să avem, atunci când conștientizăm faptul că regretul pentru un păcat este excesiv de stăruitor, putându-se transforma într-o maladie spirituală? Știm că exagerăm, dar totuși, atunci când încercăm să continuăm o anumită activitate, ne revine în minte faptul că, de fapt, noi suntem autorii acelui păcat pe care-l detestam la alții etc, etc? :)
Cum să gestionăm această stare (firească și constructivă până la un punct), atunci când începe să afecteze pacea noastră sufletească?
Sfintul Francisc de Sales ne-a lasat multe scrieri in acest sens, iar in Romania a aparut cartea "Arta de a ne folosi greselile" care se refera exact la acest lucru. Iata ce-i spunea sfintul Francisc unei surori despre tulburarea provocata de caderea in aceleasi pacate :" Scuza-ma, pacatele veniale nu trebuie sa ne tulbure, nici sa ne nelinisteasca, ci trebuie sa avem neplacere fata de ele. Dar, spunea el, nelinistea este cauzata de amorul propriu, care se supara de greutatea pe care o intimpina in practicarea virtutilor si din cauza ca trebuie sa reincepem mereu; neplacerea, dimpotriva, e un efect al harului ceresc, care ne inspira aversiune fata de ceea ce este neplacut dumnezeiescului plac al Creatorului nostru."

Ce avem de facut? Sa nu descurajam. Daca gresim Domnul nostru va fi fericit sa ne acorde iertarea Lui atunci cind i-o cerem.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 20.06.2012, 20:51:08
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.362
Implicit

Citat:
În prealabil postat de andra_v Vezi mesajul
Cred ca umilinta si nejudecarea aproapelui constituie o componenta indispensabila urcusului duhovnicesc. Conteaza foarte mult sa nu fim atat de "critici" cu ceilalti si sa nu le vedem chiar pe toate. In cazul in care acoperim pacatul si limitele apropaelui nostru, diavolul isi va pierde puterea de a ne stimula o sensibilitate exagerata.
Da, foarte interesantă idee. Nu m-am gândit că este posibil ca sensibilitatea noastră exagerată să fie stimulată tocmai prin obișnuința de a-i judeca pe ceilalți.

Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #10  
Vechi 20.06.2012, 20:52:51
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.362
Implicit

Citat:
În prealabil postat de andra_v Vezi mesajul
Desigur, numai harul Duhului Sfant ne ajuta sa dobandim "dreapta socoteala", incluzand pocainta, schimbarea autentica si deznadejdea.
Sigur că da, ne ajută harul divin... dacă și noi conlucrăm în mod liber cu el.

Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ati avut vreodata sentimentul... ? bluester Generalitati 77 11.06.2012 02:59:07