Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Intamplari adevarate
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 15.05.2010, 13:20:22
Daniel777 Daniel777 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.722
Implicit Inceputul relatiei de iubire

Mi-e foarte ușor să vorbesc de mângâierile senzuale, de atingerile dulci dintre doi tineri, pentru că am trecut prin asta. Am fost ispitit de ele și înainte de a merge Biserică dar și după.

Când eram mai tânăr și-mi făceam o prietenă mergeam repede și-i povesteam celui mai bun prieten al meu Bogdan, iar el mă întreba: “ai sărutat-o?”. Dacă ziceam “Nu” se considera că suntem doar la stadiul de “lipeală” și încă mai aveam de muncit. Sărutul reprezinta pecetea unui nou început, era startul relației. De obiciei asta se întâmpla la prima sau la doua întâlnire. Ce urma de atunci în colo depindea de experiențele anterioare ale fiecăruia.

Cineva spunea foarte bine că e mai greu până se ajunge la primul sărut, căci din acel punct în colo lucrurile se pot precipita foarte rapid.

Era ușor să se ivească o ocazie să vedem un film împreună, să vina la mine sau să mă duc la ea, să stăm in pat îmbrățișați, să mergem la o petrecere… sau cine știe ce alte momente când puteam să ne apropiem fizic mai mult. După ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, aceste momente de intimitate erau o adevărată luptă pentru mine. Știam că nu e bine să o ating pe prietena mea și mai știam că înaintând din ce în ce mai mult îmi va fi și mai greu să mă opresc. Ispita era prea mare, pielea ei catifelată mă ademenea peste măsură… Uneori îmi puneam limite în cap, și-mi ziceam: “o ating doar până în acest punct…de aici încolo ma opresc”…. Mă mustra conștiința, simțeam că ceea ce fac nu fac bine dar diavolul îmi spunea în gând: “dacă am atins-o până aici, de acum e tot aia chiar dacă o mai ating și mai încolo, tot același păcat e”. Mă îndreptățeam singur, îmi găseam motive să mă conving, pentru că nu reușeam să rezist, și până la urmă greșeam. După câteva clipe mă năpădeau mustrările de conștiință, mă cuprindea rușinea cu care o să mă duc și să-i povestesc părintelui duhovnic ce am făcut. Nu făcusem dragoste, doar ne-am atins, dar am făcut-o nepermis de mult.

Venea și ziua când mergeam la spovedanie și-i mărturiseam părintelui ce făcusem, dar fără să-i detaliez, îi spuneam doar: “am desfrânat părinte” sau “am atins-o pe prietena mea”. Odată el a crezut chiar că am făcut dragoste și a început să-mi spună canonul pe care trebuie să-l fac pentru a mă îndrepta din acest păcat. Îmi părea rău că am greșit și mereu mărturiseam acest păcat cu gândul ca pe viitor să nu-l mai fac.

Se întâmpla iar să fim împreună și iar cădeam, ne atingeam pe unde nu trebuie, și iar mă mustra conștiința, plecam acasă foarte supărat și pe drum îmi ceream iertare la Dumnezeu. Mă simțeam murdar și inutil, păcatul pe care-l făcusem parcă mă împiedica să-mi cer și iertare.

Am căzut de multe ori, și de fiecare dată îmi ceream iertare lui Dumnezeu, uneori plângeam singur… îmi părea rău… vroiam să nu mai cad dar nu prea reușeam. Diavolul ducea un război foarte abil cu mine, și mai mereu nu rezistam ispitei. N-am făcut dragoste cu ea dar totuși mă simțeam ca și cum aș fi avut acest păcat pe suflet. Mi-aduceam aminte ce spunea Sfântul Apostol Pavel , că desfrânarea e diferită de toate celelalte păcate: “Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său.“ (1 Co. 6:18).

Această luptă m-a învățat ce e pocăința, mi-a arătat cât este de răbdător și milostiv Dumnezeu cu slăbiciunile noastre. Erau și zile când Dumnezeu mă pedepsea pentru ce făcusem și n-aveam niciun dubiu că pedeapsa e de la El. Dar în mare parte din momentele când am căzut El m-a iertat. Uneori chiar mă gândeam: “iar am păcătuit, mâine sau poimâne trebuie să vină și pedeapsa”. Dar nu era așa.

Greșeala mea era că mă aruncam în ispită și încercam să-i rezist, crezând de fiecare dată că la un punct mă voi opri…dar mai mereu eșuam, deși ii ceream ajutorul lui Dumnezeu în această luptă. Soluția este să fugim de această ispită și să evităm cât mai mult momentele când suntem singuri, să ne plimbăm mai mult, să stăm cu prietenii.

Într-un final am reușit, am început să evităm constant acele momente, făcând altceva. După ceva vreme parcă a ridicat Dumnezeu patima aceasta de pe capul nostru. Stăteam unul cu altul și nu mai eram ispitiți să ne atingem. Ne vorbeam și ne consolam că mai e puțin până ne căsătorim și atunci având binecuvântarea lui Dumnezeu vom putea să ne exprimăm dragostea noastră și într-un alt mod.

A fost o luptă grea din care am învățat că Hristos Domnul nu vrea ca noi să ne aruncăm în ispită și apoi să-i cerem ajutorul ci ne recomanda mereu să-i cerem Tatălui ceresc: “și nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăvește de cel viclean.”

E o ispită mare chiar și pentru tinerii care merg la Biserică și care vor să nu păcătuiască înaintea lui Dumnezeu înainte de căsătorie. Vâltoarea acestei patimi este prea mare și cel ce se dă de bună voie în mâna ei nu se știe dacă mai scapă.

E mai simplu să eviți lupta decât să te arunci in ea chinuindu-te sa o câștigi. Diavolul vrea să ne facă să credem că această luptă trebuie câștigată, când de fapt ea se câștigă prin neparticipare.

Dulceața acelor mângâieri senzuale nu va face decât să ia din inocența relației, din frumosul și normalitatea ei, grăbind-o către un punct către care deocamdata nu trebuie să ajungă.

Preluat de pe site-ul ortodoxiatinerilor
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Despre iubire cu iubire dobrin7m Nunta 27 18.10.2011 15:22:52
Inceputul credintei... Man Teo Generalitati 143 10.09.2011 10:52:42
21 de ani de la inceputul Revolutiei Romane la Timisoara cristiboss56 Generalitati 21 23.12.2010 17:58:20
a inceputul razboiul lore86 Generalitati 14 25.11.2010 20:03:47
Semnificatia cuvantului Amin de la inceputul georgeval Generalitati 5 02.09.2010 16:11:44