Parintele Cleopa

[Daniel777]

Azi a trecut la Domnul parintele nostru Cleopa.Mult folos duhovnicesc a adus crestinilor .....Stiu ca o parte insemnata din cei care merg la biserica il pun la pomelnic la Sfanta Liturghie.

[Daniel777]

Parintele Ilie Cleopa s-a nascut pe 10 aprilie 1912, in comuna Sulita, judetul Botosani, intr-o familie de tarani – Alexandru si Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a facut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea. A intrat in viata monahala in anul 1929, la Manastirea Sihastria. A fost calugarit in 1937, ales egumen interimar in 1942 la Manastirea Sihastria si staret in anul 1945. Este transferat la Manastirea Slatina din Suceava in 1949, impreuna cu 30 de monahi, unde va sta pana in anul 1956. Revine la Manastirea Sihastria, devenind duhovnicul intregii obsti de aici. Fiind urmarit de securitate, se retrage in 1948 pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria. Din cauza securitatii se retrage intre anii 1952-1954 in Muntii Stanisoara, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Manastirea Slatina. In primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in pustie, unde se nevoieste mai bine de cinci ani. In 1964 revine in Manastirea Sihastria, si va dedica intrega viata misiunii duhovnicesti pana la 2 decembrie 1998, cand trecere la cele vesnice.

Casa parinteasca i-a fost biserica

Parintele Ilie Cleopa marturiseste despre casa parinteasca: “Aveam o camera, toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam din Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam”. De mic copil, Parintele Cleopa avea multa evlavie la Maica Domnului. La unsprezece ani stia pe de rost Acatistul Bunei Vestiri, dupa cum spunea: ”Eram la desfacat papusi in tarina si aveam cartea de rugaciuni ascunsa sub panusi. Pana cand venea tata cu caruta cu papusoi, mai invatam un icos, mai invatam un condac. Si uite asa am invatat Acatistul Maicii Domnului”.

Lupta cu ispitele in casa parinteasca
Cand erau toti fratii acasa, mama lor se ingrijea sa-i insoare. Spera ca fetele care veneau la claca, la depasunat porumb, vor deveni sotiile fiilor. Insa acestia, indeosebi parintele Cleopa, foloseau acest prilej pentru a le povesti fetelor din “Vietile Sfintilor“. Una dintre ele s-a calugarit.
Din marturiile parintilor retinem ca intr-una din zile, tinerii din sat au organizat joc cu lautari in casa familiei Ilie, dupa obiceiul din batrani. Unul dintre fratii parintelui Cleopa, Gheorghe, a vazut ca icoana Maicii Domnului de pe perete plangea si astfel a inteles ca este pacat. Si asa Vasile, Gheorghe si parintele Cleopa, iesind din casa, s-au ascuns. Aflandu-i mama lor, le-a zis: “De ce ne faceti de ras in sat? Veniti si voi la joc!” Gheorghe si-a crestat, cu cutitul, ghetele din picioare, spunandu-i mamei, care insista ca ei sa se intoarca la petrecere, “cum sa vin la joc, mama, daca mi s-au stricat ghetele?“. In seara aceea, parintii au inteles ca feciorii lor au ales sa-I slujeasca numai lui Hristos.
Pentru toti avea un cuvant de mangaiere
Orice persoana ajunsa la parintele Cleopa primea un cuvant de mangaiere. De la el nu pleca nimeni trist. Si asta pentru ca in el a vorbit, a trait si traieste duhul lui Hristos. Cand ajungeai la el si cereai un cuvant de invatatura, spunea: “De ce ati venit la un harb legat cu sarma?“. Facea aceasta marturisire, pentru ca stia ca orice raspuns vine de la Hristos. Si din aceasta neincetata petrecere cu Hristos, striga neincetat: “Manca-v-ar Raiul!“.
Trecerea la cele vesnice
Duminica, 29 noiembrie, parintele Cleopa dadea sfaturi si binecuvanta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai raspuns la nicio intrebare si a stat nemiscat pe scaunul sau de spovedanie, ca intr-o rapire, mai mult de 11 ore. S-a desteptat luni dimineata la ora 3.30. Miercuri dimineata, la ora 2.20, ucenicul sau a anuntat ca parintele Cleopa a trecut la cele vesnice. Trupul neinsufletit al parintelui Cleopa a fost coborat din chilie in sunetul clopotelor si asezat in biserica veche a manastirii. Aici a fost privegheat permanent de monahi, preoti si numerosi credinciosi. Slujba inmormantarii sale a fost savarsita pe 5 decembrie. Parintele Cleopa a fost asezat in mijlocul cimitirului, alaturi de iubitul sau duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru.
Ne asteapta si astazi, tainic, la chilia si mormantul sau
Cand vezi ca zilnic ajung la chilia parintelui Cleopa zeci de credinciosi, nu-ti ramane decat sa afirmi: duhul parintelui Cleopa este viu la Sihastria. Ajuns aici, pleci mangaiat, intarit si binecuvantat. E minunat sa vezi ca la mormantul parintelui sunt in orice zi lumanari aprinse si flori. E semnul prezentei.

Adrian Cocosila

[Daniel777]

Ia sa-mi spuneti mie, unde erati acum 100 de ani ? Dar peste 100 de ani, unde o sa fiti ? Ia spuneti-mi, unde ?
Trupul merge in pamant, de unde a fost luat, dar sufletul unde merge ? Ati auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie ?Voi nu stiti de unde veniti si unde mergeti. Eu stiu de unde vin. Vin de la Tatal si merg la Tatal. Noi pe pamant suntem intr-o trecere, intr-o vizita foarte, foarte scurta, mama.
Vezi ? A trait Adam 930 de ani, si la moartea lui a venit Arhanghelul Mihail din cer, unul din cele sapte duhuri; si l-a intrebat, cand se muncea cu moartea : " Adame, Adame, cum ti s-a parut viata ? " " Asa, Doamne, cum as intra pe o usa si as iesi pe cealalta ". Dupa 930 de ani ! Dar la noi ce-i viata ? Nu auziti ce suntem noi ? Si cine poate sa ne spuan noua mai adevarat si mai sfant si mai vrednic de incredere, ca Cel ce ne-a facut ? Auzi ce spune Duhul Sfant, Care a zidit toate cele vazute si nevazute : Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa vor inflori.
Vezi o fetita mica, o floricica, un baietel. A crescut mai mare, o floare mai mare. S-a casatorit, incepe a se vesteji incet, incet. Gata, apare un par carunt. Acesta este semn de plecare. Toamna vietii. cand ti-a a parut parul carunt ii gata, toamna vine. Vine moartea si plecam la vesnicie !
Dar cati mor inaintede a imbatrani ? Daca moartea ar veni sa ne ia numai de la 80 de ani inainte, atunci poti zice : " Stai, mai, mai este de treaba !" Dar vezi ca Mantuitorul ne-a inarmat cu o arma pentru toate veacurile, cand a zis asa : Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua si ceasul intru care Fiul Omului va veni ! Nu stim cand plecam. Ca altul pleaca copil, altul tanar, altul mai batran. La unul se intampla moartea intr-un accident, la altul dintr-un cutremur, sau vine un junghi peste noapte si gata. Numai Cel de Sus stie toate ! De aceea totdeauna trebuie sa fim pregatiti.

[Daniel777]

“Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Noi suntem cei de pe urma! Ar trebui numai sa plangem in toata ziua, dar nu simtim! Traim in nesimtire, ca asa au trait cei dinainte de potop… “

[Daniel777]

“Fiindca a fost vorba, sa vorbim ceva despre paza mintii. Eu pacatosul, cand incep sa vorbesc de rugaciunea mintii sau de paza mintii, mi-i rusine si mi-i greu sa vorbesc; ca vorbesc despre ceea ce nu am. Ca zic Sfintii Parinti ca nimic nu-i mai sarac decat mintea aceea care filosofeaza pentru fapta buna, neavand lucrare. Eu sunt acela cu musca pe caciula, ca vreau sa vorbesc cele ce nu fac si niciodata nu am facut. Dar eu cred ca va vor fi de folos acestea in drumul pe care te duci. Fiindca viata aceasta este o lupta, cum spune la Iov: O lupta si o ispita este viata omului pe pamant si in aceasta lupta si ispita, de fiecare clipa este nevoie de iscusinta. Cum a spus si marele Apostol Pavel: In lupta aceasta grea si mare, aveti nevoie de rabdare si celelalte.

Si este prea de nevoie, pentru ca va duceti intre straini, acolo unde va duceti, intalnindu-va cu oameni de alta credinta: protestanti si catolici si cutare… Si ca ortodox, pentru ca sa-ti pazesti sufletul curat, o lucrare mai prezenta si mai puternica decat paza mintii nu va fi. Paza mintii are atata legatura cu rugaciunea mintii, ca si trupul cu sufletul. De la paza mintii putem trece imediat la rugaciunea mintii. Si totdata, in paza mintii intra multe lucrari duhovnicesti. Sfantul Isihie Sinaitul spune asa: Nimeni nu va putea scapa de capeteniile tartarului - mi-aduc aminte din Filocalie - fara de paza mintii, macar de ar fi cat de mare filosof si cat de mare intelept in lume.

Ce este paza mintii, dupa invataturile Sfintilor Parinti? Este o lucrare prezenta, foarte usoara si n-are nevoie de mare osteneala, decat numai de frica lui Dumnezeu. Ea se naste chiar din frica lui Dumnezeu! Iar frica de Dumnezeu se naste din credinta in Dumnezeu. Ca dumnezeiescul parinte Maxim spune: Cela ce crede, se teme. Eu nu am nici o pricina sa ma tem de cineva, daca nu cred ca-i de fata. Iar cand cred ca Dumnezeu este de fata, ma tem! Deci, iata cum din credinta in Dumnezeu se naste frica de Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naste trezvia atentiei, sau paza mintii, sau ferirea mintii de la pacat, sau privegherea mintii.

Cand auzim la Sfintii Parinti : paza mintii, trezvia atentiei, lnistea mintii, ferirea mintii, privegherea mintii sau toate acelea, este acelasi lucru, cum am zice: paine, bucata de paine, felie de paine; dar tot de paine este vorba, numai sub alte cuvinte. Paza mintii, dupa invatatura Sfintilor Parinti, consta in aceasta: in a ne trezi cu mintea, in a ne impotrivi pacatului cu mintea si in a chema pe “Doamne Iisuse …” prin rugaciunea mintii. Vezi cata legatura are rugaciunea mintii cu paza mintii? Ca nu-i de ajuns sa ma trezesc eu. Ce fac eu acum este bun? Ce gandesc eu acum este bun? Ce intentionez eu acum este bun? Ce cuget eu acum este bun? Sau ce alegere fac eu asupra acestui cuget este buna? N-ajunge atat! Ci, indata mi-a dat putere Preasfantul Dumnezeu, sa-mi stapanesc pornirile prin volnicia de sine sau de sine stapanirea.

Nu vezi ce spune in Psaltire? … Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai incununat pe noi. Indata ce ne-am trezit, simtim cu mintea daca se apropie un pacat de minte sau un gand rau; ca orice gand rau este un sarpe ganditor, adica un diavol. Si indata ce l-am simtit ca se apropie, sa ne impotrivim; cu arma bunei voiri (cu vointa) ne impotrivim sa nu-l primim, caci avem aceasta putere. Dar puterea noastra e slaba si taria neputincioasa, cum spune colo la hirotonie. Si atunci ce-i de facut? Ne trezim, dupa puterea noastra; sa vada Dumnezeu ca vointa noastra se misca spre bine si ne impotrivim pacatului. Si negresit sa tinem legatura cu Domnul, chemandu-L prin rugaciunea “Doamne Iisuse … “.

Dar nimeni sa nu se bazeze pe trezvia sa sau pe vointa sa, ca-i tare impotriva pacatului, ca ramane foarte, foarte inselat! Pentru ca, negresit, vointa noastra si trezvia noastra trebuie sa fie intarite de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea ne trezim, ne impotrivim, cu voia de sine stapanitoare si chemam pe “Doamne Iisuse …”. Acestea trei stau nedezlipite una de alta. Pentru ca daca nu chemam pe “Doamne Iisuse … “, nu reusim sa ne despatimim in nici un fel cu mintea. Ca El ne-a spus in Evanghelie: Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic. Clar! Cheama pe Domnul in ziua necazului si te va izbavi, cum spune Psalmistul. Sau: Auza-te Domnul in ziua necazului si celelalte. Daca-L chemam pe Dumnezeu, El ne ajuta. Asa si tu. Si trezvia noastra-i buna si vointa noastra care se impotriveste raului, daca este ajutata de darul si puterea lui Dumnezeu.

Chemarea numelui Domnului sa nu inceteze, ca zice Apostolul: Tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui. Acum mai este si a patra lucrare: Ne trebuie smerenie! Sa ne trezim cu mintea, sa ne impotrivim pacatului cu mintea, sa chemam pe “Doamne Iisuse …” si sa avem mare smerenie a inimii si cunostinta de sine, fiindca ne luptam cu demonii cei mandri. Da! Ca indata ce se ridica din noi parerea de sine, sau ingamfarea, sau cinstea de sine, indata ne paraseste Domnul si ne lasa in propriile noastre puteri: “Ia sa vedem ce ai sa faci tu fara Mine?” Ca i-a spus oarecand lui Israil: Sa nu iesi la razboi fara Mine! Stii ce-a patit cand a iesit la razboi cu amoreii, fara sa cheme ajutorul lui Dumnezeu!

Aceasta indrazneala – sa zicem asa – sau semetie de cuget, sau cutezanta de sine a omului de a se bizui pe trezvia lui si pe puterea lui de vointa, este izvorata din iubirea de sine. Egoismul! Adica, dupa cum arata dumnezeiestii parinti, din mama tuturor pacatelor, care este iubirea de sine. Ca din iubirea de sine se nasc si mandria si trufia si semetia si celelalte. Din iubirea de sine se naste, mai intai: mila de sine, crutarea de sine, indreptatirea de sine, multumirea de sine, trambitarea de sine, lauda de sine, placerea de sine, parerea de sine. Apoi: inchipuirea de sine, simtirea de sine “ca sunt ceva!“; ingamfarea de sine, cinstea de sine, increderea in sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine si, daca vreti sa va talcuiesc, acestea au o multime de ramificatii. Apoi vine moartea mintii si omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului – adica nesimitirea inimii -, dupa care a plans Sfantul Simeon Noul Teolog toata viata, precum am gasit-o la “Scara”. Nesimtirea, nu numai ca omoara sufletul, ci omoara mai intai partea privitoare, adica pe minte; nesimtirea este moartea mintii si omorarea sufletului mai inainte de moartea trupului. Daca i-ai omorat ochiul, ai intunecat trupul. Asa si sufletul, prin minte moare; si de aici inainte diavolul a pus stapanire peste toate puterile sufletului.

Aceasta se intampla cand omul are incredere in sine si in puterea lui de trezvie si zice: “A! Eu sunt un om intelept. Ce sa ma mai rog, ce sa mai stau in genunchi, ce sa mai chem pe Iisus, doar eu stiu sa ma pazesc de pacat. Pai, eu nu stiu ca-i pacat?” Cand vede Dumnezeu in sufletul nostru aceasta incredere si rezemare pe sine si cutezanta de sine, ne lasa in mana diavolilor. Atunci ispita ne arata cat putem, fara darul lui Dumnezeu si fara mila Lui. De aceea, sufletul nostru in toata clipa greseste lui Dumnezeu. Sa aveti convingerea aceasta, ca nu exista clipa cand nu maniem pe Dumnezeu. Si pentru ca nu este clipa cand nu maniem pe Dumnezeu, nu este clipa cand nu avem nevoie de ajutorul Lui. Sufletul, negresit, indata ce greseste cu mintea si cu orice pornire spre pacat, trebuie sa alerge cu umilinte la ajutorul lui Dumnezeu, sa ceara mila, iertare si ajutor impotriva ispitei. Ca, daca cuteaza pe desteptaciunea lui, zicand: “A! eu stiu multe, eu pot multe!“, auzi ce spune Scriptura la Solomon: Cela ce se increde in sine, va cadea, cadere jalnica. Pentru ce? Te-ai increzut in sine; nu mai ai nevoie de Dumnezeu! “Pot si eu ceva!” Si atunci Dumnezeu iti arata ce poti! Ca fara de El nu putem nimic. Si la trezvia atentiei este mare nevoie sa simtim in jurul nostru ajutorul lui Dumnezeu, de care avem nevoie in fiecare clipa.

[Daniel777]

Noi, daca ne incredem in sine si in puterea noastra de virtute, de intelegere si de filosofie, mai intai mireasma Sfantului Duh nu mai este cu noi. Indata ce Duhul Sfant simte o mica licarire a mandriei, se fereste si-l lasa pe om in propriile sale puteri. Si atunci vedem ca am ajuns la cadere. Ori cu mintea, ori cu cuvantul, ori cu lucrul, ori – Doamne fereste -, cadere care ne desparte prea tare de Dumnezeu. Iar cine are lucrarea trezviei, trebuie sa fie treaz si in privinta asta. Nu-mi incape mie in putere sa ma trezesc, ca sa ma lupt cu pacatul. Ma trezesc, dar il chem pe “Doamne Iisuse…” Legea soborniceasca a Bisericii aceasta este: sa ma trezesc, sa ma impotrivesc, sa chem pe “Doamne Iisuse … “ Asta este lucrarea trezviei atentiei. Ca “fata Babilonului” – adica mintea noastra, de care am amintit mai inainte -, naste mereu prunci. Si naste prunci rai – gandurile rele! Noi sa-i luam, sa-i trantim de piatra Hristos si sa-i sfaramam! Duhul Sfant atunci ne fericeste: Fericit este care va apuca si va lovi pruncii tai de piatra. In momentul cand un gand rau l-am lovit de piatra Hristos, am ucis un prunc al fetei Babilonului. Ne fericeste pentru aceasta Duhul Sfant, ca nu am nadajduit sa-l ucidem noi, ci l-am dat de piatra Hristos.

Ati auzit ca spune in Scriptura asa: In dimineti am ucis pe toti pacatosii pamantului, ca sa pierd din cetatea Domnului pe toti cei ce lucreaza faradelegea! Ai auzit cand trebuie ucisi pacatosii – adica gandurile rele? In dimineti! Gandurile pacatoase rasar din minte, ca mai inainte pruncii fetei babilonului, care se nasc dintr-insa. Si nu arata Scriptura sa-i ucidem cand ar fi pe la amiaza sau seara. Ci, cand au rasarit, in dimineti ucide pe pacatosii pamantului! Gandurile pacatoase, cum au rasarit in minte si imaginatie, trebuie ucise prin rugaciunea lui Iisus, ca sa pierzi din cetatea Domnului – cetatea este sufletul - pe toti cei ce lucreaza faradelegea. Daca am ucis pe pacatosii pamantului, adica gandurile pacatoase, cand rasar din minte, am pierdut din cetatea Domnului, pe toti cei ce lucreaza faradelegea. Ca doar prin gandurile patimase vin faptele patimase. Ce zice dumnezeiescul Parinte Maxim: Stapaneste-ti gandurile, o, monahule! Ca daca nu-ti vei stapani gandurile, indata vei ajunge sa nu poti stapani lucrurile! Tot pacatul de la ganduri vine. Si atunci, daca ucidem pe pacatosii din cetatea Domnului in dimineti, am curatit cetatea, care este sufletul nostru. Sfantul Diadoh al Foticeii zice asa: “Mintea cea iubitoare de Hristos, primele rasariri ale pacatului nu le primeste“. Cine iubeste pe Dumnezeu, cum se atinge de mintea lui un gand patimas, zice: “Doamne Iisuse…” Cheama pe Mantuitorul! Pentru ca, daca nu L-ar chema, sta de vorba cu gandul cel patimas, se indulceste cu el si, dupa ce s-a saturat de indulcire, isi aduce aminte: “Mai, dar gandurile acestea sunt pacatoase, trebuie sa zic “Doamne Iisuse…“, ca uite, m-au scos din asezarea cea buna si m-au aruncat in ganduri spurcate“.

Dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul zice asa: Cand stai la rugaciune si primesti ganduri spurcate, esti asemenea unei mirese care curveste de fata cu mirele sau. S-a logodit cu mirele si pe urma, poftim! Sta si se impreuna cu altul de fata cu mirele. Cat de urata este mireasa aceasta mirelui sau, cand vede ca ea il tradeaza chiar in fata lui. Iar Dumnezeu, care vede toate, vede ca noi in vremea rugaciunii primim ganduri spurcate si sufletul nostru, in loc sa se impreune prin rugaciune cu Hristos, se impreuna cu diavolii si curveste in fata Lui. Si atunci Pavel ne spune: V-am logodit pe voi mireasa unui mire fara de moarte; si tare mi-e frica de voi sa nu se poticneasca inimile voastre, precum a Evei de satana in rai. Clar! Daca ne-am impreunat cu pacatul in fata lui Dumnezeu, cu diavolii ne-am impreunat, nu cu Hristos! Si atunci Mirele Hristos zice: “Iata, mireasa Mea – sufletul nostru -, s-a impreunat cu diavolii si i se pare ca se roaga Mie! Sta la rugaciune si curveste cu diavolii!” Ca tot gandul patimas, daca-l primim, suntem amestecati cu diavolul acelei patimi si ne duce in gheena. Zice si Sfantul Isihie: In vremea rugaciunii, se incaiera la lupta trei minti: mintea Sfintelor Puteri, mintea draceasca si mintea omului. Mintea omului sta in mijloc si el are atata putere de stapanire de sine incat, toate puterile intunericului daca ar veni, nu pot sa-l clatine. De aceea a zis Scriptura: Dumnezeu l-a zidit pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Iar in ziua judecatii ne va cere socoteala. Noi vom zice: “N-am putut, Doamne!” “N-ai vrut! Eu te-am inzestrat cu putere”. Ca nici ingerii nu-l silesc pe om la fapta buna si nici diavolii nu-l pot sili la cele rele. Atata putere a luat satana in rai, cand a inselat pe Eva, sa clatine putin puterea cugetatoare a omului; adica sa-l imboldeasca prin gand sa faca raul, dar sa nu-l sileasca. Poate vom zice in ziua judecatii : “Doamne, diavolul m-a dus la femeia cutare!” Diavolul poate sa zica atunci: “Doamne, sa-mi aduca martori! Cine m-a vazut ca-l duceam de mana pe om ?” “M-a dus diavolul la crasma” zice altul. Atunci diavolul raspunde: “Doamne, sa-mi arate martori!”; a vazut cineva vreun diavol ducand pe om la crasma ? “Doamne, m-a dus diavolul in cutare loc”. Iar diavolul ii poate zice: “Doamne, el a fost prost si a fost iubitor de sine, iubindu-si fiinta lui si s-a lasat biruit de patimi. Eu i-am dat in gand si el s-a dus. Si Sfintele Puteri i-au dat in gand sa faca bine si nu a ascultat”. Deci, mintea omului sta intre Sfintele Puteri si cetele diavolesti. Si indata ce el simte ca-l ispitesc diavolii din stanga, alearga la Iisus prin rugaciune si atunci se bucura Sfintele Puteri si biruinta-i de partea noastra.

Iar daca vom sta de vorba cu gandurile si ne indulcim de ele, tot timpul stam de vorba cu diavolul. De aceea in Pateric nici nu se mai spune patima, ci: “Cutare s-a luptat cu diavolul curviei, sau cu diavolul maniei, sau cu diavolul leneviei”, ca tot pacatul este un diavol rau. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: Mare pofta, mare diavol este pacatul. Si Sfantul Efrem spune: cate pacate are omul in minte, atatia diavoli are intr-insul. Iar Sfantul Marcu Ascetul: “Foarte se silesc diavolii sa ne invete sa nu credem ca avem diavoli in noi“, dar zice: Cate patimi avem, atatia diavoli avem! Fiecare patima este un diavol rau. Adica: mandria, semetia, slava desarta, fatarnicia, trufia, viclenia, zavistia, pizma, invidia, ravna cea rea, mania, iutimea, nerabdarea, nerecunostinta, cartirea, rapirea, nemultumirea fata de binefacerile lui Dumnezeu sau ale aproapelui, tinerea de minte a raului, vorbirea de rau, clevetirea, minciuna, gluma, rasul. Sau mai departe: iubirea de aratare, dorinta de razbunare, slava desarta, laudarosenia, iubirea de sine cu tot alaiul ei, si pot sa spun ceasuri intregi si nu termin nici ceea ce mai tin minte din multimea pacatelor intunericului. Si iata, atatia diavoli avem in noi!

Legea veche oprea pacatul din lucrare, cum vorbeam ieri despre cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc. Legea Harului cand vine, scoate pacatul din radacina, ca pofta-i radacina pacatului. Sa nu poftesti femeia aproapelui…, cum spune porunca a zecea, ca esti preacurvar. Si atunci smulgi pacatul din radacina! Ca de la pofta vine pacatul. Scoate buruiana de unde porneste ea! Si cu cat Legea Harului este mai desavarsita, cu atat trezvia atentiei trebuie sa dea seama omului sa-si pazeasca mintea. Ca omului i se pare ca este curat, daca n-a facut pacatul cu lucrul. Cea mai mare inselare este asta! Ca tocmai atunci suntem in cel mai greu pacat, adica in nesimtire, dupa Sfantul Maxim. Cand nu avem simtirea pacatului, suntem in cel mai greu pacat; ca atunci mintea noastra-i oarba, iar nesimtirea este moartea mintii. Mintea nu simte pacatul si omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului. Si nesimtirea se naste si ea tot din iubirea de sine. N-am avut timp sa va spun si toate fiicele ei, asa cat le mai tin minte. Nu este clipa si nu este vreme in care nu ma aflu maniind pe Dumnezeu; sa avem increderea aceasta si sa stim, si chiar de n-am simtit si n-am ajuns la convingere, sa ajungem de-acum. Asa trebuie marturisit. Pentru ca am ajuns la convingerea asta, cu zeci de ani in urma, ca nu exista clipa si mai putin decat aceasta, cand nu ne aflam maniind pe Dumnezeu. Aceasta stii cand o simti? Cand ajunge omul in treptele cele mai inalte ale rugaciunii inimii si cand vine Duhul Sfant in inima omului, cu Darul lui Hristos, atunci abia vede el despre milioanele de neputinte, care-l robesc simtitor si ganditor. Vezi in camera asta, ce curat este? Nu-i praf, nu-s gunoaie. Daca o raza a soarelui ar intra aici si noi am sta deoparte, am vedea milioane de microbi ce se invart si cat praf este. “Ia uita-te, ce era in camera asta!” Dar pana ce n-a intrat raza soarelui, nu vedeam. Dar daca am avea niste aparate speciale care maresc, ele ar face si mai mari corpurile acelea pe care le vedem cu ochiul liber. Asa este si cu sufletul nostru. Deci, in timpul rugaciunii celei curate, cand se scalda inima noastra in lacrimi si fierbe in clocotul plansului, dupa ce au trecut momentele acelea, atunci o sa vezi cate milioane de neputinte zac in mintea si in inima noastra. Si acestea nu le simtim. Petrecem in nesimtire, in somn, in raspandire, in invartosare, in impietrire. Ni se pare ca noi “Slava Domnului, n-am facut cutare pacat!” Dar noi le avem pe toate si suntem izvorul a tot pacatul si a toata faradelegea, in toata clipa. De aceea, pentru ca in fiecare clipa gresim, in fiecare clipa este nevoie de trezvie, de paza mintii, de rugaciune, si de umilinta in fata lui Dumnezeu. Asta este ce spune marele prooroc David: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea”.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Daniel777

Azi a trecut la Domnul parintele nostru Cleopa.Mult folos duhovnicesc a adus crestinilor .....Stiu ca o parte insemnata din cei care merg la biserica il pun la pomelnic la Sfanta Liturghie.

Vesnica lui pomenire !+

[glykys]

Dumnezeu sa il ierte si sa il aseze langa sfintii sai!

[Daniel777]

Azi este ziua Sfantului Gheorghe de la Cernica,ale carui moaste sunt la manastirea Cernica.

Dezlegare la peste....

Mâine la mănăstirea Sihăstria se va face parastasul de 12 ani de la plecarea la Domnul a părintelui Cleopa.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu nădăjduiesc să pot ajunge şi eu,să fac câteva poze şi când mă voi întoarce să scriu un articol pentru a împărţi cu voi bucuria de a fi mai aproape de dragul meu părinte, care pentru mine înseamnă început de drum şi călăuză pe drumul îngust al credinţei şi care este sfătuitorul de taină la care merg iar şi iar,oridecâteori paşii mi se poticnesc.