Credinta

[Mihai36]

Guru frate tu din lipsa de certitudini in legatura cu existenta lui Dumnezeu -nu stiu inca daca le doresti - mergi pe premisa ca El nu exista decit asa ascuns in noi si in afara de noi nimic- adica nimic care sa aibe puteri mai mari decit maximul nostru posibil.
Si de aci incerci sa demonstrezi ca unele atituduini gresite din punctul tau de vedere ar fi pe seama faptului ca exista aceasta credinta in ceva ireal si ca nu este de dorit sa existe un asemenea Dumnezeu.
Unele dintre aceste limitari nu sint ok insa unele sint necesare chiar si in caile spirituale care inca nu percep existenta divina.
Ca sa poti judeca referitor la limitari ai nevoie de elemente de cunoaastere de sine, care parti din noi sint calitati si care defecte.
Apoi chiar si in cazul existentei lui Dumnezeu nu i se pot pune in circa unele lispuri de intelegere chiar fie ele si dogmatice nu doar personale.
Doar stii vorba aia -"pina la Dumnezeu te maninca sfintii".
Recent am vb cu un tinar asa de genul descris de tine si ne-a povestit ca el a avut probleme cu hernia si trebuia neaparat operat dar el in avintul lui tineresc a refuzat operatia si s-a abandonat puterilor Lui Dumnezeu , ei bine ce crezi ca s-a intimplat ? A avut un vis-revelatie in care nu a vazut nimic, doar a auzit o voce care i-a spus 'Fiule te-am curatit dar data viitoare sa te duci la doctor"
Apoi a mers la doctor iar doctorul i-a spus ca nu se mai vede nici o urma de infectie din ceea ce se vedea inainte pe tomograf.

Din cite stiu eu un adevarat Guru -si nu unul care doar se preface pentru bani cum sint marea majoritate- are un anumit nivel de sfintenie corespunzator celor 3 trepte ale desavirsirii plus stapinirea de sine desavirsita deci implicit moralitate impecabila si darul cunoasterii si al proorociei.
Stapinirea de sine are mai multe ramificatii intre care una referitoare la multumire ca lipsa a dorintelor lumesti, singura dorinta careia celelalte trebuie sa i se alinieze pina la a se anula este dorinta de evolutie catre desavirsirea deplina si implicit dorinta de a face voia lui Dumnezeu.
Insa dorintele nu tin doar de cele materiale ci si de marire si fala asa incit nu intimplator chiar si reteta buddhista pentru desavirsire este pe scurt tocmai renuntarea la dorintele si placerile lumesti.
Acela care a atins o inalta sfintenie se vede pe chipul lui ca este impasibil, detasat, calm si complet dezinteresat insa in egala masura intelept si stapin pe sine. Chiar daca prin fapte serveste binelui si spiritualitti celorlalti.

Detasarea si pacea e manifestata de mai multi insa acel dezinteres este inconfundabil, un dezinteres prin care pare ca este un pic absent dar cald in acelasi timp, viu, plin de viata.

[Guru inc.]

În prealabil postat de AndreiM

De exemplu Sfantul Andrei cel Nebun intru Hristos, viata lui pe pamant a fost ingrozitoare, si cainii fugeau de el, dar noaptea erai rapit in Rai si traia lucruri pe care nu le putem macar exprima in cuvinte, incredibile pentru care merita sa asteptam si sa acceptam orice necaz.

ai auzit de schizofrenie sau de inventii?biserica nu poate sa-si puna in ordine povestile despre sfintii ce au trait acu jumatate de secol-un secol... si in alea sunt argumente false, refutate, da cu atat mai mult a sfintilor de peste o mie de ani? nu vezi ca povestile difera de la un preot la altul...

[Guru inc.]

În prealabil postat de Mihai36

Guru frate tu din lipsa de certitudini in legatura cu existenta lui Dumnezeu -nu stiu inca daca le doresti - mergi pe premisa ca El nu exista decit asa ascuns in noi si in afara de noi nimic- adica nimic care sa aibe puteri mai mari decit maximul nostru posibil.
Si de aci incerci sa demonstrezi ca unele atituduini gresite din punctul tau de vedere ar fi pe seama faptului ca exista aceasta credinta in ceva ireal si ca nu este de dorit sa existe un asemenea Dumnezeu.
Unele dintre aceste limitari nu sint ok insa unele sint necesare chiar si in caile spirituale care inca nu percep existenta divina.
Ca sa poti judeca referitor la limitari ai nevoie de elemente de cunoaastere de sine, care parti din noi sint calitati si care defecte.
Apoi chiar si in cazul existentei lui Dumnezeu nu i se pot pune in circa unele lispuri de intelegere chiar fie ele si dogmatice nu doar personale.
Doar stii vorba aia -"pina la Dumnezeu te maninca sfintii".
Recent am vb cu un tinar asa de genul descris de tine si ne-a povestit ca el a avut probleme cu hernia si trebuia neaparat operat dar el in avintul lui tineresc a refuzat operatia si s-a abandonat puterilor Lui Dumnezeu , ei bine ce crezi ca s-a intimplat ? A avut un vis-revelatie in care nu a vazut nimic, doar a auzit o voce care i-a spus 'Fiule te-am curatit dar data viitoare sa te duci la doctor"
Apoi a mers la doctor iar doctorul i-a spus ca nu se mai vede nici o urma de infectie din ceea ce se vedea inainte pe tomograf.

Din cite stiu eu un adevarat Guru -si nu unul care doar se preface pentru bani cum sint marea majoritate- are un anumit nivel de sfintenie corespunzator celor 3 trepte ale desavirsirii plus stapinirea de sine desavirsita deci implicit moralitate impecabila si darul cunoasterii si al proorociei.
Stapinirea de sine are mai multe ramificatii intre care una referitoare la multumire ca lipsa a dorintelor lumesti, singura dorinta careia celelalte trebuie sa i se alinieze pina la a se anula este dorinta de evolutie catre desavirsirea deplina si implicit dorinta de a face voia lui Dumnezeu.
Insa dorintele nu tin doar de cele materiale ci si de marire si fala asa incit nu intimplator chiar si reteta buddhista pentru desavirsire este pe scurt tocmai renuntarea la dorintele si placerile lumesti.
Acela care a atins o inalta sfintenie se vede pe chipul lui ca este impasibil, detasat, calm si complet dezinteresat insa in egala masura intelept si stapin pe sine. Chiar daca prin fapte serveste binelui si spiritualitti celorlalti.

Detasarea si pacea e manifestata de mai multi insa acel dezinteres este inconfundabil, un dezinteres prin care pare ca este un pic absent dar cald in acelasi timp, viu, plin de viata.

toata magnitudinea si splendoarea spirituala conform bibliei paleste in fata omului si a realitatii... o actiune umana ne-complexa este explicata si redata printr-o multitudine de pasaje si filozofii spirituale... viata bata filmul... realitatea bate biblia la fundul gol.

[AndreiM]

Acest sfant a facut sute de minuni. Comportamentul lui nebunesc era nevointa ce si-a luat-o pentru a fi placut lui Hristos, si uite ca atat de placut I-a fost incat a fost fata in fata cu El, chiar din timpul vietii sfantului!
Intreaga lui viata e o pilda pentru desertaciunea acestei lumi si pentru podoabele ce primesc cei ce se leapada da ea.

[AndreiM]

În prealabil postat de Guru inc.

toata magnitudinea si splendoarea spirituala conform bibliei paleste in fata omului si a realitatii... o actiune umana ne-complexa este explicata si redata printr-o multitudine de pasaje si filozofii spirituale... viata bata filmul... realitatea bate biblia la fundul gol.

Inseamna ca nu ai gustat din adevarata frumusete. Acea frumusete si splendoare se traieste, oricat am citi noi si am incerca sa intelegem nu se compara cu ce am simti daca am trai-o.

[Guru inc.]

În prealabil postat de Guru inc. Vezi mesajul
toata magnitudinea si splendoarea spirituala conform bibliei paleste in fata omului si a realitatii

cititi-o altfel : toata magnitudinea si splendoarea spirituala paleste in fata omului si a vietii , asta conform bibliei... o actiune umana ne-complexa este redata printr-o complexitate de formulari spirituale..

[AndreiM]

Explicati-va, va rog.

[Guru inc.]

În prealabil postat de AndreiM

Explicati-va, va rog.

lucrurile concrete, reale, acte omenesti sunt explicate printr-o multitudine de formulari si adresari spirituale/biblice/poetice..

nu cred ca pot sa explic mai 'prost' decat atat... adica mai 'la mintea prostului' ... daca nu intelegeti inseamna ca va lipseste ceva...

[AndreiM]

Bine zici frate, cate lucruri nu-mi lipsesc. Roaga-te pentru mine pacatosul!
Eu personal cred ca formularea e un rezultat a Duhului Sfant ce salasluia in Sfintii Apostoli ce au scris Sfintele Scripturi.

[Adriana3]

În prealabil postat de Guru inc.

ti se pare normal ca, credinta sa perecliteze integritatea ta ca persoana? sa te limiteze? sa iti puna bariere? sa atenteza asupra caracterului si personalitatii tale? sa iti reduca pornirile si capacitatile propriei persoane?sa iti induca un sentiment de vina, de tristete si de nepotism... sa iti constranga existenta si modul de a fi?sa te faca sa traiesti impotriva pornirilor si dorintelor tale?impotriva placerii?sa te constranga la un mod de viata negativist, trist?sa iti taie placerea si bucuria de a fi?

Nu mi se pare nimic normal din toate astea dimpotriva, sunt credincioasa, am foarte multe studii la activ, sunt medic, am urmat si doi ani de master de cercetare in medicina (in Franta) si vreau sa urmez si un doctorat pe cercetare (tot in Franta), deci chiar nu vad in ce fel m-a limitat pana acum credinta, ce as fi putut face si nu am facut din cauza credintei, sau in ce fel nu mai sunt o persoana integra din cauza credintei. Nu mi-a constrans in nici un fel existenta ci dimpotriva, imi da o stare de pace si liniste chiar si in mijlocul celor mai mari probleme tocmai pentru ca stiu ca intotdeauna este o mana intinsa care sa ma ajute si care m-a ajutat intr-adevar intotdeauna. Ce rau este in asta? Eu pana acum nu am observat decat bine, dorm noaptea linistita ca un prunc si toate cate imi propun se rezolva chiar si atunci cand depasesc capacitatile mele de organizare si/sau intelegere. Unde este raul si limitarea? Daca la tine nu se intampla acelasi lucru inseamna ca ceea ce traiesti inca nu este credinta crestina.

În prealabil postat de Guru inc.

contempland si meditand ieri am ajuns la vorba asta : Credinta in Dumnezeu inseamna incetarea credintei in sine... in orice Dumnezeu... mai ales in cel crestin... ca ala parca te limiteaza mai puternic... Oamenii aduc in discutie existenta lui Dumnezeu atunci cand nu inteleg anumite lucruri, cand anumite lucruri ii depasesc.. atunci cand simt ca ceva este peste puterea lor... atunci zic : "e ceva supranatural" ... "dumnezeu" ... "inger" "sfint" , etc.. cand isi pierd increderea in sine si in propriile forte, atunci zic 'e imposibil, doar ceva supranatural ar putea face' ... credinta intr-un Dumnezeu personal inseamna limitare,necredinta in sine... cei care 'cred' asa de fapt pot fi considerati adevaratii necredinciosi... cei care cred in ei insisi si iau viata in piept si toate in frau sunt aceia adevarat credinciosi, cei ce toate le pot realiza... cei ce cred intr-un Dumnezeu personal denota un comportament sociopat... deci orice te limiteaza pe tine ca persoana, nu este bun... un Dumnezeu personal, nu este bun... in cel mai bun caz, Dumnezeu nu este o personal ci este pur si simplu existenta, sine...

Cam asa credeam si eu cand eram atee, poate nu chiar in termeni atat de duri dar in mare eram convinsa ca omul are nevoie sa creada in existenta unui Dumnezeu pentru a-i pune in spinare tot ceea ce el, omul, nu intelege. Asa ca pentru mine, credinciosii erau niste oameni fricosi care se autolimitau. Printr-o minune insa am devenit apoi credincioasa si de atunci totul s-a schimbat in bine, insa nu imediat, ci am trecut printr-o perioada destul de lunga in care am fost debusolata ca si tine zicand ca imi era mai bine atee, cam pentru aceleasi motive descrise de tine, si ceea ce este sigur este faptul ca, atee fiind, eram mai umana decat am devenit ulterior ca si crestina, dar asta doar din cauza pseudo-crestinismului care este predat ca si crestinism si care de fapt nu are nimic de a face cu adevaratul crestinism care este imitarea Domnului Iisus Hristos.

Si sa nu uit, am devenit credincioasa cand eram adolescenta, deci cariera de medic si de lucru in domeniul cercetarii am facut-o cand eram deja credincioasa. Asta ca sa vezi ca nu m-a limitat in nici un fel credinta si nu o sa ma limiteze nici de acum incolo.