Lume sau manastire?

[DAMIAN]

Exista monahi care traiesc monahismul pe dinafara!Monahul indeosebi are numai obligatii; nu are drept la nimic. Nu trebuie sa aiba pretentie de la nimeni pentru nimic. Faptul de a cere monahul drepturi in aceasta viata, din moment ce s–a lepadat de toate pentru dragostea lui Hristos, este cu desavarsire gresit.Monahul se îngrijeşte de mântuirea sa şi de mân*tuirea tuturor celor vii şi morţi. Pentru monah, dragostea adevărată, cea dumnezeiască se află înlăuntrul durerii pentru mântuirea sufletului său şi al durerii pentru mântuirea întregii lumi.Scopul mănăstirilor este duhovnicesc şi nu trebuie să existe în ele elementul omenesc, ci cel ceresc, pen*tru ca sufletele să fie inundate de dulceţi paradisiace.Unele mănăstiri s–au umplut de multe înles*niri şi îşi fac viaţa lor grea. Caută lucruri pe care nu tre*buie să le caute şi le lasă pe cele duhovniceşti cu care ar trebui să se ocupe.

[Iubirea]

Depinde de fiecare in parte ce motiv are sa aleaga unul din aceste trasee...nici un drum nu este gresit daca telul este Hristos.

[DAMIAN]

Monahul nu trebuie sa fie destrabalat!Sfantul Ioan Damaschinul spune asa: "Clericul sa fie sfant, curat ca ingerul si sfant ca Ioan Botezatorul". Mantuitorul spune: "Nimic necurat nu va intra in imparatia lui Dumnezeu". Rugaciunea liturgica a Heruvicului spune asa: "Nimeni dintre cei cu pofte trupesti sa nu vina sa slujeasca Tie!"Sunt destui monahi numai cu numele care trandavesc.Monahii sunt oamenii care au ales sa poarte jugul lui Hristos, lepadandu–se de lume si tinand votul ascultarii, al saraciei si al curatiei. Manastirile sunt locurile in care monahii Il lauda neincetat pe Dumnezeu!Manastirile sunt, ca si preotii, oglinda poporului. De unde sa apara monahi sfinti, cand multi intra in manastire pentru ca nu au fost in stare sa isi gaseasca un rost in viata, sau pentru ca au fugit de crucea casatoriei?La baza intregului monahism sta cuvantul Mantuitorului: "Cel ce vine dupa Mine sa se lepede de sine, sa–si ia crucea si sa–mi urmeze Mie".Prima ascultare a monahului, care trebuie indeplinita cu toata hotararea, este pazirea poruncilor lui Dumnezeu, date de insusi Mantuitorul Iisus Hristos care Ii cere monahului ca faptele sa–i straluceasca precum lumina in sfesnic, "ca lumea, vazand faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri". Chemarea trebuie sa fie neaparat sfanta, sa fie la inaltimea chemarii ingeresti. Nu cum este chemarea rationala, publicitara: "Am depus votul si am rezolvat problema. Mi–am pus o carpa in spate, centura la mijloc, rasa si de acum eu sunt altcineva"Autenticitatea ascultarii monahale consta intr–o deplina armonie intre staret si ceilalti vietuitori, privitor la muncile de zi cu zi, la ascultarile de zi cu zi si la tot ceea ce se desfasoara intr–o manastire. Parintele Cleopa spunea: "Eu ma duceam primul la munca si ceilalti veneau toti dupa mine si cu dragoste munceam pana ce se batea clopotul de Vecernie, mancam si apoi mergeam cu totii la pavecernita, si apoi la chilie ne pregateam pentru Utrenie".Daca manastirile ar vrea sa progreseze sau sa faca un pas inainte in viata monahala, ar trebui ca toti monahii sa fie tratati la fel, indiferent de rang si de grad."

[Iubirea]

În prealabil postat de DAMIAN

Exista monahi care traiesc monahismul pe dinafara!Monahul indeosebi are numai obligatii; nu are drept la nimic. Nu trebuie sa aiba pretentie de la nimeni pentru nimic. Faptul de a cere monahul drepturi in aceasta viata, din moment ce s–a lepadat de toate pentru dragostea lui Hristos, este cu desavarsire gresit.Monahul se îngrijeşte de mântuirea sa şi de mân*tuirea tuturor celor vii şi morţi. Pentru monah, dragostea adevărată, cea dumnezeiască se află înlăuntrul durerii pentru mântuirea sufletului său şi al durerii pentru mântuirea întregii lumi.Scopul mănăstirilor este duhovnicesc şi nu trebuie să existe în ele elementul omenesc, ci cel ceresc, pen*tru ca sufletele să fie inundate de dulceţi paradisiace.Unele mănăstiri s–au umplut de multe înles*niri şi îşi fac viaţa lor grea. Caută lucruri pe care nu tre*buie să le caute şi le lasă pe cele duhovniceşti cu care ar trebui să se ocupe.

Damian inainte sa ne spui cum sunt si cum ar trebui sa fie altii ar fi bine sa te gandesti cum esti tu si cum ar trebui sa fii tu....iar daca te-ai gandit la aceasta, poate faci un pustiu de bine sa ne spui si noua cate ceva despre tine...poate meriti ceva inchinaciuni, ofrande...ca ma gandesc citind postarile tale ca a venit Hristos pe pamant, s-a apucat de judecata si noi il ignoram.

[DAMIAN]

Lepadarea de lume nu *presupune si lepadarea de delicatetea *sufleteasc`…În biserică, monahul să meargă cu bună cuviinţă, cu respect şi dragoste pentru Casa lui Dumne*zeu. Să evite privirea trufaşă, gesturile grăbite, râsul, dormitarea, căscatul, neatenţia. Să vorbească cu glas şoptit şi numai dacă este mare nevoie. Să cânte sau să citească atunci când i se dă să facă acest lucru de către cel rânduit să conducă strana, iar cântarea să îi fie firească, fără pretenţii de vedetism expirat, căci Biserica este locul unde ne rugăm, nu unde dăm spectacole, fie ele şi de cântări duhovniceşti. Călugării să nu discute sau să râdă în strană, căci pot pricinui sminteală sau întristare mirenilor, care vor să vadă în ei modele de vieţuire creştină. chilie călugărul îşi are momentele lui de intimitate duhovnicească, de meditaţii şi de nevoinţe. Chilia este ca o biserică, este un loc sacru unde fiecare nevoitor continuă alergarea sa individuală pentru Dumnezeu şi semeni. Fiecare călugăr după ce a intrat în chilie să fie cu luare aminte să îşi ducă la bun sfârşit pravila propusă de duhovnic şi să nu se lase ispitit de a face alte lucruri decât acesta, fie ele chiar şi duhovniceşti. Bine este să nu îşi umple atletul lui Hristos mintea cu lucruri care să îi strice echilibrul interior. Dacă tot are în chilia sa un mijloc mass–media sau de tehnologie modernă, măcar să îl folosească doar cu încuviinţarea duhovnicului şi, desigur, spre zidire sufletească. Acestea nu sunt rele în sine, ci felul în care sunt folosite… Să nu uite călugărul că îndeletnicirea sa de căpătăi este rugăciunea. Fără ea se va usca sufleteşte şi îşi va pierde sensul chemării sale. Aceasta va fi cea care îl va ridica şi din căderile sale, oricât de grele ar fi ele. În chilia sa călugărul să nu îşi ia mâncare ori băutură în afară de apă. Chilia să fie simplă şi curată, ca atunci când intră în ea, să îşi găsească odihna şi dorinţa de rugăciune şi meditaţie. Vizitele între călugări, la chilii, nu pot naşte decât lucruri rele, precum clevetirea, judecarea, răzvrătirea, îmbuibarea, beţia, desfrânarea, împrăştierea minţii, pierderea liniştii interioare etc. Călugărul în chilia sa trebuie să citească cât mai mult, să caute să aibă cunoştinţe cât mai cuprinzătoare, dar să nu îşi trufească mintea sa pentru aceasta.

[mihele_m]

În prealabil postat de goldfinger17

Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

Nu este chiar asa de simplu ,sa treci la viata monahala ,dar daca ai indemn si chemare in acest sens ,incearca .Petreci citava vreme intr-o Manastire si o sa vezi reguli si ascultarile la care ai sa fi supus si atunci vezi daca poti sa continui acest drum sa-u nu . Daca intradevar este o chemare de la Dumnezeu . Dumnezeu sa-ti Ajute sa faci ceia ce crezi ca poti urma in viata. Sa-ti dea intelepciune si sa urmezi calea cea dreapta si buna ,si totodata folositoare tie .

[DAMIAN]

CITAT-În prealabil postat de goldfinger17
Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

[DAMIAN]

Mergi la o manastire si stai o perioada sa vezi daca poti face fata-ascultari,slujbe-cam tot ce este la o manastire.

În prealabil postat de DAMIAN

CITAT-În prealabil postat de goldfinger17
Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

Iata un posibil raspuns la intrebarile tale:

În prealabil postat de ancah

" Cand Dumnezeu cheama un suflet la cunoasterea Sa, ii da in dar harul Sau, sub forma de ravna si de credinta, precum si prin alte manifestari pricinuitoare de veselie ale daruruilor Sale.
Dar apoi, dupa ce se semneaza intelegerile si incepe oficiala expeditie si ascultare, atunci Dumnezeu retrage harul Sau treptat si lasa pe ostas singur, pentru ca sa-i incerce credinta.
Va ramane ostindu-se si lucrand sau se va intoarce inapoi? Exact in aceste intreruperi treptate ale harului se prezinta prefacerile, din pricina aceasta si locul lor in viata noastra a dobandit un scop important.
Slava iubirii de oameni a Bunului nostru Stapan, care a indreptat parazitii stricaciunii si ai mortii spre instruirea si formarea fiilor Sai". (din Batranul Sihastru Iosif, pg.124)

Iata deci adevaratul motiv al caderii: Dumnezeu isi retrage harul pentru a ne incerca; unii dintre noi lupta pentru a-l redobandi, iar altii se lasa pagubasi, cazand prada ispitelor. Mai clar nici ca se poate si e valabil pentru toti oamenii porniti pe calea credintei.

Si inca unul:

În prealabil postat de ancah

Inca si mai clar exprima acest lucru Diadoh al Foticeei, episcop, catre sec.V.

"...Caci la inceput harul isi ascunde prezenta in cel botezat, asteptand hotararea sufletului. De indata ce omul se intoarce cu totul spre Dumnezeu, atunci printr-o simtire de nedescris, harul isi manifesta prezenta in inima. Dupa aceea asteapta din nou miscarea sufletului, ingaduind sagetilor diavolilor sa patrunda pana in adancul acestei simtiri, ca sa-l faca sa-L caute pe Dumnezeu cu o hotarare mai aprinsa si printr-o stare mai smerita.

Cand omul sporeste in respectarea poruncilor si cheama neincetat pe Domnul Iisus, focul harului sfant se intinde si peste simtirile cele din afara ale inimii, arzand cu totul neghina pamantului omenesc, negresit.De acum inainte, capcanele diavolilor nu mai ranesc catusi de putin, ci abia zgarie partea patimasa a sufletului.

Odata ce stradalnicul s-a imbracat cu toate virtutile, si mai ales cu desavarsita saracie, atunci harul ii va lumina toate partile firii lui printr-o simtire mai adanca, incalzindu-l spre mai multa dragoste de Dumnezeu. Sagetile diavolilor pier inainte de a fi atins simtirea trupului. Adierea Duhului Sfant impinge inima spre vantul pasnic si stinge sagetile
diavolului chiar cand acestea sunt in vazduh."

Se merita, deci, a persevera, in ciuda greutatilor, care se ivesc in cale. Ele sunt doar spre folosul nostru, ca suntem calugari sau mireni.

" Cine s-a logodit cu o femeie si vrea sa o ia de nevasta, acela sa se intoarca acasa si sa se bucure de femeia sa!... Calugarii, insa, sunt facuti pentru lupta, pentru ca isi indreapta neincetat privirea inainte si de cele ramase in urma lor nu se sinchisesc. Deoarece comorile le stau in fata, tot ceea ce vor agonisi va deveni al lor si vor avea de pe urma acestora castig mare.

Voua insa, care suflati in goarne, va zic: dupa ce veti fi dat acest avertisment, priviti la cei care se retrag si apoi cercetati pe toti cei care s-au oferit sa lupte la incercarea cu apa. Toti cei curajosi vor trece proba cu apa, dar lenesii, cu acest prilej, se vor osebi. Asculta dar, iubitule, aceasta taina la care in chip simbolic a facut candva aluzie Ghedeon cand a adunat poporul pentru razboi. A luat aminte la cuvintele Legii si la cele despre care ti-am vorbit pana acum (vezi Deut. 20. 2-8)

Drept care multi au parasit ostirea. Cand au ramas numai acei care se hotarasera pentru razboi, Domnul ii grai lui Ghedeon: "Cine va lipai apa cu limba din pumni, cum lipaie cainele, este gata si-l trage inima sa mearga in lupta; cine isi pleaca genunchii sa bea apa, este molau si slab de lupta".

Mare este taina, iubitul meu, caci Ghedeon aici preinchipuie botezul si descrie dinainte razboiul nevazut si starea calugareasca. Caci, inca inainte de incercarea prin apa, daduse instiintare poporului. Cand a pus in aplicare proba prin apa, din zece mii de oameni, s-au ales pentru a merge la razboi numai sute.Aceasta se potriveste intocmai cu spusa Domnului nostru: "Multi sunt chemati, putini alesi".

De aceea se cuvine ca si crainicii Bisericii, carora le revine a canta din goarna, sa dea inainte de botez avertisment intregii obsti a lui Dumnezeu. Acelora care de buna voie lor s-au hotarat sa traiasca feciori si fecioare - o viata de sfintenie si infranare- crainicii sa le dea avertismentul: "Cei pe care inima ii indeamna spre insotirea conjugala sa se casatoreasca inainte de botez, pentru ca sa nu cada in lupta si sa nu fie ucisi!

Cine se teme sa ia parte la aceasta batalie sa se intoarca pentru a nu face inimile fratilor sai la fel de fricoase ca a sa! Cine-si iubeste avutul sa paraseasca armata pentru ca in toiul bataliei, sa nu-i zboare gandul la bunurile sale si sa o ia la fuga!

Caci cine o ia la fuga din lupta se face de rusine. Cine insa nu s-a legat si inca n-a imbracat armura nu poate fi rusinat pentru ca se intoarce. Cine insa de buna voie s-a legat si a imbracat armura se face de ras si de ocara daca o ia la fuga din lupta....
Tot asa sunt si curajosii care au fost deosebiti prin apa. Il urmeaza pe stapanul lor ca niste caini, se dau morti de dragul lui, lupta cu tragere de inima, il pazesc ziua si noaptea si latra aidoma cainilor, adica ziua si noaptea cugeta asupra Legii.
"Cei care si-au plecat genunchii ca sa bea apa, sa nu mearga cu tine la razboi, ca nu cumva sa cada in lupta si sa se dea batuti" Caci preinchipuie taina caderii celor care beau apa in trandava comoditate."

Proba prin apa este proba desfranarii.
Iata deci, ca Biserca cunoaste firea slaba a omului si caderile ei. Argumente ca " oameni sunt si ei" nu tin, caci nimeni nu e obligat sa devina calugar.

Sa nu fim aspri cu cei care cad, caci si noi avem caderile noastre. Dar sa ne abtinem macar de la a incuraja caderea sau de a-i gasi scuze. Motivele caderii se cunosc si nu sunt de natura sa ne maguleasca. Slabiciunea nu este o stare spre care trebuie sa tindem.