Cugetul si vorba omului

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Marius22

Drept este ca invatam cu adevarat a vorbi, nu dupa primii 2-3 ani din viata, nu dupa ce stapanim un vocabular bogat si regulile gramaticale, ci numai dupa ce avem experienta ascultarii lui Dumnezeu si mai apoi a vorbirii cu El...

Eu cred ca de fapt, omul stie a vorbi numai in primii 3-4 ani. Pana atunci isi extrage seva intelepciunii direct de la Dumnezeu. Mai apoi se intampla ceva straniu; poate sunt pacate mostenite; poate intervin influentele lumii materiale, desenele animate, mediul social, parintii, etc.
La inceput toti copiii sunt la fel cu foarte rare exceptii. Toti am fost candva copii. De ce n-am ramas pe acea frecventa in care dialogul cu Dumnezeu se facea spontan? Prin ce metode perverse, vrajmasul diavol reuseste sa schimbe sufletul unui copil, putin cate putin in povara fara de inteles si de neiertat? La 5 ani o fetita de aceeasi varsta cu mine ma invata sa "fac prostii", iar la 8 ani eram patruns de pacat, fiindca mi se parea interesant sa incerc si cu alte fete... De ce a ingaduit Dumnezeu asa ceva unor copii atat de mici? Pe-atunci nici televizor nu aveam, eram total naivi, iar parintii erau cu frica de Dumnezeu, cel putin in cazul meu... Cum sa nu pierzi harul pe drum? Ce sanse ai sa te redresezi, cand vlastarul vietii tale, de mic a pornit stramb? Ce vina avea ea, care "m-a invatat", daca avea doar 5 ani? Putem vorbi de responsabilitate? De ce ingerul meu pazitor nu mi-a dat de-atunci putere sa spun: "NU, fiindca e pacat."
Pacatul este in firea noastra, de la Adam incoace. Pacatuim instinctiv, fara macar a constientiza si a face diferenta intre bine si rau, iar daca totusi in subconstient este o incredintare tacita ca savarsim ceva rau, ea nu se raporteaza, inca, la Dumnezeu, ci la parinti, care nu trebuie sa afle cu nici un chip...
Intr-un fel sau altul, cu totii suntem victimile urzelilor diavolesti. Totusi, Dumnezeu nu ne abandoneaza definitiv. Din cand in cand ne mai trimite cate o sansa, iar daca ne facem ca nu intelegem, ne trimite probleme si ghinioane. De cele mai multe ori nici nu ne punem problema "de ce asa si nu altfel?" si luam lucrurile ca atare. Iar daca nici atunci nu ne indreptam, ne trimite o nenorocire sau o boala care sa ne puna cugetul la o altfel de logica a gandirii.
Mai spre sfarsitul vietii, multi se inteleptesc si inteleg voia lui Dumnezeu, desi fratii din jur au deja parerile lor pe care nu le vor schimba peste noapte, doar fiindca ai inceput tu de la o vreme sa vii la biserica si sa te impartasesti cu Sfintele Taine... Ei te stiu cat esti tu de pacatos si sunt foarte multumiti de faptul ca... nu sunt ca tine...
Am vazut Harul lui Dumnezeu in toata natura inconjuratoare, dar si acolo unde altii sustin ca... nu ar fi; fie din gura unui forumist (odata betiv...), fie din gura unei desfranate care spunea ca ar vrea din tot sufletul sa intre in biserica si sa se inchine, dar cand stie ce necazuri ii da Dumnezeu dupa aceea, prefera sa stea departe. Fiecare om Il are pe Dumnezeu in el. Nu se poate sa nu fi spus niciodata lucruri pe care nu va puteti explica de ce le-ati spus, fiindca nu le-ati gandit si nu veneau din cugetul vostru...
Prin botez, Dumnezeu ne-a facut sfinti, iar spre deosebire de toate celelalte legi ireversibile, (iti pierzi o mana, un picior etc, el ramane pierdut pentru totdeauna) sfintenia o poti pierde, dar o poti si recastiga. Fie ca puterea rugaciunii din noi sa fie suficient de convingatoare si de smerita, astfel incat diavolul sa nu se mai poata apropia de sufletul nostru care a fost odata pacatos.

[costel]

Daca am sta de vorba cu oamenii ca si cand am sta de vorba cu Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-L mintim niciodata, multa frumusete ar fi in lumea aceasta.

În prealabil postat de costel

Daca am sta de vorba cu oamenii ca si cand am sta de vorba cu Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-L mintim niciodata, multa frumusete ar fi in lumea aceasta.

Oooo, asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu, frate Costel!

[tabitha]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Eu cred ca de fapt, omul stie a vorbi numai in primii 3-4 ani. Pana atunci isi extrage seva intelepciunii direct de la Dumnezeu. [...]
Prin botez, Dumnezeu ne-a facut sfinti, iar spre deosebire de toate celelalte legi ireversibile, (iti pierzi o mana, un picior etc, el ramane pierdut pentru totdeauna) sfintenia o poti pierde, dar o poti si recastiga. Fie ca puterea rugaciunii din noi sa fie suficient de convingatoare si de smerita, astfel incat diavolul sa nu se mai poata apropia de sufletul nostru care a fost odata pacatos.

Foarte interesantă observație, "omul știe a vorbi numai în primii 3-4 ani"...

[AlinB]

În prealabil postat de costel

Daca am sta de vorba cu oamenii ca si cand am sta de vorba cu Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-L mintim niciodata, multa frumusete ar fi in lumea aceasta.

Cam dificila comparatia, multi oameni deschid ei primii gura, si e cam greu sa atribui lui Dumnezeu ce spun..

[AlinB]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Eu cred ca de fapt, omul stie a vorbi numai in primii 3-4 ani. Pana atunci isi extrage seva intelepciunii direct de la Dumnezeu. Mai apoi se intampla ceva straniu; poate sunt pacate mostenite; poate intervin influentele lumii materiale, desenele animate, mediul social, parintii, etc.
La inceput toti copiii sunt la fel cu foarte rare exceptii. Toti am fost candva copii. De ce n-am ramas pe acea frecventa in care dialogul cu Dumnezeu se facea spontan? Prin ce metode perverse, vrajmasul diavol reuseste sa schimbe sufletul unui copil, putin cate putin in povara fara de inteles si de neiertat? La 5 ani o fetita de aceeasi varsta cu mine ma invata sa "fac prostii", iar la 8 ani eram patruns de pacat, fiindca mi se parea interesant sa incerc si cu alte fete... De ce a ingaduit Dumnezeu asa ceva unor copii atat de mici? Pe-atunci nici televizor nu aveam, eram total naivi, iar parintii erau cu frica de Dumnezeu, cel putin in cazul meu... Cum sa nu pierzi harul pe drum? Ce sanse ai sa te redresezi, cand vlastarul vietii tale, de mic a pornit stramb? Ce vina avea ea, care "m-a invatat", daca avea doar 5 ani? Putem vorbi de responsabilitate? De ce ingerul meu pazitor nu mi-a dat de-atunci putere sa spun: "NU, fiindca e pacat."
Pacatul este in firea noastra, de la Adam incoace. Pacatuim instinctiv, fara macar a constientiza si a face diferenta intre bine si rau, iar daca totusi in subconstient este o incredintare tacita ca savarsim ceva rau, ea nu se raporteaza, inca, la Dumnezeu, ci la parinti, care nu trebuie sa afle cu nici un chip...

Eu vad lucrurile cam asa: copii cand sunt mici sunt relativ neutri moral.
Dar pentru foarte scurt timp: 3-4 ani mi se pare exagerat, gasesti semnele ne-cuminteniei si la copii de 1.5 ani, stiu sa-si santajeze parintii, sa agreseze alti copii pentru a obtine ce vor, etc.

Este povara mostenita de la Adam, partea care ramane dupa botez, ce mostenim si de la parinti + mediul isi spune rapid cuvantul.

De ce Dumnezeu permite? Pentru ca da mana libera parintilor - iar parinti cu frica de Dumnezeu nu inseamna neaparat si parinti atenti cu ce se intampla cu copiii, parinti care dau la timpul potrivit si educatia potrivita copiilor, parinti atenti la mediul in care cresc copiii.

Mai ales cand sunt copiii mici care se joaca cu copii mai mari cu 2-3 ani sau mai mult, la care se observa comportament dubios, la care parintii nu sunt tocmai usa de biserica.

Cei mari profita de naivitatea celor mici stiind ca mai greu ii pacalesc pe cei de varsta lor, incearca cu cei mai mici si de cele mai multe ori reusesc.

De ce nu te-ai opus? Pentru ca nu stiai ce se intampla, ce e bine si ce e rau, de ce e rau, etc. - asta a fost problema parintilor, lupta lor pe care au pierdut-o, nu a ta.

[ana.cozma]

Cel mai bine ar fi sa ne gandim la Dumnezeu in fiecare moment al zilei. Astfel am pacatui mai putin si am face mai multe fapte bune zi de zi.

[costel]

În prealabil postat de AlinB

Cam dificila comparatia, multi oameni deschid ei primii gura, si e cam greu sa atribui lui Dumnezeu ce spun..

Nu la a lua cuvintele semenilor drept cuvintele lui Dumnezeu faceam referire, ci la a sta in fata lor ca si cand suntem in fata lui Dumnezeu - fara a minti, supara, judecata ...

[Ekaterina]

În prealabil postat de costel

Un topic care ne ajuta sa vedem altfel si Taina Marturisirii. De regula noi marturisim doar faptele savarsite. Cred ca este potrivit sa luam aminte si la gandurile care ne stapanesc si sa le marturisim, ca nu cumva rautatea sa ramana ascunsa in noi si sa devina pentru multa vreme izvor de fapte rele.

In rugaciunile de seara (alcatuite de Sfinti), cerem iertare de la Dumnezeu pentru pacatele savarsite cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul. Am intalnit aceasta la Sfantul Macarie cel Mare in rugaciunea catre Dumnezeu Tatal: Dumnezeule cel vesnice si Imparate a toata faptura, Cela ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi: cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul, si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata intinaciunea trupului si a sufletului. Aceeasi cerere o regasim si in rugaciunea Sfantului Antioh: Doamne Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi: cu cuvantul, cu gandul, si cu lucrul, ca un bun si iubitor de oameni, iarta-mi.

Daca in rugaciunea personala ne rugam pentru iertarea pacatelor cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul, cu atat mai mult trebuie sa le marturisim in aceeasi forma si in Taina Spovedaniei.