Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Dogmatica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #41  
Vechi 18.05.2015, 19:14:06
Capy Capy is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 189
Implicit

Din cartea: "Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa" de Vlădica Hierotheos Vlachos:

Minte și rațiune

- Minte vrea să însemne rațiune? - întrebă Athanasie. Dacă mintea este tot una cu rațiunea, atunci cum se îmbolnăvește ? Dacă mintea este ceva deosebit de rațiune, ce înseamnă boala minții ?

- Așa cum am spus mai devreme, sufletul omul este alcătuit din minte, rațiune (cuvânt) și duh, corespunzând modului existenței Preasfintei Treimi. Sfântul Ioan Damaschinul spune că Dumnezeu a creat sufletul omului rațional și mintal; el este înzestrat și cu duh, care, așa cum spun Părinții, este dragostea mintală a sufletului". Astfel că noi deosebim energia minții de energia rațiunii. Mintea este un lucru, rațiunea altul. Mintea este ochiul sufletului. Și întocmai cum ochiul trupului vede întreaga creație a lui Dumnezeu, la fel și ochiul sufletului, care este mintea, dobândește experierea lui Dumnezeu. Acesta este felul în care lucrau puterile sufletului înainte de cădere. Mintea lui Adam vedea pe Dumnezeu iar rațiunea sa avea iscusința de a înfățișa această experiere. Deci putem spune, păstrând analogiile, că așa cum Mintea (Tatăl) naște Cuvântul (Hristos), la fel mintea omului naște cuvântul/rațiunea (logos). Dacă mintea e sănătoasă, atunci și rațiunea e sănătoasă. La fel se întâmplă și cu duhul care este, așa cum am spus, dragostea mintală a sufletului. Dacă mintea e sănătoasă, dragostea este și ea sănătoasă, deoarece este întoarsă către Dumnezeu și astfel se pune în lucrare beția duhului și răpirea minții. Dacă mintea este bolnavă, cădem din adevărata dragoste, adică avem parte de idolul dragostei, numit de Părinți dragoste necuviincioasă".

Faptul că tradiția latină a ajuns să confunde însușirile ipostatice și învață că Sfântul Duh purcede ființial și de la Fiul arată neexistența unei teologii trăite nemijlocit. De asemenea, faptul că a ajuns până acolo încât să vorbească despre un har din zidire, înseamnă că nu a avut parte de experierea harului lui Dumnezeu. Căci, atunci când omul ajunge la experierea lui Dumnezeu, își dă foarte bine seama că harul este nezidit. întrucât nu au ajuns la această trăire, este vădit că nu pot avea o metodă de vindecare adecvată. Și, într-adevăr, în tradiția latină meșteșugul acesta al vindecării - pe care îl aflăm în Ortodoxie - nu există. Nu se vorbește despre minte {nous)*; rațiunea nu este deosebită de minte; întunecarea minții nu este socotită o boală și nici luminarea ei nu înseamnă revenirea la starea dintâi. Multe texte latine, foarte răspândite, sunt sentimentale, epuizându-se într- un moralism sterp; în Biserica Ortodoxă există însă o puternică tradiție privitoare la aceste probleme, ceea ce arată adevărata sa metodă de vindecare.

* Cuvântul nous are felurite accepții în învățătura patristică. El se referă fie la suflet, fie la inimă, fie chiar la energia sufletului, însă nous este, în primul rând, ochiul sufletului, partea cea mai curată a sufletului, atenția cea mai înaltă. Se mai numește și energie noetică (mintală), clar nu se identifică cu rațiunea (logos).

O credință își dovedește autenticitatea tocmai prin urmările ei vindecătoare. Dacă tămăduiește, este o credință adevărată; dacă nu, nu este adevărată. Aceasta se aplică și științei medicale. Doctorul adevărat este acela care știe cum să tămăduiască și aduce vindecarea; șarlatanul nu poate aduce vindecare. La fel este și cu sufletul. Din această pricină cred că deosebirea Predaniei ortodoxe atât de cea latină, cât și de confesiunile protestante se vede mai întâi în felul tămăduirii. Deosebirea în tămăduire este urmarea deosebirilor dogmatice. Dogmele nu sunt filozofie; și nici teologia nu este filozofie.

Tocmai acest aspect arată deosebirea între filozofie și teologie. Filozofia este odrasla rațiunii omenești - adică rațiunea și silogismele definesc expresia și formularea conceptelor - pe când teologia este roadă Descoperirii lui Dumnezeu, făcută inimii curățite a omului. Descoperirea este primită întâi de către inimă, iar apoi rațiunea o formulează. Deosebirea se vede în chip grăitor într-un loc din Proorocul Isaia și în tâlcuirea pe care i-o dă Sfântul Ioan Gură de Aur.
Proorocul Isaia scrie: Iată stăpânul Domnul Savaot va lepăda din ludeea și din Ierusalim pre cel tare și pre cea tare... pre judecător și pre prooroc și pre prezicător" (Isaia 3, 1-2). Aici se face o deosebire clară între prooroc și prezicător. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Prezicătorul, prin marea sa dibăcie, prevestește cele ce se pot întâmpla, folosindu-se de experiența sa practică". Și continuă spunând că una este speculația și altceva proorocia. Proorocul vorbește în Duhul Sfânt, nepunând nimic de la sine"; pe când prezicătorul sau gânditorul își folosește inteligența. Deci este la fel de mare deosebirea între prooroc și gânditor, cât este de mare deosebirea între înțelepciunea omenească și harul dumnezeiesc". în graiul Sfintei Scripturi, proorocul și teologul sunt una. Se vădește deci că este o deosebire uriașă între un teolog și un filozof, prin urmare și între teologie și filozofie. Deși au studiat filozofia vremii lor, Părinții Bisericii au urmat totuși o metodă diferită spre a dobândi cunoașterea lui Dumnezeu. Iar metoda a fost cea isihastă.

O deosebire grăitoare între eretici și ortodocși a fost și încă este faptul că ereticii foloseau filozofia spre a înfățișa problemele de credință, pe când Sfinții Părinți au folosit Descoperirea dumnezeiască, aceasta fiind roadă isihiei în toată plinătatea ei. Dacă studiem cu băgare de seamă istoria bisericească, vedem limpede că, în domeniul bisericesc, cele două tradiții au existat întotdeauna. O tradiție era filozofică, întemeiată pe rațiune, fiind înfățișată de toți ereticii care au încercat să-L tâlcuiască pe Dumnezeu cu mintea proprie. Cealaltă tradiție era isihastă, iar Sfinții Părinți se cuprind în ea.

Să luăm un exemplu simplu. Ereticii au încercat mereu să rezolve problema felului în care Dumnezeu, Care este unul, poate fi în același timp trei. Pentru filozofie lucrul era de neînțeles. Deci încercând să rezolve problema, Savellie vorbește despre un Dumnezeu cu trei moduri de manifestare: adică același Dumnezeu apare ca Tatăl în Vechiul Legământ, ca Fiul în Noul Legământ și ca Sfântul Duh în viața Bisericii, însă în acest fel desființa modul de existență personală a fiecărei Persoane a Sfintei Treimi. Sfinții Părinți aveau descoperirea și experierea faptului că Dumnezeu este unul, dar și treimic. Ei și-au exprimat experiența păstrând termenii folosiți de eretici, după ce mai întâi i-au curățat și le-au dat alt conținut. De altfel, ei au folosit limbajul apofatic spre a dovedi neputința gândirii de a-L cuprinde și a-L înfățișa pe Dumnezeu. Această teologie apofatică este "Golgota" și "crucea" cunoașterii omenești, dar și a rațiunii umane.

Athanasie: Este o persoană care se încrede mai mult în rațiune. Țintește să sporească lăuntric prin rațiune și este adevărat că, în trecut, mintea sa puternică 1-a ajutat de multe ori să ocolească greșeli grave. De aceea pune cam prea mult accent pe însemnătatea rațiunii. A făcut parte din multe organizații sociale și politice, și chiar din comunități religioase, fiind dezamăgit de toate. A aflat de curând despre tradiția ortodoxă și încearcă să o trăiască. însă marea sa problemă rămâne întâietatea rațiunii, divinizarea ei, absolutizarea și, în ceea ce-1 privește, autonomizarea.

Constantin: A trăit mulți ani călăuzindu-se de rațiune. Mai apoi, a înțeles marea deformare pe care auto-divinizarea rațiunii o pricinuiește vieții duhovnicești. Și-a dat seama cu tărie că excesiva accentuare a rațiunii este o stare rătăcită, care nu ține de trăirea ortodoxă. Este atitudinea vaarlamică de tâlcuire a vieții duhovnicești. A studiat psihologia și poate judeca oamenii după cuvinte și reacții, putându-le prezenta personalitatea cu mare ușurință. Este însetat după tradiția ortodoxă, a citit câteva cărți și și-a dat seama că Sfinții Părinți văd omul și lumea prin altă prismă. I-ar plăcea să ajungă la acea trăire. Totuși este puternic împiedicat de cunoștințele anterioare, ca și de propriul trecut: tradiția întemeiată pe rațiune. Cu toate acestea, este atras de învățătura patristică și își dă silința să o trăiască.

Last edited by Capy; 21.05.2015 at 13:30:33.
Reply With Quote
  #42  
Vechi 18.05.2015, 19:21:26
Capy Capy is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 189
Implicit

Irina: Este singura femeie din grup. Ca fire, e foarte emotivă. A avut multe experiențe negative. Privește cu mare interes învățătura patristică a Bisericii. Simte că Biserica este un spital, chiar și fără ca cineva să i-o fi spus. Un spital care tămăduiește persoanele bolnave. Simte că este bolnavă și caută tămăduire. Insă vede tămăduirea doar ca pe ceva din afară, ca pe o scăpare de chinurile unei conștiințe vinovate și o eliberare de anxietate și nesiguranță. Socotește că dragostea și slujirea din dragoste sunt tămăduitoare.

Vasile. Este un om cu principii conservatoare. Faptul că este mai în vârstă îl ajută să fie conservator. A învățat partea practică a creștinismului și adesea se revoltă împotriva exprimării unor păreri noi. Se simte în largul lui când este vorba de latura practică și etică a creștinismului, astfel că învățătura patristică o privește cu mult scepticism. Perspectiva sa asupra lucrurilor este foarte mărginită. Analiza patristică a sufletului, discuțiile despre minte și inimă, distincția între rațiune și minte etc. îl sâcâie foarte tare, socotindu-le preocupări filozofice care deformează viața duhovnicească.

Acesta era grupul cu care am stat adeseori de vorbă după prima noastră întâlnire. Bineînțeles că în timpul convorbirii nu am avut putința să citez pasaje din Sfinții Părinți ai Bisericii. Uneori am folosit câteva citate din memorie. Insă cititorul acestor discuții poate găsi toate dovezile patristice în cărțile mele despre tămăduirea ortodoxă a sufletului: 1) Psihoterapia ortodoxă; 2) Tratamentul vindecător, 3) Convorbiri despre Psihoterapia ortodoxă. Cititorul va găsi în aceste lucrări o analiză extinsă a pozițiilor prezentate aici ceva mai simplificat. De altfel, nu trebuie uitat că cele înfățișate aici sunt doar punctele principale ale discuției și, desigur, într-o discuție nu se pot face analize prea ample, ci se ating doar lucrurile de temelie.

Mă rog ca publicarea acestor convorbiri să fie de folos cititorilor. Iar folosul nu este altul decât să-și dea seama de propria boală și să caute un tămăduitor și o metodă de vindecare.

14 noiembrie 1987. Pomenirea celui între Sfinți

Last edited by Capy; 31.12.2017 at 05:28:30.
Reply With Quote
  #43  
Vechi 18.05.2015, 19:46:24
bogdan81 bogdan81 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.05.2011
Mesaje: 1.270
Implicit

Ar fi fost bine ca noi ortodocsii sa fim aia duhovnicesti si traitori. In realitate suntem mai degraba superstitiosi si superficiali. O dovedesc cu prisosinta manifestarile foarte prezente actualmente in spatiul ortodox: cipofobia superstitioasa, lupta si campania impotriva vaccinarii, apocaliptismul tot mai prezent, "divinizarea" unor duhovnici socotiti ca guru ai neamului, filetismul mai ales grecesc (dar e prezent peste tot), habotnicia si complexul de inferioritate, fariseismul tot mai prezent si multe altele.
Reply With Quote
  #44  
Vechi 25.05.2015, 03:41:08
Capy Capy is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 189
Implicit

.................................................. ............................................

Last edited by Capy; 31.12.2017 at 05:30:05.
Reply With Quote
  #45  
Vechi 25.05.2015, 12:59:12
bogdan81 bogdan81 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.05.2011
Mesaje: 1.270
Implicit

Problemele enumerate de mine nu tin de pregatirea universitara, academica. Ele sunt de o alta natura si cu ele se confrunta si Biserica Greciei si cea a Rusiei, nu doar a Romaniei.
Sunt probleme generale ale noastre care arata ca nu suntem nici atat de duhovnicesti, nici atat de sanatosi cum ne-ar placea sa credem. Ar trebui asadar sa nu mai aducem acest argument: autenticitatea unei credinte se vede din faptul ca ea vindeca. La cum aratam nu s-ar putea zice ca asta e un argument de luat in seama.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare