Sfantul Grigorie Palama- teologul harului dumnezeiesc

[georgeval]

Cat de actuala este teologia Sfantului Grigorie Palama. Sunt oameni care vorbesc astazi despre energii pozitive sau negative, dar nu sunt interesati de subiectul acestor energii. Sfantul Grigorie ne-a vorbit despre har ca energie necreata, dar ca manifestare personala a iubirii lui Dumnezeu. Cred ca este un raspuns si pentru vremurile noastre cand omul cauta divinitatea prin diferite cai si cade intr-o forma impersoanala, uitand ca pe Dumnezeu il intalnim prin rugaciune si ni se descopera in lumina.

La Evanghelia Duminicii celei noi, despre taina Sâmbetei şi a Duminicii

În această omilie, Sf Grigorie explică de ce a binecuvântat şi a sfinţit Dumnezeu, ca fiind cea mai aleasă, tocmai ziua a şaptea, în care nu a săvârşit nimic, ci s-a odihnit.

Selectez din omilie o parte din răspuns, cu scuzele de rigoare pentru trunchierea mesajului:

Dumnezeu "a binecuvântat ziua a şaptea, în care s-a oprit din lucrarea celor ce încap sub simţuri, întrucât acea zi era, prin zăbavă şi răgaz, ca o înălţare de la cele de jos şi de puţin preţ, către cele ce erau mai bune şi mai presus de lume.
...
El ne învaţă a căuta să intrăm, în măsura în care este cu putinţă, în acea odihnă, care este vederea duhovnicească a minţii noastre şi înălţare spre Dumnezeu.
...
Lucrarea cea fără de început a lui Dumnezeu înseamnă întoarcerea în Sine, căci El se mişcă, fără de început, întru contemplarea de Sine.
...
Dacă vei îndepărta mintea ta de la orice cugetare - chiar dacă este ea bună - şi dacă te vei întoarce în întregime spre tine însuţi, printr-o rugăciunea stăruitoare şi necurmată, cu adevărat vei intra atunci şi tu în odihna dumnezeiască şi vei dobândi binecuvântarea celei de-a şaptea zile, contemplându-te tu pe tine însuţi şi prin tine înălţându-te spre vederea lui Dumnezeu; căci scopul rugăciunii - zice Scriptura - este răpirea către Domnul."

[Ekaterina]

Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor celor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana.

Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.