Rugaciune pentru nastere usoara

[Yasmina]

În prealabil postat de maria32

Pentru ca am observat ca pe forum s-a format o comunitate de utilizatori care sunt cam aceiasi de pe vremea cand am intrat si eu pentru prima data pe aici (prin 2009 daca nu ma insel, nu am stat sa verific) m-am gandit sa reiau vechile mele postari sa vad ce s-a mai scris la ele si sa va spun ce s-a mai intamplat cu acele subiecte.
Cred ca e interesant de vazut cum lucreaza Dumnezeu in viata unui om.
Legat de acest fir de discutie, iata-l pe feciorasul meu dupa 2 ani :)
S-a facut "mare" si vrea sa bata toaca la biserica :)

O idee foarte buna!
Ce mare s-a facut voinicul :)

Cred ca cea mai buna investitie in timp sunt copiii! Altfel nu prea ai prea clara trecerea timpului,dar cand vezi cum cresc,cum devin persoane mature ai o idee despre cum au trecut anii.
Ieri am dat peste pozele copilului unui prieten si am ramas socata sa vad in locul unui copilas un adevarat adolescent :)
Asa iti dai seama imediat cati ani au trecut in viata ta !

[fallen]

În prealabil postat de Yasmina

O idee foarte buna!
Ce mare s-a facut voinicul :)

Cred ca cea mai buna investitie in timp sunt copiii! Altfel nu prea ai prea clara trecerea timpului,dar cand vezi cum cresc,cum devin persoane mature ai o idee despre cum au trecut anii.
Ieri am dat peste pozele copilului unui prieten si am ramas socata sa vad in locul unui copilas un adevarat adolescent :)
Asa iti dai seama imediat cati ani au trecut in viata ta !

Tell me about it...
Cati copii ai colegilor, prietenilor, vecinilor, rudelor, am vazut crescand in toti anii astia...ca sa nu mai zic de propriul nepot, care parca mai ieri l-a nascut sora-mea, eram paremi-se in primul an de fac, a ost bebelus, apoi copil, il duceam in parc cu caruciiorul sau de manuta, si acum are " tipul" vreo 17-18ani, a terminat clasa a XI-a, si e mai inalt ca taica-su...
Ma tem ca la un moment dat ajungi sa te intrebi " but where is my little boy"???, unde a disparut,'in ce s-a transformat ??? Alte mame observ ca au tendinta sa ne vada ( sa ne vorbeasca, sa se poarte ) tot ca pe copilasii lor, pana la adanci batraneti...cred ca vor realiza trecerea timpului abia cand le vom pune in brate proprii nostri copii, nepotii lor..cu voia lui Dumnezeu....cred ca abia atunci ne-am implinit destinul...

[Yasmina]

În prealabil postat de fallen

Tell me about it...
Cati copii ai colegilor, prietenilor, vecinilor, rudelor, am vazut crescand in toti anii astia...ca sa nu mai zic de propriul nepot, care parca mai ieri l-a nascut sora-mea, eram paremi-se in primul an de fac, a ost bebelus, apoi copil, il duceam in parc cu caruciiorul sau de manuta, si acum are " tipul" vreo 17-18ani, a terminat clasa a XI-a, si e mai inalt ca taica-su...
Ma tem ca la un moment dat ajungi sa te intrebi " but where is my little boy"???, unde a disparut,'in ce s-a transformat ??? Alte mame observ ca au tendinta sa ne vada ( sa ne vorbeasca, sa se poarte ) tot ca pe copilasii lor, pana la adanci batraneti...cred ca vor realiza trecerea timpului abia cand le vom pune in brate proprii nostri copii, nepotii lor..cu voia lui Dumnezeu....cred ca abia atunci ne-am implinit destinul...

Asta este opinia ta si a altor femei care simt ca se implinesc prin copii,eu de exemplu nu simt asta!
Cu copii sau fara, eu vreau sa devin o persoana mai buna -abia atunci mi-am implinit destinul.

In rest,imi plac copiii,sunt absolut fantastici;cand imi petrec timpul cu copiii prietenilor este un timp castigat nu pierdut,dar asta a fost si destinul meu sa nu am posibilitatea sa-mi fac o familie.
Dar nu ma simt pe dinafara,ma simt ca un om normal nu ca o paria sau cineva care nu si-a implinit destinul.
Nu depind de cineva sau de o idee pt a ma simti implinita.
Unii dau lumii copii,altii timpul lor,altii milostenie,altii stiinta si descoperiri ...important este sa lasam lumii ceva din noi,un mic sacrificiu,un mic tribut.

[Monnis]

Foarte frumoase şi potrivite pentru această perioadă binecuvântată din viaţa unei femei sunt Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi Acatistul Sfântului Stelian. Mie mi le-a recomandat părintele şi le-am citit cu mare drag atât în timpul sarcinii cât şi la maternitate, după ce s-a născut copilaşul. Aş mai adăuga, din ce-am trăit, că perioada de sarcină permite mai multă rugăciune, când venim cu bebele de la maternitate parcă am păşit în alt univers, în care ziua şi noaptea capătă alte dimensiuni.
Dumnezeu să vă dăruiască, viitoare mămici, naştere uşoară şi copilaşi sănătoşi!

[Corinusha]

În prealabil postat de Yasmina

[/b]

Asta este opinia ta si a altor femei care simt ca se implinesc prin copii,eu de exemplu nu simt asta!
Cu copii sau fara, eu vreau sa devin o persoana mai buna -abia atunci mi-am implinit destinul.

In rest,imi plac copiii,sunt absolut fantastici;cand imi petrec timpul cu copiii prietenilor este un timp castigat nu pierdut,dar asta a fost si destinul meu sa nu am posibilitatea sa-mi fac o familie.
Dar nu ma simt pe dinafara,ma simt ca un om normal nu ca o paria sau cineva care nu si-a implinit destinul.
Nu depind de cineva sau de o idee pt a ma simti implinita.
Unii dau lumii copii,altii timpul lor,altii milostenie,altii stiinta si descoperiri ...important este sa lasam lumii ceva din noi,un mic sacrificiu,un mic tribut.

Foarte frumos spus Yasmina.
Sunt convinsa ca, chiar daca nu ai copii, ai de oferit lumii intregi multe alte lucruri (timp, energie, compasiune etc.) Fiecare probabil avem un destin, ca sa-i zic asa, dar implinirea nu cred ca sta la toata lumeai n aceleasi lucruri.

[sophia]

În prealabil postat de Yasmina

[/b]

Asta este opinia ta si a altor femei care simt ca se implinesc prin copii,eu de exemplu nu simt asta!
Cu copii sau fara, eu vreau sa devin o persoana mai buna -abia atunci mi-am implinit destinul.

In rest,imi plac copiii,sunt absolut fantastici;cand imi petrec timpul cu copiii prietenilor este un timp castigat nu pierdut,dar asta a fost si destinul meu sa nu am posibilitatea sa-mi fac o familie.
Dar nu ma simt pe dinafara,ma simt ca un om normal nu ca o paria sau cineva care nu si-a implinit destinul.
Nu depind de cineva sau de o idee pt a ma simti implinita.
Unii dau lumii copii,altii timpul lor,altii milostenie,altii stiinta si descoperiri ...important este sa lasam lumii ceva din noi,un mic sacrificiu,un mic tribut.

La punctul asta ii dau dreptate lui fallen.
Am observat de-a lungul timpului ca exista oameni cu mai mult sau mai putin instinct matern respectiv patern. Sunt unii care fac orice ca sa aibe un copil si altii care pur si simplu nu vor sa aibe. Intre ei mai sunt unii care abandoneaza foarte usor ideea de a avea copil, sau nu sunt dipusi sa faca unele lucruri, nu au o dorinta prea mare.
Altii desi convinsi ca nu vor sa aibe copil isi mai schimba opinia in functie de imprejurari sau alte lucruri (se casatoresc, apare copilul intamplator, se schimba ceva in viata lor).

Pe de o parte te inteleg Yasmina. E bine ca esti echilibrata si iti gasesti alte moduri de a inlocui anumite goluri din viata ta.
Pe de alta parte nu-mi place ca deja abandonezi si gandul si faptul de a avea copii.
Tu esti tanara si posibilitati sunt destule, mai ales in SUA.
Mai intai ca poti sa-ti gasesti un partener sa-ti intemeiezi o familie, si apoi acolo in SUA poti sa ai copil. Toate usile sunt deschise: de la medici la adoptie.
Dar imi face impresia ca nici nu lupti, esti cumva in deznadejede si in a lupta ca sa-ti gasesti partener si in a face ceva sa ai un copil.

Am trecut si eu prin prima faza, cea cu partenerul. Nu dau sfaturi in aceasta privinta. Nu stiu nici cum este bine. Eu am gasit o solutie, dar sunt convinsa ca exista si altele mai bune.

Legat de copil - daca eram in SUA sau in alta tara si daca aveam bani, eram rezolvata. Nu lasam sa raman fara copii.
Si eu ca si tine ma stradui sa gasesc alte solutii pentru a-mi umple golul, cu copiii din jurul meu: ai prietenilor, cunoscutilor, finutul meu.
Eu nu ma simt implinita si nici femeie si am sa-mi port suferinta pana la sfarsitul vietii. Si sotul meu la fel.
Si eu ma intreb adeseori pentru ce am trait si m-am zbatut si cui ii va ramane tot ceea ce am de oferit. Asta este totusi sensul vietii. Sa te nasti, sa te dezvolti si sa lasi in urma ta ceva cuiva, atat fiinte omenesti cat si alte valori.

Sunt si momente in care ma intreb la ce bun sa faci copii in asa o lume si in care ma intristez cumplit vazand cum sunt generatiile actuale, copiii actuali si parintii lor. Nu-mi place ce vad. Mai deloc.

Nici nu sunt de acord cu ceea ce spui in ultima fraza. Adica sunt de acord, dar nu pot pune lucrurile toate la acelasi nivel.
Nu e acelsi lucru sa dai lumii un copil, sau o idee, sau timp, sau milostenie. Fiecare lucru are valoare sa si un copil are cea mai mare valoare dupa mine. Fiindca prin el dai de fapt de toate mai departe: si viata, si valori, si stiinta si talente, si timp, si milostenie etc.

Ma intristeaza mult faptul ca femeile sunt tot mai "egoiste" si sistemul, societatea tot mai complicat(a) si ca nu pot fi implicati (mai mult) cei care nu pot avea copii in cresterea celorlalti. Cerintele sunt atat de mari: ba nu stiu ce fel de scoli si cursuri, ba bani, ba legi si birocratii.
Inainte vreme era mai simplu. Si oamenii mai deschisi.
Azi ti se face observatie si esti criticat daca te uiti la un copil pe strada sau ii spui ceva, ca vai esti pedofil sau mai stiu eu, sau nu ai tu dreptul sa ii faci educatie sau sa te atingi de el.
Au devenit absurzi parintii...
Si diferenta asta ca cei care sunt parinti sunt automat mai grozav de cat cei care nu pot avea copii si aceia din urma trebuie atata verificati si scoliti. Dar pe parintii naturali nu-i verifica nici naiba si pot sa faca ce vor cu copiii lor.

Ma uit la copii, fac ce pot pentru ei, dar...atat. Nici un copil botezat nu este in fapt al tau. Si acolo sunt parintii lui care hotarasc asupra lui - cand si ce si cat poti sa faci cu el. Daca vor ti-l lasa si poti sa-ti faci rolul, daca nu, nu. Tu ca nas nu poti sa faci nimic.

Si eu imi gasesc alte moduri de a da ceva celor din jur, dar este tot mai greu, pentru ca pretentiile si cerintele sunt tot mai mari si mai capeti de multe ori si rezultate negative si rau.

Yasmina, nu renunta. Lupta mai departe si-ti fa o familie. Nu abandona. Dar trebuie sa te misti, trebuie sa faci ceva. Nu vin lucrurile de la sine.

[Monnis]

În prealabil postat de sophia

Eu nu ma simt implinita si nici femeie si am sa-mi port suferinta pana la sfarsitul vietii. Si sotul meu la fel.
Si eu ma intreb adeseori pentru ce am trait si m-am zbatut si cui ii va ramane tot ceea ce am de oferit. Asta este totusi sensul vietii. Sa te nasti, sa te dezvolti si sa lasi in urma ta ceva cuiva, atat fiinte omenesti cat si alte valori.

Sophia, întăriţi-vă şi încercaţi să vă împacaţi cu asta. Poate Dumnezeu v-a ferit de alte dureri pe care le au uneori părinţii prin copii, sau gândiţi-vă că totuşi, neputând avea copii, aţi evitat unele păcate şi aveţi şanse mai mari la mântuire. Eu cunosc o familie ce nu a putut avea copiii câţiva ani, dar urmând tratamente îndelungate, minunea s-a produs. S-a născut un copilaş, dar cu oarece probleme. Durerea părinţilor nu e mică. Dumnezeu ştie cum supravieţuiesc părinţii când copilul pleacă la Domnul înaintea lor.

[/quote]Ma uit la copii, fac ce pot pentru ei, dar...atat. Nici un copil botezat nu este in fapt al tau.[/quote]

Păi copiii sunt de fapt ai lui Dumnezeu, ca noi toţi dealtfel. Nici noi părinţii nu-i putem păzi de toate necazurile şi de la o anumită vârstă e chiar firesc ca ei să se detaşeze într-o anumită măsură de părinţi şi să se dedice propriei familii.

Vă doresc toate cele bune! Doamne ajută!