Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Slujbele Bisericii Ortodoxe > Slujba inmormantarii
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #111  
Vechi 13.02.2015, 22:46:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.926
Implicit

Să deschidem cartea inimii și să facem pomenire celor adomiți, cerând cu stăruință lui Hristos să le dea iertare, sălășluindu-I cu îngerii în corturile veșnicei Sale milostiviri. Astăzi, pentru părinții și frații noștri, pentru cei de aproape, dar și pentru cei de departe să ne rugăm, aprinzând în cămara inimii făclia rugăciunii pentru ei. Să pomenim și pe cei necunoscuți care au fost înghițiți de valurile mării sau de mania pământului, pe cei ce s-au făcut hrană dobitoacelor, ca să ajungă pe masa dumnezeiască pâine a jertfei, pe cei ce au adormit în locuri necunoscute, dar care nu au fost șterși din amintirea gândului dumnezeiesc, pe toți cei care au trebuință de rugăciune spre izbăvire din focurile veșnice, pe cei care așteaptă prin jertfa noastră de rugăciune reînnoirea legăturii iubitoare. Astăzi, să ne îndreptăm gândurile inimii și spre cei adormiți și să strigăm către Hristos:,, Pomenește Doamne, întru Împărăția Ta pe robii Tăi, cei mutați de pe pământ . Ca Un Milostiv strălucește gândurile noastre, prefăcându-le în oglinzi ale amintirii celor adormiți, ca făcându-le pomenirea întru rugăciune bine primită înaintea Ta, să întărim legătura iubirii, celei nesupuse morții, măcar că inimile noastre sunt acoperite de piatra patimilor răutății. Pe cei ce se chinuiesc întru întunericul cel nesfârșit miluiește-i pentru rugăciunile celor vii, și cercetează-i cu raza iubirii Tale de oameni, sălășluindu-i în corturile drepților. Ca Cel Ce luminezi tuturor ca Un Soare al dreptății, strălucește razele milostivirii Tale și asupra noastră, a celor ce zăcem întru întunericul patimilor și asupra celor adormiți, care nu s-au învrednicit încă de lăcașurile bucuriei veșnice. Ca Cel Ce ești Stăpân al vieții și al morții, prin legătura iubirii, călăuzește razele gândurilor noastre spre cei adormiți, ca să le facem pomenirea, dar și pe ei luminează-i ca să ne poarte întru rugăciunile lor înaintea Ta. Întru nepurtare de grijă petrecând noi pe pământ această viață trecătoare dată spre lucrarea faptelor dreptății, ne temem de ceasul judecății. Pentru aceasta, mai înaintea ieșirii noastre dintru această viață Îți aducem ca dar tămâia rugăciunilor Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi, ca să îndulcim mânia Ta cea dreaptă și să ne slobozim de chinurile cele veșnice.Încă aducem și jertfa rugăciunilor Sfinților Tăi și pentru cei care mai înaintea noastră au trecut pragul vieții pământești. Pentru aceasta,îndură-te de noi toți și dăruiește iertare păcatelor noastre, ca să Te aflăm în ceasul judecății Milostiv și să ne întărim întru nădejdea mântuirii. Odihnește Mântuitorule, cu drepții pe cei mutați de la noi și cu solirile lor dă-ne nouă ca fără primejdie să trecem marea acestei vieți și să ajungem la limanul bucuriei veșnice! Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #112  
Vechi 13.02.2015, 22:48:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.926
Implicit Rugaciune pentru cei adormiti

Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitilor robilor Tai (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #113  
Vechi 14.02.2015, 23:17:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.926
Implicit Cate ceva de folos !

După rânduiala tipiconală a Bisericii noastre, nu se fac parastase în zilele praznicelor împărătești, în perioada dintre 20 decembrie (când începe Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului) și 6 ianuarie (ziua Bobotezei) și din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți până în prima sâmbătă a Postului Mare, a Sfântului Teodor (această ultimă perioadă am văzut că, probabil dintr-o eroare involuntară, nu este menționată în rânduielile scrise în calendarul bisericesc). În Biserica Ortodoxă, cea mai frecventă slujbă care se face pentru cei adormiți este Parastasul, un fel de rezumat al slujbei Înmormântării, cu rugăciunile de dezlegare și iertare rostite de fiecare dată. Denumirea de „parastas“ provine din limba greacă (παράστασισ) și înseamnă „a sta alături de“, „a te înfățișa înaintea cuiva“ sau „mijlocire“, adică a sta înaintea lui Dumnezeu împreună cu cei adormiți și mijlocind pentru iertarea păcatelor lor.
Primul parastas sau prima pomenire coincide cu rânduiala care se face în ziua înmormântării. Acesta este primul soroc, la trei zile după moarte. După aceea, se fac parastase la fiecare soroc de pomenire: la nouă zile, la 40 de zile (șase săptămâni), la trei, șase și nouă luni, la un an, în fiecare an până la șapte ani după moarte și, după aceea, în sâmbetele morților de peste an. Fiecare din aceste soroace a fost rânduit în funcție de un eveniment sau un simbolism aparte. Astfel, la trei zile se face pomenire în cinstea Sfintei Treimi și a Învierii cea de a treia zi din morți a Mântuitorului. La nouă zile se face pomenire pentru cel răposat să se învrednicească de părtășia cu cele nouă cete îngerești sau cele nouă cete ale sfinților, precum și în amintirea ceasului al nouălea, când Mântuitorul a făgăduit tâlharului raiul, pe care ne rugăm să-l moștenească și cei adormiți ai noștri. La 40 de zile (șase săptămâni), pentru că între Învierea și Înălțarea Mântuitorului au trecut 40 de zile. După moarte, și sufletul se înalță la Dumnezeu, Care l-a creat, fiind judecat. Ne rugăm acum, la ceasul judecății, pentru a fi primit în ceata drepților. La 3, 6 și 9 luni, spre slava Sfintei Treimi, în care răposatul a crezut. Toate aceste „termene“ sunt derivate ale numărului trei, care desemnează prin excelență cele trei Persoane al Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. La un an, în amintirea perioadei în care Biserica se afla sub mânia persecutorilor și când ziua morții unui mucenic devenea zi de prăznuire pentru întreaga comunitate. Ziua morții era, de fapt, ziua de naștere în Împărăția cerurilor. Anual, până la șapte ani, numărul șapte, în spiritualitatea creștină, exprimând perfecțiunea și sfințenia, amintind și de cele șapte zile ale creației lumii.
Soroacele de care am amintit au primit de-a lungul timpului și alte explicații, pe lângă cele pe care le-am menționat deja. Una dintre ele este teologumena Sfântului Macarie Alexandrinul (†395), potrivit căreia, până la 40 de zile, când are loc Judecata particulară, sufletul peregrinează încă pe pământ, mai ales prin locurile în care a viețuit, trecând prin vămile văzduhului, privite ca etape premergătoare judecății. De asemenea, pe baza celor descrise chiar în Sinaxarul zilei de astăzi, a Moșilor de iarnă, întărite și de părerea unuia dintre cei mai importanți tâlcuitori ai cultului nostru, Sfântul Simeon al Tesalonicului, se poate face o analogie între soroacele de pomenire și descompunerea trupului omenesc după moarte, așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor. Astfel, se spune că, în a treia zi după moarte, omului începe să i se desfigureze fața, iar în a noua restul trupului, cu excepția inimii, care se strică în a 40-a zi. De asemenea, de-a lungul a șapte ani de la moarte, trupul omului se dezintegrează total și se duce în „pământul din care a fost luat“. Se pare că acest proces firesc de descompunere se petrece exact în sensul invers al celui de formare a trupului omenesc, în pântecele mamei: mai întâi se formează inima, apoi cele ale trupului, fața fiind ultima care se desăvârșește, înainte de naștere.
De fiecare dată când se face o pomenire, ea trebuie să fie cu Sfântă Liturghie și Parastas. Pomenirea celor adormiți la Sfânta Liturghie este cel mai important lucru pe care îl putem face pentru ei. Fiind pomeniți la proscomidie, scoțându-se o miridă pentru fiecare, apoi la ectenia specială, de dinaintea Heruvicului, sufletele lor dobândesc mare mângâiere. Dacă cei care fac pomenirea se și împărtășesc la Liturghia respectivă, comuniunea cu cei adormiți este cât se poate de deplină. Aceasta deoarece, după credința noastră, mărturisim că cei morți participă împreună cu noi, în mod nevăzut, la Sfânta Liturghie. Prin primirea nemuritoarelor Daruri, îi ajutăm și pe ei să primească nemurirea, în Împărăția cerurilor.
Toate celelalte: parastasele, milosteniile sau lucrurile împărțite, nu fac altceva decât să însoțească această pomenire.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #114  
Vechi 17.03.2015, 15:43:54
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Anul asta ( de cand a inceput postul) abia am reusit, cu o saptamana intarziere, sa dau sarindar pt cei adormiti ai mei ( familie si nu numai). Din pacate nu am reusit sa fac coliva niciodata si nici sa duc grau ( urmand sa fac din el tot anul coliva). Multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa ajung macar o data, intr-i sambata, si sa impart si eu macar o paine ( am mai ajuns o data dartocmai cand se terminase slujba si doar am primit coliva si alte bunatati, de la ceilalti...).... problema e ca la anul nu cred ca mai pot face nici macar atat...nu stiu cum voi sta cu timpul ( poate o sa fiu acasa, poate chiar voi avea timp sa ne plimbam, cine stie), dar cu finantele sigur nu voi sta bine deloc, deci putin probabil sa ne mai permitem sa-i pomenim pe-ai nostri si eventual sa le si impartim...
Si apoi nu stiu cat e de ok sa dai pomelnic sau sarindar ( sau 40 liturghii), indiferent cati bani platesti, la o biserica sau manastire unde nu a cunoscut nimeni vreodata pe cei pomeniti ( adormiti) ai tai, si apoi sa nu te mai implici in nici un fel, sa nici nu mai treci pe-acolo.... acum poate parintii isi fac datoria si ii pomenesc pe toti, dar atata timp cat nu-i cunosc, nu se pot gandi la ei si ruga pt ei asa cum ar trebui s-o facem noi, cei apropiati...acum daca dansii ar fi sa vada si sa auda, de-acolo, oare le-ar conveni ca doar le citeste numele un popa, pecand noi i-am dat uitarii si dormim linistiti???
Sau e mai importanta rugaciunea preotului, pt ca numai el poate sa mijloceasca pt iertarea pacatelor, n fata lui Dumnezeu, nu cum zic alti confrati de-ai nostri, ca lasa ca ne rugam noi pt ei si-i pomenim si le dam de pomana pe aici prin vecini ...( de ce sa ne mai caram la biserica, ca acolo duce toata lumea, si de ce sa-i dam bani la popa ca are destui, ii da toata lumea :)...si-apoi ce treaba are el cu defunctul, care nici macar nu le avea cu biserica, era " certat"...)...
Deci practic se pare ca pana la urma nu se poate una fara alta...chiar daca poate cei adormii ar aprecia sa ne implicam si noi personal mai mult, totusi se pare ca le sunt de mai mare folos rugaciunile.preotilor pt ca ele au putere de dezlegare...bine, desigur ca si mai bine si ideal ar fi ca pe cei adormiti sa-i pomeneasca cel care le-a fost duhovnic in timpul vietii, si i-a spovedit si impartasit, si comunitatea ( parohia) pe care cel raposat a frecventat-o si in care a fost cunoscut....asta daca a fost....mai dificil e in cazul celor care nu au fost, si chiar au fost certati si despartiti de biserica...aici parerile sunt impartite, unii zic ca nici n-ar trebui sa ne mai ostenim pt ei, insa daca ne-au fost persoane dragi si apropiate, am tinut la ele, parca mai mult simtim nevoia sa ne rugam pentru iertarea si odihna lor..( acum depinde si de noi si de resentimentele cu care am ramas fata de persoaneke respective...)....
Reply With Quote
  #115  
Vechi 02.11.2015, 06:57:01
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit

Monahul care a izbăvit-o pe mama sa din iad








Pr. Ștefan Anagnostopulos

Episcopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe. L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce mânca, episcopul a observat că monahul folosea numai mâna stângă și că dreapta sa era înfășurată într-o bucată de rasă veche. Episcopul l-a întrebat de ce are mâna înfășurată și mai ales într-o rasă găurită, deși se vedea din toată îmbrăcămintea sa că nu era un monah zdrențăros. Chiar a vrut să-i descopere mâna să vadă, așa cum bănuia, dacă are vreo rană, însă monahul nu l-a lăsat, ci și-a acoperit-o repede, pentru că începuse să iasă o duhoare nesuferită din ea. Apoi monahul i-a povestit următoarele episcopului:

„Preasfințite, eu am avut o mamă foarte frumoasă și foarte bună, care, din nefericire, de foarte devreme, după ce a rămas văduvă, a apucat un drum rău și a devenit desfrânată. Datorită marii ei frumuseți, a dobândit și o mare „clientelă”, care i-a adus o mare bogăție. Și astfel eu am crescut în mare desfătare și bogăție. Dar când am crescut și am început să înțeleg ce se întâmplă, scârbindu-mă de această stare a maicii mele, m-am depărtat de ea pentru o perioadă de vreme și am mers la o mănăstire.

După o vreme m-am înștiințat că mama mea a murit de năprasnă, iar toată acea uriașă avere, pe care mama mea a dobândit-o prin păcat, era deja a mea. Am mers și toată acea avere, până la ultimul bănuț, am împărțit-o săracilor, după care am plecat iarăși în pustie, rugându-mă pentru mântuirea mamei mele. Desigur mă mai rugam și pentru tatăl meu, deși nu l-am cunoscut, căci atunci când a murit, eu eram prunc.

Mă rugam neîncetat la Dumnezeu ca să mă înștiințeze dacă au fost de folos milosteniile pe care le dădusem la toate mănăstirile cunoscute pe atunci, ca să se roage pentru sufletul maicii mele și să facă mai multe sărindare. După un an am mers la Ierusalim și i-am povestit patriarhului de atunci toate cele întâmplate. Iar acela mi-a spus:

– Foarte bine ai făcut că ai împărțit toată această uriașă avere săracilor și ai dat la mănăstiri ca să se facă Liturghii pentru mama ta, dar cât privește înștiințările pe care le ceri, referitoare la locul unde se află sufletul maicii tale, eu nu sunt vrednic să-ți răspund. Nici aici în Ierusalim și în locurile din jur nu există vreun Stareț mai-înainte-văzător, care să te poată înștiința despre un astfel de lucru tainic.

Am luat atunci binecuvântare de la patriarh și am mers în Tebaida Egiptului. Acolo, într-adevăr am cunoscut mulți părinți și asceți, dar toți m-au trimis la un avvă, care locuia în pustia cea mai adâncă și care putea să mă ajute. Și astfel, cu o traistă pe umăr, cu puțină apă și pâine am pornit să-l aflu pe acel avvă. Părinții îmi spuseseră că la prima peșteră pe care o voi întâlni, acolo îl voi afla.

Și într-adevăr, după o călătorie de treizeci de zile am găsit peștera și pe acel bărbat sfânt, care ieșise la intrarea peșterii și mă aștepta. I-am făcut metanie, am căzut la picioarele lui, i-a sărutat degetele și cu lacrimi în ochi i-am povestit viața maicii mele și ce am făcut eu pentru mântuirea sufletului ei, adică milosteniile și sărindarele pe care le-am făcut.

– Fiule, ceea ce ceri să afli de la mine este ceva foarte mare. Dar fiindcă ai făcut o osteneală atât de mare, călătorind treizeci de zile ca să ajungi până aici, Îl vom ruga pe Dumnezeu împreună, ca să ne spună unde se află sufletul maicii tale.

Apoi sfântul pustnic a ieșit afară la intrarea în peșteră, a luat o piatră și a făcut un cerc, după care mi-a spus:

– Să stai în picioare în acest cerc șapte zile fără să te așezi. Nu vei bea și nu vei mânca nimic, nici nu te vei mișca. Șapte zile și șapte nopți în picioare și nemișcat te vei ruga continuu pentru ca Dumnezeu să ne miluiască, să ne lumineze și să ne descopere starea sufletului maicii tale. Îl vei ruga neîncetat pe Dumnezeu cu lacrimi, care în fiecare zi trebuie să se înmulțească. Voi face și eu exact același lucru în peșteră.

Și s-a făcut întocmai cum a spus acel bătrân sfânt și pustnic renumit. Când a sosit noaptea zilei a șaptea, a fost răpită mintea monahului la Cer și a văzut cele înfricoșătoare ale Împărăției lui Dumnezeu, și cum că Dumnezeu este prezent și în Rai și în iad. În Rai sufletele se bucură, iar în iad se chinuiesc.

Apoi a văzut în partea stângă un lac înfricoșător, o mocirlă plină de necurăție, noroi și o nesuferită duhoare. Un amestec înfricoșător care fierbea și clocotea. În acest înfricoșător lac care ardea cu foc, așa cum ne arată Apocalipsa, ultima Carte a Noului Testament, a văzut cum se suie și coboară sufletele. Când se afundau în acel lac, când se ridicau, parcă să răsufle, și iarăși se afundau și se ridicau, fără sfârșit. Și așa cum fierbe cineva fasolea sau năutul, care, odată cu fierberea, urcă și coboară mereu, tot astfel vedea și acele nefericite suflete cum urcau și coborau la nesfârșit.

La un moment dat, a recunoscut-o pe mama sa, văzându-i capul. L-a recunoscut și ea pe fiul ei, care se afla pe malul lacului, și a strigat:

– Fiul meu, MILĂ!!! AJUTOR!!!

Și s-a afundat în adânc. Apoi iarăși a ieșit, de data aceasta până la jumătate și a strigat din nou:

– Milă! Milă! Ajutor! Ajutor! Fiul meu, ajută-mă! Ajută-mă! Mă ard, mă înec, mă chinuiesc, sufăr!

Și iarăși s-a afundat. Apoi a ieșit a treia oară. Atât de mare și sfâșietoare era durerea mea și atât de puternică dorința mea, încât în clipa în care s-a afundat, mi-am băgat mâna în acea mocirlă, am apucat-o pe mama de păr și cu multă silă am tras-o afară. Atunci am văzut lângă mine o preafrumoasă cristelniță de aur, iar dintr-o stâncă, care de fapt nu era stâncă, dar nici nu știam exact ce era, curgea apă limpede care, deși curgea mereu, nu umplea cristelnița. Apoi am luat-o pe mama mea și am băgat-o în acea cristelniță, unde s-a spălat, s-a curățat și s-a făcut albă ca zăpada. După aceea am scos-o din cristelniță și niște tineri îmbrăcați în alb, care se aflaseră acolo, i-au dat niște haine albe cu care s-a îmbrăcat și apoi a fost așezată în ceata Sfinților. Iar ea, stând între acei tineri luminoși și strălucitori, care se bucurau în desfătarea Împărăției lui Dumnezeu, îmi mulțumea continuu, până ce mi-am venit în sine.

Și în dimineața celei de a șaptea zi m-am aflat tot acolo afară, în mijlocul cercului. Dar acum nu-L mai rugam pentru mântuirea mamei mele, ci îi mulțumeam neîncetat pentru binefacerea ce a arătat-o maicii mele.

Când acel bătrân sfânt m-a întrebat ce am văzut în acea noapte, i-am povestit totul. Și, desigur, am izbucnit în plâns, mulțumind lui Dumnezeu și Mântuitorului nostru pentru nemărginita Sa milostivire că a scos din iad sufletul maicii mele. Însă mâna mea pe care am băgat-o până la cot în acel înfricoșător lac arzător, plin de murdărie și duhoare, nu numai că era arsă, ci și mirosea înfricoșător.

– Părinte, i-am spus acelui sfânt bătrân, te rog mult, fă ceva și vindecă-mi mâna!

Dar acela mi-a spus:

– Nu! Ci o vei arăta tuturor până ce vei muri. Este dovada puterii mari a Dumnezeieștii Liturghii, a Parastaselor, a Trisaghioanelor, a rugăciunilor și a milosteniilor făcute pentru cei adormiți.

Apoi și-a sfâșiat rasa și dându-mi o bucată mi-a spus:

– Înfășoară-ți mâna cu ea! Vezi? Acum mâna răspândește mireasmă. Însă pentru cei care se îndoiesc de cele pe care le vei spune, s-o descoperi, ca să le dovedești adevărul istorisirii despre mântuirea sufletului maicii tale”.

Până aici este istorisirea monahului despre cum a binevoit Dumnezeu să mântuiască sufletul maicii sale. După aceasta monahul i-a spus episcopului:

– Preasfințite, la început ați descoperit puțin mâna mea, dar s-o vedeți acum întreagă.

Și dezvelindu-și monahul toată mâna, a ieșit un miros atât de urât, încât episcopul n-a suferit, ci a fugit din cameră. Atât de înfricoșătoare era duhoarea ce ieșea din mână. Însă acea bucată de rasă a acelui binecuvântat Avvă era sfințită, de aceea scotea o mireasmă atât de plăcută.

Din Cartea: „Cunoaștere și trăire a Credinței Ortodoxe”.
Reply With Quote
  #116  
Vechi 03.01.2016, 01:21:39
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.926
Implicit Ne vom revedea cu cei dragi care au trecut la Domnul, deci să nu deznădăjduim

Sfântul Vasile cel Mare, vorbind de unirea de dincolo de mormânt, le spune păcătoșilor: „Oare nu în văzul tuturor vei fi judecat de Hristos, când cei pe care i-ai nedreptățit te vor înconjura din toate păr*țile și vor striga împotriva ta și, în orice parte vei arunca privirile tale, vei vedea ivindu-se faptele tale cele rele: aici orfanii, dincolo văduvele și pretutindeni săracii pe care i-ai alungat, slujitorii pe care i-ai lovit, vecinii pe care i-ai întărâtat”. Sfântul Ioan Gură de Aur înfățișează două adevăruri mângâie*toare pentru a alina durerea celor ce i-au pierdut pe iubiții lor: „Dacă trupul este supus putreziciunii, zice el, noi nu trebuie să fim întristați despre aceasta, ci să ne bucurăm, căci ceea ce este vremel*nic se distruge prin moarte, dar nu esența trupului.
Adu-ți aminte că această gură, acum închisă, va vorbi într-o zi mult mai bine, că acești ochi închiși vor vedea mult mai bine și mai mult, că aceste picioare se vor urca într-o zi pe nori, că acest trup pieritor se va îmbrăca cu nemurire, și tu vei vedea pe ai tăi mai buni și mai luminoși. «Nu plângeți!» zice Domnul, «repauzatul n-a murit, ci doarme»; nu te întrista, zice Apostolul Pavel, ci crede cu tărie și vei vedea și vei rămâne pururea cu el”. Și, în sfârșit, Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă iarăși: „Vei fi din nou cu rudenia ta!”.
Și în altă parte zice încă: „Nu numai că vom re*cunoaște pe cei ce i-am cunoscut pe această lume, ci vom vedea chiar pe cei ce nu ni s-au înfățișat niciodată, căci noi nu l-am văzut nici pe Avraam, nici pe Isaac, nici pe patriarhi, nici pe apostoli, nici pe mucenici, ci, văzându-i în acea imensă priveliște, tu vei striga: «Aceștia sunt Avraam, Isaac și Iacov și ceilalți patriarhi. Aceștia sunt Petru și Pavel și toți apostolii; acesta este David, ceilalți sunt Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ștefan, întâiul mucenic, și iată un mare număr de Sfinți!”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #117  
Vechi 19.02.2016, 19:57:45
ClaudiaLungu ClaudiaLungu is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 05.11.2010
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 3
Implicit cimitir parastas 40 de zile

Este obligatoriu sa mergi cu preotul la cimitir la parastasul de 40 de zile,daca crucea de piatra este comuna si a mai fost sfintita?
Reply With Quote
  #118  
Vechi 21.02.2016, 08:19:29
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.926
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ClaudiaLungu Vezi mesajul
Este obligatoriu sa mergi cu preotul la cimitir la parastasul de 40 de zile,daca crucea de piatra este comuna si a mai fost sfintita?
Bineînțeles că Preotul va merge la mormânt si va citi rugăciunile pentru acestă pomenire !
O importanță deosebită are Parastasul de 40 de zile, deoarece, în tradiția ortodoxă, în această zi, sufletul se prezintă la judecata particulară. Dacă Parastasul nu se poate săvârși chiar în a 40-a zi, este bine să fie făcut mai înainte, pentru ca sufletul să meargă înaintea lui Dumnezeu cu jertfa noastră de rugăciune și de milostenie. Nu este o greșeală mare sau o păgubire pentru cei răposați nici dacă Parastasul se face după trecerea datei respective, căci importante sunt rugăciunea și milostenia care se fac, și mai puțin data. Mai grav este dacă nu ne rugăm deloc pentru ei, din nepăsare, neștiință sau necredință.
Referitor la darurile care se dau de pomană, se obișnuiește ca la 40 de zile și la un an să se dăruiască diferite lucruri, mai ales îmbrăcăminte și încălțăminte, obiecte de uz casnic etc. Binecuvântarea acestor daruri, îndeosebi de haine, se face de către preot printr-o rugăciune specială aflată în Molitfelnic. Există obiceiul îndătinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare și linguri sau furculițe: șase, douăsprezece, douăzeci și patru. Rânduielile bisericești nu prevăd nimic în această privință și fiecare poate da cât crede de cuviință, numărul acestora neavând nici o influență asupra stării sufletești a celui răposat.
Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cât mai mult cu putință în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, după pomenirea de 40 de zile, este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta să-l citească la toate Sfintele Liturghii pe care le săvârșește în Sfânta Biserică.
Copleșiți de grijile cotidiene, ignorăm deseori rugăciunea și milostenia pentru cei răposați sau tindem să credem că sunt niște formalități comemorative, însă acestea sunt foarte importante dacă avem în vedere că pot atrage mila lui Dumnezeu și iertarea păcatelor celor adormiți. Slujba Parastasului este o faptă a milei creștine deoarece răposatul, din momentul morții, nu mai poate face nimic pentru el. Singura lui nădejde rămâne la cei pe care i-a lăsat pe pământ, care pot fi mijlocitorii lui către Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #119  
Vechi 21.02.2016, 23:13:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.926
Implicit Ce obiecte funerare sunt necesare la slujba înmormântării

Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula , intr o carte de a sa ne prezinta cateva date interesante despre obiectele funerare necesare la slujba inmormantarii , pe care le postez pentru cei interesati .
Slujba Înmormântării, ca și cea a parastaselor sau pomenirilor pentru cei răposați, cuprinde o rânduială foarte bine stabilită și respectată aproape pretutindeni de către slujitori, așa cum apare ea în cărțile noastre de cult. Din păcate, atât cartea numită Panihida, cât și Molitfelnicul sau Agheasmatarul, care cuprind rânduielile tuturor serviciilor funebre, ne informează foarte puțin privitor la lucrurile necesare pentru săvârșirea lor.
De aici s-a născut o varietate de practici care pot fi observate cu prilejul slujbelor funebre și care fac ca acestea să se deosebească de la o zonă la alta, acest lucru ducând la o lipsă de uniformizare liturgică. De aceea, ar trebui cultivate numai acele practici și tradiții sănătoase, care sunt în concordanță cu învățătura de credință și cu rânduiala tipiconală a Bisericii.
Astfel, cât privește slujba înmormântării, rânduiala și structura, ca și simbolismul actelor ei principale, ne obligă să avem câteva lucruri fără de care slujba nu se poate săvârși. Lăsând la o parte sicriul, care nu poate lipsi din nicio asemenea situație, primul lucru absolut necesar este coliva. Cuvântul vine din limba greacă și înseamnă un fel de prăjitură sau dulciuri. Ea se face din grâu sau arpacaș și se amestecă cu zahăr, miere sau alte ingrediente mirositoare și miez de nucă, așezându-se pe un vas întins și având de regulă imprimat deasupra semnul crucii.
Coliva este simbol al trupului celui răposat, iar legănarea și ținerea de colivă în timpul cântării „Veșnica pomenire” sunt expresia legăturii sau comuniunii sufletești cu cel răposat, pentru care ne rugăm să fie pomenit în Împărăția lui Dumnezeu. Coliva se face din grâu pentru că, precum grâul pentru ca să încolțească, să crească și să aducă roadă trebuie să fie mai întâi semănat sub brazdă de pământ, ca să putrezească, tot așa și trupul celui răposat se îngroapă în pământ ca să putrezească și după aceea să învieze întru nestricăciune. În colivă se așază totdeauna o lumânare aprinsă, simbol al vieții celui răposat și al luminii învățăturii lui Hristos, în care acesta a adormit.
În al doilea rând, pentru slujba înmormântării este nevoie de pâine sau colac, numit și capăt. Colacul este făcut tot din grâu și are același simbolism ca și coliva. Colacii întrebuințați la mesele rituale și la slujbele funebre sunt de obicei împletiți și împodobiți cu diferite motive ornamentale, care dovedesc simțul pentru frumos și gustul artistic al poporului, care se exercită și în acest domeniu. Rotundul colacului simbolizează viața veșnică din Împărăția lui Dumnezeu. În colac se așază, de asemenea, o lumânare.
Cel de al treilea element necesar la înmormântare este vinul, pentru creștini acesta, numit și paos, fiind simbolul aromatelor cu care femeile mironosițe au uns trupul lui Iisus după adormire. Stropirea cu vin la înmormântare sau parastas este simbol al curățirii de păcate. Pe de altă parte, pâinea și vinul sunt elementele din care se face Sfânta Împărtășanie. De aceea, în cazul înmormântării, întrebuințarea lor este simbol al vieții veșnice pe care o aduce împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului.
Un alt element este crucea care stă la căpătâiul celor adormiți, străjuindu-le mormintele, ca simbol și dovadă a credinței lor în nădejdea Învierii și a vieții veșnice, și care ne aduce aminte de pătimirile Mântuitorului îndurate pentru eliberarea neamului omenesc din robia morții. Cât privește icoana care se așază pe pieptul celui răposat imediat după moarte, ea nu se lasă în sicriu și nu se înmormântează, ci se ridică la mormânt și este păstrată.
Steagurile bisericești sau praporii (prapurii), necesare la slujba de înmormântare sunt purtate în procesiune în fața celui adormit, având însemnate Sfânta Cruce sau diferite reprezentări iconografice și simbolizând lupta duhovnicească și biruința binelui. Ele reprezintă steagul lui Hristos, împrejurul căruia se adună credincioșii spre a fi apărați în lupta împotriva păcatului și prin care suntem încredințați că adormitul a biruit în lupta pământească spre mântuire.
La aceste lucruri absolut indispensabile pentru săvârșire slujbei înmormâmtării se adaugă și altele, în funcție de tradiția locală. Așa, de exemplu în multe părți se întrebuințează pomul, adică un pomișor sau o ramură de pom roditor care se împodobește cu fructe, dulciuri, covrigi și altele, care se poartă înaintea convoiului mortuar și care se înfinge la mormânt lângă cruce, după astuparea gropii și după ce a fost golit de bunătățile din el, care se dau de pomană. El reprezintă pomul vieții, fiind simbol al vieții și al morții sau un substitut al mortului.
Tot în cadrul serviciilor funebre se mai obișnuiește a se împărți lumânări aprinse celor de față, însoțite de o batistă, de o pânză albă sau de prosoape. Acestea simbolizează călăuza sufletului pe calea spre veșnicie, risipind întunericul morții și apropiindu-se de Hristos, „Lumina vieții”.
Un alt obiect, toiagul ce se pune la capătul mortului simbolizează candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care creștinul îl va întâmpina pe Hristos la Judecata de Apoi. Toiagul mai simbolizează firul vieții omului pe pământ.
Toate aceste obiecte funerare necesare la slujba de înmormântare, cât și toate aceste practici, țin de grija pentru cel mort și de dorința de binefacere pentu sufletul lui. Având acest caracter, ele trebuie păstrate, îndeplinite și cultivate fără ca unele dintre ele să fie impuse și fără teama de a greși dacă ceva nu am respectat.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #120  
Vechi 01.03.2016, 23:34:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.926
Implicit Sâmbătă 5 martie - MOSII DE IARNĂ +

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, credincioșii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Cunoscută și sub denumirea populară de Moșii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare și rugăciune pentru cei care "s-au săvârșit în dreapta credință".
Până la sărbătoarea Sfintelor Paști, toate sâmbetele sunt dedicate pomenirii celor adormiți. Moșii de iarnă cad întotdeauna în sâmbăta ce precede Lăsatului sec de carne. Nu întâmplător, în duminica aceasta a fost rânduită Evanghelia Înfricoșătoarei Judecăți. Astfel, în toate bisericile se va săvârși Sfânta Liturghie, urmată apoi de slujba Parastasului pentru cei plecați dintre noi.
Credința ortodoxă nu-i uită pe strămoși!
"Moșii" înseamnă, de fapt, neamul din care ne tragem, strămoșii cei mai îndepărtați, despre care știm tot felul de întâmplări, verii, mătușile, unchii noștri, părinții, frații, surorile, copiii, prietenii apropiați, într-un cuvânt, toți cei dragi ai noștri, mutați în "lumea de dincolo", pentru care se face parastas, se citesc rugăciuni spre "veșnica lor pomenire".
Dat fiind misterul a ceea ce se află dincolo de această viață pământească și imposibilitatea păstrării unei legături văzute cu cei plecați dintre noi, perioada acestor sâmbete este vremea apropierii, a rememorării, a reînvierii chipurilor dragi ale celor pe care i-am iubit. Și în aceste frânturi de viață recuperată, în aceste momente de rugăciune înălțată pentru odihna sufletelor lor, suntem toți laolaltă, ca în trecut. De asemenea, slujbe de pomenire se vor oficia și în cimitire, lângă morminte. Cei vii se pot ruga pentru cei adormiți în Domnul, așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: "Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi". Așadar, adevărații creștini simt nevoia legăturii cu frații lor prin rugăciune, prin pomeniri și prin slujbe speciale. Există totodată obligația firească de a-i pomeni pe cei adormiți. Moșii de iarnă nu reprezintă neapărat o zi în care să ne plângem morții, ci un prilej cu care îi pomenim și le arătăm că nu i-am uitat.
"Rugăciunea pentru cei morți - expresia fundamentală a Bisericii ca iubire"
Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregătirea sau pocăința necesară, Biserica face pomenire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică. Pomenirile și rugăciunile pentru cei adormiți sunt mai ales o dovadă a dragostei de aproapele, fiindcă toți suntem pecetluiți în Hristos, iar harul reprezintă începutul mântuirii. Grija pentru cei adormiți se regăsește la toate popoarele. Orice civilizație din trecutul omenirii i-a pomenit pe cei trecuți dincolo. Învățătura de credință a Bisericii noastre Ortodoxe ne arată că moartea este doar despărțirea sufletului de trup. În urma acestei despărțiri, numai trupul își pierde puterea de viață, ca orice materie trecătoare.
Cei vii au putința de a se ruga pentru cei morți, în nădejdea că aceste rugăciuni se împlinesc, adică pot duce la iertarea unor păcate. Mai mult încă, cei vii au datoria să se roage pentru toți membrii Bisericii. La aceasta îi cheamă și îi obligă dragostea, care îi leagă pe toți frații cei întru Hristos, vii sau adormiți, după cum afirmă părintele Al. Schmemann: "Rugăciunea pentru cei morți este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim în Hristos, care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți".
Învățătura despre datoria celor vii de a se ruga pentru cei adormiți în Domnul a fost pusă în practică de creștini încă din primele veacuri. De asemenea, Sfânta Liturghie, săvârșită din vechime și până astăzi, cuprinde rugăciuni pentru cei adormiți, iar mărturii de netăgăduită valoare în această privință găsim în Sfânta Scriptură, la toți Sfinții Părinți și vechii scriitori bisericești. Aici, pomenirea se face de mai multe ori, dar îndeosebi la Proscomidie, la ieșirea cu cinstitele Daruri și după sfințirea Darurilor, în cursul rugăciunii de mijlocire generală pentru vii și morți, când preotul pomenește în taină pe toți repausații, cu aceste cuvinte: "Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții celei de veci și-i odihnește pe dânșii, Dumnezeul nostru, unde strălucește lumina feței Tale".
Sfântul Simeon al Tesalonicului, urmând tradiția apostolică, scrie: "Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiți, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare și unire cu Dumnezeu precum aceasta. Deoarece Însuși Sângele Domnului este cel care, prin această Jertfă, se varsă pentru noi, netrebnicii, și Însuși Dumnezeiescul Trup este Cel care se jertfește în Sfântul Altar".
Coliva, prescura și vinul în tradiția ortodoxă
Pentru slujba de pomenire a morților, atât în mediul urban, cât și în cel rural, gospodinele pregătesc colivă, prescuri (colaci) și vin, le aduc la Biserică pentru a fi sfințite și date de pomană pentru sufletul celor adormiți. De asemenea, la praznicul Moșilor de iarnă se împart vase cu bucate, dintre care nu lipsesc răciturile, piftiile, colacii cu miere și nuci, plăcintele cu brânză, laptele, băuturi pregătite în casă.
Coliva, termen de origine greacă, se face de regulă din grâu amestecat cu zahăr, miere sau cu alte ingrediente mirositoare, care îi dau un gust plăcut. Ea este simbolul trupului celui răposat, iar legănarea și ținerea de colivă în timpul cântării ,,Veșnică pomenire" reprezintă expresia legăturii sau comuniunii sufletești cu cel decedat, pentru care ne rugăm. Coliva se face din grâu pentru că bobul de grâu este dat pildă de Mântuitorul și Sfântul Apostol Pavel, ca simbol al învierii morților. După cum grâul se seamănă mai întâi sub brazdă, pentru ca putrezind să încolțească și să dea roadă, tot așa și trupul omului îngropat va învia întru nestricăciune. După tâlcuitorii cultului liturgic ortodox, dulciurile și ingredientele cu care se amestecă grâul simbolizează virtuțile celui răposat și ale sfinților pe care noi îi invocăm în rugăciune.
Pâinea, colacul sau prescura aduse la parastas, fiind făcute tot din grâu, au, în genere, același simbolism. În unele zone ale țării ele se numesc chiar "parastas". În Oltenia, acești colaci se împletesc după o anumită tehnică și sunt de anumite mărimi. Ei constituie elementul nelipsit al pomenirii. Alături de colivă și colac, la parastas se întrebuințează și vinul din care se stropește, în formă de cruce, peste mormânt sau pe locul unde se săvârșește parastasul, ca și peste colivă. Utilizarea vinului este o reminiscență din vechile practici romane legate de cultul morților, numite "libațiuni", adică spălări sau stropiri. În practica noastră creștină, vinul este simbol al miresmelor cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte.
Atât vinul, cât și pâinea sunt elemente necesare Tainei Sfintei Împărtășanii. De aceea, turnarea din ele pe pământ sau peste trupul celui răposat este un simbol al vieții veșnice pe care o aduce împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. Este cunoscut, de asemenea, faptul că lumânările care se așază în prescuri sau colivă sunt semnul jertfei pentru cel adormit.
Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos. Moșii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morților, în număr de șapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Sâmbăta de Paști, a opta la numărătoare, este una aparte, căci Mântuitorul Însuși a murit cu trupul, urmând să învieze a treia zi, spre răscumpărarea neamului omenesc din moartea păcatului strămoșesc și spre viața veșnică. Biserica a rânduit în an două sâmbete mari, când se fac pomeniri mai ales pentru morții care au murit pe neașteptate: Moșii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți) și Moșii de vară (sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt). La acestea se adaugă Joia Înălțării, când se pomenesc toți eroii neamului.
Ierurgia parastasului (cuvântul "parastas" înseamnă "a mijloci pentru cineva") este o rugăciune de mijlocire pentru cei adormiți, o prescurtare a slujbei înmormântării, care are în centru cântarea "Veșnica pomenire". Se mai numește și "pomană" și a rămas ca obicei de la agapele care se făceau la începutul creștinismului după fiecare Sfântă Liturghie. Din partea familiei celor adormiți se fac parastase la 3, la 6, la 9, la 40 de zile de la data morții. Apoi la 3, 6 și la 12 luni, și în fiecare an, până la șapte ani. Se obișnuiește și pomenirea morților în cadrul a 40 de Sf. Liturghii la rând, în cursul unui an, sub numele de "sărindare".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 01.03.2016 at 23:37:13.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Pomenirea la 20 de zile. Oana_A Slujba inmormantarii 4 13.05.2012 17:01:45
Parastasele din fiecare din cei 7ani si inca ceva.... mara2008 Slujba inmormantarii 0 07.09.2010 03:18:39
+pomenirea mortilor+ cristiboss56 Diverse Sarbatori 5 04.04.2010 22:52:04
pomenirea la psaltire onyx235 Generalitati 32 04.11.2009 13:32:10
1noiembrie-pomenirea mortilor mara2008 Generalitati 0 29.10.2008 19:25:56