Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Dupa ce Mântuitorul s-a coborât din muntele Taborului, unde S-a schimbat la Faţă, l-a întâmpinat un tată cu un copil lunatic, la a cărui rugăminte copilul a fost vindecat. La întrebarea Apostolilor, „Pentru ce noi n-am putut să izgonim demonul?”, El le-a răspuns: „Pentru puţina voastră credinţă... căci acest neam de demoni, cu nimic nu poate ieşi, decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 20-21; Marcu 9, 28-29).

Din aceste cuvinte rostite de Domnul nostru Iisus Hristos ne putem da seama de un mare adevăr, şi anume că rugăciunea, pentru a fi primită sau, mai bine zis, pentru a fi lucrătoare, trebuie să fie însoţită de post, împreună fiind ca două aripi, cu ajutorul cărora vom putea urca la înălţimea vieţuirii duhovniceşti, adumbriţi în permanenţă de darul lui Dumnezeu.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

[cristiboss56]

Ca si-n univers, Dumnezeu lucrează mari minuni în sufletul şi în trupul omului. Transformarea mâncării, băuturii şi aerului ce-l respirăm, în sânge curat ‒ un om sănătos are cam 5 kg sânge; având în fiecare milimetru cub aproximativ cinci milioane de globule roşii. Globulele din sângele unui om sănătos, normal, înşirate una lângă alta, s-a calculat de oameni învăţaţi că ar forma un fir de o lungime imensă, cu care s-ar putea încinge globul pământesc de vreo trei ori ‒, în carne, în nervi, în vene şi în felurite organe digestive, respiratorii, circulatorii, arată pe Dumnezeu, Care veşnic lucrează tainic în om.

Cele cinci simţuri: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, cu minunatele lucrări ale creierului şi corpului omenesc, arată tainic minunata lucrare a lui Dumnezeu în om. Lucrările minunate pe care Dumnezeu le lucrează în mare, cu exactitate ‒ în univers sau în lumea mare, cum se mai zice ‒ le lucrează aidoma şi în mic, în fiecare om sănătos ‒ căruia i se mai zice şi lume mică.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

[cristiboss56]

Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune. Nu înseamnă, firește, că celălalt îl exploatează și-l chinuiește pe omul smerit. Femeile se plâng adeseori de duritatea și violența bărbaților. Dar faptul că bărbatul se impune prin forță și brutalitate vădește în realitate lipsă de bărbăție, lipsă de educație, stări psihice nesănătoase provenite din conflicte din copilărie. Familia nu este o arenă a disputelor unde domină adversarul mai puternic și mai tare, ci tărâm sfințit al tăcerii, al păcii, al dragostei, al seninătății, al liniștii, al simplității și al bucuriei adevărate.

Deci când conviețuirea nu aduce bucurie, cei doi vor căuta în altă parte bucuria. Infidelitatea conjugală a luat proporții uriașe, iar rănile care rămân în urma ei sunt multe și nelecuite. Păcatul adulterului este astăzi în floare, iar oamenii, din păcate, îl îndreptățesc cu multă ușurință, îl tolerează, iar unii chiar se laudă și se fălesc cu el. Cineva se simte atras spre adulter din pricină că dragostea pentru cel pe care spunea că îl va iubi întreaga viață slăbește. Aceasta este cauza principală în jurul căreia se împletesc, desigur, și diferite alte pricini. Infidelitatea este și una dintre principalele cauze ale divorțului. Criza prin care trece o căsnicie este câteodată, am putea spune, firească, la fel ca norii pe cer, dar trebuie să mai existe și părerea de rău, iertarea, pocăința, refacerea relației, o atitudine mai călduroasă și schimbarea. Astăzi, în epoca noastră liberală, lipsită de opreliști și amețitoare, în numele sacrosanctelor drepturi care uită sistematic de îndatoriri, flutură stindardul colorat cu inscripția „nepotrivire de caracter” menită să justifice un divorț imediat. Dar cine a zis vreodată că există un om care să se potrivească în mod absolut cu altul în ceea ce privește caracterul său? Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că este cazul să ne despărțim, să nu mai vorbim niciodată, să ne ucidem.

Căsătoria nu este o soluție temporară, ci trai împreună pentru toată viața, spre întregire a unuia prin altul, desăvârșire și îndumnezeire.

(Monahul Moise Aghioritul)

[cristiboss56]

Rugăciunea este o doctorie foarte folositoare, pe care dacă n-o întrebuinţăm cum se cade şi nu o aplicăm la rană după buna rânduială, aşa doctoriceşte, nu vindecă boala noastră. Stăruinţa în rugăciunea făcută în duh şi în adevăr este foarte folositoare şi are o mare putere. De ne-am rugat lui Dumnezeu şi El ne-a ascultat, să-I mulţumim.

De nu ne-a împlinit cererea, să ne rugăm iarăşi a doua oară, a treia, a patra, a zecea, a douăzecea, a treizecea oară, a patruzecea oară, până ne va asculta rugăciunea şi ne va împlini cererea. Creştinii să nu se lase în nădejdea că se roagă alţii pentru ei; ci şi ei înşişi să stăruiască serios în rugăciuni, pentru dobândirea cererilor lor, care le sunt de folos.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

[cristiboss56]

Odata pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:

‒ Să ştii, copilul meu, că nimic nu este întâmplător în această viaţă. Totul are un scop şi nimic nu se petrece fără o cauză. Nici un ac nu cade dintr-un brad, dacă nu vrea Dumnezeu. De aceea, nu trebuie să te mâhneşti, orice ţi s-ar întâmpla. Aşa ne sfinţim! Uite, acum tu te mâhneşti din cauza casnicilor tăi, dar ei te ajută, de fapt, să atingi înălţimi duhovniceşti. Dacă n-ar fi ei, n-ai mai spori deloc. Dumnezeu ţi i-a dat. O să-mi spui: „Dar oare e bine să sufere omul din pricina celor dragi?”. Păi, tocmai asta vrea Dumnezeu de la noi! Iar tu eşti foarte sensibil şi, de la supărare, te doare stomacul; simţi gol în stomac, nu-i aşa?

‒ Da, Părinte, dar aşa de rău e să fii sensibil.

‒ Da, e rău să fii sensibil cum eşti tu, fiindcă, din cauza supărărilor, ai căpătat diferite boli trupeşti. Încă nu ştii că şi bolile sufleteşti sunt tot boli?

‒ Nu.

‒ Ei bine, află acum de la mine!

(Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 56)

[cristiboss56]

Munca femeii presupune constanţă: educarea copiilor, îngrijirea lor, treburile casnice. Ea nu necesită asemenea eforturi fizice ca cea a bărbatului, dar pentru a te ocupa de ea este nevoie de mare rezistenţă şi răbdare. Eu îmi iubesc foarte mult copiii, dar după ce rămân singur cu ei câteva zile mă simt foarte obosit, pe când pentru soţia mea aceasta este o muncă obişnuită, de zi cu zi, nu un efort special. Ca atare, femeile poate consumă mai puţină energie, în schimb lucrează în regim de „foc continuu”.

Femeia este întotdeauna ocupată. Ea pur şi simplu nu poate să se odihnească liniştită dacă în casă nu e dereticat și lucrurile nu sunt la locul lor: pune mâna pe mătură, pe cârpă, începe să facă ordine, şi doar după aceea îi tihneşte odihna. Bărbaţii nu prea înţeleg problemele acestea; pentru ei, lucrurile împrăştiate şi vesela murdară nu sunt, în general, o sursă de disconfort.

(Pr. Pavel Gumerov)

[cristiboss56]

"- Am văzut la televizor o emisiune... băi... şi m-am smintit!
Păi în post a crescut procentul de vândut carne!
- Păi da, că sunt mulţi care postesc cu carne! Ce e aşa greu?"

Credinţa n-o poate schimba nimeni, pentru că nu a făcut-o nimeni!
Acolo unde este un interes meschin, iar adevărul are mai multe feţe, este minciuna! "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul!"(Matei 10:28)
Şi cum ucizi suflete nevinovate azi?
Te duci la ţară, unde sunt creştinele acelea nevinovate de veacuri, unde sunt creştinii ăia simpli, care toată viaţa au trudit lângă ogor, lângă grădină, care s-au închinat şi au dormit toată viaţa cu cartea de rugăciuni sub cap, cu icoana, iar tu vii să le tulburi liniştea şi îi zdruncini în credinţă, cu fel şi fel de zvonuri.
Era un poveste cu Lupul - Morala ei este că mincinoşii nu au nicicând parte de vreo răsplată, ei nefiind crezuţi nici atunci când spun adevărul. "Ion s-a hotărât să facă o gluma şi să-i păcălească pe ţărani. Aşa că a început să strige:
- Săriţi, săriţi, vine lupul!
Ţăranii, speriaţi, şi-au lăsat treburile şi au plecat în fuga să-l salveze pe ciobănaş.
Când au ajuns, nu au găsit niciun lup. L-au văzut în schimb pe Ion, care se prăpădea de râs şi le spunea:
- Ha, ha, ha! V-am păcălit!
Foarte supăraţi, ţăranii s-au întors la treabă.
După ce au mâncat, ţăranii s-au hotărât să se odihnească puţin. Deja dormeau buştean, când, deodată, s-au auzit nişte strigăte:
- Săriţi, săriţi, vine lupul!
Toţi s-au trezit îngroziţi.
S-au ridicat repede, au apucat nişte furci şi au fugit să-l ajute pe ciobănaş.
Când au ajuns, şi-au dat seama că ciobănaşul îi păcălise din nou. Dar de această dată, ţăranii s-au supărat foarte tare şi s-au întors mahniţi la treburile lor.
Dar, pe când soarele începuse să apună, nişte ţipete au cutremurat liniştea din jur.
- Lupul, lupul, vine lupul. Ajutaţi-mă. De data asta nu glumesc!
Ion plângea fără să se oprească. Însă nimeni nu venea să-l ajute. Ţăranii şi-au continuat treaba, crezând că Ion iarăşi glumeşte. Iar de data aceasta, era adevărat: lupul a omorât, una câte una, toate oile din turma sa.."
"Te vom ajuta să găseşti oile, câte au rămas, mâine dimineaţă," i-a spus el, în timp ce îi punea un braţ protector după umăr. "Învaţă-te minte! (Morala) Nimeni nu crede un mincinos, chiar dacă spune adevărul!"
https://www.youtube.com/watch?v=mPNMlQeJ17o

[cristiboss56]

Noi vorbim permanent despre Iubire!
Vedeți? Dacă citiți toate Cărțile de Dragoste, sau toate Romanele de Dragoste, dacă vedeți toate Filmele de Dragoste și toate Serialele de Dragoste, sunt toate niște "parfumerii" și niște "dulcegării"!
Iubirea Reală sau Iubirea ca Sens, înseamnă Jertfă!
Dacă un om, a căzut pe stradă și-l ridici, este un gest de iubire!
Dacă un om, moare de foame și i-ai dat să mănânce, este un gest de iubire!
Dacă un om, suferă și te interesează suferința lui, este un gest de iubire!
Așaaa.. când o pupi și îi spui că o iubești, și după ce ți-ai bătut joc de ea, n-o mai cunoști.. aceea nu este Iubire, este o Mârlănie!
Sfântul Vasile cel Mare, face aceasta diferență!
El este primul care condamnă în mod categoric, tot e înseamnă dezmăț și nu este de acord cu această trăire a oamenilor în dezordine!
Și în aceste Vasiliade, pune urmatoarea ordine: Munca, Rugăciunea și Viața!
Una din cauza bolilor care se petrec de-a lungul vieții omului, este Păcatul de Moarte! Și veți întreba: "Cum așa?" Păi am să vă spun!
Uitarea de Dumnezeu, Lenea de Fapta Bună, Nepăsarea de Mântuire.
Deci.. Uitarea, Lenea și Nepăsarea! Acești sunt cei trei Uriași ai Sufletului, care distrug omul din punct de vedere sufletesc!
Când ești leneș ești un parazit al societății, și al familiei, și a lui Dumnezeu!
Când uiți de tine, de Dumnezeu și de viața, de famile și de toate.. ești un impostor, pentru că ți-ai asumat o resposabilitate și ai fost neglijent!

[cristiboss56]

Cand am făcut rău cuiva şi ne dăm seama că am greşit, de multe ori mergem la persoana respectivă şi ne exprimăm mâhnirea, iar când discuţia este încărcată emoţional, se varsă lacrimi, se iartă şi se folosesc cuvinte mişcătoare, plecăm cu sentimentul că am făcut tot posibilul. Am plâns împreună, suntem împăcaţi şi totul este bine. Dar nu este bine deloc. Pur şi simplu ne-au încântat propriile noastre virtuţi, iar cealaltă persoană, care poate este bună şi se înduioşează uşor, a reacţionat la scena noastră emoţională. Dar tocmai aceasta nu este întoarcerea. Nimeni nu ne cere să vărsăm lacrimi, nici să avem o întâlnire emoţionantă cu victima, chiar dacă aceasta e Dumnezeu. Ce se aşteaptă de la noi, este ca atunci când am înţeles răul făcut, să îl îndreptăm.

Iar întoarcerea nu se sfârşeşte aici, ci trebuie să ne ducă mai departe în procesul schimbării noastre. Întoarcerea începe, dar nu se sfârşeşte niciodată. Este o mişcare crescătoare prin care noi devenim din ce în ce mai mult ceea ce ar trebui să fim până când, după ziua judecăţii, aceste categorii ale căderii, întoarcerii şi dreptăţii dispar şi sunt înlocuite de categoriile vieţii noi.

Arhiepiscop Antonie Bloom)

[cristiboss56]

Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial”, prin credinţă şi prin viaţa dusă în credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice. Credinţa care pătrunde în adâncimi inaccesibile raţiunii ne cheamă la cunoaşterea tainelor dumnezeieşti nu prin raţionament, ci prin păzirea poruncilor lui Hristos. Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 31-32).

(Arhimandritul Sofronie)