Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 14.11.2012, 10:28:00
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 250
Implicit Frica de a nu fi aparat/neincredere

Fratilor,

Am venit dupa ceva vreme lipsa pe forum. Si cum Dumnezeu lucreaza prin oameni, cine a mai citit din topicurile mele stie ca in copilaria mea frageda am trecut printr-un moment destul de dificil. Poate vreau doar sa-mi gasesc scuza insa intotdeauna am fost razvratita impotriva persoanelor apropiate mie. Desi le iubesc si stiu ca ele ma iubesc o parte din sufletul meu nu reuseste sa aiba incredere in acele persoane: de ex. nu suport cand mamica mea imbratiseaza, desi ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca o am alaturi de mine si la varsta asta, iar in voia lui Dumnezeu ce sa mai spun ca nu ma pot lasa nicidecum. Sigur o proportie mare a razvretirii mele are ca si cauza mandria, insa mai este si frica de a ma increde in cei dragi (si in Dumnezeu cu precadere) aparand teama de a nu imi face rau si/sau a nu putea sa ma apere in orice imprejurare. Si uite asa apare un scut invizibil prin care nici macar Dumnezeu nu il poate darama caci nu-i prea dau voie. Il rog pe Dumnezeu in diferite forme (in sensul ca nu mai am de mult smerenia rugaciunii) sa darame scutul acela, dar pe de alta parte il „tin” foarte bine sa nu se darame.
Fratilor, daca vreodata ati avut aceeasi frica, acelasi sentiment si ati reusit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa scapati de el, poate imi dati si mie cateva sfaturi. Mentionez ca sunt o fire pragmatica.
Va multumesc si cu drag astept parerile/sfaturile/rugaciunile voastre. Domnul sa ne ajute in toate. Post cu folos, AGabriela!
Reply With Quote
  #2  
Vechi 14.11.2012, 20:00:10
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

De la inceput trebuie spus ca neincrederea in altii si chiar neincrederea in noi insine poate fi un aspect al prudentei, iar prudenta este un lucru bun. La randul ei, prudenta face parte dintre cele 4 virtuti cardinale. Specifica lor este proprietatea numita "caracter median". Aplicand la cazul in discutie, asta inseamna ca poti gresi din prea multa ori prea putina prudenta. Poti gresi avand prea multa ori prea putina incredere in oameni.

Bine, bine, ar spune cineva: deci, cum stam ? Cam cata incredere trebuie sa avem in ceilalti, astfel incat sa nu gresim nici avand incredere orbeasca, nici suspectandu-i la oricare pas ?
Aici pot fi introduse mai multe criterii de judecata, dintre care eu am sa ma limitez acum la doua.

-Mai intai, este bine ca, in linii mari, sa avem incredere in celalalt cam cata avem in noi insine. Contrariul ar duce la un dezechilibru cu rasunet asupra sufletului nostru. A nu avea pic de incredere in ceilalti, in vreme ce in noi avem cu asupra de masura, inseamna a suferi de pacatul capital al mandriei. Dimpotriva, a avea incredere in toti, dar mai putin in noi insine, inseamna a cocheta cu deznadejdea.
-Pe urma, ar fi absurd lucru sa avem aceeasi incredere in toti oamenii, din moment ce ei sunt atat de diferiti. Nici Dumnezeu nu are aceeasi incredere in noi toti. Un grad de incredere are El de la un om sfant, altul de la un pacatos. Tot asa trebuie sa facem si noi. Sunt doua feluri de oameni. Cei lui Cristos urmatori si ceilalti.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #3  
Vechi 14.11.2012, 20:04:19
UNNOOM
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Fratilor,

Am venit dupa ceva vreme lipsa pe forum. Si cum Dumnezeu lucreaza prin oameni, cine a mai citit din topicurile mele stie ca in copilaria mea frageda am trecut printr-un moment destul de dificil. Poate vreau doar sa-mi gasesc scuza insa intotdeauna am fost razvratita impotriva persoanelor apropiate mie. Desi le iubesc si stiu ca ele ma iubesc o parte din sufletul meu nu reuseste sa aiba incredere in acele persoane: de ex. nu suport cand mamica mea imbratiseaza, desi ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca o am alaturi de mine si la varsta asta, iar in voia lui Dumnezeu ce sa mai spun ca nu ma pot lasa nicidecum. Sigur o proportie mare a razvretirii mele are ca si cauza mandria, insa mai este si frica de a ma increde in cei dragi (si in Dumnezeu cu precadere) aparand teama de a nu imi face rau si/sau a nu putea sa ma apere in orice imprejurare. Si uite asa apare un scut invizibil prin care nici macar Dumnezeu nu il poate darama caci nu-i prea dau voie. Il rog pe Dumnezeu in diferite forme (in sensul ca nu mai am de mult smerenia rugaciunii) sa darame scutul acela, dar pe de alta parte il „tin” foarte bine sa nu se darame.
Fratilor, daca vreodata ati avut aceeasi frica, acelasi sentiment si ati reusit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa scapati de el, poate imi dati si mie cateva sfaturi. Mentionez ca sunt o fire pragmatica.
Va multumesc si cu drag astept parerile/sfaturile/rugaciunile voastre. Domnul sa ne ajute in toate. Post cu folos, AGabriela!
Extinde-ti relatiile sociale... Fati noi prieteni, mergi in tabere, la cluburi sportive etc...
Reply With Quote
  #4  
Vechi 14.11.2012, 20:50:31
VladCat
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

nu mă pricep să îți dau sfaturi, însă îmi pare că o discuție ca cea pe care o propui trebuie să plece de la următorul aspect: felul iubirii noastre pt cei din jur.

Spun asta fiindcă:

-dacă iubim cu iubire omenească (așa cum facem toți), e mult egoism la mijloc și automat atunci când suntem răniți/dezamagiti/nedreptatiti etc. se vatămă și iubirea noastră

-atunci când iubim în Hristos, cu iubirea lui Hristos, iubim cu smerenie. Smerenia, așa cum spune Sofronie Saharov, este „însușirea dragostei de a fi fără întoarcere asupra-și”. Ori când un om ajunge să iubească astfel, orice ar face persoana iubită dragostea lui nu se împuținează fiindcă în el nu este nici urmă de aplecare către sine însuși.

Deci să îl iubim pe Hristos și asta e totul :)

Last edited by VladCat; 14.11.2012 at 22:32:17.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 14.11.2012, 22:32:23
VladCat
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

mesaj sters

Last edited by VladCat; 14.11.2012 at 22:53:51.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 14.11.2012, 22:55:49
cred_cu_adevarat
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Eu am spus in mod repetat la Spovedanie formele in care am simtit ca se manifesta fata de oameni si Dumnezeu si in rest am incercat sa nu ma mai concentrez mult asupra lui, sa nu-l tin viu prin fixare/analiza indelungata in mintea mea.

Doamne ajuta!
Reply With Quote
  #7  
Vechi 16.11.2012, 14:58:18
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 250
Implicit

Citat:
În prealabil postat de VladCat Vezi mesajul
nu mă pricep să îți dau sfaturi, însă îmi pare că o discuție ca cea pe care o propui trebuie să plece de la următorul aspect: felul iubirii noastre pt cei din jur.

Spun asta fiindcă:

-dacă iubim cu iubire omenească (așa cum facem toți), e mult egoism la mijloc și automat atunci când suntem răniți/dezamagiti/nedreptatiti etc. se vatămă și iubirea noastră

-atunci când iubim în Hristos, cu iubirea lui Hristos, iubim cu smerenie. Smerenia, așa cum spune Sofronie Saharov, este „însușirea dragostei de a fi fără întoarcere asupra-și”. Ori când un om ajunge să iubească astfel, orice ar face persoana iubită dragostea lui nu se împuținează fiindcă în el nu este nici urmă de aplecare către sine însuși.

Deci să îl iubim pe Hristos și asta e totul :)
Ca sa fiu mai explicita: Cum pot sa il iubesc pe Hristos daca pentru semenii mei nu simt dragoste? Am nevoie de un sfat practic, de genul: "poti face asa si pe dincolo si pe dincoace". Multumesc!
Reply With Quote
  #8  
Vechi 16.11.2012, 15:51:00
VladCat
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Am nevoie de un sfat practic, de genul: "poti face asa si pe dincolo si pe dincoace". Multumesc!
Foarte posibil să mă înșel însă cred că acest lucru pe care tu îl numești pragmatism sugerează o raportare greșită la întreaga problemă. Noi în nimicnicia noastră nimic nu putem face astfel încât să cauzăm prin acțiunile noastre schimbarea noastră interioară. Nu există acel ceva pe care noi să îl înfăptuim și care să determine indubitabil transformarea ființei. Ceea ce trebuie să facem e doar să ne rugăm Domnului cât mai mult, cu glas de robi smeriți: „Doamne tu știi urâciunea mea, Tu ai murit ca să îmi dai mie posibilitatea să iubesc, pogoară harul tău ca să Te pot iubi pe Tine și pe aproapele așa cum Tu voești” (cuvintele astea sunt doar un exemplu, mi-au venit acum în minte, ideea era că în tot ceasul și în tot locul, în sinea noastră putem vorbi cu Dumnezeu...iar dacă sufletul e obosit și plin de lehamite și nu putem vorbi cu El , putem să ne păstrăm gândul la El într-un soi de tăcere a minții și asta tot rugăciune este...sau putem să facem o faptă de milostenie ori să spunem un cuvânt bun aproapelui avînd gândul la Hristos iar asta tot rugăciune e..)

Deci rugăciunea e cel mai practic/pragmatic lucru:
http://www.youtube.com/watch?v=meDQRx4LHas

edit: „Sfaturi practice” găsim și în predica de pe munte de exemplu:

Ați auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte".
39. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.
40. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.
41. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.
42. Celui care cere de la tine, dă-i; și de la cel ce voiește să se împrumute de la tine, nu întoarce fața ta.
43. Ați auzit că s-a zis: "Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău".
44. Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc,
45. Ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
46. Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru?
47. Și dacă îmbrățișați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Au nu fac și neamurile același lucru?
48. Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este.


Însă în mod indubitabil vom observa că nu putem să îndeplinim poruncile Lui așa cum se cuvine...trebuie să ne străduim dar niciodată nu ne vom găsi complet nevinovați în raport cu poruncile...iar despre cei care nu îndeplinesc poruncile Hristos a spus: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el. Cel ce nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele” (Ioan cap 14)
Deci constatând că nu Îl iubim ce ne rămâne de făcut? Ne rămâne să ne rugăm, să ne rugăm cât mai mult, cât mai continuu fiindcă știm de la Hristos că „fără El nu putem face nimic” (Ioan 15,5). Deci soluția este să rămânem în El prin rugăciune după cum însuși explică:

5. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.
6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard.
7. Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă.

Last edited by VladCat; 16.11.2012 at 21:46:35.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 16.11.2012, 14:53:14
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 250
Implicit

Citat:
În prealabil postat de UNNOOM Vezi mesajul
Extinde-ti relatiile sociale... Fati noi prieteni, mergi in tabere, la cluburi sportive etc...
Am prieteni, am activitati care sa-mi umple timpul, merg in pelerinaje/excursii/tabere de cate ori am conditiile necesare care sa-mi permita sa merg. In linii mari im lipseste plictiseala si multa odihna.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 14.11.2012, 20:42:26
Tina06 Tina06 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 28.06.2012
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 105
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Fratilor,

Am venit dupa ceva vreme lipsa pe forum. Si cum Dumnezeu lucreaza prin oameni, cine a mai citit din topicurile mele stie ca in copilaria mea frageda am trecut printr-un moment destul de dificil. Poate vreau doar sa-mi gasesc scuza insa intotdeauna am fost razvratita impotriva persoanelor apropiate mie. Desi le iubesc si stiu ca ele ma iubesc o parte din sufletul meu nu reuseste sa aiba incredere in acele persoane: de ex. nu suport cand mamica mea imbratiseaza, desi ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca o am alaturi de mine si la varsta asta, iar in voia lui Dumnezeu ce sa mai spun ca nu ma pot lasa nicidecum. Sigur o proportie mare a razvretirii mele are ca si cauza mandria, insa mai este si frica de a ma increde in cei dragi (si in Dumnezeu cu precadere) aparand teama de a nu imi face rau si/sau a nu putea sa ma apere in orice imprejurare. Si uite asa apare un scut invizibil prin care nici macar Dumnezeu nu il poate darama caci nu-i prea dau voie. Il rog pe Dumnezeu in diferite forme (in sensul ca nu mai am de mult smerenia rugaciunii) sa darame scutul acela, dar pe de alta parte il „tin” foarte bine sa nu se darame.
Fratilor, daca vreodata ati avut aceeasi frica, acelasi sentiment si ati reusit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa scapati de el, poate imi dati si mie cateva sfaturi. Mentionez ca sunt o fire pragmatica.
Va multumesc si cu drag astept parerile/sfaturile/rugaciunile voastre. Domnul sa ne ajute in toate. Post cu folos, AGabriela!
Buna, Gabriela si sper sa iti fie de folos ce o sa spun, Slava Domnului !

Neincrederea vine din frica, frica de a fi ranita , de a suferi. Maica Siluana spunea ca frica este forma cea mai joasa a mandriei - dar nu de asta te preocupa acum.

Iti recomand www.sfintiiarhangheli.ro Seminarul Iertarii

Si eu multi ani de zile nu am reusit sa ma apropii de nimeni, real - totul era superficial. Pana si conversatiile mele cu cei din jur erau artificiale, fortate. Preferam sa fiu singura in incapatanrea si nefericirea mea.

Dumnezeu sa te binecuvanteze !
__________________
"Milsotive Doamne, invata-ne pe noi toti prin Duhul Tau Cel Sfant sa traim dupa voia Ta, ca toti sa te cunoastem in Lumina Ta pe Tine, adevaratul Dumnezeul nostru, fiindca fara Lumina Ta nu putem intelege plinatatea iubirii tale. Lumineaza-ne prin harul Tau si el va aprinde inimile noastre de iubirea pentru Tine" / "Doamne, am gresit inainte Ta si a Creatiei Tale, iarta-ma pe mine cea nevrednica"
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Frica de cel rau AlexieOmulLuiDumnezeu Rugaciuni 5 03.09.2011 22:58:02
mi-e frica arle Exorcismul 90 11.11.2010 17:23:06
suspiciuni si neincredere - va rog un sfat cristy Nunta 21 06.09.2010 01:42:35
Mi-e frica ca ma duc in iad doarunom Generalitati 39 05.04.2009 23:22:02
Frica silverstar Generalitati 26 04.11.2006 17:04:52