Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

Fiind la baza ortodox, consider temerea/frica a fi virtutea pe care se aseaza toate celelalte virtuti, temerea de Dumnezeu, de pacat, de a ma insela, temerea de moarte, de primejdii, de ce va fi dupa moarte...

Insa atunci cand am neclaritati, temerea nu ma poate impiedica sa cercetez, sa analizez, sa cantaresc principiile…Bineinteles ca in orice actiune exista un risc de esec, iar in cazul rationamentelor, acela de a ma insela. Sunt insa dispus sa mi-l asum si sa suport consecintele de rigoare. Este o alegere personala.

Din punctul meu de vedere, budismul si crestinismul sunt doua religii principial identice insa cu materiale si metode didactice diferite. Pentru ca semiotica celor doua, prin aspect, pare atat de distantata una de cealalta, la prima vedere se trage usor concluzia ca cele doua moduri de a intelege realitatea sunt complet opuse (intelegere necesara pentru atingerea Fericirii).

Insa pentru a identifica similaritatile de principiu este necesar un studiu aprofundat al ambelor religii, pentru ca explicatiile sumare si diferenta terminologica induc usor in eroare. De asemenea, este nevoie de obiectivitate, impartialitate in procesul de analiza.

Nu am minimalizat importanta cunoasterii catafatice, ci am afirmat in mod repetat ca este necesara realizarea unui echilibru cognitiv catafatic/apofatic (asa cum este el explicat in Calea de Mijloc, Madhiamika Prasangika, interpretarea de referinta a Sutrei Inimii propovaduita de Buddha Sakyamuni).

Cognitia catafatica (pozitiva / prin contrast) reprezinta acea forma de cunoastere care se bazeaza pe procesul de discriminare al obiectelor cunoasterii. Sesizeaza diferente in particularitati, individualizeaza si denomineaza fenomene. Genereaza identitati si opereaza cu ele. Metaforic, cognitia catafatica este taramul identitatilor. Elementele cunoasterii catafatice sunt diferentiate conceptual, impartite, clasificate, evaluate si comparate. Prin mecanismul catafatic, mintea vede si intelege lumea ca fiind fragmentata/compusa din identitati separate. Creuzetul fenomenologic crestin (didactica crestina) este prezentata in Biblie, in timp ce matricea fenomenologica budista este prezentata sintetic in Lamrim. Ambele ofera subiecte contemplative (catafatic) pentru stimularea si cultivarea virtutilor, de la frica intru cunostinta, la mila atotcuprinzatoare si dragostea extatica.

Cognitia apofatica cauta sa patrunda natura ultima a fenomenelor - sa se uite, cum spun Sfintii Parinti, la firea lucrurilor si fapturilor (“firea” = natura ultima). Budismul nu afirma ca ar exista o esenta a fenomenelor si ca aceasta ar fi identica cu cea a lui Buddha, ci afirma ca nu poate fi identificata o esenta ca fenomen ultim. Este o diferenta subtila, insa de o insemnatate majora (pentru cine este interesat sa studieze Calea de Mijloc - Nagarjuna). Iar daca nu poate fi identificata o esenta, indiferent cat de adanc privim, aceasta nici nu poate fi atinsa in vreun fel, nu poate fi cunoscuta prin interactiune sau individualizata prin particularitati. Se poate formula o definitie a apofatismului si in felul acesta – fenomenele/Dumnezeu nu pot fi cunoscute in esenta lor. Insa aceasta nu este cu valoare de concluzie, ci cu valoare contemplativa. Aceasta ascundere a esentei este contemplata permanent in Dumnezeu si fapturi, realizandu-se o cunoastere suprafireasca, “mintea devenind imateriala si patrunzatoare”, cum spun Sfintii Parinti.

“Dumnezeu este Minte si cauza neincetatei miscari, si toate mintile isi au in El, ca in Prima Minte, stabilitatea neclintita si miscarea fara sfarsit”. Cat de mult se aseamana, aceasta invatatura a Cuviosului Nichita Stithatul (Pct. 28 din Cele 300 de Capete /Filocalia nr.6, pagina 315) cu ceea ce afirma budismul, ca toata Dharma este o cale spre cunoasterea Primei Minti.

“Mintea privind numai la Dumnezeu si vorbind numai cu El a ajuns fara forma, fara culoare si fara figura.” - despre rugaciunea duhovniceasca – cuviosul Petru Damaschin, Filocalia nr.5, pagina 49. Mintea transcende fenomenele prin patrunderea imaterialitatii esentei lor, devenind fara forma, se aduna in ea insasi si se uneste cu Dumnezeu. (imaterialitate = absenta oricarei materialitati/esente).

Faptul ca natura ultima este incogniscibila prin ascundere/absenta nu inseamna ca fenomenele perceptibile nu exista. Budhismul nu neaga existenta fenomenelor (asa cum este de multe ori acuzat) – aceasta viziune radicala fiind respinsa ca extrema nihilista (aceasta pozitie doctrinara este exprimata fara echivoc in Calea de Mijloc). Doar afirma ca acestea nu poseda o esenta ultima identificabila.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!