O cronologie mai puțin cunoscută a Ortodoxiei în cel de-al douăzecilea veac

[catalin2]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Subscriu din toata inima la cele spuse de marele patriarh plecat la Ceruri, Pavle al Serbei:
"Toţi sunt vinovaţi. Sunt criminali în fiecare tabără. Doar Dumnezeu ştie cine are cea mai mare vină şi cine a săvârşit cele mai mari păcate. Biserica trebuie să condamne toate atrocităţile care au fost comise, indiferent de religia sau etnia celui care le-a comis. Păcatul unuia nu justifică păcatul altuia. Cu toţii ne vom înfăţişa, împreună, la Judecată şi va trebui să răspundem pentru propriile păcate. Nimeni nu se va putea dezvinovăţi spunând că şi altul este vinovat."
Daca as fi crestin ortodox, as initia canonizarea sa: a fost un ierarh dupa cuvintul Domnului sau.

Cum scrie si la inceput, se referea la razboiul din Iugoslavia, Bosnia in special. E si firesc sa spuna asta, si sarbii au comis acte reprobabile.

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

Cum este posibil ca ortodocşii români, dar nu numai români, ci la nivelul chiar al Ortodoxiei, să nu se ocupe de aflarea şi răspândirea adevărului cu privire la aceste crime .

Pentru ca ortodoxia nu pe asta se bazeaza, ci pe aratarea invataturii gresite a catolicismului. Are un precedent in cruciade, cand si preotii si calugarii luptau in armata, de aceea bizantinii erau uimiti sa vada preoti soldati.

[catalin2]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Deci daca e razboi, mai unul sfint cica, pentru Papa, respectiv pentru ortodoxie, putem viola si ucide fara grija: "holy wars..the punishment due", vorba unui titlu de LP al Megadeth. Cata, credincios ortodox, iubitul Domnului (vorba fratelui tau de credinta si temperament, Daniel Ortodox), sesizi implicatiile a ce scrii? Ca sa fie clara pozitia mea: condamn crimele oricui, fie el ustas catolic sau sirb ortodox.

Dar unde am zis eu ca sunt de acord cu acele fapte? Repet, discutia a dus-o in alta parte userul catolic, nu vorbim de ce au facut francezii, sarbii, croati, nemtii, etc. Noi vorbeam doar de implicarea clerului, nu de ce au facut ustasii sau sarbii.
P.S. In legatura cu razboiul din Bosnia, am gasit un interviu cu un politician si consilier american, care spune ca SUA (CIA) a sprijinit mujahedinii veniti in Bosnia.

[Florin-Ionut]

Nici un catolic nu a ucis ortodocși, nici un ortodox nu a omorît pe nimeni. Creștinii nu sînt capabili de crimă.

Sună la fel cu a spune că românii sînt 80% ortodocși.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nici un catolic nu a ucis ortodocși, nici un ortodox nu a omorît pe nimeni. Creștinii nu sînt capabili de crimă.

Chiar asa? Spune-le asta Papilor, Tzarilor, hetmanilor Ucrainei, cruciatilor, etc. Si, mai ales, victimelor lor.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Chiar asa? Spune-le asta Papilor, Tzarilor, hetmanilor Ucrainei, cruciatilor, etc. Si, mai ales, victimelor lor.

Chiar așa. Acei călăi, ierarhi sau nu, nu au fost nici catolici, nici ortodocși, chiar dacă alții i-au supranumit astfel.

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Pentru ca ortodoxia nu pe asta se bazeaza, ci pe aratarea invataturii gresite a catolicismului.

Dar nu era vorba neapărat despre a arăta una dintre adevăratele feţe ale "catolic"-ismului, ci despre solidaritatea cu fraţii ortodocşi sârbi. Cel puţin asta este ceva foarte normal pentru Biserica Sobornicească, pentru Sobornost, poate nu şi pentru tine şi pentru alţii ca tine care nu înţelegeţi ceea ce implică sobornicitatea sau, în cazul unora, ascunderea acestei istorii criminale este doar o jertfă pe altarul făcăturii ecumeniste. După cum am mai spus, după cele ce s-au întâmplat nu mai poate fi, cel puţin din punctul meu de vedere, loc de vreun dialog real ecumenic, ci doar de o făţărnicie ecumenistă în care adevărul, atât teologic cât şi istoric, nu mai are în fapt nicio valoare.

[Dumitru73]

În prealabil postat de catalin2

Vad ca si tu stii, si esti destul de sigur. Desi de fapt nu stii, doar ca asa ai citit la altii. Acum cauta si vezi daca e asa si daca gasesti sa imi scrii si mie, ca eu nu am gasit nimic.
Dupa ce ai cautat sa citesti ce am scris eu acum cateva zile in legatura cu asta: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=170
Citatul este dintr-o carte a unui scriitor polonez, aparuta in 1953. E scris si pe wikipedia, e mai lung citatul, contine parerile acelui scriitor polonez in prima parte. Ca sa fie adevarat trebuie sa scrie sursa de unde este luat, o carte a Patriarhului sau poate o cuvantare. E probabil doar o opinie a acelui scriitor, nu sunt spusele Patriarhului.
In al doilea rand, una e sa scrii intr-un mesaj despre asta si alta e sa iti pui o semnatura cu asta pe un forum ortodox, tu ai face asa ceva? Singurul motiv ar fi ca vrei sa-ti bati joc de ortodocsii de pe forum, nu-i asa?

ai pus un "probabil" esenţial.

[Decebal]

<< Biserica ortodoxă rusă în perioada bolşevică

La începutul secolului al XX-lea, Biserica Rusiei a început pregătirile pentru un Sinod al tuturor ruşilor. Dar sinodul s-a ţinut abia după revoluţia din 1917. Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea şi restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, Tihon (†1927).

Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-şi desfăşura activităţile de cult, dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la acestea, Biserica neavând dreptul de a-şi exercita influenţa asupra cetăţenilor.

Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. Iniţial, bolşevicii (una dintre mişcările politice de sorginte comunistă active în Rusia şi care sfârşeşte prin a deveni singura deţinătoare a puterii politice) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în privinţa Bisericii şi a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însă, profitând de faptul că unii episcopi şi clerici colaboraseră cu Armata Albă (pro-ţaristă, opusă Armatei Roşii conduse de bolşevici), mai ales în teritoriile ocupate de acestea, guvernul bolşevic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de participare la lupta împotriva Armatei Roşii, propagandă împotriva regimului bolşevic etc.

Din anul 1919, guvernul bolşevic a trecut la o politică antireligioasă şi antibisericească sistematică, care a constat în propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acţiunile de "verificare" a moaştelor din cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei şi Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulaţie, precum şi crearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliţia politică), a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-numita "Biserică Vie", controlată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-1920.

Opoziţia patriarhului Tihon faţă de politicile represive a guvernului bolşevic în timpul războiului civil, precum şi apelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-au consolidat autoritatea şi i-au atras respectul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi, precum şi creşterea prestigiului său peste hotare. Statul comunist urmărea însă, prin supunerea Bisericii, distrugerea ei. Astfel, succesorii numiţi de patriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi - ultimul dintre ei, Petru Poliansky, pe data de 10 decembrie 1925 - după ce îşi reafirmase loialitatea faţă de predecesorul său.

Când, în anii 1921-1922, guvernul a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a recoltei slabe din 1921, între Biserică şi noile autorităţi a izbucnit un conflict de amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.

Ameninţată distrugerea completă, Biserica nu şi-a putut continua opoziţia faţă de abuzurile puterii bolşevice. În condiţiile în care, după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlerică a luat o amploare nemaivăzută până atunci, patriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de existenţă ale Bisericii în statul bolşevic. El a renunţat la opoziţia faţă de guvernul bolşevic, recunoscând legitimitatea acestuia şi acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi şi clerici care se alăturaseră rezistenţei antibolşevice. Patriarhia rusă se dezice de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi nu mai ia poziţie în disputele politice. Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovietică. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

[Decebal]

<< Biserica sub stalinism

Datorită situaţiei critice în care se găsea Biserica, locţiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în 1927, o scrisoare prin care exprima acceptarea formală de către Biserică a autorităţii regimului bolşevic. Declaraţia acestuia din data de 29 iulie 1927, a fost interpretată de o mare parte a emigraţiei ruse, dar şi de o bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia, ca un act de capitulare faţă de puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara graniţelor şi Patriarhia Moscovei.

În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, care au continuat să-şi desfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Constituţia sovietică din 1938 prevedea, în privinţa religiei, doar "libertatea cultului şi a propagandei antireligioase" (subl. noastră).

Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de Revoluţia rusă existau aproximativ 54.000 de parohii şi peste 150 de episcopi. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătăţeşte puţin în comparaţie cu perioada precedentă. Dată fiind situaţia militară critică în care se găsea Rusia ca urmare a invaziei germane, Stalin face apel şi la Biserica Ortodoxă pentru a susţine pe cât posibil (mai ales moral) trupele ruseşti şi efortul de război.

În anul 1943, Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, şi anume locum tenens patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de Kiev şi Galiţia, Nicolae (Iaruşevici), întâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. În urma acestei întâlniri, Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi au promis să-şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.

După Stalin

După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la Perestroika, exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel, a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB-ul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, precum şi în rândul celorlalte culte. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

După cele două postări de pe ortodoxwiki referitoare la istoria BORu din perioada comunistă, trebuie să menţionez că informaţiile din aceste două postări nu le veţi găsi pe wikipedia românească. Pur şi simplu această perioadă cumplită pentru istoria Bisericii Pravoslavnice Ruse (nu Roşii, cum mai debitau nişte papistaşi pe aici) nu există pe wikipedia în varianta românească. Până aici au mers cu cenzura papistaşii maghiaro-"români" care cenzurează mai ceva ca staliniştii varianta românească a enciclopediei "libere" wikipedia. Până aici au putut să meargă liftele papiste în batjocorirea Ortodoxiei şi a adevărului istoric.