ce putem face cand ajungem o povara pentru ceilalti

[fallen]

Buna seara!
Deschid acest topic pentru a incerca sa lamurim o problema care poate ne framanta pe multi dintre noi.
Ce putem face cand constatam despre noi insine sau despre cei apropiati (sau ei constata despre noi) ca am/au devenit niste paraziti care nu reusim sa ne castigam nici macar existenta, sa facem niste lucruri elementare precum :
- sa avem/sa aiba o slujba decenta
- sa intretinem o gospodarie, sa facem mincare, curatenie,
- sa facem si sa ingrijim copii
- sa se pastreze sanatosi fizic si psihic in ciuda tuturor greutatilor sau macar sa pastreze aparantele
Ce putem face cand ne dam seama ca am risipit toate darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin faptul ca ne-am lenevit si nu le-am lucrat?

Ce putem face noi e să ne străduim să nu devenim povară, să muncim, să nu ne lenevim, să ne pese de celălalt. Dar mai depinde și de el, de iubirea lui. Poți să-i fii povară cuiva pentru că el nu poate iubi.
În căsnicie lucrul ăsta trebuie acceptat de la bun început. Te unești cu celălalt pentru totdeauna, și la bine, și la greu, și povara lui devine povara ta și invers.

Părerea mea:
- să nu deznădăjduim
- să discutăm problema asta cu Dumnezeu

din punct de vedere al existenței noastre lumești problema este complexă, dar nădăjduiesc că abordată în plan duhovnicesc se va arăta cu totul altfel.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Buna seara!
Deschid acest topic pentru a incerca sa lamurim o problema care poate ne framanta pe multi dintre noi.
Ce putem face cand constatam despre noi insine sau despre cei apropiati (sau ei constata despre noi) ca am/au devenit niste paraziti care nu reusim sa ne castigam nici macar existenta, sa facem niste lucruri elementare precum :
- sa avem/sa aiba o slujba decenta
- sa intretinem o gospodarie, sa facem mincare, curatenie,
- sa facem si sa ingrijim copii
- sa se pastreze sanatosi fizic si psihic in ciuda tuturor greutatilor sau macar sa pastreze aparantele

Daca lucruri ca acestea nu sunt din cauza ca nu am vrut, ci din cauza ca nu am putut, cum ar fi, de exemplu, o neputinta trupeasca, atunci nu avem vina, iar ceilalti crestini apropiati noua ar trebui sa vada in noi o sansa pentru mantuirea lor.

Insa, daca asemenea lucruri sunt din cauza lenei, atunci se cuvine amintit ca lenea este pacat capital. Chiar daca e cel mai cu chip uman cap al balaurului cu sapte capete.

Ce putem face cand ne dam seama ca am risipit toate darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin faptul ca ne-am lenevit si nu le-am lucrat?

Sa raspundem la invitatia pe care preotul ne-o face la fiecare Sfanta Liturghie: cealalta parte a vietii noastre lui Cristos sa o dam.

[glykys]

Pai eu cred ca trebuie sa facem ce a facut si fiul risipitor: sa vedem unde am gresit, sa ne pocaim din inima, sa parasim starea de pacatosenie si sa ne intoarcem la Tatal. Cred ca spovedania, dar aceea facuta sincer si cu dorinta de a nu repeta pacatele, face minuni.

O mare dorinta a bunicii a fost sa nu ii chinuiasca pe cei din jurul ei printr-o boala lunga si grea, ceva gen paralizie. Dar nu pentru ca era ea orgolioasa si nu dorea sa fie considerata o povara, dar pentru ca se gandea la ceilalti, nu voia sa ii intristeze sau sa ii munceasca (mama ei suferise muuulti ani pana s-a stins - e greu sa ingrijesti un om care e aproape o leguma, care nu se poate misca singur nici pana la baie... ), cred ca se si ruga pentru treaba asta, in ultimii ani. Si Dumnezeu i-a indeplinit dorinta, de unde reiese ca trebuie sa ne rugam pentru lucrurile care nu stau in puterea noastra.

Pe de alta parte, sa stii ca ce ai enumerat tu, serviciu, copii, familie, gospadarie, bani, toate acestea nu dau implinirea si cred ca ai destule exemple in jurul tau in care oameni care, daca e sa judecam dupa aceste standarde, au de toate, dar nu se simt nicidecum fericiti sau multumiti. Acestea sunt criterii de implinire in viata sociala, nu in cea spirituala.

Fallen, te rog eu mult sa nu cazi in deznadejde! Dumnezeu e milostiv si nu considera pe nimeni o povara, nici macar pe fiul risipitor care si-a cheltuit averea traind dupa cum il ducea pe el capul ca e mai bine.

[fallen]

În prealabil postat de N.Priceputu

Ce putem face noi e să ne străduim să nu devenim povară, să muncim, să nu ne lenevim, să ne pese de celălalt. Dar mai depinde și de el, de iubirea lui. Poți să-i fii povară cuiva pentru că el nu poate iubi.
În căsnicie lucrul ăsta trebuie acceptat de la bun început. Te unești cu celălalt pentru totdeauna, și la bine, și la greu, și povara lui devine povara ta și invers.

pai tocmai de-aia cred ca nu ne-am unit pana acum!

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Daca lucruri ca acestea nu sunt din cauza ca nu am vrut, ci din cauza ca nu am putut, cum ar fi, de exemplu, o neputinta trupeasca, atunci nu avem vina, iar ceilalti crestini apropiati noua ar trebui sa vada in noi o sansa pentru mantuirea lor.

Insa, daca asemenea lucruri sunt din cauza lenei, atunci se cuvine amintit ca lenea este pacat capital. Chiar daca e cel mai cu chip uman cap al balaurului cu sapte capete.



Sa raspundem la invitatia pe care preotul ne-o face la fiecare Sfanta Liturghie: cealalta parte a vietii noastre lui Cristos sa o dam.

Nu e neaparat lene, doar ca intervine un soi de depresie atunci cind vedem ca incercam si nu reusim sa realizam ceva, chiar si cand (sau poate mai ales) nu depinde de noi.

Numai sa nu fie o greseala atunci cand vrem sa I-o dam si pe asta (adica credem ca asta facem), in loc sa ne dedicam aproapelui. - adica singura modalitate de a-L multumi pe Dumnezeu (am fost gol si m-ati imbracat...etc)
Adica sa credem ca-l multumim pe Dumnezeu mergand la biserica, fiind credinciosi, neiubind banii si placerile desarte, pacatele, dar nesocotiond astfel nevoile si dorintele aproapelui ( cu conditia ca 'aproapele" sa nu-si doreasca tocmai asta, sa traiasca in pacat si noi sa-i fim alaturi si sa-l ajutam).

[fallen]

Va multumesc pt raspunsuri, o sa mai citesc si zilele urmatoare dar nu stiu cand mai pot sa scriu, nici pe privat nu voi putea citi (pt ca nu ma pot loga de pe tel- apropos stie cineva de ce??? tel. are "sistem propriu", nu e nici android nici simbian - ce-o mai fi si aia, un hibrid intre simian si amfibian???)

„Munca, poziția socială ar trebui să nu aibă nicio importanță în relațiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubește cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se silește să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important să vă eliberați mintea de orice gând de carieră. Nu există carieră în viața duhovnicească” Sofronie Saharov

[Ekaterina]

În prealabil postat de fallen

Buna seara!
Deschid acest topic pentru a incerca sa lamurim o problema care poate ne framanta pe multi dintre noi.
Ce putem face cand constatam despre noi insine sau despre cei apropiati (sau ei constata despre noi) ca am/au devenit niste paraziti care nu reusim sa ne castigam nici macar existenta, sa facem niste lucruri elementare precum :
- sa avem/sa aiba o slujba decenta
- sa intretinem o gospodarie, sa facem mincare, curatenie,
- sa facem si sa ingrijim copii
- sa se pastreze sanatosi fizic si psihic in ciuda tuturor greutatilor sau macar sa pastreze aparantele
Ce putem face cand ne dam seama ca am risipit toate darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin faptul ca ne-am lenevit si nu le-am lucrat?

Draga Fallen, o slujba decenta in situatia in care ne aflam acum, este greu de gasit. Nu poate nimeni sa spuna ca are o vina personala in acest sens. De exemplu, sa ne gandim la medici si profesori, pentru care am un deosebit respect, se pot considera realizati profesional dar in realitate sunt platiti cu un salariu umilitor.

A intretine o gospodarie nu este chiar cel mai greu lucru, cu toate ca uneori apar probleme. Curatenie si mancare putem sa facem de ne da Dumnezeu sanatate si putere.

Daca privesti din afara, sa nasti si sa cresti copii iti par lucruri imposibile, dar cand esti in rolul principal Dumnezeu iti ajuta incat nu te recunosti.

Cred ca ne putem pastra sanatosi daca in locul gandurilor ce ne aduc tulburare in suflet, rostim o scurta rugaciune si cerem ajutorul lui Dumnezeu. Sunt de acord ca traim vremuri grele, dar Doamne fereste de mai rau!

Astazi cand plecam cu copiii in parc, in fata blocului era un om tare amarat care cauta prin gunoaie. Era murdar si necajit, poate si nemancat. Cand l-am vazut mi-am cerut iertare de la Dumnezeu pentru toate nemultumirile, pretentiile si asteptarile pe care le am de la viata si am realizat cat de multe daruri mi-a dat.