cum stii ca el/ea e alesul/a?

[Vladimir-Adrian]

În prealabil postat de AlinB

Cere divortul si gata, mai rau decat sa nu poti ierta si iubi nu vad ce poate fi.
...

Eu vad ce poate fi. Alin B, mi se pare cel putin curios indemnul tau, poate ca nu esti suficient catehizat. Tu chiar nu stii ca, de fapt, tu o indemni spre pacat?. Femeia nu are dreptul sa se desparta de sot sub niciun motiv
- daca se va recasatori
12şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.``(Mc10.12)
- daca nu se ca recasatori
- curvie
- pacatul autosatisfacerii
- lesbianism
Daca nu se desparte, acest lucru poate duce, la un moment dat la preacurvia sotului care, in situatia data, este preferabila tuturor celorlalte situatii descrise mai sus.

[AlinB]

În prealabil postat de anna21

Exemplifici ceva ce am banuit intotdeauna: ca este rau sa nu fi iubit, dar este un iad sa nu poti iubi.

Stiam dar e fain cateodata sa-ti aduci aminte lucrurile astea..

Si ai pus degetul pe rana..

Casiana,

te-ai gandit ca de fapt asta e iadul tau?
Nu ca ai spus "da", nu ca esti casatorita cu el, nu ca sunteti impreuna zi de zi, nu ca ti-a inselat candva asteptarile..

Ci ca nu poti iubi..

[AlinB]

În prealabil postat de Vladimir-Adrian

Eu vad ce poate fi. Alin B, mi se pare cel putin curios indemnul tau, poate ca nu esti suficient catehizat. Tu chiar nu stii ca, de fapt, tu o indemni spre pacat?. Femeia nu are dreptul sa se desparta de sot sub niciun motiv
- daca se va recasatori
12şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.``(Mc10.12)
- daca nu se ca recasatori
- curvie
- pacatul autosatisfacerii
- lesbianism
Daca nu se desparte, acest lucru poate duce, la un moment dat la preacurvia sotului care, in situatia data, este preferabila tuturor celorlalte situatii descrise mai sus.

De ce, ai impresia ca acum vede atat de departe?

Nu poate vedea decat tragedia ei, pentru care ii vede pe cei din jur vinovati chit ca pana la urma ea a zis da, dar oare de ce?

Si poate are putina teama ca l-ar dezamagi pe celalat.
Ceea ce inseamna ca poate totusi il mai iubeste cat de cat, dar nu-si da seama.
Sau e doar putina compasiune, sau doar convenienta, poate aceeasi care a facut-o sa zica da cand de fapt era mai mult "nu"?

Cred ca ea stie cel mai bine..

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Vladimir-Adrian

Eu vad ce poate fi. Alin B, mi se pare cel putin curios indemnul tau, poate ca nu esti suficient catehizat. Tu chiar nu stii ca, de fapt, tu o indemni spre pacat?. Femeia nu are dreptul sa se desparta de sot sub niciun motiv
- daca se va recasatori
12şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.``(Mc10.12)
- daca nu se ca recasatori
- curvie
- pacatul autosatisfacerii
- lesbianism
Daca nu se desparte, acest lucru poate duce, la un moment dat la preacurvia sotului care, in situatia data, este preferabila tuturor celorlalte situatii descrise mai sus.

Doar nu vrei sa zici Doamne iarta-ma ca numai barbatul ar avea dreptul de a divorta, si numai femeia nu?

Nicio curvie nu poate fi preferabila altei curvii!

Edit.....

[anna21]

În prealabil postat de AlinB

Pai..nu vrea sa-ti spuna?
Sau nici el nu-si da seama?
Tu de ce te-ai maritat cu el daca "vedea prin tine" undeva..in alta parte?

Nu spune.. dar poate el considera asta normalitate, nu stiu. In general cauta orice ocazie sa "evadeze".. nu ma bag in detalii. Si cand totusi este prezent fizic, lipseste persoana dinauntru.

Love is blind

Asta e probabil urmarea unei relatii indelungate.. nu-ti mai dai seama de realitate, intotdeauna exista "circumstante atenuante" (stress, examene, nasteri..), intotdeauna treci cu vederea si te intorci in permanenta la trecut pt a-ti incarca bateriil emotionale.. pana cand iti pica fisa ca acele amintiri frumoase sunt deja undeva prin facultate (cam departe).
(Deci nu m-am maritat cu el desi privea prin mine.. ci analizand trecutul din perspectiva prezentului am ajuns la concluzia ca.. etc.
Dar probabil ca a doua oara as face exact la fel, ca nu prea inteleg unde am gresit directia. Si nici nu conteaza, ca sunt casatorita si asta este.)
Intrebarea este: ce pot face eu constructiv (daca lucrurile sunt asa dramatice cum povesteste Casiana)

[delia31]

Draga Casiana, iti simt sufletul plangand si asa cum ti-a zis si AlinB, iti spun si eu,
foloseste-ti lacrimile doar pentru a te ruga lui Dumnezeu, nu pentru altceva si El le poate preface in bucurie.
Mergeti amandoi la duhovnic si consiliere.
Luati-L amandoi pe Hristos in voi prin Sfanta Impartasanie si cere-I Lui sa faca cum ar face El daca ar fi in situatia asta.
Cand iubim, cu iubirea lui Hristos iubim si cand nu iubim, pe EL nu-L avem.

Din ce spui, si mie mi se pare ca esti mai aproape de a ierta decat pare, doar ca faci ce facem multi, ne punem singuri obstacole si ne auto-programam sa esuam gandind ca e o "casnicie ratata", ca nu te vezi iesind din situatia asta etc.
Pai tocmai pantru ca gandim asa, situatia devine asa cum o anticipam in minte, e self-fulfilling profecy. Oricum, problema e mai subtila si numai un specialist va poate ajuta sa v-o nuantati, s-o definiti si s-o vindecati.
Orice cuvinte sau ganduri pe care le rostesti despre tine si situatia asta, incearca sa le cugeti cu grija ca ele se pot schimba in realitati, pot deveni profetia care se auto implineste.
"sunt condamnata sa asist la casnicia mea" - draga Casiana, pai cum o sa iesi dintr-o inchisoare in care te inchizi singura?

Ti s-a recomandat sa faci seminarul iertarii online cu Maica Siluana de la Iasi. O sa-ti creasca aripi de inger dupa ce o sa-l parcurgi si o sa-l aplici!!!
http://www.sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand
Sa nu uiti de Paraclisul Macii Domnului!!


si eu ma plangeam, nu ca n-am bani de sandale, ci ca nu intelegeam ce am de invatat din suferinta pana ce nu am inteles ca numai prin foc se curata zgura de pe aur.

[naomy]

in legatura cu subiectul dezbatut,
eu de exemplu sunt cu o persoana de 1 an si 5 luni, si ne intelegem foarte bine, e tipul de persoana cu care eu chiar asi face pasul de a ma casatori, unica problema e ca el e catolic. am discutat cu el si nu vrea sa treaca la religia mea , ortodoxa
de fapt eu sunt intr-o mare dilema , chiar nu stiu ce sa fac.
am vb cu un preot si mi-a zis ca nu e nici o problema , se fac multe casatorii mixte, pe de alta parte pr Ilie Cleopa in scrierile lui spune cu totul altceva......................................
chiar nu stiu ce sa fac

[Jane Says]

În prealabil postat de anna

Intrebarea este: ce pot face eu constructiv (daca lucrurile sunt asa dramatice cum povesteste Casiana)

Sa evadezi si tu cu el, cred, pentru ca daca fiecare-si gaseste evadarea singur, in alta parte.. Si nu in trecut neaparat, "sa retraim ce-a fost" ci si chestii noi, nu stiu. Eu cred ca oamenii cand vor sa ia distanta de ceva (ma duc sa ma plimb) de fapt vor sa ia distanta de rolurile pe care situatia respectiva le impune. Ex, nu sunt satul/a de tine, dar vreau o pauza de la rolul de sot/tata/angajat si as vrea sa fiu eu insami pentru cateva ore. Ideea e sa-si dea seama ca libertatea si sa fie el insusi - chiar si dupa standarde liberale :P - nu e unde nu esti tu ci ca asta se poate si impreuna cu tine si ca nu e nevoie sa adopte fata de tine un discurs de genul "totul e ok" pentru ca asta e singurul acceptabil date fiind rolurile voastre.
Poate sa mergeti amandoi undeva, faceti ceva, pescuiti, jucati sah, ce-o fi. Fara copii.. si cu gandul ca amandoi va regasiti nu doar in postura de soti/parinti ci si de evadati (caramaderia si complicitatea aceea care surade uneori cand amandoi alegeti sa nu raspundeti unei rude sacaitoare, de ex, nu e cel mai zen exemplu dar undeva in directia aceea a feelingului).

[casiana]

Ma simt “defecta” si ciudata de cate ori mi se zice, aici pe forum, ca nu pot iubi...pt ca nu e deloc asa. Poate acum vad putin tulbure, e posibil sa fi disparut ceva din capacitatea mintii mele de a mai percepe iubirea, dar am iubit, am iubit din tot sufletul, cu toata fiinta. Intr-adevar sunt momente in care as vrea sa uit asta. Momente in care as vrea sa nu fi simtit, sa nu fi trait, sa nu fi crezut pt ca nu pot accepta ca oameni care s-au iubit ajung uneori sa cunoasca suferinte interioare de neimaginat..

Anna m-a impresionat si ce ai povestiti tu. Presupun ca la tine nu a fost asa chiar din prima zi de casatorie. La mine asa a fost de la inceput. Nu m-am putut bucura de nimic. Ma gandeam la inceput sa incerc sa mimez fericirea, in felul asta poate l-as fi facut pe el sa se simta bine, dar apoi mi-am dat seama ca nu exista tristete mai mare decat cea pe care o simti cand descoperi falsul... si l-as fi ranit mult procedand asa.
Eu nu am libertatea sotului tau si nici nu sunt in stare sa procedez asa..nu plec/vin acasa cand si cum vreau. Sotul meu e dependent de mine (a si recunoscut asta), noi tot timpul suntem impreuna. Saptamana aceasta l-am rugat sa nu vina dupa mine la serviciu, i-am zis ca vreau sa vin pe jos pt ca s-a facut f frumos afara si vreau sa ma plimb putin. In fata blocului m-am asezat pe o banca, eram singura, imi era bine, dar tot am inceput sa plang la gandul ca trebuie sa urc si il gasesc acolo..am plans pana am pierdut notiunea timpului si a coborat dupa mine ingrijorat ca mi s-a intamplat ceva de nu mai ajung acasa...

F des simt ca nu imi face nimic mai rau decat prezenta lui langa mine (poate cu asta nu ma pot obisnui de fapt). Daca l-as vedea mai rar, sau daca ar avea un serviciu ceva mai solicitant decat al meu si eu as fi cea care l-as astepta seara acasa nu invers cum se intampla acum, poate daca as avea macar o ora pe zi in care sa fiu singura acasa, poate situatia nu ar mai fi asa impovaratoare.

De curand l-am intrebat daca i-ar fi mai bine fara mine, daca ne-am separa (fara sa divortam) pentru o perioada sau chiar pentru totdeauna si am trai asa, dar reactia lui a fost oarecum asa cum ma asteptam... a inceput sa planga si sa-mi zica ca nu poate fara mine, ca are nevoie de mine si ca vrea sa-i fiu alaturi. Nu stiu daca sa ma despart de el este cea mai inteleapta decizie, dar ma tem ca situatia asta incomoda se prelungeste degeaba si pt mine si pt el. Dar daca lui ii este mai bine sa ma aiba alaturi (chiar si in starea in care sunt ) cum as putea sa-l parasesc? Imi e mila, mi se rupe sufletul la gandul ca ar putea suferi candva cu aceeasi intensitate cu care o fac eu acum.

Ma simt izolata de viata pe care as vrea sa o am, lipsita de vitalitate, fara urma de entuziasm, niciun strop de liniste si fericire...doar indolenta si deteriorare... si mi-e f greu sa sper ca ruptura care s-a produs intre noi ar mai putea fi vreodata sudata.

Daca as avea certitudinea ca lucrurile, in timp, se vor schimba in bine,daca as sti ca vom putea trece peste aceste obstacole m-as inarma cu mai multa rabdare, m-as ruga si as astepta marea minune..dar daca ea nu se va intampla niciodata? Daca toate incercarile mele de a resuda ruptura dintre noi vor fi in zadar?

Multumesc celor care ziceti o rugaciune pentru mine, multumesc pentru toate sfaturile bune. Ma rog lui Dumnezeu si Maicii Sale sa ma lumineze si sa ma ajute sa depasesc toate aceste probleme, sa ies cu bine din situatia in care sunt acum.

Poate toate astea imi sunt de folos..poate trebuie sa am rabdare si sa nu caut folosul acum..dar nu stiu daca sau cat o sa mai rezist.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de casiana

Ma simt “defecta” si ciudata de cate ori mi se zice, aici pe forum, ca nu pot iubi...pt ca nu e deloc asa. Poate acum vad putin tulbure, e posibil sa fi disparut ceva din capacitatea mintii mele de a mai percepe iubirea, dar am iubit, am iubit din tot sufletul, cu toata fiinta. Intr-adevar sunt momente in care as vrea sa uit asta. Momente in care as vrea sa nu fi simtit, sa nu fi trait, sa nu fi crezut pt ca nu pot accepta ca oameni care s-au iubit ajung uneori sa cunoasca suferinte interioare de neimaginat..

Anna m-a impresionat si ce ai povestiti tu. Presupun ca la tine nu a fost asa chiar din prima zi de casatorie. La mine asa a fost de la inceput. Nu m-am putut bucura de nimic. Ma gandeam la inceput sa incerc sa mimez fericirea, in felul asta poate l-as fi facut pe el sa se simta bine, dar apoi mi-am dat seama ca nu exista tristete mai mare decat cea pe care o simti cand descoperi falsul... si l-as fi ranit mult procedand asa.
Eu nu am libertatea sotului tau si nici nu sunt in stare sa procedez asa..nu plec/vin acasa cand si cum vreau. Sotul meu e dependent de mine (a si recunoscut asta), noi tot timpul suntem impreuna. Saptamana aceasta l-am rugat sa nu vina dupa mine la serviciu, i-am zis ca vreau sa vin pe jos pt ca s-a facut f frumos afara si vreau sa ma plimb putin. In fata blocului m-am asezat pe o banca, eram singura, imi era bine, dar tot am inceput sa plang la gandul ca trebuie sa urc si il gasesc acolo..am plans pana am pierdut notiunea timpului si a coborat dupa mine ingrijorat ca mi s-a intamplat ceva de nu mai ajung acasa...

F des simt ca nu imi face nimic mai rau decat prezenta lui langa mine (poate cu asta nu ma pot obisnui de fapt). Daca l-as vedea mai rar, sau daca ar avea un serviciu ceva mai solicitant decat al meu si eu as fi cea care l-as astepta seara acasa nu invers cum se intampla acum, poate daca as avea macar o ora pe zi in care sa fiu singura acasa, poate situatia nu ar mai fi asa impovaratoare.

De curand l-am intrebat daca i-ar fi mai bine fara mine, daca ne-am separa (fara sa divortam) pentru o perioada sau chiar pentru totdeauna si am trai asa, dar reactia lui a fost oarecum asa cum ma asteptam... a inceput sa planga si sa-mi zica ca nu poate fara mine, ca are nevoie de mine si ca vrea sa-i fiu alaturi. Nu stiu daca sa ma despart de el este cea mai inteleapta decizie, dar ma tem ca situatia asta incomoda se prelungeste degeaba si pt mine si pt el. Dar daca lui ii este mai bine sa ma aiba alaturi (chiar si in starea in care sunt ) cum as putea sa-l parasesc? Imi e mila, mi se rupe sufletul la gandul ca ar putea suferi candva cu aceeasi intensitate cu care o fac eu acum.

Ma simt izolata de viata pe care as vrea sa o am, lipsita de vitalitate, fara urma de entuziasm, niciun strop de liniste si fericire...doar indolenta si deteriorare... si mi-e f greu sa sper ca ruptura care s-a produs intre noi ar mai putea fi vreodata sudata.

Daca as avea certitudinea ca lucrurile, in timp, se vor schimba in bine,daca as sti ca vom putea trece peste aceste obstacole m-as inarma cu mai multa rabdare, m-as ruga si as astepta marea minune..dar daca ea nu se va intampla niciodata? Daca toate incercarile mele de a resuda ruptura dintre noi vor fi in zadar?

Multumesc celor care ziceti o rugaciune pentru mine, multumesc pentru toate sfaturile bune. Ma rog lui Dumnezeu si Maicii Sale sa ma lumineze si sa ma ajute sa depasesc toate aceste probleme, sa ies cu bine din situatia in care sunt acum.

Poate toate astea imi sunt de folos..poate trebuie sa am rabdare si sa nu caut folosul acum..dar nu stiu daca sau cat o sa mai rezist.

Casiana, iti poti imagina cum ar fi daca el si-ar schimba atitudinea...sa nu te mai ia de la servici, sa nu te mai sune...si sa te lase pur si simplu singura asa cum iti doresti?

E posibil ca tu sa fii iritata acum de faptul ca nu iti respecta dorinta de a mai fi si tu cu tine insati...si asta pentru ca a devenit foarte previzibila atitudinea lui.

Tu i-ai spus ca vrei pur si simplu sa ai un timp al tau, ca iti e necesar?

Intr-un fel mi se pare normala atitudinea lui, atunci cand aduci vorba de o separare...dar asta poate parea oricui ceva alarmant, si mai ales celor care sunt dependenti de prezenta celuilalt...insa daca i-ai spune clar ca vrei sa te intorci singura acasa, sau ca vrei sa iesi la cumparaturi...si ca vrei sa stai tu printre gandurile tale, nu ar incerca sa iti respecte dorinta?

Eu cred ca nici el nu stie cum sa procedeze, si chiar daca te vede suferind, plangand...cumva se simte vinovat pentru ca stie si ce anume a condus la aceasta situatie, si probabil sufletul lui isi doreste sa gaseasca o solutie, sau in sentimentul lui de protectie, ar vrea sa te inteleaga, sa iti fie aproape...sa poata cumva repara ce se poate repara. Cred ca el este optimist, si de aceea spera ca tu sa nu mai fii asa in timp...si sa revii si la starea ta de spriti de dinainte.