Esecul (prea mare) distruge omul

[Jamaica]

eu nu reusesc sa comunic eficient cu nimeni aici e problema.
chiar daca m-as duce la psiholog, sau la alt duhovnic tot nu as putea sa vorbesc despre problemele mele. inainte vorbeam des despre ele cu oricine , eram disperata sa le rezolv sa ma inteleg cu ai mei si astfel indepartam si mai mult oamenii. in schimb daca zic totul e bine minunat, este mai in regula oamenii raspund mai pozitiv

[stireana]

În prealabil postat de Jamaica

Alor mei le e rusine cu mine , nu vorbesc niciodata despre mine altora (se lauda numai cu fratele meu care este intr-adevar foarte reusit) si cu fiecare vorba care mi-o arunca ma ranesc de ma baga in depresii si cu fiecare privire vad numai dezamagirea lor, iar eu nu stiu cu ce gresesc.



Nu stiu ce am de ce ma resping toti incepand cu familia si terminand cu VÂNZĂTOAREA de la colt

Te raportezi într-o manieră personală la mediu. Vei spune că asta facem toţi. E adevărat, cu toate acestea până şi calului i se mai scot ochelarii la istovul drumului când e răpus de alergătură, ba chiar şi zăbala i-o îndepărtează stăpânu' . Cât timp are ochelarii, percepţia lui e limitată, câmpul vizual n-are deschidere, galopează sau treapădă în funcţie de cum îl îndrumă şfichiul căruţaşului.

Ei bine, îţi eşti propriul şfichiuitor şi e normal să te simţi "autoflagelată" când îţi arzi 2-3 bice pe spinare.

Nu cred - şi permite-mi s-o spun răspicat - că ai tăi fac toate cele descrise de tine, doar dacă, nu cumva, întorci lucrurile-n defavoarea ta printr-o manieră de-a dialoga morocănoasă, cu imputări de diferenţiere fraternă şi alte reproşuri care ţi-ar putea deranja părinţii taman prin conţinutul neveridic şi tonul revendicativ.

Că pleci sau rămâi nici măcar nu-i concludent dacă vei căuta mereu nod în papură celor cu care interacţionezi şi o să ţii veşnic lanterna aprinsă să-i analizezi, iar dacă vei avea impresia că eşti centru-de-relaţionare, studiindu-le celorlalţi reacţiile vizavi de tine, neavând porniri empatice îndreptate către cei din jur, fiind întotdeauna axată pe tine însăţi (exemplul cu vânzătoarea spune multe, chiar dacă e dat "la plesneală" - te-ai gândit că poate femeia e împovărată de griji ce ţin de sfera intimă, i-o fi plecat bărbatu-n legiunea străină, are 349 de amante, başca soacra care-o dă afară din casă şi rămâne pe drumuri şi poate de aceea răspunde mai "răstit", nicidecum că are ceva cu tine), te vei învârti în gol la nesfârşit.

Nu ceilalţi sunt cauza a ceea ce simţi, ci un pui de egoism care nu te lasă să-i priveşti pe ceilalţi cu deschidere. O fi şi vina părinţilor - mereu e vina părinţilor :) de când hăul şi pârăul, săracii de ei cât ne-or mai răbda răzgâielile - dar "nu contează ce au făcut ceilalţi din tine, ci contează ce ai reuşit să faci tu din ce au făcut ei din tine".

Şi-n final, prin rugăciune îţi faci prieteşug cu oricine, cât de netovarăş ţi-ar fi, ş-apoi să te ţii când te-oi împrieteni tu cu tine, că amu eşti o ţârucă certată cu lăuntru-ţi.

[Jamaica]

Sunt mai mult decat morocanoasa, si tonul revendicativ il simt si eu tocmai din dorinta ca poate poate primesc ceva , cu toate ca e cea mai buna maniera de a primi 2 palme peste ceafa.
Ceea ce am scris se intampla daca nu zi de zi macar saptamanal, de aceea am ajuns sa imi fie rusine cu mine si sa fiu retrasa si anxioasa. Am mai scris in alte postari ca trebuie sa fie problema la mine! Dar nu pot sa vad care e si nimeni nu imi spune, sunt ca un leu in cusca pt ca as vrea sa ma schimb daca sunt eu vinovata dar nu vad unde sa lovesc, cu ce sa incep

Le sunt recunoscatoare parintilor pentru faptul ca m-au tinut si mi-au facut poftele materiale, altceva imi lipseste ....

[stireana]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am realizari in viata asa cum au cei din familia mea, nu am posibilitatile intelectuale

Uitam să spun ceea ce era mai important, şi te rog să primeşti remarcile fără să te strângi sub carapace :), căci un om care nu se vede cu ochi buni pe sine, se va retrage şi mai mult când i se aduc aprecieri.

No, una peste alta, îmi place cum scrii. Ai umor (am râs când ai pomenit ping-pongul materno-bunicesc, "AUTOmicindu-te" printr-o manieră care vădeşte haz), eşti inteligentă (se vede din mânuirea cuvântului) şi analitică (mult prea, aş zice). Am pus "şi"-ul cam devreme, aş fi vrut să mai înşir vreo câteva calităţi, da' mi-e că fugi de-a binelea la auzul propriilor atribute pe care, sunt convinsă, ţi le ştii - dacă nu, măcar bănuieşti - şi singură. :)

[Demetrius]

În prealabil postat de Jamaica

Sunt mai mult decat morocanoasa, si tonul revendicativ il simt si eu tocmai din dorinta ca poate poate primesc ceva , cu toate ca e cea mai buna maniera de a primi 2 palme peste ceafa...

Le sunt recunoscatoare parintilor pentru faptul ca m-au tinut si mi-au facut poftele materiale, altceva imi lipseste ....

Aici e buba și e mare!

Am citit tot topicul ca să înțeleg mai bine care e situația și sunt surprins să observ că pe acest forum ai primit atât de puține comentarii legate de profilul forumului, ceea ce explică... multe.
Mi-au plăcut mai mult mesajele lui glykys, stireana...

La fel și din posturile tale, Jamaica, reiese că, deși ai o instrucție cum puțini au și care dovedește o inteligență deasupra mediei, ești disperată să primești iubire, de care n-ai primit destul niciodată chiar dacă(mai de plâns) poftele materiale ți-au fost satisfăcute și care te-au dezechilibrat în defavoarea sufletului, căci dacă nu primeai destul nici din cele materiale era mai bine(!); poate nu erai urâcioasă.

Din cuvintele tale se vede că baiul e la tine pentru că nu poate fi toată lumea împotriva ta, ci tu îi consideri potrivnici pe toți pentru că tu ”vezi” potrivnic(deformat).
De ce vezi așa?
Pentru că satisfacția materială te-a orbit să nu vezi sentimental, latură care era de la bun început în suferință, lucru vizibil în mesajele tale că nu faci referință la Biserică, decât că(surprinzător) ai totuși un duhovnic; de ce ai un duhovnic(de ce-l cauți) dacă nu-l asculți?

Ce e de făcut?

Pentru că situația e gravă, dacă crezi în Hristos, trebuie să începi să te rogi cât încape(tot timpul); numai dacă crezi în El, ceea ce nădăjduiesc și eu că altfel n-avea rost să scrii aici, deși se vede că ai(pe forum) oarecare vechime.

Nu vei primi iubire până când mai întâi nu debordezi tu de iubire față de toți.
Prin asta nu vreau să spun că va trebui să aștepți mult timp, deloc, ci că în clipa în care vei fi dispusă să dai oricui atenție(cel puțin atenție și considerație), atunci vei primi imediat chiar mai mult decât speri, dar nu ”verifica” neîncetat balanța dat/primit pentru că atunci înseamnă că nu dai, ci verifici ce primești. Pentru asta e necesar să te rogi lui Iisus Hristos, pentru salvarea ta.

Pentru că ai primit prea multe din cele materiale în ”contrapartidă” cu cele spirituale, orgoliul tău cam ”dă pe din afară” și de aceea pretinzi aprecieri și te revolți că nu ți se recunosc calitățile intelectuale pe care le renegi din cauza depresiei care ”bate la ușă”.
Încă nu sunt lămurit de motivul pentru care ai scris aici. Dacă ai scris din insatisfacția orgoliului care te stăpânește atunci te vei supăra și mi se va da dreptate, iar dacă nu te vei supăra atunci rugăciunea(fără economie) te va îmbuna și vei începe să dai celor din jur măcar atenție și considerație, ceea ce înseamnă că ești capabilă de iubire.
Aici e taina: ceea ce dai, aceea primești, iar tu primești acum de la toți ceea ce dai. De aceea sunt esențiali(importanți) cei șapte ani de-acasă în care să primești numai iubire pentru a avea toată viața din ce da.

Doamne Iisus Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, fii milostiv mie, păcătosului, și ascultă rugăciunea mea pe care o spun Ție pentru ajutorul semnatarei... ”Jamaica”!

[andrei_elena]

În prealabil postat de stireana

Uitam să spun ceea ce era mai important, şi te rog să primeşti remarcile fără să te strângi sub carapace :), căci un om care nu se vede cu ochi buni pe sine, se va retrage şi mai mult când i se aduc aprecieri.

No, una peste alta, îmi place cum scrii. Ai umor (am râs când ai pomenit ping-pongul materno-bunicesc, "AUTOmicindu-te" printr-o manieră care vădeşte haz), eşti inteligentă (se vede din mânuirea cuvântului) şi analitică (mult prea, aş zice). Am pus "şi"-ul cam devreme, aş fi vrut să mai înşir vreo câteva calităţi, da' mi-e că fugi de-a binelea la auzul propriilor atribute pe care, sunt convinsă, ţi le ştii - dacă nu, măcar bănuieşti - şi singură. :)

Aprob pozitiv!

[Georgetamay]

Draga mea, stiu ca ai sa fii fericita, caci ne spune Domnul "cel ce se inalta va fi coborat iar cel se coboara va fi inaltat". Tu te vezi in asa fel, ca si lui Hitler i-ai gasi calitati mai multe decat tie insati. Eu insa vad modestia ta, dusa la extrem si intr-o zi ai sa vezi adevarul ca frumusetea adevarata vine din interior, iar reusita in viata se masoara in pasii pe care-i facem catre Dumnezeu, nu diplome, nu reusite in business si altele. Priveste catre Dumnezeu, caci numai El poate sa ne dea valoare sau nu si sa te rogi sa-ti scoata in cale pe cel de care ai nevoie ca sa iubesti si sa fii iubita, fiindca daca el va spune "esti frumoasa" nu mai conteaza ce spun ceilalti 7 miliarde de locuitori ai Terrei, iar daca el te va aprecia, nu-ti mai trebuie alta apreciere. E mai simplu decat ai putea crede sa fii fericita: lasa in urma rautatea omeneasca si citeste in fiecare zi vorbele lui Isus apoi bucura-te de ce-i frumos si asteapta, rugand pe Dumnezeu sa rezolve El ceea ce noi oamenii nu putem: sa dea pace si bucurie sufletului tau.

[fallen]

Doamne ajuta!
Vreti sa va spun ce cred eu? Intr-un fel situatia imi suna cunoscut, tocmai de aceea mi se pare ca intrezaresc dincolo de cuvinte. In primul rand nu cred ca esti asa cum spui tu, adica nici urata nici proasta. Si de asemeni cred ca situatia nu a fost la fel de la inceput. Candva ai fost pe locul intai si apoi ai fost "detronata"? Sau ti s-a indus acest "spirit de competitie"? ca trebuie sa fii mereu pe locul intai pentru a fii iubita si apreciata de ceilalti? Cred de asemeni ca fratele tau cumva ti-a luat "locul" pe nedrept. E mai mare sau mai mic ca tine? Daca intr-adevar el ar fii meritat, i-ai fii recunoscut si tu de la inceput calitatile. De obicei parintii il favorizeaza pe copilul mai dezavantajat de proprile lui calitati (mai slab, mai prostut, etc) si pe acela il si ajuta, iar pe cel puternic il lasa sa se descurce singur. De obicei atunci cand spun lucruri "amenintatoare" (ca nu vei reusi, ca vei fii un/o ratat/a, etc), ori vor sa te avertizeze (sa faci ceea ce trebuie), ori isi exprima propriile temeri si frustrari, pentru ca nici ei nu au resuit mai mult, dar nici nu stiu ce ar fii de facut in acest sens, pentru ca alminteri ar stii sa te povatuiasca. Cred de asemeni (asa mi s-a spus si mie) ca daca intr-adevar erai slaba si neajutorata, Dumnezeu ti-ar fii dat mai putine de indurat. Daca ti-a dat sa duci e pentru ca El stie ca poti. Cand o sa realizezi si tu asta o sa Ii multumesti. Ce te rog sa ai grija insa este sa nu intrii cu atitudinea asta de looser si in relatia pe care o sa o ai in viitor cu sotul tau si cu familia lui, pentru ca sa nu ajungi ca mine. Mai bine asteapta pana iti regasesti self-esteem-ul. Insa ceea ce nu reusesc sa ma lamuresc eu este de fapt tu cu cine te compari? Cu ceea ce ai fost candva, cu ce vroiai sa ajungi, cu ce au vrut parintii tai sa fii, cu fratele tau, cu colegii? Daca te compari cu altii, nu e bine, pentru ca stii si tu asta si o stie oricine. Daca te compari cu ce ai fost candva, poate ca nu e totul pierdut. Daca te compari cu o imagine, o "himera" din capul tau, plasmuita acolo ori de ceea ce ar vrea parintii tai (= proiectie narcisista), ori de ce ai vazut tu prin filme sau prin carti, adica personaje care erau superoice si pentru asta le iubea toata lumea, atunci nu e bine. Poate e timpul sa iti construiesti un alt "model". Eventual unul care sa fie mai putin pe placul lumii si mai mult pe placul lui Dumnezeu. Desi si aici trebuie avut grija ce iti doresti si ce iti inchipui ca ar vrea dumnezeu de la tine. In orice caz sa stii ca nu vrea sa fim nici supereroi, nici sfinti, si in nici un caz sa incercam sa stralucim mai mult decat ceilalti, asemeni unor mici luciferi.
Afara de astea toate care presupun ca sunt factori favorizanti, predispozanti, care exista in casa si in mintea ta, eu cred ca aceasta stare pe care probabil o ai de cateva zile s-a precipitat si dintr-o cauza medicala, pe care o sa ti-o scriu pe pm.

[adam000]

Frumos si pertinent mesajul tau Stireana, pina aici. De aici nu mai sint de acord.

În prealabil postat de stireana

Nu ceilalţi sunt cauza a ceea ce simţi, ci un pui de egoism care nu te lasă să-i priveşti pe ceilalţi cu deschidere. O fi şi vina părinţilor - mereu e vina părinţilor :) de când hăul şi pârăul, săracii de ei cât ne-or mai răbda răzgâielile - dar "nu contează ce au făcut ceilalţi din tine, ci contează ce ai reuşit să faci tu din ce au făcut ei din tine".

Nu e corect sa o acuzi de egoism, caci nu egoismul (cred) ca nu o lasa sa ii priveasca pe ceilalti cu deschidere, ci felul in care a fost invatata (inca de copil) sa se raporteze la ceilalti. Daca ea a avut drept model niste parinti care nu au dorit-o (or fi dorit baiat) si pe ea au tratat-o abuziv, ca pe cineva nedorit (cum se mai intimpla sa fie tratati unii copii de catre unii adulti - vezi povestea Eleonorei), atunci ea a invatat ca model felul in care parintii o tratau pe ea si acel model il serveste mai departe si celorlalti ca adult, fara macar sa isi dea seama daca copiaza/imita comportamentul parintilor ei (si asa fara sa vrea se poarta cu ceilalti de este respinsa). Poate nici nu a avut vreun alt model de relationare mai bun, de unde sa invete ce inseamna dragostea, in copilarie, ca apoi sa stie sa o ofere altora la maturitate. Exact cum se poarta parintii cu un copil (sau bunicii sau ce adulti semnificativi are in preajma), si ce mesaj ii transmit copilului, exact asta invata copilul despre el (acel mesaj) si exact asa invata copilul ca e "normal " de comportament si imita fara sa vrea - deci exact asa se va purta mai tarziu fara sa constientizeze, fata de oamenii din jur. Asta pina cand acel om da de un model mai bun cu care sa stabileasca o relatie buna pe care sa o imite si sa invete un model mai bun.
Din pacate f putini parinti sint constienti de faptul ca fiecare mic gest pe care il fac (poate fara sa vrea, poate la repezeala sau poate pt ca si-au pierdut rabdarea ori sint stresati/ocupati cu altele ale lor), fiecare mic gest conteaza asupra copilului.
Astfel incat poate ca se afla intr-un veritabil cerc vicios: de la parintii ei a invatat un comportament care transmite mesajul neacceptarii (al parintilor fata de ea), fara sa vrea ii imita ca nu a vazut altceva mai bun, si astflel imitandu-i, transmite mai departe spre ceilalti mesajul neacceptarii - iar daca ceilalti se simt neacceptati/abuzati/agresati de ea (de comportamente pe care ea le imita fara sa vrea de la parinti), atunci normal ca nu o vor iubi ci se vor departa de ea, astfel ea neajungand la a trai un model de dragoste reala din jur, ca sa aiba de unde macar sa invete ca poate relationa si altfel si sa se schimbe.
Ca sa reusesti tu sa faci ceva (mai mult/diferit) din ceea ce au reusit ei sa faca din tine, trebuie sa ai modele alternative, modele reale, concrete, care sa te invete sa se poate si altfel si sa inveti noi modele de relationare si pozitionare. Intrebarea este: sintem noi modele mai bune pt ea? sau doar dam sfaturi? sau mai rau, o troznim subliminal sau pe sub centura cu micile noastre rautati fara sa vrem/constientizam cand acestea ne dau pe dinafara?

Noi, daca ne dorim sa ne numim crestini si sa fim fii Tatalui din Ceruri care face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai, ar trebui ca NOI sa fim exemplu de dragoste pt ea (nu exemplu de acuzatori care o acuza de orgoliu sau de egoism; nu sa ii punem in fata povesti mai mult sau mai putin aluzive despre persoane urate care nu au putut sa se realizeze in viata) ci sa fim, implinind porunca lui Dumnezeu, exemplu si de interactiune frumoasa cu ea - ca ea simtind dragostea noastra, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa inteleaga si sa invete un nou model, frumos, cu care sa se poarte cu ceilalti. Iar duhovnicul ei sa o ghideze si eventual un psiholog sa o ajute sa constientizeze si sa se schimbe mai repede.

[Marimira]

Eu cred ca ar trebui sa ai mai multa rabdare si sa-i explici parintelui duhovnic mai amanuntit, ce te supara, ce te raneste atat de rau sufleteste, asa cum ne-ai spus noua.

Poate ca ai plecat de acasa doar cu gandul de a spovedi pacate (ceea ce nu e rau!)...dar aici este multa neputinta sufleteasca...si ar trebui sa te gandesti cum sa conturezi mai clar in fata sa aceasta neputinta...poate ai mers la el gandind ca si el te va respinge?ca te va judeca?

Oricum mai incearca sa-i vorbesti despre neputintele tale sufletesti si sa nu-ti iti mai pui singura verdictul de "handicapata sufleteste"...eu nu cred ca este inca un handicap...poate deveni insa daca lasi lucrurile asa. Conteaza foarte mult sa ai rabdare sa le explici asa cum le simti/percepi tu dar fara sa-ti pui singura diagnosticul. Apoi ai rabdare si asculta si sfatul duhovnicului....si daca nu se poate si nu se poate sa comunicati...te rogi sa-ti trimita Domnul duhovnicul de care ai nevoie.

Nu este rau nici sa mergi la un psiholog, desi parerea mea personala este ca acesta nu te poate ajuta mai mult decat duhovnicu,l dar si daca o va face intr-o oarecare masura tot conteaza...insa incearca sa urmezi acesti pasi , cu rabdare si atentie explici, intamplarile, apoi ce impact au ele asupra sufletului tau, ce te doare, ce te apasa ,ce te imbolnaveste...si nu incerca sa mergi la psihoterapeut cu idei preconcepute, CA NU TE VA INTELEGE, SAU TE VA JUDECA...fiecare om este unic in univers...fa mai intai cateva rugaciuni...sunt sigura ca Dzeu iti va scoate in cale persoanele care te vor ajuta.

Iti doresc sa te reechilibrezi si sa te refaci sufleteste cat mai curand!

Doamne ajuta!