Bolile psihice

[ioan67]

În prealabil postat de Copacel

Consulta un psihiatru.

Si / sau un psihoterapeut.

[ioan67]

Daca suntem derutati/confuzi fata de problema vindecarii unei boli psihice severe, ne putem ghida dupa urmatorul principiu folosit, cu valoare orientativa iar nu dogmatica, in psihiatrie si psihopatologie:

Cu cat boala debuteaza mai devreme si se manifesta mai spectaculos, cu atat prognosticul este mai optimist
si invers,
Cu cat debutul are loc mai tarziu si boala se manifesta mai insidios (discret) cu atat prognosticul este mai rezervat.

Ar fi de folos pentru noi si pentru semeni ca, atunci cand sesizam ca vreme de cateva zile in sir ceva nu e in regula in sufletul si comportamentul nostru, sa cerem opinia/ajutorul unui psi (psihoterapeut sau/si medic psihiatru).
Poate vom afla ca nu suntem bolnavi si ca e o situatie trecatoare dar vom avea siguranta ca am prevenit o eventuala imbolnavire.
Cei care au pregatirea academica si experienta necesare in diagnosticarea si tratamentul tulburarilor sufletesti ar trebui priviti ca resurse, iar nu ca inamici.

[Omul care rade]

În prealabil postat de ioan67

1. Tulburarile psihotice se pot vindeca.

Inclusiv schizofrenia? Din cate stiu poate fi ameliorata, dar nu stiu daca se poate vindeca definitiv.

Numai Dumnezeu, cu Harul Lui, poate vindeca bolile psihice!

[ioan67]

În prealabil postat de Omul care rade

Inclusiv schizofrenia? Din cate stiu poate fi ameliorata, dar nu stiu daca se poate vindeca definitiv.

Din cate am aflat, parerile sunt impartite. In unele tratate/monografii sunt pomenite cazuri de "vindecare".
Psihiatria americana moderna, care colaboreaza strans cu psihoterapia si asistenta sociala (iar ei sunt mari inovatori, mereu, in tratamentul tulburarilor psihice), sustine ca schizofrenia nu este o "boala incurabila".
Eu insa ma indoiesc, ca de obicei...
Sunt insa sigur (si in baza experientei clinice personale cu unii pacienti de la Spitalul Obregia) ca tratamentul adecvat (medicamentos si secundar psihoterapie) ajuta mult pe pacient. Am vazut multe cazuri de schizofrenie catatonica, de exemplu, cu remisiune foarte buna in cateva saptamani. Alteori dureaza luni sau ani...

P.S. Un om diagnosticat cu schizofrenie dar care se afla sub tratament, poate avea un comportament considerat normal. Nu iti dai, practic, seama, ca e bolnav. Imi amintesc de o studenta care nu a avut probleme la admitere, desi era bolnava, tocmai pentru ca se afla sub tratament si functiona fara probleme deosebite.

[ioan67]

În prealabil postat de crinrin

Numai Dumnezeu, cu Harul Lui, poate vindeca bolile psihice!

Doctorul Avdeev (ca exemplu) considera ca unele tulburari/boli psihice sunt de competenta medicului. Ba chiar, daca nu se apeleaza la medicatie, boala se agraveaza (uneori pana la deces). Din fericire, astazi multi duhovnici cunosc aceasta si colaboreaza cu medicii.

Avdeev descrie aceste distinctii in lucrarea "Depresia ca patima si ca boala" - de exemplu.
Sunt forme ale depresiei cu origine endogena (naturale) - acestea se trateaza in primul rand de catre medic.
Sunt si forme derivate din patimi precum trandavia. Acestea au ca tratament, in mod evident, leacurile duhovnicesti.

P.S. Evident ca Bunul Dumnezeu vindeca pe cei bolnavi, atunci cand voieste. Aceasta o face, de obicei, prin oameni - medici, duhovnici etc. Precum si prin credinta celui suferind.

[ioan67]

Scriitorul rus/ucrainian Gogol a fost victima unui tratament dezastruos.
Tot Dmitri Avdeev arata ca Gogol suferea de o depresie endogena (naturala) dar a fost abordat, in mod nepotrivit, atat de medicii de atunci (mijlocul sec. XIX) cat si de catre duhovnic.
Gogol a suferit cumplit. In 12 ani a fost chinuit de 9 crize de maladie afectiva care se complica de la un episod la altul, in lipsa tratamentului adecvat... Pe acest fond el a ajuns sa moara de epuizare grava, cu tulburari metabolice severe, cu delir de autodefaimare, cu refuzul incapatanat al hranei, cu inhibitie motorie si mintala complete... Sarmanul om!...
Desi constientiza alternanta dintre starile de exaltare si crizele depresive tot mai adanci, Gogol nu putea face nimic in ajutorul sau. Era un om credincios, tanjea dupa linistea unei manastiri, in perioada expansiva se simtea chiar aproape de sfintenie...
Dar era bolnav.
A petrecut ultimele 48 de ore in genunchi, inaintea icoanelor, fara sa manance si fara sa bea nimic. Dupa ce arde ultimul volum din "Suflete moarte", zace in pat, intr-o pozitie incordata, nemaivorbind cu nimeni pana la moarte.
Astazi se considera ca el suferea de o psihoza afectiv-deliranta. Tristetea lui nu era cea duhovniceasca, nu era intristarea dupa Dumnezeu (care naste pocainta si viata), ci era intristarea cea lumeasca, nascatoare a mortii (AP. Pavel)...
In acest caz, rolul duhovnicului ar fi fost nu sa ii recomande manastirea (incurajindu-i astfel delirul) si sa il ameninte cu pedeapsa iadului in timpul crizei din urma. In prezent, cand boala aceasta e bine cunoscuta, duhovnicii si medicii stiu ca bolnavul trebuie ajutat sa accepte maladia si sa o poarte cu rabdare, facind toate demersurile medicale potrivite.

Se considera ca Gogol a avut ghinion... Nu se arunca nici o vina asupra medicilor si nici asupra duhovnicului, deoarece maladia lui Gogol era atipica si nu se cunostea tratamentul potrivit.
In vremea noastra, insa, o abordare terapeutica de genul celei care i-a fost aplicata lui Gogol ar fi de neiertat. Evitarea unor asemenea nenorociri e deplin posibila azi. Cum? Prin unirea eforturilor si priceperii medicului si duhovnicului. Pentru ca bolnavul credincios are nevoie de ambii.

[Iorest]

Cred ca inainte de admiterea in preotie sau pe parcursul facultatii invata si preotii sa diferentieze anumite afectiuni psihice probabil asa se prind la spovedanie ce e cu un om care transmite semnale confuze, e bine ca s-a introdus si teorie din domeniu.
Generatiile mai recente de preoti nu cred ca mai agraveaza starea mentala a celor suferinzi, la manastire nu se primesc oameni cu probleme psihice e una din conditii sanatatea deplina mai ales cea mentala, conditiille de pe vremea lui Gogol s-au mai modificat, oricum sunt utile si educative informatiile care vin din domeniu.

[ioan67]

În prealabil postat de Iorest

Cred ca inainte de admiterea in preotie sau pe parcursul facultatii invata si preotii sa diferentieze anumite afectiuni psihice probabil asa se prind la spovedanie ce e cu un om care transmite semnale confuze, e bine ca s-a introdus si teorie din domeniu.
Generatiile mai recente de preoti nu cred ca mai agraveaza starea mentala a celor suferinzi, la manastire nu se primesc oameni cu probleme psihice e una din conditii sanatatea deplina mai ales cea mentala, conditiille de pe vremea lui Gogol s-au mai modificat, oricum sunt utile si educative informatiile care vin din domeniu.

Din pacate nu mai e ce-a fost... Inainte de razboi, implicit inainte sa cadem pe mana comunistilor, preotii faceau cursuri de psihopatologie si aveau cunostinte precise, comparative cu ale unui medic. Apoi totul s-a deteriorat iar formarea preotului a fost lasata pe mana experientei treptate si, desigur, pe Mana lui Dumnezeu...
Imi pare rau ca sunt silit sa spun ceea ce cunosc din experienta: preotii de azi de la noi beneficiaza doar de un curs sumar de pedagogie, cu unele elemente de psihologie a invatarii. Aceasta in vederea ocuparii locului de profesor de Religie in scoli. Dar despre bolile psihice stiu si dansii ca orice alt muritor bineintentionat... Adica mai nimic si chiar mai degraba prejudecati iar nu cunostinte (teorie si practica).
Partea cea mai proasta este ca psihologul si psihiatrul sunt perceputi ca inamici, ca dusmani, ca periculosi... Adevaratul motiv, din cate am auzit, e unul rusinos - deci nu-l voi formula eu aici. Motivul scos de fatada e ca specialistii psi sunt atei, necredinciosi, unelte ale satanei etc. Aberatii monstruoase.
Din fericire sunt si preoti care au inteles rostul si chiar necesitatea medicului si psihologului. Acestia isi indruma credinciosii la doctor, atunci cand este nevoie. Pentru ca e spre folosul bolnavului.
Dar sunt putini asa... Majoritatea sunt rezervati si chiar ostili, spre dauna lor si a celor pastoriti.
In fine.... Nu vreau sa insist pe acest subiect delicat. E treaba sfintiilor lor sa isi faca lectiile si sa nu se mai creada omnipotenti si omniscienti. Ca predicatori ai smereniei s-ar cuveni sa aiba alte conduite, caci oamenii asteapta modelul cel bun... Dar fac si dansii ce pot...

P.S. Printre cei care au inteles rostul medicinei si al psihologiei se numara mai ales acei preoti care au beneficiat de serviciille colegilor laici. Vazind pe pielea lor ca astazi Dumnezeu a lasat, prin pogoramant, sa primim si leacuri diferite de cele din vechime - acesti oameni smeriti s-au folosit de psiholog si psihiatru atat pentru ei cat si pentru familiile lor. Personal cred ca acestia au reusit sa iasa din barbarie si primitivism si din valul de nebunie si prostie colectiva care se pare ca ne-a cuprins de cateva decenii incoace...

[Iuliana.M]

În prealabil postat de Iorest

Cred ca inainte de admiterea in preotie sau pe parcursul facultatii invata si preotii sa diferentieze anumite afectiuni psihice probabil asa se prind la spovedanie ce e cu un om care transmite semnale confuze, e bine ca s-a introdus si teorie din domeniu.
Generatiile mai recente de preoti nu cred ca mai agraveaza starea mentala a celor suferinzi, la manastire nu se primesc oameni cu probleme psihice e una din conditii sanatatea deplina mai ales cea mentala, conditiille de pe vremea lui Gogol s-au mai modificat, oricum sunt utile si educative informatiile care vin din domeniu.

Și cum își dau seama cei de la mănăstire că o persoană n-are probleme psihice?