Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfintele Pasti - Invierea Domnului
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 10.04.2012, 22:30:03
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Pastorala PS Sebstian Pascanu, 2012

http://www.episcopiaslatinei.ro/2012...erea-domnului/

ÎNVIERE ȘI APOSTAZIE

Scrisoare pastorală la Sfintele Paști – 2012

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei și Romanaților, Iubitului Nostru cler și popor har, pace și milă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar de la Noi arhierești binecuvântări!

Preacucernici și Preacuvioși Părinți,

Preacuvioase Maici,

Iubiți credincioși și credincioase,

Patimile Domnului din Săptămâna Mare au stârnit în sufletele contemporanilor lui Hristos sentimente dintre cele mai diverse, ce i-au condus la fapte extreme. Astfel, dacă fariseii și cărturarii L-au hulit iar arhiereii poporului L-au învinuit că nu respectă Legea, regele Irod L-a ignorat, guvernatorul Pilat L-a condamnat, Iuda s-a spânzurat, iar Apostolul Petru s-a lepădat de Dânsul. Comportamentul acestora, precum se vede, a variat de la credința unora că protejează Legea Sfântă de un „Nelegiuit” (în cazul fariseilor și al cărturarilor) și convingerea că aduc „închinare lui Dumnezeu” (In 16, 2), până la nepăsare (în cazul lui Irod); și de la slalom politic (Pilat) și frică, până la deznădejde și moarte (în ceea ce-l privește pe Iuda).

Ei bine, se pare că păcatul cel mai mic dintre toate aceste reacții în fața arestării Domnului a fost cel al ezitării lui Petru, de vreme ce doar acesta a supraviețuit morții și Învierii Sale. Căci, dacă toți ceilalți − fariseii, cărturarii, arhiereii, regele, romanii și „vânzătorii” de tot felul − au rămas consecvenți înșelării și neputinței lor, singur Petru reușește să își învingă, până la urmă, frica. Își revine, se întărește cu har prin Învierea Domnului și devine o adevărată „piatră a credinței”, sprijin și model pentru noi toți, cei care adeseori ezităm, asemenea lui.

Dreptmăritori creștini,

Atitudinile personajelor din cadrul tabloului general al Patimilor Domnului ne impresionează și astăzi prin actualitatea lor. Acuzații de inoportunitate sau de inutilitate și considerații de genul − creștinismul este învechit, sau este rentabil doar din punct de vedere politic, ori este, pentru societatea contemporană, periculos − nu fac decât să reitereze și azi atitudini ca cele prezente în comportamentul celor de mai sus. Astfel, dacă fariseilor și cărturarilor de astăzi creștinismul le poate părea pe cât de ineficient pe atât de inofensiv, conducătorii popoarelor de acum caută fie să îl folosească fie să îl ridiculizeze, ori să îl demonizeze, potrivit intereselor lor. Doar „arhiereii” celorlalte credințe pândesc din umbră să vadă când va fi, în sfârșit, pronunțată sentința condamnării lui la moarte, în timp ce urmașii ucenicilor Domnului se radicalizează: cei ai lui Iuda pentru pieire, iar cei ai lui Petru pentru slujire. Așa poate fi caracterizată lumea în care trăim cu toții astăzi: una în care, între Iuda și Petru încap și fariseii fățarnici, și cărturarii autosuficienți, și „slujitorii” perfizi, și irozii indiferenți, și pilații interesați, și vânzătorii, dar și adevărații următori ai Apostolilor.

Aceste categorii denotă atitudini doar relativ diferite pentru că, pe toate, cu excepția celei de pe urmă, cred că le putem numi cu un singur cuvânt − APOSTAZIE. Într-un fel sau altul, cu excepția lui Petru − care, paradoxal, este singurul dintre cei enumerați mai sus acuzat de apostazie − cu toții s-au lepădat, de fapt, de Domnul. Aceasta pentru că El, Hristos, nu trebuie nici mimat (ca fățarnicii, cu fariseism), nici „aproximat” (cum fac intelectualii teoreticieni, dar nepracticanți ai credinței), nici contra-interpretat (ca sectanții), nici ignorat ori folosit (cum fac conducătorii), nici vândut de noile iude, ci doar slujit ca Petru, chiar dacă, uneori, cu omenească ezitare.

Priviți Scripturile și vedeți cum Hristos nu S-a vrut nici lăudat de contemporani pentru puterile Sale, nici admirat pentru cuvântul Său înțelept, nici aclamat drept rege într-o societate aflată în căutare de fel de fel de mesia pământești, și nici slujit din formalism ori cu viclenie. S-a dorit iubit și urmat cu jertfelnicie (Mc. 8, 34-35). Așa se explică faptul că, dintre toți cei evocați mai sus, doar Petru Îi va promite iubire veșnică (In 21, 15-17) și doar el se va jertfi pentru Domnul (In 21, 18). De aceea, singura atitudine demnă de urmat este cea a Apostolului, chiar dacă, ezitantă pentru o clipă.

De fapt, Hristos a înviat pentru ca să îi convingă pe toți cei încurcați în atitudini care mai de care mai potrivnice că doar El merită cu adevărat. Că, adică, nici formalismul, nici intelectualismul, nici indiferentismul, nici politicianismul și nici oportunismul nu duc la mântuire. Singură frica lui Petru, scuzabilă de altfel, a putut fi convertită în iubire. Pocăința lui cu lacrimi, de după aceea, i-a alungat slăbiciunea și l-a transformat în corifeu al Apostolilor, pe când toate celelalte abordări ale Domnului au rămas în afara comuniunii cu El.

Dragii mei,

Noi ce atitudine avem față de Domnul Hristos? De exploratori, sau de următori ai învățăturii Sale? De critici, ori de iubitori ai cuvintelor Sale sfinte? De spectatori, de concurenți, de mimi, de prigonitori, de vânzători, sau de adevărați slujitori în literă și în Duh ai Evangheliei Sale? Să luăm aminte că, dintre toți, Domnul l-a lăudat doar pe Petru (Mt. 16, 18), și aceasta ca să înțelegem noi că toate celelalte abordări sunt, mai mult sau mai puțin, apostazie. Abia acelea sunt apostazie, adică lepădare de El, refuz de a-L sluji și a trăi potrivit poruncilor Lui. „Cine păzește poruncile Mele, acela este care Mă iubește” a spus Domnul (In 14, 21). Nu „oricine Îmi zice Doamne, Doamne” (Mt. 7, 21), nici cel ce doar vorbește despre Dumnezeu, ci acela care trăiește CU Dumnezeu, în Duhul Lui și pentru El.

Apostolul Petru, suprimându-și frica, a devenit căpetenie. Ce s-a ales de suspiciunile și bâjbâielile celorlalți?… Ce se va alege, deci, de ezitarea, neîncrederea, formalismul ori respingerea noastră, dacă toate acestea nu se vor converti prin pocăință în slujire, ca la Petru? Cum ne vom putea bucura de Învierea Domnului dacă, în locul credinței „de piatră”, ne vom lăsa ispitiți de diferitele abordări ale celor care au apostaziat cu adevărat?

Să fim convinși că orice formă de apostazie nu face decât să ne depărteze de darul Învierii. Or, Hristos ne dorește prieteni (In 15, 15), parte cu cei pe care istoria i-a reținut ca exemple de slujire sfântă, iar nu de suspectare, ignorare ori vânzare a învățăturii Sale. Să lepădăm, dar, de la noi, atitudinile neputincioase, suspicioase ori răutăcioase și să-I urmăm Domnului ca Petru, transformându-ne îndoiala în lacrimi, frica în demnitate creștină, iar ezitarea în credință puternică!

Să sărbătorim Sfintele Paști cu Hristos, bucurându-ne de darul Învierii Lui, care este și învierea noastră. Să-I urmăm și să trăim potrivit poruncilor Sale, pentru că El este gata să ne învieze și pe noi „în ziua cea de apoi” (In 6, 39), dacă vom crede cu tărie în El!

Hristos a înviat!

Al vostru întru Domnul povățuitor,
† SEBASTIAN
EPISCOPUL SLATINEI ȘI ROMANAȚILOR
Reply With Quote
  #2  
Vechi 11.04.2012, 12:23:49
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Pastorala IPS Laurentiu Streza, 2012

http://www.mitropolia-ardealului.ro/...ct.php?id=1948


09 Aprilie 2012
PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI A IPS LAURENTIU AL ARDEALULUI Bucuria Invierii Domnului in Sfanta Liturghie

«Bucuria Învierii Domnului,
în Sfânta Liturghie»

†LAURENȚIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SIBIULUI ȘI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept‑credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Cerurile după cuviință să se veselească și pământul
să se bucure. Și să prăznuiască toată lumea cea văzută
și cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, Bucuria cea veșnică.”
(Stihiră din Canonul Învierii)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiții mei fii duhovnicești,

Cuvintele sfinte ale cântărilor liturgice, care ne încălzesc sufletele, ne îndeamnă ca, în această „noapte de mântuire”, să ne bucurăm de noianul cel negrăit și de neînțeles pentru mintea omenească al iubirii lui Dumnezeu, ce se revarsă iarăși peste noi și ne face părtași tainicului ospăț al darurilor deosebitei Sale purtări de grijă pentru noi. Astăzi e bucurie în cer și pe pământ, astăzi toate s-au umplut de lumină, astăzi ședem cu Hristos la Cina Împărăției veșnice, unde El se face dulcea noastră hrană, scumpa noastră băutură.

În săptămâna ce a trecut am trăit împreună cu Hristos Sfintele Pătimiri pe care El le-a îndurat din dragoste pentru noi, am văzut vânzarea Sa, am simțit durerea batjocoririi și a răstignirii Sale, am fost copleșiți de durere și de vinovăție, știind că pentru iertarea păcatelor noastre a fost nevoie de o jertfă atât de sângeroasă și de o moarte atât de nedreaptă. Toate aceste evenimente petrecute acum peste 2000 de ani le putem retrăi și noi, pentru că ele sunt mereu vii în Persoana Mântuitorului Hristos, iar noi vorbim cu acest Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit și înviat, și menținem legătura cu El prin rugăciuni, imne și cântări. La rândul Său, Hristos comunică și împărtășește ființei noastre toate stările prin care umanitatea Sa curată a trecut și ne face astfel contemporani cu El, în drumul Său împlinit pe pământ pentru noi sau, mai bine spus, El Se face contemporan cu noi, în acest drum străbătut de El.

Această împreună călătorie a lui Hristos cu noi, prin întreg cultul Bisericii, este realitatea tainică a acestei „nopți de mântuire”, care ne-a umplut sufletul de bucurie. Această negrăită bucurie o primim de la El, de la Cel răstignit și înviat, devenind părtași și noi la Învierea Sa, la biruința asupra morții, asupra diavolului și asupra păcatului. Astăzi, prin El, simțim și noi aceeași fericire pe care Apostolii și ucenicii au gustat-o când li S-a arătat Mântuitorul. Simțim și noi, în interiorul nostru că Hristos a înviat, că El este viu și că noi nu vom muri niciodată, pentru că moartea nu mai are stăpânire peste noi.

Iată de ce Sfânta Biserică, în această „aleasă și sfântă zi, împărăteasă și doamnă, praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, ne ajută să retrăim toate aceste evenimente tainice prin intermediul slujbei Învierii și a Sfintei Liturghii. La chemarea îngerească: „Veniți de luați lumină!”, am venit cu toții și ne-am aprins făcliile, din fața sfântului altar, care preînchipuie simbolic mormântul învierii lui Hristos, Mântuitorul lumii. Am alergat apoi, împreună cu femeile mironosițe, cu făclii aprinse în mâini, înconjurând biserica, ca să ducem în lumea întunericului vestea Învierii Domnului, cântând: „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicște cu inimă curată să Te slăvim”. Am purtat cu noi: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și icoana Învierii, ca mărturii ale realității celei mai mari minuni săvârșite pe pământ.

În afara bisericii, în fața ușilor de la intrare, am auzit proclamarea Evangheliei Învierii, „ca un fel de trâmbițare a veștii minunate a Învierii Domnului în toată lumea”. Cel care „citește Evanghelia închipuie acum pe femeile mironosițe, care, după ce văzuseră mormântul gol, au alergat, pline de bucurie, să spună ucenicilor că Domnul a înviat”[1].

A urmat apoi preamărirea Sfintei Treimi, prin binecuvântarea Învierii: „Slavă Sfintei și Celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi...”. Asemenea martorilor Învierii Domnului și noi am fost pătrunși de fiorul bucuriei nespuse, când am intonat pentru prima dată minunatul imn pascal: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” Apoi, cădindu-se împrejurul icoanei Sfintei Învieri, se repetă acest imn, împreună cu versetele psalmistului: „Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmașii Lui, și fugind de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El! Precum se împrăștie fumul și nu mai este, precum se topește ceara de la fața focului, așa pier păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, iară drepții se veselesc. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!” (Ps 67, 1-3).

Biruința asupra morții și asupra puterii diavolului și zdrobirea porților iadului, de către Hristos, sunt reprezentate simbolic prin dialogul din fața ușilor de intrare în biserică, împrumutat din rânduiala sfințirii noului locaș de închinare. Arhiereul sau preotul, simbolizând pe Hristos Care a zdrobit ferecăturile de aramă ale iadului, bate în ușă, purtând un dialog cu o persoană din biserică, prin cuvintele psalmistului: „Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei” (Ps. 23, 7-10).

Apoi, cu mare bucurie se intră în biserică și se cântă troparul pascal, continuându-se Utrenia Învierii. „Reintrarea clerului și a credincioșilor, din întunericul de afară, în biserica luminată, simbolizează lumina Învierii, care a strălucit la mormânt”[2].

Slujba Utreniei este plină de fericirea pascală, exprimându-se prin cântările liturgice această împreună trăire cu Hristos a bucuriei Învierii, care ne pregătește pentru marea întâlnire a noastră cu Fiul lui Dumnezeu, de la Cina euharistică. Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă pe toți la acest ospăț al Fiului de împărat, care este pregătit în cer pentru noi și la care suntem invitați să participăm, acum și aici, prin Sfânta Împărtășanie: „Masa este bogată, spune Sfântul Ioan, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței: împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că, din mormânt, iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”[3].

Iubiți frați creștini,

Prin participarea noastră la Sfânta Liturghie simțim cu toții că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”[4], că dragostea lui Dumnezeu ne copleșește și ne mângâie. Nimeni nu mai e acum sărac sau bogat, nimeni nu mai este întristat sau suferind, căci toți suntem fiii lui Dumnezeu și frați ai lui Hristos, în Împărăția veșnicei Sale iubiri. Cu această simțire îndrăznim să ne apropiem de preacuratele Taine, prin care Fiul lui Dumnezeu ni Se dăruiește nouă cu Trupul Său preacurat, în care sunt cuprinse toate simțirile sufletului Lui, iar aceste simțiri curate se imprimă în toți cei care se împărtășesc cu vrednicie, căci „în Trupul Lui dat mie, spune părintele Dumitru Stăniloae, se simte mila Lui…, care este însăși dragostea Lui care mi se împărtășește prin Trupul Lui mereu frânt spiritual pentru mine. Trupul viu al cuiva este un mijloc de comunicare al simțirilor lui sufletești. Cu atât mai mult Trupul Cuvântului dumnezeiesc, în care mereu Își trăiește, cu o simțire ce întrece orice simțire omenească, frângerea din milă pentru noi”[5].

Simțirile bucuriei curate ale sufletului Său îndumnezeit, pentru învierea și răscumpărarea noastră din tirania păcatului, a diavolului și a morții ni le dăruiește nouă la fiecare Sfântă Liturghie, la fiecare împărtășire cu scumpul Lui Trup și Sânge. Ele devin în noi „izvor de bunătăți, viață, nepătimire”, „foc și lumină care arde spinii păcatului și care umple de mireasma dumnezeirii”[6], și aduc în noi pregustarea din fericirea vieții viitoare, „scufundarea existenței noastre în viața infinită a lui Dumnezeu și, prin aceasta, sorbirea unei vieți nemuritoare și plenare”[7].

-continuare-
Reply With Quote
  #3  
Vechi 11.04.2012, 12:24:37
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Pastorala IPS Laurentiu Streza, 2012

-continuare-

Iubiți credincioși,

Sfânta Euharistie, ca mod plenar de împărtășire cu Hristos, este un dar care angajează, care presupune și așteaptă un răspuns din partea noastră, căci în viața liturgică a Bisericii se petrece un schimb necontenit de daruri între Dumnezeu și om, schimb care este vizibil în Sfânta Liturghie prin aducerea ca ofrandă de către credincioși a prescurilor, la altar. Pâinea care devine ofrandă este cea care întreține viața noastră și acest gest al aducerii ei la sfântul altar indică, simbolic, dăruirea întregii noastre existențe lui Dumnezeu. Miridele scoase la proscomidie, prin pomenirea numelui fiecăruia, reprezintă predarea noastră tainică lui Dumnezeu, după asemănarea lui Hristos, jertfirea egoismului nostru, dăruirea întregii noastre existențe lui Dumnezeu, pentru ca El să ne-o dăruiască înapoi plină de Duhul Sfânt și de puterea Învierii Lui.

Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care participăm la fiecare Sfântă Liturghie, jertfă care a adus în existența noastră puterea Învierii, ca un șuvoi de viață nouă care ne preschimbă și ne pregătește pentru tainele lumii viitoare, este un dar care însă ne și responsabilizează. Jertfa aceasta a lui Hristos așteaptă jertfa noastră, ca o rodire a ei în noi, prin puterea Învierii Lui și prin viața noastră de asceză și de practicare a virtuților, ca moarte a egoismului nostru personal și ca predare cu totul lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Față de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică așteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate însă noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi, și prinși în iureșul materiei și al poftelor lumii acestei Îl batjocorim, Îl hulim, și doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanță. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creștinismul nostru formal este cauza a tot răul material și spiritual ce vine asupra noastră. Nu punem în lucrare și nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruiește, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile și plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră. Tinerii noștri sunt acum educați de mass-media, părinții lor sunt plecați să își câștige existența în alte țări.

Familia creștină suferă, ca și societatea, de o profundă criză, divorțul și adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Și cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar și în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viață creștină, spurcându-ne mintea cu imaginile deșănțate din reviste, ziare și televizor? Mai poate oare supraviețui familia, atâta vreme cât soțul sau soția se alipesc cu inima și cu simțurile de idolii micului ecran și cumpără televizor separat în camera copiilor? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copii, noștri, dacă noi înșine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare și de virtute?

Nu trebuie să ne revoltăm pentru viața tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul și plăcerile trupești ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile și sufletul nostru curățit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia și dragostea creștinească?

Șansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos. Trebuie multă răbdare în necazuri și pocăință înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care așteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii și să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit și înviat va revigora și va trezi neamul nostru atât de încercat. Mai mult ca niciodată greutățile ne apasă și știm că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilință și cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele și încercările ce ne împresoară. Nu avem altă nădejde decât prezența vie și lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o disprețuim, ci să omorâm în noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumusețea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.


Hristos a înviat!

Sărbători fericite! Întru mulți și binecuvântați ani!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor și pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurențiu Streza,


Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vizita pastorală în Orientul Mijlociu Mihnea Dragomir Biserica Romano-Catolica 4 14.09.2012 02:13:10
Pastorala Sfântului Sinod al B O R la Duminica Ortodoxiei (2012) laurastifter Stiri, actualitati, anunturi 0 03.03.2012 17:42:08
Scrisoare pastorală a Sf. Sinod al B O R despre familia creștină laurastifter Stiri, actualitati, anunturi 0 22.11.2011 01:53:06
Pastorala de Nasterea Domnului a PF Bartolomeu patriarhul ecumenic mihailt Despre Biserica Ortodoxa in general 2 04.02.2009 06:37:36
Pastorala de Nasterea Domnului a IPS Irineu mihailt Despre Biserica Ortodoxa in general 3 29.12.2008 05:25:29