SFINTII MUCENICI de la Manastirea OPTINA, Rusia

16 APRILIE 1993: SANGELE MUCENICILOR DE LA OPTINA, RUSIA
-15 ani-



"In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostri, prietenii nostri, cunoscutii nostri.” *

In ziua de 16 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi. In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta catre portile care deschid drumul catre schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au interupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 cm si pe care gravase numerele 666 si inscriptia “satana”. Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe cale monahala!

Monahul care ne-a deschis capela care acum acopera cele trei cruci ale mucenicilor optineni ne-a spus cu emotie ca, desi manastirea Optina a dat cerului si ortodoxiei pe marii stareti (Ambrozie, Lev, Moise, Anatolie, Varsanufie…), acolo se considera totusi ca cea mai valoroasa ofranda inchinata Domnului Hristos sunt cei trei tineri calugari, ucisi in dimineata de Pasti a anului 1993. Trei – cei mai buni – alesi de Domnul sa urce catre El in ziua Invierii! Aceasta arata ca jertfa lui Hristos este la fel de actuala si astazi, ca este singura cale spre mantuire. “Nu toti suntem chemati la mucenicia sangeroasa, dar toti suntem chemati la mucenicia nesangeroasa, care are loc prin purtarea crucii pe care Dumnezeu ne-a trimis-o spre mantuire”*

Socul si apoi jalea monahilor si a vietuitorilor manastirii Optina, la aflarea uciderii celor trei confrati ai lor a fost de nedescris, dar slujbele trebuiau sa continue. Ieromonahul M spune: “Dupa slujba am plecat la manastire. Atunci am vazut acel cutit infricosator. Fratii ucisi erau acoperiti cu o stofa neagra. Stiam ca cei ce zaceau acolo erau mucenici, insa atunci eram in stare de groaza.”

“In ziua inmormantarii a inceput dintr-o data sa ninga – si-a amintit unul dintre prietenii mireni ai parintelui Vasile. Ningea cu fulgi mari, plini de apa… Iar in biserica mirenii si calugarii isi luau ramas bun de la cei ucisi, o adiere calda si placuta se simtea de la tamaie si de la ceara lumanarilor. La prohodire, au venit la Optina sute de oameni, printre care multi cu copii… Cand sicriele au fost scoase din biserica, ninsoarea s-a oprit, cerul s-a limpezit si a iesit soarele. Inmormantarea s-a savarsit dupa randuiala pascala. Tocmai de aceea sicriele au fost captusite cu material rosu. Clopotele au rasunat, vestind bucuria Invierii… Egumenul M a spus: “Am pierdut oameni, dar am dobandit ingeri in Cer; am pierdut calugari, am pierdut parinti slujitori, insa am dobandit noi mucenici in Cer. Rugaciunile lor vor acoperi neamul nostru, vor acoperi Biserica noastra , vor acoperi tot poporul lui Dumnezeu, care tinde spre curatia vietii si sfinteniei“*

Igor Ivanovici Rosliakov (Ieromonahul Vasile) s-a nascut pe 23 decembrie 1960, intr-o familie simpla din Moscova, iar in timpul studentiei sale la Facultatea de Jurnalistica din Moscova a devenit membru al echipei nationale de polo a Rusiei. Era un copil, apoi un tanar independent, cu un caracter ferm si echilibrat, tacut si foarte credincios, cu mare inclinare catre scriere, fiind mai apoi solicitat sa se angajeze ca jurnalist la un cotidian moscovit. A ales insa calea monahala. Jurnalul sau, cu insemnari de o adanca traire duhovnicesca, ne arata in acelasi timp in ce mod un semen de langa noi poate gasi si azi Calea Mantuirii.

Foarte importante sunt ultimele doua insemnari din Jurnalul Parintelui Vasile:
Prima insemnare: “Doamne, Tu mi-ai daruit iubire si m-ai schimbat intru totul, iar eu acum nu mai pot face altceva decat numai sa merg la chinuri spre mantuirea aproapelui meu. Suspin, plang, ma ingrozesc si nu pot face altceva, caci iubirea Ta ma calauzeste si nu voiesc sa ma despart de ea, pentru ca in ea imi gasesc nadejdea mantuirii si nu deznadajduiesc pana in sfarsit, vazand-o pe ea in mine”. De altfel, cu o luna inainte de Pasti, Parintele Vasile a mers la Moscova, a slujit parastas la mormantul tatalui sau si a desfintat contul de la cec in care mama sa continua sa depuna bani pentru el, muncind ca garderobiera la cei saptezeci de ani ai sai. A inchis contul si a dat banii mamei, spunsdu-i ca nu-i trebuie acesti bani. Tot inainte de marea sarbatoare a Invierii Domnului, toti cei trei calugari, ierom. Vasile, Trofin si Ferapont, si-au dat lucurile dragi fratilor din manastire, cu bucurie, spre marea mirare a acestora (crucifix, icoane, carti…), cea ce ulterior a facut dovada faptului ca fiecare dintre cei trei stia si isi acceptase deja jertfa mantuirii sale.

A doua insemnare: “Prin Duhul Sfant Il cunoastem noi pe Dumnezeu. El este noul organ, necunoscut noua, dat noua de Domnul pentru cunoasterea iubirii si a bunatatii Lui. Este cumva ochiul cel nou, urechea cea noua pentru vederea celor nevazute si pentru auzirea celor neauzite. Este ca si cum ti s-ar da aripi si ti s-ar spune: acum poti zbura prin tot universal. Duhul Sfant reprezinta aripile sufletului.”

Dupa moartea Parintelui Vasile, in chilia lui s-a gasit pe masa Apostolul, cu semnul de carte in locul in care citise ultima data: “ca eu de acum ma jertfesc si vremea despartirii mele s-a apropiat. Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii, pe care Domnul imi va da-o in ziua aceea, El, Dreptul judecator… “ (Timotei, IV, 6-8). Avea 33 de ani si era monah de doar trei ani, tuns in monahism la 23 august 1990…

Ieromonahul Vasile s-a nascut in 1960, calugarul Trofin in 1954, calugarul Ferapont in 1955. Fiecare dintre ei ne putea fi coleg de scoala, vecin, cunostinta… Noi suntem aici in lumea acesta, de 15 ani ei stau langa Domnul si se roaga fierbinte pentru noi, cei de acum, a caror viata simpla si grea o cunosc foarte bine. Parintele care ne-a vorbit acolo, in capela celor trei mucenici de la Optina, ne-a indemnat “scrieti biletele cu necazurile si dorintele voastre, pe care sa le lasati la crucile lor. Nu conteaza limba in care scrieti. Nu le citeste nimeni. Rugile voastre vor fi ascultate si se implinesc. De fiecare data spun pelerinilor toate acestea, lumea scrie, se roaga si pleaca. Acum catava vreme, o doamna care fusese in pelerinaj in Rusia mi-a telefonat sa imi spuna: “Stiti, cand ne-ati spus de biletele, m-am gandit sa verific daca e adevarat si mi-am pus o… dorinta imposibila. Acum, dupa 6 luni, dorinta mi s-a implinit! Am sunat special sa va spun cat de mare si grabnic, incredibil, este ajutorul mucenicilor de la Optina!”

Anul trecut, in 2007, am ajuns la manastirea Optina in 17 aprilie, fara sa stim ca in 16, cu doar o zi inainte, fusese marea sarbatoare a celor trei mucenici – pentru care acum Biserica Rusa pregateste dosarele de canonizare, minunile lor fiind binecunoscute in intreaga Rusie. Ne-a intampinat acolo maica Vasilia, o moldoveanca tanara si micuta, care tare s-a bucurat afland ca suntem romani si care ne-a spus ca si-a luat numele de calugarie de la Ieromonahul Vasile. Desi nu este declarat inca sfant, toata republica Moldova asa il considera! Maica Vasilia are duhovnic la Manastirea Optina, pe unul dintre prietenii ieromonahului Vasile si mi-a aratat, cu mare emotie, ce are ea mai de pret: o bucata mica de fasa impregnata cu sangele ieromonahului Vasile, in dimineata de Pasti 1993, sfinte moaste, chiar daca inca cei trei se odihnesc sub pamant. Sangele mucenicilor de la Optina a ramas cu noi… Sfinti si oameni, oameni si sfint, asa este Rusia! Si tot maica Vasilia ne-a mai facut o surpriza extraordinara, ne-a prezentat maicii Maria, mama calugarului Ferapont, care mai zabovise o zi dupa comemorarea fiului sau, ca mucenic. Am aflat atunci ca si mama Ieromonahului Vasile s-a calugarit dupa moartea fiului sau, luand numele de Vasilia – mama careia fiul i-a dat nume!"

Fie ca pentru rugaciunile sfintilor mucenici de la Optina Domnul sa ne inlesneasca Calea spre matuire!


Autor: Maria Chirculescu

Sursa:

laurentiudumitru.ro/blog/2008/04/16/15-ani-de-la-mucenicia-parintilor-de-la-optina-cei-ucisi-de-un-satanist



Domnul sa ne ajute sa poutem trece prin aceste vremuri.
---------------------------------------------------------------------------------------
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mape mine, pacatosul!

[E_my]

Iti multumim!

Doamne ajuta!

Scumpa sora intru Hristos E_my,

Cred ca si eu, pacatosul, se cuvine sa-ti multumesc pentru un sfat, postat pe unul din topicele acestui forum, pe care ti l-a dat parintele tau duhovnic si pe care ai avut bunavointa sa nu-l tii doar pentru tine:
Sa incerci sa-ti cultivi mereu in minte numai gandurile bune, iar atunci cand totusi incearca sa-ti patrunda si unul rau printre acestea, sa rostesti cu smerenie Rugaciunea lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul/pacatoasa!" Dupa cateva zile de practicare a pazirii mintii in modul in care ai fost sfatuita de parintele tau duhovnic, atacurile gandurilor celor rele asupra mintii mele pacatoase s-au rarit semnificativ, atat ca numar cat si ca intensitate. Har Domnului si tie, scumpa sora E_my, inca o data multumiri pentru inspiratia de a posta acest sfat minunat de pazire a lucrarii mintii.

Domnul sa ne ajute sa poutem trece prin aceste vremuri.
--------------------------------------------------------------------------------------Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mape mine, pacatosul!

[icamilin]

Razvan-m, am citit cu multa durere cele postate de tine referitor la cei trei calugari omorati chiar in ziua de Pasti. Nu stiam nimic despre ei, multumesc pentru gandul bun de-a ne impartasi si noua aceste evenimente petrecute acum 15 ani. Dumnezeu sa-i odihneasca !
Am postat mai demult la " RUGACIUNI " frumoasa rugaciune a staretilor de la Optina. Este simpla si plina de intelepciune, cand ma simt tulburata, necajita, o recitesc si ma linistesc pe data.

Despre Staretul AMBROZIE de la Optina, duhovnicul lui Dostoievski, se spune ca " a fost si este recunoscut ca un mare parinte spiritual si om de rugaciune in intreaga Rusie si peste hotarele acesteia. Faptul ca el a fost multa vreme duhovnicul marelui scriitor Dostoievski l-a facut celebru pe toate meridianele lumii. el este staretul Zosima din romanul " Fratii Karamazov ", mare personalitate bisericeasca plina de intelepciune si sfat duhovnicesc ".

Despre staretul NECTARIE de la Optina se spune ca a petrecut 50 de ani in schitul Pustiei Optina, dintre care 20 de ani intru zavorire. Intrebat despre viata lui, Parintele Nectarie, raspundea: " Am stat in chilia mea si m-am cait, iar apoi, inca 30 de ani, m-am rugat pentru pacatele mele."

Despre staretul IOSIF de la Optina se spune ca iradia in mod vizibil lumina harului dumnezeiesc. Aceasta minunata Lumina Taborica, Lumina bladetii dumnezeiesti si a smereniei, straluceste peste intreaga viata a Staretului, in invataturile si scrisorile sale, umpland cu apa vietii vesnice inimile celor insetati.


Iata un crampei din invataturile acestiu mare sfant:

" Daca te tulbura faptele si pacatele aproapelui si-ti fura linistea sufleteasca, aminteste-ti despre aceasta:

- daca gresala aproapelui, pe care ai dori s-o indrepti, iti tulbura linistea ta sufleteasca si te enerveaza, atunci si tu greseti si, prin urmare, nu poti indrepta gresala din gresala, ca se indreapta prin blandete

- ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau

-tine minte ca ai in ochiul tau o barna, iar tu arati spre paiul fratelui

- exista nedesavarsiri inevitabile, exista chiar si unele utile. Se intampla ca prin rau sa se ispiteasca binele.

- exemplul marii rabdari a lui Dumnezeu trebuie sa infraneze lipsa noastra de rabdare, care ne lipseste de liniste

- exemplul Domnului nostru Iisus Hristos ne arata cu cata blandete si rabdare trebuie sa suportam greselile omenesti. Iar daca nu suntem pusi sa-i conducem pe oameni, trebuiesa privim cu detasare la ele.

- fiecaruia i se pare vrednica de osanda acea fapta a aproapelui care il demasca pe el insusi prin ceva

- nimic nu ne linisteste si nu ne impaca cu faptele celor din jur, ca tacerea, rugaciunea si dragostea

- nu judeca pe nimeni, iarta-i pe toti si considera-te in sufletul tau mai rau decat toti oamenii din lume

- obisnuieste-te sa te rogi mai mult, atunci nu vei pacatui si nu vei judeca. Cand vei inceta sa murmuri si vei avea grija cu mai multa ravna de bolnavi pentru Dumnezeu, atunci te vei izbavi de boala ta, nu doar a trupului , ci si de a sufletului

- fereste-te de mandrie, caci ea este cauza a multe si aprige caderi. Smereste-te, invinuieste-te pe tine insuti, socoteste-te ultima si cea mai rea dintre toate, nu judeca pe nimeni si in acest fel vei primi mila lui Dumnezeu, zicea preacuviosul Iosif de la Optina intr-o scrisoare adresata unei sore duhovnicesti.

Bunul Dumnezeu sa ne ajute si pe noi sa implinim tot ceea ce-i este placut Lui.
Cu mult drag, ica milin DOAMNE AJUTA-NE!

Citand icamilin:

Daca te tulbura faptele si pacatele aproapelui si-ti fura linistea sufleteasca, aminteste-ti despre aceasta:

- daca gresala aproapelui, pe care ai dori s-o indrepti, iti tulbura linistea ta sufleteasca si te enerveaza, atunci si tu greseti si, prin urmare, nu poti indrepta gresala din gresala, ca se indreapta prin blandete

- ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau

Scumpa sora intru Hristos,

Spui la un moment dat citandu-l pe staretul Iosif de la Sfanta Manastire Optina:
"Daca te tulbura faptele si pacatele aproapelui si-ti fura linistea sufleteasca iti tulbura linistea ta sufleteasca si te enerveaza, atunci si tu greseti si, prin urmare, nu poti indrepta gresala din gresala, ca se indreapta prin blandete".
Cuvinte frumoase, pline de talc si de intelepciune.
Insa ce te faci cand aceste "pacate ale aproapelui" constau in a-L injura din cine stie ce motiv lipsit de importanta pe Dumnezeu [de exemplu, s-a intamplat astfel cu soferul microbuzului cu care am revenit de la Suceava, unde sustinusem al doilea colocviu din sesiunea de vara [eu fiind student in anul II la CIG], incat mi s-a facut toata pielea ca de gaina... ]? Cum ai putea indrepta un asemenea hulitor de Dumnezeu prin blandete? Ce ai putea sa-i spui unui asemenea...cand el o tine intr-una pe a lui, iar cand nu-i convine iti mai trage o injuratura ca si cea pomenita mai inainte? [cunosc asta, deoarece de mai multe ori am circulat cu acest...nici nu stiu cum sa-i mai spun ca sa nu pacatuiesc.] Oare cand il auzi si nu-i spui nimic, nu se considera ca ai si tu pacat deoarece nu ai incercat sa-l indrepti, macar sa-i fi aratat unde a gresit?

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!

[icamilin]

Draga Razvan-m, ai mare dreptate in cele ce spui, inca nu am ajuns la aceea rabdare duhovniceasca prin care cu duhul blandetei sa putem face observatii unuia ca cel pomenit de tine ( adica soferul microbuzului ), dar merita de incercat. Rugandu-ne cu staruinta vom putea dobandi aceea prezenta de spirit prin care fara sa tipam, fara sa injuram, fara sa fim iritati, totusi sa facem observatii pertinente celor ce stau rau la capitolul " buna cuviinta " sau " cei 7 ani de acasa ". Nu vreau si nu am dreptul sa judec functia de " sofer ", dar e bine cunoscut faptul ca multi dintre acestia chiar daca au ceva scoala totusi sunt experti in injuraturi, asa, cum zicem noi " buna ziua! " ei zic o vorba urata.
Sa ne rugam sa-i lumineze bunul Dumnezeu pe toti care nu-si pot stapani limba !
Mie mi-au placut tare mult aceste povete date de staretul Iosif de la Sfanta Manastire Optina si mi-a facut placere sa le trascriu pe site, sa citeasca si alti colegi de-ai nostri. Doamne ajuta! cu deosebita stima, icamilin

Hristos S-a inaltat, sora icamilin!

Referitor la invataturile si viata Sfantului Staret Iosif de la Optina despre care ai amintit cate ceva (cele spuse de Sfantul Staret Iosif "unei maici oarecare" legat de tulburarea pe care ti-o aduc faptele aproapelui - sunt invataturi minunate de rabdare, blandete, smerenie...) am gasit mai multe amanunte pe situl logos.md/2008/05/22/cuviosul-iosif-de-la-optina/

Pentru luminarea mea, a celui mai pacatos si pentru luminarea fratilor/surorilor mei/mele intru credinta, voi cita in continuare aceste invataturi si crampeie din viata Cuviosului [staret] Iosif de la Optina:

Dupa invataturile Sfintilor Parinti, ASCULTAREA da nastere la SMERENIE. Acest lucru s-a dovedit cu totul adevarat in cazul P. Iosif.

Datorita smereniei sale, el nu se temea niciodata de nici un fel de asupriri; caci orice lucru merge bine pentru cel smerit pretutindeni si unul ca acesta este pregatit sa intampine totul cu BUCURIE!

"De indata ce omul incepe sa cugete la calea mantuirii apare un obstacol si o ispita."

"Se pot recunoaste astfel de oameni dupa smerenia lor (vazatoare cu duhul) fiindca vrajmasul poate da stravedere unei persoane, dar nu-i poate da niciodata smerenie - aceasta il arde".

" Cel intrebat trebuie sa vorbeasca doar pentru a le da raspuns celor ce-i pun intrebari".(si-n Pateric…, Pimen, nr. 45)



"De ce oare - se gandea un monah - staretul care este atat de bun cunoscator al invataturilor Sfintilor Parinti si atat de plin de intelepciune duhovniceasca, incat ar putea sa graiasca atatea, este intotdeauna asaltat de intrebari?” Mai tarziu, insa, staretul i-a transmis cuvintele Sf Petru Damaschinul care scria: "Nu trebuie grait nimic de zidire fara ca aceasta sa fie dorirea fratilor, pentru ca nu cumva BINELE sa fie influentat de voia libera a omului, dupa cum ne invata Apostolul:<Nu>(I Petru 5,3). Fara a fi intrebati, Sfintii Parinti nu graiau nici macar un ceea ce era spre mantuire, socotind ca este graire in desert."

"Atunci - spuse monahul - am inteles adanca intelepciune a staretului si am incetat sa-l mai judec. M-am folosit mult de scurtele sale raspunsuri pline insa de MIEZ duhovnicesc; din experienta m-am convins ca, desi altul ar putea spune multe, cuvintele sale nu raman in inima."

Staretul i-a spus unui alt monah, probabil fiindca si el era tulburat de acelasi cuget: "Multi oameni sunt nemultumiti de mine ca vorbesc putin. Nu e nevoie sa spui multe pentru a mangaia un suflet intristat; e necesar ca persoana respectiva sa poata vorbi liber, fara a fi intrerupta, iar dupa ce aceasta si-a spus toate necazurile, atunci ele se vor usura prin insasi descoperirea lor de catre persoana in cauza. Tot ce mai ramane de facut este sa adauge cateva cuvinte calde de dragoste si sa limpezeasca orice nelamurire; atunci cand persoana respectiva se intareste in credinta, se innoieste duhovniceste si este din nou gata sa patimeasca orice". (…)

El stia ca in doua-trei cuvinte sa spuna foarte mult, incat de indata totul devenea limpede si de inteles. Cele mai puternice indreptatiri ale iubirii de sine si apararea plina de mandrie a faptelor cuiva erau puse la colt de una dintre binecunoscutele sale sentinte:

"Pai, atunci, trebuie sa ai rabdare".

Nu rasfata si nu facea concesii nimanui. Ca un adevarat monah, nu-si arata afectiunea in afara; desi era binevoitor si plin de delicatete. Singura sa expresie de atentie si de afectiune fata de fiii sai duhovnicesti consta in a-i mangaia usor pe cap in situatii foarte rare.(…) Au fost cazuri cand unii oameni incapabili sa-l inteleaga si sa-l aprecieze socoteau atitudinea sa drept rece si lipsita de atentie. Fiind atrasi de afectiunea exterioara aratata de catre alti duhovnici si socotind acest lucru drept o conditie indispensabila pentru linistirea omului celui launtric, din pricina slabiciunii lor….

Un monah, care-l iubea sincer pe staret, mergea mereu la el pentru a-si descoperi gandurile. Dar vrajmasul neamului nostru, care nu voieste binele si care uraste pana si glasul celui ce se indreapta pe cale mantuirii, a cautat sa-i impiedice calea monahului catre staret, aducand asupra acestuia raceala si necredinta. Monahul nu s-a mai dus la staret.

Dar, din mila lui Dumnezeu si cu rugaciunile staretului, si-a dat repede seama ca a avut parte de o ispita a vrajmasului si revenind la staret i-a spus:

"Batiuska, iarta-mi sinceritatea, dar mi-am pierdut toata credinta in tine”.

Staretul i-as raspuns cu un ton impaciuitor, bland si parintesc: "Ei, fiule, de ce crezi oare asa de surprinzator faptul ca ai avut o astfel de ispita? Sfintii Apostoli au avut si ei indoieli de credinta in Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, dar dupa neincrederea lor s-au intarit si mai mult in credinta, astefl incat nimic nu-i mai putea desparti de dragostea lui Hristos".

Parintele Iosif, ca si dascalul sau, parintele Ambrozie, nu si-a aratat vreodata deschis darurile, ci a incercat totdeauna sa le tainuiasca trimitandu-i pe cei bolnavi si suferinzi la vreun loc sfant.

Pentru monahi el a asezat mai presus de orice ascultarea si lepadarea de sine, intrucat amandoua aceste virtuti dau nastere la smerenie care Il face pe Dumnezeu sa se salasluiasca in suflet si aduce la indeplinire cuvantul Evangheliei: "Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru" (Luca 17, 21).

Cand oamenii se plangeau de greutatea ascultarii si de suferinta pe care o presupunea, chipul staretului se lumina de bucurie si in ochii sai stralucea o dragoste parinteasca, spunand cu o unda de umor duhovnicesc: "Ei, si ce daca? Datorita ei veti fi mucenici".
El accentua intotdeauna faptul ca trebuie sa ai rabdare in toate, oriunde, si sa rabzi pana la capat. "Tot ceea ce iti asumi - spunea el - du la bun sfarsit, fii rabdator cu ceea ce apare in cale, nu te misca din locul tau, invinuieste-te mereu doar pe tine insuti si te vei mantui".

Odata, o persoana i-a povestit staretului despre o discutie pe care o ascultase, ca staretii de odinioara nu-si obligau ucenicii la lupte trupesti, ci mai degraba sa lucreze asupra starilor launtrice. Batiuska a spus:

"Asa sa le spui: daca nu cresteti copacul, de unde sa va mai asteptati la roade? COPACUL este postul, infranarea in toate, participarea la slujbele bisericesti, osteneala trupeasca. Atunci, rodul care este omul cel launtric, va creste pe copac".

Odata, Batiuska a fost intrebat de ce scrisorile unui om needucat, dar duhovnicesc exprimau o asemenea inteligenta duhovniceasca, incat patrundeau pana in strafundurile sufletului. Staretul a raspuns:

"Asa precum o raza de soare nu poate risipi ceata, tot astfel graiurile unui om educat, dar care nu si-a biruit inca patimile, nu au nici un efect asupra sufletului. Insa, cel ce si-a biruit patimile si a ajuns la intelegere duhovniceasca are acces la orice inima, chiar fara o educatie deosebita".

O femeie i-a spus staretului: "Da-mi un canon de rugaciuni; dar cred ca imi va fi greu". Staretul i-a raspuns:

"Ceea ce este impus este intotdeauna greu de implinit".

Mai apoi i-a vorbit despre Arhim Isaachie care cand vietuia in lume se pregatea pentru viata monahala prin nevointe ascetice; facea 1000 de metanii pe zi. Dupa ce a intrat in man. i-a spus staretului Lev de acest lucru, iar acesta l-a pus sa faca 50 in loc de o mie. La scurta vreme a venit la staret si i-a spus: "Iarta-ma, batiuska, mi-e rusine sa marturisesc, dar nu stiu de ce insa nu pot face cele 50 de metanii." Staretul l-a pus sa faca 25. A mai trecut o vreme si acesta a venit la staret spunandu-i ca nu intelege de ce in lume facea 1000 de metanii, iar aici nu putea sa faca nici macar 25. Atunci, staretul Lev i-a explicat:

"In lume vrajmasul te ajuta. Tu le faceai si te mandreai cu ele; dar aici tu le faci nu din propria ta voie, ci din ascultare. Acum iti vezi NEPUTINTA si te SMERESTI; iata de ce iti este asa de greu."

Odata a fost intrebat in timpul unei binecuvantari generale:

"Vom fi impreuna cu dumneata pe lumea cealalta? Ne vei ajuta ca sa primim raspuns bun de la Mantuitorul?".

"Da, a raspuns staretul, dar numai cei ce ma asculta neindoielnic in toate vor fi cu mine si doar pentru acestia voi mijloci la Domnul".

Staretul i-a dat aceasta invatatura unei maici oarecare:

" Daca faptele sau pacatele aproapelui tau te tulbura si-ti rapesc pacea sufletului, atunci aminteste-ti acestea:

a) Daca pacatosenia aproapelui, pe care vrei s-o indrepti, iti tulbura pacea sufletului si te irita pacatuiesti si tu. Nu poti indrepta pacatosenia prin pacatosenie; ea se indreapta prin smerenie.

b) Ravna care vrea sa distruga tot raul este ea insasi un mare rau.

c) Aminteste-ti ca ai o barna in propriul tau ochi si te uiti la paiul din ochiul fratelui tau.

d) Sunt imperfectiuni inevitabile, precum si unele care sunt chiar benefice. Binele este incercat prin rau.

e) Pilda indelungii rabdari a Domnului ar trebui sa puna stavila nerabdarii noastre care ne rapeste pacea.

f) Pilda Domnului nostru Iisus Hristos ne arata cu cata smerenie si rabdare trebuie sa ne purtam pacatosenia. Daca nu ne aflam in situatia de a le porunci altora, atunci trebuie sa ne uitam la rautatile lor cu nepatimire.

g) Orice om osandeste acele pacate ale aproapelui sau, se face insusi vinovat de ele.

h) Nimic nu ne linisteste si nu ne impaca cu faptele aproapelui atat de mult ca TACEREA, RUGACIUNEA si DRAGOSTEA.

Cineva, vorbind de o ruda care s-a sinucis, incerca sa dovedeasca faptul ca Dumnezeu il iarta chiar si pe unul ca acesta.

La aceasta staretul a raspuns:

"Nu e treaba noastra sa judecam asemenea lucruri: Domnul poate ierta chiar si asa ceva, dar treaba noastra este sa implinim ceea ce ne porunceste LEGEA. Judecatorii trebuie sa pronunte pedeapsa pentru cel care incalca legea."

Staretul a spus:

"Constiinta omului este ca un ceas desteptator. Daca suna ceasul si tu te scoli de indata, stiind ca trebuie sa te duci sa-ti faci ascultarea, mai apoi il vei auzi intotdeauna. Dar daca cateva zile la rand nu te scoli de indata spunand: <Mai>, atunci, in cele din urma, nu vei mai fi trezit de ceasul desteptator deloc".

Alta data el a zis:

"Tagaduirea este trasatura de caracter cea mai puternica din om. Daca totul este in deplin acord cu propria dorinta, omul va implini o sarcina si mai dificila; dar spune-i acestuia sa faca ceva usor si de indata acesta se va necaji. Oricum, trebuie sa faci ascultare, desi porunca poate parea gresita."

Cinci ucenici au venit la staret si i-au cerut sa fie primiti in manastire. El le-a spus sa planteze niste verze cu radacinile in sus si cu frunzele in pamant. Doi au facut dupa cum li s-a poruncit, dar ceilalti trei au spus: <Nu> si au inceput sa le planteze in felul lor propriu. Cand staretul a venit sa vada ce au facut, staretul i-a primit in manastire pe cei ce facusera ascultare, nu si pe ceilalti trei."

Odata, pe cand se plimba prin padure, staretului i s-a spus ca in manastirea H. se aflau zavorate. Batiuska a raspuns:

"Aceasta e o cale periculoasa, fiindca in singuratate patimile cresc. E mai bine sa fii laolalta cu ceilalti. Acolo, pe drum, unde merg oamenii, nu creste nici un fir de iarba, dar pe acolo, pe unde nu umbla, acolo iarba e groasa. Ele se duc la pustnicie din nerabdare, desi e spre binele nostru cand noi suntem loviti. Cu cat un copac e mai bine scuturat de vant, cu atat isi infige mai adanc radacinile spre a se intari, dar unul care se afla intr-o atmosfera calma cade imediat."

O maica de la aceasta manastire a zis: "Batiuska, binecuvanteaza-ma sa-mi rezerv dinainte o casuta pentru mine."

"Rezerva-ti putina RABDARE pentru mine! Sta scris: "Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre" (Luca 21,19). Fara rabdare, nici macar o casa temporara nu va putea fi construita, ca sa nu mai vorbim de una permanenta. Rabdarea da nastere la mangaiere, iar aceasta mangaiere e curata. Dar noi mereu cautam ceva care sa fie mai usor. Ceea ce este usor pentru trup nu e benefic pentru suflet, iar ceea ce este de folos pentru suflet, inseamna osteneala si suferinta pentru trup. Prin multe suferinte trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu" (Fapte 14,22)

Staretului i s-a mai spus ca recolta era din nou slaba.

"Da, a zis el, exista o lipsa de tot felul de lucruri, in afara de pacat. Domnul ne trimite recolte slabe din pricina ca acum chiar si oamenii simpli din popor nu mai tin deloc posturile. Si in acest fel esti obligat sa postesti, fie ca vrei, fie ca nu".

Din nou, staretul a adaugat:

"In ziua de azi au loc multe sinucideri, nu numai din pricina necredintei, dar si din lipsa rabdarii. Oamenii nu mai vor sa indure nimic. Daca Domnul nu i-ar fi dat omului dorinta fireasca de a trai, atunci aproape toti s-ar sinucide.

Sf. Vasile Cel Mare scria despre un filosof pagan care a spus: <Mai inainte, voiam ca totul sa mearga dupa voia mea, dar vazand ca nimic nu se face dupa cum voiam eu, am inceput sa doresc ca totul sa se intample dupa cum se intampla; asa ca totul a inceput sa se intample dupa cum voiam eu".

Vedeti, adauga staretul, pana si paganii si-au dat seama de adevarul ca trebuie sa induri neaparat ceea ce se intampla. Toti Sfintii s-au rugat la Dumnezeu pentru RABDARE, ceea ce inseamna ca si ei aveau nevoie de ea".

"Calea noastra este cea a necazurilor. Vom calatori pe ea pana cand vom ajunge in patria noastra adevarata - VESNICIA. In lume sunt mai multe necazuri. Desi noi avem partea noastra dintr-insele, nu sunt ca cele pe care le patimesc cei din lume, fiindca ale noastre sunt din dragoste de Dumnezeu. Este trist doar ca noi ne ingrijim prea putin pentru vesnicie si ca nu induram cu rabdare nici cel mai mic repros. Noi singuri ne exageram necazurile atunci cand incepem sa ne plangem. Trebuie sa ai RABDARE si CURAJ in toate. Acestea vor fi ca o ANCORA care fereste VASUL sa nu fie zdrobit de stanci in timpul vreunei furtuni."

"Cum se ajunge la nepatimirea deplina?, a fost intrebat staretul.

"Prin deplina SMERENIE", a raspuns el.

Staretul a fost intrebat daca cuvintele Apostolului "Cel ce tine ziua o tine pentru Domnul; si cel ce nu tine ziua, nu o tine pentru Domnul" (Rom. 14, 6) inseamna ca a implini sau a nu implini este unul si acelasi lucru.

"Nu, a raspuns staretul, Sf. Apostol a spus aceasta ca noi SA NU JUDECAM pe nimeni, fiindca nimeni nu stie ce este ascuns in om. Din aceast pricina, Apostolul mai spune: "Cel ce mananca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu mananca; iar cel ce nu mananca sa nu osandeasca pe cel ce mananca" (Rom. 14,3). O persoana poate parea ca le implineste pe toate, dar poate ca face acest lucru cu raceala sau se faleste. Un altul nu implineste nimic, dar totusi acesta se invinuieste pe sine, se smereste si multumeste lui Dumnezeu pentru toate".

"Imi ceri sa-ti dau indrumari ca sa scapi de imprastierea gandurilor la rugaciune. E cu putinta ca noi, pacatosii, sa nu fim raspanditi la rugaciune. Totusi, trebuie sa incercam din tot sufletul sa ne adunam gandurile si sa le inchidem in cuvintele rugaciunii, cu alte cuvinte, sa intelegem fiecare cuvant al rugaciunii. Nimeni sa nu se tulbure de raceala sau de invartosarea inimii, ci socotindu-se pe sine a fi nevrednic de mangaiere si de frangerea inimii, sa se sileasca la rugaciune. Daca rugaciunea este rece, aceasta nu inseamna ca nu e bineplacuta lui Dumnezeu. Uneori, o astfel de rugaciune poate lua locul luptei daca omul se smereste si se invinuieste intru toate inaintea lui Dumnezeu".

Staretul Iosif purta orice necaz si orice neplacere cu atata bucurie si liniste, incat ceilalti nu puteau sa-si dea seama prin ce fel de incercari trecea el.

Uneori, anumite fapte ale altora care erau clar tulburatoare erau indreptate catre dansul. In acest de situatii, staretul spunea smerit: "Ce putem face? Trebuie sa avem rabdare. Nu ne va vatama, dar mare va fi folosul daca noi rabdam cu smerenie". El obisnuia sa spuna adesea: "Au ravna pentru Dumnezeu, dar sunt fara cunostinta" (Rom. 10,2),

sau "Nu stiti fiii carui duh sunteti" (Luca 9,55).

Cand cineva trebuia sa marturiseasca faptul ca judecase persoane care erau indreptate impotriva staretului, el obisnuia sa spuna: "Nu trebuie sa judecati. La urma urmelor, nu ei, ci mai degraba vrajmasul ii incita, asa incat trebuie sa ne rugam pentru acestia."

Odata i s-a spus: "Batiuska, eviti mereu cinstirea si ea te urmeaza pas cu pas".

Staretul raspundea la acestea serios, suspinand adanc: "La ce bun? Ce nevoie ai de asa ceva? Oricum, asa cum nu trebuie sa cauti cinstirea, tot astfel nu trebuie s-o refuze cei ce vietuiesc in societate, pentru ca altii sa se foloseasca de acest lucru. CINSTIREA impusa cuiva este tot de la Dumnezeu."

(…) se ocupa cu rugaciunea inimii sau cu asa numita "lucrare a mintii in inima". Batiuska statea pe pat si pronunta cu mare evlavie si cu o cainta sincera cuvintele rugaciunii pe jumatate soptite, cu accent pe cuvintele "Doamne Iisuse Hristoase". Pentru a evita INSELAREA DE SINE, el facea rugaciunea cu un sirag de matanii care se afla intotdeauna intr-o cutiuta aflata pe masa de langa pat. Aceasta rugaciune era de sine miscatoare si plina de cainta dupa ce primea Sfintele Taine, atunci cand staretul, plin de har, era cu totul cufundat in contemplatie plina de rugaciune. Din pricina puternicei miscari a rugaciunii, el n-o putea nici macar pastra inlauntrul sau, chemand cu glas tare Numele lui Dumnezeu.

Odata a fost intrebat cum primise darul rugaciunii si daca il avea de multa vreme. Batiuska raspunse cu obisnuita sa simplitate. "Rugaciunea insasi te invata. Se spune "Da-i rugaciune celui ce se roaga, iar cel ce este inclinat sprea aceasta va auzi un cuvant despre ea pe care-l va pastra in inima sa"; dar eu am citi Filocalia si…" Staretul n-a mai continuat intrucat era limpede.

Staretul ii avertiza cu hotarare si cu asprime pe cei nerabdatori si neexperimentati sa nu se avante pentru a ajunge la inalte masuri ale rugaciunii. Ii invata pe unii ca acestia sa mearga treptat pe cale, incepand cu Rugaciunea lui Iisus rostita cu gura si cu un numar fix de rugaciuni facute pe un sirag de matanii. "Aceasta te apara de inaltarea mintii", spunea staretul. "Altminteri, netinand seama de numarul lor, ai putea crede ca ai spus multe rugaciuni, dar siragul de matanii ar putea arata faptul ca n-ai spus nici 100 de rugaciuni. Chiar daca n-ajungi pe deplin la roadele si desavarsirea in rugaciune, este bine ca cel putin sa mori aflandu-te pe aceasta cale. Nu cauta lucruri inalte (adica MANGAIERE si LUMINARE duhovniceasca); acestea vin cand binevoieste Bunul Dumnezeu".

Devenind indelung rabdator, staretul ii conducea si pe altii pe aceesi cale:

"Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre" (Luca 21, 19) si "Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" (Mt. 10, 22) erau povetele sale favorite, asa cum au fost si pentru staretul Ambrozie. "Pentru cei neexperimentati, mai multa VATAMARE poate veni din mangaiere, chiar din cea duhovniceasca" spunea el. Dintr-insa, sufletul se inalta pe nesimtite; cand sufletul s-a obisnuit cu mangaierea slabeste, asa ca atunci cand apar necazurile, isi pierde prezenta de spirit si cade. RABDAREA este maica mangaierii, dupa Sfintii Parinti.

Cand a fost intrebat: "Ce tel trebuie sa aiba omul in rugaciune?", staretul a raspuns: "MANTUIREA, asa incat sa cereti MILA si nu mangaiere. Omul nu trebuie sa se roage din slava desarta, ci trebuie sa poarte cu multumire orice lucru dureros i s-ar intampla pe cale. Daca primim vreun oarecare fel de mangaiere la rugaciune, atunci cu atat mai mult ar trebui sa ne socotim noi VINOVATI si INDATORATI, fiindca am primit-o pentru nimic."

"Unii spun ca e cu neputinta sa asculti cu atentie ceea ce se citeste si se canta in biserica cand te rogi, dupa un numar oarecare de siraguri si matanii", a spus staretul. "Totusi, acesti oameni, in timp ce asculta, gasesc timp pentru diferite ganduri. Chiar si in timpurile vechi, Sfintii Parinti spuneau rugaciunea potrivit unui anumit numar si in acest scop au dezvoltat rugaciunea dupa metanier."

"Odata batiuska mi-a spus: "Ai grija de tine si aceasta iti va fi suficient". El mai spunea ca trebuie sa ne invinuim pe noi insine mai des, sa rabdam in toate si sa-I multumim Domnului pentru toate. Apoi staretul mi-a spus urmatoarele spre zidirea mea sufleteasca:

"Odata, unul dintre Sfintii Parinti a auzit un cersetor invinuindu-se pe sine. Era iarna si fiind pe jumatate gol, de-abia acoperit cu o rogojina, zacea pe un maldar de gunoaie si tremura de frig. In tot acest timp el isi spunea siesi: ‘Nu vrei sa duci toate acestea, nemernicule? Sfintii mucenici au patimit mai rau. Ei erau goi iarna si-si petreceau vremea in temnita cu picioarele puse in butuci. Iata, tu iti poti intinde picioarele si esti acoperit chiar si de rogojina’ ".

"Batiuska, am spus eu, sunt tare coplesit de LENE. Stiu ca nu e bine si totusi sunt biruit de ea.". Staretul mi-a zis: " In Evanghelie scrie ca "cei ce se silesc pun mana pe Imparatia cerurilor" si de aceea e bine sa te silesti in toate. E bine sa-ti tai patimile de la inceput, cand sunt doar niste vlastare; trebuie doar sa le sperii si ele vor disparea. Dar daca le lasi sa creasca si sa se intareasca si sa te cuprinda, atunci ti se vor impotrivi ca niste lei. Atunci nu vei mai avea putere sa te lupti cu ele."

Am intrebat: "In ce anume trebuie sa ne silim cel mai mult si de la ce anume trebuie sa ne infranam cel mai mult, batiuska?" Staretul mi-a spus: "De la somn, mancare, bautura si discutii; iar mai mult ca orice, nu trebuie sa vorbiti in biserica".

"Batiuska, uneori sunt cuprins de o mare ravna pentru tot binele, dar mai apoi ma cuprinde o astfel de superficialitate si lene, incat n-as mai vrea sa fac nimic. Dorm si mananc fara limite; nu mai simt dorinta de a ma ruga; las deoparte canonul de chilie - ce trebuie facut intr-o astfel de situatie?" "In asemenea situatii trebuie sa ne silim la tot binele si la rugaciune; depinde de tine cand te silesti la rugaciune la vreme de lene si delasare; dar cand ai ravna pentru tot binele, atunci aceasta este de la Dumnezeu".

Batiuska mai pomenea si aceste cuvinte pe care staretul Levi i le-a scris unei fiice duhovnicesti: "Iata, ai 3 ARME pentru razboiul duhovnicesc: SMERENIA, RABDAREA INVINUIREA DE SINE. Cu acestea vei birui".

"Batiuska, de multa vreme imi spune un gand sa nu am nimic al meu, asa cum ne invata Sfintii Parinti". Staretul a raspuns: "Pastreaza ceea de ce ai nevoie si ceea ce iti este necesar, dar sa nu aduni lucrurile inutile. Daca nu ai nimic si totusi esti intristat, atunci la ce-ti mai foloseste aceasta? E mai bine sa mergi pe calea de mijloc. Poti sa ai, dar sa nu-ti lipesti inima de nimic si sa fii de parca n-ai avea nimic; sfintii aveau o astfel de lucrare."

"Batiuska, rugaciunea lui Iisus nu-mi prea merge. Mi se pare un lucru simplu, incat as putea s-o spun mereu si pretutindeni - dar nu, eu o uit". Staretul a spus: "Da, desi e un lucru simplu, e totusi greu de pastrat. O spui de cateva ori si apoi o uiti. Iti amintesti, o spui iar de zece ori si din nou te imprastii. Intr-o zi, o poti spune de o suta de ori si sa-ti inchipui ca ai invatat rugaciunea. De aceea, la inceput, e mai bine sa numeri rugaciunile pana cand te obisnuiesti cu ea."

Dupa spovedanie i-am spus odata dragului meu parinte duhovnicesc: "Batiuska, cat de mult mi-as dori sa fiu sarguincios in cele ce am fost chemat, in implinirea voturilor monahale, precum si in toate lucrarile si faptele mele inaintea Domnului. Uneori inima imi arde de dragoste pentru Domnul si e gata sa-I implineasca voia, dar nici nu pun macar inceput bun ca vrajmasul ma si ia in primire cu ispitele. Sufletul mi se intristeaza de o astfel de superficialitate. Timpul zboara: cand voi incepe eu sa vietuiesc cu sarguinta?".

Staretul a raspuns: "Da, ce putem face? suntem mereu nepasatori inaintea lui Dumnezeu, dar atunci e cazul sa ne rugam mai mult. Stii ca Sfantul Macarie cel Mare a scris: "Trebuie sa strigam neincetat si fara sa ne rusinam la Dumnezeu ca Lui sa I se faca mila de noi si sa ne ajute, fiindca noi nu putem face nimic bun cu propriile noastre puteri. Dar daca ne vom ruga des, Il chemam pe Dumnezeu in ajutor, strigam neincetat catre El cu mare smerenie, atunci Domnul ne va ajuta".

Din nou, batiuska imi spune ca Rugaciunea lui Iisus ar trebui pronuntata limpede si cu o mica pauza dupa fiecare rugaciune. Desigur ca vin gandurile - este obiceiul vrajmasului sa presare ganduri in mintea noastra pentru a ne distrage atentia de la rugaciune. Atunci e necesar sa te cufunzi cu si cu mai multa ravna in rugaciune, iar gandurile, adica diavolul insusi, ars de infricosatorul Nume al lui Iisus va fugi. Dupa care staretul m-a surprins grozav. Eram pe punctul de a-i spune altceva cand deodata el a raspuns gandului meu, zicand: "Iar uneori vrajmasul, punand stapanire pe inima, te supara cu ura si cu osandirea cuiva". Si aceasta este exact ceea ce voiam sa spun, fiindca eu eram suparat pe cineva, dar batiuska a anticipat toate acestea.

Odata staretul imi spunea: "Multi plang, dar nu pentru ceea ce ar trebui; multi se intristeaza, dar nu pentru pacate; multi par a fi smeriti, dar nu sunt asa. Pentru a avea succes in Rugaciunea lui Iisus, trebuie sa lucrezi totul cu smerenie; mersul, privirile, imbracamintea."

Staretul spunea ca <;strong>Rugaciunea lui Iisus aduce mari foloase celui care o spune. Trebuie in tot chipul sa te obisnuiesti s-o spui spre a deveni o mangaiere, mai ales la vreme de boala. Daca cineva se obisnuieste s-o spuna tot timpul, atunci o va spune si la vreme de boala si nu se va plictisi, fiindca rugaciunea il mangaie. Dar daca un om, atunci cand este sanatos, nu se ocupa cu rugaciunea, atunci cand se imbolnaveste nu se va putea ruga, fiindca nu e deprins cu ea; astfel ii va veni tare greu. Este necesar, de aceea, sa inveti si sa te obisnuiesti cu rugaciunea cata vreme esti sanatos si s-o spui adesea. Si desi ea poate sa nu fie curata, totusi sa spui rugaciunea cu smerenie: "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul!". "Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi".

Astfel, adevarata smerenie intotdeauna fuge de onoruri si nu le cauta niciodata; dar Domnul Insusi il va alege pe vasul sau ales si-l va inalta in ochii tuturor.

Fratii din obste spuneau despre el: "Ceea ce nu reuseste batiuska al nostru printr-o porunca, implineste cu smerenia. El graieste si se uita intr-un asemenea chip, incat chiar daca nu vrei sa te smeresti, pana la urma, o faci".

Obisnuia sa spuna ca RABDAREA se invata mai degraba staruind intr-o singura ascultare; de aceea nu-i placea sa-i mute prea des pe monahi dintr-o ascultare in alta.

Staretului ii placea sa repete inteleapta zicala: "Daca acest lucru nu-i de la Dumnezeu, ci este de la oameni, se va nimici de la sine" (Faptele Ap. 5, 38)

Smerenia era trasatura caracteristica a sufletului sau, incercand sa transmita aceasta virtute si fiilor sai duhovnicesti. Adesea toate povetele sale constau din doua invataturi: "Smereste-te! Fii rabdator!" Iar daca spuneai: "Batiuska, nu stiu cum sa fiu smerit!". Batiuska iti raspundea: "Invinuieste-te pe tine!" (cu alte cuvinte, fiindca nu stii cum sa te smeresti). Iar aceasta noua invatatura lasa sa se inteleaga ceea ce spusese mai inainte: "Smereste-te!" Daca-l rugai pe batiuska sa-ti spuna un cuvant de folos, arareori auzeai altceva; aproape mereu unul si acelasi: "Smerenie si rabdare si eliberarea de ..", iar aici batiuska numea o patima.

Odata, cand ma plangeam de lipsa mea de indreptare inaintea staretului, s-a intamplat sa discut despre aceasta lipsa de indreptare in cazul unei alte persoane. Cu un bland repros in glas el mi-a zis: "Sfintii se socoteau pe ei insisi mai rai decat toti ceilalti, totusi, noi ne socotim mai buni decat toti!"

In fata tuturor necazurilor si neplacerilor vietii, este intotdeauna mai usor sa vietuiesti pe langa astfel de oameni plini de har care le comunica si altora cu generozitate din belsugul luminii si caldurii lor launtrice. Indiferent cat de ingreuiat sau de intunecat era sufletul, indiferent de situatiile dificile in care se afla vreun om, daca ai drept ancora de nadejde persoana unui staret plin de har, atunci toate valurile ispitelor sunt imprastiate. Sufletul devine luminos, usor si senin si te uimesti cum de ai putut fi atat de tulburat. Inima manioasa e smerita si sufletul tulburat este impaciuit.

Ceea ce i se intampla unui astfel de om este descris cu acuratete intr-un poem rus:

Atunci necazul din sufletul meu se imprastie,

Iar cutele de pe frunte dispar,

In ceruri eu Il voi vedea pe Dumnezeu,

Iar pe pamant aflu bucurii de negrait.

Da, astfel se intampla atunci cand lumina harului, ce lumineaza sufletul dreptului si atinge omul pacatos cufundat in intuneric, rupand valurile ingamfarii si ale egoismului, ii deschide acestuia perspectiva adevarata si corecta din care el sa poata vedea viata si tot ceea ce-l inconjoara. Iata de ce toate manastirile in care infloreste staretia duhovniceasca sunt atat de pretioase si se bucura de respect; iar spre marele nostru necaz se imputineaza in monahismul actual.

Domnul sa ne lumineze pe noi oamenii prin al Sau Sfant Duh1
.................................................. .................................................. ....................
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

[icamilin]

" ADEVARAT S-A INALTAT ! " frate razvan-m

Bunul Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti eroii romani cazuti in tara si pe alte meleaguri !

Fie-le tarana usoara! Doamne ajuta! icamilin