Despre smerenie

[ioan89]

Ma refer la jigniri, nedreptati, jocuri si joculete si chiar corectii fizice. Am ajuns sa cred ca smerenia a ajuns sa fie doar un instrument de manipulare si control in mana celor puternici si aflati in pozitii de conducere, care asteapta doar sa le sufli in fund si sa-i ridici in slavi.

Am patru ani de crestinism intens si numai deceptii. Poate ca asteptam altceva. Care mai de care cu sfaturi, care mai de care mai buni oratori si...cam atat. Ma gandesc sa renunt. Sunt un om cu probleme. Cei cu probleme si care gresesc nu au loc in biserica asta. Sunt pusi la zid imediat.

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan89

Am patru ani de crestinism intens si numai deceptii. Poate ca asteptam altceva.

Sunt convins ca ai avut numai deceptii.
De ce?
Fiindca niciodata n-ai fost smerit.
De ce afirm ca n-ai fost smerit?
Pentru ca un smerit nu are asteptari(altfel spus: pretentii!)

Te rog sa ma ierti ca sunt asa direct!

[ioan89]

Nu ma deranjeaza. Din contra. Sunt doritor sa mi se spuna verde in fata unde gresesc. Dar, referitor la pretentii. Nu ar trebui sa avem pretentia ca ceilalti sa fie oameni sau ar trebui sa ma astept la orice?

Iar in relatie cu clerul. Cine aprinde lumina si o ascunde sub obroc?

Imi dau seama ca sufar de misecuvenism dar ce sa fac sa renunt la pretentii?

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan89

Nu ma deranjeaza. Din contra. Sunt doritor sa mi se spuna verde in fata unde gresesc. Dar, referitor la pretentii. Nu ar trebui sa avem pretentia ca ceilalti sa fie oameni sau ar trebui sa ma astept la orice?

Nu putem avea pretentia ca ceilalti sa fie oameni, ci noi sa fim oameni; noi nu putem controla pe altii, ci doar pe noi insine dupa multa osteneala. Nu avem voie sa ne uitam la paiul din ochiul aproapelui, ci numai la barna din ochiul nostru. Daca noi ne preocupam de purtarea celorlalti inseamna ca vrem sa vedem la ei ceea ce nu vrem sa vedem la noi; deci ceea ce ne supara la ceilalti este de fapt patima noastra.
In fata lui Hristos noi vom da socoteala pentru sufletul nostru, nu pentru cel al aproapelui nostru.

În prealabil postat de ioan89

Iar in relatie cu clerul. Cine aprinde lumina si o ascunde sub obroc?

Oamenii din cler sunt si ei oameni, nu e treaba noastra sa veghem la ce fac ei, iar daca noi nu luam asta in seama, inseamna ca noi nu suntem oameni, ci "imparatii" lor; vai de noi(in acest caz)!
Preotii au sarcini mai mari ca noi si vor da seama la o judecata mai severa decat oamenii.
1. Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, fraţii mei, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.(Iacov3,1)

Noi si ei suntem in relatie numai cu sarcina primita de ei de la Hristos, nu cu ei insisi; deci noi avem treaba cu lumina primita de ei, nu cu...obrocul lor.
6. Pe zidurile tale, Ierusalime, Eu pun străjeri, care nici zi, nici noapte nu vor tăcea! Voi, care aduceţi aminte Domnului de făgăduinţele Lui, să n-aveţi odihnă!b9is62,6)
Ar fi bine sa reusim sa vedem lumina.De asta trebuie sa veghem la "cugetul inimii noastre" pentru ca altfel putem sa ne inselam chiar noi.

În prealabil postat de ioan89

Imi dau seama ca sufar de misecuvenism dar ce sa fac sa renunt la pretentii?

Acesta este cel mai raspandit pacat din lumea omeneasca, incepand cu ziua a sasea(cand a fost creat omul). Cu alte cuvinte, asta il caracterizeaza pe om: impresia ca i se cuvine, iar asta "il orbeste" sa nu se straduiasca sa ofere nimic, ci sa dobandeasca mereu.

Iisus Hristos n-a avut nicio pretentie, iar noi suntem crestini, adica adepti ai ideologiei Lui, teoretic, dar practic suntem rastignitorii Lui prin faptele noastre de care nici nu suntem constienti. E mai mult de lucrat mai ales din momentul in care consideram ca am muncit mult, deoarece este mai mult ca sigur o impresie. Te rog sa ma ierti, dar patru ani de lucru in Duh in care sa nu simtim fericirea trebuie sa ne ridice multe semne de intrebare.

Avem de lucrat foarte serios cu mentalitatea noastra ca sa devenim crestini adevarati; e asa de greu sa devenim virtuosi, dar e asa de frumos, nu pentru ca ne-ar aduce recunostinta celor din jur, ci pentru sentimentul din inimile noastre; daca ne uitam dupa recunostinta aproapelui n-o vom obtine fiindca nu suntem capabili de munca vrednica de ea.