Despre manie

Despre mânie

Duhul Sfânt fuge din credinciosii mâniosi (Sf. Casian Romanul).

Nu este asa de mare folosul de pe urma postului, cât e de mare paguba mâniei (Avva Moise).

Hrana focului sunt lemnele, iar hrana celui mânios este mândria mintii (Sf. Efrem Sirul).

Curãteste-ti mintea de mânie, de amintirea rãului si de gânduri urâte. Atunci vei putea cunoaste sãlãsluirea lui Hristos în tine (Sf. Maxim Mãrturisitorul).

Mâniosii nu pot ajunge la cunoasterea lucrurilor duhovnicesti si la lumina Dumnezeiascã (Sf. Casian Romanul).

Mânia este împletitã cu amintirea rãului. Cel ce tine minte rãul este nelegiuit (Sf. Maxim Mãrturisitorul).

Mânia este ciuma rugãciunii (Avva Evagrie Ponticul).

Mânia este o betie. Nenorocirea acelora care sunt beti fãrã sã se fi îmbãtat de vin (Sf. Vasile cel Mare).

Mânia este semnul vãdit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).

Mânia este în om o groapã pentru el; cine si-a frânt mânia, acela a trecut aceastã groapã (Sf. Efrem Sirul).

Mânia este un primejdios sfãtuitor pentru oricine. Tot ce se întreprinde la mânie nu e niciodatã chibzuit (Sf. Grigorie Teologul).

Mânia nu trebuie sã fie cu cei ce se roagã. Ea este veninul serpilor (Avva Evagrie Ponticul).

Mânia orbeste ochii sufletului si nu-l lasã sã vadã Soarele Dreptãtii (Sf. Casian Romanul).

Mâniosul nu poate deosebi lucrurile rele de cele bune (Sf. Casian Romanul).

Mânia obisnuieste mai mult decât celelalte patimi sã tulbure si sã zãpãceascã sufletul (Sf. Diadoh al Foticeei).

Dacã cineva s-ar înfrâna de la mâncãruri si bãuturi, dar prin gândurile sale ar întãrâta mânia, acela se aseamãnã cu o corabie ce cãlãtoreste pe mare având pe dracul cârmaci (Avva Evagrie Ponticul).

Niciodatã si nicãieri nu gãseste diavolul un loc mai potrivit pentru el ca în mânie si dusmãnie (Sf. Ioan Hrisostom).

Cel ce se mânie si tine minte rãul, oricât ar iubi rugãciunea, nu este nevinovat. Cãci este asemenea celui ce vrea sã aibã vederea agerã, dar îsi tulburã ochiul (Avva Evagrie Ponticul).

Nu este biruintã mai mare decât sã-ti birui mânia si iutimea (Sf. Tihon).

E mai bine sã tai mânia printr-un zâmbet, decât sã te înfurii ca o fiarã neîmblânzitã (Sf. Efrem Sirul).

A te mânia este în firea omului, dar ca sã înãbusi mânia este în firea crestinului (Fericitul Ieronim).

Mâniosul, chiar de ar scula vreun mort, nu este primit de Dumnezeu (Avva Agaton).

Unde sunt rãutatea si mânia, acolo nu vine în zadar duhul blândetii (Sf. Ioan Hrisostom).

Iubirea este frâul mâniei (Avva Evagrie Ponticul).

Mânia, când este supusã si ascultãtoare fatã de minte, este asemenea câinelui lângã cioban (Sf. Vasile cel Mare).

O mare linistitã e o priveliste plãcutã, dar o stare pasnicã a duhului e si mai plãcutã (Sf. Nil Sinaitul).

Nimic nu umple cugetul de necurãtie ca mânia (Sf. Ioan Hrisostom).

Cel ce se mânie îsi omoarã sufletul (Sf. Efrem Sirul).

Cel mândru este si mânios (Sf. Teofilact).

Mânia este un foc. Mânia este o betie mai cumplitã decât cea a vinului (Sf. Ioan Hrisostom).

Scopul diavolului este ajutat foarte mult de mânia noastrã. Mânia este vinul serpilor (Avva Evagrie Ponticul).

[strajeru]

Bravo Ancah!Este superba aceasta poatare despre manie.Oricine citeste aceste "maxime"ale Sfintilor
Parinti va intelege perfect ce este mania si cum ne putem tamadui de ea.

M-a incantat atat de mult Omilia a X-a, despre manie, incat dati-mi voie s-o postez. Iata cat de bine cunostea Sf. Vasile, prin Duhul Sfant, omul.

OMILIA X-a
Impotriva celor ce se manie

Auzim ca Proverbele declara in termini precisi: “Mania pierde si pe cei intelepti! (Prov. 15.1); auzim si indemnurile apostolului: “Toata mania si iutimea si strigarea cu toata rautatea sa fie departate de la voi”.(Efes.4,31); auzim si pe Domnul spunand: “Cel care se manie in desert pe fratele sau este vinovat judecatii”. (Matei 5,22). Cand insa facem experienta acestei patimi nu atunci cand are loc in sufletul noastru, ci atunci cand se napusteste din afara aasupra noastra ca o furtuna neasteptata, atunci cunoastem minunata intelepciune a preceptelor dumnezeiesti. Daca noi insine dam vreodata drumul maniei si o lasam sa-si urmeze cursul ca un torent vijelios sau daca examinam in liniste tulburarea care urateste pe cei cuprinsi de aceasta patima, atunci cunoastem din experienta dreptatea cuvintelor Scripturii: “Barbatul manios nu are infatisare cuviincioasa”. (Prov. 11,25)

Cand aceasta patima a izgonit ratiunea si a pus stapanire pe suflet, face din om o adevarata fiara si nu-i mai ingaduie sa fie om, ca nu mai are ajutorul ratiunii. Ce este otrava in animalele veninoase, aceea este mania in oamenii cuprinsi de furia ei. Turbeaza ca si cainii, ataca intocmai ca scorpionii, musca asemeni serpilor. Scriptura ii numeste “caini”, “serpi”, “pui de naparca”. (Matei 23,33) Ca cei, care sunt gata sa se distruga unii pe altii si sa vatame pe cei de aceeasi semintie cu ei pot, pe buna dreptate, sa fie numiti intre fiarele si animalele veninoase, care au prin fire o ura neimpacata fata de oameni. Din pricina maniei: limba neinfranata, gura nepazita, maiini nestapanite, insulte, ocari, acuze, batai; si altele, cate nu se pot enumera , apucaturile rele, toate sunt nascute din manie si iutime. Din pricina maniei nu se mai cunosc fratii intre ei, parintii si copiii uita legatura firii.
Maniosii, in primul rand, nu se cunosc pe ei insisi, apoi nu-si mai cunosc nici rudele, nici cunoscutii. Dupa cum puhoaiele care se reped la vale tarasc cu ele tot ce intalnesc in cale, tot asa si pornirile violente si nestapanite ale maniosilor, se napustesc, impotriva tuturor, fara deosebire. Pentru cei maniosi nu impun respect nici parul alb, nici virtutea vietii, nici inrudirea, nici binefacerile da mai inainte, nimic din tot ce trebuie respectat si pretuit. Mania este o nebunie de scurta durata. Adeseori maniosii se tarasc pe ei insisi intr-un rau evident; si din dorinta de razbunare, neglijeaza binele lor personal. Cand isi aduc aminte de cei care i-au ofensat, se simt piscati ca de un taun; mania clocoteste, salta in ei si nu se potolesc inainte de a face vreun rau celui care i-a maniat, chiar daca intamplator si-ar face lor rau; cum se intampla adeseori cu obiecte aruncate cu violenta in altele din fata lor:sufera ele mai multa paguba decat pricinuiesc altora, pentru ca se sfarama pe ele insele.

Cine ar putea zugravi mania? Cine ar putea descrie chipul in care maniosii dau drumul maniei din pricini cu totul intamplatoare? Tipa, se salbaticesc, se napustesc cu tot atata furie ca si animalele veninoase si nu se opresc inainte de a-si fi varsat focul prin savarsirea unui rau mai mare si de nevindecat, in urma caruia mania se sparge in ei ca si o basica de apa.. Nici ascutisul sabiei, nici focul, nici altceva infricosator nu-i in stare sa retina un suflet orbit de manie; e tot atat de greu de oprit ca si furia celor stapaniti de demoni; maniosul nu se deosebeste intru nimic de demonizat, nici in privinta starii sufletesit. Din pricina dorintei de razbunare, sangele maniosului clocoteste in jurul inimii, ca si cum ar fi pus in miscare si framantat de un foc puternic; i se imbujoreaza obrazii si-i da maniosului o alta infatisare, acesta schimbandu-si infatisarea obisnuita si cunoscuta tuturor, ca si actorul care-si oune masca pe scena. La maniosi ochii isi pierd cautatura lor, nu mai sunt cei obisnuiti, sunt de nerecunoscut; privirea le tremura si arunca foc. Scrasnesc din dinti ca si porcii mistreti, care se napustesc spre atac. Fata le este palida si patata cu sange; volumul trupului li se mareste, venele le plesnesc, rasuflarea li se opreste din pricina furtunii interioare; vocea le e aspra si tipatoare; cuvantul le este nearticulat, vine pe buze la intamplare, iese din gura fara sir, fara ordine, fara claritate. Cand, insa, dau cu ochii de cei pe care sunt maniati, furia lor se aprinde din ce in ce mai mult, intocmai ca o flacara care are din belsug material de ars; intr-adevar, atunci se poate vedea o priveliste ce nu se poate suporta nici cu privirea. Mainile se ridica impotriva semenului sau si lovesc trupul oriunde nimeresc; picioarele izbesc fara crutare partile cele mai insemnate ale trupului; tot ce se vede ajunge o arma in mana furiei. Daca gaseste insa un potrivnic care sa-i opuna o pasiune egala lui, atunci apare alta manie si furie de aceeasi violenta. Se lupta piept la piept si, cazand, isi fac unul altuia tot raul cu putinta si, cum e de asteptat, sufera toate cate sufera cei calauziti de un astfel de demon. Ciuntirea madularelor si adeseori moartea sunt rasplatile maniei pe care le recolteaza cei incaierati. Primul isi ridica mainile sale nedrepte; celalalt se apara; cel dintai i-o intoarce, al doilea nu cedeaza. Trupul este brazdat de rani, dar mania face ca durerea sa nu se mai simta. Nu mai au ragaz sa mai simta durerile,caci sufletul lor le este in intregime indreptat spre razbunarea insultei.

[georgeval]

Toate aceste apoftegme ale Sfintilor Parinti sunt ca niste medicamente. Sa ne vindecam, sau mai bine zis sa stingem focul maniei cu duhul blandetii.
Felicitari Ancah.

[cozia]

Ce bine ar fi daca am reusi sa ne si aducem aminte de aceste sfinte invataturi inainte de momentul dezlantuirii miniei, insa vicleanul ne zoreste sa ne manifestam, nu ne mai lasa timp de gindire.

Nu vindecati raul cu rau si nici nu va luati la intrecere in a va nenoroci unul pe altul! In intrecerile in rau, biruitorul este cel mai nefericit, ca el pleaca de pe campul de lupta mai plin de pacate. Nu platiti deci raul cu rau, si nici nu rasplatiti o datorie rea cu una mai rea.
Te-a insultat cineva cand era manios, potoleste raul prin tacere!
Faci asa? Nu! Dimpotriva, primesti ca pe un suvoi mania lui in propria-ti inima si imiti vantul, care prin suflarea lui intoarce obiectele ce merg in contra lui. Nu folosi ca dascal pe vrajmas, nici nu imita ceea ce urasti. Nu fi oglinda pentru manios, reflectand in tine chipul lui.

Acela-i cu fata rosie. Nu te-ai inrosit si tu?
Ochii lui sunt insangerati! Spune-mi, ai tai privesc linistiti?
Vocea lui e tipatoare. A ta este potolita?
Nici ecoul din pustie nu se intoarce atat de desavarsit ca la cel ce a grait, cum se intorc insultele la cel ce insulta. Mai mult chiar: ecoul reproduce acelasi sunet; insulta , insa, se intoarce cu adaos.

Ce insulta isi spun unii altora? Unul spune celuilalt ca e om de nimic si de neam prost; celalalt il face sclav, neam de sclavi. Cel dintai il numeste saracie; acesta, la randul lui, il face vagabond. Primul il face prost; al doilea ii spune ca-i ticnit. Si continua sa se insulte pana isi termina insultele, cum isi termina arcasii sagetile. Apoi, dupa ce au terminat sa se insulte cu limba, pornesc sa-si razbune insultele cu fapta. Ca mania da nastere la cearta; cearta aduce insulte; insultele, lovituri; loviturile, rani; iar din rani, de multe ori moartea.
Sa oprim deci chiar de la inceput acest rau, izgonind din suflete, prin orice mijloc, mania. Facand asa, vom putea taia odata cu aceasta patima, care e radacina si izvor, cele mai multe rele.

Te-a insultat? Binecuvanteaza-l!
Te-a lovit? Sufera!
Te scuipa si te socoteste om de nimica? Gandeste-te ca ai fost facut din pamant si in pamant te vei intoarce!

Cel care isi are ocupata mintea cu astfel de idei va gasi ca orice insulta este inferioara adevarului. Facand asa, nu-i vei da dusmanului prilej de razbunare , ca te vadesti invulnerabil insultelor; iti vei prilejui marea cununa a rabdarii, ca ti-ai facut din furia altuia prilej de inteleptire proprie.
Astfel, daca ai da asultare cuvintelor mele, tu insuti ai cauta sa-ti inmultesti insultele aduse de altii. Iti spune ca esti neam prost? Tu insa numeste-te pe tine pulbere si cenusa. Poti sa-ti dai acest nume, ca nu esti mai ilustru decat parintele nostru Avram, care s-a numit cu astfel de nume.(Fac. 18,27) Te face prost, sarac si de nimic vrednic? Tu insa , numeste-te vierme, spune ca din gunoi ti-e originea, asa cum spunea despre el David (Ps. 21, 6) La aceasta adauga si cuvintele potrivite spuse de Moise. Aceasta, insultat de Aaron si Mariam, nu s-a plans lui Dumnezeu impotriva lor, ci s-a rugat pentru ei.(Num 12,1-6)
Al cui ucenic vrei sa fii?
Al acestor barbati fericiti si iubitori de Dumnezeu sau al celor plini de duhul rautatii? Cand esti ispitit sa insulti pe cineva, gandeste-te ca esti in situatia de a hotara in care parte ai sa te indrepti: sa te apropii, prin indelunga-rabdare, de Dumnzeu, sau sa te alaturi, prin manie, dusmanului.
Ce poate fi mai dureros pentru dusman decat sa vada ca insultele lui nu-l ating pe dusmanul sau? Nu-ti lasa sufletul abatut si nici nu ingadui ca insultele sa te atinga.. Lasa-l sa latre fara folos, sa crape de ciuda. Cel care loveste un obiect nesimtitor se pedepseste pe sine, ca nu se razbuna nici pe dusman, dar nu-si pune capat nici maniei, negasind multumire in insulte. Ba, dimpotriva, crapa de ciuda.
Ce nume vor da fiecaruia dintre voi cei care au fost de fata la o astfel de scena? Pe el il vor numi un calomniator, pe tine, un om cu suflet mare; pe el un om plin de manie si nesuferit; pe tine, om plin de rabdare si bland. El se va cai de cele rostite, dar tie nu-ti va parea rau niciodata de virtutea de care ai dat dovada.

În prealabil postat de cozia

Ce bine ar fi daca am reusi sa ne si aducem aminte de aceste sfinte invataturi inainte de momentul dezlantuirii miniei, insa vicleanul ne zoreste sa ne manifestam, nu ne mai lasa timp de gindire.

da, bine zis.

În prealabil postat de cozia

Ce bine ar fi daca am reusi sa ne si aducem aminte de aceste sfinte invataturi inainte de momentul dezlantuirii miniei, insa vicleanul ne zoreste sa ne manifestam, nu ne mai lasa timp de gindire.

cozia, sa stii ca nu am uitat invatatura acelui monah, pe care ai mentionat-o aici pe forum: precum ca mania trebuie stapanita inainte de a iesi pe gura. Mi-a fost de mare folos.

Insulta a inchis Imparatia cerurilor, caci “batjocoritorii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu” (1 Cor.6.10), tu insa prin tacere, ti-ai pregatit Imparatia. Ca “cel care rabda pana la sfarsit, acela se va mantui” (12.Matei 10,22) Ce scuza vei gasi daca si tu te vei razbuna si te vei impotrivi insultatorului tot cu acelasi fel de insulte?

Vei spune ca el a inceput sa te insulte?Aceasta nu e o scuza vrednica de iertare.

Nu merita o osanda mai mica nici desfranatul care arunca vina pe o femeie de moravuri usoare, ca provocatoare a pacatului sau. Nu exista cununi fara concurenti si caderi fara dusmani.
Asculta pe David ce spune:”Cand pacatosul a stat impotriva mea (Ps.38,2), nu m-am maniat, ci “am amutit si m-am smerit si nici de bine n-am grait” (Ps.38,3).

Te manii la auzul unei insulte ca la auzul unui rau; dar imiti pe cel care insulta, ca si cum ar fi facut un lucru bun. Iata, savarsesti ce acuzi.
Oare vezi numaidecat raul savarsit de altul, dar nu dai nici o importanta faptei tale rusinoase?
Spui ca e un lucru rau insulta? Cauta sa n-o imiti. Nu este o scuza indestulatoare daca altul a inceput sa insulte.

Dupa parerea mea este mai drept ca mania lui sa creasca, deoarece n-a dat peste un exemplu care sa-l intelepteasca; tu, cand ai vazut pe manios ca se schimba la fata, nu te-ai ferit de a te asemana si tu cu el, ci te-ai suparat si tu, te enervezi si te manii si tu la randul tau impotriva lui; astfel furia ta ajunge o scuza pentru cel care a inceput. Prin ceea ce faci procuri o scuza celuilalt si te osandesti pe sineti.

Daca mania este un lucru rau, pentru ce nu ai abatut de la tine raul?
Daca cel ce se manie este vrednic de iertare, pentru ce superi pe cel manios?
Prin urmare, chiar daca nu ai provocat tu cearta, totusi esti tot atat de vinovat.
In luptele atletice in care se dau coroane, nu se incununeaza cel care a dat prima lovitura, ci acela care a biruit. Asadar, este osandit nu numai cel care a inceput raul, ci si cel care a urmat in pacat pe cel ce a inceput raul.

Daca-ti spune ca esti sarac, primeste adevarul spus, de spune adevarul; daca minte insa, pentru ce te supara spusele lui? Nu te ingamfa de laudele neadevarate, dar nici nu te supara de insultele care nu te ating. Nu vezi ca sagetile strabat de obicei corpuri tari, dar nu patrund prin cele moi si in cele care cedeaza loviturilor?

Inchipuie-ti ca insulta este tot o sageata. Cel care i se potriveste o primeste in el insusi; cel care nu-i da importanta si cedeaza prin linistea felului sau de a fi, risipeste rautatea pornita impotriva lui. Pentru ce sa te tulburi daca te numeste sarac? Adu-ti aminte de firea ta!
Gandeste-te ca gol ai intrat in lume si gol ai sa iesi.( Iov 1,21) Cine este mai sarac decat cel gol? N-ai auzit nimic separator daca cel spuse nu ti se potrivesc. Cine a fost dus la inchisoare pentru ca a fost ssarac? Nu-I o rusine sa fii sarac; dimpotriva, este o rusine sa nu suporti in chip demn saracia.

Adu-ti aminte de Stapanul, Care, desi era bogat, a saracit pentru noi. (II Cor. 8,9)
Daca te face nebun si prost, adu-ti aminte de batjocurile cu care iudeii insultau adevarata Intelepciune, spunand-I: “esti un samaritean si ai drac” (Ioan 8, 48).

Daca te superi dai dreptate celui care te insulta. Ce lucru este mai nebunesc decat mania? Dar daca nu te manii, ai rusinat pe insultator si ti-ai aratat prin fapta intelepciunea ta.

Ai fost lovit? Dar a fost lovit si Domnul!
Ai fost scuipat? Si Stapanul nostu a fost scuipat.
“Ca nu Si-a intors fata de la rusinea scuiparilor” (Isaia 50,6)
Ai fost calomniat? Si Judecatorul a fost calomniat.
Ti-au sfasiat haina? Au dezbracat si pe Domnul meu si si-au impartit haniele Lui lorusi. (Matei 27, 31,35)
Tu n-ai fost osandit ca El si nici n-ai fost rastignit! Multe-ti lipsesc ca sa ajungi sa-L imiti pe El!