Crucea fiecăruia şi nădejdea în Dumnezeu

[sophia]

În prealabil postat de forever...

Mulţumesc pentru mesaj şi pentru atenţionări, respectiv este al doilea răspuns în care mi se atrage atenţia asupra egoismului şi este util să conştientizez asta.

Pentru ca acest caz să fie mai clar, trebuie să menţionez că problema concretă constă în muncă (exagerat de) multă pentru aproximativ o lună (fără zile libere), cu recurenţă trimestrială, când nu mai avem timp de prieteni, activităţi plăcute sau relaxante şamd. Prioritatea în aceste perioade (după aceea a datoriei de îndeplinit) este odihna/ somnul. Nu pot spune "nu", ci Doamne ajută! Nu fac asta din lăcomie sau mândrie, ci aşa e contextul. Părintele duhovnic mă povăţuieşte spre răbdare şi acceptarea cu mulţumire a situaţiei.

Recunosc că nu pare aşa greu (acum când nu sunt într-o astfel de perioadă). Ştiu că fiecare are greutăţile sale. Dar voi cum reacţionaţi la oboseală, când nu vă permiteţi să vă orpiţi şi să spuneţi nu?

La problema cu egoismul nu m-am referit direct la tine. Nu-ti cunosc situatia ca sa stiu de la ce vine oboseala aceea accentuata si depresia.
Ma gandeam mai mult la angajatori de ex. care nu impart munca asa cum ar trebui. Fac economie si dau munca a doi oameni numai la unul singur. Si apar asa 3 nefericiti deodata: cel cu munca, cel dat afara (sau neangajat) si in final si angajatorul, caci acei care muncesc prea mult fie se imbolnavesc si intra in medicale, fie fac greve si atunci se pierd mai multi bani.

La fel exista privat si oameni care nu vor sa imparta cu altii vreo activitate ci mai degraba se plang ca ei nu mai pot.

Trebuie vazuta situatia concreta si ce se poate face totusi. Nu e normal sa lucrati fara libere o luna intreaga. Nici legal. Nu prea sunt de acord cu duhovnicul, sa tot stai si sa accepti orice pana te faci praf.
Da, inteleg ca se refera poate la faptul ca sa fiti multumit ca aveti de lucru, este foarte delicata situatia. Dar sanatatea este totusi cea mai importanta si nu ti-o poate da nimeni inapoi...

In rest sfaturile pe care le-am notat ar trebui sa le aplic si eu si nu prea reusesc din diverse motive mai mult sau mai putin obiective.

Ca sa raspund la ultima intrebare:
Personal am avut si stuatii in care am clacat si m-am imbolnavit. Am tras si am tras pana am picat fizic.
Nu stiu daca la tine e vorba de oboseala trupeasca mai degraba, sau sufleteasca.
Prima se mai rezolva - te opresti si te culci si te odihnesti (acasa sau in spital daca este cazul) si iti dai seama de povestea cu ulciorul care nu merge de multe ori la izvor...
Astenia sufleteasca vine de la alte lucruri si se rezolva mai greu. De multe ori sunt factori externi...


@Negruta - Totusi Dumnezeu ne-a dat si corpul si nu avem voie sa ne batem joc de el. Si asta cu pacatul este totusi o extrema. Chiar numai pacat vad unii in toate? Oare asta doreste Dumnezeu sa facem din noi? Nu stiu, ma tem ca nu.