Predispozitii, vulnerabilitati mostenite de la parinti, bunici, strabunici etc.

[tot-Laurentiu]

În Scriptură se spune: Adam a trăit două sute treizeci de ani i atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa i după chipul său şi i-a pus numele Set. (Facerea 5, 3). Sf. Ioan Gură de Aur înelege aceste cuvinte astfel: "Set a motenit starea morală a sufletului i virtuile caracteristice tatălui său."

"...omul se cunoate prin copiii săi!" (Sirah 11, 30), "Cum e mama, aa e i fiica" (Iezechiel 16, 44)

"Există prunci care sug i care se aprind trupete, în timp ce există tineri de optsprezece-douăzeci de ani care au o repătimire, i nu sunt războii de trupul lor. Cui se datorează această diferenă? Stării duhovniceti a părinilor. Este motenirea duhovnicească. Vezi, părinii nu lasă motenire copiilor lor numai case, ogoare, ci le lasă motenire i patimile sau virtuile lor.
Dacă cineva este bogat sau sărac, lasă motenire multe sau puine, potrivit cu starea lui. Astfel există copii care au o bogată motenire duhovnicească de la părinii lor, adică au multe virtui. Aceti copii dacă adaugă i osteneala lor, nevoina lor, pot ajunge la mari înălimi duhovniceti, pentru că au pornit deja de la înălime.
De aceea Maica Domnului a fost atât de curată, nici măcar un gând păcătos nu s-a apropiat de ea. Rădăcina ei este Sfânta Ana. Ioachim i Ana au fost sfini, iar zămislirea Maicii Domnului a fost fără plăcere. Însă Dumnezeu nu este nedrept. Ceea ce are valoare este lucrarea pe care a făcut-o cineva asupra lui însui. Nevoina, osteneala personală pe care a depus-o fiecare, pentru a respecta poruncile lui Hristos, pentru a-L mulumi pe Dumnezeu, aceasta o ia în considerare Dumnezeu i nu punctul de unde a plecat. (din cartea "Părintele Paisie mi-a spus")

Sf. Ioan Scărarul spune că unii oameni sunt înclinai, prin firea lor, spre abstinenă, tăcere, smerenie i timiditate. Alii au chiar în firea lor o "oprelite pentru calităile bune, dar ei se străduiesc să fie buni; i chiar dacă sunt neputincioi uneori, acetia sunt mai demni de laudă decât primii." Omul care, prin lucrarea ascetica asupra propriului trup, a biruit mânia i viclenia, este mai puternic decât cel care este, prin firea sa linitit i drept. Virtuile dobândite cu trudă i luptă împotriva patimilor sunt preuite mai mult de Dumnezeu decât calităile motenite de la părini.

"Primul om era asemenea unei oglinzi curate, în care se reflecta doar Dumnezeu. Demonul neascultării voia să se reflecte, de asemenea, în această oglindă, dar nu reuea. Atunci a hotărât să murdărească această oglindă cu cerneala sa groasă."

"De la Adam i până în zilele noastre, păcatul se strecoară ca o dungă neagră într-un râu de sânge. În sânge se ascunde păcatul, din sânge se transmite păcatul i tot prin sânge s-a motenit, de la Adam până astăzi."

"Fiecare nou-născut este o nouă reflecie a lui Dumnezeu, întunecată puin de păcatul neascultării. Această mică umbră din sufletul nou-născutului reprezintă inclinaiile sale negative. Păcatul neascultării de Dumnezeu este exprimat prin alte păcate, deprinderi rele, patimi i plăceri. Această mică umbră a fiecărui nou-născut este o oarecare inclinaie spre rău. Deoarece numărul acestor inclinaii este mare, la fel de multe sunt i situaiile dramatice din viaa omului. Dar Dumnezeu este milostiv faţă de fiecare om. tiind neputina fiecărui suflet el îl aează pe fiecare în situaia de a se putea îndrepta, aa încât umbra să se transforme în lumină."(Sf. Nicolae Velimirovici)

"Se motenesc doar trăsăturile fundamentale ale caracterului părinilor, direcia lor morală, înclinaia spre bine sau spre rău, capacităile superioare ale minii, sentimentului i voinei. Niciodată nu se motenesc amintirile despre viaa părinilor, senzaiile organice i mentale ale acestora, gândurile sau sentimentele.

"Copiii primesc drept motenire de la părini nu doar particularităile fizice, ci i pe cele duhovniceti i aceasta ne obligă să ne gândim serios la responsabilităile noastre faţă de Dumnezeu, dar i faţă de neamul omenesc... Este mare responsabilitatea tuturor părinilor i ei trebuie să ină minte acest lucru întotdeauna; să-i învingă patimile i viciile, să se pocăiască de păcate, să-i curăţească inima, pentru ca această curăie să o transmită şi propriilor copii. (Sf. Luca al Crimeii Voino-Iaseneţki)

"Fiecare generaie motenete de la cele anterioare (copilul de la părinii săi i de la strămoii apropiai) proprietăile minii, inimii, voinei, caracteristicile trupeti, problemele rezolvate sau nerezolvate... Dacă părinii vor rezolva, în ei înii o problemă oarecare, atunci vor transmite copiilor o umanitate mult mai fină, eliberată de această "problemă blestemată", dacă e să folosim cuvintele lui Dovstoievski. Dacă ei nu vor putea rezolva problema, generaia următoare, mai devreme sau mai târziu, se va confrunta cu aceasta. Am întâlnit oameni care îmi spuneau: "Am ispita aceea sau cealaltă ori am problema cutare, care îmi este total străină. De unde vine aceasta?" i atunci controlând prin trecutul lor, aflam de multe ori, la părini sau strămoi, aceeai problemă, nerezolvată. Problema era pusă omului, care încerca să o rezolve, pentru că el tia că ea este motenită i că o rezolvă pentru bunica, bunicul, străbunicul sau pentru părini." (Mitropolitul Antonie de Suroj)

Analizând astfel de cazuri, un contemporan, cunoscut păstor de suflete, formulează legea eredităţii duhovniceşti: "...Copilul primeşte de la părinţi doar acel potenţial de energii dumnezeieşti pe care l-au avut părinţii în momentul zămislirii lui". (Enigmele eredităii / Konstantin V. Zorin, pag. 57, 63, 67, 105, 116, 117, 118 i 151)

"Copiii ii copiază pe părini încă din leagăn. Imita ceea ce fac cei mari i le înregistrează pe toate în "caseta" lor goala. De aceea părinii trebuie sa se ostenească să-i taie patimile lor. Indiferent dacă unele le-au motenit de la proprii lor părinti, ei vor da socoteala lui Dumnezeu nu numai pentru ca nu s-au nevoit sa le taie, ci si pentru ca le transmit copiilor lor." (din cartea Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

- Că viciile, în special beia i desfrâul, degenerează neamul, dovezile sunt evidente. Spitalele de toate felurile nu se mai ajung. Boala a ajuns o sursă de venit.

- Chiar nimeni nu vede ? Sănătatea e condiie de mântuire.
- Unde să ne inserăm în mecanismul genetic ca să frânăm decăderea şi degenerarea ?

Sunt totui câteva puncte de sprijin, nu chiar cum cere Arhimede, dar capabile să întoarcă - fie i în cazuri rarisime - povârniul fatal al declinului.

Dacă toate se înscriu, i bune i rele, i la mai multe nivele, e clar că acestea dau o rezultantă, pentru noi un calcul al probabilităilor la fiecare transmitere de cod.

Deci dacă pentru un ou zigot, se înjumătăete numărul de cromozomi ai fiecăruia dintre cei doi parteneri ai oului. cineva decide care coloană ereditară să fie scoasă din competiie i care să intre în circuitul vieii. Se tie cum stau genele în spiralele cromozomice. De asemenea se tie cum genele recesive plătesc, "în copii păcatele ascendenilor până la al al treilea i al patrulea neam" (Exod 20,5). Dar o pocăină, o îndreptare, o integrare într-o mai corectă concepie de viaă, poate decide până i corectarea codului genetic. Dătătorul Legii scoate defeciunile din aciune.

Aşa devine posibilă regenerarea, dar numai în schimbul eforturilor morale susinute i urmărite din neam în neam.

A mai fost odată o temă a efortului moral i spiritual "din neam în neam" posibilitatea apariiei Maicii Domnului i acea unică Partenogeneză a Mântuitorului. Cât n-au muncit trimiii lui Dumnezeu pentru condiia morală.

Şi dacă a fost posibilă odată o îmbunătăire mai poate fi.
Al doilea factor, care îndreptăete posibilitatea optimismului de-a putea stăvili degenerarea, este fenomenul mutaiilor genetice.

***
Un efect al uzurii sănătăii e că mintea decade de la înelegerea bună de mai înainte. Cade i de la credină. Cine putea fi mai convins în existena i asistena lui Dumnezeu ca Solomon, care-I zidise Templul din Ierusalim i care, la sfinire, văzuse Slava lui Dumnezeu umplând Templul, i totui mulimea femeilor (III Regi 11,3) i-au întors inima spre ali dumnezei.

Decăderea a atras apoi istorie nenorocită asupra poporului.
Alţii sunt prietenii celui decăzut.

***
Alternativele care aduc structurile la viaă, le vedem fie ca "probabile", fie ca "posibile" fie ca "preferabile".
"Înjumătăirea" numărului de cromozomi, la formarea oului, ine seama de toate datele fondului genetic, precum şi de toate legile ispăirii în copii, ale greelilor înscrise în codul genetic al celor doi părini, 4 bunici, 8 străbunici, după cum e scris: "Sunt Dumnezeu râvnitor, îndelung răbdător i mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu las. Pedepsesc greelile părinilor în copii până la al treilea i al patrulea neam, dar mă milostivesc până la al miilea neam pentru cei ce ascultă poruncile Mele (Exod 34,6-7;Deuteronom 5,9-10).

Deci cel ce face "mutaiile genetice", hotărăte ce să iasă afară din socoteală, din "activul" codurilor genetice i ce să rămână activ în viaa viitoarei fiine, este Cel ce asistă toată creaia de la atom până la univers i care le mică pe toate în armonie cu structurile genurilor i speciilor creaiei de la începutul până la sfâritul creaiei.

"În El trăim, ne micăm i suntem" (Faptele Apostolilor 17,28)

***
Printre urmările endocrine ale beiei bunicilor, pe lângă defeciuni - insuficiene mintale - în sistemul nervos, nepoii nu pot învăa, mai apare i sterilitatea naturală în nepoate. Alte nepoate - după gradul de beţivitate al unuia din cei 4 bunici - fac avorturi spontane. Deci pedeapsa părinilor în copiii până la al doilea i al treilea neam. Că aci, la al treilea neam, li se sfârete neamul. (din cartea Părintele Arsenie "Omul îmbrăcat în haină de in i îngerul cu cădelnia de aur")

Este foarte greu de stabilit, ca regula generala,ca fiecare generatie mosteneste inclinatia spre bine sau spre rau a inaintasilor lor, de fiecare data.Sunt numeroase cazuri cand din parinti fara probleme, chiar credinciosi,inclusiv ortodocsi,au iesit copii atei.In alte situatii din familii de alcoolici au iesit si copii care nu numai ca nu au avut aceasta inclinatie dar au fost cu mult peste parinti lor,inclusiv dpdv intelectual,ceea ce este si mai interesant pentru ca exact aceasta capacitate nu le-a fost afectata.Altii au invins diferite patimi,precum betia,prin terapie,nefiind neaparat credinciosi.Este greu de schematizat totul indiferent de situatie.

[bin000]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Este foarte greu de stabilit, ca regula generala,ca fiecare generatie mosteneste inclinatia spre bine sau spre rau a inaintasilor lor, de fiecare data.Sunt numeroase cazuri cand din parinti fara probleme, chiar credinciosi,inclusiv ortodocsi,au iesit copii atei.In alte situatii din familii de alcoolici au iesit si copii care nu numai ca nu au avut aceasta inclinatie dar au fost cu mult peste parinti lor,inclusiv dpdv intelectual,ceea ce este si mai interesant pentru ca exact aceasta capacitate nu le-a fost afectata.Altii au invins diferite patimi,precum betia,prin terapie,nefiind neaparat credinciosi.Este greu de schematizat totul indiferent de situatie.

Tocmai pentru ca e foarte greu(de fapt imposibil) de stabilit de oameni ,Dumnezeu a spus clar cum se vor intampla lucrurile pedepseste pana la al 3 lea neam ,se milostiveste pana la 1000 de generatii.Fireste astea combinate cu libera alegere si straduinta generatiilor respective.Deci daca iese un alcoolic din parinti credinciosi e voia lui libera care refuza o mostenire minunata,daca iese un sfant din parinti alcoolici e voia lui libera si straduinta de a-si construi el o mostenire minunata,pe care nu a avut-o.Probabil Dumnezeu iubeste sa vada astfel de straduinte .

Ar fi bine daca ar fi atat de simplu.Realitatea este insa mult mai complexa sa spunem,si mai greu de explicat sau incadrat,cel putin din perspectiva mea.Ce m-ar interesa,ca sa nu lungesc inutil interventia mea:acele citate,in prima postare a topicului,care incearca corelatii cu aspecte din genetica din ce carte exact sunt.Acel aspect ma intereseaza in mod particular.Multumesc anticipat pt info,numai bine.

[tot-Laurentiu]

Sunt preluate din cartea Enigmele eredităţii / Konstantin V. Zorin, pag. 57, 63, 67, 105, 116, 117, 118 şi 151...

[Ioan_Cezar]

Genetica este o ştiinţă extrem de complexă, căreia nu i-a dat de cap nici un om până azi, din câte cunosc.
Cei care scot după placul lor fragmente din cărţile de genetică (precum unii scot din context versete din Scriptură, pentru a da interpretări care le convin lor) uită, printre multe altele, următoarele:
a) transmiterea genelor de la genitori la urmaşi este condusă de legile probabilităţii, nu de mecanică; în genetică nimic nu e sigur, ci doar probabil.
b) genotipul nu e totuna cu fenotipul. Aceasta înseamnă că, chiar dacă doi oameni au fondul genetic absolut identic, dezvoltarea lor morfologică nu este niciodată identică. Intervin nenumăraţi factori pe care îi putem reuni în câteva clase principale - educaţia/cultura mediului, experienţele vieţii, autoconstruirea propriei personalităţi prin propriile decizii. În concluzie, premisele presupuse a fi identice duc la rezultate variate.
c) genele recesive, spre deosebire de cele dominante, nu se manifestă (decât atunci când în genomul urmaşului se întâlneşte aceeaşi genă recesivă şi de la mamă şi de la tată).

Consider că este cu totul păgubos ca omul care nu stăpâneşte bine genetica să facă speculaţii teologice pe spinarea geneticii. Prin aceasta se scoboară pe sine şi în genetică şi în teologie...

Ca fapt divers, reamintesc că unul dintre marii oratori ai Antichităţii a avut un defect din naştere (transmis ereditar) la nivelul aparatului fonator. Dar, prin lucrul cu sine şi-a depăşit datul ereditar şi a devenit unul dintre cei mai buni oratori, poate cel mai bun.
https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/demostene/

Pe de altă parte, ca să ridicăm ştacheta sus de tot, în chiar Genealogia Mântuitorului întâlnim persoane despre care uneori ne sfiim să vorbim...
http://www.cuvantul-ortodox.ro/categ...erii-domnului/

Speculaţiile genetice au, printre alte neajunsuri, pe acela că alimentează fanatismul rasist (rase pure, nazism etc.).

Pentru om e întotdeauna mai important (cu impact practic mai mare, cu validitate ecologică) în ce cultură trăieşte, în ce lume de duhuri, în ce atmosferă omenească (şi îngerească...) decât cu ce tendinţe în potenţial vine pe lume. Dacă se transmit urmările păcatelor părinţilor, aceasta se face prin comportamentul (practici - obiceiuri, ritualuri) şi amintirile (idei, sentimente, valori, filosofii, credinţe) ce însoţesc fiecare coabitare dintre înaintaşi şi urmaşi.
Păcatul se reînnoieşte activ - psihologic şi duhovniceşte de la o generaţie la alta, prin comunicarea directă la toate nivelurile dintre generaţii; el nu se transmite pasiv prin substratul genetic biochimic. Să respectăm şi să cultivăm tradiţiile bune, de la o generaţie la alta, şi astfel vom avea urmaşi sănătoşi, trupeşte şi sufleteşte şi duhovniceşte.
Şi chiar dacă păcatul s-ar transmite, stă în puterea oricărui păcătos născut din păcătoşi să devină bineplăcut Domnului, chiar sfânt. Prin alegerea nevoinţei întru atragerea Harului Domnului, ştiind că "duhul umilit, inima înfrântă şi smerită..." şi că tot ce nu este posibil la om este posibil la Dumnezeu, dacă Domnul voieşte.

În prealabil postat de tot-Laurentiu

Printre urmările endocrine ale beției bunicilor, pe lângă defecțiuni - insuficiențe mintale - în sistemul nervos, nepoții nu pot învăța, mai apare și sterilitatea naturală în nepoate. Alte nepoate - după gradul de beţivitate al unuia din cei 4 bunici - fac avorturi spontane. Deci pedeapsa părinților în copiii până la al doilea și al treilea neam. Că aci, la al treilea neam, li se sfârșește neamul. (din cartea Părintele Arsenie "Omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur")

Cumva acest thread are scopul de a scuza incorectitudinea in aceasta lume? Oare este corect sa gandim ca Dumnezeu pedepseste copii si oameni nevinovati pentru pacatele parintiilor lor?

Ma scuzati daca deranjez, dar asta mi se pare o aberatie religioasa. Nu ne zice aceeasi ideologie religioasa ca Dumnezeu ne iubeste pe toti in mod egal? Nu ne zice ca toti suntem judecati egal, dupa faptele noastre, nu ale altora?

Din pacate, da, genele nu sunt perfecte, si pot da si rateuri, unele fiind chiar fatale, altele supunand oamenii la vieti intregi de chinuri. Dar sa dai vina pe parintii lor pentru asta, mi se pare o aberatie si o "scuza" slaba pentru incorectitudinea din lumea aceasta.

[tot-Laurentiu]

Prietene vezi lucrurile strâmb şi ciunteşti contextul. Textul postat trebuie citit integral şi înţeles în ansamblu fiindcă de aceea l-am postat întreg, domnia ta însă citezi doar ceea ce-ţi convine.

Bineînţeles că Dumnezeu este milostiv şi iubeşte oameni dar în acelaşi timp este şi drept şi nu mântuieşte pe nimeni cu forţa. Altfel nu ar mai exista rai şi iad.
Aici problema se pune din punct de vedere duhovnicesc, totul fiind legat de efectele patimilor, păcatelor şi pocăinţei, ci nu cum o pui domnia ta, psihologic şi fixist.
Aici nu vorbim despre faptul că noi moştenim sau vom fi judecaţi pentru păcatele altora ci despre urmările păcatelor. Sunt două lucruri total diferite. În Tradiţia Bisericii se vorbeşte despre două judecăţi: Judecata particulară şi Judecata Universală unde fiecare vom fi judecaţi pentru păcatele noastre însă asta nu exclude urmările sau efectele păcatelor celor apropiaţi ai noştri. Una este păcatul şi alta este efectul său, care nu este acelaşi lucru...

Nu este vinovat Dumnezeu că noi oamenii ne-am îndepărtat de El prin patimi şi păcate. Dacă Adam nu ar fi păcătuit, astăzi nu ar fi existat moartea şi am fi fost cu toţii în Eden. Însă Mântuitorul S-a Întrupat, a pătimit, a fost Răstignit, a Înviat, S-a înălţat la ceruri şi a întemeiat Biserica Sa Ortodoxă la Cincizecime tocmai pentru a ne da nouă această posibilitate de a ajunge la starea vechiului Adam dinainte de căderea în păcat şi chiar să depăşim această stare fiindcă Domnul Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam. Asta depinde de fiecare dintre noi în parte, însă nu înseamna că de acum ne vom mântui cu toţii la grămadă.

Orice este posibil doar în prezenţa a o mulţime de "dacă": dacă ai credinţă în Dumnezeu, dacă te rogi, dacă participi la Sfintele Taine şi Slujbe ale Bisericii, dacă te fereşti de patimi şi te lupţi cu păcatele tale, dacă lucrezi virtuţile şamd.

Orice patimă şi orice păcat aduce boala, suferinţa şi lucrarea morţii în lume fiindcă oamenii sunt cu toţii o fiinţă chiar dacă aceasta fiinţă este dispersată. Cu cât o persoană trăieşte în apropierea unor patimi şi păcate cu atât creşte riscul ca aceasta să fie înfluenţată şi otrăvită. Adam a fost atenţionat de către Dumnezeu: "Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!"(Fc 2,17), "pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru." (Romani 6:23). Este vorba aici despre o moarte dublă, atât cea biologică, cât şi duhovnicească - pierderea harului...

În momentul în care există pocăinţă adevărată totul se rezolvă, fiindcă, după cum spunea şi Cuviosul Paisie, nici o moştenire păcătoasă nu poate rezista în faţa harului lui Dumnezeu. Însă până ajunge omul zilelor noastre să conlucreze în mod real cu harul lui Dumnezeu, e cale lungă! Citeşte aici "despre transfigurarea simţurilor prin har, în rugăciune, şi contemplarea-iubire a Dumnezeiştii Frumuseţi în viaţa mistic-contemplativă Ortodoxă", poate îţi prinde bine!

Am iniţiat threadul pentru oamenii dezgheţaţi la minte, capabili de sinteză şi analiză, nu pentru fixişti şi răstălmăcitori.

"Rugaciunea este legata de mediu - mediul o ajuta sau o ingreuneaza-, dar este dependenta si de sange, adica de traditia familiei. Este important daca cineva are sange din parinti rugatori, daca mama s-a rugat atunci cand era insarcinata". (Cuv. Sofronie Saharov)

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Genetica este o ştiinţă extrem de complexă, căreia nu i-a dat de cap nici un om până azi, din câte cunosc.

Ca ştiinţă instituţionalizată, genetica se rezumă în majoritatea cazurilor la constatări, fără să poată demonstra şi explica în mod real care sunt cauzele pentru majoritatea fenomenelor genetice.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Speculaţiile genetice au, printre alte neajunsuri, pe acela că alimentează fanatismul rasist (rase pure, nazism etc.).

Cred că se înţelege de la sine că discuţia nu este despre rase pure sau experimente genetice de laborator, ci despre ştiinţa cuvioşilor părinţi, despre predispoziţiile moştenite de la strămoşi din persepectiva oamenilor trăitori în Hristos, aşa cum le-a fost transmis prin Revelaţie, la care cea mai mare parte a oamenilor de ştiinţă nu pot ajunge prin metode ştiinţifice.

Există, într-adevăr, anumite experimente prin care omul se pune în locul lui Dumnezeu, însă orice experiment care nu decurge conform firii, nu face parte din planul lui Dumnezeu, şi deci, nu poate fi obiectul discuţiei de faţă, din moment ce se se încadrează la păcate împotriva firii.

[Ioan_Cezar]

Iartă-mă dar nu vreau să particip la monotona dispută abracadrabrantă despre conflictul dintre ştiinţă şi religie, despre superioritatea uneia sau a alteia etc.
Discursul eclectic, gen salată de cuvinte şi idei, în care se amestecă cu băţul emoţional termeni de ici şi de colo pentru a demonstra nu ştiu ce afinitate, nu duce la nimic bun.

Ştiinţa Părinţilor nu este la concurenţă cu genetica, nu e nici deasupra nici sub vreo ştiinţă, ci lucrează în alt plan: cel duhovnicesc. Că uneori Părinţii apelează la câte un termen din ştiinţele lumii, asta se face pentru a ne ajuta pe noi să înţelegem unde bate cuvântul duhovnicesc. Utilizăm variate mijloace dar nu le confundăm cu scopul. Ne uităm unde arată degetul, nu la deget sau în deget. Părinţii ne arată Cerul, nu pământul din om, nu lumescul vieţii acesteia de care se ocupă în general ştiinţele. Ei se ocupă cu meta-fizica, nu cu fizica existenţei.

Când Părintele Sofronie ne vorbeşte despre sânge, nu are în vedere vreo lămurire care ţine de hematologie, sistemul cardio-vascular ori gene şi codoni, ci sugerează, prin apelul la un mijloc plastic de expresie, că viaţa evlavioasă a mamei are consecinţe profunde asupra vieţii copilului. Ne mai învaţă astfel ceva care scapă amatorilor de termeni genetici: inima duhovnicească a mamei comunică cu inima duhovnicească a fătului încă din timpul vieţii intrauterine. Stările sufleteşti ale mamei sunt prima învăţare primită de copil. Cu cât aceste stări sunt mai sănătoase duhovniceşte, cu atât mai sănătos duhovniceşte se va dezvolta şi copilul. Iar această învăţare, această permanentă educaţie duhovnicească se va prelungi şi mai apoi, după naştere, în relaţiile duhovniceşti dintre mamă (tată, familie) şi copil.

Aceşti oameni nu explică cum se "traduce" în ADN viaţa duhovnicească, întrucât ei nu explică Tainele ci le trăiesc, le experiază, le cultivă. Părinţii pun mereu accentul pe factorii duhovniceşti pentru că voiesc ca noi, mamele şi taţii, să ne dezvoltăm duhovniceşte, iar prin aceasta să îi ajutăm şi pe urmaşii noştri să se dezvolte duhovniceşte.
Apoi vin şi celelalte, pe această bază bună, absolut necesară.