Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 24.10.2008, 14:30:21
salmo salmo is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Mesaje: 4
Implicit Cuvant la calugarire al Parintelui Rafail (partea I)

PĂRINTELE RAFAIL - Cuvânt la călugărire

…Că lumină în noi nu este. Și dacă este, nu e lumina noastră. E lumina lui Dumnezeu. Și atunci e firesc să fim mai aproape de deznădejde, văzând întunericul care este în noi... Dar iată că tocmai asta este începutul luminii noastre. Primul lucru pe care îl lucrează Dumnezeu în om: Dumnezeu ca Lumină, când Se apropie de om, îl conștientizează pe om de întunericul lui. Și când noi vedem că nu suntem lumină, ci că suntem întuneric – ce ne arată că suntem întuneric, altceva decât Însăși Lumina nezidită a lui Dumnezeu? Deci când vezi întunericul, când vezi păcatul în tine – departe de a deznădăjdui – să știi că păcatul ăsta era în tine și înainte, dar acum deznădăjduiești că îl vezi, dar mai adevărat ar fi fost să deznădăjduiești când nu îl vedeai! Acuma ești o treaptă mai bine, mai aproape de lumină sau lumina e mai aproape de tine și îți luminează urâciunea, păcatele, neputințele.
Dumnezeu luminează pe un om în două feluri, așa cum înțeleg acuma: unul este prin împrejurări, prilej de cădere – și eu cad, și asta mă vădește că sunt păcătos. În plus, un lucru mai subțire pe care îl observ: conștiința mea începe să se sensibilizeze la păcat și să nu mai tolerez așa cum poate alții tolerează în ei înșiși sau așa cum toleram eu odinioară. Sau nu mai pot să nu simt răutatea păcatului care lucrează în mine. Aceste două lucruri sunt lumină.
Sfântul Pavel zice că tot ce vădește, este lumină. Adică împrejurările vieții mele care mă vădesc ca păcătos și, și mai mult, acea lucrare subțire care îmi subțiază conștiința și nu mai pot să trăiesc păcatul fără să simt – toate astea sunt o lucrare foarte dureroasă uneori, dar nu uitați: sunt lucrarea luminii care vădește întunericul!
Părintele meu Sofronie, Părintele meu Duhovnic, merge până a zice lucrul ăsta: începutul adevăratei contemplări a lui Dumnezeu este vederea păcatului său propriu sau pocăința. Adică să nu ne închipuim viziunea lui Dumnezeu așa cum se arată în unele poze prin cărți – imagini cum cazi în extaz și vezi nu știu ce! Există un concretism în mântuirea noastră, un realism care începe în felul ăsta! Ce începe? Dacă încep să văd, fiindcă lumina lui Dumnezeu îmi arată păcatele mele, începe duhul meu să vadă! Este un procedeu care merge până acolo unde acel ochi care vede acum, începe să vadă întunericul care e în mine, cândva va vedea acea lumină care azi mă luminează: acum mă luminează să văd întunericul, cândva mă va lumina să văd însăși lumina.
Și Părintele Sofronie ne spunea – și scrie în cărțile lui – că abia atunci când vom contempla Lumina cea nezidită a lui Dumnezeu, de abia atunci ne vom da seama că ce mă deznădăjduiește acuma, era – atuncea când mă deznădăjduia – era acea lumină pe care acuma o contemplăm în bucurie.
Și vă spun lucrurile astea pentru ca să nu deznădăjduiți. Și am gândul mai ales la frații monahi, fiindcă poate în monahism cu precădere se trăiește căderea!
Noi toți am perindat cândva la Părintele Sofronie să-i spunem Părintelui: „Părinte, sunt mai rău decât am venit, ce fac, nu-i nici un progres?”. Părintele râdea în sinea lui și ne zicea: „Frate, nu ești mai rău – nu ne zicea prea multe – nu ești mai rău acuma. Acuma ochii ți se deschid și vezi răul mai mult decât îl vedeai odinioară.” Credeam cuvântul Părintelui, dar au trebuit ani ca să înțeleg procedeul acesta și ce se întâmplă. Și vreau să împărtășesc asta cu frații mei care azi au luat logodna chipului îngeresc, dar și cu toți frații mei, fiindcă nimenea nu este scutit de această durere.
Și vreau să vă zic: calea aceasta este dureroasă. A-și vedea păcatul e o durere, dar asta, frați și surori, este o durere a nașterii! Durerea ta de astăzi ești tu acel de mâine, care prin aceste dureri te vei naște pentru cele veșnice. Așa să lumineze lumina voastră, frați monahi și monahii, prin răbdarea voastră, prin aceste încercări, prin nădejdea voastră amintindu-vă că urâtul pe care îl vedeți este în lumina pe care încă n-o simțiți, dar către care năzuim să ajungem să o vedem – nu în închipuiri ca toți luminații ăia, dintre care mulți sunt în casele de nebuni, și alții au scăpat, da’ nu sunt mai puțin primejdioși pentru ei înșiși și pentru Biserică. Ci să vedem cu adevărat pe Dumnezeu așa cum este în duh și-n adevăr: începem să vedem în duh și-n adevăr păcatul nostru propriu. Dar asta este lucrarea mântuitoare, dar încă nevăzută a Duhului Sfânt, Lumina cea nefăcută care vă luminează și [pe] care până la urmă o veți contempla – dă-ne, Doamne, lucrul ăsta –, și până atuncea,. răbdare!
Reply With Quote
  #2  
Vechi 24.10.2008, 14:32:24
salmo salmo is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Mesaje: 4
Implicit PARINTELE RAFAIL - Cuvant la calugarire (partea a II-a)

PARINTELE RAFAIL - Cuvant la calugarire (partea a II-a)

Uitați-vă și la ceilalți care au străbătut calea asta monastică: câtă răbdare au avut, câtă bărbăție în încercări, în căderi, în zdrobiri de toate felurile! Acuma știți! Că de aia este! Aia este nădejdea care îmbărbăta pe acei monahi și aia până astăzi este acea lumină care luminează pe frații noștri. Și slăvim pe Dumnezeul Cel din Ceruri, Lumina răbdării lor și bărbăției lor în încercări – Domnul să vă dea și Domnul să ne dea această bărbăție, această nădejde, care nădejde nu ne va rușina! Precum este scris, că Dumnezeu nu știe să dezamăgească pe om: „Cel care [are] în Domnul nădejde, zice și psalmul, nu va cădea”. Și, deci, nădejdea se sprijinește și pe știința asta, că fără să ne dăm seama ce se întâmplă, putem câteodată să ne afundăm în ce ni se pare – hăuri din ce în ce mai mari, întuneric din ce în ce mai gros, dar nu este întunericul! Este ochiul meu care se luminează din ce în ce mai mult. Și dacă putem în zilele încercărilor noastre să zicem din când în când un „Slavă Ție, Doamne!”, apăi asta o să accelereze călătoria noastră către scopul cel căutat.
Așa, frații mei care astăzi v-ați adăugit cinului monahicesc. Să nu așteptați de la voi înșivă progres așa cum noi ne închipuim progresul în cele lumești. Progresul pare să fie la început o dare înapoi, dar răbdați și continuați calea! Să nu uităm pe Sfântul Petru Apostolul – [despre] care se zice că păcatul lui era mai mare decât păcatul lui Iuda. Fiindcă Iuda a vândut Sânge nevinovat. Asta știa, asta a zis, de aia s-a pocăit, în felul în care s-a pocăit. Pocăință mincinoasă, dar hai să zicem.
Petru s-a lepădat de trei ori de Cel pe care L-a văzut în slava Lui dumnezeiască, cu patruzeci de zile înainte, pe Muntele Tabor. Mult mai mare era păcatul lui Petru decât păcatul lui Iuda. Iuda, săracu’, s-a dus și s-a spânzurat. Ce a făcut Petru? Iacă, îl găsim printre ceilalți zece Apostoli! Gândiți-vă la el, cu ce obraz stătea printre ceilalți? Că în fața lor Hristos i-a zis: „Ia aminte, în noaptea asta de trei ori mă vei lepăda.” „Nu, nu, Doamne, că sunt gata să merg în închisoare și la moarte.” Na, poftim! Acuma cu ce obraz?... Voi, dacă faceți un lucru d-ăsta în fața oamenilor, cu ce obraz veți mai veni între noi și să trăiți printre noi, după ce v-ați făcut de minune în fața tuturor? Smerenia! Asta este!
Ce este smerenia? Realismul: ăsta sunt! Dar și alt realism: dar Dumnezeu nu mă va lăsa! Și Petru, sunt sigur că mărturisindu-se așa cum e – văzutu-m-ați, frații mei, ăsta sunt, da’ totuși primiți-mă, că milostiv e Dumnezeu! – și Dumnezeu milostiv i-a fost și l-a întors înapoi prin întreita mărturisire. Simone, Mă iubești tu pe Mine, fiule al lui Iona? N-a îndrăznit să zică „Te iubesc”, dar a făcut apel la știința lui Dumnezeu. Doamne, Tu știi că Te iubesc! ...Și până când l-a tăiat la inimă, și tăierea aia la inimă a fost ultima durere a nașterii. Și Petru, ce-i zice lui Petru? Cum cinstește smerenia lui Dumnezeu nevrednicia omului? Zice: Mă iubești? Paște oile Mele! Cu ce obraz avea să fie Petru întâistătător între Apostoli? Cu obrazul smereniei și ascultării! Că Hristos pe Care L-a vândut, i-a zis: Dacă Mă iubești, paște oile Mele! Și i-a zis-o de trei ori. Și se zice că – și uitați care este înțelepciunea lui Dumnezeu – se zice că Petru niciodată nu a putut să-și uite păcatul cel mare, că de trei ori s-a lepădat de Domnul Cel iubit. Și durerea acestui păcat a continuat să-l nască pe Petru întru slava dumnezeiască, fiindcă pentru durerea asta putea Dumnezeu să-l înzestreze cu atâta slavă și putere, că numai umbra lui Petru dacă trecea peste cei bolnavi, ba chiar și peste cei morți, se vindecau și înviau. Și Petru nu se putea mândri, că își amintea că de trei ori se lepădase de Dumnezeu și de Domnul lui pe Care-L iubea!
Și cum lucrează Dumnezeu! Că până și păcatele noastre le pune în slujba mântuirii noastre spre observare. Asta nu este ceva pe care omul o poate face. Și totuși Dumnezeu pune în Sfinții Lui aceleași lucruri pe care le are El. Până la urmă, și Sfinții dobândesc acea înțelepciune prin care lucrează cele ale mântuirii lor proprii și [a] celor ce se apropie de ei.
Așa să facă Domnul cu voi! Cu frații mei cei de astăzi și cu voi toți, frați și surori, fiindcă nu numai pentru monahi vorbesc – fiindcă poate, în principiu, calea monastică este mai aprigă și mai dureroasă, mai pustie de împliniri în lumea asta, dar mântuirea și sfințirea omului este aceeași pentru toți.
Zicea Părintele nostru Duhovnic că dacă nu ar fi așa, Dumnezeu ar da altă Evanghelie și alte porunci pentru monahi, și altă Evanghelie și alte porunci pentru mireni! Dar ne-a dat tuturor aceeași Evanghelie și aceleași porunci. Aceeași mântuire, aceeași îndumnezeire, aceeași veșnicie tuturor. Dar fiecare pe calea lui. Dumnezeu Singur știe – și poate cândva vom ști și noi, da’ poate nu astăzi – de ce pe unii îi cheamă prin monahism la mântuire și pe alții nu prin monahism, ci prin alte căi. Dar Dumnezeu ne va arăta și lucrurile astea. Deocamdată o luăm de bună că așa este și, în rânduiala în care ne-a pus Dumnezeu, mergem mai departe cu nădejde. Nădejdea să ne îmbărbăteze, bărbăția să ne dobândească răbdare și în răbdarea voastră vă veți agonisi sufletele voastre, făgăduiește Mântuitorul. Așa facă cu voi, frați, și rugați-vă și cu mine să se întâmple tot așa! Eu sunt mult mai aproape decât voi de pragul ăla. Mi-am trăit traiu’, mi-am mâncat mălaiu’. Mai sunt puțini ani și-mi împlinesc sorocul zis de psalmi. Cine știe dacă îl voi ajunge, cine știe dacă îl voi trăi mai departe – până la urmă, cine știe dacă lumea va mai dăinui până atunci. Da’ toți să ne socotim ca frați și surori în Domnul. Până la urmă toți vom fi un singur om, așa cum Dumnezeu este un Dumnezeu, deși sunt trei Persoane!
Domnul să vă blagoslovească!
Și acuma mergem toți pe la frați și îi întrebăm care este numele lor. Asta este rânduiala monastică. Părintele să ne spună mai în amănunt.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Cuvant al Parintelui Paisie Olarul. AndreiM Mari Duhovnici si predicile lor 7 24.03.2011 17:02:42
Indemn din partea parintelui ieromonah Teofan Popescu, Putna Adriana Cluj Generalitati 25 28.09.2010 18:05:51
Pozitia parintelui Rafail Noica referitor la pasapoartele biomtetrice mihailt Stiri, actualitati, anunturi 0 21.01.2009 00:36:29
Cultura Duhului - cuvant la lansarea cartii al Parintelui Rafail salmo Generalitati 1 24.10.2008 14:39:16