|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#371
|
||||
|
||||
„Maica Domnului m-a operat și mi-a zis că va fi bine!” I
Vindecarea uimitoare a unei fetițe de către Maica Domnului.
Minunile în care sfinții sau Maica Domnului intervin direct, prin arătare, ne dau mai multă îndrăzneală în rugăciune, mai mult curaj în a nădăjdui la mila și ajutorul lui Dumnezeu, mai multă încredințare că nu suntem singuri și că-i avem pururea ocrotitori pe sfinții Săi și pe Preacurata Fecioară. Astfel de minuni s-au întâmplat de veacuri, și se mai întâmplă încă în zilele noastre. În cele ce urmează, Părintele Ion Vrăjitoru de la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Mogoșoaia și soția sa, Presvitera Silvia, dau mărturie despre chipul minunat în care Măicuța Domnului a intervenit pentru Elena, fetița lor de 11 ani, aflată la pragul dintre viață și moarte în urma unui cumplit accident de circulație… Presvitera Silvia: – Accidentul a avut loc anul trecut, în ziua de 25 august, chiar pe trecerea de pietoni din apropierea casei parohiale. Elena traversa pe trecere și șoferul care venea dinspre Buftea spre București i-a dat prioritate, în mod regulamentar. Când se afla pe la jumătatea trecerii de pietoni, a venit un alt șofer care conducea cu viteză și a izbit- o. Fetița a sărit în aer, el nu a frânat și a lovit-o și-a doua oară, aruncând-o pe Elena la aproape o sută de metri, într-o groapă. Eu eram în casă și am auzit izbitura, care a fost destul de puternică. Atunci am ieșit afară, crezând că a explodat un cauciuc – atât de puternic a fost impactul. Văzând că Elena nu era afară, am alergat la un magazin unde știam că avea de gând să se ducă. Între timp, lumea se adunase în jurul ei. Cealaltă fată a noastră, cu care eram în casă, a ajuns mai repede acolo și a strigat la mine: „Mama, e Elena!…”. Fata cea mare s-a întors imediat acasă și a adus o sticlă cu aghiasmă mare și o răcliță cu moaștele sfinților mucenici de la Aiud. Elena deja intrase în comă și suspina. A fost dusă de urgență la Spitalul Elias… Părintele Ion: - În acel moment, eu eram la biserică și slujeam slujba Cununiei. Cum am aflat, l-am lăsat să continue slujba pe Părintele care slujea împreună cu mine, iar eu am luat un taxi și am plecat spre spital. Când am ajuns la Elias, fetița era pusă pe o targă. Mi-am dat seama că situația este foarte gravă. Medicii miau spus că urmează să o bage la tomograf, iar după ce a ieșit filmul de la tomograf, medicii s-au reunit într-o sală și ne-au comunicat primele rezultate. Elena avea leziuni profunde în trunchiul cerebral, aici fiind lovitura cea mai gravă, plus niște lovituri mai puțin importante, care nu-i puneau în pericol viața. Hemoragia din trunchiul cerebral ne-a înspăimântat foarte tare, pentru că ni s-a spus că nicăieri, la nici un spital din lume, nu se putea interveni chirurgical. Ni s-a mai spus că primele 48-72 de ore sunt hotărâtoare pentru Elena. Atunci n-am avut altceva de făcut decât să ne rugăm. Am văzut acolo, în sala aceea, icoana Maicii Domnului și icoana Sfântului Ierarh Calinic. Și am îndreptat rugăciuni către Maica Domnului și către Sfântul Ierarh Calinic. Situația era foarte gravă și nu aveam altceva de făcut decât să ne lăsăm în grija lui Dumnezeu… - Ce speranțe vă dădeau medicii? Presvitera Silvia: - Elena nu avea nici o șansă de supraviețuire. Medicii ne-au spus că nu are nici o șansă, și așteptau din moment în moment să treacă la Domnul. I-au administrat treizeci și două de medicamente, toate agresive pentru un copil de 11 ani. Luptau să o țină în viață, dar din cauza acestor medicamente exista riscul să facă preinfarct sau comoție cerebrală. Ne spuneau așa: „Rugați-vă! Noi facem tot ce ne stă în putință ca medici, dar nu sunt șanse!”. Am început imediat să ne rugăm, și i-am rugat și pe cei apropiați nouă să o pomenească pe Elena. Rugăciunea era singura noastră speranță, atât ne rămăsese… „Ea, în tot timpul acesta, era într-o lumină și strălucea” Duminică, după accident, a venit Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul și s-a rugat pentru ea, apoi, începând de luni, au venit și alți părinți. Pe la patul ei s-au perindat mai mulți preoți, iar sâmbăta următoare a venit Părintele Onufrie de la Sihăstria Rarăului, cu icoana făcătoare-de-minuni a Sfântului Efrem cel Nou, icoană ce izvorăște mir. S-a rugat mult pentru ea, a uns-o cu mir care a curs din icoană, apoi a venit la mine și mi-a zis, cu chip luminat, că fata se va face bine și se va juca din nou cu mingea prin curte și-și va plimba cățelul. Nouă nu ne-a venit să credem. Ne pierdusem orice speranță. Apoi m-am dus în salon la Elena. Acolo era doctorița de la reanimare care mi-a zis: „Se cunoaște o îmbunătățire a stării fetei!”. Uitându-mă la aparate, am avut sentimentul că parcă trecuse furtuna. Aparatele funcționau, se simțea că o monitorizează, dar nu mai piuiau, se liniștiseră. A doua zi, Elena a dat niște semne că s-a mișcat, a mișcat mâinile, și-a întins picioarele… Avea momente în care, chiar pentru fracțiuni de secundă, respira singură, fără ajutorul aparatelor, chiar dacă era intubată. Între timp contactase și un microb de la spital, făcuse o infecție pulmonară din cauza tubului care l-a avut pe gât. Noi, în tot timpul acesta, nu încetam să o ungem cu mir, în primul rând cu ulei de la Sfântul Efrem. Părintele Onufrie i-a lăsat moaște de la Sfântul Mucenic Sabin și icoana făcătoare- de-minuni a Sfântului Efrem. Pe de altă parte, foarte mulți credincioși și prieteni deai Elenei îi aduceau ulei sfințit de la diferiți sfinți: Sfânta Parascheva, Sfântul Nectarie, Sfântul Pantelimon… Ea, în tot timpul acesta, era într-o lumină și strălucea. Era cu un cearșaf până la baza gâtului și chipul ei, din ce în ce mai mult, se lumina. Mulți dintre cei care o priveau, de la infirmiere până la cunoscuți și prieteni, au observat asta.
__________________
https://www.facebook.com/sil.en.94 |
#372
|
||||
|
||||
„Maica Domnului m-a operat și mi-a zis că va fi bine!” II
Părintele Ion: - Această vizită a Părintelui Onufrie a fost pentru noi ca o Înviere, ca o noapte a Sfintelor Paști… Am crezut din acea seară că Bunul Dumnezeu nu ne va lăsa, deși starea fetiței se înrăutățea, avea și febră cu pulsul oscilant, și toate acestea ne dădeau oarecum, așa, o stare de sfârșire, de deznădejde. Dar peste toate a fost mila și ajutorul Bunului Dumnezeu și al Maicii Domnului și al sfinților către care s-au îndreptat rugăciunile noastre.
La un moment dat, acolo, în rezerva în care se afla fetița, și pulsul fluctua, acolo se afla icoana Maicii Domnului, și eu, nevrednicul, atunci când ni s-a spus că fetița nu are șanse, atunci m-am rugat un pic mai stăruitor decât o făcusem până atunci în viața mea, așa cum m-am priceput. Dar am făcut și o făgăduință atunci înaintea icoanei Maicii Domnului, adică am încredințat acest copil Maicii Domnului, ca Maica Domnului să facă ce vrea cu fetița noastră. Dacă ne-o dă înapoi, noi o făgăduim Maicii Domnului. Asta a fost rugăciunea pe care am pus-o la Maica Domnului… - Deci medicii nu vă dădeau nici o șansă. Dar aveați cumva în suflet speranța că totul va fi bine până la urmă? - Da, sigur, noi am trăit cu această nădejde. Tot timpul aveam gândul că Dumnezeu este mare și știe ce are de făcut, indiferent ce se va întâmpla… Într-un fel, eram oarecum resemnați, să spunem, dar cu gândul la Dumnezeu. M-am rugat ca Dumnezeu să ne ajute, să nu ne lase și să ne dăruiască fetița sănătoasă, deși lucrul acesta, mi-am dat eu seama, nu aveam dreptul să-L cer Bunului Dumnezeu – dar m-am legat cu toată ființa de bunătatea și mila Celui de Sus. Și Dumnezeu ne-a încercat credința. Am pus pe seama păcatelor mele tot ceea ce s-a întâmplat, toată această dramă… Și m-am rugat la Dumnezeu să nu țină cont de păcatele mele și să ne ajute. Accidentul s-a întâmplat pe 25 august, de Sfântul Apostol Bartolomeu, și de Nașterea Maicii Domnului, după-amiază, deci pe 8 septembrie, fetița a ieșit din comă. Până atunci a fost sedată, și chiar în ajunul praznicului Nașterii Maicii Domnului ni s-a spus că nu sunt șanse de supraviețuire. Fetița între timp fusese mutată de la Elias la spitalul „Marie Curie”… Presvitera Silvia: - Da, am transferat-o la „Marie Curie”, tot la terapie intensivă. Noi continuam rugăciunea la Maica Domnului și la sfinți. Toți care eram la spital stăteam cu acatistele în mâini și ne rugam pentru Elena. Era un lanț de rugăciune. Aici, la „Marie Curie”, sâmbătă, de Nașterea Maicii Domnului, doctorița care era de gardă mi-a zis: „Doamnă, de ce-o mai chinuiți? Haideți să o deconectăm de la aparate!”. În urma ei a venit și un medic rezident, care mi-a trântito: „Ocupă patul degeaba aici! Mai sunt și alți copii bolnavi care au nevoie de pat și așteaptă să fie internați!”. Ea, în timpul acesta, mai făcea mici mișcări, mai ridica câte un degețel, mai clipea, deci nu stătea chiar lemn. Atunci i-am chemat pe toți membrii familiei, iar doctorița aceasta de la terapie intensivă a încercat să ne convingă să o deconectăm. În seara aceea, Elena a început ușor să deschidă ochii. A început să-i scadă și febra, pentru că de la infecție făcuse și febră. La un moment dat, băiatul meu s-a aplecat asupra ei și i-a strigat: „Elena, Elena, scoală! Elena, haide că te așteaptă și Fița!” – Fița fiind cățelușa ei. Ea atunci a deschis complet ochii și a început să se foiască. Tot foindu-se, a realizat că are ceva în gură care o deranja. Atunci a aruncat acel manșon și și-a tras sonda. Cât ne-am mai agitat noi pe-acolo, bucuroși de cele întâmplate, Elena și-a scos și sonda nazală și ne-o arăta în mâna ei, și a început să ne zâmbească! I-am dat imediat ceva să mănânce. Cei doi medici care cu puțin timp mai înainte ne recomandaseră să o deconectăm de la aparate priveau printr-un panou, și de atunci nu au mai trecut pe la Elena. În schimb erau de față alți medici pe care noi îi chemasem, și tot repetau: „Dumnezeu face minuni! Dumnezeu face minuni!”. Nu credea nimeni că va scăpa. Și alți medici care au văzut-o mai apoi au exclamat: „Este un miracol!”. După asta a mai avut niște episoade, medicii le numeau epileptice, adică se vedea că fata are o traumă, are o frică, pentru că se zguduia în pat. Apoi a fost transferată la Centrul de Recuperare „Robănescu”, unde a făcut kinetoterapie. A progresat ușor, ușor, a reușit să stea la început puțin înclinată, apoi în șezut, apoi în cărucior cu rotile. A făcut trei săptămâni kinetoterapie și făcea zilnic exerciții. Noi însă nu am încetat rugăciunea. I-am făcut Maslu și, pentru că putea să înghită, s-a împărtășit foarte des, ea cerând. La început nu vorbea, ne înțelegeam prin clipitul din ochi, „da” era un clipit, „nu” două clipituri. După vreo două săptămâni de stat la Centrul de Recuperare „Robănescu”, primul semn de revenire a început cu o transpirație, părul era ud ca și cum ar fi ieșit din duș, apoi era pe față, pe abdomen, pe picioare avea broboane de transpirație și zicea: „Acum pleacă Maica Domnului de la mine!”…
__________________
https://www.facebook.com/sil.en.94 |
#373
|
||||
|
||||
„Maica Domnului m-a operat și mi-a zis că va fi bine!” III
- Până la acel moment mai vorbise, mai spusese ceva?
- Nu. Acum tot repeta: „Pleacă Maica Domnului de la mine… Este îmbrăcată în alb, și are și puțin roșu, și acum pleacă, se urcă sus, în cer. Îl văd și pe Mântuitorul… Gata, m-a operat și acum pleacă”. Profesorul de gimnastică, care era de față, a întrebat-o: „Dar unde te-a operat?”. Și ea a arătat la spate, în trunchiul cerebral. Dar ea în spital nu a fost operată deloc – pentru că, așa cum a spus și Părintele, la problemele pe care le avea, nicăieri în lume nu putea fi operată. După asta nu a mai spus nimic, nici măcar șoptit. A venit apoi Părintele și a împărtășit- o. Dar a întrebat-o înainte dacă dorește acest lucru, și ea a clipit și-a dat și din bărbie. Părintele Ion: - Am această convingere că Maica Domnului a fost cu noi, în acele zile hotărâtoare, când din punct de vedere medical pentru fetiță nu mai erau șanse. Noi am înțeles gravitatea situației în care se afla copilul, și atunci ne-am spus că numai o intervenție divină și ajutorul Maicii Domnului ne mai pot reda copilul. Sigur că nu noi i-am dat viață, ci Dumnezeu, și tot El dispune de viața și de sufletul omului. De aceea Maica Domnului a fost cea care a mijlocit, am această mare credință că a mijlocit la Fiul ei și Dumnezeul nostru pentru tămăduirea fetiței noastre. Într-adevăr, Maica Domnului a operat-o – așa cum a spus și fetița, i s-a arătat Maica Domnului în două rânduri. Avem această mare bucurie, dar ne simțim și acum nevrednici de ajutorul acesta foarte mare pe care l-am primit de la Maica Domnului… Presvitera Silvia: - Cam la șapte zile, tot sâmbăta, iarăși a început să transpire, doctorii ziceau că face criză epileptică, deși nu era în nici un caz criză epileptică. Acum zicea: „Icoanele mari mi le ia sus, în cer, Maica Domnului!”. Și arăta icoanele din jurul ei. Aceasta au consemnat- o și medicii care au filmat-o. O doctoriță a spus: „Este o minune, Tatăl ceresc te-a vindecat!”. După aceasta, Elena a început să vorbească șoptit. Dacă te uitai la ea vedeai că vorbește, dar nu avea putere. - Părinte, cum v-a schimbat pe sfinția voastră și pe cei din familie această minune? Părintele Ion: - Această minune, într-adevăr, ne-a cutremurat și ne-a dat încă o dată semn că Maica Domnului este atât de iubitoare, și atât de mult ne poartă de grijă, cum noi nici acum nu realizăm – deși după această slăvită minune nici acum nu putem să conștientizăm puterea, ajutorul, harul și acoperământul Maicii Domnului. Atât de mare este, atât de mare, încât nu putem în cuvinte să spunem!… Ne-au ajutat și ceilalți sfinți, am această încredințare, dar mai presus de toți sfinții au fost rugăciunile Preacuratei, pentru că această slăvită minune s-a petrecut, iată, de Nașterea Maicii Domnului. Ne-am rugat și la sfinții taumaturgi: Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Efrem cel Nou și la alți sfinți – care sigur au intervenit, au mijlocit pentru noi, păcătoșii, dar mai presus de toate a fost și este Maica Domnului. - Credeți că acei medici care v-au sugerat să o decuplați de la aparate au înțeles minunea? - Da. Ne-am bucurat că au înțeles minunea chiar și cei mai sceptici, sau mai neîncrezători, sau, cum să spunem, că eu nu pot să zic că sunt oameni necredincioși, dar cei mai rezervați. Au fost unii, nu le venea să creadă… Chiar un medic de la Budimex, ca să fie convins că fetița și-a revenit, nici n-a mai mers să se schimbe din gardă și a venit direct la clinică, să vadă dacă așa este, dacă fetița și-a revenit. Toți medicii care au aflat de cazul ei au zis că este într-adevăr o minune, chiar lucrul acesta a fost spus și la o conferință a medicilor în Statele Unite – și, într-un fel, minunea aceasta a Maicii Domnului a făcut înconjurul lumii. „Se vedea clar că cineva mai presus de fire a intervenit acolo, în trunchiul cerebral” - Cum este acum Elena? Presvitera Silvia: - Ea și-a revenit treptat. La început a fost evaluată ca un copil de două-trei luni. Veneau colegii de la școală, o plimbau cu căruciorul. Acum e aproape ca înainte. Merge, dar nu poate alerga. La școală încă nu merge, citește, scrie, dar foarte puțin, că nu poate fi supusă la efort intelectual. A fost o traumă foarte mare, prea rău a fost zguduită… Am întâlnit un renumit doctor, Teodor Horvat, o somitate, care a studiat toate filmele, radiografiile și analizele ei din momentul internării și a spus că s-a petrecut o mare minune. Din câte am înțeles eu din explicația acestui doctor, acolo, în trunchiul cerebral s-a format o supapă care nu a mai permis sângelui să ajungă în cutia craniană și să irige creierul. Atunci am înțeles de ce fata ne arăta că acolo, la spate, a intervenit Maica Domnului. Numai Dumnezeu a săvârșit minunea, nici un medicament, nici o intervenție medicală nu o puteau salva… Se vedea clar că cineva mai presus de fire a intervenit acolo, în trunchiul cerebral, și a salvat-o.
__________________
https://www.facebook.com/sil.en.94 |
#374
|
||||
|
||||
„Maica Domnului m-a operat și mi-a zis că va fi bine!” IV
- Considerați că după această minune Elena s-a schimbat duhovnicește, i-a folosit cumva această experiență?
- Ea și înainte era foarte credincioasă. Postea, îi plăcea să se roage, să participe la Sfânta Liturghie… Acum se vede că are o evlavie aparte față de Maica Domnului. Caută să o aibă permanent în preajmă, chiar și când doarme vrea lângă ea icoana Maicii Domnului. După ce nu a mai avut nevoie de căruț, am fost într-un pelerinaj în Moldova. La Mănăstirea Petru-Vodă a stat de vorbă cu Părintele Iustin: „Părinte, Maica Domnului a avut grijă de mine. M-a salvat!” „Știu!” „Chiar m-a operat!” „Da, știu!” „Dar să știți că icoanele mari mi le-a luat!” „Ei, lasă, nu te necăji, atunci când ai să mori ai să le găsești din nou!”… Apoi am ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Diaconești. Maicile au copleșit-o pe Elena cu dragostea lor și nu știau ce bunătăți să-i mai ofere. Iar Elena a început să le povestească: „Am văzut-o pe Maica Domnului! A fost la mine cât timp am fost internată. Și m-a operat, și mi-a zis că va fi bine. Știți cum era Maica Domnului îmbrăcată? Era îmbrăcată în alb, nu în roșu și albastru cum o vedem noi în icoane. La mine a venit îmbrăcată în alb, dar avea și puțin roșu pe margine…”. În acel moment, o maică a plecat și s-a întors cu o icoană în care Maica Domnului era așa cum o descrisese Elena. Măicuța i-a zis: „Elena, eu am pictat icoana cât tu erai în spital și aș fi vrut să fie în veșminte albe, dar nu-mi ieșea deloc, și de aceea am mai pus puțin roșu pe margine!”. - Părinte, dincolo de vindecarea trupească, pentru fiecare dintre noi mai importantă este vindecarea sufletească. Câți oare dintre noi punem accent pe acest lucru, pe vindecarea sufletului? Părintele Ion: - Aici este problema noastră, pe vindecarea sufletelor noastre trebuie să insistăm foarte mult. Datorită acestei slăvite minuni care s-a petrecut cu fetița noastră, eu ar trebui mai mult să mă schimb și să mă îndrept către pocăință, către Dumnezeu – că acest lucru presupune pocăința: îndreptarea noastră către Hristos, către Dumnezeu și către Împărăția Cerurilor. Și familia trebuie să înțeleagă că această slăvită minune s-a făcut tocmai pentru întărirea noastră în credință și pentru a ne schimba viața, a merge cu mai multă râvnă și dragoste pe calea poruncilor lui Dumnezeu. - Părinte, în încheiere vă rog să adresați un cuvânt de întărire pentru cei care trec prin încercări grele, sunt deznădăjduiți și nu mai au nici o speranță că lucrurile se vor îndrepta… - Niciodată să nu ne pierdem nădejdea în mila lui Dumnezeu! Cât de mari și grave ar fi problemele, necazurile, bolile, suferințele, ispitele – cât de mari ar fi, să nu deznădăjduim, că Dumnezeu este lângă noi, Maica Domnului ne apără, ne ajută să nu cădem pradă deznădejdii… Și să avem această încredere că Dumnezeu este mai prezent în momentele acestea de cumpănă, este mai aproape de noi decât atunci când nu avem o suferință, o durere, o ispită sau un necaz. Atunci se arată mila lui Dumnezeu, harul Său preasfânt – dacă și noi, cât de puțin, ne deschidem acestui har prin rugăciune și prin lepădare de tot ceea ce este rău în viața noastră. Să nu ne pierdem nădejdea! Maica Domnului este maică iubitoare de fii și știe necazul și durerea fiecăruia, și ea vine și ne ajută și ne ridică din această stare, ne pune pe calea cea bună… Material realizat de Raluca Tănăseanu
__________________
https://www.facebook.com/sil.en.94 |
#375
|
||||
|
||||
Minunea Macii Domnului pentru bătrânul bolnav care s-a împuternicit și în tărie de voinic a venit
Atunci, întorcându-se către icoana Preasfintei, a lăcrimat și a zis către dânsa, cu credință: "Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!" Pe timpul când Britania era dreptcredincioasă, se afla într-o chinovie un preacuvios monah, care avea multă evlavie către Preasfânta Fecioară. Și așa de mult o cinstea că, dacă s-ar fi întîmplat să audă numai de numele ei cel prealăudat, adică dacă ar fi zis cineva Maria ori Născătoare de Dumnezeu, sau chiar el singur citind undeva asemenea cuvinte, pleca genunchii și făcea închinăciune până la pământ. Și așa a făcut acel îmbunătățit monah și credincios prieten al Preasfintei Fecioare Maicii lui Dumnezeu toată viața lui. Și ajungând la adânci bătrâneți s-a îmbolnăvit; și slăbise așa de mult că nu mai putea să se ridice din patul său, din care pricină egumenul i-a dat spre ascultare un ucenic să-i gătească cele de trebuință. Însă odată s-a întâmplat că ucenicul nu era acolo, iar bătrânul avea nevoie să se scoale. Deci, după ce a făcut rugăciune după obiceiul lui, a încercat de mai multe ori să se ridice, dar n-a putut. Atunci, întorcându-se către icoana Preasfintei, a lăcrimat și a zis către dânsa, cu credință: "Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!" Și îndată - o! grabnică auzire - s-a aflat în fața lui Împărăteasa a toate, care i-a zis: "Pentru multa ta evlavie și pentru dragostea pe care o ai către mine, iată că-ți adaug încă treizeci de ani de viață în această lume și-ți dăruiesc să ai putere ca pe timpul când erai de treizeci de ani. Iar aceasta ți-o fac pentru că-mi place viețuirea ta și pentru că cinstești atâta numelui meu." Și, zicând Preasfânta acestea, s-a înălțat la ceruri. Iar monahul mergea veselindu-se și umbla sănătos și puternic cu trupul. Și toți frații, auzind de minunea făcută cu dânsul, s-au înspăimântat și au prins multă evlavie către el. Iar el, aducându-și totdeauna aminte de Făcătoarea lui de bine, o lăuda necurmat și o slăvea pe Prealăudata cu posturi, cu provigheri și cu altefaceri de bine, până când s-a odihnit întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#376
|
||||
|
||||
Sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune
Strig-o ca un micuț copilaș pe maica noastră: „Măicuța mea, ajută-mă, dă-mi ceea ce-mi este de folos sufletului, precum știi! Puterea întregului suflet stă în rugăciune. Și după cum trupul se împuternicește prin mâncăruri și prin diferitele îngrijiri pe care i le dăm, tot astfel și sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune, citire, cuvânt duhovnicesc, pildă duhovnicească să vadă, și astfel, încetul cu încetul se deșteaptă. Pentru că dacă îl vei lăsa să doarmă, atunci îl va stăpâni uitarea și nesimțirea. După cum atunci când facem focul, suflăm în el ca să-l aprindem, tot așa are nevoie și sufletul. Pildele sunt suflările de aer care alungă cenușa, care este uitarea, și aceste suflări aprind cărbunii care nasc căldura. Astfel, pleacă nesimțirea care naște rătăcirea, încât omul crede că este bine, fără să fie însă așa. Așadar tu, micul meu copilaș, acum că ai vreme, plânge, ca să te umpli de bucurie, străpunge-te, strigă, îmbrățișează icoana Preasfintei, ca și cum ai îmbrățișa-o pe însăși mămica ta, și strig-o ca un micuț copilaș pe maica noastră: „Măicuța mea, ajută-mă, dă-mi ceea ce-mi este de folos sufletului, precum știi!” Spune-i multe alte cuvinte și vei atrage harul mângâietor asupra ta de fiecare dată când o vei chema în rugăciune. Vei dobândi astfel iubirea. Ea îți va dărui și rugăciunea, ea va aprinde flacăra și iubirea pentru Hristos, pentru că mijlocește către Fiul ei, și toate cererile ei El le împlinește, pentru că este Maica Lui, și nu îi trece cu vederea nici o dorință. Așadar, ceea ce vrei de la ea, să ceri ca un copilaș care cere de la mama lui ceea ce dorește și se agață de fusta mamei, îi sărută poalele, o îmbrățișează, o umple de lacrimi. Fă așadar precum îți scriu și, în scurt timp, vei vedea câtă iubire vei afla de la dulcea noastră Măicuță. Cu multă simplitate să mergi înaintea ei, ca să afli curăția sufletului. Simplitatea este reușita mare a sufletului. (Cuviosul Iosif Vatopedinul, Trăiri ale dumnezeiescului har, Editura Sf. Nectarie, p. 125-126)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#377
|
||||
|
||||
Icoana Maicii Domnului Prodromița – hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului
Calendarul Bisericii Ortodoxe consemnează, pe 12 iulie, Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos. Printre puținele lăcașuri de cult din Patriarhia Română care poartă acest hram se numără și Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Este singurul sfânt lăcaș din Capitală care adăpostește o copie, adusă din Sfântul Munte, a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromița, sub al cărei acoperământ sălășluiesc moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. La 24 octombrie 2011, în cadrul slujbei de sfințire a Paraclisului viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului, Patriarhul României a sfințit și Icoana Maicii Domnului – Prodoromița, copie a celei de la Muntele Athos. Istoria icoanei Maicii Domnului Prodromița o aflăm din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910. Redăm textul mai jos așa cum este prezentat în această ediție a Mineiului fără a știrbi nimic din farmecul arhaic al limbii române de la începutul sec. XX: SINAXAR 'Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare. A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeești. Celor ce te roagă să le fii acoperemânt și păzitoare. De toate ispitele și de nevoi să-i mântuești. Dându-le dar și vindecare de toate boalele. Și a dobândi prin tine toate cererile. În 12 zile ale lunii iulie prăznuim pomenirea minunii sfintei Icoane celei cu dumnezeească minune zugrăvită-, numai singure dumnezeeștile Fețe, adică: a prea sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Măriei, și a dumnezeescului său Fiu Iisus Hristos, ce prin dumnezeească iconomie, cu minune s'a închipuit în capitala Moldovei Iași, în anul dela întruparea lui Dumnezeu Cuvântului, 1863, luna Iunie 28 de zile. Căreia pentru praznicul sfinților apostoli, ce cade a doua zi, i s'a așezat prăznuirea în 12 zile ale lui Iulie; care făcătoare de minuni Icoană, întru acelaș an s'a adus în sfântul Munte Athos; și se află în Chinoviul Român în sfânta biserică Catedrală ce are hramul Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, și a prea curatei Maicei sale pururea Fecioarei Măriei. Cu ale căreia sfinte și prea puternice rugăciuni Hristoase Dumnezeule miluește-ne, și cu judecățile care știi, mântuește-ne pre noi, ca un bun și de oameni iubitor, Amin. POVESTIRE Pentru-făcătoarea de minuni Icoană a Prea Sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, și pururea Fecioarei Maria, cea cu dumnezeească minune săvârșită, numită Prodromița. Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, și de toată lauda, este prăznuirea noastră care o săvârșim astăzi, fraților creștini, întru pomenirea minunei ce s'a făcut cu această prea slăvită Icoană a Maicii lui Dumnezeu, a căreia' istorie se începe întru acest fel, după cum urmează, cuvântul. Iubiții mei creștini! Știm că întru cele mari și fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei și drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătății lui Dumnezeu, și proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire și prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârșește prin ele minunatul întru sfinții săi Dumnezeu. Carele și prin sfintele icoane proslăvește, pre cei ce îl proslăvesc prin credință vie, și vieață plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeești, cu priimirea dreptei și adevăratei credințe s'a luminat și strălucește și a noastră patrie, și bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieață, și slobozind din sine adânci rădăcini ale credinței celei dreptslăvitoare. În toate părțile ei au adus roduri de drepte slăviri și îmbelșugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, așa și pre toată fața pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădițe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor și de minuni făcătoare icoane, și nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noștri strămoși, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credință, au înmulțit Domnul minunile sale, prin arătarea și descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum și a plăcuților lui, spre facerea de bine a sufletelor și a trupurilor, celor ce cu credință aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepți iubește, și pre păcătoși miluește — ci și în timpurile noastre aceste sărace de credință, au revărsat asupra noastră un îmbelșugat rîu de aceeași nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puținei credințe, spre a răsări întrînsele fapte bune creștinești, și în privirea ochilor noștri s'a săvârșit o lucrare dumnezeească, și cu voința Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, și tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieață și bucurie le izvorăște. În anul 1863, părinții ieroshimonahi Nifon și Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în țara românească pentru trebuințele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorință și evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată și de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaș, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni. Deci aflându-se părinții Nifon și Nectarie, în orașul Iași, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit și cu vieață plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Și din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au și învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinții; însă i-au pus și îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineață până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; și într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârșirea ei. Și a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulțumirea și evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit și-i tre-mură mâinile; iar părinții Nifon și Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească și să aibă credință, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Și așa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, și lucră bine și cu bună sporire câmpul și hainele, iar fețele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veșmintele după știința meșteșugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului și al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu și a doua, au mai rămas puțin ca desăvârșit să le îndrep- teze și să le săvârșească; a doua zi de dimineață s'a sculat și a început a lucră iarăși la fețe, ostenindu-se cu mare stăruință mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze și să le săvârșească; însă lucrul ieșia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârșit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, și nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit și s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, și a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala și postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu știu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silința mă chinuesc, și nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârșit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieșit din minte, ca și cum mi-ași fi uitat meșteșugul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#378
|
||||
|
||||
Continuare
Din întâmplare s'au dus în ziua aceia pe la dânsul părinții Nifon și Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; și când au văzut'o și ei întru acea stare nepotrivită, foarte s'au mâhnit și s'au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului și voinței Maicii lui Dumnezeu, după care a început și tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit. Acestea auzind părinții mai mult s'au mâhnit și s'au amărît, zicând: Că nu voește Maica Domnului la dorința și evlavia lor, însă părinții nu s'au împuținat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voința Maicii lui Dumnezeu, și mângâind încă cât au putut și pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuți-neze, ci să se apuce și să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putință, fiind că ei tot o vor lua, ori și cum va fi, și plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s'au tocmit cu dânșii.
Întru acea vreme s'a întâmplat de eră acolo cu părinții, și părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele și el văzând Icoana într'acest fel, a zis părinților Nifon și Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceți sfinția voastră, vă rog nu mai duceți astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorința sfințiilor voastre. Părinții i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în țară la vre-o biserică mai săracă. Apoi părinții au plecat și s'au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, și încuind cu cheia ușa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga și se închină până la obosire, și așa s'a culcat fiind acum seară. A doua zi sculându-se mai de dimineață, și luând cheia, a deschis ușa odăii unde lucră, și a început a'și găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorință și evlavie ca să se apuce de lucru; și făcând câteva metanii, se închină și se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea și să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri. Și așa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre fața Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele fețe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviințate și de sineși săvârșite, și pline de dumnezeesc Dar și Har după cum se vede chiar și acum, sfânta aceasta de față Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau și proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească și-a proslăvit sfânta sa față, și a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris și punerea peceții și a iscăliturii lui, a dat părinților Nifon și Nectarie, care mărturie s'a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într'acest fel:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#379
|
||||
|
||||
Continuare
«Eu Iordache Nicolau, zugrav din orașul Iași, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuși mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăviei mele, m'am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia și a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârșit, privind eu la chipuri cu totul au ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m'am mâhnit, socotind că mi-am uitat meștejugul; și așa fiind, seara m'am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. Dupăce m'am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; și când m'am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S'au aflat chipurile drese desăvârșit precum se vede, și eu văzând această minune n'am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși cu greșală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.
Aceasta este povestirea acestei sfinte «Icoane». Minunea aceasta s'a întâmplat noaptea spre 28 Iunie și pentru viitoarea prăznuire a sfinților Apostoli, s'a mutat slujba Icoanei astăzi la 12 Iulie; care minune dupre cum am zis vâzându-o zugravul de mai sus numit, s'a minunat și cu spaimă privind nu se pricepea cum s'a făcut aceasta. Asemenea și ucenicii lui văzând s'au spăimântat, și au început a chema prietenii și vecinii de prin prejur ca să vază, și îndată s'a umplut casa zugravului de norod, care se minuna de proslăvirea acestei sfinte Icoane, și toți se închinau aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovnicește de privirea dumnezeeștilor fețe așa de bine încuviințate și minunate. Părinții Nifon și Nectarie, fiind la metohul schitului, dintru acel oraș Iași, îngrijați și întristați, neștiind nimica de această minune, văd de năprasnă că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede și obosit, spuind în gura mare: Să trimeteți curând să ia sfânta Icoană, fiindcă, în noaptea aceasta singură s'a zugrăvit, și acum poporul nu mai încape privind acea minune. Deocamdată părinții nu credeau cele grăite de ucenic, și cu ideia aceasta au trimis pre părintele Dosifteiu shimonahul carele avea ascultarea de mitocariu în Iași; și ajungând părintele Dosifteiu la casa zugravului, nu putea intră să vază sfânta Icoană, de îmbulzeala poporului; deci îndată luând o trăsură, și învelind sfânta Icoană cu o pânză curată, a adus'o la metoh urmând și poporul. Iară în metoh venind, au închis porțile și n'au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ca ce este de făcut. Grabnic părinții au făcut cunoscut sfintei Mitropolii de această minune. Și venind însuși Prea Sfințitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu tot clirosul său, au văzut sfânta Icoană, și crezând i s'au închinat cu toată evlavia, minunându-se și zicând: « Cu adevărat mare Dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată și proslăvită Icoană a sa». Apoi dând binecuvântare de sfințirea apei, au năvălit poporul la metoh spre închinarea sfintei Icoane, și cerând a le citi paraclise, și a face aghiasmă, cu care stropindu-se a început Darul Mai-cii lui Dumnezeu a lucră prin această sfântă Icoană, și a face minuni, pre care din cele multe, puține vom spune aicea, spre slava lui Dumnezeu și a Prea Curatei Maicii Sale; și pentru ca să nu mâniem pre Dumnezeu tăcând adevărul, că pre unele le-au văzut cu ochii lor părinții Nifon și Nectarie, împreună cu alți frați cari erau la metoh; iar altele s'au văzut când s'a adus această sfântă Icoană: «Un om avea albeață pre amândoi ochi, în cât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe, și aducându-l cei ce-l purtau, s'a închinat la sfânta Icoană, stropindu-se și spălându-și ochii cu aghiasmă, dându-i de a și băut, luând și acasă ca să bea și să se mai spele, spuindu-i să aibă credință la Maica Domnului; și așa făcând, peste trei zile, a venit ca să mulțumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-și ochii că s'au curățit și văd luminat. Altul avea lepră, preste tot trupul lui erau numai bube; carele închinându-se cu credință și stropindu-se cu aghiasmă, a căzut lepra de pre trupul său ca niște solzi și s'a curățit. Un boer a venit și a spus, că un fiu al lui acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaște cum că este viu; iar altmintrelea este cu totul mort; și rugându-se la această sfântă Icoană a Maicii Domnului, a luat aghiasmă și s'a dus de l-a stropit, dându-i și în gură puțină ca să bea. Și îndată s'a trezit copilul cu totul sănătos, pre carele l-a adus tatăl său de s'a închinat la sfânta Icoană, și a mulțumit Maicii lui Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#380
|
||||
|
||||
Continuare
Acestea și altele multe: Bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap și de măsele, de ochi, de vătămături, și alte feluri de boale, sfânta această Icoană a tămăduit, pre care părinții dela metoh nu le-au însemnat, fiind obosiți de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le ceti paraclise și aghiesme, în cât nu puteau să ție socoteală de cine cu ce se folosește, și mai ales că erau amenințați de orășeni de a le opri Icoana acolo, zicând că a lor este, fiindcă în Iași s'a făcut minunea, cu zugrăvirea dumnezeeștilor ei fețe. Acestea înțelegând părinții Nifon și Nectarie, și văzând că se înmulțește poporul neîncetat, au ridicat cu grăbire sfânta Icoană, și au plecat spre sfântul Munte.
Deci plecând din Iași, au venit cu sfânta Icoană în orașul Huși. Dar și aci, mult s'au mirat, cum a simțit poporul, fiind că seara târziu au sosit la Episcopie, și a doua zi când s'a luminat, tot orașul a simțit ca și cum le-ar fi vestit cineva, și îndată s'a umplut Episcopia de popor. Însă părinții îndată au plecat, temându-se nu cumva să-i urmărească dela Mitropolie, că acum se înștiințase și Vodă Cuza și zicea: să se oprească sfânta Icoană, fiindcă s'a făcut minunea în Țară. Din Huși au mers în orașul Bârlad, și ducând sfânta Icoană, la casa doamnei Ecaterina Șuțu, care cu multă dragoste și cucernicie a priimit venirea sfintei Icoane, cu părinții. Unde aflând protoereul din Bârlad, a poftit pre părinți, să aducă sfânta Icoană în Catedrala orașului, ca să se închine tot poporul de acolo. Și începând a se închină mulțimea din acel oraș, iarăși sfânta Icoană a săvârșit și acolo multe minuni, dintre cari vom spune pre una mai însemnată: In orașul Bârlad era un dascăl foarte procopsit la învățătură și înțelept, carele avea la școala lui pre fiii celor mai însemnate persoane de acolo, și spunea pentru dânsul bârlădenii, că este foarte de treabă și cinstit, decât numai la biserică nu merge, fără numai la sfintele Paști. Acela auzind de venirea sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pre părinți să facă osteneală să meargă cu sfânta Icoană la casa lui; dar părinții nu au voit, trimițându-i răspuns: Că mai cuviincios este să vie el la sfânta Icoană, și astfel el a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinții cu Icoana la el. Apoi s'au rugat mulți oameni, și au îndemnat pre părinți a merge cu Icoana la 'dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci părinții când au voit să ia sfânta Icoană și să o pue în trăsură, așa de grea s'a făcut, în cât abia patru inși cu mare greutate o au dus până la trăsură, și când au voit să o pue în trăsură a trosnit așa de tare sfânta Icoană, în cât toți s'au spăimântat, și caii dela trăsură au tresărit, iară tocul Icoanei s'a desfăcut din toate încheeturile lui. Atunci au cunoscut toți că nu voește Maica lui Dumnezeu să meargă acolo; iară înapoi întorcându-o doi oameni, o au adus foarte ușor. Asemenea o doamnă evlavioasă, foarte mult bolnavă, fiind afară la moșie, se temea să se sue în trăsură, ca să nu moară pe drum până în oraș; i s'a arătat această sfântă Icoană în vedenia visului, poruncindu-i să se scoale curând și să vie la Bârlad ca să se binecuvinteze dela sfânta Icoană; și cum s'a suit în trăsură, îndată s'a cunoscut desăvârșit sănătoasă; și venind la părinți, a mărturisit, zicând: Cu adevărat, pre această sfântă Icoană, o am văzut astănoapte în vis, care mi-a zis, să viu cât mai în grabă la Bârlad, să apuc închinarea ei, și acum iată sunt sănătoasă. Din Bârlad, au venit părinții cu sfânta Icoană la Galați, și o au pus în biserica sfinților împărați. La această biserică un zugrav lucra meșteșugul său; și văzând îmbulzeala poporului la sfânta Icoană, s'a mirat foarte, și a început a ocări pre oameni făcându-i înșelați și proști, cari nu cunosc nimica, au doară credeți voi, basmelor călugărești? Nu vă amăgiți, că greșiți; și altele mai multe zicea. Acestea bârfind și însuși se uită cu obrăznicie în fața sfintei Icoane, ocărând pre popor în gura mare; atuncea deodată Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feții sale, atât la îngrozit, în cât s'a înfricoșat cu totul, și apoi el singur s'a făcut propoveduitor poporului, zicând: Să crează că cu adevărat sfânta Icoană, cu minune dumnezeească este zugrăvită. După plecarea sfintei Icoane din Iași, în urmă au urmat o prea slăvită minune, si de mare mirare în acel ținut. Într'un han la drum, eră un evreu cu soția sa și cu copii; acel evreu ducându-se după negoțul său, a lăsat în han pre soția sa cu copiii și o slugă. S'a întâmplat însă și a murit unde s'a dus, și un alt prieten al lui, evreu asemenea, îngropându-1 a luat marfa și paralele rămase, aducându-le evreicii, soției mortului, spuindu-i de întâmplarea morții bărbatului ei. Iară după ce s'a dus evreul acela strein, vrăjmașul a pus în mintea slugii, ca să omoare pre evreică și luându-i averea să se ducă de acolo; deci pândind o noapte când eră singură numai evreica cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea, și a început a o amenință că o va omorî de nu-i va da banii. Iară ea văzând primejdia, și după toate rugămintele nefolosind nimica, a scos tot ce a avut, și i-a dat, numai să-și scape vieața. Și luând sluga aceea banii și lucrurile date, a intrat în altă grije socotind, că evreica are să spue ori la cine va veni în han, și va fi vădit. Deci ca să fie fără de grije, s'a plecat în gândul său, să o spânzure; și gătind spânzurătoarea, evreica plângând se rugă către dânsul, ca să o lase cu vieață, dar el își căută de planul său. Intre acestea și-a adus aminte evreica de zugrăvirea cu dumnezeească minune a sfintei Icoane, fiindcă străbătuse această veste pretutindenea; și la acea nevoie a început cu lacrămi a se rugă ca o creștină, zicând: Maica Domnului! dacă cu adevărat chipul tău s'a zugrăvit cu dumnezeească minune precum am auzit, izbăvește-mă de această primejdie, că atunci voiu crede, și mă voiu boteză eu, și toată casamea. Acestea și alte mai multe zicând evreica cu mare plângere, sluga s'a apropiat la evreică să o pue în laț; dar socotind el că este prea sus și nu o va putea ridică, a pus un scaun subt el, și lațul în gât, să vadă de este potrivit; și cum a călcat el nu se știe, că a sărit scaun'ul de subt picioarele lui, și a rămas singur spânzurat. Iară evreica văzând această minune, a crezut cu toată casa sa, și s'a botezat dupre cum se făgăduise. La plecarea părinților Nifon și Nectarie din Galați cu sfânta Icoană aproape de pornire fiind, s'a făcut fața sfintei Icoane, «ca ghermesit» adică valuri de-a curmezișul obrazului ca asudată, apoi intrând în vaporul austriac, Loid, se mirau toți de acest chip minunat al sfintei Icoane, câți se aflau în vapor, nu numai călătorii creștini ortodocși, dar și austriacii matrozi, cinstindu-1 și închinându-i-se, după care ajungând părinții cu sfânta Icoană în sfântul Munte, la arsanaoa schitului, au trimis veste sus la schit, ca să se pogoare preoții îmbrăcați în sfintele veșminte, cu cântări, și tămâeri, spre întâmpinarea sfintei Icoane, și așa dusă fiind sfânta Icoană, cu mare pompă, în sunetul clopotelor, s'a așezat în sfânta această biserică, unde se vede de toți, și I se face astăzi această obștească prăznuire.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
cu ajutorul nostru, un copil ar putea sa-si implineasca un vis | N.Priceputu | Umanitare | 60 | 29.10.2016 01:53:16 |
Drumul Crucii, Calea Pocaintei, nevointele duhovnicesti. | alexmatei | Spiritualitatea ortodoxa | 0 | 16.03.2012 21:22:04 |
Si ei au nevoie de ajutorul nostru.... | silvia55 | Umanitare | 0 | 08.09.2011 01:30:10 |
Un copil curajos are nevoie de ajutorul nostru | E_my | Umanitare | 27 | 05.01.2011 21:54:54 |
un preot are nevoie de ajutorul nostru | cristy | Umanitare | 3 | 15.10.2009 12:36:32 |
|