|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#291
|
||||
|
||||
Mă gândesc la greutatea parcurgerii Sfinților Părinți a celor ce nu vor postări lungi
Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca
Pentru a înțelege și prin vedere cât de mult Părintele Arsenie Boca s-a propovăduit pe sine în locul lui Hristos, ca și ereziile scrise și pictate ale sfinției sale, vă recomandăm să descărcați și să priviți lucrarea de mai jos care conține foarte multe imagini lămuritoare (numită Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți: https://888adevarul8despre8arseniebo...tilor-parinti/ Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos arăta așa: În toate Sfintele Icoane Ortodoxe este pictată aceeași Persoană, indiferent de secol, stil sau materiale. În picturile apusene, însă, se reprezintă diferiți oameni, cărora pictorii le dau numele de Hristos, modelele lor devenind astfel înlocuitori de Hristos, hristoși mincinoși sau antihriști. Pictorii aleg modelele care li se par cele mai frumoase persoane, fiindcă Mântuitorul este, a fost și va fi cel mai frumos om, fiind Dumnezeu-Omul. Părintele Arsenie Boca a considerat că cel mai frumos om de pe pământ, cel mai potrivit să-L reprezinte pe Hristos, este chiar sfinția sa. Așadar nu numai că a mințit prin pictură, dar s-a și mândrit. Însă ucenicii sfinției sale mărturisesc că picta numai cum avea vedeniile. Aceasta însemnă că vedeniile preacuvioșiei sale nu erau de la Sfântul Duh (Duhul Adevărului Care a păstrat prin Sfânta Tradiție Adevărata Icoană a Domnului nostru Iisus Hristos Adevărul), ci de la tatăl minciunii, care de la început a fost ucigaș de oameni, vrând să-i despartă de Dumnezeu. Așadar, în cel mai bun caz, dacă nu a fost viclean, Părintele Arsenie Boca este o victimă a înșelării diavolești:
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. Last edited by Dr. Victor Ardeleanu; 06.02.2016 at 06:10:13. |
#292
|
|||
|
|||
Citat:
Ai fost tu de fata atunci, acolo? |
#293
|
||||
|
||||
Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca 2
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
#294
|
||||
|
||||
Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca 3
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
#295
|
|||
|
|||
Arhimandrit Teofil Paraianu
Candva, in cadrul unei conferinte studentesti, Parintele Teofil Paraianu isi exprima recunostinta fata de Parintele Arsenie. Zice asa, in public, in anul 2004:
In 1942 am vorbit la noi la manastire cu parintele Arsenie Boca si parintele mi-a spus sa zic "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"; si am zis. Asta este ceea ce am invatat de la Parintele Arsenie si eu cred ca Parintele Arsenie este, intr-un fel, ctitor al vietii mele." (extras din cartea "Bucuriile credintei") |
#296
|
||||
|
||||
Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca 4
Cu totul altfel arată Împăratul Slavei Răstignit: Vedeți, este un Altul, diferit de Părintele Arsenie Boca ce s-a pictat pe sine pe o cruce strigând la oameni ca să vină la el. Pe Domnul Hristos îl adorăm, pe Părintele Arsenie Boca nu-l disprețuim, nu-l urâm, îl cinstim ca pe un ieromonah ortodox adormit, dar nu îl putem considera ca Sfânt, câtă vreme nu a respectat nici Erminia Ortodoxă nici Sfânta Tradiție.
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
#297
|
|||
|
|||
http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-...e-arsenie-boca
Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca și sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăției”… Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (și apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriașă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulțimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câțiva ani de la călugărirea mea și intrarea mea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor, și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește – și abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca își reafirma „hotărârea de a stăvili din pastorația noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoștință, prin agenți infiltrați, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit”. Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!.. Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)… Pentru a încheia acest capitol, menționăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiției de „marginal”, și încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conștiință a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce privește atitudinea față de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărți de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care și-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepționali… După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzația de „activitate ce dăunează intereselor bisericești”, Părintele Arsenie Boca își începe peregrinarea prin București, unde va locui și lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele își va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaș de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puțin înaintea morții și care constituie testamentul său spiritual. Deși misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generații de preoți și credincioși. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterității. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justețe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porți în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu și-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârșeț, deși nelipsită de îndrăznețe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat! În încheiere voi spune doar că și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toți acești ani, s-au uitat pe sine și au făcut totul pentru alții, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru țara lor, pentru Ortodoxia românească și universală. S-a mai spus și de către alții, o spun și eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaști”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. Cu alte cuvinte, așadar, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii |
#298
|
|||
|
|||
Citat:
Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca și sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăției”… Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (și apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriașă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulțimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câțiva ani de la călugărirea mea și intrarea mea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor, și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește – și abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca își reafirma „hotărârea de a stăvili din pastorația noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoștință, prin agenți infiltrați, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit”. Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!.. Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)… Pentru a încheia acest capitol, menționăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiției de „marginal”, și încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conștiință a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce privește atitudinea față de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărți de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care și-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepționali… După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzația de „activitate ce dăunează intereselor bisericești”, Părintele Arsenie Boca își începe peregrinarea prin București, unde va locui și lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele își va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaș de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puțin înaintea morții și care constituie testamentul său spiritual. Deși misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generații de preoți și credincioși. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterității. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justețe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porți în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu și-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârșeț, deși nelipsită de îndrăznețe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat! În încheiere voi spune doar că și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toți acești ani, s-au uitat pe sine și au făcut totul pentru alții, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru țara lor, pentru Ortodoxia românească și universală. S-a mai spus și de către alții, o spun și eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaști”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. Cu alte cuvinte, așadar, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii |
#299
|
|||
|
|||
http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-...e-arsenie-boca
Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca și sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăției”… Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (și apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriașă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulțimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câțiva ani de la călugărirea mea și intrarea mea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor, și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește – și abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca își reafirma „hotărârea de a stăvili din pastorația noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoștință, prin agenți infiltrați, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit”. Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!.. Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)… Pentru a încheia acest capitol, menționăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiției de „marginal”, și încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conștiință a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce privește atitudinea față de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărți de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care și-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepționali… După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzația de „activitate ce dăunează intereselor bisericești”, Părintele Arsenie Boca își începe peregrinarea prin București, unde va locui și lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele își va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaș de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puțin înaintea morții și care constituie testamentul său spiritual. Deși misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generații de preoți și credincioși. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterității. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justețe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porți în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu și-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârșeț, deși nelipsită de îndrăznețe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat! În încheiere voi spune doar că și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toți acești ani, s-au uitat pe sine și au făcut totul pentru alții, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru țara lor, pentru Ortodoxia românească și universală. S-a mai spus și de către alții, o spun și eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaști”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. Cu alte cuvinte, așadar, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii |
#300
|
|||
|
|||
Citat:
Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca și sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăției”… Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (și apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriașă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulțimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câțiva ani de la călugărirea mea și intrarea mea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor, și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește – și abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca își reafirma „hotărârea de a stăvili din pastorația noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoștință, prin agenți infiltrați, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit”. Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!.. Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)… Pentru a încheia acest capitol, menționăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiției de „marginal”, și încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conștiință a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce privește atitudinea față de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărți de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care și-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepționali… După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzația de „activitate ce dăunează intereselor bisericești”, Părintele Arsenie Boca își începe peregrinarea prin București, unde va locui și lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele își va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaș de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puțin înaintea morții și care constituie testamentul său spiritual. Deși misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generații de preoți și credincioși. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterității. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justețe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porți în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu și-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârșeț, deși nelipsită de îndrăznețe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat! În încheiere voi spune doar că și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toți acești ani, s-au uitat pe sine și au făcut totul pentru alții, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru țara lor, pentru Ortodoxia românească și universală. S-a mai spus și de către alții, o spun și eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaști”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. Cu alte cuvinte, așadar, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii |
|