|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#321
|
||||
|
||||
Canonizare 2
Citat:
„Canonizarea sfinților cu moaște Pentru a evita o eventuală înșelăciune provocată de cauze naturale (condiții improprii descompunerii trupului, efectul unor medicamente etc), dar și a unor cauze spirituale (blestemul părinților [deci cineva blestemat de Sfintele Sinoade Ecumenice poate avea trupul neputrezit – n.n.], afurisenia arhiereilor, păcate strigătoare la cer etc), Biserica este foarte circumspectă cu privire la proclamarea oficială a canonizării unui sfânt. Există condiții de fond indispensabile pentru a putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare : [...] În urma celor arătate pînă aici, a expunerii făcute pe temeiuri doctrinare și documentare cu privire la canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă sîntem îndreptățiți să conchidem că pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare trebuie să fie date următoarele condiții de fond: a) Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată pînă la moarte, fie în tot timpul vieții, fie în timpul de la care a îmbrățișat credința ortodoxă. b) Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau puteri: — Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință; — Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe pînă la moarte; — Puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvîrșite trăiri morale și religioase; — Puterea de a săvîrși minuni în viață sau după moarte; sau în fine, — Puterea de a apăra sau a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă. c) Răspîndirea miresmei de sfințenie după moartea lui și confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărîndu-l în rînd cu sfinții. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestîndu-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfînt. De la îndeplinirea acestei cerințe pot face excepții numai mucenicii dreptei credințe. Existența condițiilor de fond și anume existența neîndoielnică a primei și a celei de a treia, care poate lipsi numai în cazul martirilor ca și a oricăreia dintre cele enumerate la cea de-a doua, îndreptățește autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare . Din păcate, Părintelui Arsenie Boca îi lipsește fără îndoială prima condiție, fiindcă credința nu i-a fost numai îndoielnică, ci chiar eretică în multe părți din ea, în tot timpul vieții preacuvioșiei sale necunoscând nimeni vreun moment în care s-a întors la Ortodoxie prin lepădare publică de toate căderile din scrieri, predici și picturi. Propovăduirea preacuvioșiei sale fiind dată anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, toate celelalte condiții din canonul canonizării cad, deci, nu ar trebui să mai aibă loc nici o discuție pe acest subiect. Dar, deoarece adepții mai înfierbântați ai pictorului de la Drăgănescu, grăiesc împotriva Sfinților Părinți (poate necunoscându-i), neglijânu-i și aducând ca false dovezi împlinirea părută a celorlalte condiții ale canonului [neștiind sau uitând că pot apărea astfel de semne (doar că fără Ortodoxie) și la cei înșelați], ne vedem obligați să le examinăm pe toate și să le aplicăm vieții și învățăturii Părintelui Arsenie Boca. Vom alcătui, așadar, concluzia acestui mic studiu în funcție de condițiile de fond ale canonizării, pentru a vedea dacă Părintele Arsenie Boca le îndeplinește, sau este doar o impresie amăgitoare pe care o suferă ucenicii sfinției sale. Broșura: Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cinstirea Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă, editată la Sfânta Mănăstire Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Catedrala Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s.a., p. 2. 2 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 182.”
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. Last edited by Dr. Victor Ardeleanu; 19.02.2016 at 22:34:00. |
#322
|
||||
|
||||
Canonizare 3
Citat:
De exemplu: - Fenomene paranormale; - Fenomenul Pitești; - Fenomenul El Niño; - Fenomenul Tunguska; - Fenomenul Poluării; - Fenomenul Prislop. Iată cum este definit un fenomen: „«Fenomen» în filosofie În funcție de punctul de vedere filosofic, un fenomen este: o apariție perceptibilă sensorial, aparența unui lucru sau prezența în conștiință a unui lucru în urma experienței și puterii de reprezentare. Pentru Platon, fenomenele aparente sunt doar oglindirea ideilor, cărora le atribuie existență reală. Ideea este un fapt etern, totdeauna același și netransformabil, în timp ce fenomenele sunt variabile, risipite în timp și spațiu, mereu altele și în continuă transformare. La idee se poate ajunge pe calea rațiunii, fenomenele sunt legate de lumea nesigură a simțurilor.” Dar prin simțire ne-a atacat și ne-a robit diavolul. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul are învățături și viață Ortodoxe. Cinstirea lui este rezultatul duhului jertfelnic cu care slujea lui Hristos și norodului. Cei care îl urmează își mântuiesc sufletul, mergând pe calea Sfinților Părinți. Nu se poate compara cu Părintele Arsenie Boca. Sfinția sa are învățături eretice, atât pictate, cât și scrise. Viața lui nemistificată, după cum se desprinde chiar din mărturiile ucenicilor contravine Sfintelor Canoane, din toate punctele de vedere. Formarea, ascensiunea și căderea, toate sunt exemple clasice de înșelare. Prestigiul sfinției sale a fost construit cu finanțare intensă, fiind unul artificial. Cine îl urmează cu fidelitate (și nu dintr-o impresie zvonită, fără să își dea seama de ceea ce face) devine intolerant, cu siguranță de sine, alunecându-i mintea pe lângă pocăință, răstălmăcind Sfinții Părinți și ghidându-și viața după învățăturile sfinției sale foarte primejdioase suferă de înșelare la rândul său. Sfânta Biserică a procedat cu evlavie recunoscând sfințenia reală a Părintelui Paisie. Sfânta Biserică are de înfruntat azi o mare dezbinare provocată de Părintele Arsenie Boca, datorită conflictului între faima artificială și mesajul sfinției sale de tip uniat și hindus, în sfera mai generală a noii spiritualități. Părintele Arsenie Boca nu reprezintă modelul Ortodox de sfințenie, este o ispită contemporană, fața personalizată a unui mare și grav fenomen de înșelare.
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
#323
|
||||
|
||||
Canonizare 4
Citat:
De aceea, în general, Sfântul Sinod așteaptă să treacă două trei generații până la canonizarea cuiva, ca să nu fie influențat de cei care din cunoștință trupească, sau interese personale vor canonizarea cuiva. „In cinstea tuturor acestor Sfinti din veac, Leon, preainteleptul si vrednicul de lauda imparat, a zidit o biserica mareata si foarte frumoasa inauntrul cetatii Constantinopolului, aproape de biserica Sfintilor Apostoli. Dupa cum se spune, el ar fi zidit aceasta biserica pentru Teofana, sotia lui cea dintai, care ar fi bine-placut lui Dumnezeu in chip desavarsit, petrecandu-si viata, lucru de mirare, chiar in mijlocul tulburarilor si al palatelor imparatesti. Astfel, dupa ce imparatul a facut cunoscut Bisericii scopul sau, aceasta nu s-a plecat voii lui. Adica, s-a impotrivit indata parerii imparatesti, sub cuvant ca nu este cu cale a numara intre Sfinti, si a cinsti numaidecat pe Teofana, in asa fel incat sa i se sfinteasca chiar si o biserica, peste masura de frumoasa, celei care pana ieri, numai cu cateva zile mai inainte, traise sub ispita infumurarii si a desfatarii imparatesti si ca, desi a bine-placut lui Dumnezeu, totusi inca nu a sosit vremea a i se da cinstire si inchinare ca unui sfant. Preainteleptul imparat, impartasind parerea intregii Biserici, a harazit Tuturor Sfintilor biserica zidita de el, zicand: «Daca si Teofana este sfanta, sa fie si ea socotita cu toti Sfintii».” http://www.crestinortodox.ro/sarbato...or-145408.html Desigur că sunt și excepții. De aceea mi se pare foarte interesant studiul despre acest subiect, făcut aici: Citat:
https://888adevarul8despre8arseniebo...ntilor-parinti Vom cita pentru cei interesați, trei capitole foarte sugestive: Introducere 1Ezdra 4:13 Iar al treilea cel ce a zis de muieri și de adevăr, acesta este Zorovavel, a început a grăi: 14 O bărbaților! Au doară nu este mare împăratul, și mulți sunt oamenii? Și vinul nu este tare? 15 Dar cine este cel ce îi stăpânește pre ei, sau cine este cel ce-i domnește pre ei? Au nu sunt muierile? Muierile au născut pre împăratul și pre tot poporul, care stăpânește marea și pământul. 16 Și din ele s-au făcut, și acestea au crescut pre aceia cei ce sădesc viile, din care se face vinul. 17 Și acestea fac îmbrăcămintele oamenilor, și acestea fac mărire oamenilor, și fără de muieri nu pot fi oamenii. 18 Și de vor aduna aur și argint și tot lucrul frumos, au nu iubesc pre o muiere frumoasă la chip și la frumusețe? 19 Și toate acestea lăsându-le, la dânsa caută, și cu gura căscată se uită la ea, și toți pre ea o aleg mai mult decât aurul și decât argintul și decât tot lucrul frumos. 20 Lasă omul pre tatăl său, care l-a hrănit pre el, și țara sa, și se lipește de femeia sa. 21 Și cu muierea își lasă sufletul, și nici de tatăl său nu-și aduce aminte, nici de muma sa, nici de țară. 22 Și dintru acestea se cade să știți voi, că muierile vă stăpânesc pre voi. 23 Au nu trudiți și osteniți, și toate le aduceți și le dați muierilor, și ia omul sabiea sa, și iese la căi să tâlhărească și să fure, și pre mare umblă și prin rîuri, 24 Și pre leu vede, și întru întunerec merge, și după ce fură și răpește și desbracă de haine, la cea iubită aduce. 25 Și mai mult iubește omul pre muierea sa, decât pre tatăl său și pre muma sa. 26 Și mulți s-au fluturat la chipuri pentru muieri, și robi s-au făcut pentru ele. 27 Și mulți au pierit și au greșit și au păcătuit pentru muieri. 28 Și acum nu-mi credeți mie? Au nu este împăratul mare cu oblăduirea lui? Au nu toate țările se tem a se atinge de el? 29 Văzutu-l-am pre el și pre Apamina fata lui Vartac celui minunat, țiitoarea împăratului șezând de-a dreapta împăratului. 30 Și luând stema de pe capul împăratului, și puind-o pre capul său, da palme împăratului cu stânga. 31 Și la acestea împăratul căscând gura se uita la ea, și de-i va râde lui, râde; iar de se va mâhni asupra lui, se cucerește ei, ca să se împace cu el. 32 O bărbaților! Cum nu sunt tari muierile, de vreme ce fac așa? 33 Atunci împăratul și dregătorii căutau unul la altul. 34 Și a început a grăi pentru adevăr. O bărbaților! Au nu sunt tari muierile? Mare este pământul și înalt este cerul și iute la alergat soarele, că într-o zi se întoarce și înconjură cerul, și iarăși aleargă la locul său. 35 Au nu este mare cel ce face acestea? Ci adevărul este mare și mai tare decât toate. 36 Tot pământul chiamă adevărul, și cerul pre el bine îl cuvintează, și toate lucrurile se clătesc și se cutremură, și nimic la el nu este strâmb. 37 Nedrept este vinul, nedrept este împăratul, nedrepte sunt muierile, nedrepți sunt toți fiii oamenilor și nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele ce sunt ca acestea, și nu este întru ele adevăr, și cu nedreptatea lor pier. 38 Iar adevărul rămâne și este tare în veac, și trăește și biruește în veacul veacului. 39 Și nu este la el privire de fețe, nici osebiri, ci cele drepte face de toate nedreptățile, și relele se ferește, și la toți sunt plăcute lucrurile lui. 40 Și la judecata lui nimic nu este nedrept, și aceasta este puterea și împărățiea și oblăduirea și mărimea tuturor veacurilor; bine este cuvântat Dumnezeul adevărului. 41 Și a încetat a grăi, și tot poporul atunci a răspuns. 42 Și atunci a zis: mare este adevărul, și mai tare este. Atunci împăratul a zis lui: cere ori ce vei vrea, mai mult decât cele scrise, și voiu da ție, pentrucă te-ai aflat mai înțelept, și alăturea cu mine vei ședea, și rudeniea mea te vei chema. Greu lucru este a vorbi despre viața și învățăturile altcuiva. Ar trebui să trăiești viața lui cu multă iubire și să-i cuprinzi mintea lui cu mult discernământ pentru ca să înțelegi toate nuanțele ce i-au străbătut preocupările. Aceasta este valabil pentru orice om. Cu atât mai mult când acesta este public și prezentat ca un Sfânt de necontestat atât de puterea politică prin mass-media cât și de unele persoane cu autoritate bisericească. Trebuie mult timp, osteneală cu durerea inimii și multă atenție să nu fi mai mult pe placul oamenilor decât lui Dumnezeu. În afară de aceasta îți abate mintea și absoarbe resursele de la propria mântuire. Nu ne-am fi încumetat la aceasta dacă nu primeam poruncă de la duhovnicii noștri: „pentru a sluji binelui celor mulți, care nu au avut posibilitatea să afle”. Iată cum gândea dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în situați similare: Primind eu această listă și citind-o, mi s-a oprit în loc și mintea și auzul și cugetarea. Drept aceea Te-am rugat să-mi îngădui să refuz acest lucru. Ți-am spus că aceste locuri de abia pot fi înțelese de cei care au înaintat mult în contemplație și au ajuns la capătul celei mai înalte și mai neapropiate cunoștințe, nu însă de mine care mă târăsc pe pământ și, asemenea șarpelui cel blestemat odinioară, nu am altă hrană afară de pământul patimilor, înnoroiat ca un vierme de putreziciunea plăcerilor. Făcând deci aceasta mult și de multe ori, când am văzut că nu primești această rugăminte a mea, temându-mă să nu sufere ceva iubirea care ne unește și ne face să avem un singur suflet, chiar de purtăm două trupuri, putând să-ți pară refuzul meu un semn de neascultare, am cutezat împotriva voii mele cele mai presus de puterea mea. Am socotit că e mai bine să fiu acuzat de îndrăzneală și să fiu luat în râs de cei ce voiesc, decât să sufere iubirea vreo clătinare și vreo micșorare. Căci după Dumnezeu nimic nu e mai de preț ca ea în ochii celor ce au minte. Mai bine zis nu e mai plăcut lui Dumnezeu ca ea. Căci ea adună la un loc pe cei dezbinați și poate crea în cei mai mulți sau în toți o identitate netulburată a voirii
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
#324
|
||||
|
||||
Canonizare 5
Citat:
Unii susțin sfințenia Părintelui Arsenie Boca având ca argumente mulțimile minunilor și închinătorilor entuziasmați, acuzând pe cei care nu sunt de acord cu ea că ar fi „flașnete”, invidioși și zeloți, alții o contestă exemplificând din viața și învățăturile Părintelui lucrurile neconforme cu Predania, susținând că primii nu ar fi cercetat cu discernământ cazul, sau, dacă l-ar fi cercetat, ar fi ori ecumeniști (acceptând acele abateri) ori contaminați de o lucrare ocultă. Aceasta nu este de mirare, deoarece, după Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, rațiunile făpturilor pot fi supuse minții (susținând viața spirituală) sau simțirii (susținând prejudecata coborâtă la stricăciune, confuzia, păruta dreptate și învrăjbirea) . Orice argument se poate inversa, dându-i-se un sens opus. Sensul înțelegerii argumentelor provine dintr-o interpretare dependentă de mentalitatea sau credința celui ce le analizează. Alteori pricina neprimirii adevărului poate fi într-unul (sau mai multe) din păcatele minții: neștiința, cunoștința mincinoasă, nebiruirea gândurilor pătimașe sau consimțirea cu păcatul . Studiul de față este datorat presiunii (prin întrebări frecvente și insistente, cu mare implicare emoțională, adresate nouă de cei dragi) celor ce doresc să se lămurească în adevăr, fiind tulburați de această agitație nefirească, în jurul cazului Părintelui Arsenie Boca, întreținută de mass-media . Am dori să alăturăm argumentele și contraargumentele, punându-le în lumina dăruită nouă de Sfinții Părinți (ce vine din experiența lor uriașă unită cu harul Sfântului Duh), pentru a ridica rațiunea noastră din chinul șovăielii, la simplitatea adevărului. Pluralul “aceștia sunt dumnezeii tăi“ e folosit din pricină că păcatul este prin fire împrăștiat și nestatornic, atotfelurit și împărțit. Căci dacă binele prin fire unește și susține la un loc cele dezbinate, răul dezbină și corupe cele unite Desigur că în această privință Sfântul Sinod prin Sobornicitatea Sa (adunând mulți învățați în ale Ortodoxiei cu felul și experiența lor unică în a înțelege realitatea, dar care se completează reciproc), cu autoritatea Sa și mai ales luminarea dată de Sfântul Duh (dată, însă, numai celor ce caută adevărul, iar nu interesul momentan, de succes exterior) va avea ultimul cuvânt de spus, aducându-ne pacea ascultării de Sfânta Biserică. Până atunci , pentru a ne lămuri și a evita tulburările, discuțiile deșarte și mai ales hâda dezbinare, trebuie să cercetăm învățătura în această privință a Sfintei Biserici Ortodoxe, singura care nu poate greși. 1Ti 3:15 Ca să știi, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului . Note: Citatele vor fi redate fără ghilimele, cu caractere cursive, accentuările noastre cu caractere aldine, îngroșate. Când editorul original, de unde preluăm textul, are și el accentuările lui, se redau tot cu caractere aldine, îngroșate, iar evidențierile noastre (peste ale lui) se marchează prin caractere subliniate. Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. APOLOGETICUM, <http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0.upload/carti/Carti%20de%20la%20Biblioteca%20Teologica%20Digital a%20-%20Apologeticum/filocalia%2003.pdf>, descărcat 07.07.2013 1424, 42005, Vol. III, p. 23. Dar poate că pe lângă acestea mai erau și alte lucruri pe care trebuia să le învețe Petru prin pânzătura coborîtă din cer și prin diferitele animale cuprinse în ea. Mai bine zis poate că erau lucruri pe care trebuia să le învețe tot neamul omenesc, sau orice om care, asemenea lui Petru, străbătând la ultima înălțime a credinței, învață limpede să-și stingă cu totul orice simțire, întrucât până ce privește prin ea cele văzute, cunoaște zidirea ca una ce se strică prin sine, neputând să fie ferită de stricăciune și de confuzie. Deci prin pânzătură și prin dobitoacele de pe ea, Dumnezeu i-a descoperit lui Petru drept mâncare duhovnicească lumea văzută, înțeleasă prin cea nevăzută, pe temeiul rațiunilor ei, sau pe cea nevăzută arătată prin chipurile lucrurilor sensibile. De aceea îi zice: “Ridică-te Petre, jertfește și mănâncă“.202 De unde i se poruncește să se ridice? De unde altundeva, dacă nu din deprinderea și din lanțurile simțirii (percepției prin simțuri) și dintr-o prejudecată coborîtă despre lucruri, sau din păruta dreptate a legii, ca eliberat de nălucirile simțurilor, să poată vedea numai cu mintea rațiunile lucrurilor sensibile, dezbrăcate de figuri, și așa să cunoască tipurile celor inteligibile și să învețe că nimic din cele făcute de Dumnezeu nu e necurat. Căci cel care contemplă creațiunea văzută în rațiunile ei, ca pe o înfățișare a celei inteligibile, sau tipurile celor inteligibile din podoaba lucrurilor văzute, ca pe o pânzătură ce coboară de sus nu va mai crede nimic necurat din lucrurile văzute, nemaiobservînd în rațiunile lor nimic care să trezească scârbă (4). Pentru că stricăciunea se află în latura sensibilă, ca și războiul făpturilor întreolaltă. Între rațiuni însă nu este învrăjbire. Pânzătura ținută de cele patru capete este deci lumea sensibilă ținută și ea de cele patru elemente. Iar târâtoarele, dobitoacele și păsările sunt diferitele rațiuni ale făpturilor, care pentru simțire sunt necurate, dar pentru minte sunt curate și bune de mâncat, susținînd viața spirituală. [...] cum va putea apoi, după izbăvirea de patimi, să-și scruteze sufletul bine ale sale; și cu ajutorul căror rațiuni și moduri ajungînd prin rațiunea cea după fire la relații nepătimașe între simțiri și lucrurile sensibile, va modela simțurile ca să stea în slujba virtuților, precum prin patimi le modelase mai înainte, să stea în slujba păcatului (8) și cum va înfăptui această bună întoarcere ca să se folosească de cele prin care greșea înainte spre nașterea și susținerea virtuților; cum apoi, izbăvindu-se și de aceste relații , va culege cu pricepere, prin contemplarea naturală în duh, rațiunile celor create, desfăcute de simbolurile sensibile din ele; și cum după aceste rațiuni, luând contact cu cele inteligibile, prin mintea devenită curată de cugetarea aplecată spre cele supuse simțirilor, va primi înțelegerile cele simple și va dobândi cunoștința simplă, care leagă toate întreolaltă potrivit cu rațiunea, originară a înțelepciunii; în sfârșit, cum după aceasta sufletul, o dată trecut dincolo de toate cele ce sunt și de înțelesurile lor firești și desfăcut de toată puterea în chip curat, chiar și de puterea proprie de-a cugeta, va pătimi unirea cea mai presus de înțelegere cu Dumnezeu însuși, iar în acesta stare, primind de la El în chip negrăit învățătura adevărului adevărat, ca pe o sămânță, nu se va mai abate spre păcat, nemaifiind loc pentru diavol ca să-l atragă spre răutate prin amăgire, datorită necunoașterii Celui ce e bun prin fire și înfrumusețează toate cele ce se pot împărtăși de El. Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. APOLOGETICUM, <http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0.upload/carti/Carti%20de%20la%20Biblioteca%20Teologica%20Digital a%20-%20Apologeticum/filocalia%2003.pdf>, descărcat 07.07.2013 1424, 42005, Vol. III, pp. 126-l28, 27-28. 34. Necurăția minții constă întâi în a avea o cunoștință mincinoasă; al doilea, în a ignora ceva din cele universale (zic acestea despre mintea omenească, căci îngerului îi e propriu să nu-i fie necunoscut nimic din cele particulare); al treilea, în a avea gânduri pătimașe ; iar al patrulea, în a consimți cu păcatul. 35. Necurăția sufletului constă în a nu lucra după fire. Căci din aceasta se nasc în minte gândurile pătimașe. Și lucrează după fire atunci când puterile ei pătimitoare, (pasionale), adică iuțimea și pofta, rămân fără patimă în întâlnirea cu lucrurile și cu înțelesurile (chipurile) lor. 36. Necurăția trupului este păcatul cu fapta. Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Ed. cit, Vol. II, pp. 121-l22 Care în cazul pelerinajelor la Sfinții recunoscuți (Cuvioșii Dimitrie și Grigorie, Cuvioasa Parascheva) critică și acuză Sfânta Biserică de interese financiare, bigotism și chiar de accidente (unele chiar mortale) datorită aglomerației, dar, în cazul Părintelui Arsenie Boca, se leagă de orice amănunt (cercetat sau nu) pentru a-i face publicitate și a îndemna pe oameni la mersul (în masă) în diferite zone ale țării pentru a se închina lui, acuzând aceeași Sfântă Biserică de faptul că nu îl canonizează. Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., p. 76.
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. Last edited by Dr. Victor Ardeleanu; 19.02.2016 at 23:30:53. |
#325
|
||||
|
||||
Canonizare 6
Citat:
Pentru aceasta trebuie să știm că Ortodox este: 59. În ce înțeles, anume, se poate vorbi despre progresul Sf. Tradiții? Progresul Sf. Tradiții înseamnă dezvoltarea și adâncirea acesteia. «Progresul pentru fiecare lucru, zice Vincențiu de Lerin, înseamnă dezvoltarea acestui lucru din sine însuși. E cazul cu inteligența, cu știința, cu înțelepciunea; fiecare din acestea se dezvoltă numai în felul propriu. În cazul religiei, dogma se poate dezvolta numai în ea însăși, în același înțeles, în aceeași idee. Religia poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care deși cu înaintarea anilor își dezvoltă funcțiunile, ele rămân, totuși, ceea ce erau... Se poate adăuga formă, înfățișare, distincție, totuși firea fiecărui gen rămâne aceeași»57. Prin dezvoltarea și adâncirea Tradiției, deci, noi căpătăm o înțelegere din ce în ce mai limpede a învățăturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste învățături ajung a fi formulate de Biserică în mod solemn în Sinoadele ecumenice sau prin propovăduire consta[n]tă a acelorași adevăruri dumnezeiești, în „Dogme”, care sunt scurte formule de credință, propovăduite în Biserică spre mântuirea noastră. 57 Vincențiu de Lerin, Commonitorium, 23, Migne, P. L., L, col. 667 [...] 63. Care sunt condițiile sau semnele adevăratei Tradiții? Iată cum lămurește Vincențiu de Lerin aceste semne: «În Biserica Universală trebuie mare grijă, ca acel lucru să-l ținem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toți... Lucrul acesta va fi așa, dacă urmăm universalitatea, vechimea și consensul. Vom urma universalitatea în chipul acesta, anume, dacă mărturisim că singură această credință este adevărată, pe care întreaga Biserică o mărturisește pe pământ. Vom urma vechimea dacă nu ne depărtăm deloc de acele înțelesuri, pe care se știe că le-au practicat sfinții înaintași și Părinții noștri. Vom urma și consensul, dacă, chiar în vechime, ținem definițiile și părerile tuturor sau aproape ale tuturor preoților și învățătorilor deopotrivă»61. Tradiția trebuie să vină de la Apostoli. Așa înțelegem vechimea ei. Ea trebuie să fi fost totdeauna și pretutindeni în Biserică, fără schimbare. 61 Vincențiu de Lerin, Commonitorium, 2, Migne, P. L., L, col. 639. Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, Ed. Apologeticum, 52006, <http://ro.scribd.com/doc/33158/Invatatura-de-credinta-crestina-ortodoxa>, vineri, 16 august 2013, p. 25, 26.
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
#326
|
||||
|
||||
Canonizare 7
Citat:
Vezi că neunirea oarecărora patriarhi, și pe cele ecumenice le face localnice? Și dimpotrivă unirea tuturor patriarhilor lumii, și pe cele localnice le face ecumenice, și le schimbă în sobornicești. Fiindcă localnicele sinoade și canoanele lor cele de ecumenicele sinoade, și mai ales de cel al 6-lea ecumenic, fiind primite, ecumenică stăpânire, adică: și axioma (vrednicie) peste tot cuprinzătoare iau. Deci din aceste zise cu lesnire poate a se închipui orismosul (definiția) Sinodului celui ecumenic întru acest chip: „Ecumenic sinod este cel adunat prin împărătească poruncă, cel ce așază hotărâre dogmaticească despre credință, cel binecinstitor, și dreptslăvitor, și unit cu Sfintele Scripturi, sau cele ecumenice de mai-nainte, pe care sinod unirea tuturor patriarhilor și arhiereilor sobornicești Biserici l-au primit, sau prin înfățoșarea a însuși persoanelor, sau prin locțiitori, sau și aceștia nefiind, prin scrisorile și iscăliturile lor. Deci tot sinodul ecumenic care are aceste caracteristice însușiri, acesta este sfânta și soborniceasca Biserică, întru care în Simbolul Credinței mărturisim că credem. Iată, așadar, că am aflat ce este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, stâlpul și temelia infailibilă a Adevărului. De aici cu alte patru însușiri după teologi se înavuțește aceasta: 1. A fi pururea vie și nelipsită. Că zice: „Și alt Mângâietor voi da vouă, ca să rămână cu voi veac” (Ioan: 14,16) și, „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei: 28,20). 2. A fi negreșitoare, și nesmintitoare, că Biserica a cărei față o ține sinodul ecumenic, „stâlp și întărire a adevărului” după Pavel (I Timotei: 3,15) și că ceea ce se socotește de sinoadele ecumenice, aceea și de Sfântul Duh, Duhul Adevărului este socotit, că acela zice că va învăța pe voi toate, și vă va aduce aminte de toate (Ioan: 14,26), care lucru mai vârtos la ecumenicele sinoade se arată adevărat. Că dacă canonul al 8-lea al făcătorului de minuni Grigorie zice, despre sinodul localnic cel în Ancira adunat: Că până când se va socoti ceva obștește de către sfinții cei împreună adunați, și mai întâi decât dânșii de către Sfântul Duh, cu cât mai vârtos se socotește aceasta că este adevărată, zicându-se pentru sinoadele ecumenice! La care însuși Duhul Sfânt stăruind asupră-le, le luminează pe ele, și nu le lasă a se rătăci la hotărârile lor! Că insuflă dreptatea sa Dumnezeu în nenumărații ierei cei ce se adună la sinod, după epistolia cea către Celestin a sinodului celui din Cartagina. 3. De a avea vrednicie prea înaltă, și preaputernică, nu numai întru a întinde dreptățile și adevărurile cu sfătuire, ci și întru a sili spre supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asupră-le bisericeștile certări cele cuviincioase lor, și judecând, și aspru cercetând și pe papi, și pe patriarhi, și pe toți cei ce se află în toate părțile lumii, arhierei și clerici și mireni. 4. A pune hotar, și mărginire la fiecare cerere ce se ivește, și la pricină și obștească, și particularnică, și a dezlega toată gâlceava, și prigonirea ereticilor și a schismaticilor. Că sobornicească, zice Chiril al Ierusalimului (în cateheza 18) se numește Biserica, că de obște peste tot învață, fără lipsire, și fără osebire toate dogmele cele ce se întind spre cunoștința oamenilor și despre cele văzute, și despre cele nevăzute. Drept aceea și de către toți, nu dumnezeiasca Scriptură, ci ecumenicul sinod se propovăduiește, că este cel mai de pe urmă judecător al bisericeștilor pricini, după canonul al 6-lea al sinodului al 2-lea al căruia judecător socoteala și hotărârea nu se supune apelației altui mai mare județ. Că dacă apelarisirea este o jeluire despre oricare județ către altul mai mare, după cartea a 9-a a Vasilicalelor titlul 1, hotărârea cea cu îndoială a episcopilor, se supune la apelarisirea județului celui mai mare a mitropoliților; iar a mitropoliților la a exarhului, sau a patriarhului ocârmuirii; și a patriarhului la sinodul ecumenic, și aici de aici toată apelarisirea se mărginește, și se sfârșește nefiind alt județ mai mare decât sinodul ecumenic. Iar deși judecătoria patriarhilor nu se supune apelației, după Vasilicale, și după Iustinian, și după Leon înțeleptul, aceasta însă, se înțelege, pentru că alt patriarh nu poate a se face judecător asupra hotărârii altui patriarh, și nu pentru sinodul ecumenic, care cercetează și judecă toate cele judecate de către toți patriarhii, și papii, ca și cum nu s-ar fi judecat cândva, fiindcă hotărârea eparhului, măcar deși apelației nu se supune: fiindcă nu se mai atinge de către altcineva, cu toate acestea nedumeririle care eparhul nu poate a le hotărî, le cercetează și le hotărăște însuși împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politicești, același drept îl are și sinodul ecumenic în Biserică (Dositei în Dodecabiblion foaia 309 și 384). Am zis însă că judecătorul cel mai de pe urmă în Biserică nu este Sfânta Scriptură, precum aceasta o zic luterocalvinii, ci sinodul ecumenic, fiindcă dumnezeiasca Scriptură la multe părți neluminat vorbind, și fiecare din ereticii către al său eres strâmbând noima Scripturilor cea neluminată, de nevoie trebuiește tâlcuirea pentru a tâlcui adevărata noima Scripturii, care nu este altul, fără numai ecumenicul sinod. Încă și alta, pentru că pe lângă cele adevărate, și sobornicești cărți al Scripturii, fiindcă au îndrăznit ereticii a le suprascrie ca pe niște canonicești și pe cele neadevărate, și ereticești cărți ale lor, pentru aceasta sinodul ecumenic alege pe cele adevărate, și leapădă pe cele neadevărate, și ascunse, precum sinodul al 6-lea a făcut pentru apostoleștile așezământuri, și cel întâi însuși (și vezi la subînsemnarea apostolescului canon 60). Pentru care și Sfințitul Augustin aceasta știind-o luminat a socotit (epistolia 154) zicând: Nu aș fi crezut în Evanghelie, de nu m-ar încredința vrednicia de credință a Bisericii. Drept aceea din toate cele zise se încheie, că nimenea poate a se împotrivi sinoadelor celor ecumenice, rămânând binecinstitor și dreptslăvitor; ci de obște și fără osebire fiecare este dator a se supune lor. Că cel ce se împotrivește lor, se împotrivește Duhului celui Sfânt, celui ce grăiește prin sinoadele cele ecumenice, și se face eretic și anatematesit, fiindcă și papa Dialogul (cap 1, epis. 24) anatematisește pe cei ce nu se supun Sinoadelor ecumenice. Și însăși sinoadele acestea pe cei ce nu se supun loruși îi anatematisesc. Ce zic eretic? Ca un păgân și necinstitor de Dumnezeu se socotește cel ce nu ascultă de Biserică, a cărei față poartă sinodul cel ecumenic. Că zice Domnul, „Și de nu va asculta de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Matei: 18,17). Fiindcă hotărârea și judecata cea mai de pe urmă și mai desăvârșită a Bisericii este sinodul cel ecumenic, după Augustin (epistolia 162). Și aceasta este ceea ce însuși Dumnezeu a poruncit a se păzi și în sinodul prezbiterilor legii vechi. Iar de va fi, zice: „vreun grai în judecată, care să nu-l poți lesne dezlega, între sânge și sânge, și între judecată și judecată. Și vei merge la prezbiterii și leviții, și la judecătorul, care va fi în zilele acelea și ei cercetându-l vor spune ție judecata. Nu te vei abate din cuvântul, care-ți vor spune ție, în dreapta sau în stânga. Și omul care se va semeți ca să nu asculte de prezbiterul, sau de judecătorul, va muri omul acela, și vei scoate pe cele rău din Israel” (II Lege: 17;2,8). Se cuvine însă pe lângă cele zise să adăugăm și aceasta, că cu adevărat și mai cu deosebire singure șapte sinoade ecumenice s-au numit, pentru că toate acestea după legile sinoadelor celor ecumenice s-au adunat; și pentru că ceea ce a fost de nevoie spre cunoștință, întru dânsele s-au rânduit. Drept aceea toate întrebările câte se nasc din cele rânduite de acele șapte, cu lesnire se dezleagă (Dositei în Dodecabiblion foaia 633). Iar după cel al șaptelea sinod, cu toate că altele s-au numit ecumenice precum cel 1 și 2 și cel adunat în Biserica Sfintei Sofii; însă cu rea întrebuințare s-au numit așa, pentru că nici unul dintru acestea s-au adunat după legile sinoadelor ecumenice. Și pentru aceea nu au putut a se împreună număra cu cele șapte ecumenice, nici numărul lor al adaoge. Că cel ce de latini s-au numit al 8-lea ecumenic adică, cel ce s-a făcut împotriva lui Fotie, în urmă de către cel ce s-a făcut pentru Fotie s-a surpat, și cu totul nici a se numi sinod s-a osândit. Și măcar că toate acele șapte ecumenice sinoade pentru cuvântul de a fi ecumenice sinoade, sunt de o cinste și întocmai. Însă acest întâi sinod, și pentru vechime și pentru sfințenie, a stătut și stă pururea pilda cea mai întâi închipuită, și știința cea mai întâi începătoare a tuturor sinoadelor celor ecumenice, și acestuia a urmat de aici înainte și sinoadele cele după dânsul, și întru proclamațiile (poruncile) lor, și întru șederile lor, și întru hotărârile lor, și pe acesta Dialogul papă cap al tuturor Sinoadelor l-au numit, și un cuvânt se află în gura tuturor, adică: stăpânească cele rânduite în sinodul din Niceea. Mult au ostenit sinodul cel adunat în Cartagina și în practicalele sale, și în canoanele sale, și în epistoliile sale cele către Bonifatie și către Celestin, pentru ca să nu primească alte canoane, fără numai pe acestea adevărate canoane al sinodului din Niceea. Și marele Atanasie, și dumnezeiescul Ioan Hrisostom, tare striga să nu stăpânească alte canoane, fără numai canoanele sinodului din Niceea. Sfântul Cuvios Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 103-106.
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
#327
|
|||
|
|||
Multumesc pentru opinii, domnule doctor!
Doamne ajuta! |
#328
|
||||
|
||||
Citat:
Vă rog să mă iertați dacă v-am supărat cu ceva. Doamne ajută!
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
#329
|
||||
|
||||
Minuni prin simțire
2. SIMȚIREA
Citat:
Domnul Cristian R. v-a răspuns că nu este dr. Victor Ardeleanu. Eu vă răspund la fel. Probabil că nici nu avem aceleași opinii în legătură cu Părintele Arsenie Boca. Citat:
Vă mulțumesc că ați deschis acest subiect. Este foarte important studiul simțirii în fenomenul de înșelare. O mare parte din ucenicii Părintelui Arsenie Boca au pățit la fel ca Părintele Ciprian Negreanu. Este vorba de simțirea umilicioasă, ce vine la mulți automat, atunci când merg la Prislop. Este deja un fenomen tipic, de masă. Se manifestă public (nu în taină ca la cei cu adevărat smeriți) și este incontrolabilă. Să vedem acum dacă este Ortodoxă sau provine din înșelare. Părintele Ciprian ne descrie foarte sincer evoluția duhovnicească a sfinției sale. Tinerețea și-a petrecut-o umplându-și (prin lecturi nefolositoare) capul cu hule. Ajunsese (trecând prin toate cele 11 trepte ale păcatului de până acolo), la pragul celei de a 12-a: sinuciderea. Avea o stare propice lucrării diavolești, de mare intensitate. Deznădejdea era hrana cea otrăvită pe care i-o dădeau zilnic dracii. Avea și un dar din fire: era convingător. Prietenul sfinției sale fusese și el convins de hulele care le propovăduia. Ce se întâmplă: Din mândrie (deci într-o stare foarte grea, de comunicare maximă cu diavolii), ca să dovedească cine este el, se duce la Prislop. Acolo se așează sub un pom și: - Vine un plâns necontrolat, ce nu se oprește câteva zile, gândurile dispar; - Este nedumerit de acest plâns pe care nu îl poate controla; - Se verifică cu prietenul său, dacă pătimește la fel și așa este; - Îl ceartă (deci nu se poartă ca un om smerit) - Se leapădă de tot ceea ce a crezut mai înainte; - Devine preot (tocmai la biserica studențească din Cluj, deci tocmai într-un loc unde poate influența pe studenții teologi, viitorii preoți, ca să aibă o priză mai mare la popor) și… mare propovăduitor al Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa descrie convertirea proprie, fără să știe, însă, că este un caz tipic de înșelare. Îl regăsim, cu surpriză și la… Francisc de Assisi, atât de iubit de Părintele Arsenie Boca (încât îl declară, împotriva Sfintei Predanii, Sfânt, ba îl și pictează ca atare, dovedind că nu are nici un dram de cunoștință dogmatică și nici discernământ în legătură cu lucrarea lăuntrică). Convertirile diavolești se petrec după următorul tipic: Un mare păcătos, în culmea deznădejdii, deci în stare de robie, suferă un atac de mândrie și, fără să poată controla ce se petrece cu el, ajunge într-o stare de umilință, care îl fac să înceapă o viață religioasă de misionar, propovăduind tuturor convertirea lui, dar cu învățături contrarii Ortodoxiei și o stare de înfierbântare umilicioasă, pe care Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov o numește desfrâu sublimat. Aceasta fiindcă plăcerea care mai înainte era senzuală, acum devine fină, omul fiind pătruns de plăcerea propriei umilințe. Toate se desfășoară într-o stare incontrolabilă, de robie, specifică acțiunii diavolești, care preferă un fals Sfânt sau un fals misionar, în locul unui mare păcătos, care aduce la toții scârbă, deci nu este eficient pentru a întinde altora curse prin minciuni. Convertirile rapide sunt foarte dubioase și interesul diavolesc este tocmai pentru cei care au capacitatea de a influența masele, pentru a înșela pe cât mai mulți. Căderea de-a stânga este ușor de depistat, cea de-a dreapta este mai primejdioasă fiindcă nu poate fi depistată, mimând sfințenia. Diavolul poate opri gândurile, poate acționa prin simțire, poate mima orice, ca să vatăme definitiv sufletul. În păcate omul suferă din cauza conștiinței și nu-i place starea în care se află. Când i se oferă o falsă sfințenie este încântat că este cu Dumnezeu și se gâdilă printr-o falsă umilință ca să își hrănească în taină plăcerea cea mai mare că este plăcut de Hristos. Este ce s-a petrecut și cu Părintele Arsenie Boca, și cu ucenicii sfinției sale. Convertirea la Ortodoxie nu se petrece așa. Un exemplu concret îl avem în cazul Părintelui Serafim Rose. Omul sincer caută cu multă durere adevărul. Poate că arată cu pumnul și la Dumnezeu. Iubește adevărul din toată inima lui, mai mult decât viața sa și nu este mulțumit de nimic care este contrar conștiinței, acel gând subțire și strălucitor pus de Dumnezeu în orice om la zămislire. Omul căutător al adevărului urăște cel mai mult iraționalitatea, vicleșugul și perfidia. Are un simț al minții, nu al simțirii, de revoltă împotriva a tot ce este mincinos. La un moment dat, când omul își epuizează toate resursele, apare minunea. Aceasta dacă omul nu descoperă pe cale rațională Ortodoxia (vezi convertirea la Ortodoxie a 2000 de protestanți în SUA). Minunea îl marchează, dar nu îi ia libertatea. Adevărata umilință și lacrimile duhovnicești nu vin forțat, fără a fi controlate. Dumnezeu nu răpește libertatea și nici nu dă stări spectaculoase ca să convingă. Aceasta o fac dracii prin retragerea din fața minții (pentru a nu fi depistați. Vezi lipsa gândurilor) și gâdilarea firii prin simțire, pe căile foarte bine cunoscute de ei, ca să plângă forțat. Diavolii întotdeauna forțează, chiar și când vor să convingă liberul arbitru. Adevărata umilință, de la Dumnezeu, vine cu totul altfel. Apare în urma unei lucrări a minții: vederea propriei păcătoșenii. Dacă omul nu este atent, imediat o poate pierde, fiindcă Dumnezeu nu forțează. Trebuie ca mintea să biciuiască, ajutată de har, dar liberă, conștiința să își vadă permanent păcatele. Numai așa, apărându-se de împrăștiere, susține umilința. Dar nu este suficientă minunea. Omul care nu vrea să fie înșelat, nu se lasă robit de simțiri. Chiar dacă se umilește și este uimit de o astfel de lucrare ce împacă pe om cu Dumnezeu, dorind mai mult decât orice adevărul cercetează dacă învățătura care i-a provocat minunea sau simțirea este adevărată și îi hrănește mintea, limpezind conștiința că slujește cu adevărat lui Dumnezeu. Dacă da, o primește și continuă pe cale: L-a aflat pe Hristos. Dacă nu, nu se lasă păcălit de minune, ci caută mai departe. Cineva care ar fi trecut prin experiența Părintelui Ciprian, dacă ar fi urmat calea adevăratei convertiri ar fi cercetat cu multă sârguință Sfinții Părinți. La ei ar fi cunoscut dogmele și punându-le față în față cu învățăturile Părintele Arsenie Boca și-ar fi dat seama că este un eretic. Nedumerit, s-ar fi întrebat atunci ce este cu umilința convertirii sale. Ar fi cercetat Sfinții Părinți în privința adevăratei lucrări lăuntrice și ar fi înțeles că s-a înșelat. Atunci am avea adevărata convertire a lui. Ortodoxismul este mai primejdios decât ciorănismul (care este revoltător de hidos). Ciorănistul se zbate, se chinuie, își dă seama că nu este ceva în regulă. Chiar Cioran însuși avea insomnii. Ortodoxistul însă este mulțumit de sine, are trăiri umilicioase care îi dovedesc lui și celor care îl văd că este smerit. Începe să facă o campanie publică ca toți să meargă pe calea care i-a adus mulțumirea de sine, crezându-se aproape mântuit. Pe ciorănist îl poți aduce la adevăr cu ajutorul Ortodoxiei. Pe ortodoxist nu, fiindcă se consideră pe sine deja un adevărat Ortodox, și încă unul râvnitor că poate ajunge și preot, și misionar. Bietul ortodoxist… cine îl va scăpa. Este nevoie de un duhovnic bun, care să cunoască bine Sfinții Părinți, să aibă și experiența (atât de rară azi) a căderii de-a dreapta, ca să îi analizeze stările și să-l mai și convingă că succesele care i se par că le are în viața sa lăuntrică sunt de fapt un tobogan vertiginos spre iad. Dar nu este prea târziu. Uneori, Dumnezeu îngăduie răul, ca apoi să facă prin el un mai mare bine. Dacă Părintele Ciprian este sincer înaintea Domnului, și eu cred că este așa, fiindcă este preot al Dumnezeului celui Preaînalt… va afla și poate chiar va da o declarație publică de pocăință, cum și eu, și autorii studiului o fac, tocmai ca un canon pentru vremurile în care au propovăduit pe Părintele Arsenie Boca că este Sfânt. Toți greșim, dar ne-a dat Dumnezeu minunatul dar al pocăinței. Dacă am păcătuit public, public trebuie să ne pocăim. Nici nu am fi îndrăznit să spunem ceva despre această experiență, dacă nu ne-ați fi somat, și dacă nu ar fi fost făcută publică ca o dovadă de necontestat a susținerii canonizării cuiva care hulește cu viața și învățăturile sale pe Domnul nostru Iisus Hristos. După cum spuneau Sfinții Apostoli, trebuie să avem mai presus de minuni adevărul.
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. Last edited by Dr. Victor Ardeleanu; 20.02.2016 at 01:19:52. |
#330
|
||||
|
||||
Minuni prin simțire 2
Citat:
Înțeleg că o să vă supărați pe cele scrise de mine. Acest lucru apare în general când cineva nu este de acord cu voința și părerea noastră. Am observat că deși ați spus că v-ați schimbat, că nu vă mai încăpățânați de dragul Părintelui Arsenie Boca să apărați și minciuna, chiar evidentă, fiindcă nu mai sunteți un tânăr entuziast, postările dumneavoastră de până acum nu au arătat acest lucru. În ele nu era răbdare de citire a Sfinților Părinți. Apărea revoltă și cerere ca admin-ul să intervină. Nu era toleranță față de părerea contrară dumneavoastră. Era o siguranță de sine în cunoașterea identității „oculte” celuilalt, deci un duh de bănuială. Aceasta apare când omul suferă o patimă rațională datorită admirării cuiva ce îi ia libertatea. Deasa lectură a cărților Părintelui Arsenie Boca, nu mai lasă libertatea cititorului să cunoască altceva, aburindu-i capacitatea de înțelegere și tăindu-i pofta de cercetare a marilor noștri Învățători. Eu însă nădăjduiesc că toate cele de mai sus sunt o reacție rapidă la împotrivirea voinței, datorită credinței că Părintele Arsenie Boca este neapărat Sfânt, simțindu-vă dator să îl apărați. Autorii studiului de mai sus, însă, nu vor să îl atace. Ei nu zic nu este sfințenie, Părintele Arsenie Boca nu este Sfânt. Ei zic între Sfinții Părinți și Părintele Arsenie Boca alegem pe Sfinții Părinți. În cântar nu este Părintele Arsenie Boca și necredința. În cântar este Părintele Arsenie Boca și Sfinții Părinți. Sigur că nu vă convine că Sfinții Părinți sunt citați pentru a arăta că a greșit cel care vă robește cu pasiune mintea. Dar dacă sunteți cu adevărat Ortodox, și eu așa cred, vă rog iubiți adevărul mai presus de idol, cercetați cu atenți Sfinții Părinți, și analizați cu libertate toate acestea. Ele sunt un semnal de alarmă pentru a cerceta, nu o forțare a vă lepăda de cele pe care cu atâta pasiune le-ați crezut a fi sfințenie până acum. Dacă îl iubiți cu libertate pe Părintele Arsenie Boca, de dragul lui, despovărați-vă de ce a greșit ca să nu sufere în veșnicie că v-a amăgit. Iar dacă credeți că este Sfânt, cercetați adevărul. Un Sfânt se bucură atunci când cineva îi arată că greșește. Dacă sunteți Ortodox aveți ca repere Sfinții Părinți. Ei sunt deja canonizați. Ca să fie canonizat cineva nu aveți nevoie să așteptați hotărârea Sfântului Sinod, ci trebuie să cercetați dacă cel propus seamănă cu cei deja canonizați sau nu. Sunt dator, așadar, pentru a vă arăta că cele spuse mai sus nu sunt propria mea gândire, ci culese de la Sfinții Părinți (chiar dacă nu vă convine, refuzând din start Sfinții Părinți atâta vreme cât vă atacă prejudecata dumneavoastră în legătură cu cel care v-a devenit suflare, gândire și iubire), să citez, în legătură cu înșelarea prin simțire, de aici: Citat:
https://888adevarul8despre8arseniebo...ntilor-parinti Poate că nu veți citi. Este greu datorită superficialității Cărării Împărăției, o carte eretică scrisă cu suficiență de sine, care sădește cititorului aceeași suficiență de sine și părerea că a găsit o metodă infailibilă de mântuire. Cei care primesc în inima lor, fără cercetare, o astfel de carte, fiind otrăviți de un astfel de duh, refuză să mai cerceteze Sfinții Părinți, care implică osteneală și lucrare cu sudoare a minții pentru pocăință. Ei vor să ia totul de-a gata de la idolul lor. Vă rog, nu să vă lepădați de Părintele Arsenie Boca, ci să îndrăgiți cu toată inima Sfinții Părinți. Veți întâlni un univers al gândirii, o lucrare a minții, o bogăție de neegalat, care vă va hrăni minunat toată ființa și vă va învăța cum să vă curățiți, iluminați și desăvârșiți. Nu vă chem la sărăcire prin anularea unui om, ci la îmbogățire prin asumarea atâtora care au avut mintea lui Hristos, vă chem la îmbogățire în Adevăr, care nu se va mai lua de la dumneavoastră. Dacă Părintele Arsenie Boca este Sfânt nu ați pierdut nimic, îl aveți în hora altor Sfinții. Dacă Părintele Arsenie Boca a fost înșelat, aveți un câștig uriaș. Prin hora Sfinților Părinți ați scăpat de înșelarea care vă poate duce la iad. Dar, chiar dacă nu sunteți de acord, chiar dacă veți cere banarea, chiar dacă mă veți bănui că sunt vreo broscuță țestoasă, nu am ce face, mai sunt și alți cititori, care caută adevărul și cred din toată inima lor că acesta se află la Sfinții Părinți. Ei sunt interesați cu adevărat de acest subiect. Mă iertați dacă v-am supărat. Am încercat să scriu cu dragoste, dar adevărata dragoste este la cel smerit. Adevărata dragoste se află în smerenia lui Hristos. Lui mă rog să ne mântuiască pe amândoi întru adevăr, și pe toți ostenitorii acestui forum. Eram dator dumneavoastră cu un răspuns, și lui Hristos cu slujirea adevărului.
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
|