Ce e iertarea?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Nici macar pe duhovnicul meu nu l-as deranja cu asta,

Imi pare ca exact asta trebuie sa faceti: pentru asta sunt duhovnicii.

[fallen]

De acord, insa tocmai am precizat la alt topic legat de duhovnic(i) de ce nu il pot deranja, mai ales cu asta. Si apoi chiar nu ae face sa deranjezi un duhovnic cu probleme care nu sunt strict duhovnicesti, ci mai mult sau exclusiv lumesti. Eventual profesionale, daca sunt legate de serviciu, sau domestice, daca sunt din casa. In cazul celor profesionale am ajns cam de mult la concluzia trista ca nu imi folosesc de loc sfaturile celor care nu se pricep sau nu sunt in domeniu, ci sunt complet pe dinafara; iar in cazul celor casnice, nu este sotul de acord sa dau din casa. Acum poate ar trebui sa intreb duhovnicul : daca sotul nu e de acord, eu am dreptul sa va destainuiesc dvs acele lucruri???

Voila, ce voiam sa precizez:

În prealabil postat de fallen

De multa vreme am impresia ca daca vreau sa vorbesc cu duhovnicul sau sa ma spovedesc, mi-e teama ca imi va spune sa vin alta data ca nu are timp ( sau chef) si ca incearca sa ma evite, sa ma descurajeze sa mai vin. Ma gandesc ca poate e ai vina mea, poate chiar l-am plictisit cu problemele mele, sau pur si smplu am devenit asemeni acelora care nici eu nu ii suport, pt ca vin saceara sfaturi dar niciodata nu le respecta. Mi s-a mai spus ai aici pe forum ca duhovnicul are dreptul sa ne trimita la plimbare daca venim si marturisim mereu aceleasi pacate, pe motiv xa nu am facut nici un progres spiritual, si asta datorita faptului ca nu am facut ascultare. ( asta poate zice dansul, din pct dlui de vedere; noi daca suntem asa cum sunt majoritatea oamenilor, adica impertinenti, putem spune ca dansul nu a stiut, nu a fost in stare sa ne determine sa facem ceea ce trebuie). Mi-au spus cativa intre dvs ca pana nu ma casatoresc, de ex, nu ar trebui sa ma mai primeasca nici un duhovnic la spovedanie. Acum eu ce ar trebui sa fac, sa mai incerc totusi, daca nu vrea dansul sau nu ne sincronizam in timp ( cand ajung eu nu mai are dansul timp), sa incerc la altul care are poate un program mai extins ( de ex la o parohie aici in cartier unde lucrez, a chemat-o pe colega mea intr-o dimineata la 7( dupa ora 7, era acolo); insa nu stiu daca m-ar primi si pe mine, nefiind de acolo). Poate fi doar o ispita de la diavol ca sa ma descurajeze sa ma mai spovedesc, sau asa vrea Dumnezeu sa ma munceasca, sa ma umileasca chiar, pt pacatele mele, pana gasesc pe cineva prin care sa-mi ofere iertarea? Sau nu ma poate ierta pt ca ma intorc mereu la ele, deci...nu mai are rost???

[Mena59]

În prealabil postat de fallen

Ca sa nu mai deschid un topic nou, incerc sa ma incadrez aici.
Atunci cand gresim fata de cineva, un semen, chiar foarte apropiat ( sot, parinte, copil, frate,e tc), adica el considera ca am gresit in fata lui, facand ceva ce stiam ca nu e de acord sa facem, sau fara sa-i cerem incuviintarea in prealabil, insa noi consideram, din puctul nostru de vedere, ca am procedat corect, am facut ceea ce trebuia ( de ex am cheltuit niste bani, fara incuviintarea sotului, sau am imprumutat pe cineva).este absolut necesar, in acest context, sa ne cerem iertare de la persoana respectiva? Sau mai trebuie sa ne si spovedim, sa cerem iertare lui Dumnezeu? Ce se intampla daca persoana respectiva nu vrea sa ne ierte, nici daca se apropie vreo sarbatoare mare, Pastele sau Craciunul? Ne mai putem apropia de sfantul potir daca persoana respectiva nu ne iarta, chiar daca, repet, noi consideram ca nu am gresit, cel putin in fata lui Dumnezeu ( in fine, dreptatea noastra e o carpa lepadata, insa poate noi am facut un bine ajutand pe cineva, insa altcineva mai apropiat noua se considera nedreptatit ca nu a beneficiat el de binele acela, de exemplu)
( daca vrea cineva detalii particulare ale situatiei, pt a se lamuri mai bine, le pot dezvalui, nu e un secret, dar n vreau sa plictisesc pe nimeni. Nici macar pe duhovnicul meu nu l-as deranja cu asta, desi tare mi-ar fi folosit parerea d-lui )

Parerea mea este ca daca ceea ce ai facut iti creeaza un anume disconfort sufletesc atunci trebuie sa actionezi cerandu-ti iertare de la cel pe care l-a supatat fapta ta... Cand te vei spovedi sa nu uiti sa-i spui duhovnicului acest lucru.
Eu stiu din experienta mea ca orice fapta a mea, care nu pare a fi gresita, dar "imi sta pe suflet" sau imi da neliniste nu este corecta. Atunci imi cer iertare sau indrept cumva lucrurile.
Daca persoana nu te iarta, trebuie sa insisti sa-ti ceri iertare, sa aduci argumente, sa explici ce te-a facut sa procedezi asa. Si daca nici asa nu te iarta, e pacatul lui. Tu regreti ca l-ai suparat si mai departe rezolva Dumnezeu. Altadata nu vei mai face lucruri care-l supara... sau, ma rog, vezi ce zice duhovnicul. Sfatul lui e cel mai important.

[Demetrius]

În prealabil postat de Marta

Intr-o duminica, cand se predicase despre iertare, veniti acasa, la un moment dat sotul meu ma intreaba ce e iertarea!! Hm, ar fi trebuit sa stiu!! Si stiu, teoretic!! practic, nu am stiut sa-i explic ce este. Cand consideram ca am iertat pe cineva?!

Cea mai mare taina: Iertarea.

http://www.credinta-noastra.cnet.ro/...aina-iertarea/

[fallen]

În prealabil postat de Mena59

Parerea mea este ca daca ceea ce ai facut iti creeaza un anume disconfort sufletesc atunci trebuie sa actionezi cerandu-ti iertare de la cel pe care l-a supatat fapta ta... Cand te vei spovedi sa nu uiti sa-i spui duhovnicului acest lucru.
Eu stiu din experienta mea ca orice fapta a mea, care nu pare a fi gresita, dar "imi sta pe suflet" sau imi da neliniste nu este corecta. Atunci imi cer iertare sau indrept cumva lucrurile.
Daca persoana nu te iarta, trebuie sa insisti sa-ti ceri iertare, sa aduci argumente, sa explici ce te-a facut sa procedezi asa. Si daca nici asa nu te iarta, e pacatul lui. Tu regreti ca l-ai suparat si mai departe rezolva Dumnezeu. Altadata nu vei mai face lucruri care-l supara... sau, ma rog, vezi ce zice duhovnicul. Sfatul lui e cel mai important.

Si daca ce am facut eu a fost cinstit si corect - dupa valorile mele morale, desigur- iar ce voia el era necinstit si incorect - tot dupa valorile mele, dupa ale lui, nu - ?
Acum se poate pune si intrebarea daca valorile mele dupa care judec sunt cu adevarat cele corecte, si nu sunt totusi subiective, discutabile..

( este un caz care imi da ceva bataie de cap in ultima vreme: un individ mai nonconformist este casatorit cu sotia doar religios, nu si civil ( paradoxal). Ce drepturi ( civile) ii confera sotiei acest statut?

[Mena59]

În prealabil postat de fallen

Si daca ce am facut eu a fost cinstit si corect - dupa valorile mele morale, desigur- iar ce voia el era necinstit si incorect - tot dupa valorile mele, dupa ale lui, nu - ?

Daca valorile tale morale sunt conforme cu ce ne-a invatat Domnul Hristos este in regula. Nu ai de ce sa-ti faci probleme. Il impaci tu cumva pe sotul tau.

În prealabil postat de fallen

Acum se poate pune si intrebarea daca valorile mele dupa care judec sunt cu adevarat cele corecte, si nu sunt totusi subiective, discutabile..

Ei, asta doar tu o sti si daca ai dubii, duhovnicul te poate lamurii.
Singurul mod de a scapa de dubii cu privire la faptele noastre este de a intreba duhovnicul. Si daca nu avem unul ori nu credem in sfatul preotilor, ramanem nelamuriti sau intrebam un prieten de incredere.

În prealabil postat de fallen

( este un caz care imi da ceva bataie de cap in ultima vreme: un individ mai nonconformist este casatorit cu sotia doar religios, nu si civil ( paradoxal). Ce drepturi ( civile) ii confera sotiei acest statut?

Casatoria doar religioasa fara cea civila? N-as fi crezut ca se face si asa. Parerea mea este ca nu are "valabilitate". Dar nu sunt in masura sa judec eu "valabilitatea"
O femeie care traieste cu un barbat fara cununie civila nu se numeste sotie ci concubina si nu are niciun drept civil in cuplu decat daca au facut vreun contract legalalizat intre ei cu drepturile si indatoririle fiecaruia, cine stie?

[fallen]

Vedeti, depinde din ce punct de vedere privesti. Din cel religios, chiar daca esti casatorita civil, fara cununiereligioasa, in fata lui Dumnezeu nu esti sotie, ci traiesti in pacat, curvie, etc...
Situatia inversa este foarte inedita, intr-adevar...si mi se pare ca oficial nici macar nu e legala...am maiauzit de un cuplu de tineri dinMoldova, care intai s'au cununat religios pt ca nu au vrut sa traiasca in pacat si abia duoa cateva luni,'vara urmatoare cand au terminat scoala au facut cununia civila, si acum asa ar vrea si al meu sa faca, dr din cate stiu eu la noi in tara nu e legal ai nici un preot nu are voie sa oficieze cununie religioasa fara dovada celei civile. In alte tari toti preotii si predicatorii din toate cultele au si dreptul legal, juridic de a incheia casatorii...

[CristianR]

Acest aspect ar putea și ar trebui să se schimbe, într-adevăr, așa încât să fie suficientă căsătoria în Biserică; să aibă, adică, și valoare civilă.

[Mena59]

În prealabil postat de fallen

Vedeti, depinde din ce punct de vedere privesti. Din cel religios, chiar daca esti casatorita civil, fara cununiereligioasa, in fata lui Dumnezeu nu esti sotie, ci traiesti in pacat, curvie, etc...

Cununia civila fara cea religioasa este un pacat. Multi nu-l recunosc. E treaba lor dar tot pacat este chiar daca nereligiosii nu recunosc asta.

În prealabil postat de fallen

Situatia inversa este foarte inedita, intr-adevar...si mi se pare ca oficial nici macar nu e legala...am maiauzit de un cuplu de tineri dinMoldova, care intai s'au cununat religios pt ca nu au vrut sa traiasca in pacat si abia duoa cateva luni,'vara urmatoare cand au terminat scoala au facut cununia civila, si acum asa ar vrea si al meu sa faca, dr din cate stiu eu la noi in tara nu e legal ai nici un preot nu are voie sa oficieze cununie religioasa fara dovada celei civile. In alte tari toti preotii si predicatorii din toate cultele au si dreptul legal, juridic de a incheia casatorii...

Uite ce spune vrednicul de pomenire Pr. Ilarion Argatu, Despre căsătorie (Editura Mila Creștină, Fălticeni, 2007)
"Sunt unii credincioşi care solicită să se cunune numai religios, iar la Primărie nu, invocând diferite motive. Este bine să se facă acest lucru ?

Nu este bine. Aparent, s-ar motiva că nu contează cununia civilă atât de mult înaintea lui Dumnezeu, ci cununia religioasă. Am spus aparent, pentru că, Dumnezeu leagă legile sale Dumnezeieşti de cele pământeşti. Lui Moise îi porunceşte Dumnezeu orice lege si orice manifestare cultică, pe care trebuie să o îndeplinească poporul evreu. Observăm că multe din legile civile şi omeneşti din viața socială a acestui popor, sunt poruncite de către Dumnezeu cum şi în ce chip să se împlinească. De multe ori legile pământeşti sunt întruchiparea celor cereşti şi legile cereşti sunt model legilor date de Dumnezeu pe pământ. Legile pământeşti trebuie să fie în deplină armonie cu cele cereşti. Atunci când sunt în contradicţie, se petrece pe pământ dezordinea, haosul şi neorânduiala, aducând foarte multă suferinţă între oameni şi în acelaşi timp şi mânia lui Dumnezeu. "

http://www.doxologia.ro/familie/sfat...cununia-civila

[fallen]

Pai da, pt ca cel care nu vrea sa se cunune civil, la primarie, probabil chiar asta urmareste, sa se sustraga de la niste drepturi civile, sau sa isi priveze sotia de acestea. Recte, in cazul personajului in cauza, sa nu fie nevoit sa isi imparta agoniseala cu ea, in caz ca il prinde la alta si se revolta. Se pare ca Dumnezeu a taiat porunca de a nu comite adulter de pe lista poruncilor pt manelisti si /sau interlopi :), doar ca noi ceilalti nu suntem la curent cu aceste reglementari.