Adventistii neaga viata sufletului dupa moarte

[Iustin32]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Răspunsul îl găsiți chiar în text: nici Pavel nu știa, știți dvs. mai mult decât Pavel referitor la ceastă experiență a lui?

Pavel stia ca ambele variante sunt perfect posibile: in trup sau in afara de trup la fel cum spune:

21.

Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig.

22.

Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ce voi alege.

23.

Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine;

24.

Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup.
(Filipeni 2

Aici Sf Ap Pavel isi manifesta dorinta de a fi impreuna cu Hristos despartindu-se de trup ca de o haina sau cum il numeste Sf Ap Petru ,,cort,,:

13.

Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducerea aminte,

14.

Fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos.

15.

Dar mă voi sili ca, şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de acestea,
Noi credem in amandoua si in viata vesnica si in inviere. Scriitorul bisericesc Tertulian spune:
,,Prima judecata o incearca sufletul, ca unul care a fost si pricinuitorul tuturor faptelor. Dar el trebuie sa astepte si invierea trupului sau, pentru ca sa primeasca rasplata pentru ce a facut cu ajutorul trupului, care s-a supus poruncilor lui.,,
Prima judecata e pe temeiul cuvantului.,, Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,, (Evrei 9,27)

[Danut7]

În prealabil postat de condor

Daca este vorba de sufletul bogatului, de ce avea parti trupesti si suferinte trupesti ("trimite sa-mi racoreasca limba ca grozav sunt chinuit de vapaia aceasta").?

poate fi vorba despre trupul sau, atata vreme cat el MORT fiind (cu trupul) , era preocupat de fratii lui inca in viata?

Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. Fapte 2:31

se vorbeste separat de sufletul si de trupul Lui Hristos, se spune ca nu a fost lasat sufletul lui in Iad(hades) , daca nu a fost lasat inseamna ca a fost acolo dar nu a ramas.

Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor".Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Efeseni 4:7-9

18. Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul,
19. Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare,
20. Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. 1Petru 3:18-20

Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul. 1Petru 4:6

Unde s-a coborit Iisus cu duhul dupa ce a suferit moartea?S-a coborit si a propovaduit celor din Iad(Hades) , duhurilor de acolo.A propovaduit celor morti , duhurilor celor morti dupa cum zice in 1Petru 4:6 ca sa fie judecati dupa trup.S-a coborit in cele mai de jos(dedesubt) si s-a si suit in cele mai deasupra de-a dreapta Tatalui , unde sade si acum.S-a coborit cu duhul,sufletul(1Pet3:18,Fapte 2:31).

9. Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o.
10. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ?
11. Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei. Apocalipsa 6:9-11

[Iustin32]

Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare



In al treisprezecelea an al împaratiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împaratia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu putin mai înainte împarat, care era fiu al lui Vasile Macedon si frate al lui Leon împaratul), si din cele mai de casa slugi. Acesta alergând la viata calugareasca, a ajuns egumen calugarilor, ce se aflau la mânastirea ce este la apa Sangarului. Trecând câtiva ani i s-a întâmplat de a cazut într-o boala foarte grea si a zacut multa vreme. Dupa cinci luni, într-o zi la trei ceasuri s-a trezit putintel si venindu-si în fire s-a sculat încetisor din pat, si a sezut sprijinit si de o parte si de alta de catre cei de casa. Si asa sezând îsi iesi din fire si era mintea lui dusa cu ochii atintiti în sus la podul casei de la trei ceasuri pâna la al noualea si soptea cu gura cuvinte neîncheiate si neîntelese, si întru aceste ceasuri, ce s-au zis mai sus, mai venindu-si în fire oarecum, ceru de la cei ce erau cu dânsul doua bucati de pâine uscata, zicând: “Dati-mi cele doua bucati de pâine ce am luat de la batrânul”, si zicând aceasta îsi baga mâinile în sân pipaind si cercând cele ce cauta. Iar un oarecare din cei ce stateau acolo se ruga sa le spuna aceasta mare taina, zicându-i: “Spune-ne, parinte, si nu te îndura a nu ne fi de folos, unde ai fost atâtea ceasuri? Si la ce vedenie îti suise-si gândul? Si cu cine vorbeai miscând din buze?” Iar el vazându-i pe ei foarte întristati si plânsi a zis: “Încetati fiilor, ca de va da Domnul sa îmi viu în fire, voi plini cererea voastra”.
Deci când fu dimineata, se strânse la dânsul toata obstea frateasca si începu el povestea asa: “De voi vrea sa le spun întocmai toate câte una cu gândul meu, parintilor si fratilor, si sa le povestesc cu amanuntul, trece peste mintea si limba omeneasca, dar câte voi tine minte si voi putea sa povestesc, acestea va voi povesti. Acolo unde sedeam pe patul meu sprijinit de doi frati, mi se paru ca vedeam în partea de-a stânga multime, de niste omuleti neînchipuiti, cu obraji negri si negreata nu era la toti într-un fel, ci la unii mai multa si la altii mai putina, si unii erau cu obrajii schimonositi, altii cu vânatai la ochi, altii cruntati de sânge, având cautatura groaznica si salbateca si unii cu buzele umflate, altii cu buzele vinete, la unii cele de sus, la altii cele de jos, acestia dar veneau de se apropiau de patul meu si se nevoiau sa ma ia de la voi si întâi vazându-va ca stati împrejurul meu, mi se parea ca nu îmi era prea frica, nici nu ma temeam de pornirea lor. Apoi nu stiu cum am ramas singur de voi si am fost cuprins de dânsii, si au cutezat si m-au luat; deci unii ma trageau înainte legat, altii ma împingeau dinapoi, si unul de o parte, altul de alta parte ma strângeau tare si asa m-au dus la o râpa foarte mare; latimea ei nu era mai mult decât o aruncatura de piatra, iar adâncimea pâna la tartar si ma trageau cu sila la acea râpa. Si era dinspre acea râpa o cararuie foarte strâmta, atât cât nici o urma de picior nu încapea, deci pe acea cararuie strâmta ma trageau si eu ma lasam tot spre partea dreapta, de ma cumpaneam, ca nu cumva sa scapat, ca sa cad în acea prapastie adânca peste seama; si întru acea prapastie se vedea un râu unde curgea cu mari siroaie, zgomotoase. Deci trecând cu multa groaza acea cararuie strâmta, se facea ca mergeam spre partea rasaritului si aflaram o poarta mare deschisa la capul acelei prapastii. Acolo sedea un om mare ca un urias, negru si groaznic la chip, ai carui ochi erau strâmbati si foarte mari si sângerati si lasa din ei para de foc multa si fum din nari, iar limba lui spânzura afara din gura de un cot si mâna lui dreapta era de tot seaca, iar cealalta era umflata, ca un stâlp gol si foarte întinsa, care apuca pe cei osânditi de-i arunca în acea prapastie si toti câti se osândeau întru acea prapastie, strigau: “Vai, vai!”.
Apropiindu-ma eu de acel om înfricosator si groaznic, el striga tare catre cei ce ma duceau, zicând: “Acesta este prietenul meu”, tinzând si mâna cu pofta sa ma apuce. Iar eu spaimântându-ma de frica m-am cutremurat si m-am tras spre sine-mi si îndata se aratara doi barbati ca si cum i-ar fi trimis cineva, oameni batrâni si cuviosi, care socoteam sa fie Andrei si Ioan, Sfintii Apostoli, semuindu-i dupa chipurile din sfintele icoane. Pe acestia vazându-i acel scârnav si groaznic, îndata s-a tras si s-a ascuns. Deci luându-ma acesti doi batrâni si trecând prin portile de care am spus mai înainte, si prin orasul care era între porti, am iesit la un loc ses, unde erau niste sate frumoase si trecând pâna unde se sfârsea acea câmpie, am iesit la o vale ierboasa cu pajiste foarte frumoasa, care frumusete si darul ce-l avea, este peste putinta a o povesti si a o arata cu cuvintele. Iar în mijlocul el sedea un batrân, om foarte vesel si de cinste, având împrejurul lui multime de copii ca nisipul marii. Atunci parasindu-ma frica, am întrebat cu smerenie pe cei ce ma purtau, cine era batrânul acela? Si ce era acea multime nenumarata dimprejurul lui? Si ei zisera: “Acesta este Avraam si sânul lui Avraam, de care ai auzit”, si îndata fiind purtat de ei ma închinai cu plecaciune si sarutai pe acel ce ziceau ei, ca este Avraam si iarasi mergând înainte noi pe cale si sfârsindu-se valea, am aflat un pomet foarte mare de maslini, care precum mi se pare, erau mai multi pomi decât stelele cerului, si la fiecare pom era ca nu cort si cu pat sub cort si pe fiecare pat era un om, între care am cunoscut pe multi din cei ce se aflau la curtea împarateasca si pe multi din oras si pe unii din tarani, înca si pe unii dintre ai mânastirii noastre, si acestia câti am cunoscut sunt toti morti mai demult.

[Iustin32]

Cugetând eu sa întreb, ce era pometul acela de maslini asa de mare si minunat, batrânii apucara a vorbi înainte de întrebarea mea, zicând: “Ce cugeti despre acest mare si prea înfrumusetat pomet de maslini? Si care sunt toate câte sunt în el? Acestea sunt acele: “Multe locasuri la Tine, Doamne, sunt, dupa vrednicia tuturor împartite dupa masura virtutii”; si dupa maslinisul acela era o cetate, a carei frumusete si împestritura si încheietura si tocmirea zidurilor cu neputinta este a povesti cineva. Erau douasprezece rânduri împrejurul a tot zidul, ca douasprezece brâie din cele douasprezece pietre scumpe, si fiecare brâu dintre acestea era întreg facut dintr-o piatra si fiecare îsi facea înconjurarea lui, si ce pot sa zic de netezitura zidului si de buna alcatuire si tocmire ce era la toate; si în zidul acela erau porti pestrite, cu aur si cu argint amestecatura, si din porti înauntru era pardoseala de aur, si case de aur cu scaune de aur, si cu mese de aur, si toata cetatea era plina de lumina nepovestita, plina de miros, plina de bucurie, prin care trecând n-am vazut nici om, nici vita, nici pasare zburatoare, nici altceva nimic din câte se misca pe pamânt si în vazduh; iar despre marginea cetatii aceleia erau zidite curti minunate împaratesti, si la intrarea curtilor era o bolta de lunga cât ai azvârli cu o piatra, si din marginea boltei pâna în cea margine era întinsa o masa de marmora ce se numeste Romancon, de înalta cât se rezema omul si era plina de oaspeti, ce sedeau, si toata casa era plina de lumina foarte vie si de un bun miros si de daruri, iar în fundul boltei era o scarisoara învârtita de iesea într-un foisor fermecator care se vedea de la masa, din care plecându-se si ivindu-se din afara doi tineri luminati la fata ca fulgerul si plini de toata stralucirea, zisera batrânilor care ma tineau: “Sa sada si acesta la masa”, si îndata cum zisera au aratat si locul, la care aducându-ma batrânii m-au pus, iar el a sezut de o parte. Iar tinerii, au intrat pâna în casa cea dinauntru de la fereastra soarelui, si zabovindu-se ei, eu ma uitam si foarte luam aminte la masa aceea si cunosteam multi prieteni din cei ce sedeau si din mireni si din monahii cei din mânastirea noastra, iar unii erau si din cei ce se aflau la împaratie.
Dupa aceea târziu iarasi venind acei tineri strigara pe cei doi batrâni, zicându-le: “Ridicati-l pe acesta, ca mult îl plâng fiii lui cei duhovnicesti si împaratului i s-a facut mila si vrea sa-l lase sa petreaca cu monahii în viata si ducându-l pe alta cale, luati în locul lui pe monahul Atanasie de la Traian”. Si îndata luându-ma batrânii, cu degrab am iesit din bolta si din cetate si am mers pe alta cale, aflând sapte iezere pline de munci si de chinuri, unul era plin de întuneric, altul plin de foc, altul de negura împutita, altul cu viermi, altele cu alte feluri de munci si toate erau pline de nenumarata multime, care plângea si se tânguia cu jale. Deci trecând aceste iezere si putin loc mai înainte, iarasi am aflat pe batrânul acela ce zicea ca este Avraam, si închinându-ma la dânsul iarasi l-am sarutat, iar el mi-a dat un pahar de aur, plin de vin mai dulce decât mierea, si trei bucati de pâine uscata, din care una o am muiat în vin, precum mi se pare ca o am mâncat si am baut si vinul tot, iar celelalte doua ce le ceream ieri, le-am bagat în sân; dupa aceea peste putin iarasi am mers la locul acela unde sedea uriasul acela, ce era peste seama de grozav, si obrazul lui asemenea cu noaptea, care vazându-ma scrâsnea din dinti greu împotriva mea, si-mi zicea cu mânie si cu amar: “De aicea mi-ai scapat, dar de acum înainte nu voi înceta a face tot felul de uneltiri asupra ta si asupra mânastirii tale”.
Pâna aicea, fratilor au fost câte am cunoscut si am tinut minte de v-am spus, iar cum mi-am venit în fire nimic nu stiu. Deci, trecând vedenia aceasta în acest chip, îndata am trimis la Mânastirea lui Traian si au aflat pe monahul Atanasie mort si-l scoteau din chilie pe patul cel ce poarta mortii. Si întrebând când a murit, au aflat ca a murit ieri pe la al noualea ceas, în ziua în care a vazut parintele acesta vedenia si si-a venit în fire. Si peste scurta vreme s-au facut aceste doua mânastiri tot una, fiind aproape una de alta, si pâna în ziua de astazi se chivernisesc de un egumen. Si cârmuindu-se amândoua mânastirile cu viata placuta lui Dumnezeu, treizeci de ani, de catre acest parinte ce a vazut aceasta vedenie, traind el atâta vreme, mult au sporit aceste mânastiri, atât cu petrecerea cea placuta lui Dumnezeu a monahilor cât si cu veniturile din toate partile spre chivernisirea si hrana lor, întru slava iubitorului de oameni, Dumnezeului nostru. Amin.

În prealabil postat de Danut7

poate fi vorba despre trupul sau, atata vreme cat el MORT fiind (cu trupul) , era preocupat de fratii lui inca in viata?

Daca se sustine ca pilda bogatului nemilostiv descrie ceva ce s-a intamplat intocmai, inseamna ca saracul Lazar si bogatul, dupa ce murisera si ajunsesera fiecare la locul lui (bogatul in locuinta mortilor si Lazar in sanul lui Avraam), aveau parti trupesti si suferinte trupesti. Suna cam ciudat.

Poate dvs. aveti o alta parere. Asa ca va intreb, ca sa pricep si eu: in ce stare (trupeasca sau sufleteasca) erau bogatul si Lazar, dupa ce murisera? De ce aveau parti trupesti (degete si limba) si suferinte trupesti?

Va rog sa nu-mi repetati explicatia cu "nu npoate fi vorba de trupul sau". Ca nu se zice "sa ia Lazar degetul altcuiva, sa-l inmoaie in apa si sa-l puna pe limba altcuiva ca sa scap de vapaie."

Scrie:
"Parinte Avrame, fie-ti mila de mine, si trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit de vapaia aceasta".(Luca 16:24). A cui era degetul? A cui era limba? De ce existau suferinte trupesti?

Ajutati-ma sa inteleg. Astept explicatii la fel de clare ca intrebarile mele.

[Danut7]

În prealabil postat de condor

Daca se sustine ca pilda bogatului nemilostiv descrie ceva ce s-a intamplat intocmai, inseamna ca saracul Lazar si bogatul, dupa ce murisera si ajunsesera fiecare la locul lui (bogatul in locuinta mortilor si Lazar in sanul lui Avraam), aveau parti trupesti si suferinte trupesti. Suna cam ciudat.

Poate dvs. aveti o alta parere. Asa ca va intreb, ca sa pricep si eu: in ce stare (trupeasca sau sufleteasca) erau bogatul si Lazar, dupa ce murisera? De ce aveau parti trupesti (degete si limba) si suferinte trupesti?

Va rog sa nu-mi repetati explicatia cu "nu npoate fi vorba de trupul sau". Ca nu se zice "sa ia Lazar degetul altcuiva, sa-l inmoaie in apa si sa-l puna pe limba altcuiva ca sa scap de vapaie."

Scrie:
"Parinte Avrame, fie-ti mila de mine, si trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit de vapaia aceasta".(Luca 16:24). A cui era degetul? A cui era limba? De ce existau suferinte trupesti?

Ajutati-ma sa inteleg. Astept explicatii la fel de clare ca intrebarile mele.

In aceasi stare in care sunt ingerii in ceruri, duh, sau suflet , nu inseamna doar o panza alba ca un cearcaf cum vezi in filme.
In loc sa cauti sa justifici ce nu poate fi justificat, mai bine incearca sa vezi adevarul.De ce te lupti impotriva Duhului Sfant?

În prealabil postat de Danut7

In aceasi stare in care sunt ingerii in ceruri, duh, sau suflet , nu inseamna doar o panza alba ca un cearcaf cum vezi in filme.
In loc sa cauti sa justifici ce nu poate fi justificat, mai bine incearca sa vezi adevarul.De ce te lupti impotriva Duhului Sfant?

Lasati. Ma trimiteti la ingeri. Nu stiu cum arata si ce "compozitie" au. Eu v-am pus niste intrebari simple, care sa ma lamureasca, despre bogatul nemilostiv si Lazar. Stiu ca va e teama sa raspundeti limpede pentru ca ajungeti sa va contraziceti singur, de nici nu o sa mai stiti ce ati spus in postarea anterioara.

Iustin32 mi-a spus, ca sufletele celor ce au murit (ex: boagatul si Lazar) mostenesc parti trupesti si au suferinte trupesti. Sunteti de acord cu acest raspuns, sau aveti altul.

[Danut7]

ce conteaza starea, in care sunt; nu vrea sa vorbesc din nestiinta precum faceti voi; ce nu cunosc nu raspund, dar sufletul are intradevar caracteristici trupesti, si sufletul este cel ce "misca" trupul;nu va indepartati de ideea centrala care reprezinta viata de dupa moarte.Pilda este destul de clara si nu doar pilda , ca sa dai vina pe ea , ca e doar o pilda, ci insusi Scriptura , care zice ca Hristos s-a pogorit la Iad cu duhul si a propavaduit duhurilor din inchisori.A binevestit mortilor ca si morti sa fie judecati, ca oamenii dupa trup si sa invie cu duhul din Iad in Rai(1Petru 4:6).Continuitatea sufletului dupa moarte si faptul ca viata nu se limiteaza doar la lumea asta, si viata nu se termina cu moartea.Vedem ca sufletul dupa moarte este complet constient de toate,(vezi pilda bogatului nemilostiv, vezi propavaduirea lui Hristos mortilor , duhurilor din inchisoare).

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Danut7

ce conteaza starea, in care sunt; nu vrea sa vorbesc din nestiinta precum faceti voi; ce nu cunosc nu raspund, dar sufletul are intradevar caracteristici trupesti, si sufletul este cel ce "misca" trupul;nu va indepartati de ideea centrala care reprezinta viata de dupa moarte.Pilda este destul de clara si nu doar pilda , ca sa dai vina pe ea , ca e doar o pilda, ci insusi Scriptura , care zice ca Hristos s-a pogorit la Iad cu duhul si a propavaduit duhurilor din inchisori.A binevestit mortilor ca si morti sa fie judecati, ca oamenii dupa trup si sa invie cu duhul din Iad in Rai(1Petru 4:6).Continuitatea sufletului dupa moarte si faptul ca viata nu se limiteaza doar la lumea asta, si viata nu se termina cu moartea.Vedem ca sufletul dupa moarte este complet constient de toate,(vezi pilda bogatului nemilostiv, vezi propavaduirea lui Hristos mortilor , duhurilor din inchisoare).

Bun. Bazaconia asta a "coborarii in Iad" (interpretarea ortodoxa a versetelor respective) e interesanta, parca e un episod din Hercules... Am o singura intrebare, daca e asa, cui le-a propovaduit Domnul in Iad?

[Danut7]

Celor ce erau in Iad evident, sufletelor din Iad(Hades) 1Petru 3:18-20.
Unde putea "sa se coboare in cele mai de jos" ? Efeseni 4:7-9