Atentie la cursurile NLP

[vultur]

În prealabil postat de mihailt

Programarea NLP - sau programarea neuro lingvistica - metoda minune de invatat cum sa devii amabil ...hmm.

Face parte din new-age si omoara sufletul celui care o practica.

Nu poti invata sa fii amabil si binevoitor la niste cursuri.

Chiar daca la suprafata asa vei parea in adancul sufletului nu se va schimba mare lucru.
Devenim amabili si binevoitori fata de altii prin salasuirea lui Dumnezeu in sufletele noastre.

Daca cineva doreste sa mai posteze aici opinii despre aceasta noua inselare diavoalesca.

Fara bunatate si bunavie nu ne poate invata nimeni sa fim amabili ,dar ne invata sa fim falsi, adica cum sa-i pacalim pe atlii dand impresia ca sintem amabili.

[vultur]

În prealabil postat de vultur

Fara bunatate si bunavie nu ne poate invata nimeni sa fim amabili ,dar ne invata sa fim falsi, adica cum sa-i pacalim pe atlii dand impresia ca sintem amabili.

lucru diavolicesc. Damnul sa te binecuvanteze Mihalit.Amin.

[Lavrentiu]

În prealabil postat de mariusblanc

Nu stiu unde se va refugia sufletul pentru fiecare dintre clientii mei, dar stiu ca fiecare isi va regasi linistea fara de care nu poate sa iubeasca, sa se roage si sa fie fericit. Nu cred intr-o viata tensionata numai de dragul de a respecta principiile religioase. Cred ca daca nu am impacare sufleteasca, daca nu am dat cu capul de tocul usii si nu am invatat nimic nu pot sa am liniste numai din teama de pedeapsa... este o aberatie a bisericii ca indirect spune iubeste pe dumnezeu si in acelasi timp spune ca trebuie sa iti fie teama de pacat... Nu sti cati oameni sunt in suferinta din aceast conflict interior... am vazut copii care erau obligati sa se roage si care ajunsi apoi mari scuipau pe icoana tocmai pentru ca erau pedepsiti.
Eu cred ca o floare poate sa infloreasca numai daca e fericita. Daca de frica indepartarii de la calea spirituala prefer o viata de tensiune si frustrare este o decizie aiurea in punctul meu de vedere... din pacare biserica considera ca orice frustrare e ok atata timp cat ... ma rog.

Nu ai cum sa evoluezi, sa te apropi de Hristos cat tu esti plin de frica si ura... tot ce poti sa faci este sa te accepti asa si sa astepti... daca asta este ceea ce iti face placere... o viata chinuita...in Hristos. Nu sunt de acord cu asta. Cred ca o viata implinita este mult mai apropiata de spiritualitate... Ma uit la biserica in fiecare duminica la fetele oamenilor... uita-te si tu si spune-mi cati oameni fericiti vezi acolo...
O sa imi zici ca merg acolo ptr ca cauta rezolvare dar ... merg de o viata... si ar mai merge inca una daca ar avea asa ceva... si tot nefericiti sunt pentru mici probleme care s-ar rezolva daca ai stii cum sa le priveasca. Tot ceea ce fac eu este sa le spun ca o problema poate sa fie privita din mai multe unghiuri. Si ii las pe ei sa descopere unghiul potrivit pentru ei, refugiul intelegerii unui alt unghi de a privi lucrurile... chiar daca nu este cel dorit de religie. Religia spune ca un singur unghi de a intelege lucrurile este bun... cel in care iti lasi problemele in mainile lui Hristos... dar ce te faci cu oamenii care nu inteleg mecanismul mental pentru asta. Le repeti pana la disperare aceeasi poezie? NLP-ul le explica exact cum sa faca acest lucru si a gasit metoda potrivita sa explice o singura data si oamenii sa inteleaga... apoi treaba fiecaruia unde isi depoziteaza sufletul. Omul a devenit liber acum sa mearga la biserica din plinatatea inimii lui nu din frica de suferinta... Eu personal merg des la o manastire la 15 km de casa. Merg acolo des si de fiecare data sunt fericit atunci cand merg si atunci cand ma intorc de acolo. Dar nu toti stiu cum sa isi dirijeze mintea ca sa isi rezolve problemele, e oare gresit sa ii invete cineva asta...
Cred ca o singura varianta nu functioneaza pentru toti pamantenii... asa cum religia isi aroga acest drept. Spiritualitatea este pasul urmator. primul pas este vindecarea de trecut. dar religia nu poate sa faca asta decat cu pretul suferintei. exista insa si alte metode.
Fiecare e liber sa sufere cat ii place. Ce ma enerveaza pe mine :) este ca oamenii sunt experti sa spuna ca un lucru e bun sau rau dupa ce l-au incercat in mod gresit sau de loc.

Am cazuri care le-am rezolvat de 5-6 ani cu persoane care sufereau de mici probleme gen bulimie, mancau si vomitau, sau mancau exagerat. Puteau sa se roage 50 de ani pentru asta si tot asa mancau in timpul asta... dar au rezolvat lucrul asta in 1 ora pentru ca i-am aratat ce se petrece in mintea lor in timp ce cauta aceasta pofta sa o implineasca.
Carmina, nu mai gandi unilateral. Cauta sa lasi omului libertatea de a fii liber:)
Am spus nu demult unui grup pentru care tineam o prezentare, libertatea de a fii tu insuti e precum cuvantul "trandafir" - el nu are spini... Nu ii cauta acolo unde nu sunt.

Draga Marius, atata timp cat amesteci lucrurile luand dintr-o parte ce iti convine si abandonandu-le pe cele care nu iti convin, nu poti avea pretentia ca oamenii sa inteleaga ce vrei de fapt sa comunici.

Tu vorbesti de fericire si de vindecare, dar vorbesti de una lumeasca. In lumea asta nici fericirea nici vindecarea nu sunt decat trecatoare. In schimb, Hristos este fericirea si vindecarea noastra vesnica, si pe Acesta eu cred ca nu l-ai cunoscut. Pentru ca daca cu sinceritate L-ai fi cunoscut, ai fi realizat - inauntrul tau - ca nu exista punte de legatura intre viata in Hristos si orice tehnica psihologica.

Nu uita asadar, ca in lumea asta, "cel ce va vrea sa-si scape viata, o va pierde; dar cel ce-si va pierde viata pentru Mine, o va afla".

[Jane Says]

M-am saturat sa tot aud ca oamenii au mutra acra in Biserica.
Probabil ca si eu o am, dar ce, ne ducem acolo la sedita de photo-shooting sau ne ducem sa fim noi insine, asa cum suntem, aducandu-ne pacatele cu noi? Sau isi imagineaza cineva ca, daca il viziteaza starea de a-si constientiza, mai mult sau mai putin pacatele, o sa mai aiba chef sa zambeasca a la premiile Oscar? Sunt oameni care plang in Biserica si cred ca aceia sunt mult mai castigati decat aceia cu zambete amabile. Pana la a ajunge la "sunt mantuit, yay!" trebuie sa trecem prin "sunt un pacatos, vai".

Spiritualitatea este pasul urmator. primul pas este vindecarea de trecut. dar religia nu poate sa faca asta decat cu pretul suferintei. exista insa si alte metode.

Pai cu pretul asta, al suferintei, am fost rascumparati. Dumnezeu a suferit si a infruntat moartea pentru noi iar cand apostolul i-a zis sa nu faca asta, Iisus Hristos i-a raspuns ca le cugeta pe ale Satanei.

Acum, vazand ce ai scris tu si comparand cu intamplarea aceea din Evanghelie, zi tu singur cam ce cugetare crezi ca ai.

[anna21]

În prealabil postat de mariusblanc

Nu stiu unde se va refugia sufletul pentru fiecare dintre clientii mei, dar stiu ca fiecare isi va regasi linistea fara de care nu poate sa iubeasca, sa se roage si sa fie fericit. Nu cred intr-o viata tensionata numai de dragul de a respecta principiile religioase. Cred ca daca nu am impacare sufleteasca, daca nu am dat cu capul de tocul usii si nu am invatat nimic nu pot sa am liniste numai din teama de pedeapsa... este o aberatie a bisericii ca indirect spune iubeste pe dumnezeu si in acelasi timp spune ca trebuie sa iti fie teama de pacat... Nu sti cati oameni sunt in suferinta din aceast conflict interior... am vazut copii care erau obligati sa se roage si care ajunsi apoi mari scuipau pe icoana tocmai pentru ca erau pedepsiti.
Eu cred ca o floare poate sa infloreasca numai daca e fericita. Daca de frica indepartarii de la calea spirituala prefer o viata de tensiune si frustrare este o decizie aiurea in punctul meu de vedere... din pacare biserica considera ca orice frustrare e ok atata timp cat ... ma rog.

Nu ai cum sa evoluezi, sa te apropi de Hristos cat tu esti plin de frica si ura... tot ce poti sa faci este sa te accepti asa si sa astepti... daca asta este ceea ce iti face placere... o viata chinuita...in Hristos. Nu sunt de acord cu asta. Cred ca o viata implinita este mult mai apropiata de spiritualitate... Ma uit la biserica in fiecare duminica la fetele oamenilor... uita-te si tu si spune-mi cati oameni fericiti vezi acolo...
O sa imi zici ca merg acolo ptr ca cauta rezolvare dar ... merg de o viata... si ar mai merge inca una daca ar avea asa ceva... si tot nefericiti sunt pentru mici probleme care s-ar rezolva daca ai stii cum sa le priveasca. Tot ceea ce fac eu este sa le spun ca o problema poate sa fie privita din mai multe unghiuri. Si ii las pe ei sa descopere unghiul potrivit pentru ei, refugiul intelegerii unui alt unghi de a privi lucrurile... chiar daca nu este cel dorit de religie. Religia spune ca un singur unghi de a intelege lucrurile este bun... cel in care iti lasi problemele in mainile lui Hristos... dar ce te faci cu oamenii care nu inteleg mecanismul mental pentru asta. Le repeti pana la disperare aceeasi poezie? NLP-ul le explica exact cum sa faca acest lucru si a gasit metoda potrivita sa explice o singura data si oamenii sa inteleaga... apoi treaba fiecaruia unde isi depoziteaza sufletul. Omul a devenit liber acum sa mearga la biserica din plinatatea inimii lui nu din frica de suferinta... Eu personal merg des la o manastire la 15 km de casa. Merg acolo des si de fiecare data sunt fericit atunci cand merg si atunci cand ma intorc de acolo. Dar nu toti stiu cum sa isi dirijeze mintea ca sa isi rezolve problemele, e oare gresit sa ii invete cineva asta...
Cred ca o singura varianta nu functioneaza pentru toti pamantenii... asa cum religia isi aroga acest drept. Spiritualitatea este pasul urmator. primul pas este vindecarea de trecut. dar religia nu poate sa faca asta decat cu pretul suferintei. exista insa si alte metode.
Fiecare e liber sa sufere cat ii place. Ce ma enerveaza pe mine :) este ca oamenii sunt experti sa spuna ca un lucru e bun sau rau dupa ce l-au incercat in mod gresit sau de loc.

Am cazuri care le-am rezolvat de 5-6 ani cu persoane care sufereau de mici probleme gen bulimie, mancau si vomitau, sau mancau exagerat. Puteau sa se roage 50 de ani pentru asta si tot asa mancau in timpul asta... dar au rezolvat lucrul asta in 1 ora pentru ca i-am aratat ce se petrece in mintea lor in timp ce cauta aceasta pofta sa o implineasca.
Carmina, nu mai gandi unilateral. Cauta sa lasi omului libertatea de a fii liber:)
Am spus nu demult unui grup pentru care tineam o prezentare, libertatea de a fii tu insuti e precum cuvantul "trandafir" - el nu are spini... Nu ii cauta acolo unde nu sunt.

de unde pana unde intre spiritualitate si fericire este semnul egal?
cam asta se intelege din postarea ta: ca cei care merg la biserica nu sunt fericiti, ca fortam copiii sa se roage deci nu sunt fericiti, ca teama de pacat te face nefericit.. etc.
Este fericirea pe acest pamant idealul nostru?
Din cat inteleg eu, Hristos nu ne-a promis fericirea in lume, dimpotriva, a prevenit pe cei care-L iubesc ca in lume vor avea necazuri!

Scopul credintei NU este fericirea.. ci regasirea sensului existential al omului, care este viata intru Iisus Hristos.

[mariusblanc]

În prealabil postat de Lavrentiu

Draga Marius, atata timp cat amesteci lucrurile luand dintr-o parte ce iti convine si abandonandu-le pe cele care nu iti convin, nu poti avea pretentia ca oamenii sa inteleaga ce vrei de fapt sa comunici.

Tu vorbesti de fericire si de vindecare, dar vorbesti de una lumeasca. In lumea asta nici fericirea nici vindecarea nu sunt decat trecatoare. In schimb, Hristos este fericirea si vindecarea noastra vesnica, si pe Acesta eu cred ca nu l-ai cunoscut. Pentru ca daca cu sinceritate L-ai fi cunoscut, ai fi realizat - inauntrul tau - ca nu exista punte de legatura intre viata in Hristos si orice tehnica psihologica.

Nu uita asadar, ca in lumea asta, "cel ce va vrea sa-si scape viata, o va pierde; dar cel ce-si va pierde viata pentru Mine, o va afla".

Ai mare dreptate... insa la mine vin oameni care nu cred asta... care plang in acel moment sub presiunea modului lor de a privi viata... nu pot sa le spun "mergi si te roaga ca Dumnezeu sa iti spuna ca asa merita viata sa fie traita" As fii ipocrit, cred ca Dumnezeu ne-a dat viata ca sa fim fericiti nu sa o suferim...

[mariusblanc]

În prealabil postat de irodion

Marius e un subiect vast, prea vast pentru a putea fi atins chiar si la modul schematic, dar am convingerea ca tu fiind ortodox si avand si un duhovnic, vei ajunge pana la urma sa vezi latura limitativa a NLP-ului. Dumnezeu are putere nelimitata, in plus este singurul care ne cunoaste pe fiecare in parte, minte-trup-suflet la modul exhaustiv, corelat si determinat. NLP-ul este o jucarie de care te vei plictisi la un moment dat cand nu va mai avea multe secrete de descoperit, dupa ce vei vedea toate "butoanele" care exista si ce rezulta prin apasarea lor.
Intr-o casa poti aranja mobila in multe feluri, asa si aici cu ingredientele de care vorbeai si cu ordinea lor.
Nu neg rolul psihologiei si al psihiatriei, ma nelinisteste doar importanta majora care le este acordata si minimalizarea rolului sfintelor taine in raport cu metodele acestor stiinte medicale.

Nu cred ca am discutat despre faptul ca inlocuim pe Dumnezeu cu NLP-ul:) Dar nu sunt de acord ca daca cineva sufera si aceasta suferinta poate fii curmata e mai bine sa il las sa sufere si sa isi duca toata viata asa. Care sfant a spus sa nu mergem la medici ca nu imi mai amintesc... si pun pariu ca nici voi... pentru ca nu a existat vreunul sa fii zis asta.
Imi pare rau pentru ca Carmina a trecut de la a discuta despre o idee la a discuta despre o persoana, despre mine pe care nici nu ma cunoaste.

Pe scurt: NLP-ul nu e panaceu universal... pe langa ceea ce ofera spiritualitatea NLP-ul e o biata aspirina... dar nu imi place cand cineva se ia de aspirina cand nu a verificat-o...

Carmina, orgoliul meu este asa de mare incat il vad...nu imi mai scapa printre degete... nu stiu ce m-as face daca ar fii mic si nu l-as putea observa... Sunt arogant pentru ca stiu ca pot sa ajut oamenii, sunt arogant ca stiu ca pot sa le explic cum sa isi foloseasca mintea ca sa nu mai sufere... sunt arogant pentru ca atunci cand ma gandesc la Dumnezeu stiu ca si el se gandeste la mine... dar cam aici se opresc orgoliile mele... Nu imi neg nimic din ceea ce e omenesc si am curajul sa vin in fata unui tata divin care are o inima plina de iubire infinita cu aceste mari greseli de orgoliu ale mele la care nu renunt. Nu stiu cum sa explic mai bine, prefera oare Dumnezeu o persoana care sa simta teama de a trai aceasta viata oferita de el sau o persoana care se arunca in viata asta cu respect si care multumeste pentru fiecare secunda pentru darul primit... si nu vrea sa il iroseasca prin frica si suferinta... Frica si suferinta simtite de cineva, micsoreaza respectul pe care il poate simti un om pentru cel de la care vine aceasta viata... dar asta e parerea mea. Dupa parerea bisericii daca simti frica si suferinta in viata ar cam trebui sa ti se amplifice iubirea si respectul (umilinta)... o fii, nu zic nu...

[mariusblanc]

În prealabil postat de anna21

de unde pana unde intre spiritualitate si fericire este semnul egal?
cam asta se intelege din postarea ta: ca cei care merg la biserica nu sunt fericiti, ca fortam copiii sa se roage deci nu sunt fericiti, ca teama de pacat te face nefericit.. etc.
Este fericirea pe acest pamant idealul nostru?
Din cat inteleg eu, Hristos nu ne-a promis fericirea in lume, dimpotriva, a prevenit pe cei care-L iubesc ca in lume vor avea necazuri!

Scopul credintei NU este fericirea.. ci regasirea sensului existential al omului, care este viata intru Iisus Hristos.

Esti libera sa traiesti o viata nefericita daca asta te implineste sufleteste... dar nu pune egal nici intre doua persoane... Poate una doreste sa aiba o alta viziune asupra vietii si asupra unui Dumnezeu infinit... E cam limitativa descrierea infinitului daca nu imi dai voie sa il percep pe Dumnezeu ca fiind fericire si in timpul vietii.

Cati sfintii nefericiti ai vazut? Am fost nu de mult la Frasinei la manastire. M-am spovedit la un batran parinte cu un nume greu de retinut dar ochii lui sunt usor de retinut. Era fericit si se vedea asta pe fata lui... era o fericire independenta de vreme, de mancarea de la pranz, de guvern sau de starea soselelor din romania... despre aceasta fericire vorbesc in viata, nu despre alta. Nu ma intereseaza o fericire mai mica decat asta pentru mine sau pentru alte persoane.
Si ca sa inchei... nu cred ca Hristos o fii fost un deprimat... Cred ca era cea mai fericita fiinta din intregul univers... dar noi nu suntem in stare sa avem curaj sa ii vedem aceasta fericire.

[anna21]

În prealabil postat de mariusblanc

Esti libera sa traiesti o viata nefericita daca asta te implineste sufleteste... dar nu pune egal nici intre doua persoane... Poate una doreste sa aiba o alta viziune asupra vietii si asupra unui Dumnezeu infinit... E cam limitativa descrierea infinitului daca nu imi dai voie sa il percep pe Dumnezeu ca fiind fericire si in timpul vietii.

Cati sfintii nefericiti ai vazut? Am fost nu de mult la Frasinei la manastire. M-am spovedit la un batran parinte cu un nume greu de retinut dar ochii lui sunt usor de retinut. Era fericit si se vedea asta pe fata lui... era o fericire independenta de vreme, de mancarea de la pranz, de guvern sau de starea soselelor din romania... despre aceasta fericire vorbesc in viata, nu despre alta. Nu ma intereseaza o fericire mai mica decat asta pentru mine sau pentru alte persoane.
Si ca sa inchei... nu cred ca Hristos o fii fost un deprimat... Cred ca era cea mai fericita fiinta din intregul univers... dar noi nu suntem in stare sa avem curaj sa ii vedem aceasta fericire.

sublinierea: stii bine ca nu asta am afirmat.
Nu mai rastalmaci cuvintele.. ne vom invarti aiurea in jurul cozii.

Viata traita intru Hristos este sursa de fericire, asa este.
Dar repet, scopul vietii NU este fericirea, ca daca ar fi fost asa, crestinismul nu ar fi existat.
Altfel spus nu orice fericire este buna... ba, chiar suferinta este mult mai folositoare daca apropie omul de Hristos.
(ca tot veni vorba de mine: eu am o viata nesimtit de fericita... chiar o insulta la adresa atator oameni care sufera fara motiv.. eu am de toate fara sa merit nimic.. chiar de toate, mult mai mult decat am dorit vreodata... intrebarea este: fericirea asta ma va mantui? sau este chiar mormantul meu?)

Nu stiu daca are rost sa insist.

[carmina]

În prealabil postat de mariusblanc

Carmina, orgoliul meu este asa de mare incat il vad...nu imi mai scapa printre degete... nu stiu ce m-as face daca ar fii mic si nu l-as putea observa... Sunt arogant pentru ca stiu ca pot sa ajut oamenii, sunt arogant ca stiu ca pot sa le explic cum sa isi foloseasca mintea ca sa nu mai sufere... sunt arogant pentru ca atunci cand ma gandesc la Dumnezeu stiu ca si el se gandeste la mine... dar cam aici se opresc orgoliile mele... Nu imi neg nimic din ceea ce e omenesc si am curajul sa vin in fata unui tata divin care are o inima plina de iubire infinita cu aceste mari greseli de orgoliu ale mele la care nu renunt. Nu stiu cum sa explic mai bine, prefera oare Dumnezeu o persoana care sa simta teama de a trai aceasta viata oferita de el sau o persoana care se arunca in viata asta cu respect si care multumeste pentru fiecare secunda pentru darul primit... si nu vrea sa il iroseasca prin frica si suferinta... Frica si suferinta simtite de cineva, micsoreaza respectul pe care il poate simti un om pentru cel de la care vine aceasta viata... dar asta e parerea mea. Dupa parerea bisericii daca simti frica si suferinta in viata ar cam trebui sa ti se amplifice iubirea si respectul (umilinta)... o fii, nu zic nu...

Te cred, pentru ca asa gandeam si eu odinioara, cand se deschideau in fata toate oportunitatile. Stii ca primesti si recunoasteri ale meritelor tale? Daca nu, iti spun eu: daruri de vindecare prin simpla atingere si, tot la simpla atingere a lucrurilor, vederea trecutului si a prezentului-partial. La inceput totul este magnific, sunt speciala, aleasa lui Dumnezeu pe pamant-asa deformat cum il percep eu. Eu insami sunt un dumnezeu, daca pot vindeca oamenii si pot prevedea viitorul, puteam citi gandurile celor cu care venem in contact. A, si inca ceva:capatasem acel magnet care facea ca oamenii de pe strada sa intoarca instantaneu capul dupa mine. Admirativ, fireste. Sa mai spun ca eram in al noualea cer? Material si profesional totul era extraordinar, mergea ca pe roate, capacitatile mele intelectuale crescusera peste noapte. Dintotdeauna am avut capacitatea de sinteza si ordonare a lucrurilor in functie de prioritati, datorita in special gandirii matematice pe care mi-o formasem de mica.
Vrei sa stii unde s-a produs schimbarea, ruptura? Atunci cand, in culmea bucuriei - bucuria mi-o alimentam singura, prin tehnici minunate de meditatie - am avut curiozitatea de a privi ceva mai adanc jos, la picioarele mele. Prapastia neagra care s-a asternut in fata ochilor atunci n-o voi putea uita niciodata si nici faptul ca stateam doar pe un varf de stanca si oricand puteam aluneca. Atunci am inceput a-mi pune intrebari si a indeparta instinctiv de toate bucuriile dinainte. Insa nu-mi era dat sa pot renunta atat de usor si nici sa schimb ceva peste noapte. A fost nevoie de ani in are sa caut adevarata liniste si sa incerc sa ma scutur de toate aberatiile la care colaborasem din plin. Energii, chakre, meditatii.... tehnici de relaxare si respiratie... totul se invalmasea in mintea mea . Incet-incet a inceput sa se deterioreze nu numai starea materiala, ci si sanatatea sa devina din ce in ce mai subreda. Atunci cand, credeam eu, am ajuns la un capat de drum, hotarand sa-mi inchei socotelile, foarte bolnava fizic si psihic, m-am indreptat catre Dumnezeu cu adevarat. Am intrat in Biserica si m-am lasat in voia Lui. Schimbarea avea sa vina peste mai mult timp, dar abia acum incep sa-L cunosc cu adevarat.

Spune-mi, te rog, merita toate acestea?
Nu a fost in intentia mea a discuta despre persoana ta, ci doar a ma raporta, de a ma ancora la gandul ca esti ortodox si de bunavoie nu vei duce acei oameni care isi deschid sufletul in fata ta, la marginea prapastiei.
Inca o data iti spun, daca ceva din cuvintele mele te-au jignit, te rog sa ma ierti, pt. ca nu asta a fost intentia.