Pornind de la articolul domnului Radu Preda "Plagiatul ca pacat"

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Domnule Nastya sa-l adaugati in lista si pe arhimandrit Siluan Visan,dansul are o blandete linistitoare in pana cu care scrie,rar mai gasesti asa ceva.Daca cautati in arhiva site-ului va promit ca nu veti fi dezamagit,trebuie doar cautat.Sau puteti cauta pe autori.Oricum ati cauta nu veti regreta :) Numai bine!

Hristos a Inviat!

Am citit cateva articole ale parintelui arhimandrit Siluan Visan.

Dar azi am gasit articolul: “Inceputul credintei”. Si ma bucur ca azi, in zi de Inviere l-am citit. Pentru ca „Inceputul credintei”mi se pare a fi „inceputul Invierii” noastre.

Cand am invatat sa ma apropii de Dumnezeu prin rugaciune, am avut doua momente (poate mai multe, dar acum doar pe astea mi le amintesc) care m-au marcat:

1. Ca Dumnezeu ne cere sa-L iubim pe El, in primul rand si mi se parea aiurea sa incerc sa iubesc pe cineva mai mult decat pe mama mea, sau pe copiii mei sau pe sora mea, pe fratele meu, familia mea, rudele mele... Atunci nu intelegeam ca un om care Il iubeste pe Dumnezeu, iubeste tot ce e creatia lui Dumnezeu si nu poate sa fure, sa insele, sa urasca, sa ucida, sa fie rau, sa fie nedrept etc. Deci, iubirea de Dumnezeu include/cuprinde toate celelalte iubiri.

2. Cand am citit prima data(se intampla in anul 1991, atunci am primit prima mea Carte de rugaciuni, poate cam tarziu, aveam deja 43 de ani) „Troparul de umilinta” <<Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân , noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.>> mi s-a parut cam mult sa intru in categoria”robii tai” care se roaga unui „stapan”.

Simteam ca nu eram „de acolo” si prea plinul de EU din fiinta mea nu ma lasa sa ma numesc: rob/roaba, chiar daca robia fata de Dumnezeu este singura care nu este nedreapta si injositoare.

Si era adevarat. Nu eram „de acolo”. Pentru ca atunci, asa gandeam; chiar daca nu L-am negat niciodata pe Dumnezeu; chiar daca de cand ma stiu merg la Biserica si, asa cum se intampla (inainte de Revolutia din Decembrie) cu multi dintre crestinii de atunci(de acum), ma spovedeam si ma impartaseam cu Sfintele Taine in Postul Pastelui si cateodata si in Postul Craciunului.

Cand am inteles cum e cu ”robia fata de Dumnezeu” am cunoscut si unul dintre paradoxurile Crestinismului: Dumnezeu ne-a lasat liberi, ne-a impovarat cu liberul arbitru si astfel, liberi fiind, unii dintre noi aleg sa fie „robi”.

Si uite asa, am resusit sa inteleg niste ganduri ale lui Dostoievski:

<< In locul legii strabune, pe care se putea bizui, din momentul acela omul trebuia sa aleaga cu inima sloboda ce este rau si ce este bine, avand inaintea ochilor doar chipul Tau drept calauza menita sa-i indrumeze pasii;
dar cum nu Te-ai gandit ca asezand pe umerii lui o povara atat de grea ca libertatea de a alege, pana la urma el va alege sa puna la indoiala pana si chipul Tau si sa tagaduiasca adevarul propovaduit de Tine?>>

(F.M. Dostoievski, Fratii Karamazov, trad. O. Constantinescu si I. Dumbrava, Editura Univers, Bucuresti, 1982, pag. 363)

Dumnezeu sa fie cu noi toti si noi sa fim cu Dumnezeu.
Amin!

<<Cantand preaslavita invierea Ta, Te slavim pe Tine, o, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, si credem ca daruiesti tuturor viata vesnica. Pentru aceasta, intru aceasta numita si sfinta zi, ca fratii unul pe altul sa ne imbratisam. Iar pe cei ce ne urasc pe noi, sa-i iertam pentru invierea Ta. Deci cu o gura si cu o inima sa cantam unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvinteaza pe Tine, binecuvinteaza si acum osteneala noastra cea dupa putere;
Iisuse, Cel ce sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, sfinteste si doririle si gandurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai fagaduit sa fii cu cei credinciosi pina la sfarsitul veacului, fii neincetat si cu noi pacatosii;
Iisuse, Cuvintul cel Adevarat al Tatalui, curata cuvintele noastre cele nevrednice, ca sa Te laudam pe Tine;
Iisuse, Pastile cele mantuitoare, care duc de la moarte la viata, salasluieste-ne in locasul Tau, luminandu-ne haina sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!>>
(Acatistul Invierii Domnului, Icosul 12)
http://www.crestinortodox.ro/acatist...lui-67072.html

<<Nu mai ramasese nimic, doar trupul frant al lui Iisus. Privim din nou in icoana Coborarii de pe Cruce: atarnat pe lemn, trupul lui Iisus nu mai are nimic din maretia divina. "Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce!". Cat de mult se coborase deja catre ei! El a ales insa un alt mod de a se cobori de pe cruce, unul pe care ei nu l-au inteles, care a umplut lumea de uimire si de intristare. Acesta a fost "ceasul lor si stapanirea intunericului", cand femeile sunt mai curajoase decat barbatii si ii imbratiseaza picioarele si ii saruta obrazul, cand Nicodim ii scoate cuiele din picioare si Iosif din Arimateea ii pregateste mormantul. In cele din urma, s-a gasit si pentru El, in acea saptamana in care a fost nevoit sa doarma in Betania, un loc unde "sa-si plece capul" in Ierusalimul Sau cel iubit.>>
(Paul Cocei, Coborarea de pe Cruce)
http://www.crestinortodox.ro/biseric...ce-140104.html




Cand am citit articolul „Coborarea de pe Cruce” de Paul Cocei, mi-au ramas in suflet si in minte vorbele, pe care le-am citit si in Sfanta Scriptura: "Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce!" Si am retrait gandul ca omul nu numai ca este rau, dar tare-i place sa fie si batjocoritor. Nu era de ajuns ca Il bateau pe Iisus, ca L-au lovit cu pumnii si ca I-au dat palme peste obraz, ca I-au batut piroane in maini si picioare, dar L-au si batjocorit: L-au scuipat, L-au umilit, L-au parasit pana si ucenicii Sai.

Si mai ales m-a impresionat ca, << In cele din urma, s-a gasit si pentru El, in acea saptamana in care a fost nevoit sa doarma in Betania, un loc unde "sa-si plece capul" in Ierusalimul Sau cel iubit.>>

Deci pentru Fiul lui Dumnezeu care S-a jertfit pe Cruce pentru noi si-a noastra mantuire, s-a gasit un loc unde "sa-si plece capul" DOAR dupa moartea Sa.
Cata durere si cata iubire ati pus in aceste randuri, domnule Paul Cocei.
Dumnezeu sa va lumineze.

Invierea Mantuitorului Hristos ne aduce bucurie si pace in suflete.

M-a impresionat o predica a Parintelui Galeriu(Dumnezeu sa-l aseze cu Dreptii)

"19 aprilie 1998. Duminica Învierii – Sfintele Paşti"

<<Simţeam atâta durere când, deunăzi, un suflet mărturisea: “Nu pot, părinte, toate gândurile negre din viaţa mea mă chinuiesc, nu pot scăpa de ele. Mi-aduc aminte şi de una şi de alta, cu ce am supărat pe Dumnezeu, pe soţ, pe copil, pe oameni, şi nu pot scăpa”. O, ne-am rugat! Şi am dat acestui suflet dezlegare şi binecuvântarea Domnului, şi s-a scuturat.
Gândiţi-vă: mintea noastră e plină de trecut păcătos. Inima noastră, de asemenea. Dar ne hrănim cu lumina lui Hristos, cu lumina Învierii, iubiţilor, şi cu Evangheliile (cele douăsprezece, după numărul celor doisprezece apostoli) şi ne umplem de lumina căinţei, şi a iertării, şi a iluminării noastre prin har.
Ne hrănim din lumina Împărtăşaniei, din lumina credinţei în Înviere, a iubirii lui Hristos.
Cum spunea un om smerit, credincios: omule, devii ceea ce iubeşti: iubeşti pământul, devii pământ; iubeşti pe Dumnezeu, devii dumnezeu; iubeşti Învierea, devii Înviere. O, iubiţilor, noi mărturisim Învierea, Învierea lui Hristos!>>

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=14852&page=2
http://www.crestinortodox.ro/forum/a...2&d=1367862377

Multumesc domnului cu nume de forum N. Priceputu pentru aceasta predica.
Hristos a Inviat!