Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Viaţa este o călătorie care trebuie făcută, oricât de rele ar fi drumul şi cazarea.

Oliver Goldsmith

"Poți revarsa lumina…picurand,
Un strop de liniste peste dureri,
S-or aduna în timp formand,
Un deal de vise și plăceri…

Poți revarsa oricand speranta,
Peste greseli peste erori,
Ce viata uneori le scoate-n fata
Și care lasa-n urma lacrimi și dureri.

Și dor de viata ta poti revarsa, luptand
Să-nvingi ce viata uneori oferă
Și să încerci să nu cedezi nicicand
Caci prin vointa-naintezi,deci…speră."

[cristiboss56]

doresc sa incep aceasta postare prin a va ura un post cu folos, care sa va aduca liniste si impacare cu sine, cu cei de aproape si la finalul lui o dulce Bucurie si Binecuvantare!

Intr-una din cartile Parintelui Arsenie Boca - Margaritare duhovnicesti, am regasit o frumoasa predica despre rugaciune si cum postul ar trebui sa ne aduca in suflet si in gand mai multa rugaciune, pentru a ne intari si a gasi adevarata cale spre mantuire, am ales sa scriu o parte din cele citite:

<<Cand te scoli dimineata din somn, gandeste-te ca Dumnezeu iti da ziua pe care n-ai fi putut sa ti-o dai singur, si pune deoparte prima ora sau macar un sfert de ora din ziua ce ti s-a dat si adu-o drept jertfa lui Dumnezeu intr-o rugaciune de multumire si cerere buna. Cu cat vei face mai cu osardie acest lucru cu atat mai mult iti vei sfinti ziua, cu atat mai puternic te vei ingradi in fata ispitelor pe care le intampini in decursul zilei.
Tot asa cand mergi catre somn gandeste-te ca Dumnezeu iti da odihna de ostenelile tale. Consacra lui Dumnezeu o curata si smerita rugaciune. Buna ei mireasma iti va apropia pe ingerul tau spre paza ta.
Rugaciunea de dimineata pentru om este intocmai ca roua de dimineata pe plante. Cine se roaga lui Dumnezeu de dimineata, cu o cuvenita luare aminte e mai fericit si mai linistit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupa toata ziua cu ceea ce o preocupa de dimineata, ca o piatra de moara, care macina in restul zilei grau sau neghina.
Sa ne straduim sa punem intotdeauna dimineata grau pentru ca vrasmasul sa nu toarne neghina. Sa petrecem ziua ce incepe in asa fel incat ea sa ne poata duce spre ziua vesnica, iar nu catre noaptea vesnica.
Sileste-te ca in mijlocul ocupatiilor sa gasesti macar cateva minute pentru ca sa te intorci cu gandul si cu rugaciunea catre Acela care binecuvanteaza munca cinstita si da izbanda lucrului bun.
Munca si rugaciunea este folosirea cea mai necesara si cea mai buna in timpul pe care Dumnezeu ni-l da in fiecare zi.
"Roaga-te si lucreaza!" Iata pravila de aur ce imbratiseaza toata intelepciunea vietii pamantesti.>>



Asa sa ne ajute Dumnezeu!

[cristiboss56]

P entru că totdeauna noi trebuie să ne raportăm personal la lucrurile mai presus de noi, întrebarea este cum stau eu faţă de Maica Domnului , cât sunt eu de cinstitor faţă de Maica Domnului , ce înseamnă pentru mine Maica Domnului? Ştiu că pentru Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, ea este mama Lui. Știu că pentru Dumnezeu Tatăl înseamnă aleasa lui Dumnezeu Tatăl, ştiu că pentru Dumnezeu-Fiul înseamnă locaşul lui Dumnezeu-Fiul, mai ştiu că pentru Duhul Sfânt înseamnă cea peste care S-a pogorât Duhul Sfânt. Știu că pentru Sfânta Elisabeta înseamnă Maica Domnului ei. Știu că pentru femeia care a ridicat glas din popor înseamnă „ cea fericită ”. Dar pentru mine, personal, ce înseamnă Maica Domnului: cât sunt eu de legat de Maica Domnului?
În privinţa aceasta, există două extreme: unii care o cinstesc prea mult şi alţii care o cinstesc prea puţin. Care e, de fapt, locul Maicii Domnului în cinstirea Bisericii? Este după Domnul Hristos. Întâi sunt Domnul Hristos, Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, așadar mai întâi este Preasfânta Treime, apoi e Maica Domnului. Nu e înainte de Domnul Hristos, pentru că sunt unii care la Maica Domnului parcă se gândesc mai mult ca la Domnul Hristos. Nu e corect. Maica Domnului este după Domnul Hristos.
Şi sunt alţii care nu cinstesc deloc pe Maica Domnului. Bineînţeles, nu sunt ortodocşi aceştia. Şi aceştia n-o cinstesc din motivele pe care le cred ei întemeiate pentru ei, dar care nu sunt întemeiate, pentru că, iată, şi îngerul a cinstit-o, şi Sfânta Elisabeta a cinstit-o, şi femeia care a ridicat glas din popor a cinstit-o, şi Domnul Hristos a cinstit-o, şi Tatăl Cel Ceresc, şi Duhul Sfânt, aşa încât pentru noi nu există nici o îndoială. De altfel, noi nu căutăm nişte temeiuri pentru cinstirea Maicii Domnului, ci intrăm în practica Bisericii: aceasta e practica Bisericii noastre şi, în măsura în care noi facem parte din ea, suntem cinstitori ai Maicii Domnului . Fără aceasta nu se poate. Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului .
Aşa că întrebarea de căpetenie pentru fiecare dintre noi este: totuşi, eu personal cum mă raportez la Maica Domnului, cât mă gândesc eu la Maica Domnului, cum o am în vedere pe Maica Domnului?
( Arhimandrit Teofil Părăian)

[cristiboss56]

" In loc de prefata

Intr-o lume fara mila, plina de violente, rautati, ipocrizii si alte asemenea, acest volum de eseuri calde ("Putine cuvinte, multa iubire") scris intr-o perioada de tulburari economice, sociale si sentimentale a poporului roman si nu numai , se doreste a fi un manual de iubire a aproapelui si a lui Dumnezeu.
Singurul cuvant adevarat si extrem de puternic pentru a schimba o lume intreaga, este cuvantul " IUBIRE"....
Binecunoscutul roman Nicolae Steinhardt a spus odata ca Omul de azi ii e foame de iubire si de sens. Nimic mai adevarat. Nu exista om care sa nu doreasca sa fie iubit si sa iubeasca la randul sau. Si toti doresc sa aiba un sens. Siguranta, certitudine, fidelitate, statornicie, convingere, speranta, nadejde, confesiune, rugaciune, toate acestea combinandu-se in cuvantul IUBIRE.
Iubirea nu are decat un singur tipar!
Dar orice moneda are o fata si un revers sau cap si pajura. Amandoua pot fi frumoase, urate sau total opuse. De noi depinde cum vedem aceasta moneda! De noi depinde daca iubim si iubim, daca uram si uram sau iubim si uram. Ca si parintele Hrisostom, un prea iubit si drag prieten, propun sa iubim si sa iubim! Iubeste-te pe tine, iubeste-l pe aproapele tau, iubeste-L pe Hristos, iubeste-L pe Dumnezeu! Fie ca iubirea sa triumfe pe acest sfant Pamant! " Prof. Dr. Christos Karakolis
Faculty of Theology, National and Kapodistrian , Univ of Athens, Greece

[cristiboss56]

CARE ESTE FAPTA BUNĂ CEA MAI IUBITĂ DE DUMNEZEU?

ZIs-a un bătrân oarecare: „Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta: că nici una dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu, ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe.

Şi nu se bucură Dumnezeu de alta mai tare, decât atunci când cineva rabdă bucuros orice fel de scârbe i s-ar întâmpla lui (cum este de pildă boala, clevetirea pe nedrept sau prigonirea şi alte necazuri).

De asemenea, şi de la cel care este bolnav cu trupul său, nu cere Dumnezeu post şi înfrânare de mâncare şi băutură sau altă osteneală şi nevoinţă a trupului. De la el cere Dumnezeu numai multă milă şi rugăciune duhovnicească şi să-i fie mintea lui pururea la Dumnezeu, iar postul şi osteneala trupească le face omul pentru domolirea zburdăniciunilor fireşti, adică pentru înfrânarea necuratelor pofte şi a patimilor trupeşti.

Boala trupului este mai presus decât postul, iar răbdarea cu mulţumire a bolnavului este mai presus decât toată nevoinţa şi osteneala trupului.

Pentru aceea, de la bolnav nu se cere şi nici nu se cearcă postul şi înfrânarea şi alte osteneli, ci datoria lui este să mulţumească pururea cu osârdie şi cu toată inima sa lui Dumnezeu, rugându-se să i se dea răbdare”.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 423)
(doxologia.ro)

[cristiboss56]

Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt
"Visăm, aproape toţi, la o iubire mare, care să ne ţină toată viaţa. Şi totuşi, realitatea ne arată că iubirile mor, şi ele, mai des decât am vrea să credem. De ce se stinge dragostea?
– Moare pentru că nu există şi Dumnezeu în ecuaţie. Şi atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm, să ne regenerăm iubirea. Fără Dumnezeu, nu există principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinţă limitată. Harul e cel care îl face infinit de adânc. Harul e de la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că orice realitate netransfigurata degenerează. Se consumă. Fără har, omul e în stare căzută. La fel şi cu iubirea. Ea se stinge dacă nu există răspuns. Dacă o întorci către Dumnezeu şi către oameni, ea primeşte răspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Dacă o întorci către tine, către trup, către materie, ea se cheltuie, se epuizează, pentru că lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
– Din păcate, simplul fapt că te cununi în biserică nu garantează mereu fericirea…
– Trebuie să învăţăm să-L vedem în celălalt pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne raportăm la un om ca la un lucru finit. Orice persoană e un izvor infinit, dar care nu e descătuşat.
Prin iubire şi cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel că celălalt să-şi dea drumul fiinţial, să scoată din el tot potenţialul lui moral, spiritual şi de iubire. Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Şi vine iubirea şi activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să îţi dea măsură. În relaţie de doi, omul evoluează continuu. Şi nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, şi această înflorire a lui este infinită. Mulţi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru că nu au fost iubiţi, la rândul lor, ca să înceapă să înflorească. Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Şi fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt."
Pr. Pantelimon de la Oașa

[cristiboss56]

Credinta si dragoste
(Cuviosul Paisie Aghioritul)

Trebuie ca cineva să creadă, ca să iubească. Nu poate iubi ceva în care nu crede. De aceea, ca să iubim pe Dumnezeu, trebuie să credem în Dumnezeu.

-Părinte, ce legătură există între credinţă şi dragoste?

-Mai întâi este credinţa şi apoi vine dragostea. Trebuie ca cineva să creadă, ca să iubească. Nu poate iubi ceva în care nu crede. De aceea, ca să iubim pe Dumnezeu, trebuie să credem în Dumnezeu. Potrivit cu credinţa pe care o are cineva este şi nădejdea, şi dragostea, şi jertfa pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Credinţa fierbinte în Dumnezeu naşte dragostea fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de chipul Său, care este semenul nostru. Iar din revărsarea dragostei noastre, care nu mai încape în inimă şi se revarsă în afară, se adapă şi sărmanele animale. Dacă credem mult, iubim mult. Dacă credinţa noastră este căldicică, şi dragostea noastră va fi căldicică. Dacă credinţa noastră este fierbinte, şi dragostea noastră va fi fierbinte.

[cristiboss56]

Despre ieșirea sufletului din trup și despre puterile inteligibile ale răutății și despre laudele îngerilor către Dumnezeu și despre cei ce se află în păcate

(Din Omiliile duhovnicești ale Sfântului SIMEON STÂLPNICUL din Muntele Minunat)

Este de ajuns ca o atât de mare mângâiere a lui Dumnezeu să cheme sufletele noastre și să ne îndrepte la jugul cel mai bun al Domnului, care este nevoința aspră și rugăciunea, prin care trebuie să avem asemănare cu El pentru a fi și noi neagonisitori, înfrânați, curați și mai presus de plăceri. Și nici să nu avem deloc cugetul trupului și să nu ne înălțăm pe noi înșine în ochii noștri, ci să ținem nemânierea și purtările blândeții, fără slavă deșartă, fără sminteală, fără furtișaguri, fără lăcomia pântecelui, și în libertate, cu toată cuvioșia și buna cuviință, ca unii care în fiecare zi murim, ca să trăim o viață asemenea îngerilor. Nu vă înrăiți, fraților în necazuri, nici nu socotiți mare intervalul de timp pentru nevoință până la plecarea de aici, ci gândiți-vă că vremelnică este lupta prin necazurile trupului, știind că mai mare este, din înălțime în înălțime, intervalul veșnic nesfârșit al veșnicei vieți. Ca unii care avem să rămânem cu Domnul pururea prin nădejde. Și să nu socotească fiecare că este departe sălașul lui, plecând într-un loc mai apropiat. La fel și Domnul ne îndeamnă să avem fără șovăire înaintea ochilor pe cele cerești, și întrebat fiind de noi să ne spună despre Tatăl, ca unor prieteni și concetățeni ai Lui, ne răspunde că Împărăția cerurilor înlăuntrul nostru este. Așadar Însuși Tatălui împreună cu Unul Născut Fiul și cu Duhul Sfânt se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

,,...Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70, 80, 90 sau 100 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. "Apocalipsele" contemporane sunt în mintea și inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e Iadul. În mine e lumina, în mine e întunericul.
Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, depinde de tine ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur...

Iartă, iubește, binecuvintează!
Ești o minune!"

[cristiboss56]

Ci sa sti iubitule, că nu are trebuinţă Satana a ispiti pe cei de sine ispitiţi şi pururea la cele de jos traşi prin lucrurile cele lumeşti. Şi cunoaşte şi aceasta, că celor ispitiţi cinstite şi cununile se pă*zesc, iar nu celor ce nu se grijesc pentru Dumnezeu, nici mirenilor celor ce zac cu faţa în sus şi horăiesc. Ci eu, zici tu, foarte mă ispitesc şi şalele mele s-au umplut de ocărit precum grăieşte Prorocul (Ps. 37, 7). Şi „pătimire este şi gârbovire, și nu este în trup vindecare, şi sârguinţă întru oase” (Pilde 3, 8). Ci însă aproape şi de faţă este marele Doftor la cei ce se obosesc, Cel ce poartă neputinţele noastre, şi cu rana Lui ne-a vindecat pe noi şi ne vindecă (Isaia 53, 5); de faţă este şi acum, puind mântuitoarele doftorii. „Pentru că Eu, zice, am bătut prin părăsire, Eu voi și vindeca. Deci să nu te temi când mânia iuțimii Mele va pica, că iarăși voi vindeca. Că precum nu va uita femeia a milui pe fiii pântecelui ei, aşa nici Eu nu te voi uita pe tine”, grăieşte Domnul (A Doua Lege 32, 39; Isaia 7, 4 și 49, 15). „Pentru că inima păsării se varsă spre puii săi și strigă către dânșii, și hrană în gura lor le dă, cu mult mai vârtos îndurările Mele se varsă spre zidirile Mele”.

Mai cu mult îndurările Mele se varsă spre tine şi te cercetează tăinuit. Şi vorbesc către tine în minte, şi hrană pun înlăuntrul cugetului celui ce-i trebuieşte, ca unei mici rândunici. Pentru că hrană ţie voi dărui a fricii celei mai bune, şi hrana doririi celei ce*reşti, hrană a suspinelor, hrană a mângâierii, hrană a umilinţei, hrană a cântării, hrană a cunoştinţei celei mai adânci, şi hrană a oricăror taine dumnezeieşti. Şi dacă mint, acestea grăindu-le ţie, Eu, Stăpânul şi Părintele tău, mustră-mă, şi voi răbda.

Deci acestea Domnul nouă pururea ne vorbeşte prin cugete. (Sfântul Ioan Carpatiul)