Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sectiune dedicata profesorilor de religie
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 02.10.2012, 23:56:00
Iustin45 Iustin45 is offline
Member
 
Data înregistrării: 17.10.2009
Mesaje: 65
Implicit Sinuciderea tinerilor si adolescentilor-cauze posibile

Avand in vedere ca multi din copii si tinerii zilelor noastre datorita diferitelor dependente digitale au devenit depresivi si nu putini din ei sunt ispititi de ganduri de sinucidere si chiar tentative pe fondul unor dezamagiri, ce argumente capabile sa alunge aceste ganduri poate aduce un profesor de religie elevilor sai??? Argumentele pozitive ca viata e frumoasa si merita traita au un efect redus. Singurul argument suficient de puternic pentru a alunga gandul sinuciderii este de a le povesti elevilor experiente ale crestinilor care au vazut raiul si iadul, mai ales cu cei care s-a sinucis.

Mereu m-am intrebat cand am auzit de sinuciderea unui copil, adolescent sau tanar cum e posibil ca ei sa faca asa ceva in conditiile in care au invatat religie ortodoxa la scoala ani de zile? Citind raspunsul unui preot (Pr.Gabriel
,, Chiar si ‘frica” expusa de Sf.Ap.Pavel, noi o explicam copiilor ca o frica de a nu pierde ceva drag, pretios, iubirea si darurile dumnezeiesti;iar iadul ca o lipsa a celor dragi, lipsa a unei comuniuni de iubire.” de pe acest blog http://www.razbointrucuvant.ro/recom...nuale-religie/, am inteles de ce. Oare Hristos in pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar descrie chinurile iadului ca ,,lipsa celor dragi” cand dimpotriva, bogatul se roaga de Avraam sa-l trimita pe Lazar in lume sa le spuna si fratilor lui ce sa faca pentru a nu ajunge si ei in iad langa el?! Asa numeste Hristos iadul, ca lipsa a comuniunii?! Il numeste: ,,focul cel vesnic unde e scrasnirea dintilor si viermele cel neadormit sau intunericul cel din afara”. Hristos a spus ca ,,in vremurile din urma oamenii nu vor mai urma invatatura cea dreapta ci isi vor face invataturi care sa le gadile auzul''. Cum sa auda omul de iad cand el iubeste aceasta lume? Oare nu-i lipsim pe acesti copii, viitori adulti de a avea frica cea buna de iad cand ei nu mai au respect fata de nici o autoritate si cand ajung in criza, apeleaza la solutia de avarie, sinuciderea?!
De acord ca noi le stim si in acesti termeni dar avand aproape in fiecare clasa un numar de copii care in anumite imprejurari le-a venit gandul sinuciderii, nu putem sa descriem iadul mai frumos decat este descris de Mantuitorul Hristos ca nu cumva copii sa ramana, chipurile, traumatizati cand ei de la 3 ani vad la greu desene animane si filme cu tot felul de monstri, demoni si varcolaci dupa urma carora nu au aproape nimic. Am sa va spun ca le-am povestit elevilor de liceu diferite intamplari din cartile ,,Viata dupa moarte” si la sfarsitul anului cand i-am intrebat daca le-a mai venit vre-un gand de sinucidere, mi-au raspuns ca dupa ce au aflat ce i-ar astepta in iad daca ar fi facut-o, nu le-a mai trecut nici o umbra de gand prin minte, s-au lecuit definitiv. Insusi Sfantul Ioan Gura de Aur in discutia cu filozoful Euvul spune ca cine vrea sa alunge gandul pacatului sa aive mereu in mintea lui gandul la moarte si la iad ca doua maluri intre care merge pe drumul vietii.
Iata asemenea marturii:

Viziunea chinurilor unui sinucigas

Un batran cucernic i-a spus parintelui sau duhovnic ca el a fost foarte intristat in copilarie de moartea prematura si necrestineasca a tatalui sau. Acesta s-a spanzurat si a fost ingropat in padure fara slujba de ingropaciune. ,,Am simtit o crunta durere la pierderea tatei – i-a spus batranul duhovnicului – si ma gandeam deseori la el. Cum am crescut, m-am si casatorit si am inceput sa lucrez, dar tata nu-mi iesea din minte. Si am inceput in timpul noptilor sa ma rog lui Dumnezeu ca sa aflu unde este acum tatal meu. Si iata ca odata, vad in vis un barbat care ma intreaba:
-Vrei sa afli unde este tatal tau?
-Da, zic, as dori sa-l vad.
-Vino cu mine!
Am mers mult. Nu stiu exact unde, intr-un fel de padure intunecata. Insa, pe masura ce mergeam, pamantul sub picioarele noastre se facea tot mai fierbinte, incat au inceput sa ne arda picioarele. In final, am ajuns la un loc de unde un foc puternic izbucnea din pamant. Era o vale mare si se auzea un duduit infernal.Necunoscutul m-a condus mai aproape, tot mai aproape, chiar impotriva vointei mele. Eram inspaimantat si-mi era rau de la dogoare. In palalaia aceea se vedeau mereu oameni. Erau aruncati din hauparca o data cu focul, apoi se prabuseau iar in prapastia de foc. Chipul si tot trupul acestora erau negre ca taciunele. Gemetele si urletele lor erau ingrozitoare.
-O, Doamne! Aici se chinuie pacatosii? Am intrebat.
-Aici este si tatal tau, mi-a spus insotitorul. Dar nu mi-am vazut tatal. Dupa acest vis de cosmar nu eram hotarat ce sa fac, cum sa-mi ajut tatal, dar voiam sa-l ajut. Odata am adormit cu aceasta indecizie si cu gandul la soarta amara a tatei si… l-am vazut in vis. Focul cel mare iesea din pamant, simtem un miros fetid, respingator si auzeam urletele si gemetele sfasietoare. M-am uitat cu atentie, m-am dat mai aproape, gandindu-ma sa-mi vad tatal. Deodata a aparut la suprafata: atat de negru, parca uns cu smoala. Abia l-am recunoscut.
- O! Vania, dragutule! Rascumpara-ma de aici…acolo o copeica face aici cat o rubla. Si iar nu l-am mai vazut. Speriat cum eram n-am reusit sa scot nici un cuvant. M-am gandit iarasi: de ce nu l-am intrebat cum pot sa-l ajut? Pesemne ca el stie. Stau si ma uit la focul cel infricosator: nu-l vad oare pe tata? Intre timp, mi s-a parut ca de undeva de sus o ploicica sau o roua cade pe foc si-i mai potoleste puterea. Ma gandesc ce inseamna asta. Si aud un glas:
- Acestea sunt milosteniile si rugaciunile sfintilor pentru cei ce se chinuie aici. Ele cad ca o roua peste focul gheenei.
De atunci am inceput sa dau si mai des de pomana pentru sufletul lui Teodor, tatal meu, si am inteles cuvintele sale: ,,Acolo o copeica face aici o rubla’’. Numai ca nu sunt un om bogat; as fi dat o avere, dar nu am’’.Astfel si-a incheiat batranul minunata sa poveste. (,,Strannik’’, 1866, nr. 9)


Care este parerea voastra? Oare noi, ca profesori de religie nu suntem responsabili si vom da raspuns la judecata daca elevii nostri ajung sa se sinucida pentru ca noi ne-am jenat sa le sadim frica cea buna fie si socandu-i cu asemenea marturii??!
__________________
‚,OM RATIONAL ESTE CEL CE INGADUIE SA FIE INDREPTAT. IAR CEL CE NU INGADUIE SA
FIE INDREPTAT E NEOM CACI S-A POGORAT PE SINE IN RANDUL DOBITOACELOR.‚, (Sf. Antonie cel Mare)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 02.10.2012, 23:59:13
Iustin45 Iustin45 is offline
Member
 
Data înregistrării: 17.10.2009
Mesaje: 65
Implicit Inca o marturie

Invierea sotiei soldatului
Cand a sosit mobilizarea pentru razboiul din 1916, un barbat a avut intr-o noapte un vis in care a venit la el un tanar (inger) care i-a spus: ,,T u ai sa mergi pe front si nu ai sa te mai intorci acasa. Spune-i sotiei tale sa nu se mai casatoreasca si sa-ti faca cele trebuincioase pentru sufletul tau si al ei.’’ Apoi tanarul a plecat, iar el desteptandu-se din somn, i-a spus sotiei sale ce vazuse.
Si chiar asa s-a intamplat pentru ca a fost luat pe front iar nu dupa mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus sotiei inelul si ceasul, spunandu-i ca chiar el l-a ingropat. Ea cand a auzit si a vazut si inelul lui, a lesinat deodata ca tinea foarte mult la el. A stat vreo doua zile tulburata caci de durere nu stia ce ar putea face.
Dupa aceea s-a recules si a inceput sa faca milostenie, gandind ca sufletul lui sa fie la bine pentru ca ei erau oameni tineri si abia traisera impreuna vreo patru ani, avand impreuna doi copilasi.
Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vandut batoza (masina de treierat), trasura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe langa casa, caci ei fusesera oameni instariti si gospodari. Iar cu banii cumpara cu carul zilnic paine si haine pe care le impartea la saraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dadea de pomana mai ales acolo unde nu aveau, iar sarindarele si parastasele mergeau continuu. Viata ei s-a schimbat cu totul. Se imbraca numai in negru si petrecea numai in post si rugaciune, mergand des la biserica si umbland din sat in sat, ii invata pe oameni despre credinta in Dumnezeu.
A umblat asa un an de zile, venind din cand in cand acasa unde statea cateva zile cu copii si cu socrul ei care era batran, iar in aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care si-o umpluse cu icoane, intre care avea si o icoana cu chipul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil carora se ruga cu lacrimi adeseori ca sa-i arate unde se afla sotul ei si unde sunt milosteniile pe care le facea.
Intr-o zi, a venit acasa dupa mai mult timp in care fusese plecata departe. Cum a ajuns acasa, s-a dus in camera ei si punanadu-se in genuchi in fata icoanei Sfintilor Arhangheli, zicea in gand: ,,Doamne, aici in lume cand este frig, ne ducem la caldura, cand este cald, ne ducem la umbra, bem, mancam si facem ce vrem ca suntem liberi, dar ce vom face cand se va desparti sufletul de trup ca nu mai este vointa noastra?’’ Si a inceput a plange si a se ruga.
Si tanguindu-se ea, deodata ii apare Sfantul Arhanghel Mihail in mare lumina, cu sabie de foc in mana, zicandu-i: ,,Haide sa-ti arat ce doresti!’’ Si invartind sabia de foc din care sarea scantei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup si a cazut moarta. Unul din copilasi care avea vreo patru ani cand a vazut-o pe moarta, s-a dus si a chemat pe bunicul lui: ,,Haide ca mama doarme si nu vrea sa se scoale.’’ Acesta vazand ca intradevar e moarta, a chemat vecinii. Femeile au scaldat-o, au imbracat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in cosciug. S-a tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede.
A treia zi, cand preotii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cante ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat si a sarit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate partile. Cand au vazut asta, preotii si lumea au fugit cum au putut, ingramadindu-se la usa, iar de frica au cautat prin curte ciomege sau topoare si stateau uitandu-se speriati la cine se repede moarta ca sa-l omoare, toti crezand ca s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa faca la cineva rau. Dar vazand ca nu se intampla nimic, s-au apropiat cativa barbati de fereastra, sa vada ce face. Cand s-au uitat pe fereastra, au vazut-o ca se lupta sa scoata sicriul afara, dar nu putea deoarece era foarte slabita si obosita ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stanico’’, ca acesta ii era numele. Ea le-a raspuns cu glas stins: ,,Nu stiu ce-au facut aici. Cred ca a murit sotul meu ca vad un cosiug. Eu acum am venit de departe si sunt tare obosita. Dar oamenii i-au zis:
-Acela e sicriul tau, Stanico, si ai fost tu in el.
-Eu nu stiu ca am fost in el, dar daca ziceti voi, asa sa fie. Eu de trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivazute de ochii omului pamantean si multe am sa va spun din cele ce am vazut, dar nu pot, dupa cum vedeti, ca sunt tare slabita si nu mai pot vorbi. Veniti maine la ora 9 dimineata si va voi spune ce-am vazut si mi s-o poruncit sa va spun. A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma zvonului adunanadu-se o multime de popor. Au venit preotii, jandarmii, primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo si asteptau cu nerabdare si curiozitate sa auda ce are de spus Stanica din ce a vazut pe lumea cealalta.
Pe la 9 dimineata, dupa cum spusese, a iesit din casa palida si slabita ca o moarta, imbracata in negru. S-a suit pe o masa ca sa o poata vedea toata lumea, s-a facut liniste, si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicand:
-Oameni buni, venind din drumurile mele, dupa cum stiti, am intrat in camera mea de rugaciune si m-am rugat in genuchi Sfantului Arhanghel Mihail sa-mi arate unde este sotul meu si milosteniile la ce-au folosit. Si rugandu-ma, mi-a aparut Sfantul Mihail intrupat viu si luminat, iar pe el era o panza subtire si in mana tinea o sabie de foc pe care invartind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup si mi-a zis:
-Vino sa-ti arat ce mi-ai cerut!
Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecand in drum pe la primarie pana am iesit in camp, si am zburat in sus spre rasarit. Si tot mergand in sus, am dat de o casa mica pe care scria sus cu litere de pacura: Vama I. Iar eu am inceput a tremura de frica atunci cand am vazut ca m-au inconjurat o multime de harapi negri care atat de urati erau incat de ar fi fost cu putinta sa mai mor odata, muream de frica. Erau unii cu cate o limba de trei coti care le atarnau de pamant ca la cainii turbati si-mi promiteau fel de fel de chinuri ingrozitoare si au inceput a trage de mine zicandu-mi:
-Femeie, unde mergi si unde-ti sunt actele tale? Iar eu tremurand am zis Sfantului Mihail:
-Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, ca am trecut pe la primarie si sa fi scos si eu actele? Iar Sfantul Mihail a scos sabia si le-a zis:
-Aceasta femeie nu are nevoie de acte pentru ca va trece inapoi. Si asa am plecat zburand inainte si intalnind alte 23 de casute de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra pana la vama a 24-a. Si la fel ma inconjurau diavolii si ma intrebau de faptele mele si noi tot mergem inainte. Si atatia ieseau din casutele acelea de credeam ca izvorasc si eu l-am intrebat pe Sfantul Mihail de unde au iesit atat de multi deoarece casa era mica. Iar Sfantul Mihail mi-a zis:
-Nu te mira, ca dedesupt este iadul si prin aceste casute care sunt ca niste rasuflatori, ies ei. Mergand mai departe cu Sfantul Mihail pe aceasta cale trista pe care era numai pacura si smoala, mi-a zis Sfantul Mihail sa calc pe urmele lui ca nu cumva sa cad in locurile acelea de unde alunec in iad. Am mers cu mare grija pana am scapat de acolo si am ajuns intr-un camp mare cat vezi cu ochii. Pe el erau niste uriasi imbracati cu par negru ca pacura si stateau cu fata in sus si cu mainile intinse, iar in loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in forma de ceaun mare si intr-insul erau tot felul de spurcaciuni: caini si pisici putrezi, viermi mari si multe necuratii din care mancau multi oameni si femei, avand toti cate o lingura si tipand, mancau acolo. Unii mancau intruna, altii mai rar, altii gustau din cand in cand si toti tipau de ti-era mai mare mila sa-i auzi. Aici ne-am oprit si mi-a zis Sfantul Mihail sa mananc si eu dandu-mi si o lingura. Iar eu am inceput a ma ruga de el zicandu-i:
-Sfinte Mihaile, iti dau toata averea mea ce mi-a mai ramas, numai sa nu mananc de aici si sa ma inac cu viermii acestia si sa mor. Dar el mi-a zis:
-Nu te teme, ca nu mori. Pentru ca aici nu mai este moarte. Te ineci si te dezneci si nu mai mori in veci.
-Da, asa este, dar ma spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
-Dar cand mancai in posturi, miercurea si vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el? Si cu mare greutate m-a lasat de nu am mancat si mi-a zis:
__________________
‚,OM RATIONAL ESTE CEL CE INGADUIE SA FIE INDREPTAT. IAR CEL CE NU INGADUIE SA
FIE INDREPTAT E NEOM CACI S-A POGORAT PE SINE IN RANDUL DOBITOACELOR.‚, (Sf. Antonie cel Mare)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 02.10.2012, 23:59:45
Iustin45 Iustin45 is offline
Member
 
Data înregistrării: 17.10.2009
Mesaje: 65
Implicit urmarea

-Ia aminte, si vezi tot ce-i aici ca tu vei merge inapoi in lume si sa spui ca cei ce nu tin posturile si zilele de post din saptamana, aici se vor munci (chinui). Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul Mihail ca sa-mi arate muncile iadului si mi-a aratat unde era soacra-mea. O stiam femeie rea. Aici statea intr-o casa de fier pe un scaun, iar in fata ei era o masa plina cu tot felul de bucate. Ea plangea ca ii era foame iar niste muste mari cat vrabiile atat o intepau ca toata era insangerata. Cand m-a vazut m-a intrebat:
-Cum Stanica, si tu ai venit aici? Daca poti sa te intorci acasa, ajuta-ma ca nu mai pot de foame si mustele astea rau ma chinuie si sunt pline de necuratii si murdarie si de le spal mai rau se umple. Soacra-mea avea obiceiul urat ca de cate ori da milostenie, il certa pe sarac si-i zicea vorbe necuviincioase. A plans si m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergand mai departe, am dat peste niste inchisori de fier. In ele o multime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoala si rasina clocotita si-i ardea grozav. Ei fugeau din colt in colt ca sa scape dar in zadar.Si atat se vaitau de tare, ca zbirau ca dobitoacele. Am plans de mila lor si am intrebat pe Sfantul Mihail:
-Acestia, de ce se chinuie asa?
-Acestia sunt crestinii botezati care au luat in ras pe cei care le propovaduiau credinta si care au injurat de lucruri sfinte si au ras de cei care se pocaiesc adica de cei care sunt pe calea credintei si a Bisericii. Asa se chinuiesc in veci si nu are cine sa-i miluiasca la voi pe pamant cu sarindare. Mergand de acolo, am ajuns la un loc intunecat si trist, plin de fum si putoare. O multime de diavoli negri si urati stateau toti cu tigarile in gura, gata sa arunce sufletele care veneau in niste gropi ce erau pline de scuipat si viermi foarte mari unde erau o multime de suflete care se vaitau grozav. Si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestia sunt cei care au fumat tutun si asa se vor chinui in veci. Mergand mai departe, am ajuns intr-o vale plina de flacari si tipete. Din loc in loc apareau niste ziduri prin focul acela si pe ele erau spanzurate femei nenumarate carora le sfartecau sanii niste serpi infricosati de ma lua groaza numai de frica. Pe unele erau cate doi, iar pe altele erau mai multi. Si intreband pe Sfantul Mihail, mi-a zis:
-Acestea sunt cele ce au mancat carne de om, adica acelea care au facut avorturi. Cati copii au avortat, atatia serpi sunt pe ele si asa se vor munci in veci. Mergand mai departe, s-a facut un zid de stanca, dar era asa de inalt ca nu vedeam unde este sfarsitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palma si m-a aruncat pe zid, iar el a zburat.
Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de mult ca nu mai stiam ce sa fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
Ti-ai dat tu vreo haina de pomana? Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine fiecare cu numele ei zicandu-mi:
-Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa.
Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si pasarile cantau in alte voci, iarba era moale si ca de aur, mese intinse printre flori, canite cu apa, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dadusera si cu lumanari aprinse. La unele mese, in dreptul vaselor erau oameni care mancau si se veseleau. Unele erau singure si fara oameni si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestea sunt ale celor ce si-au dat in viata si au murit si s-au mantuit si se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt inca in viata si ele au venit aici inainte si-i asteapta. Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajiste de o frumusete rara. Acolo erau o multime de soldati imbracati in alb care asteptau pe iarba si se veseleau si canta o muzica dulce de nu te mai puteai satura. Pana sa ajung acolo, vad o livada de pomi de tot felul cu niste roade de o frumusete tare placuta; cirese frumoase mai mari ca la noi,iar pe o poarta scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat ca voi manca si eu din pomii aceia. Dar cand sa ma duc, Sfantul ma opreste si-mi zice:
-Nu te apropia ca nu e al tau. Iar eu i-am zis:
-E a socrului meu.
-Da, dar stii cand il certai si-i ziceai sa inchida gradina, sa nu o mai lase asa deschisa. Socrul meu lasa pe oricine sa-si ia cate fructe vrea. Si nu m-a lasat Sfantul Mihail sa iau nici o fructa si mi-a zis sa dau si eu de pomana ca sa am cand ma voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:
-Hai sa vezi pe sotul tau. Si m-a dus la soldatii aceia pe care ii vazusem de departe in multa veselie si apropiindu-ne noi, se scoala unul de pe iarba unde sedeau si cantau si vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era sotul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el sa-l imbratisez, dar el mi-a zis:
-Nu te apropia, si in acel moment s-a facut un zid mare intre noi ca un gard de sarma, asa ca nu am putut sa ma apropii. Bucuroasa eu i-am zis:
-Mult mi-a fost dor de tine si am facut asa cum m-ai rugat si nu m-am casatorit. Iar el mi-a zis:
-Stiu toate si le vad. Stiu milosteniile si viata ta pana acum si ma bucur ca m-ai ascultat. Iata, acesti soldati, camarazii mei care sunt in acest loc fericit dar sunt tristi ca sotiile lor s-au casatorit. Eu nu i-am zis ca copii s-au facut marisori, dar el a zis ca si cum mi-ar fi stiut gandul:
-Stiu si chiar ii vad in acest moment cum se joaca. M-am uitat si eu, dar n-am vazut nimic. Apoi mi-a spus ca vede tot ce fcem noi pe pamant.
-Mult as vrea sa raman aici, sa nu-ti mai duc dorul pe pamant, dar el mi-a zis:
-Nu poti sa ramai acum; te duci inapoi in lume si sa faci asa cum ai inceput pana la sfarsit ca mai ai inca de trait pe pamant. Atunci au sunat trambitele si ne-am despartit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a spus:
- Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul, insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la copii in loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail imi zice:
-Hai sa te duc la ai tai, sa mergi iarasi si sa faci asa cum ti-am spus. De acum incolo picioarele sa nu-ti mai stea, gura sa nu-ti mai taca. Sa te duci din sat in sat, din oras in oras, din casa in casa si sa ai grija de sufletul tau. Stai aici! Apoi Sfantul ma puse pe o polita care era tinuta in lanturi, zicandu-mi:
-Vezi ca eu te las in jos, iar tu cand vei vedea ca e la un metru de pamant, sa sari jos ca eu o trag la mine si ma duc sa ma inchin Dreptului Judecator.
Asa ca eu stiu ca din aceasta polita am sarit, nu din cosciug. Aceasta s-a intamplat toamna iar in iarna aceea am stat acasa si le spuneam la toti cei ce veneau la mine cate am vazut pe lumea cealalta. Iar noptile le petrec in rugaciune si plangand merg la biserica si ma rog pentru cei din iad. Ea mai spunea ca il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta ei. Amin si slava lui Dumnezeu pentru toate!
__________________
‚,OM RATIONAL ESTE CEL CE INGADUIE SA FIE INDREPTAT. IAR CEL CE NU INGADUIE SA
FIE INDREPTAT E NEOM CACI S-A POGORAT PE SINE IN RANDUL DOBITOACELOR.‚, (Sf. Antonie cel Mare)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 05.10.2012, 10:09:28
Iustin45 Iustin45 is offline
Member
 
Data înregistrării: 17.10.2009
Mesaje: 65
Implicit Ce este mantuirea? Ati spus elevilor vostri asta?

Am avut neplacuta surpriza ca la inceputul anului trecut sa pun intrebarea ,,ce este mantuirea” si sa nu primesc nici un raspuns corect de la elevii celor 19 clase de liceu la care am predat. E cel mai important lucru de care trebuie sa se preocupe omul pe pamant in toata viata lui. E chiar scopul vietii.
Cuvantul MANTUIRE inseamna SALVARE si se refera la salvarea sufletului din primejdia cea mare a iadului si dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu, a raiului prin faptele credintei si harul lui Dumnezeu. Cum putem noi sa dam la o parte invatatura despre iad, lipsindu-i pe copii ca viitori adulti de o puternica opreliste in fata ispitelor si necazurilor vietii.
E adevarat ca gandul sinuciderii il au numai o parte (mica) dintre adolescenti si anume cei care au avut diferite dezamagiri sau frustrari dar si ceilalti in lipsa fricii de iad cand vor avea in viitor o dezamagire sentimentala sau chiar mai putin (un adolescent de 14 ani s-a spanzurat doar pentru ca parintii nu au putut sa-i cumpere o pereche de blugi in urma cu un an si jumate), vor apela la sinucidere ca cel mai la indem
__________________
‚,OM RATIONAL ESTE CEL CE INGADUIE SA FIE INDREPTAT. IAR CEL CE NU INGADUIE SA
FIE INDREPTAT E NEOM CACI S-A POGORAT PE SINE IN RANDUL DOBITOACELOR.‚, (Sf. Antonie cel Mare)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 05.10.2012, 11:07:03
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Iustin45 Vezi mesajul
Avand in vedere ca multi din copii si tinerii zilelor noastre datorita diferitelor dependente digitale au devenit depresivi
Nu aș afirma atât de peremptoriu o asemenea legătură cauză-efect. Mai degrabă decât "dependeța digitală", eu văd drept cauză a depresiilor de acest fel necredința. Nu neapărat necredința "totală", cât necredința a ceea ce o sintagmă care face modă numește un "Dumnezeu personal". Dacă eu cred în Dumnezeu, dar într-un "dumnezeu al filosofilor", acest lucru e insuficient ca să mă apere de sinucidere. Credința într-un "dumnezeu al filosofilor" înseamnă credința în Ceva Enorm, Părinte Ceresc și Creator, așa cum citim în "Luceafărul" lui Eminescu (poezie filosofică studiată în liceu). Ce i-ar păsa unui asemenea Colos Ontologic dacă o gâză ca mine își ia zilele? Spre deosebire de aceasta, credința într-un Dumnezeu personal care este credința creștinului, înseamnă să crezi în Cineva, care, deși este colosal, s-a făcut pe Sine mic, mic de tot, asumându-și, definitiv, condiția umană. De ce a făcut Colosul asta ? Tocmai fiindcă mă iubește pe mine atât de mult încât nu vrea să stau, o eternitate, în stare despărțită de El. Pentru asta S-a făcut om, pentru asta s-a lăsat batjocorit, târât într-un proces injust și omorât pe cruce, în ciuda faptului că ispititorul îi oferise mult mai mult decât o pereche de blugi. Iar metoda cea mai sigură ca să îmi bat eu joc de acest sacrificiu și să stau departe de Domnul meu și Dumnezeul meu veac după veac este să îmi iau zilele, adică să îl plesnesc peste sfânta lui față cu darul pe care mi l-a dat: darul vieții.

Citat:

Mereu m-am intrebat cand am auzit de sinuciderea unui copil, adolescent sau tanar cum e posibil ca ei sa faca asa ceva in conditiile in care au invatat religie ortodoxa la scoala ani de zile? Citind raspunsul unui preot (Pr.Gabriel
,, Chiar si ‘frica” expusa de Sf.Ap.Pavel, noi o explicam copiilor ca o frica de a nu pierde ceva drag, pretios, iubirea si darurile dumnezeiesti;iar iadul ca o lipsa a celor dragi, lipsa a unei comuniuni de iubire.” de pe acest blog http://www.razbointrucuvant.ro/recom...nuale-religie/, am inteles de ce. Oare Hristos in pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar descrie chinurile iadului ca ,,lipsa celor dragi” cand dimpotriva, bogatul se roaga de Avraam sa-l trimita pe Lazar in lume sa le spuna si fratilor lui ce sa faca pentru a nu ajunge si ei in iad langa el?! Asa numeste Hristos iadul, ca lipsa a comuniunii?! Il numeste: ,,focul cel vesnic unde e scrasnirea dintilor si viermele cel neadormit sau intunericul cel din afara”. Hristos a spus ca ,,in vremurile din urma oamenii nu vor mai urma invatatura cea dreapta ci isi vor face invataturi care sa le gadile auzul''. Cum sa auda omul de iad cand el iubeste aceasta lume? Oare nu-i lipsim pe acesti copii, viitori adulti de a avea frica cea buna de iad cand ei nu mai au respect fata de nici o autoritate si cand ajung in criza, apeleaza la solutia de avarie, sinuciderea?!
De acord ca noi le stim si in acesti termeni dar avand aproape in fiecare clasa un numar de copii care in anumite imprejurari le-a venit gandul sinuciderii, nu putem sa descriem iadul mai frumos decat este descris de Mantuitorul Hristos ca nu cumva copii sa ramana, chipurile, traumatizati cand ei de la 3 ani vad la greu desene animane si filme cu tot felul de monstri, demoni si varcolaci dupa urma carora nu au aproape nimic. Am sa va spun ca le-am povestit elevilor de liceu diferite intamplari din cartile ,,Viata dupa moarte” si la sfarsitul anului cand i-am intrebat daca le-a mai venit vre-un gand de sinucidere, mi-au raspuns ca dupa ce au aflat ce i-ar astepta in iad daca ar fi facut-o, nu le-a mai trecut nici o umbra de gand prin minte, s-au lecuit definitiv. Insusi Sfantul Ioan Gura de Aur in discutia cu filozoful Euvul spune ca cine vrea sa alunge gandul pacatului sa aive mereu in mintea lui gandul la moarte si la iad ca doua maluri intre care merge pe drumul vietii.
Ceea ce dv observați aici, în mod atât de just, este un aspect particular al derivei iubiriste a credinței. La rândul ei, deriva iubiristă se subsumează derivei moderniste, calificată de Sfântul Pius al X-lea "panerezia timpului nostru". Merită citită, deși relativ stufoasă, întreaga enciclică Pascendi Dominici Gregis (pe care o voi traduce, curând, în română) pentru a vedea cum Sfântul Părinte demontează, element cu element, această panerezie a timpului nostru.

Pe iubiriști, îi recunoașteți ușor. Potrivit lor, Dumnezeu nu pedepsește. Deși Biblia afirmă de vreo sută patruzeci de ori contrariul. Potrivit lor iadul nu există ca loc, ci se definește ca "stare a sufletului". Potrivit lor, un păcat de moarte nu ajunge ca să pierzi mântuirea, ci este nevoie de o "opțiune fundamentală". Dealtfel, nebazându-se pe nimic, ei se hazardează să profeseze drept o învățătură de credință că iadul, dacă nu e complet gol, în orice caz cuprinde mult mai puțin oameni decât raiul. Numai oameni cu "opțiune fundamentală spre rău": or, asemenea oameni, se știe, nu prea există.

Nu asta a predicat Domnul nostru, nici ucenicii Lui, nu asta ! Spre exemplificare, numărați (eventual cu ajutorul combinației ctrl F) de câte ori apare cuvântul "iad" în Biblie și de câte ori cuvântul "rai". Oriunde deschid Cartea, eu nu văd de loc raiul descris ca "stare a sufletului", ci îl văd descris ca "foc al gheenei", "scrâșnirea dinților", "întunericul cel mai dinafară", "iazul cel de foc" etc, etc.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 05.10.2012 at 11:11:12. Motiv: gramatică
Reply With Quote
  #6  
Vechi 05.10.2012, 23:45:01
Iustin45 Iustin45 is offline
Member
 
Data înregistrării: 17.10.2009
Mesaje: 65
Implicit Unde sunt profesorii de religie sau preotii

care predau religia? Astept reactia lor pe acest subiect. Sfantul Apostol Pavel spune ca:,,Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu iar sfarsitul ei este iubirea de Dumnezeu caci acum nu ma mai tem de Dumnezeu caci Il iubesc pe Dumnezeu.'' Frica de Dumnezeu presupune frica de a nu-L supara pe Dumnezeu si de a nu fi pedepsit de Dumnezeu pe lumea aceasta si/sau pe lumea cealalta pentru pacatele savarsite. Majoritatea profesorilor au trecut direct la iubirea de Dumnezeu care de fapt s-a transformat in iubirea, mila si indelunga rabdare a lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii fara a mai constientiza si faptul ca Dumnezeu mai e si drept ceea ce a dus la un laxism si o nepasare de nedescris in randul elevilor si al parintilor acestora. La tara bisericile sunt aproape goale; doar batranii si cativa copii mai vin cu bunicii lor. Copii, adolescentii si tinerii aproape ca nu mai au respect fata de nici o autoritate. Ce se poate face?
__________________
‚,OM RATIONAL ESTE CEL CE INGADUIE SA FIE INDREPTAT. IAR CEL CE NU INGADUIE SA
FIE INDREPTAT E NEOM CACI S-A POGORAT PE SINE IN RANDUL DOBITOACELOR.‚, (Sf. Antonie cel Mare)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 07.10.2012, 18:56:54
Tomita Tomita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.04.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 287
Implicit

Sunt poate momente cand credinta e pusa la incercare si depresia castiga (nu e o justificare).
Ceea ce mi se pare revoltator este reactia celor din jur pentru ca de obicei, pana sa reuseasca, sinucigasul incearca de cateva ori. De cele mai multe ori prietenii stiu...parinti nu intotdeauna dar prietenii sau partenerul stiu. Si nu prea fac mare lucru se pare...am auzit si de prieteni care au dat sinucigasului o carte cu tehnici cat mai bune de sinucidere.
E doar o forma de inconstienta/nepasare de aproapele.
Am citit undeva ca daca daruiesti ceva sau iti ajuti apropele 29 de zile (in fiecare zi) iti trece orice depresie...nu stiu daca este adevarat...
Reply With Quote
  #8  
Vechi 07.10.2012, 19:24:26
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Tomita Vezi mesajul
Am citit undeva ca daca daruiesti ceva sau iti ajuti apropele 29 de zile (in fiecare zi) iti trece orice depresie...nu stiu daca este adevarat...
Numai 29 de zile? Nu 28? si cu scopul egoist de a scapa din depresie?
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 07.10.2012, 19:54:34
Tomita Tomita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.04.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 287
Implicit

Am auzit si eu de chestia asta cu 29 de zile de la cineva sau am citit (nu mai stiu). Probabil m-am intrebat si eu de ce 29...dar atat incercase persoana respectiva si probabil nu s-a mai simtit a fi depresiva.
Pentru cei care nu au credinta si aceasta metoda poate merge...nu stiu ca nu am ajuns sa traiesc asa ceva...banuiesc ca sunt si alte remedii (eu nu sunt avizata)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sinuciderea Mihailescu-Marin Daniel Generalitati 4 13.11.2012 12:39:42
departarea de Dumenzeu aduce chiar sinuciderea C-tin Generalitati 1 25.07.2008 15:55:53
sinuciderea brainiac_x Eutanasia 51 26.01.2008 10:24:56
Relatii posibile pe net? viviana Generalitati 13 11.01.2008 11:17:39
eutanasia si sinuciderea jezisovi_pivo_nelej Eutanasia 23 28.10.2007 22:52:04