Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Spiritualitatea ortodoxa
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 26.08.2012, 20:35:39
Simply_me
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Legile duhovnicești

Legile duhovnicești

Cuviosul Paisie Aghioritul





- Părinte, legile duhovnicești acționează întotdeauna imediat?
- Depinde. De multe ori rămâi uimit cât de repede reacționează ele. Unul se mândrește puțin și imediat o pățește; adică legile duhovnicești au acționat fulgerător. De pildă, o soră șterge geamurile și îi vine un gând de mândrie că le șterge mai bine decât alta. Atunci dintr-odată se întâmplă ceva și, țac, se sparge geamul. Alteori aceste legi acționează mai târziu.
- Părinte, ce înseamnă atunci când legile duhovnicești acționează imediat?
- Aceasta este bine. Căci în această situație omul trebuie să înțeleagă că dragostea lui Dumnezeu îl ocrotește, pentru că plătește treptat și nu le va plăti toate odată. Insă atunci când nu acționează legile duhovnicești asupra unui om se află în primejdie, deoarece aceasta arată că acel om este un copil îndepărtat de Dumnezeu; nu se află în casa Sa. Există unii care acționează mereu cu mândrie și nu pățesc nimic. Aceasta arată însă că mândria lor a depășit-o pe cea omenească și a ajuns la gradul cel mai înalt al ei, la mândria diavolească, la trufie. Atunci căderea lui se face de cealaltă parte a vârfului, când cade direct în iad. Iar aceasta este căderea luciferică pe care nu o văd cei ce se află de cealaltă parte a vârfului. Adică asupra unora ca acestora nu acționează legea duhovnicească în această viață, potrivindu-li-se spusa Apostolului: “Oameni vicleni și fermecători care vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alții și rătăciți fiind ei insisi“.
- Părinte, se poate ca cineva să-și admire un lucru făcut de el și din aceasta să-i vină vreo vătămare?
- Da, pentru că acționează legile duhovnicești. Dumnezeu își retrage harul Său de la cineva, iar acesta îi strică celuilalt lucru pentru care s-a mândrit. Iar aceasta o îngăduie Dumnezeu pentru a se cuminți.
- Părinte, adică atunci când se întâmplă aceasta înseamnă că acționează legile duhovnicești?
- Firește.
- Dar nu se poate ca cineva să facă aceasta din neîndemânare?
- Rare sunt aceste cazuri. De aceea pe cât puteți să trăiți în smerenie. Să vă gândiți că nu avem nimic al nostru, ci pe toate ni le-a dat Dumnezeu. Toate pe care le avem sunt ale lui Dumnezeu, numai păcatele sunt ale noastre. Dacă nu ne vom smeri, vor acționa mereu asupra noastră legile duhovnicești până ce ni se va încovoia egoismul nostru. Să dea Dumnezeu să se facă aceasta înainte de a ne găsi moartea.
- Părinte, se poate ca omul să nu-și dea seama că au acționat asupra lui legile duhovnicești?
- Dacă nu se cercetează cineva pe sine însuși, nimic nu înțelege și de nimic nu se folosește.
- Așadar, Părinte, legile duhovnicești încetează să acționeze numai atunci când se smerește omul?
- Da, mai ales cu smerenia, sau atunci când cineva se află în starea de iresponsabilitate.Să-ți spun un exemplu: O femeie își bătea mereu bărbatul, iar el nu spunea nimic ca să nu-și piardă prestigiul, deoarece era învățător. Asupra acestuia însă acționau legile duhovnicești. Rămăsese orfan de tată încă de mic copil, iar mama lui cu o pensie de văduvă se străduia să-l poarte la școală și să-l facă învățător însă el o bătea. Câte nu a avut de tras sărmana lui mamă!Și astfel a îngăduit Dumnezeu ca să-l bată femeia lui, pentru ca să-și plătească păcatele. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Moare acesta, iar fiul său a început să o bată pe mama lui. Astfel și-a plătit și ea păcatele. Fiul ei se însoară și ia pe una ușoară la minte, care îl bătea și cânta “Hristos a înviat!”. Cum a rânduit Dumnezeu ca să-și plătească și acesta păcatele.Aici însă legile duhovnicești au încetat să acționeze, pentru că aceasta se afla în stare de iresponsabilitate.
- Părinte, atunci când cineva cade într-un păcat și se mâhnește, i se iartă păcatul în felul acesta?
- Simte că este dator sau se mâhnește în chip egoist? Dacă simte că este dator, nu va plăti. Dacă însă nu-și simte datoria, atunci Dumnezeu îngăduie să plătească. De pildă, creștinul trebuie să facă milostenii. Dacă cineva este împietrit la inimă și nu dă ci adună banii, atunci vor intra hoții la el, îl vor bate, îi vor lua și banii și astfel va plăti nemilostivirea sa. Atunci când avem datorii și nu le plătim în această viață, acesta este un semn foarte rău, este o părăsire a lui Dumnezeu. Iar atunci când cineva nu primește palme, ci numai binecuvântări, se vede că a făcut ceva bun și este răsplătit aici de Hristos îndoit și întreit. Cu aceasta însă nu-și ispășește greșelile lui. Și aceasta este un semn rău. Să presupunem că am făcut zece fapte bune, iar Hristos îmi răsplătește pentru douăzeci la sută și nu am nici mâhniri, nici supărări. În cazul acesta însă nu-mi plătesc păcatele.
“Cel certat aici pentru rușinea lui mănâncă din gheena lui“, spune Avva Isaac. Adică atunci când asupra cuiva acționează legile duhovnicești, i se ridică o parte din chinurile iadului.

Din cartea: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003) pagina 267
Reply With Quote
  #2  
Vechi 27.08.2012, 00:48:36
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Simply_me Vezi mesajul
De aceea pe cât puteți să trăiți în smerenie. Să vă gândiți că nu avem nimic al nostru, ci pe toate ni le-a dat Dumnezeu. Toate pe care le avem sunt ale lui Dumnezeu, numai păcatele sunt ale noastre. Dacă nu ne vom smeri, vor acționa mereu asupra noastră legile duhovnicești până ce ni se va încovoia egoismul nostru. Să dea Dumnezeu să se facă aceasta înainte de a ne găsi moartea.
Folositor cuvant ai ales Simply_me, m-am cutremurat citind, cat de frumos explica Parintele Paisie (pentru mine Sfantul Paisie) inlantuirea faptelor. Intreg cuvantul este ziditor, insa mi-a placut in mod special paragraful selectat.
Reply With Quote
Răspunde

Tags
legile duhovnicești



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sunt legile Sabatului obligatorii pentru crestini in ziua de astazi? morroshan Generalitati 209 11.05.2012 16:17:24
Legile dupa care va judeca Dumnezeu lumea phradmon Alte Religii 8 11.10.2010 19:26:13
Ce înseamnă să fii naș de cununie, duhovnicește vorbind? Florin-Ionut Nunta 8 31.05.2010 12:04:44
Legile naturii maria-luisa Generalitati 12 19.01.2010 00:39:05