Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #21  
Vechi 19.07.2012, 08:17:11
ory ory is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.09.2006
Locație: Galați
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.526
Implicit

Cred ca la un om de o asemenea valoare, nu se mai pune problema de credinta in cercetarea sa, pana la urma este, mai degraba, un om de stiinta, punandu-se problema religioasa din punct de vedere antropologic si cultural, nicidecum al credintei proprii. El a cercetat toate religiile, sau majoritatea lor, nu doar religia ortodoxa, asadar...e vorba de religie, nu de credinta...altfel, am fi ajuns sa ne inchinam si la el.
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti "
Reply With Quote
  #22  
Vechi 10.11.2012, 00:12:12
MariaElena
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Cred Doamne, ajuta necredintei mele

<<Rânduiala tipicului bisericesc prevede că în această a patra Duminică a marelui Post să fie citite Pericopele de la Matei 4, 25-5, 1-12 și Marcu 9, 17-23. Cer voie să mă opresc în acest scurt cuvânt de învățătură asupra referatului din Evanghelia Sfântului Marcu, depășind însă textul prescris cu încă un verset, al 24-lea. Pentru că tocmai el mi se pare esențial și de natură a ne permite să dezvăluim, în parte, misterul credinței, care va constitui însăși tema vorbirii noastre de astăzi.
Credința, așa cum reiese din numeroase locuri ale Sfintei Scripturi și din exegezele principalilor ei comentatori, ni se prezintă ca un mister și un paradox. Ca pe un mister și ca pe un paradox ne este înfățișat actul de credință – mai acut și mai tainic decât oriunde altundeva – la Marcu 9, 24. Căci răspunsul tatălui la mustrarea Domnului (i s-a atras atenția că acelui ce crede toate îi sunt cu putință): „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”. >>

<<Un caz recent și edificator este al ilustrului nostru compatriot, Eugen Ionescu, scriitor de limbă română și franceză, trăit de peste 40 de ani în Franța, membru al Academiei Franceze. A fost o bună parte a vieții sale cu totul străin de preocupări religioase. Cu timpul însă problema existenței (folosesc substantivul acesta deoarece este de uz curent; mult mai corect ar fi să spunem: ființării) lui Dumnezeu i s-a impus din ce în ce mai stăruitor, mai aprig, parcă și mai impacient. Citirea atentă a Sfinților Părinți și misterul fenomenului care i se părea cel mai ciudat din câte sunt în univers – lumina – l-au apropiat (cu încetul, anevoie, și nu fără pași înapoi, rezistențe, icniri ale deznădejdii și intervale în care biruința se arăta a fi de partea deprimării) de râvnita credință în Dumnezeu.>>
<<Acum că autorul a dat lucrurile pe față, îmi este îngăduit, cred, să divulg și eu că în 1980, la Paris, mi-a cerut să mă rog pentru el ca Dumnezeu să-i dăruiască harul credinței.
Iată cheia, iată cifrul, iată dezlegarea: însăși inferioritatea condiției noastre omenești decăzute supune chiar și credința incertitudinii, fluctuațiilor, acediei, trecerii prin conuri de umbră. Suntem ființe osârduitoare dar și slabe, oricând predipuse a ne poticni, de nu și a pica.
Dar dacă strigăm, ca tatăl copilului demonizat, dacă într-adevăr ne rugăm cu lacrimi, altfel spus din străfundurile ființei noastre, dacă realizăm că nu suntem decât trestii firave și biete feștile fumegânde, ieșim din capcana trufiei, din chinurile incertitudinii și din labirintul paradoxelor. Strigătul însoțit de lacrimi al tatălui e mai înainte de toate un act de smerenie: el recunoaște și mărturisește ticăloșia condiției sale omenești; îngâmfarea nu-l mai oprește să ceară ajutorul interlocutorului său. Prin smerenie, lacrimi și rugă, el (și o dată cu el tot omul) trece de la starea complexă (dubioasă, apăsătoare) de credință – necredința la starea stabilă de credință.
Ce dovedește aceasta? Că e nevoie de har. >>
<<Acum că Mircea Eliade a murit, pot mărturisi că și el mi-a adresat aceeași rugăminte ca și Eugen Ionescu. își dorea să fie nu numai – cum l-a numit Emil Cioran – cel mai activ propagandist al lui Dumnezeu, ci și un umil credincios al Său. Acest neîntrecut istoric al religiilor jinduia să fie, după modelul lui Claudel („un poet la picioarele Crucii”), mai mult decât naratorul unei evoluții: să fie încredințat că istoria sentimentului religios se încheie pe Golgota. Modestia, bunătatea și mărinimia îl pregăteau pentru aceasta.>>
<<Cât privește pe un alt ilustru reprezentant al generației mele (am fost: Eliade, el și eu elevi ai aceluiași liceu bucureștean -Spiru Haret), mă refer la Constantin Noica, sunt sigur, după cele auzite din gura I. P. S. Sale Mitropolitului Antonie Plămădeală la înmormântarea săvârșită într-o zi de iarnă senină și blândă în imediata apropiere a schitului de la Păltiniș, că marele meu prieten și binefăcător, părinte de călugăr ortodox, a murit împăcat cu Dumnezeu.>>
<<Cred că și lor, câteștrei, întocmai ca în pericopa zilei de astăzi, Domnul le-a dat răspuns tămăduitor: de neliniști lui Eugen Ionescu, de întuneric și îndepărtare lui Eliade și Noica. [Ulterior am putut afla cu toții că Eliade a murit spovedit și împărtășit].
Pentru că au strigat – fiecare în felul său, în graiul intelectualității sale specifice, potrivit matriței talentului său și tonalității inimii sale: Cred, Doamne, ajută bietei mele necredințe omenești. Și mă mai încumet a crede că întreaga generație „trăiriste!” a tinerețelor mele – care a luat viața în serios, a disprețuit fățărnicia, a luptat, a nădăjduit, a greșit, a suferit – Domnul îi va arăta nu Fața Sa dreaptă și aspră, ci Fața-I blândă și milostivnică.
Să ne fie și nouă tuturor de folos cele ce – poate în mod prea personal și dezlânat – am tâlcuit și povestit.
Să ne străduim a ne întări mereu credința, oricât am socoti-o de nestrămutată, să o consolidăm prin rugăciune stăruitoare, prin smerenie, prin chemarea dulcelui Nume al lui Iisus, prin păstrarea în adâncul sinei noastre celei mai intime a pildei consemnate de Sfântul Evanghelist Marcu în capitolului 9 al referatului său, adevărată piatră unghiulară a creștinismului.>>
( Fragmente din ”Predica la Duminica a IV-a din Postul Mare” Din “Daruind vei dobandi”, Nicolae Steinhardt, Editura Manastirii Rohia)
Preluat de pe www.nicolaesteinhardt.wordpress.com
Reply With Quote
  #23  
Vechi 10.11.2012, 10:20:52
FiulRisipitor's Avatar
FiulRisipitor FiulRisipitor is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.08.2009
Locație: Germania
Religia: Ortodox
Mesaje: 659
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru FiulRisipitor
Implicit

Nu avem noi treaba cu ce credea sau nu credea Eliade, si care era apartenenta lui religioasa. Cat despre opera sa, sigur are o anumita valoare dar din punctul meu de vedere nu este de nici un folos duhovnicesc, chiar daca a avut marunte sclipiri in aceasta directie.
Cred ca avem destui Sfinti si teologi, mai vechi sau chiar contemporani, care ne-au lasat destula invatatura pentru suflet incat Eliade sa ramana deoparte.
__________________
"În zadar se numește creștin acela, care nu are dovadă sensibilă că Harul lui Dumnezeu sălășluiește în el" - Sf. Simeon Noul Teolog
Reply With Quote
  #24  
Vechi 10.11.2012, 10:27:10
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.666
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MariaElena Vezi mesajul
[Ulterior am putut afla cu toții că Eliade a murit spovedit și împărtășit].
Multumim pentru mesaj, acum e ceva mai limpede, chiar daca Eliade avea ideile sale, macar la sfarsit s-a spovedit si impartasit.
Reply With Quote
Răspunde

Tags
mircea eliade

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O lume fara Dumnezeu si fara suflet alicette Intrebari utilizatori 1 01.04.2011 23:38:40
Dumnezeu raspunde omului credincios crissta Intrebari utilizatori 4 02.12.2010 19:04:42
Mircea Cartarescu sovidiu Generalitati 27 28.11.2010 19:05:10
fara Dumnezeu bubulyna Generalitati 229 30.04.2010 17:35:36
nimic fara dumnezeu iulia_amy2003 Generalitati 1 01.09.2008 22:04:17