Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Dogmatica
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 20.12.2019, 05:30:34
geusebie geusebie is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 02.11.2016
Mesaje: 15
Implicit Sfinții Părinți nu au afirmat vreodată că Persoana ipostaziază firea (physis)

Mitropolitul de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, kir HIEROTHEOS Vlachos:

TEOLOGIA POSTPATRISTICĂ DIN PERSPECTIVĂ ECLEZIALĂ

Comunicare susținută în cadrul conferinței

„Teologie patristică și erezie postpatristică”,

organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului,


Miercuri 15 februarie 2012

Preasfințite Episcope de Maraton, kir Meliton, reprezentant al Arhiepiscopului Atenelor și întregii Grecii, kir Ieronim, Preasfințiți arhierei, iubiți preoți, onorați profesori, iubiți frați, s-a observat de-a lungul timpului că diferitele curente ideologice, culturale și spirituale care au apărut în Apus, precum Iluminismul, Romantismul și Modernismul vin în spațiul nostru cu o oarecare întârziere de 30-50 de ani. Astfel, ceea ce nouă ni se pare nou, deja a dominat în Apus în urmă cu mulți ani. În această mișcare intră și fenomenul teologiei postpatristice despre care s-a vorbit mult la noi în ultima vreme și de aceea consider că inițiativa Mitropolitului Pireului, kir Serafim, iubitul meu frate în Hristos, este vrednică de considerație și de laudă. Acest fenomen al teologiei postpatristice trebuie combătut, deoarece conduce la secularizare în teologia și pastorația Bisericii Ortodoxe. Vorbitorii dinaintea mea și cel care va urma ating puncte importante și fundamentale despre teologia postpatristică, însă comunicarea mea va aborda acest subiect din perspectivă ecleziologică.
Voi sublinia patru puncte:

1. PREISTORIA TEOLOGIEI POSTPATRISTICE

Pentru că intervalul de timp este limitat, nu voi dezvolta acest punct așa cum l-am formulat în textul scris care va fi depus în Actele conferinței, ci voi face doar un rezumat al acestuia.

În Ortodoxie, miezul teologiei postpatristice a fost formulat la începuturile secolului al XIX-lea – lăsându-i de-o parte pe protestanți, care, așa cum deja s-a subliniat, au fost promotorii acestei direcții –, de către filosofii și teologii slavofili, avându-l ca protagonist pe Aleksei Homiakov. Homiakov a legat creștinismul de cultură și astfel creștinismul acesta a sfârșit în a deveni o teologie postpatristică. Era de acord cu observația prietenului său filosof, Kirievski, că este imposibil să fie reînnoită filosofia Sfinților Părinți în forma pe care o avea în epoca lor. După ei, această teologie a Părinților ar răspunde la întrebări ale epocii și culturii în care s-a dezvoltat. În fapt, aceasta este inima și nucleul teologiei postpatristice, anume, afirmația că epoca noastră are altă cultură decât cea din epoca Părinților, pune alte întrebări și, prin urmare, e nevoie să se dea alte răspunsuri. Homiakov și cei de un cuget cu el dădeau prioritate libertății și dragostei, mai presus de așezămintele și de sfintele canoane ale Bisericii, considerau că teologia scolastică este superioară teologiei patristice și că, ulterior, teologia și evlavia rusă este mai presus și decât cea patristică, și decât cea scolastică. Însă, așa cum s-a arătat, Hristos nu S-a întrupat pentru a răspunde întrebărilor culturale ale epocii Sale, ci pentru a birui moartea, pe diavol și păcatul și aceasta este lucrarea fundamentală a Bisericii. Desigur, Părinții au vorbit despre problemele epocii lor, dar lucrarea lor fundamentală a fost să ajute omul în lucrarea duhovnicească a dobândirii comuniunii cu Hristos. Astfel, scopul Bisericii și al teologiei nu este atât să dezvolte o cultură, nici să dea răspunsuri la întrebări filosofice, sociale și culturale, deși face și acest lucru, ci să-l conducă pe om la îndumnezeire prin curățirea inimii și luminarea minții (nous). Cele mai multe aspecte ale acestui punct le las pentru Actele conferinței în care se va publica comunicarea mea, pentru că am făcut o întreagă cercetare asupra teologiei lui Aleksei Homiakov.

2. PUNCTELE FUNDAMENTALE ALE TEOLOGIEI POSTPATRISTICE

Vom vedea în ce constă așa-numita teologie postpatristică. Cuvântul „postpatristic”, fie în interpretarea lui temporală, fie în cea critică, înseamnă teologia de „după Părinți”, potrivit căreia cuvântul lui Hristos trebuie formulat cu altă gândire decât cea a Sfinților Părinți ai Bisericii, de vreme ce azi avem o altă cultură. Potrivit acestei păreri, Părinții secolului al IV-lea, vorbind despre dogmele Bisericii, au folosit gândirea stoică și neoplatonică. Asta înseamnă că în epoca de azi va trebui să citim Evangheliile și scrierile Părinților prin prisma gândirii postpatristice, adică, pentru a ne „regăsi trebuie să curățăm timpul de molozurile inerte care transformă memoria într-un strigoi al vieții noastre sufletești”. Ca să fiu nepărtinitor, trebuie să spun că există și alți susținători ai teologiei postpatristice care se exprimă într-un mod care nu provoacă atât de mult cititorul așa cum face afirmația de mai sus, potrivit căreia „gândirea patristică a trecutului transformă memoria într-un strigoi al vieții noastre sufletești”. Cu toate acestea, există multe probleme, dacă analizăm lucrurile din perspectiva teologiei ortodoxe. Odată definit fenomenul, trebuie să vedem liniile generale ale teologilor postpatristici. Potrivit acestora, în evoluția Bisericii s-au dezvoltat două tipuri de ecleziologie: a) ecleziologia primară, așa cum a fost ea exprimată în cărțile Noului Testament, de unde și studiile biblice pe această temă, și b) ecleziologia ulterioară, așa cum a fost ea exprimată de Părinții Bisericii începând cu secolul al III-lea.

Prima, adică ecleziologia primară, se numește ecleziologia comuniunii și a spiritualității euharistice și este o eshatologie istorică orizontală, iar a doua este o concepție verticală și, cu precădere, personalistă asupra istoriei, care a fost definită pe baza principiilor creștinismului Gnostic (gnosticist n.m.) și a concepțiilor neoplatonice. Prima, ecleziologia primară, a comuniunii, se întemeiază pe Dumnezeiasca Euharistie, ca arătare a slavei eshatologice a Împărăției lui Dumnezeu, iar cea de-a doua este ulterioară, personalistă, neoplatonică, mistică, ascetică. Este vorba, după cum afirmă literal teologii postpatristici, de e abatere în cazul celei de-a doua, a Părinților, de la ecleziologia și spiritualitatea euharistică, liturgică, înspre ecleziologia terapeutică (…). Prin această teorie ni se înfățișează o ecleziologie euharistică fără nevoință și o ecleziologie terapeutică, curățitoare fără Dumnezeiasca Euharistie și, astfel, Dumnezeiasca Împărtășanie este arătată ca fiind în opoziție cu pustia, cu viața de nevoință. În ce privește „ecleziologia ulterioară” – așa cum o numesc ei – care, potrivit teologilor postpatristici, a alterat ecleziologia primară și este exprimată de Sfinții Părinți începând cu secolul al III-lea, are diferite direcții, fiind influențată de diferite curente care predominau în filosofia antică greacă. Astfel, există și se observă două tendințe la Părinți – se înțelege, potrivit teologilor postpatristici. Prima se referă la unirea mistică cu divinul care se face prin mintea fără gânduri (ἀνίδεος νοῡς). Această spiritualitate începe cu Anaxagoras și Platon și trece prin Filon Iudeul către neoplatonici: Clement Alexandrinul, Origen și în final este formulată de Evagrie Ponticul care i-a dat caracter organic. Astfel, fundamentul teoriei lui Evagrie, după cum afirmă postpatristicii, este neoplatonic, ca și fundamentul teologiei Sfântului Grigorie Teologul și a Sfântului Grigorie de Nyssa. În această direcție sunt interpretate învățăturile despre viața contemplativă și practică, despre curățire, luminare și îndumnezeire și întregul conținut al Filocaliei. Mintea (nous) concepe rațiunile ființelor create și tot în minte (nous) strălucește lumina dumnezeiască. Această perspectivă au urmat-o toți Părinții ulteriori – după cum afirmă teologii postpatristici – adică operele Sfântului Dionisie Areopagitul și ale altor Părinți, precum: Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii, Maxim Mărturisitorul, Ioan Scărarul, Filothei Sinaitul, Isihie Sinaitul, Nichita Stithatul, Grigorie Sinaitul și isihaștii Athosului, avându-l în frunte, desigur, pe Sfântul Grigorie Palama. Toți acești Sfinți sunt neoplatonici, după teologii postpatristici.

Last edited by geusebie; 20.12.2019 at 05:32:53.
Reply With Quote
 

Thread Tools
Moduri de afișare