Rânduiala Tainei exprimă scopurile căsătoriei creştine, ridicată prin lucrarea sau energia lui Dumnezeu din ordinea naturii în ordinea harului. Pentru acest motiv, săvârşitorul este preotul, în calitatea sa de instrument prin care lucrează în mod nevăzut Mântuitorul Hristos, unindu-i prin Biserică în El însuşi. Fără preot ca săvârşitor văzut al Tainei, căsătoria rămâne la nivelul de legătură naturală şi nu mai poate beneficia de prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, manifestată prin împărtăşirea harului divin care o asociază cu taina atotcuprinzătoare a iubirii dumnezeieşti, în lumina Logosului creator şi mântuitor.398

Primitorii sunt un bărbat şi o femeie, credincioşi şi necăsătoriţi, care nu au între ei un grad de rudenie mai mic de gradul cinci. Căsătoriile între ortodocşi şi eterodocşi sunt permise cu condiţia ca pruncii să fie crescuţi în credinţa ortodoxă, iar Taina să se săvârşească după ritualul ortodox.

Logodna este o ierurgie care se săvârşeşte înainte de Taina Cununiei, prin care viitorii soţi, în mod public, se angajează sau făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu că se vor căsători. Actul principal al serviciului religios constă în punerea şi schimbarea inelelor, care, pe baza simbolismului lor scripturistic, sunt atât semn al identităţii personale, dar şi al unei făgăduinţe (Facerea 38, 17-18), al pecetluirii unei hotărâri (Daniel 6, 18) sau al acordării unui statut privilegiat (Luca 15, 22). Inelele şi semnificaţia lor simbolică se unesc cu rugăciunea preotului: „[...]

Intăreşte logodna lor în credinţă, în înţelegere şi în dragoste. Că Tu, Doamne, ai arătat să se dea logodire şi să se întărească toate. Prin inel s-a dat lui Iosif stăpânirea în Egipt; prin inel s-a preamărit Daniel în ţara Babilonului; prin inel Părintele nostru cel ceresc S-a îndurat spre fiul cel risipitor, când a zis: Daţi inel în dreapta lui şi, junghiind viţelul cel gras, să ne veselim”.399 Atingerea frunţii fiecăruia cu inelul luat de pe Sfânta Evanghelie şi rostirea numelui fiecăruia arată atât libertatea opţiunii, cât şi egalitatea lor în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Logodna se face în numele Sfintei Treimi, „ţinându-se seama şi de semnificaţia puterii spirituale a crucii pentru întărirea unităţii lor”.400

Lumânările aprinse arată că viaţa lor va beneficia de lumina lui Hristos, sugerând în acelaşi timp curăţia lor şi bucuria celor care participă la eveniment, iar verighetele - iubirea nesfârşită şi fidelitatea necondiţionată, precum şi trăinicia legăturii dintre viitorii soţi (401 402)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Hotărârea nr. 311/28.02.2003) a hotărât ca slujba Logodnei şi a Cununiei să se săvârşească numai în bisericile de parohie, nu în mănăstiri sau în natură, pornind de la recomandarea Sfântului Simeon al Tesalonicului: „Cununia să se facă în biserică, în casa lui Dumnezeu, ca fiii Săi să fie înaintea Lui, acolo unde este El însuşi, prin Sfintele Daruri jertfit, şi Se pune înainte şi Se arată a fi în mijlocul nostru. Astfel venind vremea nunţii, mirele şi mireasa vin la biserică, pentru că de la Dumnezeu şi de la Biserică îşi ia bărbatul femeie [...] ,iar aceasta se face înaintea lui Hristos şi El va fi pentru dânşii sfinţenie şi va fi cu dânşii în dreapta Lui credinţă şi curăţie”.102

In prima rugăciune a Tainei Cununiei, preotul reaminteşte instituirea căsătoriei ca legătură naturală între bărbat şi femeie prin chiar actul creării primilor oameni, legătură perpetuată în timp şi ilustrată de Avraam şi Sara, de Isaia şi de Rebeca, de Iacob şi Rahila etc. Sunt amintite întruparea şi naşterea după trup din Fecioara, precum şi participarea la nunta din Cana, pe care a binecuvântat-o, ca să arate că din voia Lui se face însoţirea cea după Lege şi naşterea de copii. Dacă la nunta din Cana, Mântuitorul a binecuvântat legătura celor doi tineri, fiind El însuşi de faţă, tot El binecuvântează şi căsătoria prezentă, fiind de faţă cu ajutorul Lui cel nevăzut.

In rugăciunea a doua, preotul reaminteşte faptul că Dumnezeu l-a creat pe om ca pe un stăpân alfăpturii in integralitatea ei şi că este chemat să-şi împlinească mandatul de împărat nu singur, ci impreună cu soţia sa, motiv pentru care cere lui Dumnezeu să trimită harul Său peste amândoi, binecuvântându-le căsnicia, aşa cum i-a binecuvântat pe Avraam şi pe Sara. Făra zpaza lui Dumnezeu, adică fără raportarea constantă la El, căsnicia celor doi riscă nu numai sărăcirea de sens, ci şi eşecul. Dacă Noe, Iona sau cei trei tineri au supravieţuit întâmplărilor dramatice prin care au trecut, împlinindu-şi în acelaşi timp menirea, prin paza lui Dumnezeu, la fel şi tinerii care se căsătoresc îşi pot actualiza mandatul împărătesc, Dumnezeu ajutându-i în acest sens, dacă vor. împlinirea acestui mandat induce în sufletele lor „bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena când a aflat cinstita cruce.”

Aflarea crucii este sinonimă cu redescoperirea şi evidenţierea sensurilor reale ale existenţei puse de Dumnezeu în fire; această redescoperire împlineşte şi dă valoare existenţei omului, făcându-l prin aceasta fericit. Preotul se roagă ca Dumnezeu să-şi aducă aminte de dânşii, aşa cum Şi-a adus aminte de Enoh, de Sem, de Noe şi de mucenici, trimiţându-le lor cununi din cer. Dumnezeu îşi aduce aminte de cineva atunci când acesta face efortul de a se păstra în mod constant prezent şi lucrător în memoria Lui, pentru că Dumnezeu ne respectă ca parteneri liberi. Această familiaritate cu Dumnezeu presupune şi o participare la puterea şi la iubirea Lui, fapt care duce la încununarea din cer, pentru că aceasta este darul lui Dumnezeu, omul fiind doar beneficiarul ei. In acelaşi context, preotul se roagă ca Dumnezeu să-şi aducă aminte şi de părinţii celor care se căsătoresc, pentru că rugăciunile lor întăresc temeliile caselor copiilor, de naşi şi de toţi cei care participă la săvârşirea acestei sfinte Taine. Singurătatea este sinonimă cu nefericirea.

Rostul Căsătoriei este de a-L face pe om fericit nu numai prin comuniunea în doi, ci şi prin această comuniune extinsă care înglobează în structura ei semenii şi lumea. Finalitatea naturală a căsniciei, adică dobândirea de prunci buni, este asociată cu buna înţelegere sufletească şi trupească. Este ilustrată aici importanţa sexualităţii conjugale, precum şi efectele ei pozitive, atunci când soţii nu se tratează ca simple instrumente sexuale. Şi sexualitatea presupune descoperirea crucii, adică a sensurilor şi finalităţilor pe care Dumnezeu le-a pus în structura ei, de vreme ce ne-a făcut sexuaţi. Realismul creştin privind viaţa de familie este ilustrat şi de faptul că preotul se roagă ca Dumnezeu să dea tinerilor şi roadele pământului, „ca toată îndestularea având să sporească spre tot lucrul bun şi bineplăcut Ţie [...], şi, bineplăcând înaintea Ta, să strălucească ca luminătorii pe cer, în Tine Domnul nostru (...).”403

Un moment important din rânduiala slujbei este şi unirea mâinilor mirelui şi miresei, în timpul rostirii de către preot artfugăciunii a treia. în acest moment, preotul îi încredinţează pe miri unul altuia, aşa cum Dumnezeu a făcut la început, încredinţând-o pe Eva lui Adam, cu precizarea că, de către Tine se uneşte bărbatul cu femeia. „Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup adică nu doar acordul tinerilor constituie săvârşirea Tainei, ci şi binecuvântarea explicită a Bisericii, care arată că unirea tinerilor nu este doar o simplă asociere umană, ci prin rânduiala bisericească devine o legătură binecuvântată de Dumnezeu care prin lucrarea harului divin „este menită să fie izvor de iubire, rodire de viaţă nouă şi cele spre mântuire (viaţă veşnică)”.404

Aceste cuvinte sunt socotite ca o epicleză a slujbei cununiei, echivalentă celei din rugăciunea pentru sfinţirea apei din slujba Botezului. Semnul văzut al sfinţirii este unirea mâinilor viitorilor soţi de către preot, iar actul care pecetluieşte săvârşirea Tainei este punerea cununiilor pe capetele mirilor. în toate aceste rugăciuni este făcută evidentă ridicarea relaţiei celor doi din ordinea naturii în ordinea harului de către Mântuitorul Hristos, în acelaşi timp fiind exprimată cu claritate ideea că Taina Căsătoriei nu poate şi nici nu trebuie limitată la familie, sfera ei de aplicabilitate privind Biserica în integralitatea ei.

Momentul cel mai plin de semnificaţii şi care a dat numele întregii rânduieli liturgice este încununarea mirelui şi a miresei. Cununile (din flori sau din alte materiale) exprimau fie bucuria provocată de sărbători, fie demnitatea şi aprecierea de care se bucurau conducătorii politici sau sportivii, în urma performanţelor realizate. Aceste sensuri sunt prezentate şi în Sfânta Scriptură: femeia virtuoasă este cununa bărbatului ei (Pilde 12, 4), pentru Apostolul Pavel, cei care au crezut în urma propovăduirii sale îi sunt bucuria şi cununa (Filipeni 4, 1), el însuşi aşteptând de la Dumnezeu cununa dreptăţii, în timp ce la sfârşitul chipului actual al lumii, cei care au crezut vor primi cununa vieţii (Apocalipsa 2, 10).

Preotul aşază cununa pe capul fiecăruia, după ce atinge cu fiecare cunună fruntea amândurora, rostind formula îndătinată, care precizează că încununarea se face în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Deci fiecare îşi poartă propria cunună, iar cununa proprie este de fapt şi a celuilalt, în iubirea lor constând mărirea şi cinstea pe care preotul o cere de la Dumnezeu pentru ei încununându-i. Mărirea şi cinstea dobândite, sunt justificate şi susţinute de credincioşia şi jertfelnicia reciprocă, semn al maturităţii şi al asumării responsabilităţii unuia pentru celălalt şi pentru familia lor, care devine astfel o cetate mică proprie sau o împărăţie, ca semn al împărăţiei iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Dacă omul a fost creat de Dumnezeu ca împărat alfăpturii, el trebuie să-şi asume responsabilităţile legate de familie, responsabilităţi care nu pot fi separate de viaţa socială, ca şi de viaţa lumii în general. Săvârşirea încununării se face în semnul Sfintei Cruci pentru a arăta că mărirea pe care o dă cununa nu poate fi separată de asceză şi de eforturile presupuse de împlinirea responsabilităţii.405

„O căsătorie care nu-şi răstigneşte în mod constant propriul egoism şi mulţumirea de sine, care nu moare sieşi, ca să poată trece dincolo de sine, nu este o căsătorie creştină. Adevăratul păcat al căsătoriei astăzi nu este adulterul sau lipsa de adaptare, sau agresivitatea mentală. Adevăratul păcat este idolatrizarea familiei în sine, refuzul de a înţelege familia ca îndreptându-se spre împărăţia lui Dumnezeu. Acest lucru este exprimat în sentimentul că cineva este capabil să facă orice pentru familia sa, chiar să fure.

Familia a încetat să fie spre slava lui Dumnezeu; a încetat să fie o intrare sacramentală în prezenţa Lui. Nu lipsa de respect pentru familie, ci idolatrizarea familiei este cea care destramă familia modernă atât de uşor, făcând din divorţ umbra ei aproape firească. Este identificarea căsătoriei cu fericirea şi refuzul de a accepta în ea crucea. Intr-o căsătorie creştină, de fapt, cei căsătoriţi sunt trei; şi loialitatea celor doi faţă de cel de al treilea, care este Dumnezeu, îi păstrează pe cei doi într-o unitate activă între ei, şi cu Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu este moartea căsătoriei ca ceva doar natural. Crucea lui Hristos este cea care face să dispară auto-suficienţa naturii. Dar prin cruce, bucurie (şi nu fericire!) a venit la toată lumea. Prezenţa crucii este astfel adevărata bucurie a căsătoriei. Este certitudinea plină de bucurie că votul căsătoriei, în perspectiva împărăţiei celei veşnice, nu a fost făcut până când moartea ne va despărţi, ci până când moartea ne va uni în mod desăvârşit”.405 406

In rugăciunea de după Evanghelie, preotul se roagă ca Dumnezeu să-i păzească pe cei proaspăt căsătoriţi în pace şi bună înţelegere, arătând nunta lor cinstită şi patul neîntinat, ajutându-i să-şi petreacă viaţa lor fără prihană (curată sau castă, nevinovată, fără păcat). Prihănireapatului conjugal este sinonimă cu o deturnare de sens şi cei doi pot realiza această performanţă negativă şi mutilantă atât printr-o libidinozitate oarbă şi iresponsabilă, cât şi prin ispita infidelităţii.407

Paharul de obşte sau comun din care beau cei doi după aşezarea cununiilor arată atât bucuria provocată de eveniment, cât şi părtăşia care va caracteriza viaţa lor de acum înainte, dar, în mod special, face o trimitere explicită la cei chemaţi să guste din cina nunţii Mielului (.Apocalipsa 19, 9) în împărăţia lui Dumnezeu.

„Atât paharul, cât şi pâinea, ne duc însă aminte şi de împărtăşirea mirilor, care avea loc odinioară în acest moment al slujbei, deoarece cununia se săvârşea de regulă îndată după Sfânta Liturghie, când mirii se şi împărtăşeau. De aceea se cântă acum: Paharul mântuirii [...] (.Psalmii 115, 4)”.408

Inconjurarea mesei pe care se află Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, ca la Botez şi la Hirotonie, exprimă bucuria comuniunii provocată de eveniment, dar şi responsabilitatea asumată în faţa oamenilor de a trăi viaţa de familie în conformitate cu preceptele evanghelice şi cu logica Crucii. Cercul simbolizează atât eternitatea, cât şi protecţia, în procesiunile liturgice spaţiul profan fiind transformat într-unul sacru. Şi dacă timpul liturgic (sacru) anticipează veşnicia, spaţiul sacru face trimitere la viitoarea împărăţie a lui Dumnezeu, itinerariul vieţii conjugale fiind plasat astfel pe axa veşniciei.409 Cântările care însoţesc înconjurarea mesei amintesc fie naşterea Mântuitorului din Fecioara (îsaia dânţuieşte...) şi obligaţia naşterii şi creşterii copiilor în frică de Dumnezeu, în vederea împărăţiei eterne a lui Dumnezeu, fie părtăşia la viaţa în Hristos, după modelul sfinţilor (,Sfinţilor mucenici... şi Slava Ţie Hristoase Dumnezeule), părtăşie care presupune efortul înfrânării, al răbdării şi al jertfirii de sine.

Atunci când li se iau cununiile de pe cap, mirii pun mâinile pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce, preotul reamintindu-le obligaţia de a păzi legătura dragostei si a unirii între ei până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, urmând ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor. In penultima rugăciune, preotul se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze intrările şi ieşirile lor, făcând o trimitere explicită la textul din Deuteronom 28, 2,6: „De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, vor veni asupra ta toate binecuvântările acestea şi se vor împlini asupra ta [...]. Binecuvântat să fii la intrarea ta în casă şi binecuvântat să fii la ieşirea ta din casă [...].” Prin Cununie, casa mirilor devine un spaţiu liturgic sacru, în care se intră în numele Domnului şi se iese tot în numele Lui, cununile primite acum constituind începutul unui drum ascendent al cărui sfârşit se împlineşte în împărăţia care va transcende istoria şi timpul: „Primeşte cununile lor în împărăţia Ta, păzindu-i curaţi, fără prihană şi neasupriţi în vecii vecilor”.

Bunătăţile pământeşti dobândite în timp şi în istorie şi cultivate prin comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii constituie condiţia care îi va face vrednici pe cei căsătoriţi acum şi de desfătarea bunătăţilor celor făgăduite.

Otpustul Tainei reaminteşte participarea Mântuitorului Hristos la nunta din Cana, participare prin care EI a a:i:a: nunta cinstită; sunt amintiţi împăraţii Constantin şi Elena, cei întocmai cu apostolii, demnitatea lor împărătească pusă sub semnul Crucii biruitoare fiind un simbol al preoţiei împărăteşti al proaspeţilor soţi şi al misiunii lor de inspiraţie apostolică: mărturisirea credinţei prin viaţa lor creştină, în vederea instaurării finale a împărăţiei lui Dumnezeu. Este amintit şi Sfântul Mucenic Procopie (progres, înaintare sau buna-sporire), ca model de apostolat laic şi de mărturisire jertfelnică a credinţei.

„Harul acestei Taine se dă pentru dragostea totală şi deci neprihănită între cei ce se căsătoresc, pentru ajutorul şi răbdarea reciprocă, pentru suportarea şi biruirea cu răbdare a tuturor greutăţilor. Viaţa în doi e complexă, având parte şi de bucurii procurate de dragostea şi de dăruirea reciprocă, care are în ea o anumită infinitate, dar şi de greutăţi şi de neputinţe, legate paradoxal cu indefinitul tainic al persoanelor umane”410

PR. PROF. DR. STEREA TACHE

Fragment din cartea "SFINTELE TAINE ŞI BISERICA", Editura Sophia

Cumpara cartea "SFINTELE TAINE ŞI BISERICA"

Note:

397 Preot Profesor Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii..., pp. 99-100.
398 pr prof p)r Dumitru Stănilpae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.3..., p. 195.
399Aghiasmatar..., pp. 83-84.
400 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.3..., p. 196.
401 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială..., p. 411.
402 Cf. t Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta Taină a Cununiei - temelia familiei creştine, în Slujba Logodnei şi Cununiei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016, pp. 6-7.
403 Aghiasmatar..., pp. 91-93.
404 Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Slujba Logodnei şi Cununiei..., p. 8.
405 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia. Dogmatică Ortodoxă, voi.3..., pp. 198-199.
406 Preot Profesor Alexander Schmemaftn, Pentru viaţa lumii..., pp. 110-111.
407 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.3..., p. 199.
408 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială..., p. 413.
409 Paul Evdokimov, Taina iubirii..., pp. 206-207.
410 pr prof pr Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3..., pp. 201-202.

• De ce e Taina Cununiei esentiala pentru implinirea vietii de cuplu?
  Publicat in : Religie
• Taina Cununiei si revalorizarea casatoriei de catre Sfantul Ioan Hrisostom
  Publicat in : Credinta
• Scurt comentariu la Taina Cununiei
  Publicat in : Nunta
• Egalitatea dintre barbat si femeie
  Publicat in : Morala
• Taina Cununiei
  Publicat in : Nunta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: